♦♦♦ Marcus Aurelius: «De la zei <am primit>: faptul că am avut bunici buni, strămoşi buni, o soră bună, profesori buni, sclavi buni în casă, părinţi, prieteni, buni aproape toţi; şi faptul că nu am greşit cu ceva faţă de nici unul dintre cei pomeniţi, deşi, având un astfel de caracter, dacă s-ar fi ivit ocazia aş fi putut face aşa ceva; şi zeii au binevoit să nu existe nici un concurs de circumstanţe care să mă pună la încercare;nu am fost crescut prea multă vreme în preajma concubinei bunicului meu, mi-am păstrat vigoarea tinereţii şi n-am devenit bărbat înainte de vârsta cuvenită, ci chiar am depăşit această vârstă; faptul că m-am supus ordinelor unui împărat şi părinte, care a înlăturat din mine orice îngâmfare şi m-a condus la ideea că, trăind la curte, este posibil să nu te foloseşti de gărzi de corp purtătoare de lănci, nici de veşminte elegante, nici de candelabre, de statui şi de astfel de obiecte şi de un lux asemănător, ci, dimpotrivă, este posibil ca fiecare să-şi apropie felul de viaţă cât mai mult de acela al unui simplu cetăţean şi să nu fie socotit, din această cauză, mai umil sau mai nepăsător faţă de îndatoririle care trebuie îndeplinite în situaţia de conducător, în interes public. Faptul că am avut un astfel de frate, capabil prin comportamentul lui să îmi stârnească preocuparea de mine însumi şi, în acelaşi timp, să mă bucure prin respectul şi dragostea sa; faptul că nu am avut copii infirmi sau diformi; faptul că nu am progresat prea mult în studiul retoricii, al poeziei şi al altor materii, în care probabil m-aş fi cufundat adânc, dacă mi-aş fi dat seama că înaintez cu uşurinţă; faptul că m-am grăbit să le acord celor care m-au crescut rangurile înalte, pe care îmi părea că şi le doresc, şi nu am amânat acest lucru cu gând că fiind ei încă tineri, am s-o fac mai târziu; faptul că i-am cunoscut pe Apollonius, pe Rusticus, pe Maximus; faptul că mi s-a arătat cu claritate şi de mai multe ori ce este viaţa trăită „în conformitate cu natura”, astfel încât, atât cât depindea de zei, de comunicările, de ajutoarele şi de inspiraţiile care veneau din partea lor, nimic de atunci nu mă împiedică să trăiesc în conformitate cu natura, şi că m-am îndepărtat de o astfel de viaţă din vina mea şi fiindcă nu ţineam cont de avertismentele zeilor şi, ca să spun aşa, de îndrumările lor; faptul că am un trup rezistent de atâta timp după o astfel de viaţă; (…) faptul că niciodată când doream să ajut un om sărac sau pe oricine altcineva aflat în necaz nu am fost auzit spunând că nu am bani s-o fac şi că eu însumi nu am ajuns într-o asemenea sărăcie încât să cer bani de la o altă persoană; faptul că am avut o astfel de soţiesoţie, atât de ascultătoare, de afectuoasă, de simplă; faptul că am avut educatori vrednici pentru copii; faptul că am primit ajutor prin vise, în special ca să nu mai scuip sânge şi să îmi treacă ameţelile, şi răspunsul, ca să spun aşa, oracular de la Gaeta; şi faptul că, atunci când am dorit să mă dedic filozofiei, nu am ajuns pe mâinile vreunui sofist şi nici nu mi-am irosit timpul analizând texte scrise sau rezolvând silogisme sau ocupându-mă de fenomene cereşti. Căci toate acestea au nevoie de ajutorul zeilor şi al sorţii.» ♦♦♦ Marcus Aurelius: «De dimineaţă începe să-ţi spui: voi întâlni un indiscret, un nerecunoscător, un violent, un perfid, un invidios, un nesociabil; toate acestea li se întâmplă din necunoaşterea celor bune şi a celor rele. Eu, în schimb, care am înţeles că natura binelui este frumuseţea morală şi că cea a răului este urâtul moral şi că natura celui care greşeşte este înrudită cu mine, nu numai prin sângele şi sămânţa sa, ci şi prin raţiune şi participarea la divin, nu pot suferi vreun neajuns de la vreunul din ei, căci nimeni nu mă poate urâţi moral, iar eu nu mă pot mânia pe unul înrudit cu mine, nici nu-l pot urî. Căci ne-am născut pentru a ne ajuta <unii pe alţii>, precum picioarele, mâinile, pleoapele, şirurile de dinţi de sus şi de jos. Aşadar, a acţiona unii împotriva altora este împotriva naturii, iar a te mânia şi a-l detesta pe semen înseamnă a-l trata ca pe un adversar.» ♦♦♦ Marcus Aurelius: «Aminteşte-ţi de cât timp amâni problema şi de câte ori, chiar dacă ai primit de