♦♦♦ Marcus Aurelius: «De la zei <am primit>: faptul că am avut bunici buni, strămoşi buni, o soră bună, profesori buni, sclavi buni în casă, părinţi, prieteni, buni aproape toţi; şi faptul că nu am greşit cu ceva faţă de nici unul dintre cei pomeniţi, deşi, având un astfel de caracter, dacă s-ar fi ivit ocazia aş fi putut face aşa ceva; şi zeii au binevoit să nu existe nici un concurs de circumstanţe care să mă pună la încercare;nu am fost crescut prea multă vreme în preajma concubinei bunicului meu, mi-am păstrat vigoarea tinereţii şi n-am devenit bărbat înainte de vârsta cuvenită, ci chiar am depăşit această vârstă; faptul că m-am supus ordinelor unui împărat şi părinte, care a înlăturat din mine orice îngâmfare şi m-a condus la ideea că, trăind la curte, este posibil să nu te foloseşti de gărzi de corp purtătoare de lănci, nici de veşminte elegante, nici de candelabre, de statui şi de astfel de obiecte şi de un lux asemănător, ci, dimpotrivă, este posibil ca fiecare să-şi apropie felul de viaţă cât mai mult de acela al unui simplu cetăţean şi să nu fie socotit, din această cauză, mai umil sau mai nepăsător faţă de îndatoririle care trebuie îndeplinite în situaţia de conducător, în interes public. Faptul că am avut un astfel de frate, capabil prin comportamentul lui să îmi stârnească preocuparea de mine însumi şi, în acelaşi timp, să mă bucure prin respectul şi dragostea sa; faptul că nu am avut copii infirmi sau diformi; faptul că nu am progresat prea mult în studiul retoricii, al poeziei şi al altor materii, în care probabil m-aş fi cufundat adânc, dacă mi-aş fi dat seama că înaintez cu uşurinţă; faptul că m-am grăbit să le acord celor care m-au crescut rangurile înalte, pe care îmi părea că şi le doresc, şi nu am amânat acest lucru cu gând că fiind ei încă tineri, am s-o fac mai târziu; faptul că i-am cunoscut pe Apollonius, pe Rusticus, pe Maximus; faptul că mi s-a arătat cu claritate şi de mai multe ori ce este viaţa trăită „în conformitate cu natura”, astfel încât, atât cât depindea de zei, de comunicările, de ajutoarele şi de inspiraţiile care veneau din partea lor, nimic de atunci nu mă împiedică să trăiesc în conformitate cu natura, şi că m-am îndepărtat de o astfel de viaţă din vina mea şi fiindcă nu ţineam cont de avertismentele zeilor şi, ca să spun aşa, de îndrumările lor; faptul că am un trup rezistent de atâta timp după o astfel de viaţă; (…) faptul că niciodată când doream să ajut un om sărac sau pe oricine altcineva aflat în necaz nu am fost auzit spunând că nu am bani s-o fac şi că eu însumi nu am ajuns într-o asemenea sărăcie încât să cer bani de la o altă persoană; faptul că am avut o astfel de soţiesoţie, atât de ascultătoare, de afectuoasă, de simplă; faptul că am avut educatori vrednici pentru copii; faptul că am primit ajutor prin vise, în special ca să nu mai scuip sânge şi să îmi treacă ameţelile, şi răspunsul, ca să spun aşa, oracular de la Gaeta; şi faptul că, atunci când am dorit să mă dedic filozofiei, nu am ajuns pe mâinile vreunui sofist şi nici nu mi-am irosit timpul analizând texte scrise sau rezolvând silogisme sau ocupându-mă de fenomene cereşti. Căci toate acestea au nevoie de ajutorul zeilor şi al sorţii.» ♦♦♦ Marcus Aurelius: «De dimineaţă începe să-ţi spui: voi întâlni un indiscret, un nerecunoscător, un violent, un perfid, un invidios, un nesociabil; toate acestea li se întâmplă din necunoaşterea celor bune şi a celor rele. Eu, în schimb, care am înţeles că natura binelui este frumuseţea morală şi că cea a răului este urâtul moral şi că natura celui care greşeşte este înrudită cu mine, nu numai prin sângele şi sămânţa sa, ci şi prin raţiune şi participarea la divin, nu pot suferi vreun neajuns de la vreunul din ei, căci nimeni nu mă poate urâţi moral, iar eu nu mă pot mânia pe unul înrudit cu mine, nici nu-l pot urî. Căci ne-am născut pentru a ne ajuta <unii pe alţii>, precum picioarele, mâinile, pleoapele, şirurile de dinţi de sus şi de jos. Aşadar, a acţiona unii împotriva altora este împotriva naturii, iar a te mânia şi a-l detesta pe semen înseamnă a-l trata ca pe un adversar.» ♦♦♦ Marcus Aurelius: «Aminteşte-ţi de cât timp amâni problema şi de câte ori, chiar dacă ai primit de la zei noi termene, nu ai profitat de ele. Dar trebuie să-ţi dai seama, măcar de acum înainte, din ce lume faci parte, din ce realitate conducătoare eşti o emanaţie şi că îţi este fixată o limită de timp: în cazul în care nu te vei folosi de acestea pentru a dobândi seninătatea, prilejul va dispărea şi tu vei pieri şi nu ţi se va mai oferi o altă ocazie.» ♦♦♦ Marcus Aurelius: «Uneori <oamenii> sunt, într-un fel, demni de milă din pricina necunoaşterii binelui şi răului; acest neajuns nu este mai mic decât neputinţe de a distinge obiectele albe de cele negre.» ♦♦♦ Marcus Aurelius: «Respectă cu veneraţie facultatea de a forma opinii. Totul depinde de ea, pentru că în partea conducătoare a sufletului tău niciodată nu ia naştere vreo opinie potrivnică naturii sauconstituţiei fiinţei raţionale. Aceasta garantează absenţa oricărei precipitări, familiaritatea cu oamenii şi apropierea faţă de zei.» ♦♦♦ Marcus Aurelius: «Caută pentru ele retrageri la ţară, pe malul mării, în munţi; şi tu obişnuieşti să-ţi doreşti cu ardoare asemenea locuri. Dar tot acest lucru e cât se poate de prostesc, pentru că îţi este permis să te retragi în tine însuţi în orice clipă doreşti.În nici un loc nu se poate un om retrage mai liniştit şi mai lipsit de griji decât în sufletul său, mai ales cel care are în interiorul său astfel de valori încât, aplecându-se pentru a le privi, ajunge îndată la o desăvârşită uşurare; şi mărturisesc că această uşurare nu este altceva decât o bună rânduială a minţii. Dăruieşte-te, aşadar, tot timpul unei asemenea retrageri şi reînnoieşte-te pe tine însuţi. Să fie scurte însă şi elementare principiile tale, care, îndată ce le-ai întâlnit, îţi sunt suficiente pentru a îndepărta orice suferinţă şi pentru a te trimite înapoi, fără supărare, la activităţile spre care te întorci. De fapt, ce lucru te nemulţumeşte? Răutatea oamenilor? Gândeşte-te la principiul că fiinţele raţionale sunt născute unele pentru altele, că a se suporta unele pe altele este o parte a dreptăţii şi că oamenii greşesc fără voia lor, iar toţi cei care până acum s-au duşmănit, s-au bănuit şi s-au urât, străpunşi de lănci, zac întinşi la pământ şi sunt cenuşă; atunci calmează-te! Dar eşti nemulţumit şi de cele pe care Întregul ţi le-a hărăzit? Aminteşte-ţi dilema: „providenţa sau atomii” şi argumentele prin care s-a demonstrat că lumea este ca o cetate. Oare cele ce privesc trupul vor pune stăpânire pe tine? Atunci gândeşte-te că, odată ce s-a retras în sine însuşi şi şi-a cunoscut propria-i putere, intelectul nu se amestecă cu mişcările plăcute sau violente ale suflului. Şi, în rest, aminteşte-ţi câte ai ascultat despre durere şi plăcere, pentru că ţi-ai uitat asentimentul. poate te va frământa gloria măruntă? Priveşte la iuţeala cu care peste toate se aşterne uitarea, imensitatea timpului infinit, de o parte şi de alta, deşertăciunea faimei, versatilitatea şi lipsa de judecată a celor care par că te aclamă şi îngustimea locului în care faima ta este circumscrisă! Căci întreg pământul este un punct, şi de aceea partea în care locuieşti nu este oare un colţişor? Iar în acest colţişor câţi şi cât sunt cei ce te vor lăuda? În sfârşit, aminteşte-ţi de retragerea pe acest mic câmp care îţi aparţine şi, înainte de orice, nu te mai zbuciuma, nici nu te încorda, ci fii liber, priveşte toate activităţile ca un bărbat, ca un om, ca un cetăţean, ca o fiinţă muritoare. Iar printre preceptele de ţinut la îndemână, asupra cărora te vei apleca, să fie acestea două: primul, că lucrurile nu ating sufletul, ci se menţin în afara lui, nemişcate, în timp ce tulburările provin numai din judecata interioară; al doilea, că toate aceste lucruri pe care le vezi se vor transforma, în timp, şi nu vor mai fi. Gândeşte-te tot timpul la câte transformări ai asistat tu însuţi. „Lumea este alterare, viaţa – părere.”» ♦♦♦ Marcus Aurelius: «Nu te purta ca şi cum ai avea de trăit zece mii de ani. necesitatea stă deasupra ta; cât timp trăieşti, cât timp încă îţi este permis, încearcă să devii bun.» ♦♦♦ Marcus Aurelius: «
Trei Zile Pana la Craciun – film romanesc despre revolutie (2012)
https://www.youtube.com/watch?v=wgyePqFyhK8
TOTAL TV în colaborare cu ATLANTIS FILM și UJ BUDAPEST FILM STUDIO, prezintă un film realizat cu sprijinul CENTRULUI NAȚIONAL AL CINEMATOGRAFIEI și TELEVIZIUNII ROMÂNE, Cel de-al XIV-lea Congres al Partidiului Comunist Român din noiembrie 1989, l-a sărbătorit pe Nicolae Ceaușescu, vrând parcă, să-i certifice eternitatea.
