- Simularea Monte Carlo – un alt mod de reflecţie asupra lumii
- Ce-i omoară pe unii, îi întărește pe alții
- Un prolog la „Antifragil”
- Un tabel relevant – triada în acțiune
- Există un loc între Damocles și Hidra?
- Supracompensare și reacții disproporționate
- Pisica și mașina de spălat
- Luarea deciziilor și planificarea în condiții reduse de predictibilitate
- Distribuit versus concentrat
- Incertitudinea falsului
- De ce ne-ar place (un pic de) aleatoriu
- Naivitatea intervenției umane
- Predicţia în lumea modernă
- Un oarecare Tony Grăsanul şi cei fragilişti
- Riscul acceptării: cel mai intolerant câștigă
- Stoicul Seneca, cu avantajele și dezavantajele sale
- Îmblânzirea Lebedei Negre
- O abordare mai corectă
- Destinația, o necunoscută…
- Antecamera speranței
- Nu e vorba despre penaj
- Un exemplu de LN și o tripletă a opacității umane
- Extremistan versus Mediocristan
- Curcanul? Un fraier…
- Confirmări?
- Eroarea narativă
- Dovezile tăcute
- Mandelbrotianul – o estetică a aleatoriului
- Eroarea ludică
- Nu putem prezice…
- Tot despre predicție
- Dar când nu poți prezice?
- Mediocristan – Extremistan, dus-întors
- Curba lui Gauss – o (mare) fraudă intelectuală
- Căsătoria cu starul rock? Niciodată…
- Și filosofii pot… acționa
- Câteva cuvinte despre istorii alternative
- Din nou, problema agentului
- Controlul persoanei
- Pielea altora în joc
- False asumări de riscuri în laborator
- Falsul intelectual
- Despre inegalitate și piele-n joc
- Lindy. Efectul Lindy…
- Otravă pentru bogați. În cupe de aur…
- Intoleranța: câștig de cauză
- Fapte, nu vorbe. Comercializarea virtuții
- Religie, credință și punerea pielii în joc
- Risc și raționalitate
- Asumarea riscurilor are o logică…
- O prezență constantă în viață: hazardul…
- Bogăție și deșteptăciune
- Paradoxuri ale colectivului
- O altă denumire a echității: „egalitate în incertitudine”
- Să-nveți păsările să zboare…
- Începe Cartea a VI-a: „Via negativa”
- Două lucruri nu sunt „același lucru”…
- Vocea învinșilor
- Dezordinea ne poate da lecții
- Polemică peste milenii…
- Aspecte mai tehnice: neliniarul și nelinarul
- piatra filosofală. Și inversul ei…
- Fragilitatea prin prisma celei de-a patra dimensiuni: timpul
- O introducere la-nceput de an pentru pielea-n joc
- Medicină, convexitate și Opacitate
- Ce-i prea mult strică…
- Etica fiecărei profesii
- Să-ncepem anul cu o… „Concluzie”
- Probabilitatea – știm despre ce vorbim?
- Falșii profeți – continuarea fraudei pseudo-științifice
- Scurte note introductive…
Titluri pe pagină
Confirmarea poate fi o eroare periculoasă…
Analizând doar primele o mie de zile ale vieții curcanului, oricine ar putea spune că nu există nici o dovadă a posibilității apariției unor evenimente majore pentru acesta. Această afirmație nu trebuie în nici un caz confundată cu una de tipul: există dovezi că nu este posibilă apariția Unor LN pentru curcan. Deși distanță logică dintre cele două afirmații poate părea foarte mică, diferența este enormă… Confundarea primei afirmații cu cea de a doua se poate numi ca fiind “eroarea circularității”. Și asta se justifică prin aceea că cele două afirmații nu sunt interschimbabile… Și nimeni nu e scutit de astfel de erori logice, fără o puternică concentrare ajungând ușor la simplificări involuntare (și neavenite) ale problemelor.
Altfel, se poate ajunge la a confunda afirmația:
Aproape toți teroriștii sunt musulmani.
cu:
Aproape toți musulmanii sunt teroriști.
ceea ce este o aberație: pentru că dacă asumăm că prima afirmație e adevărată, ar însemna că 99% dintre teroriști sunt musulmani, deci 0,001% dintre cei peste un miliard de musulmani sunt teroriști, sau altfel spus, un musulman dintr-o sută de mii e terorist.
Tipul acesta de problemă e cronică: dacă cineva spune că abilitățile nu reprezintă întotdeauna cheia succesului, mulți oameni vor crede că li se spune că abilitățile nu sunt niciodată cheia, dar norocul, da.
Specificitatea față de domeniu
Pe lângă atâtea altele, natura umană mai prezintă un atribut neplăcut: inabilitatea de a transfera automat cunoștințele și specificitatea lor de la o situație la alta, sau din teorie în practică. Acest aspect poate fi numit specificitatea față de domeniu a reacțiilor umane.Așa se explică faptul că intuițiile noastre, modul de gândire și reacțiile depind de context, sau de ceea ce mai nou se numește “domeniu” al obiectului sau evenimentului. În vreme ce sala de curs poate fi un domeniu, realitatea poate fi complet altul. Deși în sala de curs putem aborda problemele logice într-o anumită manieră, în viața cotidiană ele pot fi tratate cu totul altfel…
Chiar și atunci când e exactă, cunoașterea nu implică automat acțiunile potrivite, oamenii având tendința de a uita ceea ce știu în privința modului de operare.
