În discuție: „Banii ca datorie II”

întreaga serie de articole

Iată la rând și o a doua parte a excepționalului documentar al actualei săptămâni, „Banii ca datorie II”, în care se aprofundează clarificările atât de necesare legate de sistemul bancar actual prezentate în prima parte a documentarului „Banii ca datorie”…

Promisiuni dezvăluite

„Dacă am avea o casetă de valori la bancă, valorile pe care le punem în ea sunt ale noastre. Doar închiriem un spațiu sigur pentru a le păstra. În termeni comuni, cuvântul „depozit” se referă la „a pune ceva deoparte”. Dar termenul „depozit” folosit pentru un cont bancar este greșit înțeles. Contul bancar este în realitate un împrumut. Valoarea din cont arată cât vă datorează banca dumneavoastră. Reprezintă o promisiune a băncii că ne va plăti acea sumă și nu banii din depozit în sine. Diferența e importantă. Banii din pușculiță pe care îi dăm funcționarului de la ghișeul băncii devin ai băncii, iar aceasta poate face orice cu ei. Toți banii din bancă sunt banii băncii și nu ai deponenților. De aceea banca ne dă dobânda. Doar am împrumutat-o!”

„Clarificarea termenilor din sistemul bancar este primul pas. Știm acum că depozitul este în realitate un împrumut acordat băncii. Următoarea întrebare este: ce reprezintă un împrumut luat de la bancă? Când semnați pentru un împrumut, vă luați angajamentul că veți returna băncii suma împrumutată plus o dobândă; în schimb, banca va credita contul dumneavoastră cu suma împrumutată. Când vorbim de creditarea contului dumneavoastră de către bancă, în realitate vorbim de creditarea contului dvs. cu promisiunea dvs. de a returna banii. Ceea ce se întâmplă în realitate este de fapt un schimb de promisiuni: nici una dintre părți nu oferă celeilalte decât promisiuni. deci, cine e împrumutatul și pe cine împrumută? Termenii de împrumut, împrumutat și creditor sunt toți înțeleși greșit.”

„Ce diferențe ar fi dacă cele două părți ar coborî la subsol și ar porni mașina de tipărit bani și ar crea bani în felul acesta?

Suntem pe deplin conștienți de ceea ce înseamnă a falsifica. Prin imprimarea câtorva sute de dolari falși, falsificatorul creează bani din aer. Banii ne dau posibilitatea de a cumpăra bunuri și servicii. Este clar că falsificatorii au creat posibilitatea de a cumpăra bunuri și servicii reale, dând la schimb doar o bucată de hârtie frumos colorată. Falsificatorii primesc ceva degeaba. Iar dacă banii nu sunt descoperiți, aceștia intră în circulație diluând masa monetară și astfel furând de la toți. Falsificarea este o infracțiune serioasă și este ușor de înțeles de ce: ocolește un principiu de bază al societății, acela de a nu fura.

Prin luarea unui împrumut de la bancă, de asemenea se creează putere de cumpărare. dar în loc să fie considerată o formă de hoție, este însăși baza sistemului nostru monetar.”

“Băncile împrumută prin crearea Creditului.
Creează mijloace de plată din nimic.”

Ralph M. Hawtrey

„Cum de o formă de a crea bani din nimic este considerată infracțiune, iar alta e acceptată ca practică legală, fiind sursa majorității banilor noștri?”

Anatomia unui împrumut

Motivul

„Cel ce vrea un împrumut își dorește un lucru, dar nu are suficiente fonduri pe moment. În același timp, este optimist că va avea suficiente fonduri în viitor pentru a plăti atât prețul obiectului dorit, cât și dobânda împrumutului.”

Metoda

„Suntem probabil familiari cu procedura ce urmează. Banca îl pune pe individ să semneze un angajament în care acesta promite să plătească băncii atât dobânda, cât și banii împrumutați, sau în caz contrar să predea băncii obiectul ce va fi cumpărat cu acest împrumut. Asta se întâmplă de nenumărate ori în lume, în fiecare zi.

Dar apare o problemă. Cum să garanteze cel împrumutat cu ceva ce nu îi aparține încă? Dacă, de exemplu, vreau să împrumut 10.000 de dolari de la tine pentru a pleca într-o croazieră de lux în Europa, ai accepta mașina vecinului meu drept garanție? Bineînțeles că nu, pentru că știi că nu am nici un drept legal asupra mașinii vecinului meu, indiferent cât de mult ți-aș promite.

Dar dacă promit să cumpăr mașina vecinului meu cu cei 10.000 de dolari pe care mi-i împrumuți, situația se schimbă. Poți accepta să-mi împrumuți 10.000 de dolari, crezând că voi cumpăra mașina și ți-o voi oferi drept garanție, odată ce intră legal în posesia mea.

Bineînțeles că până ce tranzacția nu se finalizează, nu pot garanta împrumutul cu mașina. Succesiunea evenimentelor generate de această problemă poate fi evitată foarte simplu: tu cumperi mașina și mi-o vinzi mie. Banca poate face același lucru. Dacă împrumutatul cumpără bunul cu banii băncii, de ce n-ar putea banca să cumpere bunul cu banii ei și să i-l vândă celui ce vrea împrumutul? Ei bine, răspunsul la această întrebare e la fel de simplu: pentru că banca, asemeni celui care împrumută, are buzunarele goale!

Banca își îndeplinește partea ei de înțelegere prin crearea unui cont pentru cel ce împrumută. Adevărul este că împrumutatul și-a creditat contul în mod fraudulos, punând ceva ce nu deține încă. La rândul ei, banca nu a pus nici un ban. Și dacă totul merge bine, nu va pune niciodată.”

Acceptarea fraudei

„Împrumutatul crede că numerele din contul său reprezintă banii săi din bancă. La fel ca noi ceilalți, nu înțelege diferența dintre banii existenți și banii promiși. Dacă tot îi cheltuie, ce mai contează?

Întrebarea ce se pune acum, este dacă cel ce vinde bunul va accepta promisiunea de plată. deși unii oameni preferă banii în mână, vor accepta un cec sau un transfer bancar. de ce? Pentru că vânzătorul știe din experiență că poate depune cecul la bancă și astfel își va mări suma din cont.”

Balanța promisiunilor

„Evident, banca cumpărătorului este datoare băncii vânzătorului cu suma împrumutului. Deci, s-ar crede că de aici provin banii din depozit. Promisiunea de plată a împrumutului făcută băncii sale tocmai s-a transformat în urma tranzacției în promisiunea băncii vânzătorului de a-i da banii acestuia. Iar acum, banca cumpărătorului trebuie să transfere băncii vânzătorului suma de bani. Corect?

Da,… dar doar într-o mică măsură. Pe viitor, atâta timp cât banca își ia partea ei din depozite, cantitatea de bani necesară ca ea să-și acopere împrumutul este practic zero. CUM ASA?

Ei bine, să zicem că atât vânzătorul, cât și cumpărătorul au câte un cont la aceeași bancă. Astfel, vânzătorul își va depune cecul primit de la cumpărător în contul său. Tot ce are de făcut banca este să efectueze o tranzacție ce adaugă la contul vânzătorului aceeași sumă cu care scade contul cumpărătorului. cele două conturi sunt doar promisiuni, astfel că nici un ban real nu este implicat.