Sala Palatului, 22 nov.1989.
Aplauze furtunoase din partea Marii Adunări Naționale, iar printre rânduri pionierii cu steaguri și cântece patriotice.
Cântau: ”Să trăiască România, comunismul viitor…”agitând steaguri și cravate!
O LUNĂ MAI TÂRZIU.
Centrul Bucureștiului, 22 dec.1989.
Ce strigau părinții pionierilor și-a șoimilor patriei, în Piață: ”iată vine un popor, să dea jos pe dictator” , ”dă-te jos, fără dictator”, ”revelion, fără dictator”, ”Ăsta e Crăciunul..”, ”Jos cu Ceaușescu”,
Sub presiunea mulțimii furioase a protestatarilor, Elena și Nicolae Ceaușescu, au luat o hotărâre…era cu 3 zile înainte de Crăciun.
Sediul CC al PCR,
22 dec.1989, ora 12.
Îi arată pe cei doi, trecând din birou în birou, uitându-se și ascultând totodată ceea ce se striga în stradă, apoi pe holuri, îmbrăcați exact cu hainele pe care le aveau când au fost executați prin împușcare.
…pe drum, se întâlnesc cu Generalul Victor Atanasie Stănculescu, pe care Ceaușescu, tocmai îl numise Minstrul Apărării Naționale.
-Tovarășe Secretar General, să trăiți! Avem sus, pe terasă, un elicopter care așteaptă cu motoarele pornite. După care, îi invită să meargă spre lift.
Stănculescu, din prudență, se îmbrăcase în civil și își pusese piciorul în ghips.
Arată cum urcă liftul și, pe la etajul 5, se blochează, rămânând pe loc:
-S-a blocat? Întreabă tovarășa de renume mondial…i-a vezi! Sparge geamul, poate se deschide! Dă cu arma! Apoi, vizibil iritată: Dă dragă cu arma, că ne omoară ăștia aici!
Se aude cum se sparge geamul de la lift, iar între timp, cum urcă destul de rapid scările, ”șchiopul” de Stănculescu, ajungând în același moment în care ocupanții, au ieșit din lift.
-Pe-aici, vă rog…îi îndrumă generalul.
Ajung sus, pe terasă, iar la 12:09 din data de 22 dec.1989, elicopterul decolează.
Din Piață, se aude: ”Nu-i lăsați să fugă, nu-i lăsați să fugă…”, apoi cu bucurie ”Ole, ole ole…Ceaușescu nu mai e…”
Studioul 4 al Televiziunii române, 22 dec.1989, ora 12:40
-Așa, în regulă! Faci primul anunț, eu pe urmă anunț programul (cred că vorbea Mizil)
Gata! Urmează proclamația și programul! Liniște!
Orice moment este foarte important!
-Liniște puțin! În clipa în care intrăm în emisie, 23 de milioane de oameni, sunt cu ochii și cu urechile pe noi! Nu mai scoate nimeni niciun cuvânt! Scoateți PRIMUL ANUNȚ…primul anunț,
-Îl fac eu…zice Caramitru.
-Da…după care, Mircea Dinescu…
-După care se…
-Proclamația! Spune Caramitru..
-Nu! Pauză!
-Când sunteți gata, primul anunț, după…pauza! Un sfert de oră, un scurt timp…
-ANUNȚUL…LINIȘTE!
Caramitru, către Dinescu: Mircea, te prezinți, și tu spui…arăți că lucrezi! Îi arată un carnețel cu un pix pe care-l pune și repune pe masă.
șșșt…liniște!
Cineva, din grup: Să înceapă Caramitru, pentru că-l cunoaște lumea!
-Corect!
-Liniște!
Atențiune, vă rog…peste 5 secunde, intrăm în emisie!
5,4,3,2…
Caramitru vorbește primul, nu înainte de a-și face cruce: Fraților, mulțumită lui Dumnezeu, ne aflăm în studiourile televiziunii române. Am reușit să ajungem aici, în spatele tancurilor, cu armată, și cu stundețime și cu oamenii pe care-i vedeți și cu mii și mii de români și de alte naționalități (?!) care ne-au condus! (Unde, bre? Spre circul televizat?)
În fața Dvs.se află eroul nostru: Mircea Dinescu, poetul! Vă rog să-l priviți! El lucrează! Vă va spune despre ce este vorba!
Îl arată pe Dinescu speriat, transpirat tot care începe să vorbească: Să ne uităm către Dumnezeu, câteva minute, înainte de a vă vorbi, înainte să apelăm la toate forțele ale armatei noastre…armata-n București, e cu noi! Dictatorul a fugit!
Între timp, îi arată pe cei din elicopter.
Victor Cociaș și Constantin Cojocaru în
TREI ZILE PÂNĂ LA CRĂCIUN.
Scenariu: Grigore Cartianu, un film, de Radu Gabrea.
Iar în studioul 4, din spatele fundurilor de sifoane fumurii, cel de la televiziune:
-Avem marea bucurie, de a găzdui aici, în studio, pe ION ILIESCU! Aplauze…și pupături pe obraz! (era cât p-aci, să fie pupat în bot, dar s-a ferit la timp…)
-Este fiul, fiul unui revoluționar! El însuși, patriot!
Palatul de la Snagov
22 dec.1989, ora 13:00
-Care-i situația acolo la voi, la Târgoviște? Întreabă la telefon…deci, e linște! Și la Combinat?
Penitenciarul Jilava.
Gen.Victor Atanasie Stănculescu
Fost ministru al Apărării
-Primul secretar i-a spus ”veniți la Târgoviște, că vă apărăm noi”. Și el a plecat, ”mă duc la Târgoviște, că mă apără oțelarii!”
Vocea lui ION ILIESCU, apoi din Studioul 4: ”A dus până la catastrofă situația social-economică a țării, tensiunea politică, și se face în ultimă instanță vinovat de crimă odioasă împotriva poporului! A fugit ca un neurșinat! Când a trebuit să dea socoteală în fața poporului…”(cine vobea!)
-Nu e singurul!
Ion Iliescu: Se fac responsabili și alții! Va veni vremea judecății…limpede, lucide pe bază de judecată ordonată!
Din elicopter, sunt îndrumați să asculte în căști… Ceaușescu își pune căștile și aude ce spune tovarășul Ion Iliescu despre el: ”fără inimă, fără suflet, fără creier…fără rațiune” la care, la auzul ”laudelor”, și le scoate de pe urechi, nervos: ”nu asculta mă, că alea-s minciuni ce auzi tu acolo…”
Și continuă Iliescu, din studioul 4: ”care stăpânea prin metode medievale, această țară! Și a ajuns până la această situație dramatică!” (acum, după atâta timp, se vede că nu era autentic, căuta să-și joace rolul BINE…)
”…de a deschide foc, de a comanda FOC împotriva oamenilor muncii acestei țări (inițial a zis ”acestor”…) și avea nerușinarea să vorbească în numele poporului! Să vorbească în numele apărării suveranității și independenței naționale! Cine? El…care a pus în pericol soarta acestei țări!”
Din elicopter, Ceaușescu întreabă: Coborâm? Unde coborâm?
-La Boteni!
-Nu, la Boteni, nu!
Ea: Nu la Boteni!
-Mai departe, nu merg! Dacă ne doboară?
-Cine să ne doboare?
-Antiaeriana!
Victor Atanasie Stănculescu (altă mizerie de om): ”I-a spus comandantul aviației, să transmită piloților să găsească o soluție ca să aterizeze înainte de Târgoviște, pentru că nu știam care va fi reacția târgoviștenilor, și nu voiam să ajungem la o acțiune care putea să ducă către un război civil.”
Îi arată pe cei doi, coborâți în plin câmp, printre buruieni.
Se aude din elicopter: Comandantul de la Boteni! Locotenent-colonel Suciu, vă raportează că a luat toate măsurile ca dictatorul să nu poată părăsi pe calea aerului, România!
Elicopterul este sigilat și oprit la sol.
El încearcă să o șteargă din țară, pe drumurile naționale.
Cetățeni, fiți vigilenți!
Deasemenea, trebuie să repet apelul, pentru că nu am fost suficient de bine înțeles la populație!
(Pilotul a fost și rămâne UN TRĂDĂTOR! Ceaușescu era/a fost/ar fi trebuit să rămână pentru el, Comandantul Suprem al Forțelor Armate așa că…treaba a fost aranjată dinainte – cine trebuia să-i preia în primă fază, cine va pilota elicopterul, cât de înfricoșat și totodată montat trebuia să fie pilotul, etc…!
Nu țin cu cei doi, ea era o analfabetă periculoasă și răzbunătoare, el, la fel… pe deasupra nebun cu vederi naționaliste, și-atât.
A spus-o și Petre Țuțea!
