♦♦♦ Marcus Aurelius: «De la zei <am primit>: faptul că am avut bunici buni, strămoşi buni, o soră bună, profesori buni, sclavi buni în casă, părinţi, prieteni, buni aproape toţi; şi faptul că nu am greşit cu ceva faţă de nici unul dintre cei pomeniţi, deşi, având un astfel de caracter, dacă s-ar fi ivit ocazia aş fi putut face aşa ceva; şi zeii au binevoit să nu existe nici un concurs de circumstanţe care să mă pună la încercare;nu am fost crescut prea multă vreme în preajma concubinei bunicului meu, mi-am păstrat vigoarea tinereţii şi n-am devenit bărbat înainte de vârsta cuvenită, ci chiar am depăşit această vârstă; faptul că m-am supus ordinelor unui împărat şi părinte, care a înlăturat din mine orice îngâmfare şi m-a condus la ideea că, trăind la curte, este posibil să nu te foloseşti de gărzi de corp purtătoare de lănci, nici de veşminte elegante, nici de candelabre, de statui şi de astfel de obiecte şi de un lux asemănător, ci, dimpotrivă, este posibil ca fiecare să-şi apropie felul de viaţă cât mai mult de acela al unui simplu cetăţean şi să nu fie socotit, din această cauză, mai umil sau mai nepăsător faţă de îndatoririle care trebuie îndeplinite în situaţia de conducător, în interes public. Faptul că am avut un astfel de frate, capabil prin comportamentul lui să îmi stârnească preocuparea de mine însumi şi, în acelaşi timp, să mă bucure prin respectul şi dragostea sa; faptul că nu am avut copii infirmi sau diformi; faptul că nu am progresat prea mult în studiul retoricii, al poeziei şi al altor materii, în care probabil m-aş fi cufundat adânc, dacă mi-aş fi dat seama că înaintez cu uşurinţă; faptul că m-am grăbit să le acord celor care m-au crescut rangurile înalte, pe care îmi părea că şi le doresc, şi nu am amânat acest lucru cu gând că fiind ei încă tineri, am s-o fac mai târziu; faptul că i-am cunoscut pe Apollonius, pe Rusticus, pe Maximus; faptul că mi s-a arătat cu claritate şi de mai multe ori ce este viaţa trăită „în conformitate cu natura”, astfel încât, atât cât depindea de zei, de comunicările, de ajutoarele şi de inspiraţiile care veneau din partea lor, nimic de atunci nu mă împiedică să trăiesc în conformitate cu natura, şi că m-am îndepărtat de o astfel de viaţă din vina mea şi fiindcă nu ţineam cont de avertismentele zeilor şi, ca să spun aşa, de îndrumările lor; faptul că am un trup rezistent de atâta timp după o astfel de viaţă; (…) faptul că niciodată când doream să ajut un om sărac sau pe oricine altcineva aflat în necaz nu am fost auzit spunând că nu am bani s-o fac şi că eu însumi nu am ajuns într-o asemenea sărăcie încât să cer bani de la o altă persoană; faptul că am avut o astfel de soţiesoţie, atât de ascultătoare, de afectuoasă, de simplă; faptul că am avut educatori vrednici pentru copii; faptul că am primit ajutor prin vise, în special ca să nu mai scuip sânge şi să îmi treacă ameţelile, şi răspunsul, ca să spun aşa, oracular de la Gaeta; şi faptul că, atunci când am dorit să mă dedic filozofiei, nu am ajuns pe mâinile vreunui sofist şi nici nu mi-am irosit timpul analizând texte scrise sau rezolvând silogisme sau ocupându-mă de fenomene cereşti. Căci toate acestea au nevoie de ajutorul zeilor şi al sorţii.» ♦♦♦ Marcus Aurelius: «De dimineaţă începe să-ţi spui: voi întâlni un indiscret, un nerecunoscător, un violent, un perfid, un invidios, un nesociabil; toate acestea li se întâmplă din necunoaşterea celor bune şi a celor rele. Eu, în schimb, care am înţeles că natura binelui este frumuseţea morală şi că cea a răului este