Documentarul „Banii ca datorie” este o prezentare esențială a modului în care este creată cea mai mare parte a banilor, fie ei fizici (bancnote și monede) sau virtuali (transferați dintr-un cont în altul), mai ales în actualul stadiu al progresului tehnologiei informației!
Încă din start, documentarul prezintă câteva citate șocante:
Procesul prin care băncile creează banii este atât de simplu, încât mintea îl respinge.
Asta spunea John Keneth Galbraith, economist. Iar bancherul Mayer Amschel Rothschild, fondatorul dinastiei Rotschild, spunea:
Dați-mi posibilitatea să emit și să controlez banii unei națiuni și nu-mi va păsa cine face legea.
Titluri pe pagină
Datoria
„Pentru cei mai mulți, întrebarea „De unde vin banii?” creează în minte o imagine cu o mașină de tipărit bancnote și de imprimat monede. Cei mai mulți cred că banii sunt creați de guvern. E adevărat,… dar până la un punct.”
„Dar marea majoritate a banilor nu este creată de Monetărie. Este creată în cantități uriașe, zilnic de corporații private denumite Bănci. În fapt, băncile creează banii pe care-i împrumută nu din câștigurile băncii, nu din banii deponenților, ci direct din promisiunea împrumutatului de a restitui creditul. Semnătura împrumutatului pe un contract reprezintă obligația de plată către bancă a valorii împrumutului, plus o dobândă, sau acesta pierde casa, mașina, sau orice activ (bun de valoare) pus ca garanție. Asta e un angajament mare din partea creditatului. Ce face semnătura cerută de bancă? Banca va avea dreptul de a invoca existența împrumutului și de a-l trece în contul împrumutatului. Sună ciudat? Sigur, dar nu poate fi adevărat. Dar… este.”
Prin intermediul poveștii aurarului devenit bancher, ni se prezintă modul în care s-a ajuns la creditare, ni se explică apariția dobânzii, dar și riscurile prăbușirii sistemului bancar…
Sistemul monetar actual
De-a lungul timpului, rezerva fracționară și rețeaua de bănci acoperite de banca centrală a devenit sistemul dominant monetar la nivel global. În același timp, fracția de aur ce acoperă îndatorarea financiară a scăzut constant, până a dispărut. Trăsătura de bază a banilor s-a schimbat. Banii reprezentau VALOARE. Acum, banii reprezintă DATORIE.
În trecut, un dolar de hârtie reprezenta o chitanță ce putea fi schimbată cu o cantitate fixă de aur sau argint. În prezent, un dolar de hârtie sau digital poate fi schimbat doar în alt dolar de hârtie sau digital.
În trecut, creditele create de băncile private erau date numai în bancnote private, care puteau fi refuzate, exact cum avem posibilitatea să refuzăm azi cecurile private ale altor persoane. În prezent, creditele create de băncile private pot fi convertite în moneda națională, adică în dolari sau lire, care de obicei credem că sunt bani.
Moneda națională reprezintă bani emiși de guvern prin decret, iar metodele legale de plată trebuie să fie acceptate de cetățeni pentru plata datoriilor, sau va interveni legea…
Întrebarea este: dacă guvernul și băncile pot crea bani, atunci câți bani există?
În trecut, cantitatea totală de bani în circulație era limitată de numărul bancnotelor fizice, sau de marfa de schimb folosită ca ban. de exemplu, pentru a crea noi monede de aur sau argint, trebuia scos din pământ mai mult aur sau argint.
În prezent, banii sunt creați la propriu din datorii. Sunt creați bani noi când cineva face un credit la o bancă.
Ca rezultat, suma totală a banilor ce pot fi creați are o singură limită reală, – nivelul maxim al datoriei.
(…)
„În trecut, era o practică obișnuită să existe cel puțin un dolar în aur în seiful băncilor, care să acopere 10 dolari creați din datorii. Azi, rezerva fracționară obligatorie nu mai e aplicată ca raport între banii noi și banii depozitați în aur, ci ca raport între banii nou creați și cei încasați, existenți și depozitați în bancă.
Azi, rezervele unei bănci constau în două lucruri:
- totalul banilor cash sau echivalentul lor pe care banca îl are ca depozit în banca centrală, plus
- totalul banilor din datorii, încasați, pe care banca îl are în propriul depozit.
Băncile împrumută bani pe care nu îi au
Dacă sună ridicol, încearcă asta: în ultimii zeci de ani, ca rezultat al „periajului” constant făcut de bănci, obligația de a constitui un depozit rezervă la banca centrală a cam dispărut în unele țări, iar rația poate fi mult mai mare decât 9:1. Pentru anumite tipuri de conturi, rații de 20:1 și 30:1 sunt obișnuite.
(…)
„Băncile pot crea atâția bani cât putem noi împrumuta.”
„Subconștient, toată lumea știe că băncile nu dau bani. Când retragi bani din contul de economii, banca nu-ți spune că nu poate din cauză că a dat banii altei persoane.” – Mark Mansfield, economist și autor.
„În ciuda imaginilor prezentate la nesfârșit de la Monetărie, banii emiși de guvern reprezintă mai puțin de 5% din banii aflați în circulație. Peste 95% din câți bani există azi pe piață, au fost creați de cei care au semnat un angajament de îndatorare către o bancă. Mai mult, banii noi din depozitele bancare sunt creați și distruși zilnic în cantități uriașe (suma împrumutului, Principalul, este creat din promisiunea împrumutatului), prin împrumuturile nou făcute și respectiv prin achitarea celor vechi (achitarea Principalului „distruge” împrumutul și banii încetează să mai existe).”
Contribuția guvernului la această escrocherie
Băncile pot practica acest sistem al banilor doar printr-o activă cooperare cu guvernele:
- în primul rând, guvernele legalizează metodele de plată, făcându-ne să utilizăm moneda națională (și nu numai, în cazul României!);
- în al doilea rând, permit băncilor private să-și încaseze creditele în moneda națională (și nu numai, în cazul României!);
- în al treilea rând, instanțele judecătorești pun în aplicare sistemul datoriilor;
- și în final, guvernele legalizează reguli prin care este protejată funcționarea sistemului monetar și încrederea populației în el, nefăcând nimic pentru informarea publicului despre modul în care sunt creați banii în realitate.
(…)
În lumea reală, a împrumuta înseamnă că cel care împrumută are ce împrumuta. Dacă tu ai nevoie de un ciocan, împrumutându-ți promisiunea că ți-l voi da (eu neavându-l), nu te va ajuta cu nimic. Dar lumea artificială a banilor permite ca promisiunea băncii de a plăti bani pe care nu-i are să fie transformată în bani, iar noi acceptăm așa ceva.
„Mediul circulant monetar național este acum la mila tranzacțiilor cu împrumuturi ale băncilor, care nu dau bani, ci promisiuni de furnizare a unor bani pe care nu-i au.” – Irving Fisher – economist și autor.
Întrebare cheie
„Nu e uimitor că în ciuda incredibilei bogății de resurse, a descoperirilor și productivității care ne înconjoară, aproape toți dintre noi, de la guverne și companii, până la individ, suntem în datorii la greu către bancheri?”
(…)
„Așa este sistemul banilor. Dacă n-ar fi datorii în sistemul banilor, nu ar exista banii.” – Marriner S. Eccles – Președinte și Guvernator Federal Reserve Board.
(…)
„Este șocant. Suntem complet dependenți de băncile comerciale. Cineva trebuie să împrumute fiecare dolar aflat în circulație, cash, sau credit. Dacă băncile creează din abundență bani sintetici, prosperă, dacă nu, sărăcim. Suntem, în totalitate, fără un sistem financiar permanent. Când cineva se prinde care este mișcarea, tragicul absurd al poziției de neajutorare în care suntem pare incredibil, dar așa este.” – Robert H. Hemphill – Credit Manager, Federal Reserve Bank, Atlanta, Georgia.