Iar amândurora, le plăcea să li se facă numai pe plac, în timp ce mania grandorii și nebunia care i-a cuprins, a fost alimentată DIN PLIN de toți cei care le băgau limba în ureche ca niște vulpi turbate, dându-le idei ce să mai facă împotriva poporului roman! Ăștia i-au și trădat, ăștia i-au și condamnat la moarte, TOCMAI pentru a nu dezvălui ceea ce le insuflau să facă, asigurându-i că-i cel mai bine pentru țară, pentru poporul român!
Sunt cei care au făcut parte din Aparatul Central de Stat și de Partid, sunt masa imensă a Marii Adunări Naționale care s-a pervertit parvenind, dându-și chiloții tetra fabricați în communism, pe boxeri sau tanga!
Așa au devenit ”capitaliști”!
RUȘINE!)
-Am ajuns să primesc telefoane de la cetățeni, și de la unele cadre de miliție din zonă, că familia Ceaușescu a aterizat pe-acolo, pe un câmp din localitate, și că urmează să le dau o mașină înspre Târgoviște.
Din câmp, la margine de șosea, cei doi și ofițerul cu arma la șold, opresc o Dacie roșie întrebându-l pe șofer dacă îi poate lua pe toți, până la Pitești.
Șoferul: Da, haideți sus! Apoi le deschide portierele de-o parte și de alta…în timp ce securistul, bagă o cutie în portbagaj.
Ceașescu, se așează lângă șofer.
Șoferul: Să trăiți, sunt doctorul Decă, vărul Blănaru lui Stănculescu…de la Dvs, de la Comitetul de Partid. Unde mergem?
Ceaușescu: Spre Pitești, prin Titu!
Din studioul 4, alt general cu ochelari fumurii: ”Dictatorul Ceaușescu, a coborât dintr-un elicopter alb și s-a urcat într-o mașină condusă de Generalului Neagoe!
Se pare că numărul mașinii, este o Dacie roșie, cu nr.de înmatriculare fie 2B, fie 4-B-2646. Se pare că se îndreaptă spre Drumul Național nr.6. Rog toate unitățile…”
Între timp, unul mic și cu mustață, tot îi arată cu degetul pe Comunicat ce scrie acolo, ce să zică…la care, generarul îi transmite: ”Vă rog lăsați-mă! Unitățile militare Dâmbovița și cele militrofe ale Aeroportului Boteni și județului respectiv, să păzească drumurile și să dovedească maximă vigilență pentru prinderea dictatorului, pentru a-l adduce în fața Justiției, pentru tot ceea ce a făcut, timp de douăzecișiceva de ani!
Repet: este vorba despre o Dacie roșie, condusă de Generalul Neagoe…”
Generalul Neagoe: Ne aglomeraseră cu telefoanele-astea…și de la populația civilă, și de la cadrele noastre, numai spun…toți, care cum îi vedeau, pe unde-i vedeau, dădeau telefon la Dispecerat care era telefon public.
În mașină, se auzea: ”un inginer agronom din Botoșani, a transmis telephonic că, nu cu mult timp în urmă, mașina s-a-ndreptat spre Drumul Național nr.6.
Este necesar să supravegheze toate drumurile, toate căile de acces, spre și dinspre județele Argeș și Dâmbovița. Șoferul este un bătrân, cu pălărie…”
Generalul Neagoe, către pasageri: vă propun să mergem prin Târgoviște, altfel, vom fi blocați la Găești.
Ceaușescu: Târgoviște? Foarte bine! Mergem la Combinat! Îi spune întorcându-se spre ea.
Iar, din radioul din mașină, se aude vorbind Iliescu: ”La sediul Comitetului Central, se află, reprezentanții populației…sper că acest Apel…să ajungă la toate unitățile din țară, să ajungă și la unitățile securității, pentru că ne-a împins în haos și dezordine, clica dezmetică … ”
Ceaușescu: ”Închide-l! Închide-l! Nu vezi că-s minciuni? Ei! E lovitură de Stat! spune, întorcându-se nervos, intrigat și îngrozit, spre pasagerii din spate…”
La un moment dat, mașina se poticnește…merge ce merge, apoi iar se poticnește.
Șoferul: Nu mai am benzină!
Ceaușescu: Oprește!
Mașina se oprește în fața unei case unde, un om își spăla mașina.
Ceaușescu îi spune securistului, să vadă dacă are benzină.
Acela, coboară din spate și se îndreaptă spre acela: ”Vreau și eu niște benzină ca să ajung la Târgoviște. Îți dau banii pe loc.”
-N-am domne, n-am!
Atunci securistul, își îndepărtează demonstrativ haina de piele apucând-o de rever, arătându-i tocul de la armă, agățat în hamul de pe el.
Atunci, omul trage cu furtunul benzină într-o cisternă din plastic.
Între timp, Ceaușescu se dă jos din mașină alăturându-li-se celor doi, și-i spune direct omului:” Lasă benzină, ne duci TU la Târgoviște. N-ai auzit?”
În Studioul 4, Caramitru: Nicolae Ceaușescu, călăul poporului nostru, e pe Aeroportul din Titu, și încearcă să fugă!
Unul, din studio: După ce-a încercat să țină un discurs populației, și populația l-a huiduit și a aruncat cu pietre în el, și a fugit în Piața Palatului….
Caramitru: Acum, e la Titu! Cei care sunt în preajmă, să ia măsuri…
În fundal, apare și Petre Roman; apoi, trecând prin fața camerei de luat vederi, într-un pulover cu dungi orizontale, își face iar apariția Mircea Dinescu vorbind precipitat și gesticulând, spre Generalii din Armată: ”Facem un apel către Armată! Faceți un apel către Armată să-l prindă pe ticălos!” spune, uitându-se și spre Caramitru.
Se aude o voce calmă, în timp ce Caramitru se îndreaptă spre cameră: Cine se uită acolo? Adică din spatele camerei de luat vederi.
Mircea Dinescu, încă o dată către generali, în timp ce e prins de antebraț, din spate, stângând din pumn:” Să prindă dictatorul!”
Unul dintre generali vorbește, în timp ce Petre Roman îi ține microfonul:” Unitățile militare care sunt în zonă, să răspundă la chemarea Noii Orientări Politice, în acest scop…”
Apoi, îi taie vorba Petre Roman: ”Să nu permitem ca dictatorul să nu fie judecat! Să-l prindem, pentru a fi judecat!”
Se aude din spate, către general: ”spuneți ceva militarilor de-acolo!”
Generalul, luat un pic pe nepregătite, i se sugerează constant ce să spună, ce să îndemne, SĂ ORDONE, la care, bâlbâindu-se un pic, transmite: ”ORDON militarilor din Garnizoana Titu…”
Petre Roman, completându-l…din Aeorportul Titu…
Generalul: ”din Aeroportul Titu și Comandamentului Aviației Militare, să ia măsurile ce se impun!”
Petre Roman: „să nu permită…”
Altul, din spate: ”să nu permit trădătorului…să plece din țară!”
În noua mașină:
Ea: A rămas pachetul la ăla!
El: cine-a rămas?
Ea: Pachetul!
El: Laasă asta! Lasă asta…
Studioul 4: ”Am primit o informație că mașina în care se află tiranul, fostul dictator, 2 Dâmbovița 305 neagră, trebuie urmărită! Nu trebuie lăsată să părăsească țara…dealtfel, e imperios necesar, granițele trebuie păzite, nu trebuie să iasă nimeni afară din cei…trebuie să răspundă în fața poporului ăsta! Sunt pașapoarte false și oricare alte tipuri la care se pricep foarte bine, și nu trebuie lăsați să plece!”
Ceaușescu, aplecânduse în jos mârâind, aproape vomitând de furie, spune: Închide radioul!
Câte am făcut pentru orașu ăsta!
Mașina neagră tip Dacia 1310, are defapt nr. 1-DB-30005 și se oprește în fața Combinatului.
-Adu-l pe secretarul de partid, și pe director! ordonă Ceaușescu.
-Să trăiți, am înțeles! răspunde securistul, ieșind din mașină.
Povestitorul: N-a durat 10-15 minute, și mă suna din Combinat, de la Halta de zgură, c-a fost văzut în Combinat, mașina cu Ceaușescu-n mașină.
Ceaușescu se dă jos din mașină, în timp ce mașină stă cu motorul pornit.
Se vede-apoi cum un grup de muncitori în salopetă aleargă spre mașină, vorbind tare:
-Uite-l pe Ceaușescu! Criminalul!
El, speriat, intră repede-n mașină, în timp ce ea, strigă la șofer: Repede! Dă-i drumul la mașină! Dacă murim, mori și tu!
Muncitorii, aleargă după mașină dorind s-o încercuiască, iar ea, Elena dă cu palmele din interiorul geamurilor, vrând parcă să îndepărteze niște muște-gigant care și-au așezat picioarele, ba pe geamuri, ba pe portiere ori pe portbagaj și, ca să nu fie luați pe capotă, pentru că mașina a prins viteză, rămân în praful ridicat de demararea în trombă, huiduind și urând de ”bine”, mai ales prin spânzurare.
Securistul, se uită după ei….realizând că i-a pierdut!
Mașina, ajunge lângă o poartă înaltă, verde, din fier și oprește la ordinul lui Ceaușescu.
Se dă jos din mașină și, ușor-gârbovit, începe să urce scările….în capătul scărilor, apare o femeie care-i spune: Hotelul e închis!
Rămâne o secundă pe loc, apoi se întoarce dezamăgit, coborând scările și apucând portiera mașinii.
