În discuție: „Manufacturing consent”

întreaga serie de articole

Documentarul săptămânal „Manufacturing consent” (Fabricarea consințământului), cu cele două părți ale sale (cum altfel decât partea I-a și partea a II-a ?) este ceva de referință pentru a înțelege (câte ceva) din manipularea gândirii de la un as în materie: Noam Chomsky… Întâlnindu-i numele pe ici, pe colo, mai ales în spațiul virtual, rămăsesem cu impresia că Chomsky ar fi un ideolog al manipulării globaliste… Și mi se confirmă din nou, a câta oară, oare?, că nu e bine să-ți formezi păreri despre oameni pe baza unei informări superficiale. Ascultându-l, ideile sale mi se par nu doar acceptabile, ci mai mult decât atât, lumea pe care și-ar dori-o el, mi se pare și mie de-a dreptul dezirabilă:

„Am propriile idei despre cum ar trebui să arate o viitoare societate. Am scris despre ele. Vreau să spun, cred că ar trebui… La cel mai general nivel, ar trebui să excludem formele de autoritate și dominație și să le contestăm legitimitatea.”

Un film care ne îndeamnă să gândim…, având ca motto un citat din John Milton, 1642:

„Ei, cei care le-au scos ochii oamenilor, le reproșează că sunt orbi.”

Iar aruncarea în fața guvernanților a unor afirmații de tipul:

„Ce e mai periculos: bățul cel mare sau minciuna cea mare? Guvernele s-au folosit de amândouă, împotriva propriilor popoare.”

pe mine unul nu poate decât să mă facă să-l apreciez pe acest om.

„[…] propaganda reprezintă pentru democrație ceea ce reprezintă violența pentru o dictatură.”

„[…] trăim în pânze încâlcite de nesfârșite minciuni, […] trăim într-o societate extrem de îndoctrinată, unde adevărurile elementare sunt îngropate cu ușurință.”

„[…] sistemul militar este într-o măsură substanțială, nu în totalitate, dar într-o măsură substanțială, un mecanism prin care populația majoritară este obligată să subvenționeze industria high-tech. Întrucât nu ar face-o dacă ar fi întrebați, trebuie să fie înșelați pentru asta.”

Una din cele mai importante afirmații făcute la momentul realizării filmului, dar care la acest moment deja se manifestă cu putere, iar în România este la apogeu, este următoarea:

„Subiectul major care nu este abordat este cel care se află în realitate în miezul sistemului de dominație și acela este controlul privat asupra resurselor. Și asta se traduce printr-un atac asupra structurii fundamentale a capitalismului de stat. Cred că asta este la rând. Nu este ceva îndepărtat în viitor…”

Iar dezbaterea unor subiecte de tipul ce este și cum se face guvernarea, nu poate decât să intereseze pe oricine:

„Deci așa cum un istoric a subliniat la acel timp în 1660, a criticat democrații radicali, aceea care cereau ceea ce noi numim democrație, pentru că i-au făcut prin aceasta pe oameni atât de curioși și aroganți, încât nu vor mai fi niciodată suficient de umili pentru a se supune unei guvernări civile.”

Și care-a fost soluția guvernanților? MANIPULAREA…

întreaga serie de articole
 

39 thoughts on “În discuție: „Manufacturing consent”

  1. Magda 1 februarie 2017 at 14:10

    Manufacturing Consent – subtitrat română (partea I)

    Ei, cei care le-au scos oamenilor ochii, le reproșează că sunt orbi”, JOHN MILTON, 1642.
     
    Trei, doi, unu…dubla doi.
    Bună dimineața.
    Bine-ați venit la Centrul Erin Mills.
    Casa celui mai mare punct permanent de achiziție a instalațiilor video, tip perete.
    Numele meu este KELVIN FLOOK și sunt gazda Dvs.video, toată ziua aici, la EMTV.
    Vreau să profit de acest moment, pentru a aura un cald și special bun-venit echipei de filmare, de la ”Iluzii Necesare”.
    Avem o excelentă distribuție de programe TV azi, așa că…să-i dăm drumul.
     
    -Deci, de când se lucrează la documentarul ăsta?
    -Doamne, lucrează la el, nu știu de când.
    Fiecare țară în care apar, sunt mereu acolo. Sunt în Anglia, sunt în Japonia, PESTE TOT.
    MILLER: Iisuse!
    CHOMSKY: Trebuie să aibă 500 de ore de înregistrări.
    MILLER: Pun pariu că vor scoate ceva extraordinar vând vor fi gata, nu?
    CHOMSKY: Nu-mi pot imagina cine-și va dori să asculte pe cineva, pentru o oră. Dar presupun că știu ce fac.
    -Așa…de unde erați toți?
    -Florida.  
    -Florida?
    -Da, Coasta Golfului.
    -Vorbiți ca-ntr-un cor. Facem un film despre NOAM CHOMSKY. Știe cineva cine este Noam Chomsky?
    -Nu.
     
    PARTEA I.
    CONTROLUL GÂNDIRII ÎNTR-O SOCIETATE DEMOCRATICĂ
     
    MILLER:  Bună ziua și bine-ați venit la discuțiile Wyoming. Invitatul meu de astăzi, este binecunoscutul intellectual NOAM CHOMSKY. Vă mulțumim pentru prezența la programul nostrum de azi.
    CHOMSKY: Încântat să mă aflu aici. Știu că probabil, principalul scop al călătoriei Dvs.în Wyoming, este de a discuta controlul gândurilor într-o societate democratică. 
    MILLER:  Acum, să zicem că sunt doar o persoană oarecare.
    Și spun ”păi, asta este o societate democratic, ce vrei să zici cu controlul gândurilor? ”
    ”Gândesc cu mintea mea, îmi creez propriul destin.”
    Ce i-ai spune aceste persoane?
    CHOMSKY: Păi, aș sugera ca aceasta, să arunce o privire atentă la felul cum media operează, la fel cum industria relațiior publice acționează.
    Gânditul extensiv care se desfășoară de o perioadă lungă, referitor la necesitatea de a găsi metode de a marginaliza și controla publicul, într-o societate democratică.
     
    Dar, mai ales să se uite la dovezile care s-au strâns, despre felul în care media importantă, media care stabilește agenda, vreau să spun presa națională și televiziunea, și așa mai  departe, felul în care modelează și controlează tipurile de opinii care apar.
    Tipurile de informații care sunt transmise, sursele spre care se îndreaptă.
     
    Cred că acea persoană, va afla niște lucruri foarte surprinzătoare despre sistemul democratic.
     
    BAUSLAUGH: Doresc să vă urez bun venit tuturor la această prelegere.
    Acum câțiva ani, Profesorul Chomsky a fost descris în The New York Times Book Review, după cum urmează: ”judecând în materie de putere, anvergură, inovație și influență a gândirii sale, Noam Chomsky este, discutabil, cel mai important intellectual în viață”.
     
    Arată cum este prezentat publicului din Malaspina College din Canada: Profesorul Noam Chomsky.(aplauze)
     
     
    CHOMSKY: Înțeleg că sunt unii oameni, în spatele întunericului de acolo.
    Dar, dacă nu vă privesc în ochi, este din cauză că nu vă văd, văd doar întunericul.
    Poate ar trebui să încep prin a semnala ceva ce nu se citește niciodată.
    Afirmația despre ”discutabil, cel mai important intelectual din lume”, și așa mai departe… vine de la prezentarea-reclamă a unui editor, și trebuie să fiți atenți la acestea.
    Dacă mergeți la original, veți descoperi că proproziția chiar apare acolo, adică în The New York Times.
     
    Dar următoarea propoziție este: ”Întrucât acesta este cazul, cum poate să scrie lucruri atât de oribile despre politica externă americană?”  Niciodată nu se citează partea asta.
    Dacă nu ar fi existat cea de-a doua propoziție, aș fi început să mă gândesc că greșesc undeva. Și nu glumesc cu asta.
    E adevărat că împăratul nu are haine, dar nu vrea să i se spună asta.
    Dulăii Împăratului, precum New York Times, nu se vor bucura dacă o vei face.
     
    -Bună seara. Sunt BILL MOYERS.
    Ce e mai periculos: bățul cel mare sau minciuna cea mare?
    Guvernele s-au folosit de amândouă, împotriva propriilor popoare.
    În seara aceasta, voi discuta cu un om care s-a gândit cum putem vedea minciuna în curs de dezvoltare.
    El afirmă că propaganda, reprezintă pentru democrație, ce reprezintă violența pentru o dictatură.
     
    Dar nu și-a pierdut încrederea în puterea oamenilor de rând de-a apăra adevărul.
    Ați spus că trăim în pânze încâlcite de nesfârșite minciuni, că trăim într-o societate extreme de îndoctrinată unde, adevărurile elementare, sunt îngropate cu ușurință.

     
  2. Magda 1 februarie 2017 at 14:31

    Adevăruri elementare precum….
     
    NOAM CHOMSKY: Precum faptul că noi am invadat Vietnamul de Sud.
    Sau a faptului că noi, ne-am opus ani de zile mișcărilor semnificative către o negociere a luptelor. 
    Sau a faptului că SISITEMUL MILITAR este, într-o măsură substanțială, nu în totalitate, dar într-o măsură substanțială, UN MECANISM PRIN CARE, POPULAȚIA MAJORITARĂ ESTE OBLIGATĂ SĂ SUBVENȚIONEZE INDUSTRIA HIGH-TECH.
     
    Și, întrucît nu ar face-o dacă ar fi întrebați, trebuie să fie înșelați pentru a o face.
    Sunt multe adevăruri precum acesta. Doar că nu le confruntăm.
     
    BILL MOYERS: Credeți în bun-simț?
    NOAM CHOMSKY: Absolut. Cred în bun-simț cartezian. Cred că oamenii, au capacitatea de a vedea prin înșelăciunile în care sunt ademeniți.
    Dar trebuie să depui efort.  
    BILL MOYERS: Pare puțin nepotrivit să auzi un om din turnul său de fildeș de la Massachusetts Institue of Technology, un cărturar…un distins lingvist cărturar, vorbind despre oameni obișnuiți, cu atâta apreciere.
    NOAM CHOMSKY: Consider că învățătura, cel puțin în domeniul în care lucrez, are efectele opuse.
    Propriile cercetări în limbaj și cunoaștere, îmi demonstrează mie, cel puțin, ce creativitate remarcabilă posedă oamenii obișnuiți.   
     
    Simplu fapt că oamenii vorbesc unii cu ceilalți într-un mod normal, nimic deosebit, reflectă trăsături înrădăcinate ale creativității umane, ce separă ființele umane de alte sisteme biologice pe care le cunoaștem.  
     
    La TV: În seara aceasta, oamenii de știință vorbesc cu animalele. Dar le răspund acestea?
    Jurnalul cu Barbara Frum și Mary Lou Finlay.
    Comunicarea cu animalele, este un țel științific serios.
    Acesta este Nim Chimpsky.
    Nim, numit în glumă după marele lingvist Noam Chomsky, a fost marea speranță pentru comunicarea cu animalele, în anii 70.
    Timp de patru ani Pettito și ceilalți, l-au antrenat în limbajul semnelor, dar în final, au decis că era o cauză pierdută.
    Nim putea să ceară lucruri, dar nimic mai mult.
    PETITO: Mi-ar fi plăcut să port o conversație cu Nim, și să înțeleg cum percepe universul.
    A eșuat în a-mi comunica acea informație, deși i-am oferit toate oportunitățile.
     
    BBC, LONDON, ENGLAND:
     
    STEINBERG: Noam Chomsky, theoretician al limbajlui și activist politic, a avut o carieră extraordinară.
    Nu mă pot gândi la nimeni precum el în istoria recentă a Americii, și la puțini, în general. A transformat literalmente, domeniul lingvisticii.
    A devenit deasemenea,  unul dintre cei mai coerenți critici ai puterii, în toate formele ei proteice.
    Cărturar și propagandist, cele două cariere ale sale, aparent, se consolidează reciproc.
    În 1957, și-a publicat ”Structurile Sintactice” ce a declanșat ceea ce frecvent, a fost numită Revoluția Chomskyană în Lingvistică.
     
    Ca un Copernic recent, Chomsky a propus un nou mod radical de a studia teoria gramaticii.
    Chomsky, a descoperit regulile commune ale gramaticii universale, care au generat regulile specifice ale limbilor actuale sau naturale.
     
    NOAM CHOMSKY: Modul de abordare pe care îl folosesc, mi se pare mai degrabă simplu și nesofisticat, dar, cu toate acestea, correct.
     
    (Mai târziu, a ajuns să argumenteze că asemenea sisteme, sunt inerente ființelor umane. )
     
    Ele aparțin caracteristicilor speciei, și au fost efectiv programate în echipamentul genetic al intelectului, precum limbajul-mașină într-un computer.
    Nimeni nu poate să nu fie interesat de această chestiune.
    Desigur, sunt interesat de ea.
     
    Întrebarea interesantă din această perspectivă, este: CARE ESTE NATURA STĂRII INIȚIALE?
    Adică, ce este natura umană în acest sens?
     
    Dialog între copila Mira Burt-Wintonick și Peter Wintonick:
    -Aceasta explică la rândul ei…
    -REMARCABILUL.
    -Încearc-o pe următoarea.
    -Fa-ci-li-ta-te.
    -Facilitate.
    -Facilitate.
     
    STEINBERG: Asta în schimb, explică capacitatea extraordinară pe care o au copiii de a învăța regulile limbajului natural, indiferent cât de complicat, incredibil de rapid, din ceea ce sunt modele imperfecte și deseori degenerate.
     
    -Compli…
    -Complicat.Este o lume complicată.
    -Știi ce-nseamnă ”complicat”?
    -Înseamnă că e complicat. 
     
    NOAM CHOMSKY:Dacă de fapt mințile noastre sunt tabula rasa, și experiențele scriu pe ele, am fi într-adevăr niște creaturi foarte secătuite, așa că, ipoteza evidentă este că, limbajul nostru este rezultatul derulării unui program determinat genetic.
    Bun, evident există limbi diferite. 
    De fapt, aparenta variație a limbilor, este destul de superficială.
    Este sigur – atât de sigur cât poate fi – că oamenii, nu sunt programați genetic să învețe o limbă sau alta.
    Deci, aduci un copil japonez în Boston, și va vorbi engleza din Boston.
    Duci copilul meu în Japonia, și va vorbi japoneza.
    Și asta înseamnă că…bazându-ne pe logică, că structura de bază a limbilor, trebuie să fie în fond, aceeași.  
     