la zei noi termene, nu ai profitat de ele. Dar trebuie să-ţi dai seama, măcar de acum înainte, din ce lume faci parte, din ce realitate conducătoare eşti o emanaţie şi că îţi este fixată o limită de timp: în cazul în care nu te vei folosi de acestea pentru a dobândi seninătatea, prilejul va dispărea şi tu vei pieri şi nu ţi se va mai oferi o altă ocazie.» ♦♦♦ Marcus Aurelius: «Uneori <oamenii> sunt, într-un fel, demni de milă din pricina necunoaşterii binelui şi răului; acest neajuns nu este mai mic decât neputinţe de a distinge obiectele albe de cele negre.» ♦♦♦ Marcus Aurelius: «Respectă cu veneraţie facultatea de a forma opinii. Totul depinde de ea, pentru că în partea conducătoare a sufletului tău niciodată nu ia naştere vreo opinie potrivnică naturii sauconstituţiei fiinţei raţionale. Aceasta garantează absenţa oricărei precipitări, familiaritatea cu oamenii şi apropierea faţă de zei.» ♦♦♦ Marcus Aurelius: «Caută pentru ele retrageri la ţară, pe malul mării, în munţi; şi tu obişnuieşti să-ţi doreşti cu ardoare asemenea locuri. Dar tot acest lucru e cât se poate de prostesc, pentru că îţi este permis să te retragi în tine însuţi în orice clipă doreşti.În nici un loc nu se poate un om retrage mai liniştit şi mai lipsit de griji decât în sufletul său, mai ales cel care are în interiorul său astfel de valori încât, aplecându-se pentru a le privi, ajunge îndată la o desăvârşită uşurare; şi mărturisesc că această uşurare nu este altceva decât o bună rânduială a minţii. Dăruieşte-te, aşadar, tot timpul unei asemenea retrageri şi reînnoieşte-te pe tine însuţi. Să fie scurte însă şi elementare principiile tale, care, îndată ce le-ai întâlnit, îţi sunt suficiente pentru a îndepărta orice suferinţă şi pentru a te trimite înapoi, fără supărare, la activităţile spre care te întorci. De fapt, ce lucru te nemulţumeşte? Răutatea oamenilor? Gândeşte-te la principiul că fiinţele raţionale sunt născute unele pentru altele, că a se suporta unele pe altele este o parte a dreptăţii şi că oamenii greşesc fără voia lor, iar toţi cei care până acum s-au duşmănit, s-au bănuit şi s-au urât, străpunşi de lănci, zac întinşi la pământ şi sunt cenuşă; atunci calmează-te! Dar eşti nemulţumit şi de cele pe care Întregul ţi le-a hărăzit? Aminteşte-ţi dilema: „providenţa sau atomii” şi argumentele prin care s-a demonstrat că lumea este ca o cetate. Oare cele ce privesc trupul vor pune stăpânire pe tine? Atunci gândeşte-te că, odată ce s-a retras în sine însuşi şi şi-a cunoscut propria-i putere, intelectul nu se amestecă cu mişcările plăcute sau violente ale suflului. Şi, în rest, aminteşte-ţi câte ai ascultat despre durere şi plăcere, pentru că ţi-ai uitat asentimentul. poate te va frământa gloria măruntă? Priveşte la iuţeala cu care peste toate se aşterne uitarea, imensitatea timpului infinit, de o parte şi de alta, deşertăciunea faimei, versatilitatea şi lipsa de judecată a celor care par că te aclamă şi îngustimea locului în care faima ta este circumscrisă! Căci întreg pământul este un punct, şi de aceea partea în care locuieşti nu este oare un colţişor? Iar în acest colţişor câţi şi cât sunt cei ce te vor lăuda? În sfârşit, aminteşte-ţi de retragerea pe acest mic câmp care îţi aparţine şi, înainte de orice, nu te mai zbuciuma, nici nu te încorda, ci fii liber, priveşte toate activităţile ca un bărbat, ca un om, ca un cetăţean, ca o fiinţă muritoare. Iar printre preceptele de ţinut la îndemână, asupra cărora te vei apleca, să fie acestea două: primul, că lucrurile nu ating sufletul, ci se menţin în afara lui, nemişcate, în timp ce tulburările provin numai din judecata interioară; al doilea, că toate aceste lucruri pe care le vezi se vor transforma, în timp, şi nu vor mai fi. Gândeşte-te tot timpul la câte transformări ai asistat tu însuţi. „Lumea este alterare, viaţa – părere.”» ♦♦♦ Marcus Aurelius: «Nu te purta ca şi cum ai avea de trăit zece mii de ani. necesitatea stă deasupra ta; cât timp trăieşti, cât timp încă îţi este permis, încearcă să devii bun.» ♦♦♦ Marcus Aurelius: «
În încercarea de a-i opri avântul către fereastră, cei care-l țin pe Ceaușescu, mătură un pic cu el pe jos, pentru că se opune ca un copil răsfățat căruia nu i se face voia.