Datoria continuă
Asta nu-i tot. Băncile creează doar Principalul. Nu creează și banii pentru plata dobânzilor. Atunci de unde ar trebui să vină? Singurul loc de unde îndatorații pot obține banii pentru dobândă este masa totală a banilor generată de economie. Dar aproape toată cantitatea de bani generată de economie a fost creată exact în acest mod, iar creditul va trebui să fie plătit cu mai mult decât a fost cel ce a fost creat. Deci, peste tot sunt alți îndatorați, aflați în aceeași situație, încercând cu disperare să obțină banii de care au nevoie pentru ași plăti și Principalul și Dobânda din aceeași piscină cu bani care conține doar Principalul.
E clar că este imposibil ca toată lumea să-și poată plăti Principalul plus Dobânda, pentru că baniide Dobândă nu există. Se poate explica printr-o simplă formulă matematică:
Principal / (Principal + Dobândă)
Marea problemă e că pentru împrumuturile pentru termen lung, cum sunt ipotecile și datoriile guvernamentale, totalul Dobânzii depășește cu mult Principalul. Deci, sunt necesari foarte mulți bani creați pentru a plăti Dobânda, ori asta înseamnă o foarte mare proporție de ipoteci prescrise neplătite și o economie nefuncțională.
Pentru a menține o societate funcțională, rata ipotecilor prescrise neplătite trebuie să fie scăzută. Și pentru a face asta, din ce în ce mai mulți bani din datorii vor trebui creați pentru a satisface cererile financiare de acum și a suplini datoriile anterioare. Desigur, asta va face Datoria și mai mare, însemnând și mai multă dobândă ce va trebui plătită, rezultând o perpetuă creștere în spirală a unei îndatorări fără scăpare.
Un istoric monetar, Andrew Gause spunea:
Un lucru se înțelege din rezerva fracționară a sistemului bancar, acesta e ca un joc muzical pentru copii, cât timp se aude muzica, nimeni nu pierde.
Personal, aș vrea ca acest om să le spună acest lucru celor care și-au pierdut casele, sau alte bunuri în favoarea băncilor!
Așa se face că economistul Kenneth Boulding spunea:
Cel care crede că o creștere exponențială poate merge la nesfârșit într-o lume finită, fie este nebun, fie este economist.
Soluții?
După ce filmul ne face să înțelegem mecanismul financiar actual, încearcă să ofere și soluții, prin întrebări esențiale.
Acestea merită toată atenția și dezbaterea noastră!
Banii ca Datorie
https://www.youtube.com/watch?v=FUvEYIlKe_s&list=PLSVIJQammsy4B1khnGxzllkHoG_fzD1aE
”Dezvoltă-ți capacitățile financiare” – grup de discuții
http://groups.google.ro/group/worldstream/topics
”Unii din cei mai mari oameni din Statele Unite, din domeniul comerțului și producției, se tem de ceva. Ei știu că există o putere atât de organizată, atât de subtilă, atât de vigilentă, atât de interconectată, completă, extinsă, încât preferă să vorbească în șoaptă, când discută împotriva ei.” – Woodrow Wilson, Fost Președinte al Statelor Unite.
”De fiecare dată când o bancă acordă un împrumut, un nou credit – noi depozite – bani nou creați.” Graham F.Towers, fost guvernator la Băncii Canadiene, 1934-1954
”Procesul prin care băncile crează bani este atât de simplu, încât mintea îl respinge.” – economist John Kenneth Galbraith.
”Dați-mi posibilitatea să emit și să controlez banii unei națiuni, și nu-mi va păsa cine face legea” – bancher Mayer Amschel Rotschild
BANII DIN DATORIE
DATORIA.
Două mari mistere domină viețile noastre: dragostea și banii.
”Ce e dragostea”? – o întrebare îndelung explorată în povești, cântece, cărți, filme și televiziune.
Dar nu același lucru se poate spune despre: Ce sunt banii?
Nu este surprinzător că teoriile monetare nu au inspirat vreun film de success.
Dar nici măcar nu au fost menționate în școlile pe care majoritatea le-am făcut.
Pentru cei mai mulți, întrebarea ”De unde vin banii?” creeză în minte o imagine cu o mașină de tipărit bancnote, și imprimat monede. (corect!)
Banii, cei mai mulți cred că sunt creați de guvern. (și asta e adevărat…d-aia și e blagoslovit mereu….)
E-adevărat..dar până la un punct.
Aceste simboluri de metal și hârtie cu valoare, de obicei, credem că sunt bani; sunt produse de o agenție a guvernului, numită Monetărie.
Dar, marea majoritate a banilor, nu este creată de Monetărie, ESTE CREATĂ ÎN CANTITĂȚI URIAȘE, ZILNIC, DE CORPORAȚII PRIVATE, DENUMITE BĂNCI.
Majoritatea oamenilor, cred că băncile împrumută banii care li s-au încredințat de deponenți. Ușor de imaginat, dar neadevărat.
În fapt, băncile creează banii care-i împrumută, NU din câștigurile băncii, NU din banii deponenților, ci direct din promisiunea împrumutatului de a restitui creditul.
Semnătura împrumutatului pe un contract, reprezintă obligația de plată către bancă, a valorii împrumutului, plus o dobândă, sau pierde casa, mașina sau orice activ (bun de valoare), pus ca garanție.
Ăsta e un angajament mare, din partea creditatului.
Ce face semnătura băncii?
Banca va avea dreptul de a invoca existența împrumutului, și o trece în contul împrumutatului.
Sună ciudat?
Sigur, dar nu e adevărat.
Dar…este.
Ca să demonstrăm cum miraculosul sistem bancar modern a apărut, să considerăm următoarea povestioară: Povestea aurarului.
O dată…pe (diferite) vremuri, cam totul era folosit ca ban.
Trebuia să fie ușor de transportat și de încredere pentru majoritatea oamenilor, ce putea fi schimbat mai târziu, pe lucruri de valoare reală, ca: mâncare, îmbrăcăminte și adăpost.
Scoici, boabe de cafrea, pietre frumoase, chiar și penele erau folosite ca bani.
Aurul și argintul, erau atractive, ușor de prelucrat.
Unele culturi, au devenit experte în aceste metale.
Aurarii, au făcut comerțul mult mai ușor turnând monede, standardizând metalele și certificând greutatea și puritatea lor.
Pentru păstrarea în siguranță, aurarul avea nevoie de un seif.
Și curând, concetățenii lui, aveau să-i bată la ușă, așteptând să închirieze spațiul din seif, pentru propriile lor monede și valori.
Aurarul, închiria fiecare raft din seif, încasând un mic venit din afacerea cu chirii.
Anii au trecut și arurarul a observant inteligent, că: depozitarii, vin rar să-și ridice aurul, și niciodată toți, în același timp.
Din cauză că hârtiile date de aurar în schimbul aurului erau folosite la schimb, la piață, ca și cum era aurul însuși.
(Hârtiile date de aurar, reprezentau de fapt un fel de filă CEC din zilele noastre care atesta că, în contul și în numele hârtiei, posesorul acelei hârtii, este în fapt bogat, și posesorul real al monedelor de aur menționate pe hârtie.
Deci, hârtiile erau un fel de împuternicire atestată sub semnătura aurarului, iar mai târziu, datorită încrederii acordate de către oameni hârtiilor folosite în tranzacții, au căpătat însăși valoarea monedelor de aur depozitate…)
Acești bani de hârtie, erau de departe mult mai convenabili decât monedele grele, și puteau fi ”scriși însumat”.