Care e rezultatul final? Banca tocmai a creat 10.000 de dolari pentru cumpărător. Cumpărătorul a achiziționat o mașină cât se poate de reală, iar vânzătorul are în cont 10.000 de dolari virtuali. Astfel, o cerere de 10.000 de dolari, cât valorează bunul real, tocmai s-a onorat, fără ca banii băncii sau ai altcuiva să fie implicați. Și pe deasupra, banca trebuie să primească toți banii de la cumpărător, plus dobânda aferentă, sau ia mașina.

Asemenea magie este de obicei văzută doar în spectacole…”

O astfel de prezentare, într-un limbaj simplu, pe înțelesul tuturor nu poate decât să ne bucure. Și să ne facă să înțelegem adevărul despre un sistem care ne afectează viețile clipă de clipă, dar despre care nu ni se explică nimic în procesul de educare…

Cred că acest documentar ar trebui să fie suport de curs în școala generală. Desigur că n-o să vedem prea curând așa ceva… 😉 Dar, mulțumită internetului, cine vrea să afle, poate găsi informația utilă. Din păcate, avalanșa de „informație” de tip gunoi face ca ceea ce este cu adevărat important să fie mai greu de găsit…

Și totuși, există speranță. depinde de fiecare dintre noi ce „informații” consumăm…

întreaga serie de articole
 

16 thoughts on “În discuție: „Banii ca datorie II”

  1. Magda 21 februarie 2017 at 19:15

    Banii ca datorie 2   https://www.youtube.com/watch?v=3Lh7ZCP6AvY

      Dacă două părți, nu ar fi fost o bancă și o persoană fizică, ci ar fi fost două persoane fizice, NU ar fi putut arunca bani fără acoperire în circulație printr-un împrumut, din simplu motiv  că cel ce împrumută…nu poate da ceea ce nu are, așa cum fac băncile.

      ”
    DOAR BĂNCILE ȘI COMPANIILE DE CREDIT POT ÎMPRUMUTA BANI PE CARE ÎI PRODUC PRIN OPERAȚIUNEA DE ÎMPRUMUT.”
     –Irvin Fisher, economist, ”100% Bani” (1935)   ”Studiul finanțelor, mai presus de toate celelalte domenii din economie, este unul în care complexitatea este folosită pentru a ascunde, ori pentru a ocoli adevărul.” – John Kenneth Galbraith, economist, autor.     

    Problema ce a rezistat de-a lungul secolelor, ce până la urmă va trebui înfruntată, o reprezintă situația oamenilor vis-à-vis de bănci. ” –Lord Acton, istoric englez (1834-1902).  

    BANII CA DATORIE II.  
    Promisiuni dezvăluite.
    -Vrea cineva o limonadă?
    -Cine vrea o limonadă?
    -Pentru o treabă bine făcută! (Arată cum copiii primesc bani din partea părinților pentru pușculiță, pentru vânzarea limonadei.)
    -Copii, sunteți niște întreprinzători adevărați.
    E timpul să deschidem niște conturi în bancă, ca să puneți banii să ”muncească” pentru voi!   Î
    i arată pe cei doi copii la Bancă, cu purcelușii-pușculiță:
    -Am dori să deschidem niște conturi, vă rugăm…
    După ce au depus banii, se mândresc între ei:
    -Suntem oamenii mari!
    -Da, avem niște bani la bancă.  
    I-arată apoi pe cei doi fotografiați unul lângă altul, având în mâini carnetele de deponenți, fotografie înrămată și pusă la loc de cinste.
    -Poate că deschiderea primului vostru cont de economii, nu a fost atât de emoționantă ca aceasta…dar șansele sunt ca peste ani, să vă referiți la banii ce apar în contul vostru de economii ca fiind ai voștri…dar nu este adevărat.  

    Dacă am avea o casetă de valori la bancă, valorile pe care le-am pune în ea, sunt ale noastre.
    Doar închiriem un spațiu singur pentru a le păstra. În termen comun, cuvântul ”depozit”, se referă la ”a pune deoparte ceva”.    
    Dar termenul ”depozit”, folosit pentru un cont bancar, este înțeles greșit.

    CONTUL BANCAR ESTE ÎN REALITATE, UN ÎMPRUMUT.

    Valoarea din cont indică, cât vă datorează banca, Dvs.
    Reprezintă o promisiune a băncii, că ne va plăti acea sumă, și nu suma de bani în sine.

    Diferența este importantă.  
    Banii din pușculița pe care îi dăm funcționarului de la ghișeul băncii, DEVIN AI BĂNCII, iar aceasta, poate face orice cu ei.
    Toți banii din bancă, sunt banii băncii, și NU AI DEPONENȚILOR.

    De aceea banca ne dă dobândă.
    Doar am împrumutat-o.   (Are logică pe undeva!
    Dacă eu am împrumutat pe cineva, banii mei (indiferent de sumă), devin ai lui. Mie, dacă îmi dă banii (aceiași) înapoi vreodată e bine, dar dacă întârzie cu returnarea lor altfel decât am stabilit, pot percepe o dobândă pentru banii mei deveniți ai lui, pentru simplu fapt că s-a folosit de ei, și n-a respectat termenul de înapoiere a acestora.
      Dar, în cazul băncilor…banii mei rămân ai mei! I-am dat băncii spre păstrare, NU GRATIS, NU DE POMANĂ! Faptul că i-am dat ei spre păstrare, am făcut-o nu ca să nu-i mai văd înapoi ori numai pentru dobândă, ci pentru siguranța lor într-un loc anume (ca în cazul aurarului….) Iar dobânda, mi-o dă pentru că se folosește de banii mei pentru alte tranzacții în folosul ei, nu al meu! Iar faptul că i-am dat banii spre păstrare creîndu-mi un cont la ei, banca își (re)trage oricum o sumă pentru întreținerea acestuia.   Acestă înțelegere de comun acord, recompensată prin dobândă din partea băncii, arată încrederea acordată ei în a-mi ține banii în siguranță, și de a se folosi de ei cum/când crede de cuviință, DAR cu returnarea acelora ORICÂND dacă voiesc, dacă n-am stabilit un alt termen între mine și bancă.)
     
     

     
  2. Magda 21 februarie 2017 at 20:41

    Poate părea doar o diferență semantică.
    Știm că putem merge oricând la Bancă și să luăm banii din cont.
    Dar diferența, nu este de enunț.
    DIFERENȚA ESTE CRUCIALĂ.
     
    Tot ce se întâmplă în sistemul bancar, ne afectează pe noi, și cu toate astea, puțini dintre noi avem habar de cum funcționează…
    Întreaga economie mondială, se bazează pe un sistem de credit oferit de bănci, iar când acesta se strică, toată lumea are de suferit.
    Falimente, imposibilitate de plată, ajutoare guvernamentale…și, pentru a înrăutăți lucrurile, explicația experților pentru aceste probleme, NU se referă NICIODATĂ la adevărata cauză.
     
    Și anume că, în afară de 1-5% constituită din bancnote și monezi, masa monetară aflată în circulație, se compune din bani creați pe principiul împrumutului...cu Băncile percepând Principalul și Dobânda, reprezentând așa-numita restituire.
     
    Iar aceasta, nu numai că face ca, existența banilor să depindă în totalitate de existența creditelor, ci face ca întregul sistem să fie sortit eșecului, prin însăși concepția lui, din momentul în care primul document de împrumut este semnat, aceasta, deoarece suma restituită, depășește suma împrumutată.  
     
