În discuție: „Dezlegarea misterului vieții”

0
(0)

Prezentul documentar, „Dezlegarea misterului vieții”, ne oferă informații suplimentare legate ce celulele vii… Documentarul are la bază ideile lansate de cercetătorii participanți în iunie 1993 la Conferința de la Pajaro Dunes (pomenită și aici), moment recunoscut ca fiind naștereaIntelligent Design movement, unde s-a dezbătut un subiect captivant: originea vieții…

Câteodată mă întreb de ce oamenii discută mereu despre altceva. Pentru că acesta este cel mai important subiect posibil: de unde venim?; cum am ajuns aici?; cine ne-a făcut posibilă existența?; care este relația noastră cu realitatea, în întregimea ei?

Când ne uităm la incredibila diversitate și complexitate a vieții, inevitabil ne vine în minte întrebarea: cine a făcut ca toate acestea să existe?; au fost pur și simplu accidentele și necesitatea?;… forțe naturale nedirecționate acționând la întâmplare?

Sau s-a întâmplat cu totul altceva?… există un scop, un plan, un proiect? Un proiect datorat unor cauze inteligente… Cred că acestea sunt într-adevăr niște întrebări fundamentale.


În 1859, Darwin a publicat o carte numită „Originea speciilor – prezervarea raselor favorizate în bătălia pentru viață”. Impactul ei asupra științei și mai apoi asupra întregii culturi occidentale a fost dramatic. Darwin susținea că toate formele de viață sunt produsul unor forțe nedirecționate ale naturii:

Timpul + Întâmplarea/Șansa + un proces pe care l-a numit „Selecția naturală

Timp de 2.500 de ani înainte de Darwin, majoritatea filozofilor și oamenilor de știință proeminenți, oameni precum Platon, Newton sau Keppler, vedeau lumea ca fiind produsul unui plan sau al unui proiect. Dar o schimbare fundamentală a avut loc odată cu ideea selecției naturale a lui Darwin și o adevărată schimbare în filozofia cercetării științifice s-a pus în mișcare.

Dar:

Selecția naturală este un proces real și funcționează bine în cazul explicării anumitor variații limitate și schimbări la scară mică în cadrul acelorași feluri de animale. Avem o mulțime de exemple care susțin acest lucru. Unde nu funcționează bine, e acolo unde Darwin credea că o face… și anume, în cazul adevăratei complexități a vieții.

(…)

Iar problema importantă a biologiei e înțelegerea locurilor unde selecția naturală funcționează și unde aceasta încetează să o facă… și de ce există diferența aceasta.


Selecția naturală acționează numai prin asimilarea avantajelor date de niște mici variații succesive. Aceasta nu poate face salturi mari sau bruște, ci trebuie să avanseze prin pași scurți, siguri și lenți…[/su_quote]


În secolul al XIX-lea, când trăia Darwin, oamenii de știință credeau că baza vieții, celula, era o picătură simplă de protoplasmă, un fel de bucățică minusculă gelatinoasă… și pentru ei nu părea să fie de loc greu de explicat. Această percepție nu s-a schimbat prea mult până la începutul anilor ’50, dar în decursul ultimei jumătăți de secol, cunoștințele noastre privind celula au explodat pur și simplu.

Ei, odată făcută această introducere, după vizionarea documentarului, ar merita comentate ideile pe care le transmite…

Cum apreciați acest articol?

Eu îl consider de 5 ⭐️ (altfel nu-l scriam). Tu?

Total voturi: 0 :: Media evaluării: 0

Fără voturi, încă! Fii primul la evaluarea acestui articol.

Dacă ați găsit acest articol util...

Urmăriți-mă pe social media!

Regret dacă acest articol nu v-a fost util!

Permiteți-mi să-l îmbunătățesc!

Spuneți-mi cum pot îmbunătăți acest articol?