Urcă în mașină, se așează în scaun și se întoarce spre Elena, aruncându-și reciproc o privire cu subânțeles…de oameni care au dat de dracu, dar care-s mirați că au dat de el…
În oraș, pe străzi, mașinile, cu farurile aprinse claxonează în ritmul a ceea ce se strigă pe stradă, de către manifestanți: Ole, Ole, Ole…Ceaușescu, nu mai e!
Șoferul, trece cu mașina printre ei, atrăgându-i atenția: Nu vedeți ce e? E o nebunie! Tot orașul e în stradă!
Ceaușescu, face privirea roată, când în stânga lui, când în fața lui, când în dreapta, ne-revenindu-și din surpriza neplăcută!
Ea, cu buzele strânse, privește mai întâi cu ciudă, apoi se mâhnește, dând parcă a plânge…dar se abține!
Ies din oraș și merg pe un drum care are pe partea dreaptă, ziduri nu prea înalte din fier forjat ornamental, inclusiv porți de fier, în special cele de la intrare.
Șoferul, virează imediat în dreapta și este întrebat de Ceaușescu: Unde mergem?
Ea, și mai alarmată: Ce faci? !
Șoferul: Intrăm aici, e un loc sigur! Nevasta directorului de-aici, e în Comitetul Județean de Partid, lucrează aici.
Povestitorul: A apărut în perioada asta la mine în birou, acolo la Dispecerat, domnul maior Mareș, de la Armată, de la Unitatea Militară care e vis-à-vis de unitatea noastră, de Poliție…Miliție pe-atunci!
Și, el mi-a zis așa: vezi că soția mea mi-a dat un telefon, că Ceaușeștii sunt la Centrul de Protecție al Plantelor.
Ce căutau la Centrul de Protecție a Plantelor?
La Centrul de Protecția a Plantelor, la câteva sute de metrii, e o pădure.
Acolo era punctul de comandă de rezervă al Armatei, de București.
Altul: Deci, Petrișor dacă l-a dus la Centrul de Protecție a Plantelor, NU întâmplător l-a dus!
Iar se-aude Iliescu vorbind din studioul 4: ”Apelăm la unitățile securității, și la securiști așa cum s-a mai făcut apel de la acest microfon, să se trezească în acest ultim ceas, să se lepede de această clică ordinară, de trădători ai patriei …ăștia sunt!”
Într-un birou, din Centrul de Protecția a Plantelor, una din funcționare îi vede pe geam și îi spune dactilografei: Ceaușeștii! Ceaușeștii! Eu plec! Poate au arme și ne împușcă!
Povestitorul: Până să ajung la ușa comandantului, sună telefonul și m-anunță din nou…acum o femeie: Domnule veniți aici repede, că i-a lăsat cineva pe Ceaușești, la noi! Veniți și luați-i de-aici…eu dau telefon din alt birou! Sunt singuri acolo, cu șeful nostru…
Ceaușescu, din birou, dând din mână nervos: Opriți televizorul!
La TV, Iliescu: ”în prezența oamenilor muncii, cu participarea…”, ”și nu a unor conducători care s-au auto-intitulat conducători, s-au auto-intitulat aleși ai poporului, s-au auto-intitulat comuniști…n-au avut nimic de-a face nici cu socialismul, nici cu ideologia comunismului științific…au întinat numai numele partidului comunist roman, au întinat numai numele celor care și-au dat viața pentru cauza socialismului în această….”
Ceaușescu: SUNT MINCIUNI!
Șeful Centrului, oprește în sfârșit televizorul.
Ceaușescu: Să nu credeți pe toți cei care, care…au dat LOVITURA DE STAT!
Șeful Centrului: Intrați, bă! Hai, intrați!
Ceaușescu: Cum îndrăznești?
Elena: Cum îndrăznești să vorbești în halul ăsta cu tovarășul?
Șeful Centrului: Mai aveți și tupeu! După ce v-ați bătut joc de-un popor întreg…
Ceaușescu, mirat, se întoarce spre Elena pentru a-i sesiza în ochi susținerea, apoi se întoarce către Șeful Centrului, întrebându-l: Adică, CUM?
Șeful Centrului: Ne-ați ținut atâția ani fără lumină, fără apă, fără căldură…
Elena, cu ironie în glas și-n privire: N-a murit nimeni de foame…
Șeful Centrului: 100 gr.de salam, cu cartelă?
Ceaușescu: Nu este adevărat! Am dat dispoziție să se împartă pentru fiecare cetățean! Dacă cei de-aici, de la Comitetul Județean de Partid N-AU RESPECTAT, să răspundă!
(deci nebunul, a dat dispoziții să se dea cu măsură pentru fiecare, dar cei de la Comitetul Județean de Partid, își luau partea leului, inclusiv la pachet…pentru zile negre! Adică din ceea ce trebuia dat, își luau 80%, apoi cei care le distribuiau, 10%, 5-10% din ce rămânea, se bătea prostimea la cozi, nu? Cam așa!)
Povestitorul: Aici, aicea la ușă, la Comandant, se uita la TV din anticameră, și Enache și cu Paisie. Sergent major Enache și Plutonierul Paisie. Enache, lucra la Circulație.
Paisie, era un băiat mai curajos, cam de capul lui, așa…îi venea lui câte ceva…mă rog, o lua el în capul lui să facă…rezolva el cumva problema.
De față cu mine, după ce m-am întors și-am raportat, și mi-a zis că nu-i treaba noastră, că sunt zvonuri…și, acolea pe hol între ușa mea de la birou și ușa de la anticameră, Paisie îl ia de gât pe Enache, și-i zice, avea o vorbă el: ”Hai Gică, mergem noi să-i luăm?”
Dar ăla zice, Enache era mai fricos, mai…hai să mergem!
Mașina avea radarul instalat pe mașină (Mașina de miliție, o Dacie albă 1-DB-4112).
-Vă duceți voi?
-Ne ducem, tată!
-Deh, atuncea ținem legătura prin stație!
-Gata, hai că noi îți raportăm orice: pe unde suntem și ce facem…
Ceaușescu: Făceți-mi legătura cu garnizoana Pitești!
Îi spune secretarei-dactilograf, dându-i receptorul în mână spre a forma nr.de telefon, și mai repetă odată: Garnizoana Pitești!
În același timp, se aude o bătaie scurtă în ușă și toată lumea își întoarce privirea spre cei doi milițieni care intră, imediat după ce au bătut.
-Tovarășe Președinte, Bună ziua!
Ceaușescu: Cine sunteți voi? Cetățeni ai Republicii Socialiste România, veniți ca să arestați un șef de stat?!
Elena: Ia mâna de pe mine!
-Nu vă arestăm, suntem de la Miliție!
Elena: Ia mâna!
-Populația, e împotriva Dvs.!
Elena: Lovitură de stat!
-Am venit să vă acordăm sprijin! Vă rugăm să veniți cu noi.
Ceaușescu: Unde ne duceți?
-La miliția județeană. Acolo sunteți în siguranță. Haideți!
La care Ceaușescu se opune, îndepărtându-și cotul din strânsoarea milițeanului.
Și totuși, resemnat, ocolește biroul și iese din cameră, împreună cu Elena și noii săi însoțitori.
Din mașina miliției, cu cei doi ofițeri în față și ei doi în spate, se aude din radioul mașinii, transmisia din Studioul 4: ”…știm cât de adevărată este această informație, dar dacă este adevărat, este o mare victorie a poporului roman! Ceaușescu Nicolae și Ceaușescu Elena, AU FOST PRINȘI…deci, sunt la Târgoviște arestați!” Se aud ovații și aplauze…
La auzul celor spuse, Ceaușescu, își dă seama că au fost prinși în capcană și oftând greu, se lasă în față, apoi este cuprins în brațe de Elena, așezându-i neputincios capul, în poala ei.
În spatele mașinii lor, întoarce rapid o Dacie galbenă (2-DB-1243), urmărindu-i îndeaproape.
Elena, cu o mână sprijinită de geamul din spate, se uită la urmăritor și țipă: Ăsta vine peste noi!
Dacia galbenă, turează motorul și izbește în plin mașina albă a poliției, împungând-o din spate cu forță, drept consecință, portbagajul rămâne ridicat!
La strigătele disperate ale Elenei, Ceaușescu își ridică capul din poala ei și întreabă: ce-i asta? Ce-i asta?!
Mașina galbenă, trece lângă mașina poliției, iar unul din ocupanții acesteia, solicită imperios milițianului – șofer: Stai pe loc! Stați pe loc! Unde vă duceți? Ce faceți cu ei?
-Băi coane, lasă-ne-n pace! Zice cel din dreapta.
-Știm ce-avem de făcut! Răspunde milițianul șofer.
Povestitorul: Zice: m-a lovit, mă somează să stau. Ce fac? Nu stai! Dă-i drumulul înainte, vezi unde poți să te-ascunzi. Bagă-te undeva! A ajuns la semafoare-acolo, în spate la noi, și zice: Am roșu! Treci pe roșu! S-au dus înainte, au trecut pe roșu, și n-a mai putut trece ăla care-l urmărea. Era civil omul ăsta, era milițian.
Altul: Cu toate informațiile pe care le-am primit, prin televiziune, prin radio, unele chiar la telefon, nu au reușit să-l prindă. La toate locurile unde era văzut, la Combinatul de Oțel, la Centrul de Plante, informațiile la mine, ajungeau cu 15-20 de minute mai târziu.