    Cu sistemul financiar-global îndreptându-ne spre colaps…tot mai mulți oameni realizează că nu mai pot ignora practicile bancare existente.
    Mulți și-au pierdut casele și locurile de muncă, din cauza practicilor celor care împrumută bani.
    Este timpul ca oamenii să înțeleagă banii, și să urgenteze schimbarea fundamentală a modului cum funcționează sistemul.
     
    Clarificarea termenilor din sistemul bancar, este primul pas.
    Știm că DEPOZITUL este în realitate, UN ÎMPRUMUT acordat Băncii.
     
    Următoarea întrebare, este: Ce reprezintă un împrumut luat de la Bancă?
    Când semnați pentru un împrumut, vă luați angajamentul că veți returna băncii, suma împrumutată plus o dobândă.
    În schimb, banca, va credita contul vostru cu suma împrumutată.
    Când vorbim de creditarea contului vostru de către bancă, în realitate, vorbim de creditarea contului vostru, cu promisiunea voastră de a returna banii.
     
    Ceea ce se întâmplă în realitate, este de fapt, un schimb de promisiuni.
    NICIUNA DINTRE PĂRȚI, NU DĂ CELEILALTE DECÂT PROMISIUNI.
    Deci, CINE e împrumutatul și CINE împrumută?
    Termenii ”împrumut”, ”împrumutat” și ”creditor” sunt înțeleși greșit.
     
    Cele două părți, în realitate, au tranzacționat promisiuni de plată, iar în urma procesului a rezultat ceea ce se cheamă cecuri sau credit, ce poate fi LEGAL, fologit ca și bani.
    Creditul bancar poate fi folosit deoarece noi, în inocența noastră, credem că, de fiecare dată când depune bani în contul nostru, acesta crește cu suma depusă.
     
    În realitate, dacă n-am pune nimic în cont, acesta ar fi gol.
    De aceea, este înțeles că banii din cont reprezintă bani care sunt depuși în acel cont.
    Dar NU, CONTUL REPREZINTĂ O PROMISIUNE, NU BANI.
    De fapt, o promisiune reprezintă absența elementului promis.
    Altfel, de ce ar fi nevoie să fie promis?
    De aceea, toate conturile bancare reprezintă în fapt promisiuni, iar banca și cel ce împrumută, FAC DOAR UN SIMPLU SCHIMB DE PROMISIUNI.
     
    Iar în urma câtorva apăsări de taste, o balanță pozitivă apare în contul celui împrumutat, FĂRĂ CA CINEVA SĂ PUNĂ BANI ADEVĂRAȚI ÎN CONT.
    Acum știți care este surse a ceea ce se numește împrumutul bancar.
     
    Băncile comerciale crează cecuri ori de câte ori acordă un împrumut, PRIN SIMPLA TASTARE a unei sume în contul celui împrumutat, în schimbul promisiunii sale de plată. ”  – Federal Reserve Bank of New York, I Bet You Thought, p.19.
     
    Ce diferență ar fi dacă cele două părți ar coborî la subsol, și ar porni mașina de tipărit bani și ar crea bani în felul acesta?
    Suntem pe deplin conștienți de ceea ce înseamnă a falsifica.
    Prin imprimarea câtorva sute de dolari falși, falsificatorul crează bani din aer.
    BANII, NE DAU POSIBILITATEA DE A CUMPĂRA BUNURI ȘI SERVICII.
     
    Este clar că falsificatorii au creat posibilitatea de a cumpăra bunuri și serivicii reale, dând în schimb DOAR O BUCATĂ DE HÂRTIE FRUMOS COLORATĂ.
    Falsificatorii, primesc CEVA degeaba.
    Iar dacă banii falși nu sunt descoperiți, aceștia intră în circulație, diluând masa monetară și astfel, furând de la toți.
    Falsificarea este o infracțiune serioasă, și este ușor de înțeles de ce – ocolește un principiu de bază al societății, acela de a nu fura.
     
    Prin luarea unui împrumut de la bancă, de asemenea se creează putere de cumpărare.
    Dar, în loc să fie considerată o formă de hoție, este însăși baza sistemului nostru monetar.  
     
    Băncile împrumută prin crearea creditului.
    Crează mijloace de plată, din NIMIC.” – Ralph M. Hawtrey 1879-1975, fost secretar al Trezoreriei britanice.
     
    Cum de o formă de a crea bani din nimic este considerată o infracțiune, iar alta, este acceptată ca practică legală, fiind sursa majorității banilor noștri?
     
    Iată de ce se întâmplă aceasta. Pentru a înțelege, este necesar să aruncăm o privire asupra istoriei legilor ce reglementează comerțul.
    Înainte de asta, trebuie să înțelegem logica din spatele unui împrumut.
     
    ANATOMIA UNUI ÎMPRUMUT:
     
    MOTIVUL.
    Cel ce vrea un împrumut își dorește un obiect, dar nu are suficiente fonduri pe moment. În același timp este optimist că va avea suficiente fonduri în viitor să plătească, atât prețul obiectului, cât și dobânda împrumutului.
    Așa că se duce la bancă să ia un împrumut.
    El poate să promită că va face plata în viitor.

     
  3. Magda 22 februarie 2017 at 13:44

    Dar pe moment, vine cu buzunarele goale.
    Doar de-asta vrea un împrumut.
     
    METODA.
     
    Suntem probabil familiari cu procedura care urmează.
    Banca, pune individul să semneze un angajament în care acesta, promite să plătească băncii atât dobânda, cât și banii împrumutați sau, în caz contrar, să predea băncii obiectul ce va fi cumpărat cu acest împrumut.  
    Aceasta se întâmplă de nenumărate ori în lume, în fiecare zi.
    Dar apare o problemă.
    Cum să garanteze cel ce împrumută, cu CEVA ce nu îi aparține încă?
     
    Dacă spre exemplu, vreau să împrumut 10.000 de dolari de la tine pentru a pleca într-o croazieră de lux în Europa, ai accepta mașina vecinului meu drept garanție?
     
    [Doar dacă vecinul se bagă ca girant, și este stipulat acest lucru în contract.
    Mi-aduc bine aminte cum, nu de mult, când cineva voia să achiziționeze un bun valoros, peste puterea lui de cumpărare, pe lângă angajamentul plății în rate lunare, trebuia să găsească unul sau mai mulți giranți care, în caz de incapacitate de plată prin returnarea banilor împrumutați de la bancă (în rate lunare) , aceia să-și asupra lor responsabilitatea plății integrale a împrumutului, plus dobânda aferentă.]
     
    Bineînțeles că nu, pentru că știi că n-am niciun drept legal asupra mașinii vecinului meu, indiferent cât de mult ți-aș promite.
     
    Dar dacă promit să cumpăr mașina vecinului meu, cu cei 10.000 de dolari pe care mi-i împrumuți, situația se schimbă.
    Poți accepta să-mi împrumuți 10.000 de dolari, crezând că voi cumpăra mașina și ți-o voi oferi drept garanție, odată ce intră legal în posesia mea.
    Bineînțeles că, până ce tranzacția nu se finalizează, nu pot garanta împrumutul cu mașina.
    Succesiunea de evenimente generată de problemă, poate fi foarte simplu evitată = TU CUMPERI MAȘINA, ȘI MI-O VINZI MIE. laughing
    Banca poate face același lucru.
     