urâtul moral şi că natura celui care greşeşte este înrudită cu mine, nu numai prin sângele şi sămânţa sa, ci şi prin raţiune şi participarea la divin, nu pot suferi vreun neajuns de la vreunul din ei, căci nimeni nu mă poate urâţi moral, iar eu nu mă pot mânia pe unul înrudit cu mine, nici nu-l pot urî. Căci ne-am născut pentru a ne ajuta <unii pe alţii>, precum picioarele, mâinile, pleoapele, şirurile de dinţi de sus şi de jos. Aşadar, a acţiona unii împotriva altora este împotriva naturii, iar a te mânia şi a-l detesta pe semen înseamnă a-l trata ca pe un adversar.» ♦♦♦ Marcus Aurelius: «Aminteşte-ţi de cât timp amâni problema şi de câte ori, chiar dacă ai primit de la zei noi termene, nu ai profitat de ele. Dar trebuie să-ţi dai seama, măcar de acum înainte, din ce lume faci parte, din ce realitate conducătoare eşti o emanaţie şi că îţi este fixată o limită de timp: în cazul în care nu te vei folosi de acestea pentru a dobândi seninătatea, prilejul va dispărea şi tu vei pieri şi nu ţi se va mai oferi o altă ocazie.» ♦♦♦ Marcus Aurelius: «Uneori <oamenii> sunt, într-un fel, demni de milă din pricina necunoaşterii binelui şi răului; acest neajuns nu este mai mic decât neputinţe de a distinge obiectele albe de cele negre.» ♦♦♦ Marcus Aurelius: «Respectă cu veneraţie facultatea de a forma opinii. Totul depinde de ea, pentru că în partea conducătoare a sufletului tău niciodată nu ia naştere vreo opinie potrivnică naturii sauconstituţiei fiinţei raţionale. Aceasta garantează absenţa oricărei precipitări, familiaritatea cu oamenii şi apropierea faţă de zei.» ♦♦♦ Marcus Aurelius: «Caută pentru ele retrageri la ţară, pe malul mării, în munţi; şi tu obişnuieşti să-ţi doreşti cu ardoare asemenea locuri. Dar tot acest lucru e cât se poate de prostesc, pentru că îţi este permis să te retragi în tine însuţi în orice clipă doreşti.În nici un loc nu se poate un om retrage mai liniştit şi mai lipsit de griji decât în sufletul său, mai ales cel care are în interiorul său astfel de valori încât, aplecându-se pentru a le privi, ajunge îndată la o desăvârşită uşurare; şi mărturisesc că această uşurare nu este altceva decât o bună rânduială a minţii. Dăruieşte-te, aşadar, tot timpul unei asemenea retrageri şi reînnoieşte-te pe tine însuţi. Să fie scurte însă şi elementare principiile tale, care, îndată ce le-ai întâlnit, îţi sunt suficiente pentru a îndepărta orice suferinţă şi pentru a te trimite înapoi, fără supărare, la activităţile spre care te întorci. De fapt, ce lucru te nemulţumeşte? Răutatea oamenilor? Gândeşte-te la principiul că fiinţele raţionale sunt născute unele pentru altele, că a se suporta unele pe altele este o parte a dreptăţii şi că oamenii greşesc fără voia lor, iar toţi cei care până acum s-au duşmănit, s-au bănuit şi s-au urât, străpunşi de lănci, zac întinşi la pământ şi sunt cenuşă; atunci calmează-te! Dar eşti nemulţumit şi de cele pe care Întregul ţi le-a hărăzit? Aminteşte-ţi dilema: „providenţa sau atomii” şi argumentele prin care s-a demonstrat că lumea este ca o cetate. Oare cele ce privesc trupul vor pune stăpânire pe tine? Atunci gândeşte-te că, odată ce s-a retras în sine însuşi şi şi-a cunoscut propria-i putere, intelectul nu se amestecă cu mişcările plăcute sau violente ale suflului. Şi, în rest, aminteşte-ţi câte ai ascultat despre durere şi plăcere, pentru că ţi-ai uitat asentimentul. poate te va frământa gloria măruntă? Priveşte la iuţeala cu care peste toate se aşterne uitarea, imensitatea timpului infinit, de o parte şi de alta, deşertăciunea