Până ajungea acolo mijlocul de transport cu militarii ca să-l poată reține, să poată să-i asigure protecție, să-l aducă-n cazarmă, el dispărea!
Mașina de miliție, oprește pe un drum de țară prăfuit. În mașină, ocupanții sunt tăcuți.
Se-aude de la dispecer: Crizantemă, crizantemă, răspundeți, unde sunteți?
-783, 783…confirmați! î se răspunde de unul dintre milțienii din mașină. Cei doi în principal, sunt în mașină la mine. Ce se ordonă?
783, confirmați!
-Unde sunteți, crizantemă?
Elena: Nu le spune, nu le spune unde sunteți…
Ceaușescu: Ce facem?
În loc de răspuns, milițianul din dreapta, își smulge tresele de pe umăr, își scoate stema țării de pe căciula de blană albă, și se dă jos din mașină.
Apoi, deschide portiera din spate, în locul unde stătea Ceaușescu și-i pune în brațe, haina sa de iarnă: Să nu vă recunoască lumea!
Celălalt, se dă și el jos și închide portbagajul. După, îi dă Elenei fularul său: Luați fularul ăsta.
Ceaușescu, se dă jos din mașină, îl privește pe milițian preț de câteva clipe, apoi îl lasă pe acela să-i pună pe umeri haina lui cu guler alb.
Milițianul, îi dă căciula jos din cap, și-i dă să-și acopere capul cu căciula sa, în timp ce Elena, se îmbrobodește cu fularul bleumarin dat de celălat.
După ce operațiunea e gata, se urcă din nou în mașină.
Povestitorul: Aveam teamă de ei acuma…de băieții noștri. Și, le-am indicat să meargă în pădure, la Ilfoveni. Acolo e o rezervație de fazani, de…și, au ajuns acolo și mi-au dat prin stație că e lacăt la poartă. Mi-au comunicat mai târziu că, sunt undeva într-un zăvoi, și așteaptă să le spun ce să facă în continuare.
Ceaușescu: Sunteți cu noi?
-Suntem cu Dvs., dar ce să facem?
Ceaușescu: Duceți-ne la Pitești.
-Pitești?
Ceaușescu: Da.
-Dacă știam, plecam direct de la Plante.
Ceaușescu: La Pitești, armata e mai bine organizată. Putem lua legătura cu cine trebuie..îi spune Elenei.
Unul din milițieni, deschide portiera și se uită atent ciulind urechile, apoi spune: Să mai stăm puțin aici. Poate se mai liniștesc lucrurile.
Ceaușescu: Putem ajunge la Voinești?
-Mergem unde vreți. Dar nu voiați la Pitești?
Elena, tușește semnificativ spre Ceaușescu, iar el îi spune: lasă…mai bine la Voinești.
-Nu avem benzină până acolo, spune milițianul șofer.
-Că și benzina e pe cartelă, răspunde celălalt.
Ceaușescu: De unde să vă dau eu atâta benzină? Că și noi, o luăm de la ruși. Și le dăm carne, la schimb.
-Pot fuma o țigară? Întreabă milițianul -șofer.
Elena: Ce-o fi având lumea asta cu noi? De ce e așa de pornită, că numai bine am făcut…
-Se trăiește PROST, asta-i problema! Spune unul dintre milițieni.
Elena: Cum adică PROST? Au ce să mănânce, au tot ce le trebuie.
Ceaușescu: Am dat ordin, să se dea 700 kg grâu/an la fiecare persoană.
-Ei, nu e chiar așa. Noi, fiind miliție, mergeam pe trasee. Asiguram transportul cerealelor toamna, și auzeam și noi că producția a fost de 3.000 de kg.
Ceaușescu: Cât? 3.000? ASTA ESTE O MINCIUNĂ!
-Producția era de 3.000 de kg. Președintele de C.A.P. raporta că-i de 4.000 de kg, Primul Secretar, 5-6.000, și la București ajungea 7, 8 – 9.000! Se tot umfla așa…
Elena: Nu-i adevărat! Eu n-am văzut niciun om mort de foame!
Milițianul din dreapta, dă din cap a negație lehamisită, dându-și seama că a dat peste niște conducători veniți parcă de pe altă planetă.
-TOTUL e pe cartelă: pâinea, zahărul, uleiul….
Elena: Cum adică pâinea pe cartelă?
-La mine la țară, rația e de jumătate de pâine pe zi.
Ceaușescu, se uită ba la Leana, ba la milițianul uimit ca la unii care habar nu au, și se dă jos din mașină să se ușureze puțin mai încolo, apoi revine, urcând în mașină.
Din fața lor, se apropie huruind un tractor care face la stânga, fără a băga în seamă mașina albă de miliție.
-Ce facem? Întreabă unul dintre milițieni.
-Hai să mergem la miliția județeană! Că o fi liniște, și în siguranță ACOLO…
Elena: Nu, la Miliție, nu!
Ceaușescu: Nu!
Elena: Și de fapt, care-i problema? Am și eu casa mea…îi spune lui Nea Nicu uitându-se spre el. Mergem la mine la Petrești, și stăm acolo.
Povestitorul: Am făcut apel la Enache și la Paisie. Eu au mai făcut apel, și nu voiau să răspundă, și i-am întrebat, ”Ce-aveați mă, de ce nu voiați să răspundeți? Nu mai știam de voi…era să intru în panică, și eu!
”Păi, nu ne lăsa…tovarășa!”
Aflase indicativul și, cum vorbeam noi codificat, îi spunea, ”nu răspunde, nu răspunde!”
-783, 783…crizantema, confirmați!
Elena: Nu le spune!
-Crizantema, crizantema…unde sunteți?
-La Bucșan, în deplină siguranță. Mai sunt probleme la Inspectorat?
Povestitorul: Veniți la unitate, că suntem liberi acuma…manifestanții, când a început să se însereze, au mai plecat, s-au mai rărit.
-Mulțumesc, încheiat.
Ceaușescu: Nu mergem la Miliție! Ne duci la Voinești. Îți ordonă Comandantul Suprem al Forțelor Armate.
Într-un birou, ofițeri de miliție, vorbesc între ei, sfătuindu-se ce să facă, avându-i în birou, pe ceaușești:
-Ce ziceți, să le facem așa…o percheziție?
-Bine-nțeles!
Ceaușescu: Cine sunteți voi să mă arestați pe mine?
-Mă numesc locotenent-colonel Const Ștefan, de la Miliția Județeană Dâmbovița.
-Dânsul?
–Căpitan Ioan Boboc, U.M. 1378.
-Dânsul?
–Știrbescu!
-Dânsul?
–Ionescu! Reprezentanții masei populare!
–Plutonier Paisie!
-Treceți la percheziții! Spune Ionescu.
Elena: Și de ce vreți să ne percheziționați, pe mine și pe soțul?
Ionescu: Tovarășă Ceaușescu, să nu aveți pe cumva obiecte dubioase asupra Dvs.
Elena: N-am!
Ionescu: Să ne convingem!
Atât el cât și ea, privesc năuci și cu gura pungită la ei.
Începe percheziția. Elenei i se varsă conținutul genții pe masă, în timp ce el, este dezbrăcat de hainele milițienești ce i-au fost de ajutor la camuflare.
Referitor la ea: N-am găsit nimic!
Un ofițer cu aer de soldat: Tovarășe Președinte, am primit ordin să vă asigur protecția!
Ceaușescu: Cine ești tu?
Ofițerul: Un ofițer al armatei române.
Ceaușescu: Cum te cheamă?
Ofițerul: Maiorul Mareș Ion, de la U.M. 1378.
Elena: Și unde vreți să ne duceți?
Maiorul Mareș Ion: Într-o unitate militară apropiată.
Sediul CC al PCR.
22 dec.1989, ora 20:00
Ion Iliescu: Avem știri că a fost prins în jurul Târgoviștei. Se aud urale, ovații…
Când știrea va fi confirmată, o s-o facem publică, VA FI ARESTAT, SUPUS JUDECĂȚII PUBLICE!
Mulțimea: Să fie judecat, să fie judecat!
Ion Iliescu: AMÂNDOI!
Îi arată apoi într-o încăpere, pe un pat de fier stând amândoi.
Camera arată ca un birou, în ciuda patului de campanile, pentru că e prevăzută cu un birou de lemn ce dă spre fereastră și televizor.
În stânga și de-a dreapta biroului, stau unul dintre milițieni, și unul din cadrul Armatei.
Își face apariția un ofițer din armată, care bate din călcăie, și apoi vorbește:
-Tovarășe Președinte, sunt Maior Țecu Ion, de la U.M.01417 Târgoviște, locțiitor al Comandantului Militar.
Suntem la dispoziția Dvs.pentru a vă asigura PAZA și APĂRAREA.
Ordonați!
Ceaușescu: Cu dumneata, nu discut! Să vină Comandantul!
Maior Țecu Ion: Nu poate acum! Are probleme cu demonstranții, trebuie să-i liniștească.
Ceaușescu: Mda…Voi, ce-aveți de gând?
Maior Țecu Ion: Așa cum am raportat: SĂ VĂ APĂRĂM!
Ceaușescu: îhâm…și, ale CUI ordine ascultați voi?
Maior Țecu Ion: Ale comandanților noștri superiori.
Ceaușescu: Bine, bine..dar ale CUI?
Maior Țecu Ion: Ale tov.General Gușă! Dânsul este conducătorul Armatei.