    Dacă împrumutatul cumpără bununl cu banii băncii, de ce n-ar putea oare banca să cumpere bunul cu banii ei, și să-l vândă celui ce vrea împrumutul?
     
    Ei bine, răspunsul la această întrebare este la fel de simplu.
    PENTRU CĂ BANCA, asemeni celui care împrumută, ARE BUZUNARELE GOALE.
     
    Banca își îndeplinește partea ei de înțelegere, prin crearea unui cont pentru cel ce împrumută.
    Adevărul este că, împrumutatul și-a creditat contul în mod fraudulos, punând garanție ceva ce nu deține încă.
    Banca, la rândul ei, nu a pus nicun ban.
    Și dacă totul merge bine, nu va pune niciodată.
     
    ACCEPTAREA FRAUDEI
     
    Împrumutatul, crede că numerele din contul său reprezintă banii săi din bancă.
    Ca și noi ceilalți, nu înțelege diferența între banii existenți și banii  promiși.
    Dacă tot îi cheltuie, ce mai contează?
    Întrebarea ce se pune acum, este dacă cel ce vinde bunul, va accepta promisiunea de plată.
    Deșii unii oameni, deși preferă banii în mână, vor accepta un cec sau un transfer bancar.
     
    [Deci, iluzia se perpetuează până la sfârșit – atât în privința împrumutatului, a băncii (care-i administratorul-tartor și generator al tărășeniei ăsteia, ÎN BUCLĂ), cât și a vânzătorului de bunuri sau servicii care vinde împrumutatului, primind în schimb – cifre iluzorii în cont, nu bani adevărați, manevrându-le la rându-i, pentru plata achiziționării altor bunuri sau pentru altceva…altora, care fac la fel și tot așa….
    În cazul (rar) de plată CASH către vânzătorul/prestatorul de bunuri și/sau serivcii, Banca îi va da (probabil), din dobânda plătită de alți împrumutați ai ei, nu de la ea.]

     
  4. Magda 22 februarie 2017 at 13:52

    De ce? Pentru că vânzătorul știe din experiență că poate depune cecul la bancă și astfel, își va crește suma din cont.
    Deci, ce urmează?
     
    BALANȚA PROMISIUNILOR.
     
    Evident, banca cumpărătorului este datoare băncii vânzătorului, cu suma împrumutului.
    Deci, s-ar crede că de-aici provin banii din depozit.
    Promisiunea de plată a împrumutatului făcută băncii sale, tocmai s-a transformat, în urma tranzacției, în promisiunea băncii vânzătorului de a-i da banii acesteia.
    Iar acum, banca cumpărătorului, trebuie să transfere băncii vânzătorului suma de bani. Corect?   
     
    Da…dar doar într-o mică măsură.
    Pe viitor, atâta timp cât banca își ia partea ei din depozite, cantitatea de bani necesară ca ea să-și acopere împrumuturile este, theoretic…ZERO.
    Cum așa?
     
    Ei bine, să zicem că vânzătorul, are cont la aceeași bancă ca și cumpărătorul.
    Astfel, își va depune cecul primit de la cumpărător, în contul său.
    Tot ce are banca de făcut, este să efectueze o tranzacție ce crește și se adaugă în contul vânzătorului, cu aceeași sumă cu care scade contul cumpărătorului.
     
    Cele două conturi sunt doar promisiuni, astfel că nicin ban real nu este implicat.
    Care este rezultatul final?
    Banca, tocmai a creat 10.000  de dolari pentru cumpărător.
    Cumpărătorul, a achiziționat o mașină cât se poate de reală, iar vânzătorul, are în cont 10.000 de dolari virtuali.
     
    Astfel, O CERERE DE 10.000 de dolari, cât valorează un bun real, tocmai s-a onorat FĂRĂ BANI, bănci sau altcuiva care să fie implicați.
    Și pe deasupra, banca trebuie să primească toți banii de la cumpărător, plus dobânda aferentă sau, ia mașina.
     
    MAGIE CA ASTA ESTE VĂZUTĂ DE OBICEI, LA SPECTACOLE.
     
    Să examinăm acum, ce se întâmplă dacă vânzătorul are contul la altă bancă.   
     
    Nu cumva este necesar un transfer de fonduri reale de la banca cumpărătorului, la cea a vânzătorului?
    Posibil….
    Dar, cu siguranță nu va fi necesară aceeași sumă, deoarece sistemul bancar în ansamblu, funcționează ca o singură bancă.
      
    Pentru a arăta aceasta, să introducem o altă tranzacție în scenă:
     
    În aceeași zi, banca vânzătorului mașinii, împrumută o bătrânică care tocmai și-a cumpărat un nou sistem home-theatre.
    Magazinul de electronice, depune cecul la banca proprie.
    Banca acestuia, a făcut un împrumut similar de la banca celui care a cumpărat mașina.
    Iar când diferitele balanțe s-au egalizat, băncile nu sunt datoare între ele.
    Și, chiar dacă ar exista diferențe, acestea ar reprezenta doar o mică parte din suma de credit creată.
     
    Deci, în momentul acesta, s-ar putea spune că, deși băncile s-au împrumutat între ele, ar trebui să aibă depozite pentru a da acele împrumuturi, aceasta deoarece băncile au nevoie de credit de la bănci, pentru a-și credita împrumuturile de la alte bănci.  
     
    Atâta timp cât băncile păstrează o egalitate între creditul ce le iese și creditul ce le intră, SUNT LIBERE SĂ DEA NOI ÎMPRUMUTURI și astfel, să creeze bani.
     
    NIMIC NU VA IEȘI DIN BUZUNARELE BĂNCII.
     
    Banca este liberă să investească fondurile sale în obligațiuni guvernamentale sau private, sau să facă orice altă investiție.
    Dacă cineva ar creea o diagram a întregului process, acesta ar arăta în felul următor:
     
    Dobânda, atât guvernamentală cât și privată, este plătitiă băncilor, de către noi.
    Reprezintă o mică parte din taxele pe care le plătim, atât cele directe cât și cele indirect, pe bunuri și servicii.
    Și de asemenea, mai este un lucru ce ne este pus în cârcă = acesta este riscul ca o bancă să dea faliment și astfel, să fie în imposibilitatea de a-și onora promisiunile de plată.
     
    Vă puteți întreba cum dă o bancă faliment, dacă oricum nu are bani de la început?
    Ce are de pierdut?
    Răspunsul la această întrebare este faptul că băncile, sunt legal îndreptate să creeze bani, prin anumite reguli contabile, ceea ce le deosebește de falsificatori.
    Băncile pot crea bani, prin luarea în considerare a plăților și garanțiilor celui împrumutat ca și ACTIV, iar împrumutul acordat sau orice altă garanție recunoscute de bancă, ca PASIV.  
     
    Cînd împrumutatul nu-și mai poate plăti împrumutul, bunul gajat este luat de bancă și vândut.
    Într-o piață de declin în care în general, valoarea bunurilor scade cu timpul, o valoarea mai mică, nu ajunge să acopere pasivele băncii ce au fost calculate la valoare inițială mai mare.