Elena se ridică și sare ca o cloșcă în capul Ofițerului luându-l la palme – peste cap, peste brațe: Alo, alo, alo! De ce dai mă în tovarășul? În Comandantul Suprem? SĂRIȚI! SĂRIȚI!
Și începe să bată cu furie în ușă: Banditul, descreieratul! L-au umplut de sânge!
Ușa se deschide, și intră un Căpitan, apoi un Colonel: Ce se întâmplă aici?
Elena: Ăsta a vrut să-l omoare pe tovarășul. Băăă! De ce dai băăă?!
Ceaușescu, cu batista la nas, apoi arătând acuzator spre Ofițerul care l-a oprit în a se arăta la geam: Colonele! Trădătorul ăsta, a dat în Comandantul Suprem! Să fie judecat și condamnat! Eu am vrut să vorbesc poporului!
Ofițerul acuzat: Nu puteam să-l las, dacă află mulțimea că-i AICI, îl omoară!
Pe mine vă rog să mă schimbați! Nu mai rezist!
Colonel: Boboc, treci la ușă!
Ofițerul Boboc: Am înțeles, să trăiți!
Colonelul, către Căpitan: Stoica, tu vei asigura protecția Comandantului Suprem în interior.
Căpitan Stoica: Am înțeles, să trăiți! Hai, executarea!
Se pune scaunul la locul lui, se trag draperiile acoperind lumina de-afară, și se îndeasă în spatele caloriferului.
În zilele noastre, unul din ofițerii de-atunci: După ce s-a mai potolit, Ceaușescu, ba vorbea cu Boboc, ba mi se-adresa mie…
Zice:”pentru faptele voastre și nu știu ce, o să plătiți nu știu cum! Pentru că în România este necesar comunismul, astea cu socialismul, realizările pe care le-a făcut, etc.”
La care eu, practic după o zi plină de nervi și de stres, i-am trântit-o pe românește: ”Știți care-i problema? S-a dus dracului cu socialismul și comunismul în țara asta!”
Așteptându-mă după reacția mea, să aibă și el la fel o reacție extrem de dură.
Ba asta a fost șocantă, și n-o s-o uit câte zile-oi avea: a început să zâmbească, a pus o mână pe mine, m-a bătut ca să mă liniștească, și mi-a zis: ”Băiețică, ceva în genul ăsta…Tinere, ești prea mic ca să înțelegi anumite lucruri! Comunismul și socialismul, vor dăiunui de-a pururi în această țară, prin structurile sale joase!”
(Aici a profețit bine Ceaușescu! Pe venele multor români curg comunismul și socialismul…și l-au impropriat datorită stabilității, solidarității în GRI-ul șobolănesc din societatea de atunci, a locului de muncă asigurat, a unei pensii, în ciuda rațiilor de la Alimentara, a lipsei agentului termic pe seama căruia s-au făcut atâtea bancuri, a cozilor interminabile LA ORICE, a programului TV de 2h, etc…el e bătătorit BINE în mintea celor care-au condus sau s-au lăsat conduși în România, după lovitura de stat din 89, iar prin apucăturile lor de hiene turbate, dublate de o lăcomie ce poate fi justificată doar de unii care au făcut foamea și frigul și nu vor s-o mai facă, s-au obișnuit să mintă, să falsifice cifre, nume, situații, statistici, precum producțiie mărețe la cereale raportate tov-lui, care în realitate erau la sfert! )
Nu m-am gândit la adevărul și valalbilitatea spuselor lui! PERFECT ADEVĂRATE! Perfect adevărate cu desfășurarea de 21 de ani…
Eu îi zic testamentul lui verbal: ”după ce se va termina cu noi, într-un fel sau altul, PRAFUL ȘI PULBEREA SE VA ALEGE DE ȚARA ASTA! ”
Iar în cazarmă, cu ceaușeștii.