    Misiunea noastră ca oameni de știință, este de a încerca să determinăm care sunt exact acele principii fundamentale, care fac ca știința limbajului să se deruleze în modul în care se petrece sub circumstanțe particulare.
    În paranteză fie spus, cred că nu este niciun dubiu că acest lucru este adevărat, și despre alte aspecte ale inteligenței umane, și sisteme de înțelegere și interpretare, și judecată morală și estetică, și așa mai departe… 
     
    STEINBERG: Implicațiile acestor opinii, s-au răsfrânt asupra domeniilor psihologiei, educației, sociologiei, filozofiei, criticii literare și logicii.
     
    REE: În anii 50 și 60, puntea dintre munca Dvs.teoretică și munca Dvs.Politică, pare să fie atacul asupra behaviourismului, dar acum, behaviourismul nu mai este un subiect, sau așa se pare, deci, cum rămâne cu legătura dintre lingvistică și politica Dvs.?
     
    NOAM CHOMSKY: Păi, întotdeauna am privit legătura…niciodată nu am…perceput cine știe ce legătură, ca să spun adevărul.
    Din nou, aș fi foarte mulțumit să pot să descopăr conexiuni intelectuale convingătoare între convingerile mele anarhiste pe de-o parte, și ceea ce cred că pot să demonstrez, sau cel puțin începe să se vadă despre natura inteligenței umane, pe de altă parte. laughing
     
    Dar efectiv, nu pot găsi conexiuni satisfăcătoare intelectual, între cele două domenii. 
    Pot găsi unele puncte de contact, fragile.
     
    ”JUSTIȚIE VERSUS PUTERE” NOS-TV 1971
    FOUCAULT (în franceză).
     
    Creativitatea, este posibilă numai…în cadrul unui sistem de reguli.
    Problema pe care o am…și cu care nu sunt complet de accord cu D-ul Chomsky, este atunci când plasează aceste constrângeri în interiorul…minții sau al naturii umane.
     
    Mă întreb dacă sistemul de reglare…a constrângerilor, care face posibilă o știință…nu poate fi găsit în afara minții umane.
     

     
  3. Magda 1 februarie 2017 at 22:01

    Mă întreb dacă sistemul de reglare…a constrângerilor, care face posibilă o știință…nu poate fi găsit în afara minții umane…în structuri sociale…în relații de producție, în lupta de clasă, etc…
     
    NOAM CHOMSKY: Dacă este corect, cum cred că este, că un element fundamental al naturii umane este nevoia de muncă creativă, sau cercetare creativă… pentru o creație liberă fără…efectele arbitrare, limitatoare ale instituțiilor coercitive, rezultă că, o societate decentă, ar trebui să maximizeze posibilitățile, pentru ca această caracteristică fundamentală, să se realizeze.
     
    Acum, un sistem federal, descentralizat…de asociații libere, încorporând atât instituții economice, cât și sociale, ar fi ceea ce eu înțeleg ca ”anarho-sindicalism”, și sunt de părere că este forma de organizare socială, potrivită pentru o societate avansată tehnologic, în care ființele umane NU trebuie să fie forțate în poziții de unelte, de rotițe într-o mașinărie.
     
    (Deci, după părerea ăstuia, federalizarea este pentru ”avansații” care au budă în casă, tehnologie de ultimă generație prin buzunare, acasă sau pe la birou…și care, ce?
    Îi responsabilizează astfel, mai abitir datorită supra-tehnologizării, nu ca ”unelte” ori ”rotițe într-o mașinărie”…toți fiind numa’CAP(UL) care le-a creat/le creează?
     
    Adică tehnologia, datorită ei, poate fi pusă pe același palier cu civismul, cu civilizația, atât cât să nu-și ridice poalele-n cap ca alții, mai ”second-hand”, care mai au (încă) ceasuri mecanice la mână sau pe post de deșteptător, citesc presa scrisă, nu online, de pe smart-phone sau de pe tabletă, dar fac operații matematice pe hârtie sau în minte, ne-apelând la calculator și, fie că-s crescuți printre betoane, adunați la grămadă cu ceilalți, totuși… și unii și alții, nicicând mai singuri/însingurați, datorită supra-tehnologizării care îi separă, le răpește contactul real cu eventualii parteneri, la un dialog față către față, ori datorită reclamelor băgărețe care-ți arată un STANDARD din ce în ce mai greu de atins, pornind de la  mâncare, îmbrăcăminte, săpun sau șampon de un anumit tip, până la oamenii idealizați, aproape falși în ”perfecțiunea” lor, de neîntâlnit sau de atins în viața de zi cu zi, și-atunci, dezamăgiți, vor îmbrățișa IDEATIC falsul, iluzia, Fata Morgana…cea din pixeli, înnecându-se în plin Matrix!
    Așa vine treaba cu perceperea realității fabricate de om care vrăjește, făcându-te slugă în/sub-jugată ei, îndepărtătoare tot mai mult de oameni și de natură, ajungând în cele din urmă, un denaturat!)

     
  4. Magda 2 februarie 2017 at 14:58

    STEINBERG: Din anii 60, Noam Chomsky a fost vocea unei forme foarte particulare de raționament socialist-libertar.
    A atatcat abuzurile puterii oriunde le-a sesizat, s-a făcut extrem de nepopular prin critica sa asupra politicii americane, asupra servilismului intelectualității, a degradării Zionismului, a distorsiunilor media, și-a auto-amăgirilor ideologiilor predominante.
     
    MASSACHUSETTS INSTITUTE of TECHNOLOGY, Cambridge, Mass.
     
    NAOM CHOMSKY: Sub administrația liberală a anilo 60, clubul intelectualilor academici, a creat și implementat Războiul din Vietnam, și alte acțiuni similare, deși mai mici.
    Această comunitate anume, este una foarte relevantă, de luat în seamă, într-un loc numit MIT pentru că, desigur, sunteți cu toții liberi să intrați în această comunitate.
    De fapt, sunteți invitați și încurajați să intrați în ea.
     
    Comunitatea intelectualității tehnice, a proiectanților de arme, a experților contra-insurgență, și-a planificatorilor pragmatic ai unui imperiu American, este una care are un mare grad de ispită, pentru a vă asocia cu ea.
    Ispitele, de altfel, sunt foarte reale.
     
    Recompensele în putere, abundență, prestigiu și autoritate…
     
    Îl arată pe Chomsky intrând într-un birou, salutând și dând mâna:
     
    -Jamie? Asta a sosit cu poșta. Vin imediat, spune cuiva care-l strigă…și-o ia pe holul lung și îngust, spre birou. Odată ajuns acolo, se întoarce zâmbind și exclamă:
     
    NAOM CHOMSKY: Oh, Doamne, sunt cu tot cu camerele.
    -OK? Întreabă cameramanul, apoi sunetistul, etc…i se pune lavaliera, și încep înregistrările:
     
    DAVID BARSAMIAN, de la ”Alternative Radio”: Vom începe. În eseul Dvs.”Limbaj și Libertate”, scrieți: ”acțiunea socială, trebuie să fie animată de o viziune a unei societăți viitoare.” Mă întrebam, ce viziune a unei societăți viiotare vă animă pe Dvs.?
     
    NAOM CHOMSKY: Am propriile idei despre cum ar trebui să arate o societate viitoare. Am scris despre ele. Vreau să spun, cred că ar trebui…
    La cel mai general nivel, ar trebui să excludem formele de autoritate și dominație, și să le contestăm legitimitatea.
     
    Câteodată, sunt legitime, adică, atunci când sunt necesare pentru supraviețuire.
    Deci, de exemplu, nu aș sugera ca în timpul celui de-Al Doilea Război Mondial…formele de autoritate…Am avut practic, o societate totalitară.
    Cred că au existat anumite justificări pentru asta, sub condițiile de război.
    Și sunt și alte forme de autoritate…Relațiile dintre părinți și copii de exemplu, implică forme de coerciție care uneori, sunt justificabile.
     
    Dar, orice astfel de…
    Orice formă de coerciție și…control, necesită justificare, și majoritatea lor sunt complet nejustificabile.
     
    Acum, la diferite stadii ale civilizației umane, a fost posibil să contești unele dintre ele, dar pe altele, nu.
    Altele sunt prea înrădăcinate sau nu se văd, așa că, în orice punct încerci să depistezi acele forme de autoritate și dominație care fac obiectul schimbării, și care…nu au legitimitate, de fapt, deseori lovesc în drepturile fundamentale ale omului, în înțelegerea ta a naturii umane fundamentale, și a drepturilor.
    Păi, care sunt subiectele majore, să zicem azi?
    Sunt unele care sunt abordate într-un fel.
    Mișcarea feministă, abordează unele.
    Mișcarea pentru drepturile civile, abordează altele.
     
    SUBIECTUL MAJOR CARE NU ESTE ABORDAT SERIOS, ESTE CEL CARE SE AFLĂ ÎN REALITATE ÎN MIEZUL SISTEMULUI DE DOMINAȚIE ȘI ACELA ESTE CONTROLUL PRIVAT ASUPRA RESURSELOR.
     
    Și asta se traduce printr-un atac asupra structurii fundamentale a capitalismului de stat.
    Cred că asta este la rând.
    Nu este ceva îndepărtat în viitor.

    MUNCA TA DE-O VIAȚĂ.
    Alfabetul are doar 26 de litere. Cu aceste 26 de simboluri magice, totuși, milioane de cuvinte sunt scrise zilnic.
    Nicăieri în altă parte, oamenii nu sunt atât de dependenți de informație și spectacol, prin cuvântul tipărit.
    Zilnic, lumea vine ciocănind la ușa americană, și nimic care se petrece oriunde, nu rămâne prea mult secret pentru cititorul de presă American.
    Sosește la noi destul de obișnuit, ziarul cotidian, dar în spatele sosirii sale, la ușa Dvs.se află una din poveștile majore ale jurnalismului. Cum a ajuns acolo. (arată, alături de ziar, și sticla cu lapte).
     
    GEORGETOWN UNIVERSITY, Washington, DC.
     
    NAOM CHOMSKY: Este o viziune standard privitoare la societățile democratice, și la rolul media, în cadrul lor.
    A fost exprimată spre exemplu, de judecătorul Curții Supreme – Powell, când a vorbit despre rolul crucial al mediei, în afectarea scopului societal al Primului Amendament, și anume, de a permite publicului să exercite controlul semnificativ asupra procesului politic.   
     
    Acest gen de formulare, exprimă înțelegerea că democrația necesită acces liber la informație, și idei, și opinii, iar aceleași concepții, au valoare nu numai în ce privește media, dar și cu privire la instituțiile educaționale, editare, comunitatea intelectuală în general.
     
    NARRATOR: Este fundamental pentru sănătatea unei democrații ca nicio etapă a activității guvernământului, să nu scape cercetării atente a presei.
     
    Aici, (arată o listă) reporterii sunt repartizați către povești importante, nu doar pentru națiunea noastră, ci pentru toate națiunile.

     
  5. Magda 2 februarie 2017 at 15:06

    Congresul”, spune Primul Amendament, ”nu va adopta nicio lege care să limiteze libertatea presei”. (mda…și ca să respecte asta, au cumpărat media ”liberă” , ca să dea numai ceea ce ”trebuie”…fără să fie nevoie să devină limitată, a devenit auto-limitată.)
     
    Și conducătorul suprem însuși, deschide ușile la Casa Albă pentru jurnaliști, reprezentând ziare din toate zonele opiniei politice.
    Dar trebuie să reținem că există o viziune contrară și, de fapt, viziunea contrară este foarte larg adoptată, și adânc înrădăcinată în civilizația noastră.
     
    (Sigur…s-a văzut în filmele lor care copiază realitatea, dar și la noi – după o listă de jurnaliști dinainte știută, în care sunt aleși doar aceia care vor pune acele întrebări într-o conferință de presă, cât să nu ofenseze, șifoneze imaginea omului politic, iar trustul de presă respectiv, prin ziariștii, jurnaliștii lui, ne-riscând să rămână marginalizați, ”pe dinafară”, din pricină de întrebări scormonitor-incomode, care se pun de obicei în spatele ușilor închise, rareori dezvăluite…prea târziu.)
     
    Merge înapoi, către originile democrației moderne, către Revoluția engleză din sec.17 care a fost o afacere complicată, ca majoritatea revoluțiilor.
    A existat un conflict între Parlament, reprezentând în mare parte elemente ale micii nobilimi și comercianți, și roialiștii, reprezentând alte grupuri de elite, și s-au luptat între ei.
    Dar, ca în multe revoluții populare, a existat deasemenea multă agitație populară, care se opunea tuturor.
    Existau mișcări populare care chestionau totul – relațiile dintre stăpân și servitor, dreptul autorității cu totul…
    Tot felul de lucruri erau chestionate.
    Exista multă publicistică radicală – tiparnițele, doar ce apăruseră – și asta a deranjat toate elitele din ambele tabere ale Războiului Civil.
     
    Deci, așa cum un istoric a subliniat la acel timp, în 1660…a criticat democrații radicali, aceia care cereau ceea ce noi numim democrație, pentru că…au făcut oamenii prin aceasta, atât de curioși și aroganți, încât nu vor mai fi niciodată suficient de umili pentru a se supune unei guvernări civile.
     
    (Bine, bine…se arată cu degetul EFECTUL, dar CAUZA este lăsată deoparte! Oamenii și-au pierdut starea lor normală, pentru că prea le-a fost afectat grav nivelul de trai și viitorul de-a lungul vremurilor din pricina nobilimii, a conducătorilor…iar cu timpul, deșteptându-se, cunoscând alfabetul, știind să scrie și să citească, s-au documentat, s-au școlit din ce în ce mai mulți, și nu mai poți să-i prostești/ îmbrobodești, fiindcă TE SIMT, TE ȘTIU câte parale faci prin propaganda gargarisită, pentru că informația circulă, și s-au și școlit!
    Se spune că ”sfârșitul lumii va veni atunci când se va înmulți MINTEA”, adică exact ceea ce vedem AZI!
    Deci, cum să nu devină oamenii curioși în ceea ce te privește, ori aroganți, când MOTIVUL pentru care ei sunt/devin așa, ești/ai fost chiar TU, cărturarul, intelectualul, preotul, omul de știință, nobilul, cercetătorul, etc…care nu te-ai ridicat la nivelul pentru care ai fost chemat, ai mai înșelat, furat, abuzat….)
    Acum, subliniind aceste doctrine care sunt foarte larg adoptate, reprezintă un anume concept de democrație.
     
    ESTE UN JOC PENTRU ELITE, NU ESTE PENTRU MASELE IGNORANTE care trebuie să fie marginalizate, distrate și controlate desigur, pentru binele lor.
     
    Aceleași principii au fost susținute și în coloniile americane.
    Dictonul părinților fondatori ai democrației americane, anume că: ”oamenii care dețin țara, trebuie s-o guverneze,” citându-l pe John Jay.   
     
    -FOC!
     