faimei, versatilitatea şi lipsa de judecată a celor care par că te aclamă şi îngustimea locului în care faima ta este circumscrisă! Căci întreg pământul este un punct, şi de aceea partea în care locuieşti nu este oare un colţişor? Iar în acest colţişor câţi şi cât sunt cei ce te vor lăuda? În sfârşit, aminteşte-ţi de retragerea pe acest mic câmp care îţi aparţine şi, înainte de orice, nu te mai zbuciuma, nici nu te încorda, ci fii liber, priveşte toate activităţile ca un bărbat, ca un om, ca un cetăţean, ca o fiinţă muritoare. Iar printre preceptele de ţinut la îndemână, asupra cărora te vei apleca, să fie acestea două: primul, că lucrurile nu ating sufletul, ci se menţin în afara lui, nemişcate, în timp ce tulburările provin numai din judecata interioară; al doilea, că toate aceste lucruri pe care le vezi se vor transforma, în timp, şi nu vor mai fi. Gândeşte-te tot timpul la câte transformări ai asistat tu însuţi. „Lumea este alterare, viaţa – părere.”» ♦♦♦ Marcus Aurelius: «Nu te purta ca şi cum ai avea de trăit zece mii de ani. necesitatea stă deasupra ta; cât timp trăieşti, cât timp încă îţi este permis, încearcă să devii bun.» ♦♦♦ Marcus Aurelius: «
UnCheșule,
”crede și nu cerceta” n-am găsit-o scrisă în nicio Biblie, fie ortodoxă sau de alt fel!
Studiul întreprins de filologul ROBERT BECKFORD, sau de alții, NU întinează ori decredibilizează Biblia, aducându-i atingere în vreun fel, celei mai importante Cărți scrise din istorie, recunoscută ca fiind Cartea Cărților!
Recunosc, n-am reușit s-o citesc cap-coadă datorită consistenței sale, dar și a trimiterilor din subsolul paginilor, care te aruncă de colo-colo, tocmai pentru a întări cele spuse, și de a realiza legătura dintre ele; Vechiul Testament, mi s-a părut cel mai greu de rumegat!
Noul Testament e mai accesibil, plus Epistolele!
Le-am înțeles prin prisma tâlcuirilor Sf.Părinți care, datorită smereniei lor, a vieții lor curate, a credincioșiei lor, li s-a REVELAT adevăratul înțeles ASCUNS… din sau printre rândurile testului care, citit ad-litteram, poate fi înțeles ori greșit ori NU în adevăratul sens al cuvântului pentru că, în ceea ce privește religia, ca să pricepi Cuvântul Lui Dumnezeu, trebuie să fii/devii un pic de-al Lui, prin dorința, năzuința de a gândi supra-lumește, adică în cheie duhovnicească TRĂITĂ, EXPERIMENTATĂ, chiar dacă lanțurile trupului, adesea, trăitor în lume fiind, prin ceea ce-ți oferă ea, te trage în jos și te ține legat de glie, ceea ce te face să-ți întoarci ochii și fața de la EL!
Partea interesantă este că, pe măsură ce viețuirea îți este sau nu după Dumnezeu, TU singur te îndepărtezi sau te apropii mai mult de El și de învățătura Lui.
Cine a experimentat partea religioasă pe pielea lui, știe despre ce vorbesc!
Cine NU, i se pare că-s vorbe aiurite, spuse într-un mod arhaic, demodat, chiar ciudat!
P.S. Poate după ce o să parcurg TOT documentarul, o să mă încumet la niște concluzii…însă, dacă consider că n-ar fi de folos, bătând toba la urechea surzilor care vor să le deslușească pe toate după mintea lor NUMAI prin RAȚIUNE, RAȚIUNE și iar RAȚIUNE care, în sens duhovnicesc, înseamnă 666 (spusă de Pr.Mina Dobzeu), ce afirmă CLAR că, cine vrea să priceapă lucrurile supra-firești, cerești, duhovnicești, nu o poate face decât dacă păzește poruncile după putere, atunci putând pricepe și Cuvântul Lui Dumnezeu SCRIS (inclusiv de alții…care-au fost martori sau nu prin contemporaneintate cu EL ), fiind atenți NU numai la LITERA SCRISĂ, ci mai ales la DUHUL EI care dă VIAȚĂ!