Acești bani de hârtie, erau de departe mult mai convenabili decât monedele grele, și puteau fi ”scriși însumat”, în loc de complicarea cu număratul lor, una câte una, la fiecare tranzacție.
Între timp, aurarul a mai făcut o afacere.
Împrumuta aurul propriu, cu dobândă.
Banii de hârtie, au devenit acceptabili ca și formă de plată.
Împrumutații, au început să ceară bani de hârtie în loc de metalul propriu-zis.
În timp ce industria creștea, tot mai mulți oameni cereau împrumuturi de la aurar.
Asta i-a dat aurarului, o idée și mai bună – știa că foarte puțini din deponenții lui își ridicau aurul vreodată.
Așa că, și-a închipuit că putea scăpa ușor dacă ar acorda împrumuturi în bani de hârtie, în baza aurului deponenților lui, în folosul său.
(Adică, s-a șmecherit! Dacă înainte împrumuta cu dobândă numai din banii săi, pe baza încrederii totale din partea deponenților săi care rareori își revendicau comoara din aur, a început să împrumute cu dobândă și în baza aurului lor, depus spre păstrare lui, dar fără știrea sau acordul acestora.)
Cât timp împrumuturile erau restituite, deponenții lui, nu și-ar fi dat seama, și nici n-ar suferi.
Iar aurarul, la fel de bancher ca și artizan, ar obține un profit mult mai mare decât dacă ar fi împrumutat doar aurul propriu.
Ani întregi aurarul s-a bucurat în secret de un venit bun, din dobânzile obținute din depozitele altora.
Acum, ca și creditor, a devenit constant MAI BOGAT decât concetățenii lui, și se mândrea cu aceasta.
Așa au apărut suspiciuni că ar cheltui din banii deponenților.
Deponenții, s-au strâns și l-au amenințat cu retragerea aurului dacă aurarul nu-i lămurea cu noua formă de îmbogățire.
Contrar cu ce ne-am fi așteptat, n-a fost o nenorocire pentru aurar.
În ciuda duplicității inerente schemei, ideea lui A MERS.
Deponenții nu pierduseră nimic.
Aurul lor, era în siguranță în seiful aurarului.
În loc să-și retragă aurul, deponenții i-au cerut aurarului, acum – bancherul lor, partea lor de câștig, plătindu-le un procent din dobânzi.
Acesta a fost începutul sistemului bancar.
Bancherul plătește un mic procent deponenților, din banii altor persoane, pe care îi împrumută la o dobândă considerabil de mare.
Diferența, acoperă costurile operațiunilor, plus profitul băncii.
(Aha…din dobânda mare luată de la împrumutați, o parte (mică) ajunge la deponenții depozitari, iar cealaltă, ”partea leului” și-o însușește el, bancherul!)
Logica sistemului e simplă, și pare o cale rezonabilă de a satisface cererea de credite.
Oricum, NU așa funcționează sistemul bancar azi.
Aurarul/bancherul nostru, nu era mulțumit cu venitul rămas după împărțirea cu deponenții săi a dobânzii.
Iar cererea de credite creștea rapid, odată cu răspândirea europenilor.
Dar împrumuturile, erau limitate de cantitatea de aur a deponenților din seiful său.
Atunci, i-a venit o idée și mai babană.
Nimeni, în afară de el, nu știa cât aur era în seif, putea scrie cecuri fără acoperire în aur!
Cât timp deținătorii cecurilor nu veneau la seif în același timp cerând aur real, cum ar fi putut afla cineva?
Această nouă schemă, a mers foarte bine și bancherul a devenit foarte bogat pe baza dobânzilor luate pe aurul care nu exista!
Ideea că bancherul ar fi creat bani din nimic, era prea scandaloasă ca să fie crezută, așa că, pentru mult timp, nimănui nu i-a venit ideea.
(Și-acum e la fel! Câți ar crede? Pentru că dacă-ar crede, nimeni nu s-ar mai împrumuta la ei…)
Dar, puterea de a inventa bani, a ajuns în capul bancherilor așa cum bine v-ați imaginat.
În timp, magnitudinea împrumuturilor și averea ostentativă a bancherului, a declanșat suspiciuni, încă o dată.
Câțiva împrumutați, au început să ceară aur real în loc de hârtii.
Zvonurile s-au răspândit.
Dintr-o dată, câțiva deponenți bogați, au apărut să-și ridice aurul.
Jocul se terminase.
O mare parte de deponenți s-a revărsat pe străzile din fața ușilor închise ale băncilor.
Vai, bancherul nu avea sufficient aur și argint să răscumpere toate hârtiile care le-a pus în mâinile lor.
Asta se numește ”incapacitate de plată”, și este spaima oricărui bancher.
Acest fenomen, incapacitate de plată, a ruinat băncile și, fără surprindere, A ZDRUNCINAT ÎNCREDEREA ÎN TOȚI BANCHERII.
Nu ar fi mai cinstit de la început ca, practicarea creării banilor din nimic să fie interzisă?
Dar, volulmul de credite pe care bancherii l-au oferit, devenise esențial pentru succesul expansiunii comerțului European.
Așa că, practica a fost legalizată și reglementată.
Bancherii au căzut de acord să respecte limite impuse pe sumele de împrumut fictive, ce puteau fi folosite.
Limita ar fi fost cu mult mai mare decât actuala valoare în aur și argint din seif.
De obicei, raportul era de 9 dolari fictivi, la 1 dolar în aur.
Aceste reguli, au fost întărite de inspecții inopinate.
De asemenea, s-a aranjat ca, în caz de lipsă de lichiditate, Banca Centrală să suporte băncile locale, cu infuzii urgente de aur.
Numai dacă mai multe bănci ar intra în incapacitate de plată simultan, balonul de credite date de bancheri, s-ar sparge, iar sistemul s-ar prăbuși.
SISTEMUL BANILOR, AZI…
De-a lungul timpului, Rezerva Fracționară și Rețeaua de Bănci acoperite de Banca Centrală, a devenit sistemul dominant monetar la nivel global.
În același timp, fracția de aur ce acoperă îndatorarea financiară, a scăzut constant, până a dispărut.
TRĂSĂTURA DE BAZĂ A BANILOR, S-A SCHIMBAT.
(BANII REPREZENTAU VALOARE).
(ACUM, REPREZINTĂ DATORIE).
În trecut, un dolar de hârtie, reprezenta o chitanță ce putea fi schimbată cu o greutate fixă de aur sau argint.
În present, un dolar de hârtie, sau digital…poate fi schimbat doar în alt dolar de hârtie, sau digital.
În trecut, creditele create la băncile private, erau date numai în bancnote private, care puteau fi refuzate, exact cum avem posibilitatea să refuzăm azi, cecurile private ale altor persoane.
În present, creditele create la băncile private, pot fi convertite legal în moneda națională, adică în dolari sau lire, care de obicei, credem că sunt bani.
MONEDA NAȚIONALĂ REPREZINTĂ BANII EMIȘI DE GUVERN PRIN DECRET, iar metodele legale de plată, trebuie să fie acceptate de cetățeni pentru plata datoriilor, sau legea va interveni.
Întrebarea este…dacă Guvernul și Băncile pot crea bani, atunci câți bani există?
În trecut, cantitatea totală de bani în circulație, era limitată de numărul bancnotelor, sau de marfa de schimb, folosită ca ban.
Spre exemplu, pentru ca noi monede de aur sau argint să fie create, mai mult aur sau argint trebuia să fie scos din pământ.
În present, banii sunt creați la propriu, din datorii.
Banii noi, sunt creați când cineva face credit la o bancă.
Rezultatul, suma totală a banilor ce pot fi creați, are o singură limită reală = nivelul maxim al datoriei.
Guvernele, pun o limită pentru crearea de bani noi, prin impunerea normelor de funcționare a Rezervei Fracționare.
