- Simularea Monte Carlo – un alt mod de reflecţie asupra lumii
- Ce-i omoară pe unii, îi întărește pe alții
- Un prolog la „Antifragil”
- Un tabel relevant – triada în acțiune
- Există un loc între Damocles și Hidra?
- Supracompensare și reacții disproporționate
- Pisica și mașina de spălat
- Luarea deciziilor și planificarea în condiții reduse de predictibilitate
- Distribuit versus concentrat
- Incertitudinea falsului
- De ce ne-ar place (un pic de) aleatoriu
- Naivitatea intervenției umane
- Predicţia în lumea modernă
- Un oarecare Tony Grăsanul şi cei fragilişti
- Riscul acceptării: cel mai intolerant câștigă
- Stoicul Seneca, cu avantajele și dezavantajele sale
- Îmblânzirea Lebedei Negre
- O abordare mai corectă
- Destinația, o necunoscută…
- Antecamera speranței
- Nu e vorba despre penaj
- Un exemplu de LN și o tripletă a opacității umane
- Extremistan versus Mediocristan
- Curcanul? Un fraier…
- Confirmări?
- Eroarea narativă
- Dovezile tăcute
- Mandelbrotianul – o estetică a aleatoriului
- Eroarea ludică
- Nu putem prezice…
- Tot despre predicție
- Dar când nu poți prezice?
- Mediocristan – Extremistan, dus-întors
- Curba lui Gauss – o (mare) fraudă intelectuală
- Căsătoria cu starul rock? Niciodată…
- Și filosofii pot… acționa
- Câteva cuvinte despre istorii alternative
- Din nou, problema agentului
- Controlul persoanei
- Pielea altora în joc
- False asumări de riscuri în laborator
- Falsul intelectual
- Despre inegalitate și piele-n joc
- Lindy. Efectul Lindy…
- Otravă pentru bogați. În cupe de aur…
- Intoleranța: câștig de cauză
- Fapte, nu vorbe. Comercializarea virtuții
- Religie, credință și punerea pielii în joc
- Risc și raționalitate
- Asumarea riscurilor are o logică…
- O prezență constantă în viață: hazardul…
- Bogăție și deșteptăciune
- Paradoxuri ale colectivului
- O altă denumire a echității: „egalitate în incertitudine”
- Să-nveți păsările să zboare…
- Începe Cartea a VI-a: „Via negativa”
- Două lucruri nu sunt „același lucru”…
- Vocea învinșilor
- Dezordinea ne poate da lecții
- Polemică peste milenii…
- Aspecte mai tehnice: neliniarul și nelinarul
- piatra filosofală. Și inversul ei…
- Fragilitatea prin prisma celei de-a patra dimensiuni: timpul
- O introducere la-nceput de an pentru pielea-n joc
- Medicină, convexitate și Opacitate
- Ce-i prea mult strică…
- Etica fiecărei profesii
- Să-ncepem anul cu o… „Concluzie”
- Probabilitatea – știm despre ce vorbim?
- Falșii profeți – continuarea fraudei pseudo-științifice
- Scurte note introductive…
Pentru a ne introduce în ceea ce numește „eroarea ludică”, domnul Taleb ne prezintă două tipologii de persoane exemplificate prin cel numit „Tony Grăsanul” și „John non-brooklynezul”.
Titluri pe pagină
Tony
Dincolo de problemele sale cu țesutul adipos exagerat, Tony este persoana ce trăiește degajat, încearcă să obțină bani fără prea mult efort, se distrează cu acești bani, „fără încordări, fără muncă de birou, fără ședințe”. Are drept motto de viață sintagma: „Ghici cine e fraierul.” Din experiența sa, nu odată, în această postură încadrează băncile, deoarece „funcționarilor bancari nu le pasă de nimic”. În personalitatea lui Tony s-a așezat preocuparea de a depista fraierii.
El e deosebit de abil în a obține numere de telefon secrete, bilete de clasa întâi fără a plăti în plus, în găsirea unui loc de parcare acolo unde pu pare să fie vreunul… Și toate astea, grație relațiilor și șarmului personal. Este un „descurcăreț”…
John non-brooklynezul
Dr. John este opusul lui Tony. E subțire, agil, ochelarist și se-mbracă-n costum negru. Conduce un Cadillac și uneori o decapotabilă italiană a soției. E un „maestru al programului”, fiind „previzibil ca un ceas”. Spre deosebire de Tony care-i îmbogățește pe patronii de restaurante, John își pregătește meticulos sandvișul zilnic și salata de fructe pe care o pune într-o caserolă de plastic.
