Proiectul legii vaccinării – analiză de cetățean

Iată că Big Pharma nu se lasă… Și unde își poate impune tributul decât în țări precum România? Pompos numitul proiect la Legii Vaccinării a fost postat pe site-ul Ministerului Sănătății…

O primă observație ce se impune de la o primă vedere este cea legată de formă: vedem un document redactat în pripă, cu o structură inconsecventă. Să enumerăm câteva astfel de inconsecvențe:

  • elemente ale diferitelor liste numerotate încep ba cu literă mare, ba cu literă mică;
  • elementele unor astfel de liste numerotate se termină când cu punct și virgulă, când cu punct, când cu nici un semn de punctuație;
  • deși încă din clasele primare și gimnaziale, la limba română am învățat că după punct și virgulă se începe cu literă mică, autorii acestui proiect de lege par să fi uitat asta, dacă au știut vreodată.

Dar, desigur că nu forma este cel mai grav lucru în acest proiect de lege… E vorba despre fondul problemei! De faptul că prin această lege, populația țării va putea fi considerată ca o turmă ce trebuie vaccinată! Obligatoriu! Fără drept de apel, în ultimă instanță…

Și toate acestea, în condițiile în care, art. 22 (1) al Constituției României spune clar:

„Dreptul la viaţă, precum şi dreptul la integritate fizică şi psihică ale persoanei sunt garantate.”

Iar art. 26 (2) spune:

Persoana fizică are dreptul să dispună de ea însăşi, dacă nu încalcă drepturile şi libertăţile altora, ordinea publică sau bunele moravuri.”

Dar, dacă tot e supusă dezbaterii publice, hai să dezbatem acest proiect de lege…

Încă din art. 1, proiectul ne spune că legea are ca obiect „reglementarea activității de vaccinare în vederea prevenirii și limitării răspândirii bolilor transmisibile care pot fi prevenite prin vaccinare”. Asta înseamnă că, din start se asumă că prevenirea și răspândirea bolilor transmisibile are ca panaceu vaccinarea! Deși, există documentată ideea că nu este. A se vedea cartea de mai jos, „Vaccinarea, eroarea medicală a secolului” care afirmă explicit pe copertă: „vacinarea – dogmă nu știință”…

Desigur că marile companii producătoare de vaccinuri nu vor accepta niciodată argumentarea din astfel de documente! Vaccinurile se vând bine chiar și fără lege, darmite dacă ele devin obligatorii! Iar dacă astfel de constrângeri vor fi impuse pe plan global, profiturile vor fi cu atât mai mari, nu?

Să mergem mai departe… Art. 2 (1) vorbește despre „dreptul la sănătate individuală și colectivă”! Nu cumva e o contradicție aici? Sănătatea nu poate fi decât individuală! Iar suma sănătăților membrilor colectivității duce la „sănătatea colectivă”…

Ni se mai spune tot la art.2 (6) despre „vaccinuri eficace și sigure”… Păi poate cineva să-i spună asta unui părinte precum unii din cei prezentați aici?

Așadar cum e definit vaccinul în proiectul de lege?

„Vaccin – medicament care conţine virusuri sau bacterii vii atenuate sau inactivate, fragmente antigenice de virusuri, bacterii sau obţinute prin inginerie genetică şi care produc o reacţie de apărare a organismului fără să producă îmbolnăvirea.”

Fără să producă îmbolnăvirea! Garantează cineva asta?

Ar merita văzut documentarul „Vaccinat – de la mușamalizare la catastrofă”. Așa cum spuneam acum un an, reiau aici un formular care ar trebui inclus în acest proiect de lege, pe care să fie obținut de părinte/tutore de la medicul ce va face vaccinarea:

Garanție de medic privind siguranţa vaccinării

Eu (numele medicului, gradul) ….. sunt medic rezident / specialist / primar în ………. Specialitatea mea medicală este …………………………. Am o înțelegere aprofundată a riscurilor și beneficiilor tuturor medicamentelor pe care le prescriu sau le administrez pacienților mei.

În cazul lui (numele pacientului) ……………………., vârsta ………, pe care l-am examinat, cred că există anumiți factori de risc care justifică vaccinurile recomandate. Iată o listă de factori de risc și vaccinuri care îl vor proteja pe pacient:
Factor de risc / Vaccin ………………………………………………………….
Factor de risc / Vaccin ………………………………………………………….
Factor de risc / Vaccin ………………………………………………………….
Factor de risc / Vaccin ………………………………………………………….
Factor de risc / Vaccin ………………………………………………………….

Sunt conștient de faptul că vaccinurile pot conține în mod obişnuit mai multe dintre următoarele ingrediente:

și, prin prezenta, garantez că ingredientele posibile sunt sigure pentru injectarea în corpul pacientului meu. Am citit rapoartele care spun că Thimerosalul ar provoca grave leziuni neurologice și imunologice, și consider că acestea nu sunt credibile. De asemenea, garantez că vaccinurile pe care pacientul meu le va face nu conțin impurități dăunătoare.

Opinia mea profesională este aceea că vaccinurile …………………. sunt sigure pentru administrare la un copil cu vârsta mai mică de 5 ani. Emit această garanţie profesională pentru siguranţa vaccinurilor recomandate, pentru …………………………….… (numele pacientului) şi îmi asum responsabilitatea.

Data …………..                                     Semnătura medic …………………….

Notar public,

Abia așa, părinții vor avea și ei un minim de garanție, nu?

Și-atunci da, se poate vorbi de obligativitatea vaccinării!

Desigur că opinii sunt multe… Pro și contra… Prin cele spuse aici nu vreau decât libertatea părinților responsabili de a decide în cunoștință de cauză, fiind din principiu împotriva oricărei constrângeri, cu atât mai mult împotriva unei astfel de constrângeri…

 

One thought on “Proiectul legii vaccinării – analiză de cetățean

  1. Magda 12 aprilie 2017 at 14:34

    Bravo pentru sugestii UnCheșule! smile
    Foarte bine documentat și argumentat!

     

Lasă un răspuns

Denumire
Email
Pagină web

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.