Variind în esență, rezervele fracționare minime obligatorii, ele, modifică de la o țară la alta, și de la un timp, la altul.
În trecut, era o practică obișnuită să existe cel puțin un dolar în aur în seiful băncilor, care să acopere 10 dolari creați din datorii.
Azi, rezerva fracționară obligatorie, nu se mai aplică ca raport între banii noi și banii depozitați în aur, ci banilor nou creați din datorii, raportați la cei încasați, existenți și depozitați în bancă.
Azi, rezervele unei bănci, constau în două lucruri: totalul banilor cash sau echivalentul pe care banca îi are ca depozit la banca centrală, plus totalul banilor din datorii încasați, pe care banca, îi are în depozit.
(Deci, orice bancă își are propria rezervă (CASH) – o parte depozitată la Banca Centrală, iar cealaltă – provenită din banii încasați din datorii, aflați în depozit, pentru a nu mai intra în ”incapacitate de plată”.)
Ca să ilustrăm acest lucru, într-un mod mai simplu…să ne imaginăm că o nouă bancă a fost creată, și nu există niciun deponent încă.
Iar investitorii, au făcut un depozit rezervă, de 1111.12 dolari, de bani cash, la o Bancă Centrală, și procentul de rezervă fracționară obligatorie, ese de 9 la 1.
Pasul 1: Ușile s-au deschis, și noua bancă își primește primul client pentru un împrumut. El are nevoie de 10.000 de dolari pentru o mașină.
La 9:1 procent de rezervă, făcut la Banca Centrală, cunoscut și sub numele de ”bani cu putere mare”, permit băncii (legal…) să acorde peste acea sumă, de 9 ori mai mult, sau 10.000 de dolari pe baza unui contract de împrumut.
Acești 10.000 de dolari, sunt luați DE NICĂIERI.
SUNT BANI NOI, TASTAȚI SIMPLU, ÎN CONTUL ÎMPRUMUTATULUI CA ȘI CREDIT.
Împrumutatul, scrie un cec în baza creditului obținut pentru a-și cumpăra o mașină veche.
Pasul 2: Vânzătoarea, depune cei 10.000 dolari nou creați, în contul de la banca ei.
Față de ”banii cu putere mare” depozitați la Banca Centrală, acești bani-datorie (nou creați), nu pot fi multiplicați de rația de 9:1.
În schimb, sunt împărțiți de rația de 9:1, adică punem deoparte 1.000 de dolari.
La 9:1, un împrumut nou de 9.000 de dolari poate fi creat, în baza depozitului de 10.000 dolari.
Pasul 3: Dacă acești 9.000 de dolari sunt depozitați în alt cont, la aceeași bancă care i-a creat, sau alta, devin BAZĂ LEGALĂ în care poate fi creeat un nou credit, de data asta, de 8.100 de dolari.
Ca o matrioșcă rusească, fiecare conținând câte o păpușă mai mică, așa cum nou depozit conține un potențial împrumut mai mic, cu o serie infinită, descrescătoare.
Acum, dacă nou împrumut creat nu este depus la bancă, procesul se oprește.
Asta este partea imprevizibilă a procesului de creeare a banilor.
Dar adesea, cu fiecare pas, banii nou creați, vor fi depozitați la o bancă, iar procesul se repetă din nou, până când aproape 100.000 de dolari, devin bani nou creați în sistemul bancar.
TOȚI ACEȘTI BANI AU FOST CREAȚI ÎN TOTALITATE, DIN DATORII.
Iar întregul proces este autorizat legal de depozitul rezervă-inițial de 1111,12 dolari, care stau neatinși la Banca Centrală.
Mai mult, sub acest sistem ingenios, documentele fiecărei bănci din lanț, trebuie să arate că banca are cu 10% mai mult în depozite, decât în împrumuturi.
Asta, stimulează băncile să caute în continuu depozite, ca să poată acorda împrumuturi, susținând generala, dar înșelătoarea impresie, că împrumuturile apar din depozite.
Acum, numai dacă toate celelalte împrumuturi succesive sunt depozitate la aceeași bancă, nu se poate spune că orice bancă trebuie să-și multiplice ”banii cu putere mare”, de aproape 90 de ori, emițând credite din nimic.
$1111.12 x 90 = $100.000
Oricum, sistemul bancar este un circuit închis, banii creați din credite la o bancă, devin depozite în bani la alta, și invers.
Într-o lume teoretică a schimbului perfect, efectul final ar fi exact la fel ca și cum întregul proces ar avea loc într-o singură bancă.
Asta-i tot, rezerva inițială de 1111.12 dolari a unei bănci depusă la Banca Centrală, permite în final, colectarea dobânzii de până la 100.000 de dolari, pe care Banca NU îi are.
Băncile împrumută bani, pe care NU ÎI AU.
Dacă sună ridicol, încearcă asta.
În ultimele zeci de ani, ca rezultat al ”periajului” constant făcut de bănci, obligația de constitui un depozit – rezervă la Banca Centrală, a cam dispărut în unele țări.
”In some countries, Central Bank Reserve, Requirement = $0.”
Iar rația, poate fi mult mai ridicată decât 9:1.
Pentru anumite tipuri de conturi, rația de 20:1 și 30:1, sunt obișnuite, în unele cazuri, fără rezervă.
Chiar mai recent, folosind taxele de credit pentru a mări rezerva necesară de la împrumutat, Banca a găsit o cale să ocolească limitările impuse de rezerva fracționară, ÎN TOTALITATE.
În timp ce…regulile sunt complexe, bunul simț al realității este simplu.
Băncile pot crea atâția bani, cât putem împrumuta noi.
”Toată lumea, sub-conștient, ȘTIE că Băncile nu dau bani, din cauză că a dat banii, altei persoane.” Economist Mark Mansfield.
În ciuda imaginilor de la Monetărie, prezentate la nesfârșit, banii emiși de Guvern, reprezintă mai puțin de 5% din banii aflați în circulație.
Mai mult de 95% din câți bani există pe piață azi, au fost creați de cei care au semnat un angajament de îndatorare către Bancă.
Mai mult, banii noi din depozitele bancare, sunt creați și distruși în cantități uriașe, zilnic,
(Suma împrumutului, Principalul, este creat din promisiunea împrumutatului.)
din împrumuturile nou-făcute, și achitarea celor vechi.
(Achitarea Principalului, ”distruge” împrumutul, iar banii încetează să existe)
PLĂTIT
(Achitarea Principalului, ”distruge” împrumutul, iar banii încetează să existe)
”Mă tem că, cetățenilor obișnuiți, nu le place să li se spună că Băncile pot, și crează bani.
...Și cei care controlează creditul unei națiuni, direcționează politic guvernele, și țin în mâinile lor, destinul oamenilor.” – Reginald McKenna, fost Președinte al Midlands Bank of England.
Băncile pot practica acest sistem al banilor, DOAR ÎN COOPERARE CU GUVERNUL.
În primul rând, guvernele legalizează metodele de plată, să ne facă să utilizăm moneda națională.
În al doilea rând, permit băncilor private să-și încaseze creditele în moneda națională.
În al treilea rând, instanțele pun în aplicare sistemul datoriilor.
Și în final, Guvernele legalizează reguli prin care este protejată funcționarea sistemului monetar, și încrederea populației în el.
Nefăcând nimic pentru informarea publicului despre modul în care sunt creați banii în realitate.
SIMPLUL ADEVĂR.
Simplul adevăr este că, atunci când semnăm pe linia punctată pentru un așa-zis împrumut sau ipotecă, semnarea angajamentului de a plăti, garantând cu bunuri de valoare, active proprii, pe care le-am pierde în caz de neplată, REPREZINTĂ SINGURA VALOARE REALĂ ÎMPLICATĂ ÎN TRANZACȚIE.