25 thoughts on “În discuție: „Dezlegarea misterului vieții”

  1. Magda 3 aprilie 2017 at 13:36

    Munca lui Meyer privitoare la originea informației genetice, e acum parte a unui caz științific detaliat, în favoarea designului care a luat naștere într-o întâlnire a unor oameni de știință și filozofi din anul 1993, de pe Coasta Centrală a Californiei.
    Obiectivul lor era să reexamineze o idee care a dominat biologia, de mai bine de un secol.
     
    PAUL NELSON: În acest proces, au dat naștere unei teorii care a ajuns să fie cunoscută drept Design inteligent.
    Pentru mine, mare promisiune a designului, e că ne dă o unealtă nouă de explicație, care își are locul ei în cadrul științei.
    Cauzele inteligente sunt reale, lasă dovezi ale existenței lor, iar o știință sănătoasă e aceea care caută ADEVĂRUL…și lasă dovezile să vorbească de la sine.  
     
    PHILLIP JOHNSON: Argumentul în favoarea designului inteligent, e bazat pe observarea faptelor, aceasta este definiția mea, a unei științe bune, și anume observarea faptelor. Și când observi faptele, așa cum a făcut MICHAEL BEHE…ce observi?
    Observi aceste tipare incredibile de complexitări interdependente.
    Și felul în care ajungem la concluzia designului inteligent, în cazul flagelului bacterian, e același fel prin care ajungem la concluzia designului inteligent.
     
    MICHAEL J. BEHE: Când ne uităm la un motor cu barcă, vedem cum părțile acestuia interacționează și așa mai departe, și știm că cineva a făcut acel motor.
    Felul în care judecăm, este același și pentru mașinile biologice, așa că, ideea designului inteligent, e cu siguranță una cât se poate de științifică…cu siguranță are implicații religioase, dar argumentul nu depinde de premise religioase.
     
    JONATHAN WELLS: Când mă uit obiectiv la dovezi, fără să elimin din start posibilitatea designului, designul, pur și simplu iese în față, ca fiind cea mai probabilă explicație. Și de aceea cred că el este adevărat.
    Cred că designul, e din nou în centrul atenției…pentru că ne putem explica aceste sisteme, prin legi naturale.
    Și dacă căutăm adevărul, și dacă acestea sunt într-adevăr proiectate (designed), ar fi bine să fim ingineri proiectanți, ca să înțelegem mai bine.
     
    SCOTT MINNICH: Atunci, eu întreb: care e problema? Trebuie să mergi acolo unde datele te conduc, dar implicațiile?….Da, cu siguranță au implicații metafizice profunde…dar, și ce dacă?
    Așa că, avem de-a face cu o idee foarte puternică, conform căreia, Universul este rațional, inteligibil, predefinit de o Inteligență Supremă, care a făcut această lume în așa fel, încât să fie înțeleasă.
    E ceva ce redefinește programul științei, pentru ca apoi să te poți uita la lume, și aceasta va căpăta un sens.
     
    Dacă totul nu e decât o asamblare haotică, nu avem nici un motiv să ne așteptăm la o raționalitate în lume.
     
    (Cu toate că unii, chiar fac pe dracu-n patru ca lumea să devină irațională, haotică…pentru dublul efect în creație: răzvrătirea împotriva Inteligenței Supreme (Dumnezeu), pentru împlinirea planului lor diabolic, fără de care, iraționalitatea și provocarea haosului intenționat, nu le-ar fi reușit…și nu le-ar reuși în continuare.)
     
    Dar dacă lumea, este de fapt produsul unei minți, atunci știința devine un proiect imens de rezolvarea a enigmelor în care e de așteptat să găsești raționalitate, frumusețe, comprehesensibilitate, chiar începănd cu fundația oricărui lucru.
    Acum 150 de ani, Darwin a transformat știința cu teoria sa a selecției naturale/evoluției.
    Astăzi, această teorie e confruntată cu niște provocări formidabile.
    Designul inteligent, a inițiat atât descoperiri, cât și dezbateri intense privind originea vieții pe pământ.  
    Și pentru un număr tot mai mare de oameni de știință, reprezintă o paradigmă, adică o idee cu puterea de a redefini încă o dată, fundațiile gândirii științifice.
     