Dar mă lungesc…să începem!
Cine A Scris Biblia?
https://www.youtube.com/watch?v=eJ5I1EgasgQ
Trăim azi într-o lume periculoasă, în mijlocul căreia se află religia.
Maimuța tembelă și ipocrită, de Bush: ”Când îl accepți pe Dumnezeu ca fiind salvatorul tău, îți schimbă sufletul, îți schimbă viața!”
În zilele noastre, nu numai economia sau politica influențează evenimentele, ci și credința.
Iar credincioșii sunt mai convinși ca niciodată.
-Cred fiecare cuvânt din Biblie…
-”Dumnezeu a spus…”, ”E stabilit”, ”eu cred.”.
Ei cred că Biblia este Cuvântul lui Dumnezeu, și credința poate justifica orice.
Dar oare este Cuvântul Lui Dumnezeu?
Este timpul să verificăm.
CINE A SCRIS BIBLIA?
Numele meu este ROBERT BECKFORD. Și sunt filolog.
Nu înseamnă că studiez religia pentru existență.
În ultimele luni, am căutat originile Bibliei.
Să aflu cine a muncit la Biblie, și ce a vrut să realizeze.
A fost o călătorie uimitoare.
M-a dus în locuri în care n-am fost niciodată.
Am aflat cine a scris Biblia și cine a rescris-o mai târziu.
M-a făcut să mă îndoiesc de credința mea creștină.
Ca să înțelegi asta, trebuie să afli de unde provin.
Am început această călătorie dintr-un alt loc, m-am dus acasă, să vorbesc cu mama.
Acesta este locul în care am crescut.
În fiecare săptămână, veneam aici cu mama să luăm parte la tradiționalele rugăciuni.
Biblia a fost o parte importantă a copilăriei mele.
-La lecția de astăzi, vreau să vă arăt ceva. Să ridice mâna cei care cred că știu ce este aceasta.
Am asistat la o oră în care mama încerca să-i învețe pe copii, despre povestea lui Iona.
Acest lucru este foarte important pentru mine, pentru că este ceea ce eu am învățat despre Biblie.
Am învățat să citesc drept Cuvântul lui Dumnezeu.
-”Vreau să te duci acolo” și să le spui oamenilor să nu mai fie așa răi. Biblia povestește despre ce ai zis, ai gândit, ai făcut, și sunt mulțumit pentru asta pentru că dacă n-aș avea acest lucru, n-aș fi avut doctoratul în filologie, aș fi avut doctoratul în trafic de droguri sau prostituție.
Pe măsură ce am crescut, am încercat să mă agăț de acea simplă credință.
Dar studiile m-au învățat că n-o să fie așa de ușor.
Poveștile despre Creație și despre Grădina Edenului, au fost mai mult simbolice decât exacte.
(Măi să fie! Ce vorbești Frantz? Grădina Edenului chiar a existat, pomul din care au gustat proștii ăia doi există în Irak (dacă mai există, după bombardamentele SUA de pe teritoriul lor…) și se pare că nu era MĂR, ci SMOCHIN!
Irak-ul este cel mai vechi loc de pe pământ.
Pomul din care au gustat, ce-a mai rămas din el, este băgat într-un clopot de sticlă.
Iar după cădere, în loc să-și recunoască fapta, au dat vina unii pe alții (Adam pe Eva, Eva pe șarpe, iar în cele din urmă, chiar pe Dumnezeu…când i-a spus ”Femeia pe care mi-ai dat-o”…) așa cum se face până în zilele noastre!
Și-atunci, pentru nesinceritate și neasumare, Dumnezeu i-a izgonit din Grădina Edenului care se ridicase de la Pământ la Cer, transformându-se în Raiul descris în cărți, unde drepții Lui Dumnezeu sălășluiesc provizoriu cu sufletul acolo, până la Judecata Finală, când vor învia cu trup cu tot, transfigurat și într-o clipită, la auzirea trâmbiței Arhanghelului, la vârsta de 30 de ani, cât a fost Hristos pe pământ.