    Acum, în timpurile moderne pentru elite, această viziune contrară despre viața intelectuală, și media, și așa mai departe, această viziune contrară este de fapt cea standard, cred, pe lângă înfloriturile retorice.
     
    ELIZABETH SIKOROVSKY, ”AMERICAN FOCUS”, Student Radio: De la Washington DC, este intelectual, autor și lingvist, professor Noam Chomsky.
    FABRICAREA CONSENULUI – ce-ar trebui să descrie acest titlu?  
     
    NAOM CHOMSKY: Păi, titlul este de fapt împrumutat dintr-o carte a lui Walter Lippman, scrisă pe la 1921, în care el a descries ceea ce a numit ”fabricarea consensului”, ca o revoluție în practica democrației.
    Ceea ce totalizează, este o tehnică de control, de care el a spus că este utilă și necesară, pentru că interesele commune, preocupările generale alte tuturor oamenilor, eludează publicul.  
     
    Publicul, pur și simplu, NU este în stare să le facă față, și trebuie să reprezinte domeniul a ceea ce el a numit o clasă specializată.
    Remarcați că asta, este opusul viziunii standard despre democrație.
    Există o versiune a acesteia, exprimată de înalt respectatul moralist și teolog REINHOLD NIEBUHR, care a fost foarte influent asupra făuritorilor de politici contemporani.
     
    Viziunea sa era că raționalitatea, aparține observatorului rece, dar din cauza prostiei omului de rând, el nu se lasă ghidat de rațiune, ci de credință, și că această credință naivă, necesită iluzii și supra-simplificări puternic emoționale, care sunt oferite de creatorul mitului, pentru a păstra persoana obișnuită pe traseu.
     
    (E răutăcios lupul moralist, și teolog pe deasupra!
    Viziunea sa poate fi interpretată și invers: dacă credința este curată și bine ancorată, poate duce la revelație, iar prin revelație, la relevări puternic raționale, perfect logice, nu neapărat venite pe calea  simplificărilor ”puternic emoționale”, oferite de creatorul  mitului care, e sigur că își poate face loc în mintea omului de rând, numai prin ceea ce vrea să transmită prin efectul de… BINGO!)

     
  6. Magda 4 februarie 2017 at 15:54

    AMERICAN UNIVERSITY, Washington, DC.
     
    NAOM CHOMSKY: Nu este cazul, cum ar putea crede naivii, că îndoctrinarea este incompatibilă cu democrația.
    Mai degrabă, așa cum întreaga linie de gânditori observă, este esența democrației.
    Ideea este că, într-un stat militar sau într-un stat feudal, sau ceea ce noi am numi azi un stat totalitar, NU contează prea mult ce gândesc oamenii, pentru că ai un ciomag deasupra capetelor lor, și poți controla ce fac.
     
    Dar  când Statul pierde ciomagul, când nu mai poți controla oamenii cu forța, și când vocea oamenilor poate fi auzită, ai această problemă – îi poate face pe oameni atât de curioși și atât de aroganți, încât să nu mai aibă umilința de a se supune unei conduceri civile, și de aceea TREBUIE SĂ CONTROLEZI CEEA CE GÂNDESC OAMENII.
     
    (Acuma, depinde de moralitatea elitelor, de gradul de corupție în care sunt căzuți, fiindcă, ”trebuința” controlării a ceea ce gândesc oamenii în sensul strict negativ al cuvântului,  este ”necesară” și oarecum justificată Statului-mafiot, când:
     
    1. Să-i manipulezi în sensul dorit de tine, ascunzând astfel, adevăratul scop/intenție(rea) față de ei și care, odată știut, i-ar face ”curioși și atât de aroganți” încât să-ți arate obrazul sau degetul din mijloc (după caz), iar tu – musai ofticat că te-au mirosit și descoperit, pentru  că n-ai reușit să le deturnezi atenția de la porcăriile făcute de marea  ”elită” din care faci și tu… parte(n) parte!
     
    2. De ce ar fi nevoie de ciomag spre inducerea stării de umilire ca fiind ”normală”, asta n-o înțeleg!
    Poate fi vorba de respect, nu de umilire!
    Aaaa, dacă reduci poporul pe care-l conduci ca făcând parte dintr-un lagăr extins de concentrare, ori închisoare, atunci…Daaa, trebuie să-i ții cu bulanul/ciomagul pe spinare pentru cei în stare de răzvrătire, iar  ca să-și (re)vină, apelezi și  la starea de umilire… pe care unii n-au cunoscut-o niciodată, dar o merită ca să-și vină în fire, iar dacă-i consideri că făcând parte dintr-un lagăr mare, firesc să ai intenția în a-i transforma în niște automați în stare de robotizare, pentru mersul ȘNUR ar lucrurilor din lagăr, ca-ntr-o mașinărie vie!
    DAR dacă intenția și scopul tău nu a fost/este în defavoarea lor, când ochiul tău nu e rău, viclean, având puterea cuvântului dat și respectat, ei, fiind oameni, nu necuvântătoare…de ce ar mai fi nevoie de bâtă pentru disciplinare?
    Pentru că nu te mai înțelegi cu ei?
    Păi, asta se întâmplă atunci când ”elita”  a abuzat de ei, de încrederea lor exprimată la/prin vot, și-atunci tu meriți bâte pe spinare, nu ei!
    Oricum, afirmația are conotații discriminatorii și ofensatoare, cu iz de sfârșit de epocă de piatră și trăire în Ev Mediu, datorită disprețului afișat față de oamenii simpli dar curați sufletește, față de elita care, de obicei nu știe cum/ce să mai uneltească ca să cadă bine în picioare, după ce mai șterpelește din avuția națională, și-și bagă eventual propriile popoare la înaintare, să plătească pentru false vini ori adevărate boroboațe făcute nu de ei, ci de ”elita” conducătoare!)   
     
    Iar modul standard de-a face asta, este de a recurge la ceea ce în zile mai sincere, se numea ”propagandă”.
     
    Fabricarea consensului.
    Crearea iluziilor necesare.
    Modalități diferite fie de a marginaliza publicul general, ori de a-I aduce în stare de apatie , într-un anume fel.
     
    JAPONIA.
    KYOTO PRIZE, Basic Sciences 1988
     
    TRANSLATOR: Cel mai mare din doi băieți, Avram Noam Chomsky, s-a născut în Philadelphia, Pennsylvania, în 1928.
    Fiind copil-evreu, anti-semitismul timpului l-a afectat.
    Ambii părinți predau ebraica, și el a devenit fascinat de literatură, citind traduceri ale clasicilor francezi și ruși.  
     
    A dezvoltat de asemenea  interes pentru o carte de gramatică scrisă de tatăl său, despre ebraica medievală.
    Își reamintește o copilărie aborbită de cititul pe canapea, deseori împrumutând până la 12 cărți în același timp, de la bibliotecă.
    Este căsătorit cu Carol, și au trei copii.
     
    NOAM CHOMSKY: Nu-mi place să impun soției și copiilor mei un stil de viață pe care, cu siguranță, nu l-au ales pentru ei, acela de expunere publică, expunere față de media publică.
    Aceea este alegerea lor, și nu cred că ei înșiși au ales asta.
    Nu le-o impun, și sincer, mi-ar plăcea să-i protejez de ea.
     
    Al doilea fel de punct principal este că, mai degrabă mă opun întregii noțiuni de dezvoltare a personalităților publice…care sunt tratate ca și staruri de un fel sau altul, unde, aspecte ale vieții lor personale, se presupun că ar avea o semnificație.
     
    (De ceva timp, semnificație are și se capătă, indiferent dacă persoanele publice sunt staruri sau nu…atunci când încrederea sau stima față de ei scade, ori sunt prinși asupra unor fapte reprobabile ce ar ”justifica” astfel, unele ”aspecte ale vieții lor personale” trecute, sau prezente….ORI, dacă se vrea debarcarea lor din invidie sau altă pricină și, neexistând altă hibă ori neajuns, se apelează atunci la viața lor personală – ca ultim element venit în ajutor, prin anumite aspecte ale ei – umflate, exagerate, menite să umbrească personalitatea lor sau, chiar să-i dărâme de pe soclu…
    De altfel, îi dau dreptate când spune că persoanele publice n-ar trebui tratate ca niște staruri, fiindcă nu sunt!
    Doi =  pentru că  decredibilizează noțiune de STAR, coborând măreția starurilor (de orice fel), la nivel de orice gen de persoană publică, care are, de obicei, cu totul alte preocupări față de public…majoritatea fiind de natură gravă, serioasă, ce nu ține de esthetic, glorie cinematografică, sportivă sau muzicală !)  

     
  7. Magda 4 februarie 2017 at 17:05

     
    TRANSLATOR: Ați spus că ați fost exact ca noi – ați fost la școală, ați luat note bune.
    Ce v-a făcut să deveniți critic, știți, și să vedeți diferitul….ce a declanșat schimbarea?
     
    ROWE CONFERENCE CENTER
     
    NOAM CHOMSKY: Păi, știți, sunt tot felul de factori personali în viața oricui.
    Nu uitați că am crescut în Marea Criză. Părinții mei, s-a întâmplat să aibă slujbe, ceea ce era oarecum neobișnuit.
    Erau profesori de ebraică, deci partea de jos a clasei de mijloc.
    Pentru ei, totul se rezuma la a fi evreu. Evreu, și Palestina în acele zile, și așa mai departe.
     
    Am crescut în acea ambianță, așa că am învățat ebraică, am mers la școală ebraică, am devenit professor de ebraică, am mers la colegiul evreiesc, am condus grupuri de tineri, tabăra de vară, tabăra evreiască…
    Tot tacâmul.
     
    Ramura mișcării zioniste din care făceam parte, era implicată în socialism bi-național,  și cooperare arabo-iudaică, și multe alte chestii frumoase.
     
    BARSAMIAN: Ce părere au avut să săriți într-un tren, și să mergeți la New York, și să stați pe la librăriile anarhiste de pe Fourth Avenue, și să vorbiți cu…
     
    NOAM CHOMSKY:Nu i-a deranjat pentru că…
    Nu vreau să am încredere în totalitate în amintirile mele din copilărie evident, dar familia era despărțită.
    Ca multe alte familii evreiești, am mers în tot felul de direcții.
    Erau sectoare care erau ultra-ortodoxe.
    Erau alte sectoare care erau foarte radicale, și foarte asimilate, și intelectuali din clasa muncitoare, și ĂSTA ESTE SECTORUL SPRE CARE M-AM ÎNDREPTAT ÎN MOD NATURAL.
     
    Era o cultură intelectuală foarte vie.
    În primul rând, era o cultură a clasei muncitoare, avea valori ale clasei muncitoare.
    Valori ale solidarității, valori socialiste, și așa mai departe…
    Exista un sentiment că, într-un fel, lucrurile se vor îmbunătăți.
    Exista o structură instituțională, o metodă de-a lupta, de a organiza, de a face lucruri care dădea ceva speranță.
     
    Și am avut de asemenea avantajul, de a mă duce la școală progresită experimentală, la o școală Deweyită care a fost destul de bună, condusă de o universitate de acolo și știți, NU exista ceva precum competiția.
    NU exista ceva precum noțiune de elev bun.
    Efectiv conceptul de a fi un elev bun, nici nu s-a ivit până când n-am ajuns la liceu.
     
    Am mers la Liceul Academic, și brusc am descoperit că sunt un elev bun.
    Am urât liceul pentru că trebuia să fac toate lucrurile pe care trebuie să le faci ca să intri la facultate.
    Dar până atunci, a fost un sistem oarecum liber, destul de deschis, și multe lucruri, de asemenea.
    Poate eram doar arțăgos.
     
    BARSAMIAN:Ca și istoric, am citit cu interes și uimire lunga Dvs.recenzie despre ”Războiul Civil Spaniol”, al lui Gabriel Jackson.
    Este o foarte respectabilă lucrare de istorie.
    Apreciez cantitatea de muncă necesară.
     
    NOAM CHOMSKY: Știți când am scris acea lucrare? Am realizat acea lucrare, la începutul anilor 40, când aveam în jur de 12 ani.
    Primul articol pe care l-am scris, a fost exact după căderea Barcelonei, în ziarul școlii, și a fost o deplângere a ascensiunii fascismului, în 1939.
     
    Presupun că, unul din oamenii cu cea mai mare influență din viața mea, a fost un unchi care nu a trecut de clasa a patra, avea un trecut cu infracțiuni, și politică de stânga, și tot felul de alte lucruri.  
     
    Dar era cocoșat, și prin urmare, nu a putut obține un chioșc de ziare în New York.
    Aveau niște programe pentru oamenii cu dizabilități fizice.
    Unii dintre voi sunteți din New York, presupun.
    Păi, știți Chioșcul de pe Strada 72?
     
    -Da!
     
    NOAM CHOMSKY: Acolo mi-am primit eucația politică. Pe Strada 72, unde ieși de la metrou, toată lumea se duce spre Strada 72.
    Erau două tarabe cu ziare pe partea aceea, care o duceau bine, și două în spate.
    Nimeni nu iese din spate, și acolo era taraba sa de ziare…
    Dar era un loc foarte viu.
    Era un tip foarte intelligent.
    Era în anii 30.
    Erau o mulțime de imigranți.
    Mulți oameni stăteau acolo, și în special serile era un soi de salon literar-politic.
     
    Erau acolo, băieți care stăteau și dezbăteau și vorbeau, și….ca și copil, de 11, 12 ani, cea mai mare exaltare, era să lucrez la chioșcul de ziare.
     
    ROSS REYNOLDS KUOW
    Listener-Supported Radio
    Seattle, Washington.
     
    -Scrieți în ”Manufacturing Consent” că,  funcția primară a mass-media în Statele Unite, este să mobilizeze sprijinul public pentru interesele speciale care domină guvernul și sectorul privat.
    Care sunt acele interese?
     
    NOAM CHOMSKY: Păi, dacă vreți să înțelegeți felul în care orice societate funcționează, a noastră, sau oricare alta, primul loc în care trebuie să privești, este CINE IA…CINE este în poziția de a lua decizii care determină felul în care funcționează societatea.
     
    Societățile diferă, dar în a noastră, deciziile majore asupra a ceea ce se întâmplă în societate, deciziile asupra investițiilor, a producției, a distribuției, șamd…se află în mâinile unei rețele relativ concentrate de corporații majore și conglomerate, și firme de investiții, șamd…
     
    ELE SUNT ȘI CELE CARE POPULEAZĂ POSTURILE EXECUTIVE MAJORE ÎN GUVERN, ȘI ELE SUNT CELE CARE DEȚIN MEDIA, ȘI ELE SUNT CELE CARE TREBUIE SĂ FIE ÎN POZIȚIA DE A LUA DECIZII.
     