Pentru toți cei care cred că ne vom onora angajamentul de a plăti contractele sau ipoteca care acum pot fi inter-schimbate, sunt transferabile, pot fi vândute ca o bucată de hârtie.
Este un IOU. (îndatorare fără dată specificată).
Reprezintă valoare, deci bani sub altă formă.
Acești tip de bani, îndatoratul îi schimbă cu banca, prin așa-numitul împrumut bancar.
A ÎMPRUMUTA ÎN REALITATE, ÎNSEAMNĂ CĂ CEL CARE ÎMPRUMUTĂ, ARE CE ÎMPRUMUTA.
Dacă tu ai nevoie de un ciocan, împrumutându-ți promisiunea că ți-l voi da (eu, neavândul…), NU te ajută la NIMIC.
Dar în lumea artificială a banilor, promisiunea băncii de a plăti bani care nu-i are, este permisă să fie transformată în bani, iar noi nu vom accepta așa-ceva.
”Mediul circulant monetar național este acum, la mila tranzacțiilor cu împrumuturi ale băncilor, care nu dau bani, ci promisiuni de furnizare a banilor ce nu-i au”. Economist și autor, Irvin Fisher
Odată ce îndatoratul semnează un angajament de plată către bancă, aceasta execută tranzacția, prin crearea prin câteva taste, a unei datorii echivalente cu suma solicitată în contul împrumutatului.
Din punctul de vedere al îndatoratului, aceștia reprezintă banii împrumutați în contul ei/lui și, pentru că Guvernul permite, această datorie din contul lor, poate fi convertită în monedă națională, toată lumea fiind obligată să-i accepte ca și bani.
Din nou, adevărul este foarte simplu: FĂRĂ SEMNĂTURA ÎNDATORATULUI PE DOCUMENT, BANCHERII N-AR AVEA CE ÎMPRUMUTA.
Te-ai întrebat cum toată lumea…guvernele, instituțiile, micile afaceri, familiile, pot fi toate, în același timp, în datorii și la sume astronomice?
Te-ai întrebat cum pot fi așa de mulți bani pentru împrumuturi?
ACUM ȘTII…NU SUNT!
BĂNCILE NU DAU BANI, simplu…îi creează din DATORII.
Și, cum datoria este potențial nelimitată, așa este și furnizarea banilor.
Așa cum s-a adeverit… opusul situației, este și el adevărat.
(Fără datorii, fără bani.)
Nu e uimitor că, în ciunda incredibilei bogății în resurse, descoperirilor și productivității care ne-nconjoară, aproape toți dintre noi, de la Guverne și Companii, până la individ, SUNTEM LA GREU ÎN DATORII CĂTRE BANCHERI?
Numai dacă oamenii ar sta și s-ar gândi.
Cum e posibil?
Cum e posibil ca oamenii care produc toate aceste bogății reale în lume, sunt îndatorați celor ce abia împrumută banii care reprezintă bunăstarea?
Și mai uimitor este că, odată ce realizăm că banii sunt de fapt datorii, realizăm și că, dacă n-ar exista datorii, n-ar exista nici bani.
”Așa este sistemul banilor. Dacă n-ar fi datorii în sistemul banilor, nu ar exista banii”. Marriner S.Eccles, Președinte și Guvernator, Federal Reserve Board.
Sunt noutăți pentru tine?
Nu ești singurul.
Majoritatea cred că, dacă s-ar plăti toate datoriile, starea economiei s-ar îmbunătăți.
Este foarte adevărat, la nivel individual.
Exact cum am avea mai mulți bani de cheltuit, când ratele la credit ar fi achitate integral, credem că, dacă toți și-ar plăti datoriile, ar fi mai mulți bani de cheltuială în general.
Dar adevărul este exact opusul.
N-ar fi bani deloc.
Iată deci…suntem încontinuu și în totală dependență de reînnoirea creditelor, pentru ca să existe bani în circulație.
Fără împrumuturi, fără bani.
ESTE EXACT CE S-A ÎNTÂMPLAT ÎN TIMPUL MARII DEPRESII MONETARE.
Furnizarea banilor s-a micșorat drastic, ca urmare a lipsei creditelor.
”Este șocant. Suntem complet dependenți de băncile comerciale. Cineva, trebuie să împrumute fiecare dolar care este în circulație, cash sau credit.
Dacă băncile crează din abundență bani sintetici, prosperăm.
Dacă nu, sărăcim.
Suntem, în totalitate, fără un sistem financiar permanent.
Când cineva se prinde care este mișcarea, tragicul absurd al poziției neajutorate în care suntem, pare incredibil, dar așa este.” Robert H. Hemphill, Credit Manager, Federal Reserve Bank, Atlanta, Georgia.
DATORIA CONTINUĂ.
Asta nu e tot.
Băncile creează numai Principalul.
Nu creează banii pentru plata dobânzilor.
Atunci, de unde ar trebui să vină?
Singurul loc de unde îndatorații pot obține banii pentru dobândă, ESTE MASA TOTALĂ A BANILOR GENERATĂ DE ECONOMIE.
Dar, aproape toată cantitatea de bani economici, a fost creată exact în acest mod, iar creditul va trebui să fie plătit cu mai mult decât a fost creat.
Deci, peste tot sunt alți îndatorați aflați în aceeași situație, încercând cu disperare să obțină banii de care au nevoie, pentru a-și plăti Principalul și Dobânda, din aceeași piscină cu bani, care conține doar Principalul.
E clar că este imposibil ca toată lumea să-și poată plăti Principalul plus Dobânda, pentru că banii pentru Dobândă, NU EXISTĂ!
Se poate exprima, printr-o singură formulă:
[ Principal/(Principal + Dobândă) își vor plăti creditul în totalitate.]
Marea problemă este că, pentru împrumuturile pe termen lung, cum sunt ipotecile și datoriile guvernamentale, Totalul Dobânzii, depășește cu mult Principalul.
Deși, numai dacă foarte mulți bani sunt creați pentru a plăti Dobânda, asta înseamnă o foarte mare proporție de ipoteci prescrise, neplătite, și o economie nefuncțională.
Pentru a menține o societate funcțională, rata ipotecilor prescrise, neplătite, trebuie să fie scăzută.
Și, pentru a fi îndeplinită asta, DIN CE ÎN CE MAI MULȚI BANI CREAȚI DIN DATORII TREBUIE CREAȚI, pentru a satisface cererile financiare de acum, și a suplini datoriile anterioare.
Desigur, asta va face datoria și mai mare, însemnând și mai multă Dobânda ce va trebui plătită, rezultând o perpetuă creștere și o spirală de îndatorare, fără scăpare.
Este doar intervalul de timp între creearea banilor și plata împrumuturilor, care ține lipsa generală de bani la distanță, de falimentul întregului sistem.
Oricum, monstrul de credite nesătul creat de bancheri, crește de la o zi la alta, nevoia de a crea din ce în ce mai multe datorii pentru a-l hrăni, devine o urgență accelerată.
DE CE SUNT DOBÂNZILE AȘA DE MICI?
De ce primim credit-carduri nesolicitate, în cutia poștală?
De ce Guvernul Statelor Unite, cheltuie bani cu atâta viteză?
Ar putea fi prevenită prăbușirea întregului sistem monetar?
O persoană rațională, s-ar întreba:
Se poate merge la nesfârșit?
Este colapsul, inevitabil?
”Un lucru se înțelege din Rezerva Fracționară a Sistemului Bancar = e ca un joc musical pentru copii, cât timp se aude muzica, nimeni nu pierde.” –Andrew Gause, Monetary Historian.
Banii, facilitează producția și comerțul.