Așa au fost izgoniți Adam și Eva pe Pământ, din Grădina Edenului devenită RAI, punând Dumnezeu la poarta Raiului – doi Heruvimi cu săbii de foc care nu dădea voie niciunui urmaș al celor doi să mai pună piciorul vreodată în Rai!
Blestemul căderii sufletelor NUMAI în Iad, fără ridicarea vreunuia la Cer, a căzut odată cu nașterea și apoi moartea lui Hristos pe Cruce, la 5.000 de ani de la CĂDERE, iar prin coborârea la Iad și Învierea Sa în cea de-a treia zi, a spart porțile Iadului și a scos din Iad pe toți drepții Vechiului Testament (nu pe toată lumea de-acolo cum spun unii…), NU înainte de a-l fi luat cu El pe tâlharul de-a dreapta Sa, așa cum i-a promis când se chinuiau pe Cruce!)
Și dacă Biblia este mai puțin exactă, pe ce ne putem baza?
Chiar este Cuvântul lui Dumnezeu?
Deci, am trăit ca într-o viață schizofrenică, iar acum cred că este cazul să intru, ori într-o tabără, ori în cealaltă, sau să găsesc o cale de a le aduce împreună.
Trebuie să știu cine a scris Biblia.
Iar cel mai bun loc de unde să pornesc, este unde a început totul.
La începuturi, Dumnezeu a creat Raiul și Pământul.
(Greșit! Bate câmpii! A creat Cerul și Pământul.)
Iar Pământul era gol și fără formă. Și Dumnezeu a zis: Să fie Lumină! Și s-a făcut lumină! Seara și dimineața primei zile.
”Vechiul Testament”, după ambele tradiții, evreiasă și creștină, primele 5 cărți ale Bibiliei, Geneza, Exodul, Leviticul, Numerele și Deutoronomul, au fost scrise de Profetul Moise, în deșertul Sinai.
Mai Magdo, da naiva mai poti fi ! Ai depasit 30 de ani ? Daca nu, se explica.
Dacă nu exemplifici afirmația, înseamnă că vorbești doar să te afli în treabă…
ROBERT BECKFORD: Mergem în deșert, pe urmele lui Moise, pentru că acolo începe Biblia.
”În vremea aceea, Moise păștea oile lui Ietro, socrul său, preotul din Madian.
Și depărtându-se odată cu turma în pustie, a ajuns până la muntele lui Dumnezeu, la Horeb.
Și îngerul Domnului, i-a apărut într-o pară de foc ce ieșea dintr-un rug.
S-a uitat și a văzut că rugul ardea cu flacără, dar rugul nu se mistuia. ”
Aici, în liniștea pustiului, o poveste ca asta, este credibilă.
Dacă auzi deșertul menționat în Biblie, înseamnă că ceva special a avut loc aici.
Să fiu aici, îmi provoacă un sentiment de importanță, un sentiment de revelație.
Este un loc în care oamenii, au ținut tăcerea, ca o consecință a faptului că au auzit vocea Lui Dumnezeu.
Poate că ar trebui să luăm povestea lui Moise ca fiind exactă.
Creștinul din mine, vrea să creadă că Moise a scris Biblia, că în acest mediu el a auzit Vocea Lui Dumnezeu, și a putut să scrie lucruri.
Dar istoricul din mine, se întreabă dacă este posibil ca cineva să poată scrie așa cantitate de literatură, despre așa de multe subiecte, în acest loc.
Dacă Moise nu a scris primele 5 cărți ale Bibliei, atunci este o mare minciună.
Asta ar însemna că oamenii religioși, au fost învățați să creadă ceva complet fals.
Adevărul istoric, este unul din aspectele fundamentale ale Bibiliei.
O mare parte, implică istoria.
Iar Ierusalimul, este plin de aceasta.
Aici, imediat după Cel de-al Doilea Război Mondial, arheologii au început să descopere ceea ce azi e cunoscut ca ”Orașul lui David”.