    Au un rol copleșitor de dominant în felul în care viața se desfășoară, știți, ce se întâmplă în societate.  
     
    În interiorul sistemului economic, după lege și în principiu, ELE DOMINĂ.
       

     
  8. Magda 5 februarie 2017 at 16:44

    CONTROLUL ASUPRA RESURSELOR, ȘI NEVOIA DE A-ȘI SATISFACE INTERESELE, IMPUNE CONSTRÂNGERI FOARTE CRÂNCENE SISTEMULUI POLITIC ȘI SISTEMULUI IDEOLOGIC.
       
    -Când vorbim despre fabricarea consimțământului, al cui consimțământ este fabricat?
     
    NOAM CHOMSKY: Pentru început, există două grupuri diferite.
    Putem intra în mai multe detalii, dar la primul nivel al aproximării, sunt două ținte pentru propagandă.  
     
    UNA, ESTE ceea ce uneori este numită CLASA POLITICĂ.
     
    Există poate 20% din populație care este relativ educată, mai mult sau mai puțin articulată.
    Ei vor juca un fel de rol în luarea deciziilor.
    Ei sunt așteptați să participe oarecum în viața socială, fie ca manageri, sau manageri culturali, ca de exemplu profesori și scriitori, șamd…
     
    Ei sunt așteptați să voteze.
    Ei sunt așteptați să joace un rol, în felul în care viața economică, politică și culturală se desfășoară.   
     
    Acum, consimțământul lor, este crucial.
    Acesta, este un grup care trebuie să fie profund îndoctrinat.
     
    Apoi, sunt poate 80% din populație a căror principală funcție este de a urma ordine, și NU de a gândi, știți…
    De a nu acorda atenție la nimic, ȘI EI SUNT CEI CARE DE OBICEI PLĂTESC COSTURILE.
     
    Rochester, New York:
     
    RON LINVILLE: În regulă, Profesor Chomsky Noam, ați subliniat un MODEL – Propaganda filtrată este trimisă către public.
    Vreți să le prezentați pe scurt?  
     
    NOAM CHOMSKY: Este în principiu, o analiză instituțională a media majoră, ceea ce numim un model de propagandă.
    Vorbim în primul rând despre media națională, acea media care stabilește agenda generală la care ceilalți, mai mult sau mai puțin aderă, în măsura în care chiar acordă multă atenție chestiunilor naționale și internaționale.  
     
    Acum, ELITA MEDIA este genul de media care stabilește agenda.
    The New York Times, The Washington Post, principalele canale de televiziune, șamd…NBC, CBS, ei stabilesc cadrul de lucru general.   
     
    Media locală, se adaptează mai mult sau mai puțin la structura lor.  
    Și fac asta în tot felul de moduri, prinselecție de subiecte, distribuția preocupărilor, accentuare, înscenarea de subiecte, filtrarea informației, limitarea dezbaterii.
     
    Determină, selectează, dau formă, controlează, restricționează, CU SCOPUL DE A SERVI INTERESELE GRUPURILOR DE ELITĂ DOMINANTE, DIN SOCIETATE.
     
    Este neobișnuit de multă atenție acordată astăzi, celor cinci națiuni din America Centrală.  
     
    NARATOR: Acesta este jurnalul democrației.
    Aici, pentru instruirea noastră, sunt triumfurile și dezastrele, tiparul vieții, mereu în schimbare.
    Aici, este jurnalism grozav, o revelație a trecutului, un ghid al prezentului și un indiciu al viitorului.  
     
    PUBLIC ACCESS TV
    New York, New York.
     
     NOAM CHOMSKY: The New York Times  este cu siguranță cel mai important ziar din Statele Unite și, cineva ar putea argumenta, cel mai important ziar din lume.
    The New York Times joacă un rol enorm în formarea percepțiilor în lumea actuală,  în partea celor activi politic, a claselor educate.
    De asemenea, The New York Times are un rol special și cred că editorii săi, probabil, simt că poartă o povară grea, în sensul că The New York Times crează istorie.
     
    NARATOR: Ce s-a întâmplat cu ani în urmă, poate avea impact asupra zilei de mâine.
    Milioane de fragmente sunt păstrate în arhiva Times, și indexate pentru uz imediat.
    O arhivă neprețuită de evenimente, și de oameni care le fac.
     
    NOAM CHOMSKY: Asta înseamnă, istoria este ceea ce apare în Arhivele The New York Times. Locul spre care se vor îndrepta oamenii să vadă ce s-a întâmplat, este The New York Times.
    De aceea, este extrem de important pentru ca istoria să fie configurată într-un mod convenabil, ca anumite lucruri să apară, altele să nu apară, anumite întrebări să fie puse, altele ignorate și, ca subiectele să fie aranjate într-o anumită ordine.  
     
    Acum, în interesul cui este istoria aranjată așa?
    Păi, nu cred că este foarte greu de răspuns.
     
    KARL E.MEYER: Procesul prin care oamenii se hotărăsc asupra acestui lucru, este un proces mult mai misterios decât ați înțelege în urma citirii Manufacturing Consens.
     
    Există o vorbă despre legislație…că, LEGISLAȚIA ESTE PRECUM FĂCUTUL CÂRNAȚILOR. CU CÂT ȘTII MAI PUȚINE DESPRE CUM E FĂCUTĂ, CU ATÂT MAI BINE PENTRU APETITUL TĂU.  

     
  9. Magda 5 februarie 2017 at 17:49

    KARL E.MEYER: E la fel de adevărat și pentru afacerea asta.
    Dacă ești într-o conferință în care sunt luate decizii despre ce să apară pe pagină, și ce nu, ai avea, cred, impresia că decizii importante sunt luate într-un mod neserios și frivol, dar de fapt, dată fiind presiunea timpului pentru a scoate lucruri, recurgi la un fel de stenografie, și trebuie să umpli ziarul în fiecare zi.
     
    Este curios precum o reflecție în oglindă faptul că Profesorul Chomsky este în acord total cu Reed Irvine care, aflat la dreapta spectrului politic, spune exact ceea ce  Chomsky face, despre insinuarea asupra influenței presei, a media mare, ca și ”creatori ai agendei” , ca să folosesc un cuvânt vibrant al momentului, și desigur, Reed Irvine vede asta ca pe o conspirație a stângii, de inserare frauduloasă a ideilor liberale, în afacerile interne și externe ale poporului American.
     
    Dar, în ambele cazuri, consider că premiza este în realitate, o insultă asupra inteligenței oamenilor care consumă știri.
     
    NOAM CHOMSKY: Acum, ca să eliminăm confuzia, toate acestea nu au nimic de-a face cu domeniul liberal sau conservator.
    Conform modelului propagandei, atât aripile liberale cât și conservatoare ale media, indiferent ce ar trebui să însemne acei termeni, intră în același cadru de presupuneri.
    De fapt, dacă sistemul funcționează bine, trebuie să aibă o aripă liberală, sau cel puțin să pară că are, pentru că dacă pare că are o aripă liberală, va ajuta la limitarea gândurilor, chiar mai eficient.
     
    Cu alte cuvinte, dacă presa este adversarială și liberală, și toate aceste lucruri rele, atunci…cum pot să merg mai departe?
    Sunt déjà atât de extremi în opoziția lor față de putere, încât a merge mai departe, înseamnă să pleci de pe planetă!
    Prin urmare, trebuie ca prezumțiile acceptate în media liberală, să fie sacrosante.
    Nu poți trece de ele.
     
    Și un sistem funcțional ar avea de fapt o astfel de direcție.
    Media, ar fi atunci folositoare pentru a spune în realitate: ”Până aici și NU mai departe!”    
     
    – Întrebăm, ce-ați aștepta de la acea media asupra unor relativ necontroversate presupuneri ghidate desepre piața liberă?
    NOAM CHOMSKY: Și când le analizezi, descoperi o sumă de factori majori care determină care sunt produsele lor.
    Acestea sunt, ceea ce numim FILTREunul dintre ele este, de exemplu, PROPRIETATEA.
    -Cine le deține?  
    NOAM CHOMSKY: Media majoră creatoare de agendă, la urma urmei, ce sunt? Ca și instituții în societate, ce sunt?
    Păi, în primul rând, sunt CORPORAȚII MAJORE.
    De fapt, CORPORAȚII URIAȘE. (TIME&LIFE, GE BUIDING, NBC Studio, ICONAKI…)
    Mai departe, sunt integrate cu, și uneori deținute de corporații chiar mai mari, conglomerate, deci, de exemplu Westinghouse, General Electric, și alte conglomerate.
     
    STUDENT: Ceea ce vreau să știu este, cum exact controlează elitele, media?
     
    NOAM CHOMSKY: E precum ai întreba, ”cum controlează elitele, General Motors?”
     
    STUDENT: De ce nu este asta o întrebare?
     
    NOAM CHOMSKY: Vreau să spun, General Motors este o instituție a elitelor. Nu au nevoie să o controleze, O DEȚIN.
     
    STUDENT: Exceptând presupun, la un anume nivel cred…precum, presupun..eu lucrez cu presa studențească, așa că știu, reporteri și alte chestii…
     
    NOAM CHOMSKY: Elitele nu controlează presa studențească, dar o să vă spun ceva – încearcă să faci în presa studențească ceva care ar sparge convențiile, și vei avea întreaga comunitate de afaceri de aici pe capul tău, și Universitatea ar fi amenințată, și știți…
    Poate nimeni nu-ți va acorda atenție. E posibil.
     
    DACĂ AJUNGI ÎN PUNCTUL ÎN CARE NU SE VOR OPRI DIN A-ȚI ACORDA ATENȚIE, PRESIUNILE VOR APĂREA.
    Pentru că sunt oameni cu putere, sunt oameni care dețin țara, și NU vor permite ca țara să le scape de sub control.
     
    În altă sală.
     
    Reporter, către TOM WOLFE: Ce credeți despre asta?
    -Asta e vechea teorie intrigantă, cum că undeva există o cameră cu un birou, și sunt o grămadă de capitaliști strânși în jurul tău, care trag corzile.
    Aceste camere nu există. Îmi pare rău să-i spun lui Noam Chomsky asta.
    -Nu împărtășiți viziunea asta?
    -Este cea mai mare prostie pe care am auzit-o vreodată.
    Asta este moda actual în universități.
    Sunt prostii patentate, și cred că nu este decât o modă.
    Este o modalitate pe care…intelectualii o au…de a se simți ca un cler.
    Și, trebuie să fie ceva greșit.
     
    TELESAT: În America de Nord, sunt: 7 studiouri mari de filme, și multe altele: 1.800 de ziare, 11.000 de reviste Magazin, 11.000 de Stații Radio, 2.000 de stații TV, 2.500 de cărți publicate, 23 de corporații proprii de control, care dețin 50% din mediul de afaceri.
    În orice caz, ei dețin monopolul virtual = BERTLESMANN, CAPITAL CITIES/ABC, COX COMMUNICATION, CBS, BUENA VISTA FILMS (DISNEY), DOW JONES, GANNETT, GENERAL ELECTRIC, PARAMOUNT COMMUNICATIONS, HARCOURT BRACE JOVANOVISCH, HEARST, INGERSOLL, INTERNATIONAL-THOMSON, KNIGHT RIDDER,  MEDIA NEWS GROUP (SINGLETON), NEWHOUSE, NEWS CORPORATION LTD.(MURDOCH), NEW YORK TIMES, READER’S DIGEST ASSOCIATION, TIME WARNER, TIMES MIRROR, TRIBUNE COMPANY.

     
  10. Magda 6 februarie 2017 at 13:17

    NOAM CHOMSKY: Deci, avem în primul rând, sunt corporații majore, ce sunt partea a unor conglomerate și mai mari.
    Acum, ca orice altă corporație, ele au un produs pe care îl vând unei piețe.
    Piața este cea a publicității, adică alte afaceri.
    Ce menține media în funcțiune,NU este audiența.
    Ei fac bani din reclame, și rețineți, vorbim despre media elitelor, deci încearcă să vândă un produs bun, un produs care ridică prețurile publicității.  
     
    Și, întrebați-vă prietenii din industria publicității.
    Asta înseamnă că își doresc să-și ajusteze audiența, SPRE AUDIENȚA MAI DE ELITĂ ȘI AFLUENTĂ.
    Asta crește tarifele de publicitate.
    Deci, aveți instituții, corporații – corporații mari – care vând audiențe relativ privilegiate, către afaceri.
     
    Păi, ce punct de vedere ați aștepta să reiasă din asta?
    Fără alte presupuneri, ce ați prezice este că, ce reiese, este o imagine a lumii, o percepție a lumii, care satiface nevoile, și interesele, și percepțiile, vânzătorilor, cumpărătorilor, și produsului.
    Acum, există mulți alți factori care indică în aceeași direcție.
     
    Dacă oamenii ce NU au aceeași opinie încearcă să intre în sistem, este probabil să fie excluși, undeva pe drum.
    La urma urmei, nicio instituție nu va proiecta de bunăvoie, un mecanism de auto-distrugere.
    Nu așa funcționează instituțiile, așa că, toate muncesc pentru a exclude, sau marginaliza, sau elimina vocile contradictorii, sau perspectivele alternative, pentru că sunt disfuncționale.
    Sunt disfuncționale, pentru instituții.
     
    KARINE KLEINHAUS ”American Focus”, Student Radio: Credeți că ați evadat din îndoctrinarea ideologică a media și a societății în care ați crescut?
    NOAM CHOMSKY:Dacă am evadat? Deseori, nu. Vreau să spun, când privesc înapoi și mă gândesc la lucrurile pe care nu le-am făcut, pe care trebuia să le fac…este foarte…este…o experiență neplăcută.
     
    BARSAMIAN: Deci, care este povestea tânărului Noam, în curtea școlii?
     
    NOAM CHOMSKY:Da, o altă…Vreau să spun, asta a fost un lucru personal pentru mine.
    Nu știu de ce ar trebui să intereseze pe altcineva, dar îmi amintesc…
     
    BARSAMIAN: Ați tras anumite concluzii.
     
    NOAM CHOMSKY: A avut o mare influență asupra mea. Îmi amintesc când aveam 6 ani, presupun, clasa întâi, era copilul gras, tipic, de care toată lumea râdea, și îmi amintesc în curtea școlii, stătea pe o…știi, stătea chiar în afara clasei, și o grămadă de copii afară, oarecum îl necăjau, și…știți, și așa mai departe, și unul dintre copii chiar l-a adus pe fratele său mai mare din clasa a treia, față de clasa întâi.
     
    Un copil mare. Și avea de gând să-l bată sau ceva, și îmi amintesc că am mers să stau lângă el, simțind că cineva ar trebui…să îl ajute, și am stat pentru o vreme, și apoi mi s-a făcut frică, și am plecat, și mi-a fost foarte rușine după aceea, și oarecum am simțit, știți..”nu voi mai face asta niciodată”.  
     