Ceaușescu se plimbă nervos prin cameră, dând ocol.
Leana îl privește cum se frământă, apoi îi spune ceva la ureche.
Cei doi ofițeri sunt, unul la fereastră cu pistolul mitralieră în mână, celălalt, înspre ușă.
Ceaușescu, se apropie de cel de lângă fereastră.
Acela, acoperă brusc fereastra și salută din călcăie, apoi ascultă cu atenție ceea ce îi spune în șoaptă, apoi îi spune: N-aveți nicio șansă!
Apoi îndreaptă pistolul mitralieră spre el și-i ordonă: Treceți la loc!
Ceaușescu se îndepărtează de ofițer, așezându-se alături de Leana, luând-o protector pe după umeri.
În zilele noastre, Maiorul Mareș povestește: Eram déjà de 3 zile și 3 nopți nedormiți, niciun minut, și-atunci, domnul Chemenci a luat hotărârea să-i ducă la București. În momentul în care l-a anunțat pe Stănculescu în seara de 24 că-i duce la București, Stănculescu, cred că forțați de noi, au luat hotărârea să vină la Târgoviște.
Din penitenciarul Jilava,
Gen.Victor Atanasie Stănculescu, fost Ministru al Apărării: Cam aici a fost momentul crucial. I-am spus: ai grijă ca nu cumva să se apropie cineva de cazarmă, folosește-ți forțele pentru apărare, iar pe ei, ar fi bine pentru securitate, să-i duci într-un transportor blindat, să-i plimbi.
Iar în cazarmă.
Îi arată pe cei doi, cu haine militare pe ei, zgribuliți, în transportor.
Ceaușescu, către Elena: Aici am fost arestat, în ilegalitate. De la Târgoviște m-au luat, la Târgoviște-am ajuns.
-Hai dă-i drumul!
-Stai așa! Un ofițer înmânează un plic mare, pentru tovarășii.
-Un plic de la București, pentru Dvs.
Ceaușescu, deschide plicul, se uită-n el și spune: Am băut ceai, astea (nu se știe ce…), le fac mâine.
În zilele noastre, unul din ofițerii de-atunci: În dimineața de 25 decembrie, așteptându-mă la ce-i mai rău, a venit Țecu și ne-a spus la 05:30, ”băi, ne întoarcem în cazarmă, ne întoarcem cu tab-urile, și ne ducem de unde am plecat iară! O luăm de la cap!”
Practic, am luat-o de la cap!
Ne-am întors cu tab-urile, n-au fost incidente, i-am scos din tab-uri anchilozați de frig, stând nemișcați o noapte întreagă în transportor, în spațiu închis, și le-am pus niște pături pe ei, le-am adus niște ceai neîndulcit.
În cazarmă, intră un alt ofițer:
Ceaușescu: Unde mergem?
Ofițerul: Plecăm de-aici!
Li se iau paltoanele militare de pe ei, inclusiv căciulile kaki, cu stemă.
Sunt ajutați să se îmbrace cu hainele lor: lui Ceaușescu i se pune la gât fularul de mătase, apoi haina pe umeri, ei, baticul și o ajută să-și îmbrace paltonul.
În zilele noastre, unul din ofițerii de-atunci: Stănculescu, când a plecat spre Târgoviște, n-a avut…pentru că trebuia să știu și eu…culoar de zbor!
Deci, el și cu toți oamenii ăia, cu 5 elicoptere, a venit aicea, cum să spun…neautorizat!
Din penitenciarul Jilava,
Gen.Victor Atanasie Stănculescu, fost Ministru al Apărării: I-am spus, ”o să-ți dau un semnal cu o eșarfă galbenă, primul elicopter din față; venim cinci, cu primul elicopter din față, îți dau o eșarfă galbenă, în partea dreaptă, o țin la mine.”
În zilele noastre, un alt ofițer, din cei de-atunci: Inspirația, sângele rece al unor comandanți, pentru că, erau peste 32 de comandanți de subunități care aveau ordin clar, că dacă vine un elicopter sau vin mai mult de două elicoptere, și fără eșarfă galbenă, să deschidă FOC în mod automat.
În zilele noastre, Maiorul Mareș povestește: ”Trageți în tot ce zboară! Nimic din ce zboară, nu este ținta noastră. Sunt inamici!”