Azi, este teritoriu de frontieră, între arabii și evreii din Ierusalim.
Chiar deasupra vechilor situri, este o nouă comunitate evreiască.
La prima vedere, seamănă exact cu un morman de pietre.
Dar dacă istoria Bibliei este adevărată, acești pereți au fost construiți de regii David și Solomon, să apere capitala regatului lor, care se întinde de la Irak, până la Mediterana.
ROBERT BECKFORD:Deci, zidul de aici ar fi apărat palatele din spate?!
MENACHEM FREED: Exact! Oamenii trăiau și construiau sub palat, așa cum vedem aici. Este un acoperiș sub care oamenii trăiau.
Zona era în apropierea lui David întotdeauna.
Unii israelieni simt că au nevoie de semne care să poată dovedi că Biblia este o înregistrare istorică și că pământul acesta, este pământul lor.
ROBERT BECKFORD:Cât de important este pentru evreii din Israel să demonstreze că pereții lui David au existat, și că David a existat?
MENACHEM FREED: Aici a fost începutul. Când am ajuns aici, am început a ne construi țara, iar Iersalimul a fost cel mai important.
Asta e fundația Ierusalimului, cea pe care stăm.
ROBERT BECKFORD: Arheologia, este una dintre metodele de verificare a istoriei. Deci, aici începe totul, cu aceste pietre?
MENACHEM FREED:Da. Nu sunt numai pietre…adică…vedem doar pietre, dar este baza legendei noastre, baza pământului nostru, a țării noastre.
Acesta a fost orașul regal al lui David, precum cel pomenit ca fiind acasă.
Și pentru prima oară, se pare că arheologii confirmă poveștile Bibliei.
Dar nu toți arheologii sunt convinși că poți dezgropa urmele Vechiului Testament, prin excavare.
Unul dintre experții care au condus ani de zile lucrările la situl antic de la Megiddo, are probleme mari cu ideea că Biblia este o carte de istorie pentr pământul Israel.
Când oamenii au venit aici, la Megiddo sau în alte locuri pe pământ sfânt, ideea era să caute dovezi pentru poveștile biblice, să caute după podoabe, să caute după manifestări.
Avem povestea biblică, toți au luat povestea biblică drept adevărul absolut, și au vrut doar să decoreze acest adevăr cu descoperiri frumoase, monumente, adică…nimeni nu s-a mai gândit la puterea arheologiei de a verifica evenimentele ce s-au produs în mileniul II sau III.
Deci, arheologia biblică, a acoperit istoria Vechiului Testament.
ROBERT BECKFORD:Exact.
MENACHEM FREED:Arheologii biblici, au crezut că au găsit dovezi despre marele regat al lui David și Solomon, despre care Biblia spune că a existat în Sec.X î.Hr.
Dacă te iei după Cartea Regilor, este mai mult decât ce e scris în Vechiul Testament.
Israel Finkelestein spune că, pur și simplu datele nu coincid.
Stau acum, în locul lui Solomon, din Megiddo.
Acest monument a fost descris ca fiind de pe timpul lui Solomon, manifestare a măreției și farmecului monarhiei unite.
(hmm….ce jalnici sunt! De TRADIȚIE ORALĂ, trasmisă din tată-n fiu ăștia n-au auzit? Biblia sau Sf.Scriptură se bazează pe scrierile mai multor martori a ceea ce-a fost atunci, sau a urmașilor lor…alături de tradiția orală care nu este cuprinsă în nicio carte, nici măcar în Biblie.
Spunea Pr.Cleopa (spre exemplu), că evreii se trag din neamul celor care s-au opus Împăratului Nimrod care, în nebunia lui voia să-și ridice un turn (Turnul Babilon) până la Cer, unde ar fi scăpat de mânia lui Dumnezeu pentru nerușinare, spre a nu fi înnecat precum cei de pe vremea Potopului lui Noe!
Singurul neam de-atunci care s-a opus cu înverșunare și a luat calea pribegiei, a fost cei cărora azi le spunem evrei.