    E UN SENTIMENT CARE A RĂMAS CU MINE, CĂ TREBUIE SĂ RĂMÂI CU CEI NEAJUTORAȚI (frumos…)
     
    Și rușinea a rămas. Ar fi trebuit să stau acolo.
     
    -Erați déjà aranjat, erați profesor la MIT, aveați o reputație, aveați o carieră grozavă înainte.
    AȚI DECIS SĂ DEVENIȚI UN ACTIVIST POLITIC.
    Acum, acesta este un exemplu clasic de cineva pe care, se pare că instituția nu l-ar fi infiltrat.
    Vreau să spun, ați fost un băiat ascultător până atunci, nu?
    Sau ați fost mereu, oarecum un rebel?
     
    NOAM CHOMSKY: Destul de mult. Am fost mai degrabă în exterior.
     
    STEINBERG: V-ați simțit izolat și fără simpatie față de direcțiile vieții americane, dar multă lume se simte așa.
    Brusc, în 1964 decideți, ”trebuie să fac ceva cu asta”.
    Ce v-a determinat să faceți asta?
     
    NOAM CHOMSKY: Aceea a fost o decizie foarte conștientă și foarte incomodă, pentru că am știut care vor fi consecințele.
    Mă aflam într-o poziție foarte favorabilă.
    Făceam ceea ce îmi plăcea, aveam un department plin de viață, excitant, domeniul mergea bine, viața personală era bine…locuiam într-un loc frumos, copiii creșteau.
    Totul părea perfect, și știam că renunț la totul, și țineți minte, la acel moment, nu țineam doar prelegeri.
     
    M-am implicat imediat în Rezistență, și m-am așteptat să petrec ani în închisoare, și am fost foarte aproape de asta.
    De fapt, soția mea s-a reîntors la facultate, în parte, pentru că am presupus că va trebuie să susțină copiii.
    Acestea erau așteptările.
     
    21 Octombire, 1967
     
    Și mi-am dat seama că, dacă mă întorceam la aceste interese, care au fost interesele predominante ale tinereții mele, viața va deveni foarte incomodă.
    Pentru că știam că în Statele Unite, nu ești trimis la închisoarea psihiatrică, și nici nu trimit o echipă de asasini după tine, șamd…dar există cu siguranță penalități pentru încălcarea regulilor.
     
    Deci, acestea au fost decizii reale și, pur și simplu, la acel moment a părut complet imoral să nu fac asta.

     
  11. Magda 6 februarie 2017 at 15:16

    -Sunt Noam Chomsky, sunt de la Facultate de la MIT, și am devenit tot mai mult implicat în activități anti-război în ultimii ani.
    Începând cu scrisul articolelor, și ținutul discursurilor, discuții cu congresmeni și acest gen de lucruri, și treptat, am devenit tot mai mult implicat direct în activități de rezistență de tot felul.   
     
    Am ajuns la concluzia că, cea mai eficientă formă de acțiune politică care este disponibilă cetățenilor responsabili și preocupați la acest moment, ESTE ACȚIUNEA CARE IMPLICĂ CU ADEVĂRAT REZISTENȚA DIRECTĂ, REFUZUL DE A LUA PARTE LA CEEA CE CRED CĂ SUNT CRIME DE RĂZBOI, DE A CREȘTE COSTUL INTERN AL AGRESIUNII AMERICANE DIN EXTERIOR, PRIN NON-PARTICIPARE, ȘI SPRIJIN PENTRU ACEIA CARE REFUZĂ SĂ IA PARTE, ÎN SPECIAL, REZISTENȚA LA ÎNROLARE DE-A LUNGUL ȚĂRII.  
     
    (Frumos…dar și celelalte țări să facă la fel! Altminteri, te prind cu garda jos și cu izmenele-n vine! Sunt de accord cu slăbirea puterii militare în toată lumea, DACĂ toată lumea dorește asta, alături de conștientizarea efectelor declanșate în timpul, și după război!
    Dar e cam greu, atâta timp cât Oculta Mondială acționează ca o caracatiță, parșiv…slăbește economia proprie, dar și-a celorlalte state, prin înghițirea de către marile corporații a micilor întreprinzători, adică a clasei de mijloc, favorizând șomajul tehnic și migrarea forței de muncă în afara granițelor…tot spre multinaționale, în avantajul dezvoltării industriei de armament, și-automat a cererii de înrolare de tineri autohtoni, dar și din afară, că doar d-aia se distrug granițele…deci, ideea de a ”profesa” ca soldat, de-a avea asigurată pâinea, rămâne una dintre puținele posibilități acordate tinerilor.)
     
    Cred că putem sesiza destul de clar niște defecte și greșeli foarte serioase în societatea noastră, nivelul nostru de cultură, instituțiile noastre, ce vor trebui să fie corectate, acționând în afara cadrului care este în general acceptat.  (Și la ei, ca și la noi…)
     
    CRED CĂ VA TREBUI SĂ GĂSIM NOI MIJLOACE DE ACȚIUNE POLITICĂ.
     
    WILLIAM F.BUCLEY JR., de la ”FIRING LINE”, 1969: Mă bucur de dispunerea Dvs.de a discuta chestiunea Vietnamului, mai ales când realizez ce capacitate de auto-control presupune.
     
    NOAM CHOMSKY: Chiar presupune!
     
    WILLIAM F.BUCLEY JR.:  O faceți foarte bine.
     
    NOAM CHOMSKY: Uneori îmi pierd cumpătul. Poate nu în seara asta.
     
    WILLIAM F.BUCLEY JR.:  Poate nu în seara asta, pentru că  dacă ați face-o, v-aș lovi în nenorocita de față.
     
    (ce tupeu pe ăsta, ÎN DIRECT! Și mie, de când i-am văzut fața, mai că i-aș trage una în nenorocita aia de față…pe care o are așa, de când a fost copil… cretin și ofticos!)
     
    NOAM CHOMSKY: Ăsta e un motiv bun pentru a nu-ți pierde cumpătul.
     
    WILLIAM F.BUCLEY JR.:  Spuneți: ”Războiul este pur și simplu o obscenitate, un act depravat al unor oameni slabi și mizerabili”.  
    Inclusiv noi toți.
    Inclusiv eu.
    Asta e următoarea propoziție.
    Oh, desigur, desigur, desigur.
    Pentru că numărați pe toată lumea în contul celor vinovați.
     
    NOAM CHOMSKY: Cred că este adevărat în acest caz.
     
    WILLIAM F.BUCLEY JR.:  Este o observație teologică.
     
    NOAM CHOMSKY: Nu, nu cred asta.
     
    WILLIAM F.BUCLEY JR.:  Dacă toată lumea este vinovată de orice, atunci nimeni nu este vinovat de nimic.
     
    NOAM CHOMSKY: Nu, nu cred asta. Ceea ce vreau să spun, și cred că trebuie spus, este…că reala…cel puțin pentru mine, mai spun asta și în altă parte, în carte – ceea ce pentru mine, într-un fel, un aspect groaznic al societății noastre și al altora…ESTE INDIFERENȚA ȘI DETAȘAREA CU CARE OAMENI SĂNĂTOȘI, RESPONSABILI, SENSIBILI, POT OBSERVA ASEMENEA EVENIMENTE.
     
    (Da, dar și-aici, în genere peste tot, iarăși e mâna Ocultei care manipulează negativ, în sensul dorit de ea = bombardează oamenii  cu știri negative, până îi desensibilizează, din pricina supra-saturării!
    Așa se face și la nivel legislativ, apoi guvernamental-aplicativ, justiția – la o adică – aplicând, spălându-se concomitent pe mâini de efecte nedrepte,  tocmai, și datorită a ceea ce tembelii au pus/pun la cale, din punct de vedere legislativ!
    Și-atunci, din pricina răului neamendat/sancționat care se umfă, ia amploare, abrutizezi ființa, depersonalizând-o, scoțându-i la vedere doar instinctul brut de supraviețuire, care atenuează sau șterge în totalitate, fireștile răbufniri de contra-carare!)
     
    NOAM CHOMSKY: Cred că asta este mai îngrozitor decât ocazionalul Hitler sau Lemay care răsar.
    Acești oameni, nu ar putea să acționeze dacă nu ar exista…această apatie și indiferență, și de aceea consider că, într-un fel, oamenii sănătoși, cei responsabili, cei toleranți care împart o foarte importantă povară din vină, pe care foarte ușor o aruncă pe umerii celorlați, care par mai extremi și mai violenți.
     
    (Acuma, na! Ăia toleranți pot fi ”de la fire”, pot face parte dintre elite, sau dintre cei anume educați să-și bage nasul numai când e vorba de ciorba lor din farfurie, și-atât cât să nu le fie suflat iaurtul de la suprafață în față, și nu în cerul gurii, ca să-i răcorească de ciorba servită prea fierbinte!)
     

     
  12. Magda 6 februarie 2017 at 20:43

    La TV:
    -6000 de tone de confetti aruncate în așa numitul Canion al Eroilor din New York.
    Americanii au întâmpinat oficial reîntoarcearea trupelor din Războiul din Golful Persic.
    -A ieșit grozav pentru noi. Nu face decât să demonstreze că suntem o națiune măreață, și că vom rezista, indiferent ce va apărea.
    Este cea mai puternică țară din lume, și trebuie să fi fericit că trăiești aici.  
     
    ASAIS: Deci, spuneți-mi, ce credeți despre acoperirea media a războiului.
    -A fost bună. A ajuns să fie puțin prea mult după o vreme, dar presupun că a fost bine să afli totul.
    -În Vietnam, nu știai prea multe despre ce se întâmplă, dar aici, ești destul de actualizat la moment despre totul, deci…presupun că a fost bine să fi informat.
     
    CNN
    ED TURNER, CABLE NEWS NETWORK: Pentru prima dată, datorită tehnologiei, avem capacitatea de a fi în direct din multe locații, de pe planetă și datorită formatului – o rețea numai de știri – putem petrece oricât timp este necesar pentru a aduce privitorului contextul complet al știrilor zilei respective.
     
    MEMORIA INSTITUȚIONALĂ
     
    Și prin context, vreau să  spun memoria instituțională, care este indispensabilă pentru a înțelege de ce și cum, și aceia care sunt analiști și fac comentarii, și aceia care pot explica.
     
     
    TURNER: David Brinkley a spus odată că, fie pășești în fața camerei, și că ieși din afacerea știrilor și intri în cea a spectacolului, dar numaidecât asta nu ar trebui să substragă sau să blocheze nevoia pentru standardele de bază ale jurnalismului bun.
     
    Acuratețe, viteză, o abordare corectă, onestitate și integritate pentru reporter, pentru a încerca să aducă adevărul, oricare ar fi acesta.
     
    NOAM CHOMSKY: Mersul la război, este o treabă serioasă. Într-o societate totalitară, dictatorul doar spune ”mergem la război”, și toată lumea pornește.
     
    NARATOR: Și cu această armă a fraternității umane în mâinile noastre, percepem războiul pentru mințile oamenilor, NU ca pe o luptă a adevărului împotriva minciunilor, ci ca pe o alianță durabilă cu jurământ de credință, cu toate acele milioane care merg înainte pentru a crea o adevărată nouă ordine – ordinea mondială a întâietății oamenilor, a oamenilor, înaintea a orice.
     
    NOAM CHOMSKY: Într-o societate democratică, teoria este că, dacă conducerea politică este dedicată războiului, prezintă motive, și au o foarte mare povară a demonstrării dovezilor de împlinit.
     
    Pentru că războiul, este o afacere catastrofală, după cum s-a demonstrat.
    Acum, rolul media în acest punct, este de…a prezenta fundalul relevant.
    De exemplu, posibilitatea unei înțelegeri pașnice, așa cum ar putea fi, trebuie să fie prezentate, și apoi de a oferi un forum…de fapt, să încurajeze un forum de dezbatere despre această decizie de a merge la război, și în acest caz, de a omorî sute de mii de oameni, și de a lăsa două țări distruse, șamd…
    Asta nu s-a întămplat niciodată.
     
    (Deci, el merge pe conștientizarea eventualei necesități de a intra în război sau nu…în funcție de alegerea majorității, făcută în deplină cunoștință de cauză.)
     
    Nu a fost niciodată…de fapt, știți, când spun niciodată, vreau să spun 99,9% din discuție, a exclus varianta unei înțelegeri pașnice.
     
      
    NARATOR: Către Biroul de Război din Washington, revine una din cele mai vitale și constructive îndatoriri ale acestui război.
    Acesta este un război al oamenilor, și pentru a-l câștiga, oamenii trebuie să știe pe cât de multe posibil despre el.
     
    Acest birou, va face tot ce poate pentru a spune adevărul și numai adevărul, atât acasă, cât și în străinătate.
    Prima armă în această  strategie mondială a dovezilor, ESTE MAȘINĂRIA GROZAVĂ A INFORMAȚIEI, REPREZENTATĂ DE PRESA LIBERĂ (?!) CU PUTERILE SALE DE TOPIRE A GÂNDURILOR PUBLICE, ȘI DE CONDUCERE A ACȚIUNII PUBLICE, CU TOATE ARTERELE SALE, PENTRU SCHIMBUL IDEILOR DINTRE NAȚIUNILE CARE SE LUPTĂ, RĂSPÂNDITE PE PLANETĂ. 
         

     
  13. Magda 7 februarie 2017 at 13:39

    NOAM CHOMSKY: De fiecare dată când Bush apărea și spunea, ”Nu vor fi negocieri”,  apăreau o sută de editoriale ziua următoare, glorificându-l pentru parcurgerea ultimilor pași pentru diplomație.
    Dacă ar fi spus, ”Nu poți recompensa un agresor”, în loc să se prăbușească în ridicol, așa cum au făcut-o oamenii din sectoarele civilizate ale lumii, precum toată Lumea a Treia, media tot ar fi spus…”un om al principiilor fantastice”, știți.
     
    Invadatorul Panama, singurul șef de stat care este condamnat pentru agresiune în lume, omul care era Șeful CIA în timpul agresiunii din Timor, el spune, ”Agresorii nu pot fi recompensați”, și media pur și simplu îl aplaudă.
     
    NARATOR: Industria filmelor, cu organizarea sa mondială de echipe de știri, sunt de neprețuit pentru a aduce în atenție drama din fundal și perspectivele războiului.
    De asemenea, mobilizate în această bătălie pentru mințile oamenilor, sunt și rețelele radio, cu toată experiența lor în raportarea concisă a evenimentelor și ocaziilor importante.  
     
    Din fiecare centru strategic și fortăreață din prima linie, reporterii lor, transmit lecții despre noi tactici, noi metode de a purta războiul.
     