La auzul numelui, Leana îl i-a de mână temător, parcă transmițându-i ”vezi cine era?!”, în timp ce Ceaușescu își retrage mâna și și-o lipește câteva secunde de frunte apăsat, ca un om care-și dă singur palme, în urma unei revelații în care își dă seama c-a fost prostit, înșelat…apoi își trece nervos mâna prin păr de câteva ori, afirmând: GUȘĂ ESTE UN TRĂDĂTOR! Ah! Să nu executați ordinele lui Gușă!
Executați ordinele Generalului Stănculescu!
El este ministrul vostru!
Am semnat Decretul, astăzi de dimineață…decretul de numire!
Filmare din zilele noastre:
Ion Mareș, fost Comandant Secund, U.M.1417 Târgoviște: Același lucru l-a transmis și Ion Iliescu, să ascultăm de Stănculescu.
Deci, și Ceaușescu, și Ion Iliescu, ne spuneau să ascultăm de Stănculescu.
Pentru noi, a fost un motiv de spaimă.
Nu știam ce se întâmplă.
Altul: Acolo, în situația în care mă aflam eu, era CARE PE CARE…ori eu, ori el! Așa îmi spunea Militaru, așa îmi spunea Stănculescu, și capul tău, era la picioarele lor.
Zice: Răspunzi cu capul! Ăstea erau amenințările care mi se dădea!
Dar și eu mă gândeam în sinea mea că, dacă Ceaușescu scapă, noi suntem pierduți! Răspunzători pentru că l-am reținut acolo , pentru că nu i-am dat voie să ia legătura cu…știu eu, cu structurile lui apropiate, deci l-am scos practic din funcție!
Eu aș putea spune că, Ceaușescu a fost scos din funcția de Președinte, de Secretar General, șamd, în momentu în care-a intrat pe poarta cazărmii Unității.
Altul, povestind ce-a fost atunci: Primul lucru care l-a întrebat, cum poate lua legătura cu Ministerul Apărării sau cu București, cineva de la București. Zic: firele sunt ocupate, încercăm și noi să vorbim, liniile telefonice sunt încărcate, și prima grijă pe care am avut-o în momentul în care a intrat în birou, unde-a fost cazat unde v-am arătat eu că erau paturile și toate celelalte, a fost să-i tăiem firul telefonic.
Celălalt, dinainte: I-am întreba dacă vor să mănânce. Inițial au zis că nu, că vor niște apă minerală. Zic, de unde apă minerală? Magazinele, sunt ori sparte, ori închise. Așa auzisem…ulterior am aflat, că nu se spărsese niciun magazin. Zic, să vă aduc totuși ceva de mîncare…ei, bine, bine…adu mâncare.
Îi arată la masă, în fața unor porții cu fasole, iahnie cred…Leana se uită scârbită în farfurie, alegând bobii, iar el gustă, și-apoi scuipă îngrozit, spunând că conține zahăr.
Ea, sare în picioare și acuză: Ce faceți, vreți să-l omorâți pe tovarășul? Nu știți că are diabet?
-De unde să știm că are diabet?
-Aduceți-i Tov.Președinte, ceai fără zahăr și să nu i se mai îndulcească niciodată.
-Tov.Președinte, noi vă lăsăm să mâncați. Poftă bună!
Iar, în Studioul 4:
Ion Iliescu: Se deschide o pagină nouă, în viața politică și economică a României. În acest moment de răscruce, am hotărât să ne constituim în Frontul Salvării Naționale, care se sprijină pe Armata Română, și care grupează toate forțele sănătoase ale țării, fără deosebire de naționalitate, toate organizațiile și grupările, care s-au ridicat cu curaj, în apărarea libertății și demnității, în anii tiraniei totalitare, scopul FSN este instaurarea democrației, libertății și demnității poporului român. (Îl arată și pe jidanul de Brucan, pe Mizil…)
Iar, la masă:
Elena: Extraordinar! Spune despărțind în silabe, dar nu în sens pozitiv, ci la modul păgubos. La câte am făcut noi Nicule, pentru țară și pentru popor…și-acuma, să-și bată joc de noi! Să organizeze lovitură de stat.
(Ups! Leana taie în farfurie și dintr-o bucată de carne! Cum? Avea fasolea la vremea aia carne? Nu era de pește? ”Nicio masă, fără PEȘTE!”, nu așa era sloganul? C-am înțeles că așa le era băgat pe gât soldaților…numai porcării!)
Brusc, sunt întrebați de către cel care-i păzea: De Timișoara știți, nu-i așa?
Ceaușescu: NU eu am dat ordin!
Leana, se ridică, dă ocol pe după masă și-l îndeamnă: Lasă-l Nicule…lasă-l…lasă! În timp ce-l mângăie protector pe spate. Apoi îl mângăie de câteva ori pe cap, și-i spune ca să-l îmbărbăteze: lasă, lasă…că o să vadă poporul că trădătorii vor RĂUL țării!
Pe urmă, întorcându-se spre cel care-i păzea: Cum te cheamă? De unde ești?
-Din Pitești.
Elena: Și nu-ți place cum arată orașul acuma? Păi așa arăta pe vremea părinților tăi? Phăăă…câte-am făcut noi și prin Pitești.
Se așează iar la masă.
Ofițerul: Pot să…în timp ce le arată țigara pe care vrea să și-o aprindă.
Elena: Dă-i drumul!
Ofițerul: De ce ați plecat din Comitetul Central?
Ceaușescu: Am greșit! Nu trebuia să plec.
Trebuia să rămân și să spun poporului…face o pauză de gândire cu furculița în aer, apoi întreabă curios: CINE conduce acum?
Ofițerul: Iliescu!
Ceaușescu: CINE?!
Ofițerul: Iliescu! răspunde mai clar și mai apăsat.
Ceaușescu: Cine mai e și ăsta? Și se uită atent la Leana…
Elena: Păi cum, nu știi cine este Iliescu?
Ceaușescu: Cine?
Elena:Iliescu ălaaa…și arată spre spate.
Ceaușescu: Aaaa….ăla! Nu m-au lăsat să-l TERMIN…NICI VOI! Din cauza voastră se întâmplă…voi nu m-ați lăsat să-i demit pe Milea și pe Gușă, trădători de țară…CARE VOR DISTRUGE ROMÂNIA, ARUNCAREA EI ÎN MIZERIE !
În timp ce spune asta, lumina becului începe să pâlpâie, iar de-afară se aud tiruri de gloanțe.
Ofițerul se lasă în jos și vine spre ei, apucându-l pe Ceaușescu de spate și trântindu-l la pământ, spunând: Culcat!
Elena: Băi băiatule, băi! Ce faci băi!
Ofițerul: La pământ! Să nu vă atingă vreun glonț!
Ceaușescu: Cine trage?
Ofițerul: Teroriștii, cin’ să tragă? Mama lor de teroriști!
Povestitorul: A fost problema că au apărut…cum le zice? Am un lapsus! Teroriști!
Altul: Cazarma, aproape în fiecare noapte cât a fost Ceaușescu aicea, a fost supusă unor diversiuni….și-atunci, credeam că sunt atacuri! Atât din liceu, de la gară, cât și în partea ceasta, de la blocuri, dar, erau imitate: foc la gura țevii, erau diferite lumini, iar militarii, obosiți, neinstruiți, înspăimântați, având și muniție la dispoziție, căutau să rezolve ei situația, să împuște și să devie eroi, să împuște ei teroriști.
Povestitorul: Toată lumea eram timorați. În oraș, pe cine vedea mai străin sau aia, e terorist! Și semnala…domnule, în cutare loc e unu așa, îmbrăcat în kaki, se furișează, sau…e unul singur, cu armă la el, un automat sau ceva…
Iar în cameră, toți trei la pământ, ea, începe să plângă.
Ceaușescu: Liniștește-te! Acum, îi ține el protector mâna pe spate.
Ofițerul, în patru labe, tot cu țigara între degete, aproape spre sfârșit, se uită pe geam…după ”teroriști”.
După un timp, mai intră unul, și le face semn să se ridice. Cel nou venit îl apucă pe Ceaușescu de subsuori, celălalt, pe Leana.
Studioul 4 al Televiziunii române
22 dec.1989, ora 23:00
-Vă reînnoim apelul de a nu dormi! Deșteaptă-te române! Somnul a durat destul! Astăzi nu e timp de dormit, e timpul LUPTEI și JERTFEI pentru democrație și libertate!
(Mă uit la ticălosul ăsta de la TVR, și realizez cât de fals suna ceea ce spunea citind, NU vorbind din inimă…dovadă încă-o dată, că nu a fost ceva spontan!
HAOSUL creat, a (de)generat spontan!
Iar în privința LUPTEI…cu cine? Cu morile de vânt? Cu agenții din afară care au manipulat împreună cu cozile de topor dinăuntru? Cu circul ăla regizat PROST?), a JERTFEI (proștilor care-au murit atunci DEGEABA) ca să aibă ei MOTIV și să pară în ochii lumii o REVOLUȚIE…cât ne-au prostit ăștia!
Aveau nevoie să stăm cu ochii în televizor, ca să vedem execuția celor doi și astfel, să fim/devenim SIGURI că fără ei, odată cu sfârșitul vieții lor, se va termina ce-a fost în trecut, de parcă ei ar fi reprezentat RĂUL absolut, NU și SISTEMUL care i-a creat și susținut, ACUM (de fapt atunci…) primind SEMN clar că trebuie să-și schimbe cameleonic pielea, din comunism, în capitalismul sălbatic, impus tuturor țărilor din fostul bloc comunist, sub denumirea de democrație cu iz de dictatură social-economică, prost mascată! )
-Veniți fraților! Veniți gărzi patriotice!