     
  5. Magda 23 februarie 2017 at 15:23

    Aceasta este înregistrată ca pierdere în contabilitatea băncii.
    Iar când piața imobiliară se prăbușește, valoarea garanțiilor scade dramatic, odată cu scăderea prețurilor locuințelor, aducând băncilor pierderi uriașe.
    În fond, sunt doar niște numere create din NIMIC.
    Dar băncile, sunt sub dictatura acestor numere.
     
    Iar urmările calculelor lor greșite, pot fi:
    STAGNARE ECONOMICĂ
    DEZAGREGARE SOCIALĂ
    HAOS FINANCIAR
    FOAMETE ȘI RĂZBOI.
     
    ”Cei ce trăiesc ținând cont de numere, pot foarte bine să piară din cauza lor.
    Și este un lucru terifiant ca o mașină de calcul, să-ți scrie epitaful.”- George J.W. Goodman, best-selling author, The Money Game (1968)
     
    Cu toate acestea, de dragul înțelegerii anatomiei unui împrumut, să presupunem că sistemul este funcțional, și toate cele trei împrumuturi se vor plăti.
    Rezultatul final este că, nici măcar un singur dolar existent nu și-a schimbat proprietarul dar, 30.000 de dolari-credit, s-au creat în masa monetară și s-a cheltuit.
    Și fiecare dintre cele trei bănci, au strâns 10.000 de dolari dobândă.
     
    Este într-adevăr crearea acestor 30.000 de dolari un act-fraudă precum falsificarea?  
    Diferența vizibilă este aceea că sistemul bancar este legal, supus reglementărilor guvernamentale și legilor contabilității.
    O altă diferență este aceea că nu există nicio victimă evidentă, precum în cazul celor prinși cu banknote false. (?!)
     
    (Da, dar câți s-or fi sinucis sau fac foamea, pierzându-și serviciile, casele…)
     
    Argumentul Băncii este că, atât cumpărătorul cât și vânzătorul au fost de acord și deci, care este infracțiunea?
    Și dacă este o fraudă, cine-a pierdut?
     
    Pentru a determina acest lucru, să vedem cine și ce a scos din afacere.
    Cumpărătorul și-a achiziționat obiectul dorit, în condițiile convenite.
    Poate va regreta mai târziu, chinuindu-se să-și plătească dobânda, sau poate va fi fericit și mulțumit că și-a primit împrumutul.
     
    Vânzătorul, și-a suplimentat creditul din bancă pe care-l consideră, așa cum a fost învățat în copilărie, ca fiind banii săi la bancă. Și este încrezător să și-i va putea cheltui așa cum dorește.
    Așa că, din punctual de vedere al vânzătorului, totul este în regulă.
    Și-a primit banii, integral. Este fericit.
     
    Și dacă cineva iese în pierdere în urma afacerii?  
    E vreun alt aspect al tranzacției pe care l-am trecut cu vederea?
    Ei bine, mai e și banca care și-a primit dobânda la împrumutul acordat.
    Acestea sunt afacerile și în mod normal, așa se fac.
     
    Și altcineva?
    De unde provine mașina?
    Provine din lumea lucrurilor reale.
    Resurse naturale, energie și mâna de lucru au fost cheltuite pentru producerea ei.
    Dacă am considera că partea ascunsă ar fi societatea per ansamblul ei și lumea reală de unde provin toate în cele din urmă, deoarece acești bani noi, nu existau de la început dar s-au cheltuit în lumea reală.
    Până la urmă, lumea reală primește banii în schimbul mașinii.
    Acești bani noi, pot stimula o nouă producție, crescând temporar economia, și făcând mulți oameni fericiți.
     
    De fapt, asta face de obicei, din moment ce majoritatea creditelor se transformă în credite ipotecare ce stimulează industria construcțiior, un ”furnizor ” major de slujbe bine plătite.
     
    Cu toate acestea, după utilizarea lor inițială, cu folos, acești noi bani AJUNG DOAR SĂ DILUEZE MASA MONETARĂ, REDUCÂND PUTEREA DE CUMPĂRARE A BANILOR, CU CÂTE PUȚIN.
     
    În contrast cu falsificarea, în care pierderea afectează persoane clar identificabile, în cazul acesta, PIERDEREA, AFECTEAZĂ PE TOATĂ LUMEA deoarece, elementul real din tranzacție – mașina – a fost extras din economia reală printr-o mică pierdere a valorii banilor fiecăruia.
     
    Pierderea puterii de cumpărare a banilor ce afectează pe cei care îi dețin, ADUCE CÂȘTIGURI CELOR CE EMIT MONEDA, PRIN INFLAȚIE.
     
    (Raport St.Louis Federal Reserve Bank, Nov.1975, p.22)
     
    Să continuăm comparația noastră dintre falsificare și creditul bancar.
     
    Banii falși sunt în cele din urmă, depistați și retrași din circulație, cauzând o pierdere directă a celui ce i-a acceptat.
    Bineînțeles, aceasta nu garantează câți dintre banii falși vor fi detectați și nici un termen pentru eliminarea lor.  
     
    Creditul bancar este de asemenea, retras din circulație cu timpul, pentru că, pe măsură ce fiecare rată se achită, creditul principal se diminuează ca valoare.  
     
    Țineți minte că, aproape toți banii existenți azi, sunt sub forme de credit bancar.
    De aceea, aproape fiecare dolar ce trece prin conturile noastre, are un termen limită, la care iese din circulație, care este ziua în care creditul principal este achitat, și încetează să existe.
     

     
  6. Magda 23 februarie 2017 at 15:31

    Deasupra Principalului este dobânda aferentă, care se transformă în venitul băncii, din care mare parte din el, va fi reintrodus în economie sub forma de dobândă la depozite, și alte cheltuieli aferente (cheltuieli curente, dividende, etc.)  
     
    Deci, nu e vizibil imediat faptul că există o pierdere pentru cineva, ca rezultat al retragerii din circulație a creditului, așa cum se întâmplă în cazul falsificării.
    Dar dacă ne uităm mai atent, identficăm o situație interesantă.
    Nu trebuie decât să apelăm la o aritmetică simplă pentru a înțelege că puterea rezidă în controlul masei monetare.
    Și de ce sistemul este conceput să se extindă permanent, în caz contrar intrând în colaps.
     
    Ori de câte ori rata de creare a banilor este în urma celei de retragere din circulație, masa monetară în uz, se va restrânge.
    Aceasta se numește DEFLAȚIE deoarece cantitatea de bani se restrânge, precum se desumflă un balon.
     
    Rezultatul? Mai puțini bani pentru bunurile și serviciile disponibile.
    Și, cu cât avem mai puțini bani la dispoziție să plătim, cu atât prețurile lor scad.
    La prima vederea pare un lucru bun, și poate că ar fi, dacă banii n-ar fi creați sub formă de datorie și dobândă.
     
    Pentru cineva care nu are datorii, deflația va reprezenta un fel de dividende aduse de bani, plătibile în bunuri și servicii, la alegere.
    Este ca și cum populația, ar deține acțiuni la o companie prosperă. Țara lor.
    Oamenii, nu trebuie să ceară o mărire de salariu.
    Dacă nația este atât de productivă, fiecare va beneficia automat de aceasta, prin creșterea puterii de cumpărare a banilor.
     