Cu cât cererea de bani crește, cu atât valoarea lor scade, numai dacă volumul producției și comerțului din realitate, crește cu aceeași valoare.
Să menționăm că, atunci când vom auzi că economia a crescut cu 3% pe an, sună ca și cum ar fi o creștere constantă.
Dar nu este așa.
Anul ăsta, 3%, reprezintă mai multe bunuri reale și servicii decât cei 3% de anul trecut, pentru că este 3% din noul total.
În loc de o linie dreaptă cum s-ar crede în mod normal din cuvinte, este…în realitate, o curbă exponențială care devine din ce în ce mai ascuțită.
Problema este desigur, creșterea perpetuă a economiei reale, care implică o continuă creștere în a folosi resursele și energia reală.
(”Cel mai mare neajuns al rasei umane este incapacitatea de a înțelege funcția exponențială”, fizician Albert A. Bartlett)
Din ce în ce mai multe lucruri, trebuie să treacă de la resursele naturale la gunoaie, în fiecare an…pentru totdeauna, doar pentru a susține acest sistem în stare de funcțiune.
”Cel ce cred că o creștere exponențială poate merge la nesfârșit într-o lume finită, fie este nebun, fie este economist.”- economist Kenneth Boulding.
Ce putem face în cazul acestei situații disperate?
Primul lucru, avem nevoie de un concept despre bani, DIFERIT.
E timpul, ca oamenii să se întrebe ei înșiși, și de asemenea guvernele lor, patru întrebări simple:
În lume, guvernele împrumută bani cu dobândă de la băncile private.
Datoriile guvernamentale sunt o componentă majoră a datoriei totale, iar plata lor, ia o parte mare din taxele noastre.
Acum, știm că băncile crează bani pe care îi împrumută…și că guvernele le-a dat permisiunea să facă acest lucru.
Deci, prima întrebare este:
De ce guvernele aleg să împrumute bani cu dobândă, de la băncile private, când ar putea să își producă proprii bani, fără nicio dobândă?
Și a doua întrebare este:
De ce trebuie să creem bani din datorii? De ce nu creem bani care circulă permanent, fără să fie reîmprumutați la nesfârșit, cu dobândă pentru a exista?
A treia întrebare:
Cum de un sistem monetar care funcționează doar pe o creștere accelerată continuu, să fie folosit pentru a susține o economie? Nu este logic că, o creștere accelerată continuu și sustenabilitatea, sunt termeni incompatibili?
În final:
Ce are sistemul nostru actual, de este în totală dependență de creșterea continuă?
Ce trebuie schimbat pentru a permite creearea unei economii sustenabile?
(CAMĂTA, specula cu bani).
O dată, luarea unei dobânzi pe împrumut, era numită Camătă și era sever pedepsită, chiar cu moartea.
Toate religiile importante, interziceau camăta.
Majoritatea argumentelor aduse împotriva practicii speculei cu bani, erau de natură morală; susțineau că, singurul scop legitim al banilor, era să faciliteze schimbul de bunuri reale și serivicii.
Orice formă de a face bani prin simpla deținere a banilor, era privită ca parasitism sau furt.
Oricum, cum nevoia de credite a crescut odată cu comerțul, argumentele morale au căzut la învoială cum că, împrumutul implică un risc și o potențială pierdere de oportunități a creditelor și de aceea, încercarea de a face profit din împrumuturi, este justificată.
Azi, aceste noțiuni par cuidate.
Azi, ideea de-a face bani din bani, a devenit un ideal care merită efortul.
De ce să muncești, când îți poți pune banii să ”muncească” pentru tine.
Cu toate acestea, în încercarea de-a reliza un viitor durabil, a devenit foarte clar că, încasarea unei dobânzi din împrumut, este atât practic, cât și moral, o problemă.
Să ne imaginăm o societate și o economie care ar rezista timp de secole pentru că, în loc de-ași prăda propriile resurse energetice, s-ar limita la venitul present.
Copacii ar fi tăiați exact în aceeași măsură în care-ar crește.
Toate sursele de energie, sunt regenerabile – cea solară, gravitațională, goetermală, magnetic sau cu ce vom mai descoperi.
Această societate, trăiește pe baza propriilor resurse neregenerabile, prin refolosirea și reciclarea oricăror produse, iar populația se înlocuiește doar în sine.
Această societate, nu ar putea niciodată să funcționeze folosind un sistem monetar complet dependent de o creștere accelerată continuu.
O economie stabilă, ar avea nevoie de o sursă de bani cel puțin capabilă să rămână stabilă, fără să se prăbușească.
Să spunem că volumul total al sursei stabile de bani, este reprezentat de acest cerc.
Să ne imaginăm că creditorii au de fapt, bani reali pe care îi pot împrumuta.
Dacă unii oameni din acest sistem ar începe să acorde sistematic împrumuturi cu dobândă, partea lor de câștig, din sursa de bani, ar crește.
Dacă ar continua reîmprumutarea banilor încasați cu dobândă, care ar fi rezultatul inevitabil?
Indiferent ce-ar fi – aur, monedă națională, bani-datorie, nu contează, CREDITORII, AR OBȚINE ÎN FINAL, TOȚI BANII.
Și, după ipotecile prescrise neplătite la timp, și falimentele date, AR OBȚINE ȘI PROPRIETĂȚILE REALE.
Numai dacă procedurile pentru împrumuturi cu dobândă ar fi împărțite uniform populației, ar fi rezolvată această problem centrală.
Taxe massive puse pe profitul băncilor, ar putea realiza acest obiectiv.
Dar atunci, de ce ar mai fi dispuse băncile să facă afaceri?
Dacă ne vom elibera vreodată de această situație, ne-am putea imagina sistemul bancar, ca un serviciu non-profit pentru societate, rambursând câștigurile din dobânzi către populație, ca dividente universale, sau împrumutând fără nicio dobândă.
”Nu am găsit pe nimeni care, prin logică sau rațiune, să justifice cum își împrumută Guvernul Federal, proprii bani…
Cred că va veni timpul când oamenii, vor cere schimbarea sistemului.
Cred că va veni timpul când, în țara asta, ne vor condamna și pe tine, și pe mine, și pe toți ceilalți, cu relații în Congres pentru că au stat și au permis un asemenea sistem să funcționeze.”- Wright Patman, democratic congressman, 1928-1976, Președintele Comitetului Banking&Currency, 1963-1975.
SCHIMBAREA SISTEMULUI.
Dacă partea fundamentală a sistemului este cauza problemelor, cârpind sistemul, nu vom rezolva problema, sistemul însuși trebuie înlocuit.
Mulți critici monetari, cer reîntoarcearea la moneda de aur, pretinzând că aurul are o lungă istorie de fiabilitate.
Ei ignoră multe șmecherii ce pot fi făcute cu aurul: monede rase, aur contrafăcut, manipularea pieții, toate se practicau frecvent în Roma Antică, contribuind la căderea ei.
Unii, susțin argintul ca fiind mai abundent decât aurul, și mai dificil de falsificat.
Mulți pun sub semnul întrebării reîntoarcerea la metalele prețioase.
Nimeni nu vrea să care saci cu monede grele, pentru a merge la cumpărături.
Cu certitudine că banii de hârtie, digitali, plastic sau mai cu seamă cei biometrici, ar fi un mediu real de schimb, cu același potențial pentru crearea nelimitată a banilor din datorii, în present.
Dincolo de asta, dacă aurul devine singura monedă legală, cei care nu au aur, brusc, n-ar avea nici bani!
Alți avocați ai reformei monetare, au concluzionat că lăcomia și incorectitudinea sunt principalele probleme, și ar putea exista căi mai bune pentru a crea un sistem monetar correct și echitabil, decât întoarcerea la argint sau aur.