-Unități militare, nu dormiți!
În noaptea asta, nu se doarme!
Este noaptea noastră! Veniți!
Veniți cu blindate, apărați-ne, apărați-ne!
De la masă, i se face semn să tacă…
-Acum se hotărăște viitorul nostru!
-Acum, în noaptea asta!
Iar în cazarmă, cu ceaușeștii:
Leana doarme-n pat, Ceușescu stă tot pe un pat de campanie, dar are în față o masă între ei.
Unul din ofițeri se uită la ea cum doarme, iar celălalt, se apropie la semnul făcut de Ceaușescu, care-l întreabă: Puteți să ne asigurați un blindat, cu care să ne să deplasăm în zona Voinești, vă rog!
Vreau să ajung la o casă de oameni.
Ofițerul: Nu sunteți în siguranță! Oamenii v-au urmărit, și vă urmăresc !
Ceaușescu, îi face din nou semn să se apropie, îndemnându-l să se așeze pe pat, lângă el: Îți dau bani, grade, TOT ce vrei!
Ofițerul îi face semn din ochi celuilalt să se îndepărteze de ei, apoi îi spune lu Ceaușescu: Păi, unde să plecăm? Suntem înconjurați de demonstranți și teroriști, care-atât așteaptă!
Ceaușescu: Știu eu…
Ofițerul: Să se mai liniștească vâltoarea de-afară, și plecăm!
Ceaușescu: Foarte bine! Plecăm pe la 2-3 noaptea, când se mai liniștește situația. Apoi, îi face semn că poate să se ridice.
Ceaușescu, se bagă și el în pat.
Sediul CC al PCR.
22 dec.1989, ora 23:30
Afară, se aud gloanțe, bubuituri….
Se vorbește de la balcon: Nimeni nu a tras în Dvs.și nimeni nu a murit, cu toate că sunt explozii ale unor materii speciale – butelii de aragaz…
-Armata trage! Armata trage! Zice unul agitat.
-S-au tras mii de gloanțe, și n-a murit niciun om! spune unul calm.
Toată lumea, să iasă în Piață!
(Normal, aveau nevoie de spectacol justificativ, mai ales dpdv INTERNAȚIONAL! După aducerea lumii în Piață, ATUNCI puteau să apară și morți, ca să justifice ”revoluția”)
-Nimic nu ne împiedică să mergem cu istoria înainte!
-Nu plecați!
-Haideți oameni buni, Revoluția e în noi…sporiți-i flacăra!
În zilele noastre, unul din ofițerii de-atunci: Cel mai grav lucru, s-a întâmplat în ziua de 23 dimineața, la ora 06 și 5 minute.
Eram în birou, la domnul Chemenici (cred c-am înțeles bine). Dânsul vorbea pe firul militar la București, a sunat telefonul de oraș, și eu am ridicat telefonul.
Un glas foarte hotărât, mi-a transmis: ”Dacă nu predați într-o jumătate de oră, trădătorii la poartă, cazarma e rasă de pe fața pământului.”
Bine, bine zic, dar cine sunteți Dvs?
Zice: Nu ești Chemenici?
-Nu, sunt maiorul Mareș.
-Păi, dă-mi-l pe Chemenici.
Dialogul de-atunci:
-Despre ce trădători vorbiți? Nu înțeleg…Cine sunteți? Alo, Alo! Cine sunteți? Alo!
Maiorul Mareș, în zilele noastre: Pe ecranele stațiilor de radiolocație au apărut ținte aeriene, și asupra cazărmii s-a provocat FOC terestru!
S-a pornit un FOC, cum nu mai văzusem nici în Poligonul Capul Midia!
(Cine a fost cel care-a dat telefon? Din partea CUI s-a dezlănțuit Iadul asupra cazărmii? Nume, ceva…)
În cameră, cei patru (ofițerii și ceaușeștii) stau în fund, cu spatele lipit de zid, în spatele ferestrelor, datorită tirului de-afară.
Iulian Stoica, fost Ofițer U.M. 1417 Târgoviște: Pe la 6 dimineața, a venit Maioul Țeicu și mi-a spus că s-a hotărât în Biroul Comandantului și cu Comandantul care ordonă, să-i pregătim, să-i scoatem din sectorul ăsta al Comandamentului, să-i urcăm într-un punct de comandă mobil, și să ducem acest punct de comandă mobil, în mijlocul Bateriilor, din Zona 2, în mijlocul Bateriilor care erau în Serviciul de luptă permanent, și mi-a zis ”Gândește-te și cum îi scoți”. Erau îmbrăcați în ținuta lor civilă. Poate o să se întârzie, și n-or să fie văzuți.
Îi arată într-o mașină, îmbrăcați cu haine militare kaki.
Ceaușescu: De ce-a oprit?
Unul din ofițeri: Rămânem aici.
Ceaușescu: Pentru ce nu ne duceți unde-ați promis?
Același: Nu suntem în siguranță. Când o să fim în siguranță, o să mergem.
Iulian Stoica: Șoferul era extrem de speriat: ”Domnule, ce vreți să faceți? Care este situația? Ce-aveți de gând? Eu, să nu fiu implicat….”
Era extrem de speriat, l-am liniștit.
I-am spus să nu e expus sub nici-o situație, ”tu stai aici, și vezi-ți de treaba ta la mașină…dacă e să plecăm și primi ordin să-l deplasăm, ne deplasăm în altă parte ”.
Și i-am luat pistolul mitralieră.
Am stat cred că vreo 30 de minute.
Pe la 9 și jumătate dimineața, ziua de 23 decembrie.
Sub plasa de mascare, cu pistolul mitralieră în mână, gândindu-mă ce pot să fac în situațiile-astea.
Ceaușescu: Ăsta nu-i Combinatul?
Ofițerul: Ba da, e Combinatul de Oțeluri Speciale.
-Ba da, e Combinatul de Oțeluri Speciale.
Ceaușescu: Du-mă la muncitorii mei, la Combinat.
-Nu se poate, sunteți într-o unitate militară. Vă asigurăm protecția, eu am ordin să nu vi se întâmple ceva…
Ceaușescu: DU-MĂ LA MUNCITORII MEI!!! Urlă ca un apucat la ofițer.
Ofițerul, îi spune celuilalt: Bine! Du-te! Ia-o și pe ea…nu faceți mai mult de 25 de pași.
Ofițerul speriat, dar nervos, spune: Vă văd ăștia și vă fac bucățele dracului…cu tot ce au dau, și cu grenade-n voi! Hai!
Elena: Vezi, ia vezi cum vorbești cu tovarășul…apoi îl ia pe Ceaușescu de brat și-i spune: Hai, gata, gata…liniștește-te! Știi că nu ai voie să te enervezi!
Apoi sunt băgați în mașină, stând toți patru la o masă.
Ceaușescu: Te văd așa de tânăr, și n-asculți de ordinele Comandantului Suprem! Cum te numești?
-Sunt ofițer al Armatei Române. Eu am misiunea să vă apăr și Dvs…îmi faceți greutăți. Și v-am spus – FĂRĂ GĂLĂGIE! Dacă se află că sunteți aici?
Ceaușescu: Ar fi bine să facem o coloană blindată și să mergem la București. Îmi dai armă cu 30 de cartușe și-un transportor blindat și două tancuri, și mergem la Comitetul Central.
Și la televiziune mergem…să afle poporul român, TRĂDAREA care-a fost!
SĂ AFLE MUNCITORII, CĂ AGENTURILE AU DAT LOVITURA DE STAT!!!
Amândoi ofițerii: Nu se poate așa-ceva, nu se poate!
Celălalt ofițer: Situația din București, e încurcată! Trag teroriștii din garda Dvs.!
(Cât adevăr a spus ofițerul ăla! Teroriștii din propria ogradă!
Ceaușescu: Voi nu sunteți comuniști adevărați! VĂ ORDONĂ COMANDANTUL VOSTRU SUPREM!
Ofițerul: Înțeleg! Vă înțeleg! Dar execut ordinele comandantului meu direct!
Ceaușescu: Du-mă la Comandantul tău direct!
Ofițerul: nu se poate!
Ceaușescu, nervos și nerăbdător, hotărăște: Eu plec! Ies la șosea, găsesc o mașină și mă duc la București! Și chiar se ridică de la masă, dar este ținut zdravăn de ofițerul de lângă el.
Ofițerul: Vă rog eu…stați jos!
Ceaușescu: Țara, a ajuns în mâinile trădătorilor! Este cumplit de nervos, având o furie neputincioasă, care nu poate fi liniștită nici măcar de Elena, care l-a prins îngrijorată de mâini.
El realizează că n-are ce face, că puterea asupra celorlalți s-a disipat, că acum alții o dețin și se îmbată cu ea.
Iar ca să se calmeze, cei doi soți, își strâng mâinile a încurajare.
Ofițerul, încă respiră sacadat ca să se calmeze….
Elena: El trebuie să mănânce…puțin și des! Și îi trebuie medicamente!
Se întoarce spre ofțerul din dreapta ei și poruncește ca și cum ar mai conta: Trimiteți vorbă la București, să-i aducă medicamente!
În zilele noastre, Iulian Stoica: Venise între timp niște hrană rece. Lui Ceaușescu îi era foame….nu mâncase nimic de când a venit!
