Libertatea și viitorul internetului (10)

Serie dedicată unei cărți de referință: “Cypherpunk – Libertatea și viitorul internetului”

întreaga serie de articole

Confidențialitate pentru cei slabi, transparență pentru cei puternici

Acest subtitlu ar trebui să fie cumva limpede în privința corectitudinii pe internet…

Supravegherea globală e de neacceptat. Pentru că un astfel de comportament al statului ține de statul totalitar, un tip de stat binecunoscut mai ales esticilor. Și lucrurile sunt vizibile și verificabile în sensul în care, spre exemplu, „toate documentele provenind de la Staatssicherheit-ul Germaniei de Est – fiecare manual, document de antrenament, studiu intern – sunt în cea mai mare publice”. Desigur că, „în cea mai mare parte” înseamnă că nu toate pot fi accesate ușor…

Un alt caz ar fi cel al Amn El Dawla, securitatea de stat a Egiptului, unde mii de oameni au intrat și au prădat arhivele, în vreme ce agenții săi încercau să distrugă dosare… Așa s-a ajuns că se puteau cumpăra dosare cu 2 dolari la piață! Din punct de vedere uman e de înțeles că n-ai vrea să-ți devină publică viața privată, nu? În opoziție cu astfel de abordări stă etica hacker care, în esență, spune că se vor folosi informații publice și se vor proteja informații/date private, ceea ce înseamnă păstrarea confidențialității. Problema e că, dacă există oameni ce pot accesa totuși date private, ele nu mai sunt private! În general, ele sunt secrete pentru cei fără putere, dar sunt deținute de cei puternici…

O poveste interesantă este aceea care spune că, „după căderea blocului estic, cancelarul german Helmut Kohl a vrut să unifice Germania, iar americanii i-au impus o condiție în cadrul așa-numitelor negocieri 2+4. Au spus că doreau ca telecomunicațiile Germaniei să rămână sub controlul lor, sub supravegherea lor, iar Kohl a crezut că nu este un lucru important, din cauză că nu a înțeles ce înseamnă supravegherea telecomunicațiilor”. Nemulțumiți de această decizie, mai mulți colaboratori de-ai săi „au aranjat ca aproximativ 8 000 de pagini de transcrieri ale apelurilor sale telefonice făcute de Stasi să fie aduse în biroul său pe două cărucioare mici. Iar el a zis: „Hei, ce-i cu astea?” Și i-au răspuns că „acestea sunt apelurile dumneavoastră telefonice din ultimii zece ani, inclusiv cele cu amantele dumneavoastră, cu soția dumneavoastră, cu secretara dumneavoastră și așa mai departe”. Așa că l-au făcut să priceapă ce înseamnă interceptarea telecomunicațiilor”.

Dar, „indiferent dacă crezi sau nu că interceptările ar trebui să existe, ele vor exista oricum. Nu poți câștiga bătălia asta politică”.

Idea e că, atunci „când interceptarea tactică este folosită pentru aplicarea legii (nu pentru spionaj), ea este folosită cel mai des pentru colectarea de probe. Probele ajung la tribunal, deci devin publice”.

Dar „reglementarea interceptării strategice este complet absurdă. Ea este, prin definiție, interceptarea tuturor, deci ce fel de legislație putem elabora dacă premisa de la care se pornește este interceptarea tuturor?

Așa se ajunge la ceea ce a făcut gruparea LulzSec, care a publicat 70 milioane de dosare de la Sony – toate datele utilizatorilor Sony – și puteai vedea toate adresele, adresele de e-mail și parolele. Practic, au demonstrat că „o companie cu puterea și notorietatea lui Sony nu e în stare să păstreze secretele utilizatorilor săi, iar faptul că acele 70 de milioane de utilizatori și-au căutat adresa de e-amil sau numele într-un motor de căutare și au găsit acest dosar i-a făcut imediat să-și dea seama: «Vai, ce-am făcut când am predat datele astea lui Sony? Ce înseamnă să dai date personale unei companii?»”

Serie dedicată unei cărți de referință: “Cypherpunk – Libertatea și viitorul internetului”

întreaga serie de articole
 

Lasă un răspuns

Denumire
Email
Pagină web

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.