    În timpul sec.al XIX-lea, oamenii de știință, credeau că există 2 entități fundamentale: MATERIA și ENERGIA.
    Dar, cu cât înaintăm în sec.XXI, apare o a treia entitate fundamentală, pe care știința trebuie s-o recunoască: INFORMAȚIA.
    Așa că, începem să ne întâlnim din ce în ce mai des, cu biologia erei informatice, și suspiciunea crește tot mai mult, ca tot ceea ce vedem în molecula ADN, e de fapt opera unei MINȚI, un produs al inteligenței, ceva ce poate fi explicat doar prin designul inteligent.
     
    Sfârșit.  

  2. Magda 5 aprilie 2017 at 20:21

    UnCheșule,
    Pentru că ți-am promis că voi veni ȘI cu ceva suplimentar, adaug din zicerile Pr.Arsenie Boca, care nu mai are nevoie de nicio prezentare, fiindcă, dacă biologii, oamenii de știință, filozofii încearcă să definească OMUL ca întreg – TRUP și SUFLET, religia, ortodoxia…nu-i contrazice, dar aduce CEVA suplimentar: (în)duhovnicirea omului, adică conștientizarea atârnării lui de Dumnezeu, ceea ce îi influențează starea de sănătate și aduce totodată dovada VIE că Cel ce l-a creat pe Om, este Dumnezeu:

    ”Se plăteşte fapta cu care ai asuprit pe altul.
    Bolile sunt o pedeapsă sau un drept al satanei de a te chinui în lumea aceasta.
    Boala este ultima milă a lui Dumnezeu cu omul care a întârziat cu pocăinţa, cu cel care nu se gândeşte la mântuire.
     