Ce puteam să-I oferim noi, nu mergea!
Și a venit el cu niște pâine neagră, cu brânză sărată de vaci, cu două calupuri de salam, salam de-atunci…
La masă, cei patru:
Ceaușescu: Salam? Ăsta-i salam pentru mine?! Strâmbă din nas…la brânză, parcă-i și mai intrigat: Asta-i brânză pentru mine?
Ofițerul: V-am mai spus, am fi fericiți dacă am avea în fiecare zi brânză și salam d-ăsta….
La care Ceaușescu impinge farfuria către ei, îndemnându-i să se servească: Hai, ia!
Toată lumea rupe din pâine, și mănâncă.
Între timp, Ceaușescu îi întreabă:Ați aflat ce se întâmplă prin București?
Unul din ofițeri: abia am aflat și noi câte ceva de la televizor.
Ceaușescu: Cine conduce Armata?
Ofițerul: Generalul Militaru.
Ceaușescu: Cine?! Păi ăsta e AGENT KGB! Este omul rușilor!
În Studioul 4:
Ion Iliescu: Datorită acțiunilor criminale, a unor bande de teroriști, instruiți special pentru lupta împotriva maselor populare și apărarea dictatorului, activitatea noastră, a Consiliului, nu s-a putut desfășura normal în cursul acestei zile.
Am fost nevoiți să dăm prioritate acțiunilor coordonate de luptă, împotriva teroriștilor.
Existența acestor grupuri de teroriști, a unor indivizi fanatizați, care acționează cu o cruzime fără precedent, trăgând în locuințe, în cetățeni, provocând victime în rândul militarilor, este o expresie elocventă a caracterului anti-popular a dictaturii Ceaușescu.
În garnizoană, îi arată pe cei doi ceaușești în paturi de campanile, încercând să doarmă.
Elena, se ridică în capul oaselor, stă o secundă pe marginea patului, apoi se duce spre patul unde stă el, așezându-se în spatele lui și-l întreabă: Nu poți să dormi?
Ceaușescu: Nu.
Ea se întoarce, își ia perna de pe pat, o pune lângă a lui, și se bagă alături de el în pat, învelindu-se bine, privindu-se unul pe altul, cu compasiune.
Unul din ofițeri stă pe scaun, celălalt, se plimbă nerăbdător pe lângă patul lor.
Filmări:
-Tragice momente pentru poporul român! Priviți!
(Se văd clădiri ciuruite de gloanțe.)
Sunt pe terasa televiziunii, Armata Română, ia poziții de apărare împotriva teroriștilor, NU împotriva populației.
-Tâlharilor care ne-atacă în continuare, dar sunt din ce în ce mai puțini. Vipera este distrusă. Iată cum armata este alături de popor, iar poporul este alături de armată.
-Ați venit de la Boteni, din prima zi, spune o blondă.
-De la Boteni, chiar din prima zi, în seara zilei de 22…spune ofițerul de miliție.
-Ați avut ceva treabă aici de furcă, nu?
-Am avut foarte multă treabă, de la bun început!
-Noi fiind prinși cu emisiunile, am tot auzit, dar de fapt nici noi nu știm care, care-i adevărul, ce se spune, ce este adevărat, ce nu este!
AU FOST CHIAR TERORIȘTI LA NOI?
-Da, au fost! Spune unul.
-De jur împrejurul clădirii televiziunii, în casele din apropiere…
-Asta știm că s-a tras, dar…au fost prinși teroriști în televiziune așa cum se spune, pe etaje?!
-Pe etaje NU au fost! Jos la parter, găsiți morți, teroriști predați…zice milițianul.
-Au fost găsite mine în clădirea televiziunii?
-Da, au fost găsite mine la subsol, și cu certitudine teroriștii au acționat și din Pavilion, executând FOC asupra noastră.
( În filmările de-atunci, aproape toți ”protagoniștii” vorbeau molfăit, bâlbâit, parcă își uitaseră mâncarea în gură!)
Îl arată pe Ceaușescu în semi-întunericul camerei, cu haina pe el, cum ia de pe raft una din ”operele” sale, cum se-așează jos pe scaun cu cartea în mâini, și deschide la întâmplare mijindu-și ochii ca să vadă ce scrie, în lumina care vine de la fereastră.
Unul din ofițeri doarme cu capul pe masă, iar Elena ușor întoarsă, cu mâna la ochi.
Ca din depărtări, se aude scandând ”Jos Ceaușescu, Jos Ceaușescu…” și dintr-o dată, o răpăială de gloanțe se năpustește spre locul lor.
Elena sare speriată din pat jos, pe podea, iar ofițerii ordonă: Culcat! Culcat! Jos!
El o ține strâns îmbrățișând-o, iar ceilalți ofițeri stau cu spatele lipit de zid, ascultând rafalele de-afară.
În zilele noastre, unul din ofițeri: Provoci un atac asupra unității prin diferite grupe, gândiți-vă că erau peste 1200 de militari în vreo patru unități, să-i pui să provoace unitatea, în special din direcția în care se găseau dispuși cei doi.
Cei din interior ripostează, și Comandantul spune ”trebuie să-i lichidăm pentru că nu mai avem șansă să-i apărăm.”
Maiorul Mareș : Am fost chemat împreună cu Maiorul Țecu Ion, în birou la Domnul Chemenici, și mi-a spus SCURT: Ioane, tu îl împuști pe Nicolae Ceaușescu, tu Țecu, o împuști pe Elena Ceaușescu și vă scăpați cum puteți!
Dacă pică cazarma? A fost al doilea moment de groază pentru mine. Am trecut prin…în primul rând îmi puneam problema ”cum să împușc un om?”
Celălalt: Păi cum să împușc eu un om pentru că am pușcă, și am cartușe, un om care-i lângă mine? Inofensiv, deci nu mai putea da niciun fel de ordine…
Altul: În 24, când am primit acele ordine de a trage, un încărcător în unul, și-un încărcător în altul…corespunde și cu Ordinul care s-a transmis de la București: RECURGEȚI LA METODĂ! TRANSMIS DE STĂNCULESCU ȘI CU VOICAN…știu de el, l-au scris într-o carte! Și nu l-au negat niciodată.
E cam aceeași perioadă, coincid PERIOADELE DE DAT DRUMUL LA LICHIDAREA FĂRĂ JUDECATA A CELOR DOI!
Altul: Eu n-am primit niciun ordin, de la niciun superior! Și nici nu-mi putea da mie cineva! Cine îmi putea da mie, un asemenea ordin, să-i omor…
Putea să-mi dea ordin, dar nu mi-a dat, puteam eu dacă voiam să mor cum cred unii, dar e complet absurd, ÎI SCOTEAM LA POARTĂ!
Și dacă-i scoteam la poartă, ”revoluționarii” îl linșau!
Maiorul Mareș : Tot ce ni s-a întâmplat nouă în cazarmă, n-a avut decât un singur SCOP: SĂ-I OMORÂM NOI, FĂRĂ PROCES!
Iar în cameră, cei patru.
Se aud țipete, grohăituri…
Elena: Cine țipă așa?
Ofițerul: Porcii! Taie porcii, mâine e Crăciunul!
Elena: Ce-i nerușinarea asta? Situația e așa cum e, și voi tăiați porcii?
Ofițerul: Da, tovarășa! Sunt sute de militari în unitatea asta care trebuie să li se asigure hrana.
Ceaușescu: Ascultă! Du-te și spune-i Comandantului să-ți dea niște bani să-mi cumperi o cămașă nouă! Asta s-a murdărit!
Și să-i spui că astăzi, voi mânca cu ofițerii la popotă, să le zic că țara a fost trădată.
Din Studioul 4:
-S-a constatat că forțe străine, mercenare, au acționat DIRIJAT pe teritoriul țării noastre, pentru fostul tiran.
Sunt trupe care acționează împotriva populației pașnice, în mai multe orașe ale țării.
Un general: S-a spus de la acest microfon, că sunt teroriști arabi! FALS, SUNT ROMÂNI!
Nu s-a prins niciun arab!
Niciun străin nu s-a prins!
Este un prizonier la noi…Nu e!
Este o greșeală, și la televiziune!
SUNT NUMAI TRUPE ROMÂNEȘTI!
-Sunt numai trupe USLA, domnule!
Același general: SUNT NUMAI TRUPE ROMÂNEȘTI!
-Am înțeles, dar azi-noapte, televiziunea a spus că s-a dezmințit…
-Chiar de-aicea ni s-a spus de către un colonel, să nu-i spunem numele…că au fost prinși doi indieni!
Generalul: ESTE O MINCIUNĂ!
-De ce? Sunt explicațiile Dvs, domnule!
Purtătorii de cuvânt ai Dvs., că sunt doi indieni!
Generalul: Nu sunt cadrele noastre! Cadrele noastre vorbesc numai în cadru oficial!
Iar în camera de cazarmă:
Cei doi soți, aud cum se scandează afară: ”Ole, ole, ole…Ceaușescu nu mai e!”, ”Să fie judecați, să fie judecați!…”
Ceaușescu, nervos, se duce spre geam, apucă un scaun, se sprijină de spătar și dă se se urce, vrând să deschidă geamul!
Este oprit de ofițer: Nu aveți voie! Oamenii nu știu că sunteți aici!
Ceaușescu: Când mă vor vedea, vor înceta mascarada asta! Trebuie să vorbesc!!!
Și dă să se urce iar pe scaun ca să deschidă geamul și eventual, să vorbească mulțimii…