    NOAM CHOMSKY: Rezultatul a fost crearea unei media de război.
    ESTE O FALSITATE EXTRAORDINARĂ DE-A LUNGUL LINIEI.
     
    NARATOR: ONU își respect în sfârșit misiunea. ”O schimbare surprinzătoare”, ne-a spus  The New York Times.
    Singura schimbare surprinzătoare a fost că, măcar o dată, Statele Unite nu au respins o rezoluție a Consiliului de Securitate împotriva agresiunii.
     
     
    NOAM CHOMSKY:Oamenii nu-și doresc un război, decât dacă trebuie să ai unul, și ar fi știut că nu trebuie să ai unul.
    Media i-a împiedicat pe oameni să știe asta, și asta înseamnă că am mers la război foarte mult  în maniera unui stat totalitar, mulțumită servilității media.
    Asta este povestea cea mare.
     
    Acum, rețineți, nu vorbesc despre o stație mică de radio din Laramie.
    Vorbesc despre media națională, creatoare de agendă.
    Dacă realizezi o emisiune de radio de știri în Laramie, șansele sunt că, vei prelua ce-a apărut în The Times în acea dimineață, și vei decide că acelea sunt știrile.
    De fapt, dacă vei urmări firele Associated Press, vei afla la prânz.
    Transmit peste tot, prima pagină de mâine din The New York Times.
    Asta, pentru ca toată lumea să știe CARE sunt știrile.  
     
    Percepțiile și perspectivele, șamd…sunt oarecum transmise în jos, NU în detalii precise, dar în imagini generale, și sunt transmise peste tot.
     
    Reporter: Echipa de știri externe vine aici, la biroul știrilor externe. Editorul este Bob Hanley.
    Bob, presupun că primești mult mai multe știri externe decât poți să folosești în ziar.
    Bob Hanley: Da, primim. Primim mult mai multe decât putem procesa într-o zi.
    Reporter: Treaba ta este să le selectezi, presupun.
    Bob Hanley: Aici e centrul de selecție cum ar fi și, după ce le-am selectat, le dau peste birou, către unul din ceilalți sub-editori.
    Se întorc la mine, și pe această tablă, realizez pagina.
    Adică, pagina unu și pagina doi.  
    Reporter: Bine, Bob. Îți mulțumesc foarte mult.
     
    -De ce vrei să faci un film despre Media?
    WINTONICK: Păi…
    -Un oraș așa frumos și liniștit.
    WINTONICK: Este un oraș frumos. Facem un film despre mass media, așa că ne-am gîndit ce loc bun ar fi să venim.
    -Vreți să știți de unde au primit numele?
    WINTONICK: Poate începeți prin a vă prezenta.
    -Da, sunt BODHON SENKOW. Sunt principalul manager stradal, și director executiv al Media Business Authority, și ne aflăm în Media, Delaware County, în partea de sud-est a Pnesylvaniei.
    Media este numită ”orașul natal al oricui.”
    Motto-ul a fost dezvotlat ca un mijloc de a promova comunitatea.
    Suntem o comunitate foarte conștientă de promovare.
    Când veți merge prin Media, veți fi foarte bine tratați, și veți afla că oamenii au primit ideea de a fi orașul natal al oricărui, în suflet.
    WINTONICK:Ziarul local, ”The Talk of the Town…
    -The Town Talk, răspunde tipa de pe bancă, ținând în mâini ziarul.
    -Îl citiți?
    -Da, citesc The Town Talk.
    -Care credeți că este diferența dintre The Wall Street Journal și The Talk?
    -Păi, vreau să spun, The Town Talk, este în întregime despre știrile locale, și este distractiv, plăcut de citit, este interesant.
    Citești despre vecinii tăi, vezi ce se întâmplă în district, și lucruri de genul ăsta.
     
    EDWARD BERMAN, publicist la Town Talk: Facem afaceri pentru profit, la fel ca orice al cotidian mare de știri, și la fel ca stațiile radio mari, și ne descurcăm destul de bine, și pe drept, pentru că muncim foarte mult pentru asta.
    Vreau să vă arăt un exemplar al ziarului aici, felul în care este săptămâna asta.
    Este învelit în plastic, pe toate părțile.
    Rezistent la vreme, și atârnat de ușa de la intrare, a tuturor.
    Și, de multe ori veți vedea că ziarul ăsta, realizează mult peste 100 de pagini pe săptămână.
    Și trebuie să țineți minte că sunt cinci ediții.
    Asta se întâmplă să fie ediția din ținutul Central Delaware, care este ediția care acoperă Media, Pennsylvania.
     
    Ce vedeți aici, este Departamentul de compoziție și publicitate.
    -Spuneți salut, băieți?
    TOȚI: Salut.
    -Și ceea ce facem acum, este să punem puncte roșii, puncte verzi (arată pe o hartă), și puncte galbene, sus, pe hartă, acolo unde este un magazin.
    Punctele roșii, sunt magazinele care nu fac publicitate cu noi.
    Punctele verzi, sunt cele care fac publicitate la noi săptămânal, și cele galbene, sunt cele care care o fac sporadic.
    Acum, avem printări ale tuturor acestor magazine, și scoatem printările tuturor punctelor roșii care sunt băieții răi, și ideea noastră este, să transformăm aceste puncte roșii în puncte galbene, și pe cele galbene în puncte verzi, și în final, să le facem pe toate verzi, astfel încât 100% din magazine și 100% din comercianți, și servicii, să își facă reclamă în ziarul nostrum săptămânal.
    În acest fel, nu vom mai avea puncte roșii.
    Presupun că mereu vor exista câteva, dar am așteptări ridicate că vor fi mai multe verzi decât roșii când vom termina.
        

     
  14. Magda 7 februarie 2017 at 20:39

    În fața Sediului The New York Times:
     
    -Bună, sunt JIM MORGAN. Sunt de la Departamentul de Relații Corporatiste de la New York Times, și sunt aici pentru a vă duce într-un tur al The New York Times, așa că…să începem.
     
    JIM MORGAN: Așadar, decât înregistrează audio aici, da?
    Înregistrează audio, aici. Audio.
    Fără camere, fără stabile.
    Am trecut peste asta, destul de temeinic.
    Nu primesc nici măcar o cameră stabilă, aici.
    Suntem în camera de compunere.
    Aici sunt paginile compuse.   
    După părerea mea, dar este medie.
    De fapt, sub medie.
    Cele 60% ale noastre, ar putea include în unele zile poate…20 de pagini de publicitate clasificată cu totul, unde restul ziarului conține știri mult mai grele decât publicitatea, dar, ziarul, în întregimea sa, în fiecare zi, mare sau mic, conține 60 de reclame, 40 de știri.
    Păi, asta completează turul nostru la The New York Times, și sper că l-ați considerat informtiv, și….sper că veți citi The New York Times, toată viața de-acum înainte.
     
    (Tipul ăsta e DUS?! Așa-zisul tur, a fost pentru orbi, prea puțin pentru surzi! Camera de luat vederi a fost mai mult închisă și el stă cu mâinile în buzunare, îndemnându-te să-i cumperi ziarul ”toată viața” care, cine știe ce ascunde de fapt….)
     
    NOAM CHOMSKY: Există și altă media, al cărei rol social de bază, este destul de diferit.
    Este o diversiune.
    Există media reală, și tipurile care sunt ținte către băieții care….Joe Six-pack(beau bere la pet). Acel gen.
    Scopul acelei media, este de a nivela creierul oamenilor.
    Aceasta este o ultra-simplificare, dar pentru cei 80% sau câți sunt, principalul scop pentru ei este să îi distragă, să îi facă să se uite la campionatul de fotbal, și să-și facă griji despre…știți…mama cu copil cu șase capete, sau de găsiți în….știți…în chestia pe care o luați de la standurile din supermarketuri, șamd…
     
    Sau, știți, să se uite la astrologie, sau să devină implicați în chestiuni fundamentaliste.
    DOAR SĂ-I DISTRAGĂ, SĂ ÎI ÎNDEPĂRTEZE DE LUCRURILE CARE CHIAR CONTEAZĂ.
     
    Și pentru asta, este important să reducă capacitatea lor de a gândi.  
     
    NARATOR: Secțiunea de sport este realizată într-un alt departament, special.
    Reporterul sportiv, trebuie să fie un specialist în cunoașterea sportului.
    Își ia informațiile direct la evenimentul sportiv și deseori, le trimite la ziar, fază după fază.
     
     
    NOAM CHOMSKY: Sporturile. Acesta este un alt exemplu crucial al sistemului îndoctrinării, în opinia mea. Pe de o parte pentru că…le oferă oamenilor un subiect căruia să îi acorde atenție, și care nu are nicio importanță.
    Care îi împiedică să își facă griji despre…lucrurile care contează pentru viețile lor, că ar putea avea o idée despre a face ceva cu privire la asta.
    Și în fapt, e uimitor să vezi inteligența care e folosită de oameni obișnuiți în sporturi.
     
    Asculți posture de radio, unde oamenii sună.
    Au cele mai exotice informații și înțelegere despre tot felul de subiecte esoterice, și presa, fără îndoială, se ocupă mult cu asta.
    Îmi amintesc în liceu – eram destul de mare – m-am întrebat brusc la un moment dat: ”De ce îmi pasă dacă echipa liceului meu, câștigă meciul de fotbal?”
     
    (păi, dpdv al apartenenței la (un) grup (vezi școală, liceu, etc…) este firesc (pe undeva) să ții cu echipa liceului tău, în înfruntarea/confruntarea cu altă echipă, crescând inima-n tine (în caz de câștig), că faci parte și tu din liceul care și-a câștigat un renume, ȘI datorită echipei liceului, care sunt colegi cu tine.
    Din alt punct de vedere, pentru cei cu preocupări mai profunde (gen Chomsky), într-adevăr, pare o copilărie și o forțare să aderi ori să te agiți pentru ceva care nu te ”mișcă”, pentru că nu face parte din sistemul tău de valori, ori de preocupări.)  
     
    Vreau să spun, nu cunosc pe nimeni în echipă, știți…
    Nu avea nimic de-a face cu mine.
    Vreau să sun, de ce îni încurajez echipa?
    Nu are niciun sens.
    Dar ideea este că, are sens.
    Este un mijloc de a crea atitudini iraționale de supunere față de autoritate, și, știți, de a crea o coeziune în spatele…elementelor conducătoare.
     
    De fapt, este o antrenare în șovinismul irațional.
     
    (Hmm…la prima citire a afirmației lui Chomsky, am zis că tipul exagerează dar, m-am uitat în DEX ca să nu greșesc în explicarea termenului –  ȘOVINÍSM . ” Ideologie și politică de ațâțare a urii și dușmăniei între națiuni și popoare, de propagare a ideii superiorității unei națiuni asupra altora, de promovare a exclusivismului și intoleranței naționale; naționalism extremist.”
     Are dreptate pe undeva!
    Întrecerile sportive în special, parcă vor să arate cât de tare și cât de mare este poziționată, atât vedeta (care nu prea pierde…), antrenorul ei, clubul din care face parte, până la țara pe care o reprezintă, anunțând prin asta, cât de măreață este acea țară care produce – prin reprezentativitate dovedită în competiție – cât de superioară este față de celelalte țări care, poate nu au avut/nu au nici condițiile, nici antrenorii speciali care ar da vedete la fel de mari!
    Și, da…sentimentul ”șovinismului irațional” este plantat ca un sâmbure în inima căștigătorului, din pricina beției succesului!)
     
    Asta este o altă trăsătură a sportului competitiv. Cred…
    Dacă vă uitați la aceste lucruri, cred că, în mod tipic au funcții, și de aceea sunt devotate energii pentru sprijinirea lor, și a creării unei baze pentru ele, iar publicitarii, sunt dispuși să plătească pentru ele.
     
    WINTONICK: Aș dori să vă adresez o întrebare despre metodologia și studiul în modelul propagandei, și cum s-ar putea face asta?
     
    NOAM CHOMSKY: Păi, sunt mai multe feluri de a proceda.
     
    O MODALITATE EVIDENTĂ, ESTE DE A ÎNCERCA SĂ GĂSEȘTI MAI MULT SAU MAI PUȚIN EXEMPLE, ÎN PERECHE.
     
    Istoria, nu oferă experimente controlate cu adevărat, dar deseori, e destul de aproape.
     
    Așa că, se pot găsi atrocități sau abuzuri de o manieră care, pe de-o parte sunt comise de dușmani oficiali, iar pe de altă parte, SUNT COMISE DE PRIETENI ȘI ALIAȚI, SAU DE ÎNSUȘI STATUL PREFERAT.  
    De Statele Unite, în cazul SUA.
    Întrebarea este, dacă media acceptă cadrul guvernământului, sau dacă folosesc aceeași agendă, același set de întrebări, aceleași criterii pentru a aborda cele două cazuri, așa cum ar face orice observator extrem de sincer.

     
  15. Magda 8 februarie 2017 at 15:24

    WINTONICK: Dacă credeți că implicarea Americii în războiul din sud-estul Asiei s-a încheiat, mai gândiți-vă.
    Khmerii Roșii sunt cei mai periculoși genocidali oameni de pe fața Pământului.
     
    Peter Jennings, raportează de la Câmpiile Morții. Joi.
     
    NOAM CHOMSKY: Vreau să spun, marele act genocidal în perioada modernă, este POL POT.
    1975…până în 1978.
    Acea atrocitate…cred că ar fi greu de găsit orice alt exemplu de o comparabilă crimă și revărsare de furie, șamd…deci, asta este o atrocitate.
     
    ÎNTÂMPLAREA FACE, CĂ ÎN ACEST CAZ, ISTORIA A REALIZAT UN EXPERIMENT CONTROLAT.  
     
    ASAIS: Ați auzit vreodată de un loc numit Timorul de Est?
    -Nu pot spune că am auzit.
    -Unde?
    -Timorul de Est.
    -Nu.
     
    NOAM CHOMSKY:Păi, se întâmplă că, chiar în acel moment, a mai existat o atrocitate.
    Foarte similar în character, dar diferită într-un aspect – noi am fost responsabili pentru ea, nu Pol Pot.
     
    CBC PUBLIC RADIO.
    Montreal Quebec:
     
    -Bună. Sunt Louise Penney, iar acesta este Radio Noon.
    Dacă ascultați programul, oarecum regulat în ultimele luni, veți ști că, Timorul de Est a fost adus în discuție de mai multe ori, în special când am discutat despre ajutor străin, și se asemenea despre război, și o Nouă Ordine Mondială, nimeni nu făcea nimic pentru a ajuta Timorul de Est.
     
    Zona a fost invadată în Indonezia, în 1975.
    Există rapoarte despre atrocitățile împotriva poporului timorez, și totuși Canada, și alte națiuni au votat constant împotriva rezoluțiilor ONU de a opri ocupația.
     