Și sub impresia acestui ordin, am primit noi cele 5 elicoptere.
În zilele noastre, un alt ofițer, din cei de-atunci: Stănculescu și Bucureștiul, n-au știut că-s în cazarmă, cum n-au știut nici oamenii de-aici, din cazarmă că Nicolae și Elena Ceaușescu sunt aici, de frica de a nu-i omorî, de a-i duce vii și de a-i lua Stănculescu la București, să facă ce-o vrea cu ei!
În cazarmă.
Între timp, la o oarecare depărtare de tab-ul în care erau ceaușeștii, stau de vorbă doi ofițeri.
Elena: Ce-i? Cine-a venit?
Ceaușescu: Stai liniștită, e Stănculescu!
Elena: Suntem salvați! Nu ne lasă Victoraș pe noi!
Ceaușescu: Mai existăși patrioți, nu numai trădători.
Stănculescu, face semn cu mâna tab-ului să se apropie.
Când ajung în dreptul tab-ului, patru soldați cu arme în mâini, ascultă de un ofițer care le ordonă: Executarea!
Ofițerul din tab, ridică capacul și scoate capul afară.
Cel cu soldații după el, îi spune celui de pe tab, ținând nu armă în mână, ci o cameră de filmat: Atenție, se filmează! Gata! Scoteți-i!
-Gata, îi scoatem! Și se deschide ușa.
-Haideți!
Sunt filmați când coboară din tab, încadrați de-a stânga și de-a dreapta fiecăruia dintre ei, luați de braț, dar mai mult pe sus, de câte doi soldați înarmați.
Ultimul ofițer ieșit din tab, închide ușa și respiră adânc, sprijinându-se cu mâna de tab.
Îi arată într-o sală de cazarmă prevăzută cu patru mese simple, din placaj, care stau de partea fiecărui perete al camerei, iar pe după ele, ofițeri și civili.
-Stați jos!
Ceaușescu: Nu recunosc niciun tribunal, decât Marea Adunare Națională!
-Suntem în fața unui tribunal al poporului!
Ceaușescu: Nu recunosc niciun tribunal, decât Marea Adunare Națională!
– Marea Adunare Națională s-a desființat!
(pe dracu, a luat denumirea de FSN care l-a și condamnat!)
Noi judecăm după noua lege adoptată de către Consiliul Frontului Salvării Naționale.
Ceaușescu: Lovitura de stat, nu poate fi recunoscută!
-Este un organ al puterii legal constituite.
Ceaușescu: Nu se poate constitui un organ decât numa de puterea de stat, de Marea Adunare Națională!
Dacă cei primi au uzurpat puterea, cum s-a întâmplat sute și sute de ani în istoria României, au sfârșit prin a răspunde în fața poporului.
-Vă rog, reprezentantului Procuraturii, dau cuvântul pentru a susține actul de acuzare.
În tot timpul ăsta, ofițerul cu camera de luat vederi care i-a filmat dinante de a ieși din tab, filmează și în sala ”de judecată”.
Se ridică unul, fără haină militară pe el, doar în pullover, cu o banderolă cu steagul roș, galben și albastru, legată de cot: Domnule Președinte, și onorată instanță!
Avem de judecat astăzi, pe inculpații Ceaușescu Nicolae și Ceaușescu Elena, care se fac vinovați de grave crime comise împotriva poporului român.
(Dacă au arătat atâtea filmări reale cu Iliescu și alții, din Studioul 4, apoi interviuri cu ofițeri ai armatei de-atunci, DE CE nu au dat integral și filmarea cu făcătura aia de proces…cea reală, nu asta!)
Cei doi inculpați, au săvârșit fapte incompatibile cu demnitatea umană și cu principiile sociale, acționând despotic și criminal, în mod deliberat, pentru a distruge poporul român. (lasă că i-au întrecut cei de după ei…)
În numele căruia s-au erijat drept conducători.
(Cum bă s-au ERIJAT? Nu i-a ales și susținut în primul rând Marea Adunare Națională?! Dacă voiau să-i dea jos, din milă pentru popor și dragoste de țară, se riscau generalii din armată și/sau de securitate, să le dea la temelie, nu să troneze 26 de ani!
Dar, au dus-o bine TOȚI din aparatul de Stat și/sau de partid (unicul…), având de toate, spre deosebire de prostime, muncitorime!