    Dar nu acesta este efectul deflației într-un sistem în care banii provin din credite și dobânzi.
    Mai mult de 95% din banii existenți azi, sunt proveniți din datorii făcute la bănci, promisiun de plată la care se adaugă dobânda.
    Și, așa cum am văzut, doar Principalul este creat, NU și dobânda.
     
    Datorită întârzierii dintre crearea banilor și plata lor și introducerea dobânzilor creditelor acordate în circulație sistemului bancar, majoritatea dintre noi putem să ne plătim datoriile, în ciuda creșterii masei monetare.
    Dar dacă  masa monetară sau datoria totală descrește, banii sunt mai greu de obținut datorită deficitului masei monetare, iar plățile datoriilor sunt mai greu de făcut.  
     
    Pentru cei ce au datorii mari, lipsa de bani poate deveni catastrofală.
     
    Economia globală se bazează pe consumator. Dacă acesta nu mai cheltuie banii pe care nu-i are…pe lucruri de care n-are nevoie, S-A TERMINAT.” –Bill Bonner, author, publicist și ziarist pe domeniul economic.
     
    Din păcate, efectele psihologice ale scăderii salariilor și prețurilor, accelerează procesul, pe măsură ce aceia care au nevoie de bani, inclusiv mediul de afaceri, își pierd încrederea în capacitatea lor de a returna împrumuturile, și nu mai aplică pentru altele.
     
    Fără noi împrumuturi care să le înlocuiască pe cele vechi, lipsa banilor înrăutățește lucrurile, rezultând o descreștere a locurilor de muncă și-a puterii de cumpărare, chiar dacă există abundența de resurse și capacități de producție.
     
    ACESTE EFECTE ÎN CASCADĂ, DUC LA FALIMENTE INEVITABILE:  
     
    1.Prețurile scad drastic, deoarece nimeni nu vrea să-și cheltuiască banii.
    2.Micșorarea valorii, duce la scăderea garanției împrumuturilor, cauzând pierderi masive băncilor, câteva dintre ele, chiar se închid.
    3.Încrederea consumatorului și-a mediului de afaceri, se pierde.
    4.Tulburării și dezechilibre economice și sociale, își fac loc în peisaj.
     
    Cu sistemul monetar pe care îl avem azi, agoniseala de-o viață, poate dispărea într-o clipită. – Larry Parks, Director Executiv, FAME.
     
    Această spirală dezastruoasă, nu se poate închide, decât dacă Guvernul creează bani sau se împrumută de la bănci private, pentru a avea suficienți bani să reorganizeze și repornească economia.
    Cel mai cunoscut eveniment, este prăbușirea pieței acțiunilor, din 1929.
    Efectul psihologic ce a urmat prăbușirii pieței, a condus la mai puține împrumuturi și deci, mai puțin bani.
    Federal Reserve, n-a făcut nimic pentru a corecta deflația și masa monetară, s-a redus cu o treime până în 1932.
     
    Mulți oameni și-au pierdut casele pentru că banii pentru a-și plăti ipotecile, pur și simplu au încetat să existe.
    În 1932, Franklin Roosevelt, a devenit Președinte al SUA.
    Prin programul său ”New Deal”, își propunea să repornească economia, prin restabilirarea masei monetare.
    Pentru a cotracara lipsa de bani, Roosevelt, s-a împrumutat de la băncile private.
     
    Fabricile, au început să angajeze din nou.
    Dar, numai când a început războiul locurile de muncă și fondurile s-au redirecționat către susținerea efortului pe timp de război.
    BANII CHELTUIȚI ÎN CEL DE-AL DOILEA RĂZBOI MONDIAL, A PUS CAPĂT MARII DEPRESII.
     
    În urma războiului, a rezultat 50 de milioane de morți la nivel global, și a dus la crearea unei noi balanțe de puteri ostile una față de cealaltă, ce a condus la o cursa înarmării, și la transformări sociale și tehnologice, fără precedent.

     
  7. Magda 24 februarie 2017 at 20:52

    Când un guvern este dependent de bancheri pentru bani, aceștia din urmă, și nu guvernanții controlează situația, din moment ce mâna cu care dau, este mai puternică decât cea cu care iau.
    Banii nu au țară, iar finanțiștii nu au spirit patriotic, iar în lipsa decenței, singurul lor obiectiv este CÂȘTIGUL. ” – NAPOLEON BONAPARTE.
     
    ”N-aș pleca la război încă odată, așa cum am făcut, ca să protejez niște investiții proaste, făcute de bancheri. Sunt două lucruri pentru care merită să lupți. Unul este apărarea patriei, și alta este Bill of Rights.
    Război din alt motiv, este pur și simplu o escrocherie.”– General Maior Smedley Darlington Butler USA (1881-1940)
     
    Nu ne rămâne nimic altceva de făcut, decât să ne adâncim și mai mult în datorii, la un sistem bancar pentru a furniza necesarul de bani pe care națiunea îl cere pentru creștere și expansiune.
     
    SISTEMUL NOSTRU FINANCIAR, NU ESTE ALTCEVA DECÂT O SCAMATORIE.
     
    Puterea banilor, a reușit să pună în umbră guvernări oneste și responsabile, nu este doar puterea celor foarte bogați, ci este pur și simplu o nouă metodă de a distruge bani, fără cea mai mică preocupare pentru înteresul comunității, sau al rolului real al banilor în economie, pentru a permite să devină o modalitate de câștig pentru cei ce pot crea bani, SĂ POATĂ MAI ÎNTÂI SĂ CREEZE O FORMĂ ILICITĂ DE GUVERNARE, IAR ÎN FINAL – UN RIVAL PUTERNIC, CAPABIL SĂ RĂSTOARCE ORICE ALTĂ FORMĂ DE GUVERNĂMÂNT. Un sistem financiar onest, este singura alternativă. – Dr.Frederick Soddy, Nobel Prize winner (1921), author of Wealth, Virtula Wealth & Debt.
     
    Alternanța între creștere economică și descreștere este numit în general, ciclu economic.
    Și este asemănător cu cele ce au loc în natură, precum circuitul apel și al dioxidului de carbon. Acestea din urmă, sunt dependente de lumină solară.
    Dar care este motorul ciclului economic?
     
    Un răspuns ar fi cantitatea de bani și, așa cum am văzut, aceasta este dependența de împrumuturi.
    Haideți să vedem ce se întâmplă în timpul existenței unui împrumut.
    Știm acum că, un credit bancar nu e altceva decât o promisiune de plată a celui împrumutat, pe care banca o înregistrează în contabilitatea ei, în contul banilor dați.  
     
    Promisiunea făcută băncii, este de regulă cheltuită pe bunuri și servicii reale, ceea ce face ca schimburile economice să se desfășoare ușor.
    Ca mijloc de schimb, în mediul economic actual, promisiunea de plată este de neegalat în ușurință și flexibilitate.
     
    Dar, datorită faptului că banii nu sunt creați pentru a plăti dobânda, o situație imposibilă este generată.
    Pe de-o parte, dacă cel ce împrumută trebuie să plătească imediat toată dobânda și împrumutul pe care le datorează, trebuie să se lupte pentru a obține o parte din masa monetară existentă, care este mult mai mică decât totalul datorat.
    Procentul celor ce vor fi incapabili să plătească, este simplu de calculat.
     