Dr. John e sârguincios, calculat și amabil. Are un doctorat în inginerie electrică, se pricepe la calculatoare și statistică. A fost angajat de o companie de asigurări unde rulează un program de „management al riscului”…
Un dialog imaginar
NNT (adică Taleb): Să presupunem că o monedă este „curată”, adică există o probabilitate egală, atât pentru cap, cât şi pentru pajură atunci când e aruncată. O arunc de nouăzeci și nouă de ori și de fiecare dată cade capul. Care sunt şansele de a vedea pajura la aruncarea următoare?
Dr. John: E o întrebare banală. Jumătate, desigur, de vreme ce presupunem o probabilitate de 50% pentru fiecare parte, iar aruncările sunt independente.
NNT: Tony, tu ce spui?
Tony Grăsanul: Aş spune că nu mai mult de un procent, desigur.
NN: De ce? Ţi-am spus că pornim de la premisa că moneda este „curată” adică există o probabilitate de 50% pentru fiecare parte.
Tony Grăsanul: Fie umbli cu tâmpenii, fie eşti un mare fraier dacă muști chestia cu „50 de procente”. Moneda sigur e şmecherită. Nu se ca jocul să fie cinstit. (Traducere: Este mult mai probabil ca prezumțiile tale privind corectitudinea să fie false decât să cadă capul de nouăzeci şi nouă de ori în tot atâtea aruncări.)
NNT: Dar dr. John a spus 50%.
Tony Grăsanul (îmi şopteşte la ureche): Îi ştiu eu pe tocilarii ăștia care au rămas cu exemplele de la școală. Gândesc mult prea încet. Şi sunt prea ascultători. Ai putea să le vinzi orice.
Pe baza acestui dialog, domnul Taleb își întreabă cititorii: „pe care dintre cei doi l-ați considera favorit pentru postul de primar al New York-ului (sau al Ulan Bator-ului). Pentru că în vreme ce „dr. John gândește limitat, în cadrul datelor pe care le-a primit, Tony Grăsanul aproape că nici nu ține cont de ele”.
Taleb îl consideră aici tocilar pe cel ce gândește limitat în mod exagerat, aducând în discuție premianții de 10 care „nu ajung să facă mai nimic în viață”, în vreme ce sunt destule exemple de codași „de succes”…
Practic, e vorba de două tipuri de cunoaștere, una „platonică” și alta „a-platonică”. Și ajungem la ceea ce e numită „eroare ludică”: „atributele incertitudinii pe care o găsim în viața reală au prea puțin de-a face cu cele sterilizate pe care le întâlnim în examene și jocuri”.
În cercurile militare se vorbește despre necunoscutul necunoscut, opus necunoscutului cunoscut…
Incertitudinea tocilarului
Ludic vine de la latinescul ludus – „joc”. În vreme ce „cazinoul este singura întreprindere umană cu risc pe care o știu în care probabilitățile sunt cunoscute, gaussiene și aproape calculabile”, „în viața reală, nu cunoaștem probabilitățile – trebuie să le descoperim, iar sursele incertitudinii nu sunt definite”.
Cei care petrec prea mult timp cu nasul în cărți au tendința de a confunda harta cu teritoriul.
Conform lui Cicero, „noțiunea de «probabilitate» rămâne confuză tot timpul, așa cum trebuie să fie, de vreme ce confuzia este chiar natura incertitudinii”. Autorul ne readuce în atenție un tratat dispărut astăzi din conștiința noastră, Dizertație în căutarea adevărului (1673 ne spune Taleb, în vreme ce Wikipedia scrie 1687) al lui Simon Foucher care exprima predilecția oamenilor pentru certitudine. Acest polemist scria:
Trebuie să părăsim îndoiala pentru a: produce ştiinţă, dar puţini oameni observă cu adevărat importanţa necesităţii de a nu o părăsi prematur… Este clar că părăsim îndoiala fără a ne da seama de asta.
Așa cum tindem să subestimăm rolul norocului în viață în general, tindem să supraestimăm norocul în jocul probabilităților.