Minți inventive, au propus și alte alternative pentru crearea de bani.
Multe sisteme barter, creează bani din datorii la fel de mult ca și băncile, dar totul se face la vedere, și fără dobândă.
Un exemplu de sistem barter, în care datoria este exprimată în ore de muncă voluntară, toată munca fiind evaluată în dolari iar apoi, să fie echivalentă în bunuri, cu prețurile în dolari.
Acest tip de sistem monetar, poate fi aplicat de oricine care descoperă o cale de a ține contabilitatea, și găsește participanți interesați, și de încredere.
Aplicând local un sistem barter, chiar dacă este puțin utilizat în present, ar fi un plan de urgență prudent, pentru orice comunitate.
Reforma monetară, ca și cea electorală, reprezintă un topic mare, ce necesită dorința de schimbare, și o minte deschisă.
Reforma monetară, din nou, ca și cea electorală, nu va fi ușoară, din cauza intereselor enorme de care beneficiază din sistemul actual, ce va face tot posibilul să-și mențină avantajele.
Acum am văzut că banii sunt o idée și că, în realitate, unii, pot fi orice vrem noi să fie, iată o simplă alternativă, un concept monetar de luat în calcul.
Acest model, este bazat pe un sistem ce a funcționat în trecut în Anglia și America, sistem ce a fost subminat și distrus de bancheri și tipul lor de rezervă fracționară.
Pentru a creea o economie bazată permanent pe bani fără dobândă, banii pot fi creați de guvern…pur și simplu, și cheltuiți în economie, preferabil într-o infrastructură cu timp îndelungat de folosire, ce facilitează economia, cum ar fi drumurile, căile ferate, podurile, porturile și piețele locale.
Acești bani, nu ar fi creați ca datorie.
Ar fi creați ca valoare.
Iar acea valoare, va fi de forma investiției.
Dacă acești bani noi ar facilita o mărire proporțională a schimburilor, NU AR PRODUCE NICIODATĂ INFLAȚIE.
Dacă Guvernul ar cauza inflație prin cheltuieli, ar fi două posibilități de contra-atac:
INFLAȚIE = TAXĂ
Indiferent dacă banii se duc în jos cu 20% ca valoare, ori guvernul ia 30% din banii noștri, efectul asupra puterii noastre de cumpărare, ar fi același.
Văzută astfel, inflația, în locul măririi taxelor, poate fi politic acceptabilă dacă s-ar cheltui inteligent și cu limită.
Sau guvernul, ar putea alege să controleze inflația prin colectarea banilor prin taxe, pe care îi scoate din circulație, reducând cantitatea de bani și restabilind valoarea lor.
Pentru a controla inflația, fenomen de scădere a salariilor și prețurilor, guvernul ar cheltui mai mulți bani.
2. Prin crearea banilor din datorii, fără concurență, guvernele ar avea mai multă eficiență în controlul banilor națiunilor pe care le conduc.Publicul, ar ști pe cine să arunce vina dacă lucrurile merg prost.
Guvernele ar câștiga sau ar fi demise, în funcție de abilitățile în a gestiona valoarea banilor.
Guvernele ar opera în primul rând asupra taxelor așa cum fac acum, dar banii din taxe, ar contribui cu mult mai mult pentru că niciun ban nu s-ar duce pe dobânzi la bănci.
NU AR EXISTA DATORIE NAȚIONALĂ dacă Guvernul ar creea simplu, banii de care are nevoie.
Obligațiile noastre veșnice către bănci, prin plata datoriilor guvernului, NU AR MAI EXISTA.
”Banii, sunt o nouă formă de sclavie care, se deosebește de cea veche, prin faptul că ESTE IMPERSONALĂ, fără relația umană dintre stăpân și sclav” – Leo Tolstoi.
PUTEREA INVIZIBILĂ
”Nimeni nu este mai supus, decât sclavul care își închipuie că este liber” – Goethe.
Tot ceea ce am fost învățați să credem despre democrație și independență, a devenit, ÎN REALITATE…O INGENIOASĂ ȘI INVIZIBILĂ FORMĂ DE DICTATURĂ ECONOMICĂ.
Cât timp întreaga societate rămâne strict dependentă de credite și suplimentări de bani, bancherii vor fi în poziția de a decide cine va primi banii de care are nevoie, și cine nu.
”Sistemul bancar modern, produce bani din NIMIC.
Procesul este probabil, cea mai uluitoare piesă de scamatorie care a fost inventată vreodată.
BĂNCILE, AU FOST CONCEPUTE ÎN NEDREPTATE ȘI NĂSCUTE DIN PĂCAT.
BANCHERII STĂPÂNESC PĂMÂNTUL.
Luați-l de la ei, dar lăsați-le puterea de a creea banii și, dintr-o trăsătură de peniță, vor crea suficienți bani să-l cumpere din nou…
Luați aceată putere imensă de la ei, și toate marile averi ca a mea vor dispărea, și va trebui să dispară pentru că atunci, lumea asta va deveni mai bună și mai fericită.
Dar dacă vrei să fii sclavul banilor, să plătești costul propriei sclavii, atunci lasă bancherii să creeze banii și să-i controleze. ”– Sir Josiah Stamp, Director, Bank of England 1928-1941 (recunoscut a fi al 2-lea cel mai bogat om din Anglia la acea vreme).
”Inabilitatea coloniștilor de a obține puterea de a creea proprii bani pentru totdeauna, fără amestecul Regelui George al III-lea și al bancherilor internaționali, A FOST MOTIVUL PRINCIPAL care a declanșat Războiul de Independență.”- Benjamin Franklin.
Puțini oameni sunt azi conștienți că, istoria Statelor Unite, de la Revoluția din 1776, a fost în mare parte, povestea unei lupte eroice de a obține libertatea și de a rămâne independenți față de bancherii europeni.
Această luptă a fost pierdută în final în 1913 când, fostul președinte Woodrow Wilson, a semnat Acordul de Înființare a FED-lui (Federal Reserve Bank), instaurând practic, controlul cartelului băncilor internaționale asupra creării banilor Americii.
”Sunt cel mai nefericit om.
Fără să vreau, mi-am ruinat țara.
O măreață națiune industrială, este controlată de propriul sistem de credit.
Sistemul nostru de credite este concentrant.
Dezvoltarea națiunii și astfel toate activitățile, sunt controlate de câțiva oameni. Am ajuns să fim una din cele mai prost conduse, una din cele mai controlate și dominate Guverne, din lumea civilizată.
NU MAI SUNTEM UN GUVERN DE LIBERĂ OPINIE.
NU mai suntem un Guvern ales democratic, prin votul majorității.
Suntem un Guvern constrâns de un mic grup de oameni influenți ” – Woodrow Wilson, President of the United States, 1913-1921.
Puterea sistemului, este masiv înrădăcinată.
La fel este educația și mass-media, TĂCUTE ASUPRA ACESTUI SUBIECT.
Acum un an (2005), Vice-Prim-Ministrul canadian, neoficial, a întrebat direct ne-economiștii și pe cei cu studii superioare, și pe cei simplii de pe stradă, aflând că NIMENI nu avea o noțiune clară despre cum sunt făcuți banii.
În fapt, putem spune sigur că, majoritatea oamenilor, inclusiv front-desk-arii de la bănci, nu s-au gândit niciun moment la acest subiect. Tu, te-ai gândit?
”Toate nedumeririle, confuziile și suferința din State, au crescut, NU din cauza greșelilor din Constituție sau Confederație, NU din dorința de onoare și virtute, ci de la atâta ignoranță asupra naturii monedei, creditului și circulației banilor.” –John Adams, Founding Father of the American Constitution.