    Oamenii iau chipul celui pe care îl slujesc sau iubesc. Dacă nu ne smerim prin pricepere, ne smerim prin vinovăţie. Vă asigur că Cineva vă vede aşa cum sunteţi. Cei care vorbesc, vorbesc după darul ce li s-a dat de Dumnezeu, iar ascultătorii se folosesc după credinţa ce o dovedesc.
    Să ne îmbunătăţim din zi în zi căci este cine să ne ajute. La concepţia de viaţă a omului, Dumnezeu e atent şi-i rânduieşte anii. Pentru unii bătrâneţea e canon, pentru alţii e minte şi învăţătură: Vă folosiţi în măsura ascultării căci nu ascultaţi de mine ci de cine trebuie. Sinele – lumea din lăuntru sau stratul de mizerie interioară pus peste Chipul lui Dumnezeu din suflet, subconştientul, moştenirea ereditară.
    Un fel de psihanaliză
    Aproape la toate vârstele se întâlneşte, de pildă, conflictul acesta între a crede şi a nu crede în Dumnezeu; adică ciocnirea minţii sănătoase cu săgeţile nebuniei.
    Sunt unii convinşi de existenţa lui Dumnezeu, de dumnezeirea lui Iisus şi de iconomia mântuirii; dar, în răstimpuri, se pomenesc munciţi şi de chingile ateismului.
    Sunt alţii, care n-au muncirile acestea, chiar dacă aud de ele.
    Evidenţa interioară a credinţei lor e absolută.
    Alţii sunt bântuiţi de furtuni şi, în sfârşit, alţii, liniştiţi că au scăpat de Dumnezeu: pentru ei, nu există.
    Adevărul e  că aparatul conştiinţei lor nu mai prinde nimic, s-a defectat, realitatea spiritului e inexistentă pentru ei.
    Ce poate să fie la mijloc? Ceea ce poate să fie cu un aparat de radio, care nu mai prinde undele.
    Undele există, dar pentru el nu mai există. El are câteva lămpi arse, bobine arse, lovituri şi piese frânte etc. E infirm pe undeva.
    Aşa şi oarecare om pătimeşte multe feluri de arsuri şi frângeri lăuntrice, mai pătimeşte şi arsurile mediului social, care-i zdruncină nevinovăţia, şi iată-l un ateu, la diferite grade de tărie. 
    Toată situaţia lui se înscrie întocmai în granulele de cromatină. 
    Ateul s-a armonizat cu acest dezechilibru.
    Sămânţa îl reproduce întocmai.
    Presupunem că e căsătorit cu o femeie, nu aşa de răvăşită la minte, aşa de dezechilibrată în mediul moral, ci o femeie credincioasă. 
    Copiii se nasc cu două predispoziţii contradictorii: una necredincioasă, a tatălui; şi a doua credincioasă, a mamei, potrivit probabilităţilor arătate.
    Sufletul nu se moşteneşte, ci se creează de Dumnezeu.
    Credinţa e o însuşire a sufletului, e drept; dar de la Dumnezeu nu vine nimic rău. Atunci? Atunci, însuşirea sufletului de-a-şi cunoaşte şi recunoaşte pe Tatăl, sau de-a se lepăda de El, e dependentă şi de construcţia genetică a trupului, în care va avea să petreacă o vreme.
    Cuprinsul credinţei se învaţă; înclinarea de-a o învăţa sau nu se moşteneşte. Inclinarea sufletului ştim că e către obârşia sa: “Anima naturaliter christiana”. 
    Inclinarea sufletului face interferenţă cu înclinarea trupului în care a fost trimis. Deci, dacă vine într-un trup în care găseşte numai dezechilibru, nu-şi va putea manifesta înclinarea sa către cele de sus, ci va asista neputincios lângă un aparat stricat, care nu cântă, ci huruie.
    Toate chinurile conştiinţei izvorăsc din simţirea acestor infirmităţi, ce zac în străfunduri, şi de unde ele răbufnesc până în suprafaţa faptelor văzute.
    Ca să uşureze Dumnezeu povara unui suflet, de multe ori îl cruţă de cunoştinţa infirmităţii în care trebuie să petreacă. Aşa vedem seninătate şi la idioţi.

    • UnCheș 6 aprilie 2017 at 14:57

      Fără a dori să intru într-o polemică (inutilă, de altfel), m-aș rezuma la a spune că nu cred în validitatea afirmației referitoare la “copiii ce s-ar naște cu două predispoziții contradictorii: una necredincioasă, a tatălui și a doua credincioasă, a mamei”. Nu cred că există astfel de predispoziții și cu atât mai puțin că ele s-ar moșteni, eventual genetic! Credința religioasă este o chestie strict personală rezultată din experiența și modul de viață al fiecăruia. De aceea cred că alegerea botezului ar trebui să aparțină fiecărui individ în parte, la vârsta la care poate discerne, după ce a fost informat corect, făcând astfel de alegeri în cunoștință de cauză.