Și-atunci, capul răutăților (ceaușeștii) s-a multiplicat formând CORP COMUN cu slugarnicii din subordine, alcătuind corpul caracatiței, iar tentaculele ei, strângând de gât până la sufocare, orice împotrivire venită de la prostime, prin miliția, securitatea de-atunci, scuipând cerneală otrăvitoare în ochii oricărui împotrivitor!
Dacă nu era Gorbaciov care să execute ordinele Ocultei Mondiale, nu cădea niciun bloc comunist, cu atât mai mult România!
Rămâneam un fel de Korea de Nord…cu așa ”bărbați” de rând, sau ”de stat”, care atât de lași și indiferenți au fost, că acceptau ca femeile lor să fie controlate lunar ginecologic, ca pe vite, dacă au rămas gravide sau nu, trebuind să dea naștere șoimilor patriei, pionerilor de mâine; iar dacă exista un cuplu neproductiv, sterilitatea se plătea prin taxa de celibat!
Iar femeia gravidă prin ceea ce mânca, era tot într-un post, că nu putea să mănânce ascuțitorile ce stăteau în galantarele Alimentărilor pe post de mezel, iar uleiul și zahărul îl lua doar de pe cartelă, ca și cum ar fi fost război, NU timp de pace – muncind și duminica la construirea și propășirea comunismului multilateral dezvoltat, inclusiv pentru plata integrală a datoriei făcute de idiotul de Ceaușescu, prostit de FMI!
Dacă femeia nu murea din chiuretajele făcute empiric, sub ochiul aprig dar ager al securistului postat în fiecare unitate medicală, personalul medical era pe post de cioclu, asistând cu privirea la moartea atâtor și-atâtor femei.
Iar dacă femeia năștea pe timp rece, caloriferele fiind de decor, punea un cort în sufragerie și un reșou, ca să-și încălzească copilul…asta dacă nu o avea pe mă-sa la țară, ca să-l încălzească la soba cu lemne.
Foarte ”bun” a fost regimul de-atunci!
”Bun” și ăsta de-acum…
Austeritatea și tăierea unor nevoi era impusă DE SUS, de la tovarășii de partid, ACUM, tot de la foști tovarășii de sus, travestiți în ”domni”, care te determină la o continuă auto-tăiere a multor nevoi, printr-o austeritate auto-impusă!)
-Pentru crimele grave săvârșite de cei doi inculpați, în numele poporului român, victimele nevinovate ale acestor doi tirani, vă solicit condamnarea acestora la moarte, pentru săvârșirea următoarelor fapte penale:
-infracțiune de genocid, prevăzută de Art.357, alin.1 Cod Penal, litera c;
-subminarea puterii de stat, prevăzută de Art.162 Cod Penal, pentru organizarea de acțiuni armate, de natură să slăbească puterea de stat.
-infracțiunea de acte de diversiune prevăzută de Art.163 Cod Penal, prin distrugerea, degradarea sau aducerea în stare de neîntrebuințare, în întregime sau în parte, prin explozii sau orice alt mod, al instalațiilor industriale ori a altor bunuri, de natură să aducă în orice mod atingere securității statului și,
-pentru infracțiunea de subminarea economiei naționale, prevăzută de Art.165 Cod Penal, prin faptul că au folosit organizații, din cele prevăzute de Art.145 Cod Penal, ori de a împiedica activitatea normală a acestora, de natură să submineze economia națională a poporului român.
-Ai auzit inculpat Ceaușescu Nicolae? Ai auzit care sunt învinuirile ce ție se aduc?
Ceaușescu: Puteam să fim împușcați, și fără mascarada asta!
Elena: Noi ne-am iubit poporul, îl iubim și nu….
-De ce ați fugit și n-ați vrut să stați de vorbă cu poporul?
Ceaușescu: Poftiți?
Elena: Care popor?
-Ăla care l-ați adunat în Piața Palatului!
Elena: Care-a venit! Nu noi i-am chemat în Piața Palatului.
Ceaușescu: Nu, n-am fugit! Și cei care-au TRĂDAT, inclusiv UNUL prezent AICI, a chemat elicopterele, le-a dat ORDIN…
Intră în Tribunalul ad-hoc, 2 ofițeri în uniformă albastră, 2 în uniformă kaki.
-Ridicați-vă-n picioare!
Elena: Nu dragă, nu ne ridicăm! Suntem oameni, da ce?