Sistemul monetar modern, cu forma prin îndatorare, s-a născut în urmă cu aproximativ 300 de ani când, prima Bancă a Angliei a luat ființă printr-un act regal pentru rezerva fracționară, în monede de aur, cu o rație modestă de 2:1.
Această rație modestă, a fost proverbialul picior în ușă.
Sistemul, este extins acum la scară planetară, unde creează virtual sume nelimitate de bani din aer, și ține legat pe aproape oricine de pe această planetă de-o etern crescătoare datorie, care nu va putea fi plătită NICIODATĂ.
(Datoria, Bani împrumutați, bani creați).
S-ar fi putut întâmpla toate-acestea accidental, sau este o CONSPIRAȚIE?
Evident, ceva FOARTE MARE s-a mizat aici.
”Cine controlează volumul banilor din țara noastră, este stăpânul absolut al industriei și comerțului…și, când vei realiza că întregul sistem este foarte ușor de controlat într-un fel sau altul de câțiva oameni din top, nu va fi nevoie să ți se spună cum perioadele de inflație și depresie, apar.” James A.Garfield, assassinated President of the United States.
”Guvernele ar trebui să creeze, să emită și să controleze circulația monedei naționale și a creditelor, pentru a satisface nevoile puterii de consum ale Guvernului, și puterea de cumpărare a consumatorilor.
Prin adopția acestor principii, plătitorii de taxe ar economisi sume imense.
Privilegiul creării și emiterii de monedă națională, nu este doar prerogativul suprem al Guvernului, ci și cea mai mare oportunitate economic-creativă.” Abraham Lincoln, assassinated president of the United States.
”Până când controlul emiterii de monedă și acordarea creditelor nu va fi acordat Guvernului, și recunoscut ca fiind ceea mai evidentă și sacră responsabilitate, toată VORBĂRIA DESPRE SUVERANITATEA PARLAMENTULUI ȘI DEMOCRAȚIE, este INUTILĂ…
Odată ce părțile care controlează creditarea unei națiuni ajung la putere, NUMAI CONTEAZĂ CINE FACE LEGILE…
CĂMĂTĂRIA ODATĂ INSTITUITĂ, VA RUINA ORICE NAȚIUNE.”– William Lyon Mackenzie King, former Prime Minister of Canada (who nationalized the Bank of Canada).
”Suntem recunoscători publicațiilor Washington Post, New York, Times, Times magazine, și altor mari publicații, ai căror directori, au participat la întâlnirile noastre și au respectat promisiunile de discreție timp de aproape patruzeci de ani.
Ar fi fost imposibil pentru noi să dezvoltăm un plan la scară planetară dacă am fi fost subiectul zilei în toți acești ani.
Dar acum, lumea este mai sofisticată și pregătită să facă față unei Guvernări Globale.
Suveranitatea unei supra-națiuni formată din elite intelectuale și bancheri mondiali, este singura preferabilă unei autodeterminări naționale practicate de-a lungul secolelor.” – David Rockefeller, într-o adresă trimisă întâlnirii Comisiei Trilaterale, 1991.
”Doar micile secrete au nevoie de protecție.
Cele mari, se protejează singure prin scepticismul publicului.”- Marshall McLuhann, media ”guru”.
Sfârșitul Primei Părți.
Banii ca datorie 2
https://www.youtube.com/watch?v=3Lh7ZCP6AvY
Dacă două părți, nu ar fi fost o bancă și o persoană fizică, ci ar fi fost două persoane fizice, NU ar fi putut arunca bani fără acoperire în circulație printr-un împrumut, din simplu motiv că cel ce împrumută…nu poate da ceea ce nu are, așa cum fac băncile.
”DOAR BĂNCILE ȘI COMPANIILE DE CREDIT POT ÎMPRUMUTA BANI PE CARE ÎI PRODUC PRIN OPERAȚIUNEA DE ÎMPRUMUT.” –Irvin Fisher, economist, ”100% Bani” (1935)
”Studiul finanțelor, mai presus de toate celelalte domenii din economie, este unul în care complexitatea este folosită pentru a ascunde, ori pentru a ocoli adevărul.” – John Kenneth Galbraith, economist, autor.
”Problema ce a rezistat de-a lungul secolelor, ce până la urmă va trebui înfruntată, o reprezintă situația oamenilor vis-à-vis de bănci. ” –Lord Acton, istoric englez (1834-1902).
BANII CA DATORIE II.
Promisiuni dezvăluite.
-Vrea cineva o limonadă?
-Cine vrea o limonadă?
-Pentru o treabă bine făcută! (Arată cum copiii primesc bani din partea părinților pentru pușculiță, pentru vânzarea limonadei.)
-Copii, sunteți niște întreprinzători adevărați.
E timpul să deschidem niște conturi în bancă, ca să puneți banii să ”muncească” pentru voi!
Îi arată pe cei doi copii la Bancă, cu purcelușii-pușculiță:
-Am dori să deschidem niște conturi, vă rugăm…
După ce au depus banii, se mândresc între ei:
-Suntem oamenii mari!
-Da, avem niște bani la bancă.
I-arată apoi pe cei doi fotografiați unul lângă altul, având în mâini carnetele de deponenți, fotografie înrămată și pusă la loc de cinste.
-Poate că deschiderea primului vostru cont de economii, nu a fost atât de emoționantă ca aceasta…dar șansele sunt ca peste ani, să vă referiți la banii ce apar în contul vostru de economii ca fiind ai voștri…dar nu este adevărat.
Dacă am avea o casetă de valori la bancă, valorile pe care le-am pune în ea, sunt ale noastre.
Doar închiriem un spațiu singur pentru a le păstra.
În termen comun, cuvântul ”deposit”, se referă la ”a pune deoparte ceva”.
Dar termenul ”deposit”, folosit pentru un cont bancar, este înțeles greșit.
CONTUL BANCAR ESTE ÎN REALITATE, UN ÎMPRUMUT.
Valoarea din cont indică, cât vă datorează banca, Dvs.
Reprezintă o promisiune a băncii, că ne va plăti acea sumă, și nu suma de bani în sine.
Diferența este importantă.
Banii din pușculița pe care îi dăm funcționarului de la ghișeul băncii, DEVIN AI BĂNCII, iar aceasta, poate face orice cu ei.
Toți banii din bancă, sunt banii băncii, și NU AI DEPONENȚILOR.
De aceea banca ne dă dobândă.
Doar am împrumutat-o.
(Are logică pe undeva!
Dacă eu am împrumutat pe cineva, banii mei (indiferent de sumă), devin ai lui. Mie, dacă îmi dă banii (aceiași) înapoi vreodată e bine, dar dacă întârzie cu returnarea lor altfel decât am stabilit, pot percepe o dobândă pentru banii mei deveniți ai lui, pentru simplu fapt că s-a folosit de ei, și n-a respectat termenul de înapoiere a acestora.
Dar, în cazul băncilor…banii mei rămân ai mei!
I-am dat băncii spre păstrare, NU GRATIS, NU DE POMANĂ!
Faptul că i-am dat ei spre păstrare, am făcut-o nu ca să nu-i mai văd înapoi ori numai pentru dobândă, ci pentru siguranța lor într-un loc anume (ca în cazul aurarului….)
Iar dobânda, mi-o dă pentru că se folosește de banii mei pentru alte tranzacții în folosul ei, nu al meu!
Iar faptul că i-am dat banii spre păstrare creîndu-mi un cont la ei, banca își (re)trage oricum o sumă pentru întreținerea acestuia.
Acestă înțelegere de comun acord, recompensată prin dobândă din partea băncii, arată încrederea acordată ei în a-mi ține banii în siguranță, și de a se folosi de ei cum/când crede de cuviință, DAR cu returnarea acelora ORICÂND dacă voiesc, dacă n-am stabilit un alt termen între mine și bancă.)