  3. Magda 5 aprilie 2017 at 20:27

    Multã stiintã apropie pe om de Dumnezeu, putinã stiintã îl îndepãrteazã si de stiintã si de Dumnezeu.
    Iar omul atâta pretuieste câtã apropiere de Dumnezeu si-a câstigat în sine. Dumnezeu i-a dat o valoare mare, însã trebuie si el sã si-o câstige. Dacã nu vrea, Dumnezeu nu are nici o vinã.
    Dupã textul Scripturii toatã recesivitatea apare în pãrinti pe urma vreunui pãcat. Stiinta, neavând termenul, nu poate da rãspunsul la întrebarea: cum au apãrut în ascendenti genezele defective, prin ce accident, sau dupã care legi?
    Sau mai pe larg: prin ce împrejurare, independentã si anterioarã procesului ereditãtii, apar în cromozomi, de unde nu erau, aceste granule infinitezimale generative si cu urmãri dezastruoase, pentru o eventualã progeniturã?
    Ca sã rãspund pe scurt, genele recisive apar în ascendenti în chip independent, nu dupã legile probabilitãtii, ci dupã legile care atârnã peste fãrãdelegi.
    Toate faptele omului, toate miscãrile lui, se înseamnã undeva, într-o nevãzutã carte, si se înseamnã si în sãmânta sa, si cu aceasta îsi atrage urmasii sub povara isprãvilor sale.
    Legile vietii sunt legile Creatorului, pãcãtuiesti împotriva lor, nu scapi fãrã mustrarea lui Dumnezeu. Deci, nu ne mai tocmim, cã Dumnezeu n-ar avea cuvânt în biologie si cã venirea lui Iisus la nuntã ar fi numai un simplu fapt divers, fãrã o semnificatie neînchipuit mai largã pentru aducerea si conducerea personalã a fiecãrui om ce vine în lume.
    înainte de a exista ca persoane pãmântesti, existãm ca gând, ca intentie a lui Dumnezeu. Cine stie, dacã nu El are de dus viata pãmânteascã, în fluviul timpului, atâtea fete omenesti, încât numãrul lor sã împlineascã toate posibilitãtile de configuratie câte le oferã structura noastrã geneticã ?
    De faptul cã suntem oarecum anteriori fatã de forma noastrã pãmânteascã, însusi ne spune, învãtându-l pe Ieremia când acesta încerca sã se apere de misiunea cu care-l rostuise pe pãmânt :
    Ieremia 1, 5
    “înainte de a te urzi în pântece… te-am sfintit si te-am vândut prooroc între popoare. Suntem prin urmare de obârsie spiritualã, fãpturi spirituale, trimise vremelnic într-o închisoare de carne si oase, si îndeplinind un destin, între ceilalti fii ai lui Dumnezeu si frati ai nostri.
    Un trecut pãcãtos n-a prea trecut: însoteste ca un cazier judiciar.
    Ispãsirea e obligatorie; asa se asigurã si se mentine iertarea tot prin concursul memoriei, rãbdând palmele trecutului peste obrazul mintii.
    Proprietatea si stãpânirea lumii e a lui Dumnezeu, atunci omul e numai un fel de chirias, un fel de administrator si nicidecum propietarul absolut al lumii.
     Cã, de se va crede stãpân absolut al lumii, seamãnã cu credinta îngerului nebun.
    Pentru ca sã înfrâneze pe om de la o cãdere ca aceasta, Dumnezeu l-a numit iconom nedrept, pe de o parte, pe motivul cã n-are proprietatea absolutã, ci numai proprietatea relativã; iar pe de altã parte, ca sã-l fereascã de cãderea în nebunia îngerului rãu.
    Asadar, de îndatã ce se dã pe sine proprietar absolut al lumii, se ciocneste cu Dumnezeu, îl tãgãduieste, îl înlãturã, îl expropiazã, si cu asta crede întocmai ca Lucifer. Nu-si dã seama bietul om cã, primind ispita, va fi zdrobit sub dãrâmãturile proprii sale iubiri nebune.
    Când omul se lipeste de fãpturã, de avutie, de slavã, acestea i se fac mamona, care înseamnã bani sau bogãtii. Deci nu poti sluji si lui Dumnezeu si lui mamona.
    Cu toate acestea, Dumnezeu laudã pe iconomul pârât care si-a fãcut prieteni din mamona nedreptãtii, si-i fãgãduieste cã-l va primi în împãrãtie când o va isprãvi de risipit, dupã legea dumnezeiascã a iubirii de oameni – se întelege cã e vorba de risipirea mamonei.
    De aici putem scoate întelesul bogãtiei: nu sãrãcia te mântuieste, nici bogãtia nu te osândeste ci precum ai sufletul, si fatã de bogãtie si fatã de sãrãcie.
    Esti sãrac si zorit cu gândul dupã avutie, iatã cã nu te mântuieste sãrãcia. Esti bogat, dar desfãcut cu inima de bogãtia ta, iatã cã nu te primejduieste bogãtia ta. Faptul cum stai cu sufletul: si fatã de una si fatã de alta, de asta atârnã mântuirea sau osânda ta.
    Cãci atunci Mântuitorul nostru, Dreptul Judecãtor, cu suflarea gurii sale, îi va prãvãli pe toti: iadul, moartea, diavolii pe Antihrist si pe dumnezeul nebun si pe toti cei nescrisi în Cartea Vietii îi va cufunda în marea cea de foc, în moartea cea de-a doua (Apocalipsã XX, 11-15). Asa începe Gheena de constiinte chinuite si de trupuri arse de un foc întunecos si fãrã de sfârsit, foc ce se deosebeste de cel cunoscut de noi, precum se deosebeste focul zugrãvit de pictori, de focul adevãrat.
    Dumnezeu taie para focului în douã; cu puterea arzãtoare, dar neluminoasã, arde pãcãtosii, iar cu puterea luminoasã, dar nearzãtoare, strãluceste pe sfinti. Asa cã pe unii îi lumineazã nearzându-i, ca un Soare neapus în vecii vecilor; iar pe altii îi arde neluminându-i, întunecati si la întuneric, în vecii vecilor
    Pe baza lucrurilor necurăţite îngăduie Dumnezeu să fi pălmuit ca să te pocăieşti. Să vă rugaţi să nu vină peste voi necazurile care vin pe oameni, că vor veni vremuri foarte grele. Să nu credeţi că voi nu o să răbdaţi foame. Să vă pregătiţi pentru a putea pune capul pe butuc (martiraj). În rugăciunea “Tatăl nostru”, “şi nu ne duce pe noi în ispită” se referă la ispita lepădării de Dumnezeu.
    Fiţi cu grijă că se poate întâmpla să vă culcaţi şi să vă treziţi în faţa judecăţii.
    Prin încercări se spală menajarea de sine, cruţarea de sine, iubirea de sine. Când eşti asuprit, răstignit pe nedrept să te bucuri. Când ne merge bine bine, acolo nu sporim. Unde-i mai greu, acolo te curăţeşti mai sigur. Acolo unde nu eşti cioplit eşti un necioplit.
    Dumnezeu îţi îngăduie ca tu să-ţi revizui poziţia ta internă prin boli şi necaz, dar când se termină ghemul calendarelor (anilor) te duci cum te-ai format pe vecii vecilor. Pe patul morţii ceri un ceas de pocăinţă, dar care nu şti dacă ţi se va mai da. În acest timp sufletului i se deschid ochii, el vede unde merge: la bine sau la rău. Cea mai perversă viclenie a satanei este să te facă să crezi că el nu există. Puraţi grijă de mîntuirea voastră că nu se termină totul cu mormântul. E mai mare omul în genunchi decât în picioare.
     