-Tribunalul, în numele legii și-al poporului, declarând ÎN SECRET, condamnă în unanimitate de voturi, pe inculpații Ceaușescu Nicolae și Ceaușescu Elena, LA PEDEAPSA CAPITALĂ, și confiscarea totală a averii, pentru infracțiunea de genocid, prevăzută de Art.357, alin.1 Cod Penal, litera c, subminarea puterii de stat, prevăzută de Art.162 Cod Penal, act de diversiune prevăzut de Art.163 Cod Penal și subminarea economiei naționale, prevăzută de Art.165, alin.2 Cod Penal.
Elena: Io-teeee….
-Pronunțată în Ședință Publică, astăzi, 25 decembrie 1989.
(Cum naiba a fost ”publică”, când erau numai militari de carieră într-o cazarmă?!)
Vin spre ei, și-atunci se aude:
Ceaușescu: Nu recunosc Tribunalul!
Elena: Lasă, hai! Și-i face semn aceluia să se îndepărteze.
Ceaușescu: Nu recunosc Tribunalul!
-Nerecunoscând Tribunalul, nu poate exercita nicio CALE DE ATAC. În aceste condiții, vă rog să constatați că Hotărârea este DEFINITIVĂ.
Ceaușescu: Cine-a dat lovitura de stat, poate să împuște pe oricine!
-Tribunalul se retrage! Declară ședința încheiată!
Ceaușescu: Dar România va trăi, în veci de veci!
Și toți trădătorii, oricât vor fi…VA TRĂI ROMÂNIA!
Și poporul român, LIBER, fără trădători!
Elena: Ce facem dup-asta?
Cei doi se ridică de la masă, dar apare un soldat care le spune: Rămâneți pe loc!
Ofițerul care i-a întâmpinat ieșind din tab, tot filmează…
Se întorc la masă, așezându-se pe scaune.
Ceaușescu: Mai bine luptă cu glorie deplină, decât SCLAV pe vechiul pământ!
Ce nedreptate! De toate ni s-a spus în lumea asta, dar nimic de trădători!
Elena: ȘI I-AM AVUT LÂNGĂ NOI….
Ceaușescu: Mda!
Elena: Asta-i greșeala! Așa se întâmplă întotdeauna, greșelile și trădările, vin de lângă tine.
La scurt timp, intră mai muți soldați.
Ceaușescu se ridică în picioare. Apoi, imediat, și ea.
-Stați! Rămâneți pe loc!
Dar ei, merg unul după altul…
-Cum vreți? Câte unul?
-Câte unul!
Elena: NU, împreună! Împreună am luptat, împreună vrem să murim!
Ceaușescu: ÎMPREUNĂ!
Elena: Așa! Vreți să ne omorâți? Ne omorâți pe-amândoi!
Ceaușescu: Să se respecte ASTA!
-NU! Executați ce s-a dispus!
Elena, și mai hotărâtă, în timp ce se pregătește: Nu dragă, mergem împreună!
Ceaușescu, își pune haina și căciula, bătând-o pe spate: ÎMPREUNĂ!
Elena: Faceți ce vreți!
-Nu mișcați!
Elena, văzând că unul dintre soldați se apropie cu bucăți de sfoară spre ei, pentru a le lega mâinile, reacționează: Ce-i asta? NU NE LEGAȚI! Nu-i frumos! RUȘINE, măi băiatule!
Între timp, din spatele unuia și-a altuia, sunt imobilizați de către soldați, pentru a le lega mâinile la spate.
Amândoi protestează: NE-LEGAȚI, NE-LEGAȚI…AOLEU!
În timp ce le sunt legate zdravăn cu sfori mâinile la spate, Ceaușescu se supune, privind la zbaterea Elenei care nu vrea să fie legată și nu acceptă ceea ce i se întâmplă.
Elena: Măi băiatule, măi! Ce-o să zică poporul, măi? Dați-mi drumul la mână…aoleeeu! Vă minte! Ăia sunt ai Securității, nu ai noștri, aaauu! Măi băiatule, măi băiatule, îmi rupi mâna măăăă…rușine! AOLEEOOOO! AOLEEOOOO….
V-am crescut ca o mamă!
Dă-mi drumul la mână, îmi rupeți mâna, măăăăă!
Ăia sunt ai Securității, nu ai noștri, voi n-ați auzit?
-Știți câți dintre colegii noștri au murit din cauza voastră? Întreabă unul dintre soldați. Colegii noștri, frații noștri, au murit copii!
Elena: Ăia sunt ai Securității, nu ai noștri! Noi suntem aicișea! Întrebați-i p-ăia de la putere!
-Hai, mișcă!