Tindem să utilizăm mașinării mentale diferite – așa-numitele module – pentru situații diferite: creierul nostru este lipsit de un calculator central bun la toate, care să se bazeze pe legi logice și să le aplice în mod egal tuturor situațiilor posibile.
Medicii folosesc (și ei!) diverse acronime. Unul dintre acestea este NSB – Niciun Semn de Boală. Dar nu există SNB – Semn de Nicio Boală. Cu toate astea, mulți (prea mulți, probabil…) sunt supuși erorii circularității.
O simplă confuzie între absența dovezilor privind beneficiile laptelui de mamă și dovada absenței beneficiilor (un caz de platonicitate, căci “e absurd” să hrănim copilul la sân când putem folosi sticluțe). Mulți oameni au plătit pentru această inferență naivă. Cei care nu au fost hrăniți la sân au ajuns să aibă o gamă de probleme de sănătate, inclusiv o probabilitate mai mare de a suferi deanumite tipuri de cancer. Se pare că în laptele de mamă există anumite ingrediente care încă ne scapă atenției. Mai mult,au fost neglijate și beneficiile mamei care alăptează – de pildă, se reduce probabilitatea apariției cancerului la sân.
În problema amigdalelor, lucrurile au stat la fel…
De-a lungul timpului, medicina a provocat multe dezastre din cauza confuziilor inferențiale de acest tip.
De aceea, anumite convingeri supreme, nediscutabile, trebuie evitate; Medicina s-a îmbunătățit, dar multe tipuri de cunoaștere, nu.
Dovezi
Există o tendință naturală de a căuta exemple care să ne confirme poveștile și viziunile proprii asupra lumii. Iar aceste exemple sunt chiar ușor de găsit! Din trecut, luăm exemple care să nesusțină teoriile și le considerăm dovezi! Un diplomat își a prezenta „realizările” și nu ceea ce n-a putut face; un matematician va încerca să ne arate utilitatea matematicii prin exemple în care aceasta chiar a fost utilă și nu va scoate o vorbă despre cele în care s-a dovedit pierdere de vreme, sau, mai rău, pe cele care au condus la costuri majore, din cauza naturii complet non-empirice a unor teorii matematice foarte elegante…
Putem găsi confirmări pentru aproape orice…
Empirism negativ
Totuși, există o cale de a depăși empirismul naiv. Faptul că vedem numai lebede albe, nu înseamnă că nu există LN , fiind suficient să vedem doar una singură neagră…
Așa ajungem la constatarea faptului că știm ce afirmație e greșită, dar nu neapărat care este corectă! Dacă vedem o lebădă neagră, vom ști cu siguranță că nu toate lebedele sunt albe! De fapt, pentru a simplifica, putem spune că e greșit să constituim o regulă generală pe baza celor observate! Și oare, de-a lungul istoriei, câte reguli generale n-au fost stabilite astfel?!
În general, există câteva lucruri de care ne putem îndoi și câteva pe care le putem considera certe. Dar nu mai mult de-atât. Din datele culese putem afla multe, dar nu atât de multe pe cât ne-am aștepta, și-n nici un caz totul… În cazul curcanului, o mie de zile nu pot dovedi că am avut dreptate pe când una singură poate dovedi că n-am avut dreptate. Iar cel ce-a promovat ideea acestui scepticism unilateral este Karl Raimund Popper, cel considerat de mulți ca fiind singurul gânditor ce-a scris pentru noi, oamenii ce iau decizii în mod empiric, și nu pentru filozofi…
Mi s-a părut extraordinară o exprimare de tipul:
“(…) înțelegerea modului în care trebuie să acționăm în condițiile incompletitudinii informației este cel mai important și mai necesar demers uman.”
Popper a inițiat teoria referitoare la această asimetrie a cunoașterii bazată pe o tehnică numită “falsificare”, înțelegând prin asta demonstrarea incorectitudinii. Teoria să avea menirea de a face distincția dintre ceea ce este știință și ceea ce nu este știință.
Dar, dincolo de “asimetria cunoașterii”, cea mai mare idee a lui Popper a fost de fapt “intuiția sa privitoare la imprevizibilitatea fundamentală, gravă și incurabilă a lumii”, o problemă ce va fi tratată de autor, ulterior, în alt capitol.
Legat de asimetria cunoașterii, Popper a introdus un mecanism al conjecturilor și refutărilor: se formulează o conjectură (îndrăzneață) și se începe căutarea dovezilor care s-o contrazică. Asta-i alternativa căutării dovezilor de confirmare, dar e o sarcină complicată, puțini oameni dispunând de această abilitate în mod natural.
Oamenii au în general o „înclinație spre confirmare”, concentrându-se – spre exemplu –, numai asupra cărților citite… O regulă poate fi testată fie direct, căutând exemple în care e valabilă, fie indirect, căutând cazurile în care nu e valabilă. Am văzut că exemplele de infirmare sunt mai puternice în stabilirea adevărului. Și totuși, tindem să nu conștientizăm această proprietate.
Privind înapoi
Mediul de viață contemporan nu mai seamănă cu cel al strămoșilor din zona marilor lacuri africane, unde se presupune originea omului… Mediul nostru este mai complex decât ne dăm noi seama, sau decât își dau seama instituțiile noastre. Lumea modernă e un Extremistan dominat de evenimente rare, foarte rare, o LN putând apărea după mii și mii de lebede albe.
Cu atât mai mult cu cât sursele actuale ale LN s-au multiplicat mult peste posibilitățile noastre de cuantificare.