    Dar, în general, dobânda este plătită pe parcursul timpului, și nu toată odată.
    Dacă această dobândă este introdusă în circuitul banilor în economie, sub formă de cheltuieli, este disponibilă pentru a fi obținută în mod repetat.   
     
    Odată înțeles acest lucru, întrebarea este dacă această dobândă este într-adevăr imposibil de plătit sau nu.
    Există acel sistem durabil de creditare care nu produce matematic, incapacități de plată?
    În Evul Mediu, camăta sau perceperea unei dobânzi asupra oricărei forme de împrumut, era considerat un păcat.
    În timp ce justificarea era morală, motivul era practic.
     
    ÎNTR-O REZERVĂ MONETARĂ FIXĂ, pecum aurul, oricine ar fi perceput sistematic dobânda, AR FI AJUNS SĂ DEȚINĂ TOȚI BANII.  
     
    Acest factor, a jucat un rol important în distrugerea Imperiului roman.
    Acumularea privată de aur, a forțat Guvernul să emită monezi făcute din metale ordinare.
    A urmat devalorizarea banilor, pierderea încrederii și, în cele din urmă, DECLINUL.
    Lecția a fost învățată.

     
  8. Magda 24 februarie 2017 at 20:59

    Pentru următorii 1000 de ani, Biserica Catolică a declarat camăta ca fiind un păcat pedepsit cu excomunicarea.
    În unele țări, pentru camătărie, s-a practicat pedeapsa capitală.
    Este într-adevăr perceperea unei dobânzi, un păcat?  
    Ei bine, azi, pare rezonabil perceperea unei taxe pentru folosirea banilor.
    Dar există o problemă simplă și inevitabilă.
     
    Cu excepția cazului în care cei ce împrumută, cheltuie până la ultimul ban dobânda pe care o primesc în așa fel încât cei ce au împrumutul, o pot câștiga din nou, aceștia ajungând să nu mai poată plăti, indiferent de cât de mult s-ar strădui.
     
    În urma unui calcul aritmetic foarte simplu, deducem că, ORICINE POATE AJUNGE ÎN INCAPACITATE DE PLATĂ.
    Acest lucru este foarte ușor de văzut atunci când există o rezervă limitată de ani, ca de exemplu – monezi din aur.
    Atâta timp cât monezile percepute ca dobândă sunt cheltuite, cei ce împrumută, le pot obține din nou, ajungând că plătească dobânda, în mod repetat.   
     
    Cel ce dă împrumutul poate profita, cumpărând lucruri reale cu ajutorul lor, dar trebuie ca acestea, să fie cheltuite și nu împrumutate din nou, sau scoase din circulație.
     
    Lăsând la o parte alte considerente morale, această măsură ar fi sustenabilă.
    Dar dacă monezile obținute ca dobândă sunt reintroduse în circuit ca și împrumut, sau scoase din circulație prin tezaurizare, va apărea lipsa de monezi ceea ce va conduce la imposibilitatea de a plăti datoria totală.
     
    Situația descrisă, nu este diferită de sistemul monetar actual, bazat pe credit.
    Așa cum am văzut, aproape orice dolar ce există, este apărut în urma unui credit, cu o dată stabilită la care își va înceta existența, odată cu achitarea împrumutului principal ce l-a creat.  
    De aceea, ca toți cei împrumutați să-și poată plăti principalul și dobânda, două lucruri trebuie să existe:
     
    1.Dolarul creat de împrumutul principal, trebuie să fie la dispoziția celui ce l-a împrumutat, pentru ca acesta să-și poată plăti împrumutul ce va anula existența acelui dolar.
    2.Și, fiecare dolar pe care împrumutatul îl plătește băncii sub formă de dobândă, trebuie să fie disponibil, pentru a fi câștigat repetat de către acesta, pentru a-și plăti dobânda de fiecare dată.
     
    Există o teorie populară printre cei ce împrumută care spune că, datorită faptului că veniturile băncii reintră în circuit sub forma cheltuielilor operaționale, dobânda la impozite și dividende, există suficienți bani pentru comunitate, pentru ca toate plățile să poată fi efectuate.
     
    Cu toate acestea, ca și ideea deficitului absolut, această teorie este o simplificare excesivă.
    Imaginați-vă ce se întâmplă dacă altcineva, persoană sau instituție non-bancară obține acest dolar și îl împrumută cu dobândă.
    Ei bine, același dolar este simultan deținut de doi creditori, și atrage două simultane dobânzi.
     
    În plus, dacă acest dolar este împrumutat, replătit și reîmprumutat de către cel de-al doilea creditor, NU VA FI DISPONIBIL PENTRU A PLĂTI CREDITUL PRINCIPAL CARE L-A CREAT, ci doar pe cel de-al doilea împrumut, de la cel de-al doilea creditor.
     
    Deci, putem împrumuta de la Peter ca să-l plătim pe Paul, și de la Paul, ca să-l plătim pe Peter?
    Devine interesant.
    Putem, dar de fiecare dată când facem un împrumut, există și o dobândă ce trebuie de asemenea, plătită.
    Dacă toate dobânzile percepute, pot fi reintroduse în circuitul financiar, atunci toate plățile pot fi făcute.  
     
    Bazându-se pe asta, mulți economiști și apărători ai actualului sistem, pretind că nu va exista vreodată vreo lipsă de bani, și toate plățile pot fi făcute.
    Dar, pare a fi o falsă certitudine.
    Spre exemplu, dacă al doilea creditor reține o parte din bani necesari achitării împrumutului care i-a creat, acesta din urmă, nu va putea fi niciodată achitat.
     
    Iar deficitul de bani, va trebui să fie acoperit prin împrumut, dat de fiecare dată cu dobândă.
    Iar fiecare împrumut, se va adăuga la datoria toată, ce nu va putea fi plătită integral vreodată.
     
    Devine evident că, fiecare împrumut creat, încarcă sistemul în ansamblul lui și cere de la acesta, resurse suplimentare pentru plata lui.
    Asta afectează pe toată lumea: producători, consumatori, guvern.
    Pentru producători, acel ceva în plus, se traduce prin prețuri sau vânzări mai mari.
    Cu toate acestea, competiția pentru vânzări mai mari, înseamnă prețuri mai mici, și încă și mai multe vânzări care duce la supra-producție și saturarea pieței.
     
    Rezultatele? Închideri de unități, desființări de locuri de muncă și falimente.
    Pentru Guvern, acel EXTRA, înseamnă creșteri de taxe.
    Dar creșterea taxelor, drenează banii din economia productivă, ceea ce reduce posibilitățile comunității în a-și plăti taxele, care forțează guvernul să se împrumute, creând astfel, noi dobânzi.
     
    Pentru consumatori, acel ceva în plus se traduce prin muncă în plus, poate un al doilea loc de muncă, sau împrumut pentru a plăti împrumuturile vechi. 
     
     
     

     
  9. Magda 25 februarie 2017 at 16:54

    Competiția pentru locuri de muncă, duce la salarii scăzute și plăți pe perioade de timp mai mari, crescând și mai mult dobânda totală datorată.
    Iar împrumutatul, pentru plata unui alt împrumut, e ca și cum a-i încerca să umpli o groapă cu o altă groapă.
    Și, ASTA E SITUAȚIA ÎN CARE NE GĂSIM AZI.
     