Și sunt scoși din cameră, dar nu se mai vede nimic, decât se-aude:
Elena, disperată în voce, spre Ceaușescu: Nicule, în România se împușcă oameni?
-Mișcă!
Ceaușescu: România va trăi veci de veci!
-Ține-l!
Ceaușescu:Tot românul…LIBER! Nu cu trădători!
-Hai pe-acolo, hai pe-acolo…
Ceaușescu, cântând: Sculați voi oropsiți ai vieții…
Elena: Nicule!
El, tot cântă, în timp ce soldații se căznesc să-i ducă în fața plutonului de execuție.
Apoi se-aud ropotele gloanțelor în cascadă….
-Nu mai trage nimeni!
La sfârșitul documentarului, apare mențiunea:
”În caseta transmisă de Televiziunea Română, imaginile execuției lipsesc. Motivarea oficială a fost că: ”Bateriile camerei de filmare se descărcaseră”.
Studiolul de emisie al Televziunii Române,
25 spre 26 decembrie 1989
Apare foarte multă lume în studio, majoritatea salariaților, civili de pe stradă, și ofițeri:
-Inculpații Nicolae Ceaușescu și Elena Ceaușescu, au fost condamnați la moarte și confiscarea averii! Sentința a rămas definitivă și a fost executată.
Vom reveni cu imagini luate în direct, în programul televiziunii de astă seară.
Se aude și se vede pe ecranele televizoarelor.
Sergiu Nicolaescu, vorbind la telefon: Domnule Iliescu, un singur…dați caseta! N-o dați mâine, pentru că oamenii ăștia, mor astăzi! Toată televiziunea este aicea, cu un ofițer care stă cu arma îndreptată spre mine, dar nu mă sperie (trage domne, trage!)
Stelian Tănase: Spuneți-i că-i lumea în jurul televiziunii!
Din masele care or să ne înconjoare, or să instre teroriști și o să ne arunce-n aer!
Se aude Iliescu: nu se propune darea întregii casete!
Stelian Tănase: Ați auzit ce se spune? Am schimbat un mincionos, cu altul?
Altul: Consiliul Frontului, NE-A IMPUS CENZURA! Noi, nu acceptăm cenzura! Dacă ați fi spus dinainte, făceam un montaj decent!
-Vom difuza banda, așa cum este!
-Avem nevoie de această casetă, într-un termen foarte scurt!
-Insistă să aducă caseta!
-De acord, în două ore sunt aici!
Sergiu Nicolaescu, vorbind la telefon: Anunțăm acest lucru!
-Se trage de timp!
”Între 22 și 25 decembrie 1989, au murit 957 de oameni, iar alți peste 5.000 au fost răniți, toți victime ale așa-zișilor ”teroriști”. Până în ziua de astăzi, nu a fost găsit și identificat niciun ”terrorist”. ”
Apoi se aude ceea ce s-a auzit de pe casete, auzit și în film:
”Sediul CC al PCR. 22 dec.1989, ora 23:30
CINE A VORBIT DE LA BALCON, ATUNCI? Mi se pare cunoscută vocea, dar nu reușesc să-mi dau seama!
”Afară, se aud gloanțe, bubuituri…. Se vorbește de la balcon: Nimeni nu a tras în Dvs.și nimeni nu a murit, cu toate că sunt explozii ale unor materii speciale – butelii de aragaz…
-Armata trage! Armata trage! Zice unul agitat.
-S-au tras mii de gloanțe, și n-a murit niciun om! spune unul calm. Toată lumea, să iasă în Piață!
-Nimic nu ne împiedică să mergem cu istoria înainte!
-Nu plecați!
-Haideți oameni buni, Revoluția e în noi…sporiți-i flacăra!„
Sfârșit.
Deci, d-aia cu ceva timp înainte, Iliescu tot bătea toba cu ”teroriștii”, justificând prezența armatei și-a altor ”forțe”, pentru a părea o revoluție pe bune!
În Studioul 4:
Ion Iliescu: Datorită acțiunilor criminale, a unor bande de teroriști, instruiți special pentru lupta împotriva maselor populare și apărarea dictatorului, activitatea noastră, a Consiliului, nu s-a putut desfășura normal în cursul acestei zile.
Am fost nevoiți să dăm prioritate acțiunilor coordonate de luptă, împotriva teroriștilor.
Au acționat cum spune sloganul lor: ”PRIN HAOS, LA ORDINE!”…ordinea lor!
Și-acum E LA FEL…numai personajele s-au mai înnoit!