    Azi, vom arunca o privinre mai atentă la Timorul de Est, ce s-a întâmplat cu el, și de ce comunitatea internațională nu face nimic pentru a ajuta.
    Unul dintre oamnenii cei mai active, este ELAINE BRIERE, un foto-jurnalist din British Columbia.
    Este fondatoarea Rețelei de Alertă a Timorului de Est, și mi se alătură acum în studio:
     
    -Salut.
    -Bună.
    -O tragedie conținând o tragedie este că, mulți oameni nu știu multe despre Timorul de Est. Unde este?
    -Timorul de Est, se află la Nord de Australia, cam la 420km, și se află chiar între Oceanele Pacific și Indian.
    Chiar la sud este Timorul de Est, este o mare adâncă, perfectă pentru ca submarinele americane să o străbată.
    Există de asemenea, reserve de petrol uriașe, acolo.
    Unul din lucrurile unice cu privire la Timorul de Est, este că reprezintă cu adevărat, una din ultimele civilizații antice din acea parte a lumii.
    Timorezii vorbesc 30 de limbi și dialecte diferite, într-un grup de 700.000 de oameni.
     
    Astăzi, mai puțin de 5% din populația palnetei mai trăiește ca est-timorezii.
    Practic, auto-suficienți, ei trăiesc în afara sistemului ecologic global.
    Societățile mici, precum est-timorezii, sunt mult mai democratice și mult mai egalitare, și există mult mai multă distribuție a puterii și bunăstării.
    Înainte ca indonezienii să-i invadeze, majoritatea oamenilor trăiau în sate rurale mici.
     
    Bătrânii din sate, erau precum universitățile.
    Transmiteau înțelepciunea tribal, din generație în generație.
    Copiii creșteau într-un mediu sigur, stimulant, hrănitor.
    La un an după ce am părăsit Timorul de Est, am fost indignată să aflu că Indonezia i-a invadat.
    Nu și-a dorit ca o țară mică, independentă, să nu ofere un exemplu pentru regiune.
     
    NOAM CHOMSKY: Timorul de Est, a fost o colonie portugheză.
    Indonezia, nu a avut nicio revendicare asupra lui, și chiar a declarat că nu are nicio revendicare la el.
    În timpul colonizării, a existat o mare politicizare pe care, diferite grupuri au dezvoltat-o.
    Un război civil, a izbucnit în August 1975.
    S-a soldat cu Victoria Fretilin, care era una din grupări, descriși drept catolici populiști în character, cu unele retorici stângiste.
    Indonezi, a început de îndată intervenția.
     
    SHACKLETON: Care e situația? Când au sosit acele nave?
     
    RAMOS-HORTA: Aun început să sosească de luni. Șase, șapte nave împreună, foarte aproape de granița noastră.
    Nu sunt acolo doar pentru distracție.
    Se pregătesc pentru o operație masivă.
     
    SHACKLETON: Ceva s-a întâmplat aici azi-noapte, care ne-a afectat foarte profund.
    A fost departe de experiențele noastre ca australieni, și ne va fi foarte greu să vă relatăm, dar vom încerca.
    Stând pe preșuri țesute, sub un acoperiș șubred, într-o colibă fără pereți, am fost ținta unui tir de întrebări al unor oameni care știu că ar putea muri mâine, și nu pot înțelege de ce restului lumii, nu-i pasă.
     
    Asta e tot ce vor – ca Națiunilor Unite, să le pese de ce se întâmplă aici.
    Emoția de aici a fost noaptea trecută atât de puternică, încât noi, toți trei, am simțit că ar trebui să putem atinge aerul cald al nopții.

     
  16. Magda 8 februarie 2017 at 15:25

    Greg Shacleton, dintr-un sat nenumit, pe care ni-l vom aminti mereu, din Timorul portughez.
     
    Jurnaliștii măcelăriți ziua următoare de forțele indoneziene:  GREG SHACKLETON, GARY CUNNINGHAM, MALCOLM RENNIE, BRIAN PETERS, TONY STEWART.      
     
    ELAINE BRIERE: FORD și KISSINGER (criminalii), au vizitat Jakarta, cred că era 5 Decembrie.
    Știam că au cerut ca Indonezia să amâne invazia până după plecarea lor, pentru că ar fi fost prea penibil.
    Și, la câteva ore, cred, după ce au plecat, invazia a avut loc pe 7 decembrie.
     
    Ce s-a întâmplat pe 7 decembrie 1975, este pur și simplu, una din marile fapte malefice ale istoriei.
     
    Dili, Timorul de Est: Dimineața devreme, bombele au început să fie lansate deasupra Dili.
    Numărul de trupe care au invadat Dili în acea dimineață, era aproape mai mare decât întreaga populație a orașului.
    Și, pentru două sau trei săptămâni, doar au omorât oameni.
     
    CARLO ALFONSO, refugiat din Timorul de Est: Și, când am auzit ”Foc!”, m-am distanțat de grup. Se auzeau țipete, chemări pentru mame, femei…a fost oribil.
     
    În Plen:
    JOSE RAMOS-HORTA, reprezentant la Timorului de Est: Acest Consiliu trebuie să ia în considerare agresiunea indoneziană împotriva Timorului de Est, ca subiect principal al discuției.
     
    NOAM CHOMSKY: Când indonezienii au invadat, ONU a reacționat de fiecare dată, cerând sancțiuni și condamnări, șamd…
    Diverse rezoluții diluate au fost adoptate, dar SUA erau foarte hotărâte să nu permită nimic care să funcționeze.  
     
    ELAINE BRIERE: Așa că timorezii fugeau cu miile în jungle. Până la sfârșitul lui 1977-1978, Indonezia, a instalat centre de primire pentru acei timorezi care ieșeau din junglă fluturând steaguri albe.
    Acei timorezi considerați mai educați sau suspectați că ar fi aparținut Fretilini sau altor partide de opoziție, au fost imediat uciși.
     
    Au luat femeile și le-au trimis cu elicopterele în Dili, pentru folosul soldaților indonezieni. Au omorât copii și bebeluși.
    Dar în acele zile, principala strategie și armă, a fost ÎNFOMETAREA.
     
    NOAM CHOMSKY:Până în 1978, se apropia de nivele genocidale.
    Biserica, și alte surse, au estimate 200.000 de oameni uciși.
    SUA a sprijinit, pe toată perioada.
    SUA, au furnizat 90% din arme.
     
    (Cutremurător! CE RUȘINE! Și numai să asiști la așa-ceva, dar-mi-te să și ”ajuți” la așa carnagiu…umilitor și înjositor pentru SUA, INDONEZIA, pentru toți cei care au tăcut, pentru toată omenirea în general…)
     
    Imediat după invazie, comenzile de arme au crescut.
    Când indonezienii au început să rămână fără arme, în 1978, Administrația CARTER a intervenit, și a crescut vânzările de arme.
    Canada, Anglia…Olanda…ORICINE PUTEA FACE UN BAN, ERA ACOLO, ÎNCERCÂND SĂ SE ASIGURE CĂ POT OMORÎ CÂT MAI MULȚI TIMOREZI.
     
    (Ce-o fi fost în mintea seacă a zâmbăreților ăstora din documentar, de parcă semnaseră pentru trimitere de mâncare sau flori, nu pentru cursa înarmărilor…jenant pentru ”civilizații” englezi, olandezi, canadieni!)
     
    Nu există nicio îngrijorare vestică pentru chestiuni de agresiune, atrocități, abuzuri ale drepturilor omului, șamd…dacă se poate face un profit de pe urma lor.
    Nimic nu ar putea-o demonstra mai clar decât acest caz.
    Nu era vorba că nimeni nu auzise de Timorul de Est, rețineți, a fost destulă acoperire în The New York Times și în altă parte, înainte de invazie.
    Motivul este că, existau îngrijorări față de ruptura imperiului portughez, și ce-ar putea presupune asta.
     
    Existau temeri că ar putea duce la independență sau la influență rusească, sau altele.
    După invazia indoneziană, acoperirea a scăzut.
    A existat ceva, dar era strict din punctul de vedere al Departamentului de Stat, și al generalilor indonezieni.
    Niciodată al unui refugiat timorez.
     
    În timp ce atrocitățile au atins vârful maxim în 1978, când devenea cu adevărat genocidal, acoperirea a scăzut la zero în Statele Unite și Canada, cele două țări pe care le-am studiat cu atenție.
    Efectiv, a scăzut la zero.
    Toate acestea se întâmplau exact în același timp cu marele protest de indignare față de Cambogdia.
    Nivelul atrocităților, era comparabil.
    În termeni relativi, era probabil considerabil mai mare în Timor.
     
    Reiese că, chiar în Cambodgia, în anii ce au precedat, din 1970 până în 1975, a existat de asemenea, o atrocitate comparabilă pentru care noi, am fost responsabili.
    Atacul major al SUA asupra Camgodgiei, a început cu bombardamentele din 1970.
    Au atins un vârf în 1973, și au continuat până în 1975.

     
  17. Magda 8 februarie 2017 at 15:26

    Erau direcționate către interiorul Cambodgiei.
    Foarte puține se știu despre ele, pentru că media și-a dorit să fie secrete.
    Știau că se petrec. Doar că nu au dorit să știe ce se întâmplă.
    CIA estimează 600.000 de victime ucise în acea perioadă de cinci ani, majoritatea în bombardamente SUA, sau într-un război sponsorizat de SUA.
    DECI, ASTA ESTE UCIDERE DESTUL DE SEMINIFICATIVĂ.
     
    De asemenea, condițiile în care a lăsat Cambodgia erau de așa manieră, încât oficialii americani, au prezis că un million de oameni vor muri în urmă, doar de foamete și boli din cauza distrugerii țării.
    Dovezi destul de bune de la Guvernul SUA și surse erudite că, bombardamentele intense, au fost o forță semnificativă – poate o forță critică – în construirea sprijinului țărănesc pentru Khmerii Roșii, care erau un element destul de marginal.
     
    Păi, asta e doar o poveste greșită.
    După 1975, atrocitățile au continuat, și asta a devenit povestea corectă, acum sunt săvârșite de oamenii cei răi.
    Totuși, a fost destul de rău.
    De fapt, estimările curente sunt…păi, variază.
     
    CIA pretinde de la 50.000 la 100.000 de oameni uciși, și poate un million sau cam așa ceva, care-au murit într-un fel, sau altul.
    Michel Vickery, este persoana care realizează o foarte atentă, detaliată analiză.
    Cifrele lui sunt, peste 750.000 de morți deasupra normalului.
    Alții, precum Ben Kieman, sugerează cifre mai mari, dar până acum fără o analiză detaliată.
    Oricum, a fost groaznic.
    Fără dubiu.
     
    Deși atrocitățile, cele reale, au fost destul de rele, nu au fost chiar sufficient de bune pentru scopurile dorite.
    La câteva săptămâni după instaurarea Khmerilor Roșii, The New York Times, îi acuza déjà de genocid. (ipocriți ăștia de la Times…)
    La acel moment, poate câteva sute sau câteva mii de oameni fuseseră uciși.
    Și din acel punct, a fost o melodie, un cor de genocid.
     
    Cel mai mare bestseller despre Cambodgia și Pol Pot, se numește ”Uciderea unui pământ delicat.”      
    Până pe 17 aprilie 1975, a fost un pământ delicat, cu oameni pașnici, zâmbitori, și după aceea, a avut loc un holocaust groaznic.
    Foarte rapid, a fost propusă o cifră de două milioane.
     
    De fapt, ceea ce s-a afirmat a fost că, Khemrii Roșii s-ar fi lăudat cu uciderea a două milioane de oameni.
    Faptele sunt foarte dramatice.
    În cazul atrocităților comise de dușmanul oficial, o extraordinară afișare de indignare, exagerare, dovezile nu sunt necesare.
    Fotografiile false sunt bune, orice merge.
    De asemenea, o mare cantitate de minciuni.
    Vreau să spun, o cantitate de minciuni care l-ar fi făcut pe Stalin să se simtă rușinat.
    A fost fraudulos, și noi știm că a fost fraudulos uitându-ne la răspunsul la atrocități comparabile pentru care, Statele Unite au fost responsabile.
    Cambodgia de la începutul anilor 1970, și Timorul de Est, sunt exemple foarte atent împerecheate.
    Păi, răspunsul media a fost destul de dramatic.
     
    Sfârșit.

     
  18. Magda 9 februarie 2017 at 14:38

    Manufacturing Consent – subtitrat română (partea a II-a)

                                                                           
    KARL E.MEYER, editor la The New York Times: În 1980, am predat un curs la Universitatea Tuts. Păi, Chomsky a venit la această clasă, și a prezentat un caz foarte puternic, cum că presa a minimizat faptul că guvernul indonezian a anexat această fostă colonie portugheză în anul 1975 și că, dacă îl compari cu Cambodgia spre exemplu, unde au fost o groază de lucruri, aceasta a fost o atrocitate comunistă, în timp ce cealaltă, nu a fost o atrocitate comunistă.
     
    Păi, am devenit destul de interest de asta, și am mers să vorbesc cu editorul șef extern de la The Times, și i-am spus: ”Știi, am avut o acoperire foarte slabă despre asta.”
    El a spus: ”Ai dreptate. Sunt zeci de atrocități în lume pe care nu le acoperim. Aceasta e una, pentru diverse motive”, așa că am înghițit-o.
     
    ARNOLD KOHEN, journalist: Lucram ca și reporter și scriitor pentru un program radio alternativ mic din nordul Statului New York, și am primit înregistrări audio ale interviurilor cu lideri timorezi, și am fost destul de surprinși că, dat fiind nivelul de implicare American, nu exista mai multă acoperire, practic, niciun fel de acoperire a crimelor pe scară largă a indonezilor, în media mainstream americană.
     
    NOAM CHOMSKY: Am format un grup mic de oameni, pentru a încerca să monitorizăm situația, și să vedem ce am putea face în timp, pentru a alerta opinia public despre ce se întâmplă de fapt, în Timorul de Est.
    Au fost efectiv cam șase oameni care, pur și simplu s-au dedicat cu mare dăruire pentru a face această poveste să iasă la suprafață, și au contactat câțiva oameni din Congres.
     
    ARNOLD KOHEN: Au ajuns la mine, spre exemplu. Am fost capabil să depun mărturie ONU, și să scriu niște lucruri. Au continuat, au continuat, au continuat.
    Tot ce se știe despre subiect în mare…în esență, vine din munca lor.
    Nu mai e mare lucru în afară.  
     