Să cauți acul în carul cu fân, și să te plângi că nu există fiindcă nu te-ai înțepat în el, înseamnă puțină minte la purtător, ca să nu zic prostie!
Adică, să zicem că e înmormântat unul/a într-un cimitir, iar după ani și ani, cineva și-aduce-aminte (copil fiind atunci…) că a participat la înmormântarea acelei rude și se întoarce la locul cu pricina.
Chiar dacă în locul acela nu mai e ruda știută, ci alta…asta nu înseamnă că mortul/a n-a fost băgat/ă acolo, acum nu știu câți ani!)
MENACHEM FREED:Totuși, poarta datează din sec.VIII î.Hr., iar Solomon se presupune că a existat în sec.X.
Deci, sunt două secole între Solomon, ca o figură istorică, și nu a fost Solomon…și poarta, adică mai târziu.
Deci arheologii biblici, au făcut datarea porții lui Solomon, complet greșit?
MENACHEM FREED: Poarta lui Solomon, ca și alte monumente, deoarece întregul sistem de datare al straturilor și al monumentelor din vremea monarhiei unite, puțin înainte și puțin după, a fost, cel puțin în opinia mea, complet greșită.
Aceasta este o bombă. Arheologii spun acum, o poveste complet diferită despre originea evreilor. Nici un regat mare precum în Biblie, nicun Exod al evreilor din Egipt, doar mici așezări împrăștiate pe dealuri, în Nord dezvoltându-se ca un regat numit Israel, în Sud, altul, numit Iuda.
Capitala este la Ierusalim, dar nu este deloc cum spune în Biblie.
În primul rând, te uiți la Ierusalim, și ceea ce vezi, nu este un oraș mare, nici capitala unui mare imperiu…ceea ce vezi este un sătuc cu puțini locuitori…
ROBERT BECKFORD: sătuc?!
MENACHEM FREED: Sătuc, cu puțini locuitori, aproape nimic, decât resturi și mai mult nimic.
De asemenea, mult mai important, pentru a avea un text puternic, bine elaborat și amănunțit, trebuie să ai dovezi despre inscripții.
Arheologii, nu furnizează aceste dovezi.
Știința provine din inscripții, scrieri…
(Aici nu e vorba despre știință, ci despre credință!)
ROBERT BECKFORD: Toate acestea, se întâmpla mult, mult mai târziu, secole după vremurile lui David și Solomon.
Mai multe bombe. Pierdem nu numai pe Regele David și Exodul, pierdem totodată și povestea Genezei.
Promisiunea lui Avraam, Isaac și iacob, toți au acum, un semn de întrebare în dreptul lor.
Una e să consideri o poveste precum Adam și Eva ca fiind mitică, întrucât există asemenea povești, dar dacă Finkelstein are dreptate, și eu cred că are, atunci este mult mai serios.
M-am decis să rezolv problema, studiind mai atent cartea, textul însuși.
Ce pretinde a fi?
Un Testament Unic, Cuvântul Lui Dumnezeu?
Sau este doar încă o piesă literară?
Arheologii moderni, au exploatat ideea că Vechiul Testament reprezintă o evidență exactă a istoriei antice. Dar nu ne spune cine a scris de fapt, Biblia.
Pentru asta, trebuie să ne întoarcem la text.
Când citești mai atent, este un talmeș-balmeș.
De exemplu, povestea Creației, în Geneza 1.
Dumnezeu, crează Cerul și Pământul, animalele și peștii, și în final creează și specia umană.
(Măi zevzec, și?! Omul a fost făcut în cea de-a șasea zi, ca o încununare a creației Sale. Iar în ziua a șaptea zi (Duminica), S-a odihnit! Ciudat că deranjează lucrul acesta…)
”Și a făcut Dumnezeu pe om, după Chipul Său, după Chipul lui Dumnezeu l-a făcut; a făcut bărbat și femeie.”
În Geneza, Capitolul 2, spune același lucru încă o dată. Dar de data aceasta, începe cu crearea lui Adam și apoi cu crearea Evei.
hmmm…am postat de atâtea ori comentariul, încât nu știu dacă o să-l afișeze sau nu!