- Tehnici de manipulare politică: «Asimetria de poziții și șansa celui mai mic»
- Tehnici de manipulare politică: «Omul simplu»
- Tehnici de manipulare politică – Marșul
- Tehnici de manipulare politică – Omul de paie
- Tehnici de manipulare politică – Demonizarea adversarului
- Tehnici de manipulare politică: «Dromihete»
- Tehnici de manipulare politică: «Contaminarea negativă»
- Tehnici de manipulare politică: «Zeflemeaua»
- Tehnici de manipulare politică: «Atacul la persoană»
- Tehnici de manipulare politică: «Vox Populi, Vox Dei»
- Tehnici de manipulare politică: «Transferul pozitiv»
- Tehnici de manipulare politică: «Inventarea aliatului – Poporul»
- Tehnici de manipulare politică: «Inamicul impersonal»
- Tehnici de manipulare politică: «Vagonul muzicanților»
- Tehnici de manipulare politică: «Recomandarea»
- Tehnici de manipulare politică: «Mormanul de argumente»
- Tehnici de manipulare politică: «Recunoașterea»
- Tehnici de manipulare politică: «Vorbe goale»
- Tehnici de manipulare politică – conspiratorul
Omul politic poate perverti aproape orice… Dacă prin recunoașterea unor eventuale greșeli, un om obișnuit asumă respectivele erori și transmite un mesaj de asumare și de înțelegere a greșelii făcute, omul politic poate folosi o astfel de atitudine ca pe o altă tehnică de manipulare. De aceea, lui nu i se poate aplica zicala veche, bătrânească: „Greșeala recunoscută e pe jumătate iertată”. Pentru că el nu asta vrea…
Din nou, privind în urmă îl putem vedea pe Traian Băsescu, cel care a folosit și această tehnică aducând-o la nivel de stereotip. Practic, prin recunoașterea greșelilor, omul politic vrea să transmită electoratului că ele este nu doar un om obișnuit, care mai și greșește, dar este și cinstit, recunoscându-și greșeala.
Titluri pe pagină
Recunoașterea – prilej de justificare
În mai 2009, aflându-se într-o vizită în Franța, Traian Băsescu recunoaște că a făcut o greșeală prin acceptarea PSD-ului la guvernare alături de PD-L, deoarece o bună parte a electoratului PD-L respinge categoric PSD-ul, pe care-l asociază fie cu imaginea corupției, fie cu imaginea comunismului.
Totuși, recunoașterea greșelii nu e suficientă, fiind necesară și o justificare. Justificare pusă pe seama nevoii de stabilitate a țării, Președintele fiind obligat să acționeze pe baza dictonului „Scopul scuză mijloacele”.
Justificarea
- acceptarea PSD-ului a fost făcută „într-o perioadă în care deja se prefigura” criza (decembrie 2008);
- acceptarea PSD la guvernarea a fost făcută trecând peste opțiunile politice personale;
- sacrificarea propriilor credințe a fost necesară pentru garantarea stabilității Țării.
Aș fi putut, dintr-o voință politică, care să-mi respecte toate abordările trecute, aș fi putut fi un președinte care să-și împingă țara într-o situație de instabilitate politică pentru a-și respecta niște crezuri. Am preferat să sacrific crezurile mele, decât să sacrific România împingând-o în instabilitate politică. Pentru asta pot fi judecat, pot fi apreciat, dar important este ca România să aibe stabilitate.
Aceasta a fost ultima idee a discursului lui Traian Băsescu în 19 mai 2009.
Eroarea ca minciună
„Alături de întreaga clasă politică”, președintele Băsescu și-a asumat public ceea ce a numit drept „eroare”, promulgarea legii majorării cu 50% a salariilor profesorilor.
„Se pare că am făcut o eroare legată de ANL. În ordonanța care a fost aprobată prin lege, pe care am promulgat-o săptămâna trecută, se trecea de la cifra de bază la care se aplicau coeficienți de 100 de RON la 440. Și dacă vă uitați în lege, veți observa acest lucru, baza de calcul a salariilor era 100 până anul acesta. Anul acesta, prin ordonanță de urgență, baza de calcul a salariilor pentru ANL s-a schimbat la 440. Se pare că în acest interval au existat măririle de salarii care s-au acordat altfel decât prin lege, prin legea bugetului de stat, iar eu am privit la acele două legi, la legea din ’99 care se abroga, anexa care viza ANL-ul și la legea nouă care îmi venise.”
„Există probabilitatea ca interpretarea mea să fi fost eronată, adevărul este acela pe care îl putem citi toți în lege: s-a trecut de la 100, baza de aplicare a coeficienților de salarizare, la 440, ceea ce însemna o creștere cu 4,4 a bazei de salarizare, dar nu am luat în considerație celelalte mecanisme crezând că totul se rezolvă prin legi, deci cer scuze pentru eroare.” (31.10.2008)
Greșeală asumată
Spun acum, ca om politic, chiar dacă înseamnă să am o poziție diferită față de colegii mei Tăriceanu și Vosganian, că am aplicat măriri de salarii din considerente electorale (…) Dacă ne luăm însă după PDL, PSD sau președinte am fi alunecat și mai rău în asta. Acești bani s-au dus până la urma pe niște măriri de pensii și salarii și nu au fost furați.
Greșeală gravă de care nu sunt eu răspunzător
Și noi am manipulat sondaje când eram la guvernare și țineam PD și PNL sub 8-9%. De ce? Păi, e greu să crești în sondaje când apar în ziare cazuri importante de corupție și pe televizor colegi care își fac reclamă atacând partidul și alți colegi.
Deși această afirmație a lui Mircea Geoană poate părea o gafă, ea a fost susținută și de președintele de onoare al PSD:
Prezent la aceeași ședință, Ion Iliescu i-a ținut isonul lui Geoană și l-a atacat pe Vasile Dîncu, strategul partidului, spunând că „își amintește de două sondaje făcute de MetroMedia Transilvania care erau neadevarate.
Greșeala ca imprecizie
Deși până la urmă a fost obligat să renunțe la intenție, Mircea Geoană anunța că va propune PSD desființarea CSAT și înlocuirea lui cu un Consiliu al Securității Naționale, de tip american. Iată și justificarea greșelii, prin… imprecizie 😉 :
Recunosc că am făcut o eroare şi o imprecizie de limbaj juridic. Ceea ce spunem noi e că în legea CSAT să putem să stabilim o nouă formă de organizare, de participare şi de adoptare a deciziei de tipul unui Consiliu de Securitate Naţională. Este evident că nu putem să modificăm o structură prevăzută în Constituţie.
Aici este cazul unui scurt (pentru moment) comentariu: cum e posibil ca o întreagă societate să accepte modificări de structuri instituționale ce privesc o întreagă țară, prin decizii ale unui partid politic care prin definiție este o organizație privată? Nu e o flagrantă contradicție?