    KARL E.MEYER, editor la The New York Times: Am scris întâi, un editorial numit ”Un război nedrept în Timorul de Est”.
    Avea o hartă, și sunea exact ce se întâmplase.
    Am scris apoi, alte zeci de editorial despre asta.
    Au fost citite, au intrat în arhiva Congresională, câțiva congresmani au preluat cauza, iar apoi ca urmare,  s-a făcut ceva în Congres.
     
    ARNOLD KOHEN: Faptul că pagina editorială din The New York Times din ajunul Crăciunului a publicat acel articol, a dus munca noastră la un nivel foarte diferit, și a oferit multă legimitate unui lucru pe care încercam să…îl avansăm de multă vreme, și aceea a fost ideea și realitatea, că o tragedie majoră se desfășura în Timorul de Est.
     
    KARL E.MEYER: Dacă cineva preia literalmente diferitele…teorii pe care Profesorul Chomsky el avansează, ar putea simți că există o conspirație tacită între presa puterii și guvernul din Washington, pentru a se putea concentra asupra unor lucruri, și a le ignora pe altele.
    Așa că, dacă am încălca regulile, am primi instantaneu o reacție, o reacție fulgerătoare de la stăpânii din Washington, care-ar spune, ”Hei, ce cauți să vorbești despre Timorul de Est? Încercăm să o păstrăm sub tăcere.”
    Nu am auzit niciun lucru.
    Ce am auzit însă, și asta a fost destul de interesant, este că există un tip pe nume Arnold Kohen, și că el a devenit o persoană-lobby.
     
    ARNOLD KOHEN: Apreciez lucrurile frumoase pe care Karl Meyer le-a spus despre mine în interviul său, dar obiectez la ideea că s-a format un lobby de către o persoană, sau ceva de genul ăsta.
    Cred că, dacă nu ar fi existat o rețea mare, formată din Confederația Episcopilor Catolici Americani, compusă din alte grupuri religioase, grupuri pentru drepturi umane, compusă din simpli cetățeni preocupați, și alții, și o rețea de îngrijorare în interiorul media de știri, cred că ar fi fost imposibil să faci orice în orice moment, și ar fi fost imposibil să susții lucrurile pentru o perioadă așa de lungă.
     
    KARL E.MEYER: Profesorul Chomsky, și mulți oameni care se angajează în acest gen de analiză a presei, au un lucru în comun – majoritatea nu au lucrat niciodată pentru un ziar, mulți dintre ei știu foarte puține despre cum funcționează ziarele.
    Când Chomsky a venit, avea cu el un dosar cu toată acoperirea din The New York Times, The Washington Post, și alte ziare despre Timorul de Est, și mergea până la nivelul meticulos în care, spre exemplu, The London Times ar avea o știre despre Timorul de Est, și apoi ar fi apărut în The New York Times, dacă un paragraph ar fi fost tăiat, el le-ar compara, și ar zice, ”iată, acest paragraf cheie chiar de lângă final, care spune toată povestea, a fost lăsat afară din versiunea The New York Times a știrii din The London Times”.   
     
    NOAM CHOMSKY: A existat o știre în The London Times, care era destul de exactă.
    The New York Times, a revizuit-o radical.
    Nu au exclus doar un paragraph.
    Au revizuit-o, și i-au dat o cu altă semnificație.
    A fost apoi preluată de Newsweek, care i-a dat semnificația din The New York Times.
    A sfârșit prin a fi o spălătură, în timp ce originalul, era povestea unei atrocități.
     
    KARL E.MEYER: Așa că, i-am spus lui Chomsky la acel moment, ”Păi, se poate ca tu să interpretezi greșit ignoranța, graba, termenul limită, etc.ca pe un anume tip de effort determinat, de a suprima un element al poveștii.”
     
    El a spus, ”Păi, dacă s-ar fi întâmplat o dată, de două ori, de trei ori, aș fi putut fi de accord cu tine, dar dacă se întâmplă de zece ori, d-le Mayer, cred că este altceva la mijloc.”
     
    NOAM CHOMSKY: Nu e vorba că s-ar fi întâmplat o dată, de două ori, de cinci, de o sută de ori. S-at întâmplat tot timpul.
     
    KARL E.MEYER: Am spus, ”Profesor Chomsky, aflându-mă  în afacerea asta, se întâmplă de zeci de ori. Acestea, sunt instituții foarte imperfecte.”
     
    NOAM CHOMSKY: Când acopereau subiectul, era din punctul de vedere al unei…era o spălare pentru Statele Unite.

     
  19. Magda 9 februarie 2017 at 20:49

    NOAM CHOMSKY: Acesta e comportament sistematic, consistent în acest caz, fără nici măcar o excepție.
     
    KARL E.MEYER: Acesta e un proces mult mai subtil…adică înțelegeți…în genul unei retorici de baros a oamenilor care fac o ecuație simplă, între acțiunile guvernului, între ce gândesc oamenii, și ce spun ziarele, că…că uneori, ce face The Times, poate avea un impact enorm.
    În alte momente, nu are niciun fel de influență.
     
    ELAINE BRIERE: Deci…una din marile tragedii ale vremurilor noastre, încă se petrece în Timorul de Est.
    Indonezienii, au ucis până la o treime din populație.
    Sunt în lagăre de concentrare.
    Efectuează operațiuni militare de amploare, împotriva oamenilor care rezistă, campanii cu nume precum Operațiunea Eradicarea sau Operațiunea Măturarea.
     
    Femeile timoreze, sunt subiectul unui program forțat de control al nașterilor, în completarea aducerii într-un ritm constant a coloniștilor indonezieni, pentru preluarea pământului.
     
    Oricând, unde oamenii sunt suficient de curajoși pentru a declanșa demonstrații sau afișează cea mai mică rezistență, pur și simplu îi masacrează.
    Este oarecum ca Indonezia, dacă le permitem să rămână în continuare în Timorul de Est – Comunitatea Internațională, vor digera pur și simplu Timorul de Est, și îl vor transforma în…încearcă să-l transforme în recoltă de bani.
     
    NOAM CHOMSKY: Vreau să spun, asta merge dincolo de demonstrarea servilității media față de putere.
    Vreau să spun, sunt cu adevărat complici la genocid, în acest caz.
    Motivul pentru care atrocitățile continuă, este că nimeni nu știe despre ele.   
     
    Dacă cineva ar fi știut despre ele, ar fi fost proteste și presiune pentru a fi oprite. Așadar, prin suprimarea faptelor, media aduce o mare contribuție la unul din probabil, cele mai rele acte genocidale de la Holocaust.
     
    DAVID FRUM: Spuneți că, ceea ce media face, este să ignore anumite tipuri de atrocități care sunt comise de noi și de prietenii noștri, și să exagereze atrocitățile comise de ei, și de dușmanii noștri.  
    Și susțineți că există un test de integritate și sinceritate morală, care susține să existe un fel de egalitate în tratament, a cadavrelor.
     
    NOAM CHOMSKY: Vreau să spun, fiecare persoană moartă, ar trebui, în principiu, să fie egală cu orice altă persoană moartă.
     
    (Vise! Atâta timp cât oamenii nu pot/nu sunt egali când sunt în viață, nu sunt nici în moarte, cu atât mai mult cu cât moartea, lăsând oamenii fără suflarea de viață, îi transformă imediat în cadavre respingătoare, urât mirositoare…în imediată descompunere!
    Statutul social dobândit în viață sau paralele, vor avea ultimul cuvânt în tratarea decentă sau nu, a viitorilor morți.
    Și, așa cum se merge de la nivel particular, așa și la nivel general, de țară…vezi Timorul de Est!
    Țările mici, pașnice DAR BOGATE, la fel au pățit/pățesc!
    Păi să fi fost invadată America de o altă națiune, mai puternică ca ea,  care să fi făcut cu americanii, ce-au făcut indonezienii cu timorezii!
    Explodau canalele de știri și țările NATO, urmând să radă de pe fața pământului pe îndrăzneți!)  
     
    NOAM CHOMSKY: Nu asta spun.
     
    DAVID FRUM: Mă bucur că nu, pentru că nu asta faceți.
    NOAM CHOMSKY:Desigur că nu asta fac. Nici nu aș spune-o. De fapt, spun contrariul. Ceea ce spun e, că ar trebui să fim responsabili pentru acțiunile noastre în primul rând.
     
    DAVID FRUM: Pentru că metoda voastră nu e doar să ignorați cadavrele create de ei, dar să ignorați și cadavrele care nu sunt create de nicio parte, dar sunt nerelevante pentru agenda Dvs.ideologică.
     
    NOAM CHOMSKY: Este total neadevărat.
     
    DAVID FRUM: Lăsați-mă să vă ofer un exemplu.
    Una din cauzele Dvs.pe care le luați foarte în serios, este cauza palestinienilor.
    Și un cadavru Palestinian, cântărește foarte greu în conștiința Dvs.și totuși, un cadavru kurd, nu.  
     
    NOAM CHOMSKY: Nu este deloc adevărat. Am fost implicat în grupuri de suport al kurzilor, de ani.
    Asta este…
    Este simplu, fals.
    Întrebați-i pe kurzi…
    Întrebați oamenii care sunt implicați în…
    Știți, vin la mine, le semnez petițiile, șamd.
    Dacă vă uitați la lucrurile pe care le-am scris, să aruncăm o privire…
    NU SUNT AMNESTY INTERNAȚIONAL laughing
     
    Nu pot face totul. Sunt doar o singură persoană umană. Dar dacă citiți…
    Aruncați o privire să zicem, la cartea pe care eu și Edward Herman am scrist-o pe acest subiect.
    În ea, discutăm trei tipuri de atrocitățidespre care nimănui nu-i pasă, băi de sânge constructive, care sunt cele care ne plac, și băi de sânge păcătoase, care sunt cele comise de băieții răi.

     
  20. Magda 10 februarie 2017 at 12:56

    În ea, discutăm trei tipuri de atrocitățibăi de sânge benigne, despre care nimănui nu-i pasă, băi de sânge constructive, care sunt cele care ne plac, și băi de sânge păcătoase, care sunt cele comise de băieții răi.
     
    Principiul pe care cred că ar trebui să-l urmăm, nu este cel pe care l-ați declarat. Știți, este un punct foarte simplu, PUNCT ETIC.
     
    EȘTI RESPONSABIL PENTRU CONSECINȚELE PREDICTIBILE ALE ACȚIUNILOR TALE.
     
    Nu ești responsabil pentru consecințele predictibile ale altcuiva.
    Cel mai important lucru pentru amândoi, este să ne gândim la consecințele acțiunilor noastre.  
    Ce poți afecta?
    Acestea sunt lucruri de păstrat în minte.
    Nu sunt doar exerciții academice.
    Nu analizăm media de pe Marte sau din secolul 18, sau ceva de genul lăsta.
    Ne ocupăm de ființe umane reale, care suferă, și mor, și sunt torturate, și flămânzesc din cauza politicilor în care suntem implicați.
     
    Noi, ca cetățeni ai unor societăți democratice, suntem direct implicați și responsabili pentru asta, iar ceea ce media face, este să se asigure că nu ne îndeplinim responsabilitățile, și că interesele puterii sunt servite, nu nevoile oamenilor suferinzi, și nici măcar nevoile cetățenilor americani, care ar fi oripilați dacă ar conștientiza sângele care li se scurge de pe mâini, din cauza felului în care permit să fie amăgiți și înșelați de către sistem.
     
    Cum rămâne cu Lumea a treia?
    Păi, în ciuda tuturor lucrurilor, și e destul de groaznic, aceste eforturi nu s-au încheiat.
    Lupta pentru libertate și independență, niciodată nu este complet încheiată.
    Curajul lor de fapt, este cu adevărat remarcabil, uimitor!
    Am avut personal privilegiul, și este un privilegiu de-a asista de câteva ori în sate din sud-estul Asiei și America Centrală și recent, în ocupata Cisiordanie, și este remarcabil de văzut.
     
    Și este mereu uimitor – cel puțin pentru mine, este uimitor.
    Nu pot să o înțeleg. Este de asemenea, foarte emoționant și inspirator.
    De fapt, este un fel de înfiorare.
    Acum, ei depind în mod crucial de o limită foarte subțire pentru supraviețuire, reprezentată de dizidența și turbulențele din societățile imperiale, iar cât de mare este acea limită, depinde de noi.  
     
    Sfârșitul părții întâi.
     
    INTERMISSION
    ON THE SPOT
     
    În tema de azi, la On the Spot, vom vedea exact ce se află în spatele realizării filmelor.
    Regizorul și echipa, filmează un documentar.
    Să aruncăm o privire mai atentă.
    -Bob, acest cuvânt ”documentar”, care-ai spune că este diferența dintre un film documentar și un film artistic?
    -Păi, sunt foarte multe diferențe. Una, ar fi durata. În general, documentarele sunt mai scurte decât filmele artistice.
    De asemenea, documentarele au ceva de spus, în sensul unui mesaj. Sunt filme informaționale.
    De asemenea, un alt termen interschimbabil cu documentarul, este cuvântul ”actualitate”.
    -Bob, chestia asta o ridici în fața camerei înaintea fiecărei scene?
    -Aceasta este o placă, da.
    Aceasta, identifică pe camera vizuală, numărul scenei și numărul dublei, și de asemenea, după cum ați auzit, pe coloana sonoră, editorul de studio, pune cele două bucăți de filme laolaltă, potrivește acolo unde buzele clapei se întâlnesc, și astfel e sincronizată.  
     
    MARCI RANDALL MILLER, KUWR Public Radio: Înainte de pauză, menționați faptul că media, înaintează informațiile pe care elitele puterii le doresc.
    Nu sunt sigur că înțeleg.
    Cum fac elitele puterii asta?
    De ce acceptăm asta?
    De ce funcționează așa bine?
     
    NOAM CHOMSKY: Păi, cred…vreau să spun, sunt de fapt două întrebări aici.
    Unu – este această imagine a media, adevărată?
    Și aici trebuie să te uiți la dovezi.
    Am dat un exemplu, și asta nu ar trebui să convingă pe nimeni.
    Oricine trebuie să se uite la o groază de dovezi pentru a vedea dacă asta este adevărat.
    Cred că, oricine investighează, va afla că dovezile care o susțin, sunt pur și simplu compleșitoare.  
     
    Este probabil, una din cele mai bine argumentate concluzii din științele sociale.
    Cealaltă întrebare este, cum funcționează?
     
    HOLLAND
     
    -Noam Chomsky?
    -Eu sunt…Eu sunt tipul media.
    -Ce v-ați dori? V-am adus un Internațional Herald Tribune.
    -Orice într-o limbă vestică, ce nu include olandeza. Ce-aveți?
    -Financial Times.
    Financial Times, absolut. Ăsta e singurul ziar care spune adevărul.
    Îl primiți pe cel în care au dezbătut în continuu? NRC Handelsblad.

     

Lasă un răspuns

Denumire
Email
Pagină web

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.