    • Magda 6 aprilie 2017 at 18:55

      UnCheșule, 
      chiar nu e vorba de intrat în polemică!
      Este vorba de o stare care depășește SPIRITUALUL în sensul pe care îl știu/percep majoritatea…însă, NU de dragul contrazicerii și-a poziționării pe picioarele dindărăt ca Gigi-contra, AICI, la ceea ce-a spus Pr.Arsenie Boca, se face referire STRICT la viața duhovnicească la care omul aderă dacă a avut înaintași care au cunoscut-o,  în care omul este sau nu în(DUH)ovnicit !
      Și, în funcție de starea părinților duhovnicească (dacă o au sau nu…măcar de-o parte) SE transmite fătului, pe lângă altele, și starea pe care o simte mama rugându-se…
      Să zicem că mama e bisericoasă, și se duce la Biserică când e însărcinată; participarea la slujbe, ascultând o anumită predică sau rugăciunea comună de-acolo, îi creează o stare de BINE, de recunoștință, șamd….copilul, pe măsura creșterii și  înaintării spre adolescență, chiar dacă n-a fost dus la Biserică , păstrează în străfunduri STAREA DE BINE pe care a simțit-o în burta mamei, trezindu-se că se roagă când se simte năpăstuit, nedpreptățit și în necaz…
      Ce spunea biologul ăla? Despre PĂRINTITUL CONȘTIENT, NU? 
      Hai să-l lăsăm să vorbească:
      Păi, ceea ce vreau să subliniez este asta: mama este acum descoperită ca fiind dătătoare de informații, că mama ajustează genele copilului, dar nu este vorba numai de mama singură, mama este în cooperare cu tatăl așa că, pe măsură ce percepția mamei despre viață este alterată, de obicei aflată în tandem cu soțul ei, deci NU este vorba numai de mamă, ci vorbim despre părinți CARE-ȘI AFECTEAZĂ VLĂSTARUL în felul acesta.

