„(…) cu Facebook-ul, poți vedea comportamentul unor utilizatori care sunt foarte încântați să ofere orice fel de date personale, și poți să-i învinovățești că nu știu care e limita dintre privat și public?”

„(…) acum fiecare are posibilitatea unei vieți publice prin simpla apăsare a unui buton de distribuire. A „distribui” înseamnă a face ceva public, (…)”

„Facebook funcționează ca afacere prin estomparea granițelor dintre confidențialitate, prieteni și publicitate. Și îți stochează datele, atunci când tu crezi că sunt destinate doar prietenilor tăi și oamenilor care-ți sunt dragi. […] de fiecare dată când postezi ceva pe Facebook, trimiți mai întâi datele acelea către Facebook, iar apoi ei acordă accesul la ele anumitor utilizatori.”

„(…) Prin simplul fapt că folosiți telefonul, divulgați numărul, de bunăvoie, companiei respective de telefonie. Știați asta, nu? Folosind telefonul, spuneți în mod evident: „Nu am nici o așteptare de confidențialitate” atunci când formați acele numere.”

„(…) Este nebunie curată să ne imaginăm că predăm toată informația personală acestor companii, iar companiile au devenit, în esență, o poliție secretă privatizată. Iar în cazul Facebook, există chiar o supraveghere democratizată.”

„(…) Au fost oameni care au reușit să facă presiuni ca Facebook să le dezvăluie toate datele arhivate despre ei, conform Legii Europene a Protecției Datelor, (…) astfel a ieșit la iveală structura bazei de date a Facebook-ului. De fiecare dată când intri pe Facebook se înregistrează adresa ta IP și toate celelalte lucruri, fiecare click pe care-l faci, fiecare accesare și numărul de accesări ale unei pagini, astfel încât să poată să-și dea seama dacă îți place sau nu și așa mai departe. Dar acest lucru a dezvăluit că identificatorul-cheie al structurii bazei de date este cuvântul „target”. Nu-i numesc pe acești oameni „abonați” sau „utilizatori” sau mai știu eu cum, îi numesc „ținte”, la care ai putea spune: „Bine, e un termen din marketing”.”

„(…) dar ar putea fi ținte și într-un sens militar, sau ar putea fi ținte într-un sens de spionaj. Deci ține doar de contextul în care sunt folosite datele.”

„Dacă construiești un sistem care înregistrează totul despre o persoană și știi că trăiești într-o țară cu legi care te vor obliga să predai guvernului aceste date, poate nu ar trebui să construiești un astfel de sistem. Iar asta este diferența dintre o abordare de tipul „confidențialitate-prin-politică” și una de tipul „confidențialitate-prin construcție” în crearea unor sisteme sigure.”

(…) Deci știind că aceasta este realitatea, aceste companii au o răspundere etică serioasă care izvorăște din faptul că construiesc aceste sisteme și că au luat practic decizia economică de a-și vinde utilizatorii. Iar ăsta nici măcar nu e un lucru tehnic. Nu are nici o legătură cu tehnologia, e vorba de economie. Au decis că este mai important să colaboreze cu statul și să-și vândă toți utilizatorii și să le încalce confidențialitatea și să facă parte dintr-un sistem al controlului – să fie plătiți pentru că fac parte dintr-un sistem al controlului – să fie plătiți pentru că fac parte din cultura supravegherii, că fac parte din cultura controlului – decât să-i opună rezistență, așa că au devenit o parte integrantă. Sunt complici și răspunzători.”