Motto: „Proști, dar mulți…”
Alexandru Lăpușneanul
Treptat, am ajuns la concluzia că este cel puțin interesant, poate chiar captivant, să citești scrieri mai vechi care la vremea lor încercau să ofere anumite explicații ale unor fenomene și să facă prognoze… Doar proba timpului confirmă sau nu valabilitatea unor astfel de idei lansate de-a lungul vremurilor. Recent am găsit cartea lui Gustave Le Bon publicată în 1895 sub titlul original „Psychologie des foules” (Psihologia mulțimilor).
Sociologul francez a trăit între 1841 și 1931, fiind autorul a „numeroase lucrări în domenii foarte diverse, printre care tratate de medicină, studii asupra istoriei civilizației diferitelor popoare, cercetări de psihologie socială, analize ale teoriilor fizice cu privire la natura materiei și a energiei, tratate de călărie și multe altele”.
Am ajuns să apreciez personalitățile care reușesc să-și păstreze atitudinea critică în privința oricărui aspect, dar în special atunci când vine vorba despre societățile umane și fenomenele sociale. Este absolut spectaculos să privești cu detașare și spirit analitic fenomene atât de puțin previzibile ca cele la care pot ajunge conglomeratele umane.
Încă din start, Le Bon face o precizare devastatoare pentru tezele pe care încerca sistemul comunist de învățământ să ni le inoculeze, respectiv ceea ce se putea sintetiza în sintagma „poporul face istoria”, sau și mai grav, „clasa muncitoare face istoria”. Iată deci ce afirmă autorul:
Era maselor
Este clar că istoria socială a umanității este marcată de momente cruciale, de borne ce-au constituit momente de bulversare și de salturi (înainte sau înapoi!). Doar o atentă analiză a acestor evenimente le poate identifica, dincolo de aparențe, adevăratele cauze, acestea având legătură cu „modificarea profundă a mentalității popoarelor”. Să nu uităm că lucrarea lui Le Bon a apărut la „doar” o sută de ani după marea bulversare creată de Revoluția franceză. Așa încât, nu e de mirare o altă afirmație a cărții:
Prognoza făcută atunci de autor conform căreia prevedea apariția și manifestarea unei noi puteri numite de el „puterea maselor” își are probabil explicația tocmai în bulversarea emoțională creată de perioada revoluției franceze. Așa cred că se poate înțelege afirmația următoare:
Pe când bătrânele noastre credinţe se clatină şi dispar, pe când vechii stâlpi ai societăţilor se năruie unul după altul, acţiunea maselor rămâne singura forţă pe care nimic nu o ameninţă şi al cărei prestigiu sporeşte mereu. Epoca spre care ne îndreptăm va fi cu adevărat era maselor.
Putem fi sau nu de acord astăzi cu faptul că
În realitate, nu datorită votului universal, atât de multă vreme prea puţin influent, au pătruns clasele populare in politică. Puterea maselor s-a născut, în primul, datorita propagării unor idei încet implantate in spirite și, apoi, asocierea treptata a indivizilor, având drept rezultat realizarea concepţiilor până atunci doar teoretice. Asocierea a permis maselor să-şi cristalizeze ideile, care, chiar dacă nu erau foarte corecte, erau strâns legate de interesele lor, şi să conştientizeze forţa dobândită de ele. Ele întemeiază sindicate în faţa cărora toate puterile capitulează, creează burse de lucru care, în pofida legilor economice, au tendinţa de a guverna condiţiile muncii şi ale salariului.
Le Bon vedea o situație pe care o descria astfel:
Ele (masele) îşi trimit în reuniunile guvernamentale reprezentanţi lipsiţi de iniţiativă, de independenţă, reduşi, cel mai adesea, la simpla dimensiune de purtători de cuvânt ai comitetelor care i-au ales.
Astăzi revendicările maselor sunt tot mai clare şi tind să zdruncine din temelii societatea actuală, reducând-o la un comunism primitiv, starea normală a tuturor societăţilor din zorii civilizaţiei.
Ce vedem noi azi, este un pic (mai mult!) diferit: în parlamentele naționale sunt trimiși oameni care se subordonează strict voinței unui mic grup (sau chiar – culmea! – unui singur individ) ajuns la conducerea unui partid politic. Acești „aleși” s-au rupt complet de masele care i-au ales! Și iată că astfel, pare să nu se respecte ceea ce estima Le Bon când afirma că „dreptul divin al maselor ia locul dreptului divin al regilor”…
Dar cu afirmația de mai jos putem fi de acord?
Până acum, rolul cel mai evident al maselor îl constituiau marile distrugeri ale civilizaţiilor îmbătrânite. Istoria ne învăţa că, arunci când forţele morale – armatura unei societăţi – îşi pierd eficienta, distrugerea finală este înfăptuita de aceste mulţimi inconştiente şi brutale, pe drept numite barbare. Civilizaţiile de până acum au fost create şi îndrumate de către o mică aristocraţie intelectuală, niciodată de către mase. Acestea din urmă nu au forţă decât pentru a distruge, iar dominaţia lor reprezintă întotdeauna o fază de dezordine.
Evenimentele istoriei sociale par să ne spună că trebuie să fim de acord. Cel puțin interesantă pare să fie o altă afirmație:
La drept vorbind, stăpânii lumii, fondatorii de religii sau de imperii, apostolii credinţelor, oamenii de stat eminenţi şi, într-un plan mai modest, simplii conducători ai micilor colectivităţi omeneşti au fost dintotdeauna, în subconştient, buni psihologi, şi au intuit instinctiv spiritul maselor. Şi tocmai pentru ci au desluşit acest spirit au ajuns uşor stăpânii mulţimilor.
Asta poate explica succesul populismului practicat de mulți, inclusiv astăzi. Și asta pare să aibă o explicație simplă:
Psihologia maselor arată că legile şi instituţiile exercită o slabă influenţa asupra naturii lor impulsive şi că masele sunt incapabile să aibă alte opinii decât cele care le-au fost sugerate. Regulile decurgând din pură echitate teoretică nu ar putea să le dirijeze. Numai impresiile sădite în sufletul lor pot să le seducă.
Și iată că ceea ce fac azi politicienii (mai ales la noi!?) era scris încă din secolul XIX:
De exemplu, dacă un legislator vrea să stabilească un nou impozit, ar trebui el să-l aleagă pe cel mai potrivit din punct de vedere teoretic? În nici un caz. Cel mai nepotrivit va putea să fie, practic, cel mai bun pentru mase, dacă este mascat şi, aparent cel mai puţin apăsător.
Astfel, un impozit indirect, chiar dacă este exorbitant, va fi întotdeauna acceptat de mase. Extras zi de zi din obiectele de consum, prin fracţiuni infime, nu stânjeneşte obişnuinţele maselor şi le impresionează prea puţin. Înlocuiți-l cu un impozit proporţional pe salariu sau pe alte venituri, plătibil într-o singură tranşă – chiar dacă ar fi de zece ori mai puţin împovărător decât celălalt, va stârni proteste unanime. Micilor sume de bani de zi cu zi, invizibile, li se substituie, într-adevăr, o sumă totală relativ ridicată şi, prin urmare, susceptibilă de a genera neplăcere. Aceasta nu va trece neobservată decât dacă a fost pusă deoparte bănuţ cu bănuţ; dar acest procedeu de economisire presupune o doză de prevedere de care masele sunt incapabile.