      Embrionul crește în uter…ce percepe el?Ce mediu înconjurător percepe embrionul?Mama!…deoarece se hrănește din sângele mamei.Ok! Ce are sângele mamei în el?Binențeles că are nutrienți în el, asta este ceea ce asigură hrana. Ce altceva are sângele mamei în el?Toți hormonii și moleculele care-i organizează corpul ca să răspundă la mediul înconjurător pe care ea îl percepe.Așa că, ghiciți ce?Fătul citește aia.Deci, fătul se adaptează mediului înconjurător pe care mama îl percepe.
      (…)pruncul va trebui să se adapteze înainte să se nască. Așa că, se pare că mama este programul de start al naturii.Îl ajută pe copil să selecteze genele care îi vor fi necesare acelui copil să supraviețuiască în mediul înconjurător, deoarece copilul va trăi în acel mediu pe care mama îl percepe.Deci, natura i-a dat mamei abilitatea de-a avea percepții, care să treacă prin placentă și acum, percepția mamei devine percepția copilului. (deci, și el vorbește de natură, nu de Dumnezeu, chiar dacă îl invocă plin de recunoștință, la un moment dat…)
      În acest articol din ”Newsweek” (Știrile săptămânii) de anul trecut, se spune:Unde începe sănătatea?Obezitatea, cancerul și atacurile de cord…Cum vi se aranjează șansele în pântecul mamei.Această nouă înțelegere, iese la lumină și vă spune ceea ce eu încerc să vă spun: că genele copilului sunt selectate dinamic, ca răspuns la percepțiile mamei. De ce este asta important? Așa cum am spus, asta îi permite copilului să fie imediat adaptat acelui mediu înconjurător în care trăiește mama lui.Totuși, de vreme ce percepțiile sunt credințe, și cum credințele NU sunt neapărat corecte, atunci, percepțiile unei mame…o mamă și un tată, vă aduceți aminte, ei sunt în tandem…percepțiile părinților, selectează genetic…este un mecanism de selectare genetică pentru copil…părinții sunt ingineri geneticieni. Ei selectează genele…cum va reacționa copilul.”

      Acuma, zi tu UnCheșule că se referea numai la ceea ce mânca sau bea mama în timpul sarcinii!
      Nu! Se referea la starea ei emoțională, moral-spirituală, la ceea ce gândea și simțea preponderent pe timpul sarcinii…și nu numai ea, și celălalt, care trăiește alături de ea, o poate necăji sau o poate face fericită (măcar pe timpul sarcinii) plus starea lui în momentul conceperii!
      Așa că, dacă nu-l crezi pe Arsenie Boca, crede-l pe biologul ăsta care spune același lucru, dar din prisma științei.
      Știi cum reacționezi tu? 
      În ciuda faptului că ești supra-informat…
      Ca unul care-i legat de fizica veche, și nu vrea s-o accepte pe cea cuantică!
      Cam așa e și cu percepția ta față de credință…mdeh!

       

Lasă o urmă a trecerii tale pe aici. Un comentariu e binevenit!

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.