    Producătorii nu pot vinde mai mult, deoarece consumatorii nu-și pot permite să cumpere.
    Guvernele taie din taxe, sperând să stimuleze apetitul consumatorului pentru consum, iar venitul real al acestora este limitat, datorită competiției acerba pentru locurile de muncă limitate.   
     
    De aceea, orice creștere a dobânzii totale, încarcă sistemul monetar în ansamlulu lui, și duce la o lipsă de bani.
    Asta, deoarece economia reală, cea care produce, este limitată de disponibilitatea resurselor naturale.
    Economia productivă există pentru a acoperi cererile și, pur și simplu nu poate face față cererilor artificiale ale sectorului financiar, cu al ei apetit nemărginit pentru profit, și care funcționează fără nicio legătură cu lumea reală și resursele naturale existente.
     
    Teoria conform căreia vor fi tot timpul bani necesari pentru a plăti dobânda, este doar o simplă teorie, ESTE FUNDAMENTAL IMPOSIBIL.
    În primul rând, creditorii secundari, nu băncile, compun o parte importantă a celor care dau împrumuturi.
    Iar dobânda percepută de ei asupra banilor împrumutați, se suprapune peste cea a creditului care i-a creat.
     
    Dincolo de asta, avem o credință înnăscută.
    Orice ban depus la bancă, trebuie să genereze alți bani.
    Banii care trebuie cheltuiți pentru a fi disponibili celui ce a împrumutat, sunt dați ca dobândă la depozite, sau investiți pentru căștiguri.
    De aici putem trage concluzia că sistemul monetar actual, nu poate îndeplini condiția ca, toți cei ce au împrumutat, să-și poată plăti atât împrumutul, cât și dobânda, și prin asta, să-și stingă datoria.
     
    Restricția ca banii împrumutați să nu fie reîmprumutați, NU EXISTĂ ÎN REGLEMENTĂRILE SISTEMULUI BANCAR ACTUAL, și nici obligația ca băncile să reintroducă profitul în sistem, permițând celor împrumutați să-și stingă datoriile.  
     
    Din contră, băncile investesc sumele obținute, pentru a-și mări profiturile.
    Și nu doar băncile sunt cauza problemei.
    Oricine ia o parte din banii apăruți ca urmare a unui împrumut și încearcă să-i înmulțească, face aceasta, în detrimentul celor care au împrumutat acei bani și care, la rândul lor, nu vor avea cu ce să-și plătească împrumuturile care i-au generat.
     
    Bineînțeles că cei care au ”cel mai mare bulgăre”, vor ajunge să adune ”cea mai multă zăpadă”.
    Și astfel, bogații devin și mai bogați, iar săracii, și mai săraci.
     
    Banii necesari datornicilor și economiei  productive, în lumea reală, AJUNG SĂ FIE JUCAȚI LA UN FEL DE CAZINO, ÎN LUMEA ABSTRACTĂ A PROFITURILOR FINANCIARE, o lume unde tranzacțiile nu înseamnă altceva decât jocuri cu cifrele, a căror miză nu este decât aceea de a avea numerele cele mai mari.
     
    IAR ACEA LUME, NU ARE NIMIC ÎN COMUN CU CEA REALĂ ȘI NECESITĂȚILE VIEȚII.
     
    Astăzi, cea mai parte a banilor își schimbă proprietarul, ca urmare a unor tranzacții într-o economie de tip cazino.
    Piața de schimb valutar, piața derivatelor și alte instrumente financiare, sunt acum folosite de către bănci și fonduri de investiții, pentru a obține profituri cât mai mari.
    Spre exemplu, săptămânal, volumul total tranzacționat pe piețele de schimb financiar ale lumii, ajunge să depășească valoarea totală a bunurilor și serivciilor tranzacționate într-un an.
     
    Acești bani, sunt în continuu mizați de speculatori care urmăresc să facă profituri din fluctuația cotațiilor valutelor. EXISTĂ DOAR CA ECONOMIE DE TIP CAZINO. Până la urmă, cât de imposibil de plătit este dobânda generată?
    Aceasta, poate fi aflată cu certitudine prin urmărirea tuturor tranzacțiilor făcute la nivel global.   
     
    Dar, cu peste șase miliarde de oameni care câștigă, cheltuie, împrumută și dau împrumuturi, urmărirea traseului unui ban la nivel mondial, este echivalentă cu urmărirea moleculei în cadrul circuitului apei în natură. ESTE CEVA IMPOSIBIL.
     
    Dar, direcția este simplă și clară. Și peste tot este la fel.
    Cei bogați, bagă tot mai mulți bani în economia de tip cazino, în detrimentul celor care iau împrumuturi și care nu-i mai au la dispoziție pentru a le plăti.
    Și, cum singura modalitate în care sistemul poate supraviețui este acela de a crea bani, și cum banii sunt creați din datorie, singurul mod în care se pot creea bani, este acela de a crea și mai multe datorii.
     
    Atât creditul ușor de obținut pentru cei ce nu sunt eligibili pentru asta, cât și masivele cheltuieli guvernamentale pentru securitate și război, și ajutoarele financiare pentru băncile insolvabile, toate acestea înseamnă crearea de datorii.
     
    (De-aici pornește nebunia consumismului prin reclame de tot felul, pentru a cumpăra tot felul de nimicuri (mereu altele…noi), până la operațiunile sub steag fals ori împingere spre războaie – interne și externe – datorită ”nevoii” creării de bani ACOLO unde trebuie și începuse să scârțîie, să fie neglijat sau blamat (sâc!), apoi despre câștigul părților provocatoare implicate, chiar dacă printr-o îndatorare de plată a oalelor sparte, preponderent din partea celor mici și simpli!)

     
  10. Magda 25 februarie 2017 at 17:02

    Care este conexiunea dintre fazele ciclului unui împrumut și cele ale unui ciclu economic?
    Un împrumut individual poate fi descris în felul următor: în primul rând economia este stimulată datorită cheltuielii inițiale, iar asta duce la inflație din cauza banilor noi aruncați în masa monetară, căreia îi urmează deflația, pe măsură ce plățile eșalonate diminuează treptat împrumutul principal și astfel, scoțând bani din circulație.
     
    Atâta timp cât fazele împrumuturilor individuale nu se suprapun, ciclul funcționează curat, și fiecare dintre împrumuturi își urmează cursul firesc.
    Acesta , crează o economie cât de cât stabilă cu o masă monetară cât de cât stabile.
    Cu toate acestea, extinderea masei monetare este necesară pe alocuri deoarece, așa cum știm, banii necesari plății dobânzii, nu sunt creați odată cu împrumutul.
    Acesta este modelul pe care se bazează economia azi: în păstrarea inflației la un nivel acceptabil pentru oameni, și evitarea spiralelor deflaționiste CONSTĂ ARTA ADMINISTRĂRII ECONOMIEI care, mai degrabă s-ar defini prin păstrarea stabilității prețurilor.
     
    O privire asupra puterii de cumpărare a dolarului american de-a lungul ultimului secol, se poate vedea ce a însemnat relativa stabilitate a prețurilor.
    DOLARUL, S-A DEVALORIZAT CU APROAPE 100%, mai exact cu 96%, și continuă să o facă în continuare într-un ritm alert.
    Deci, stabilitatea prețurilor nu s-a produs și nu este nevoie de o diplomă în psihologie pentru a înțelege că însăși natura umană, a transformat ciclul împrumutului individual, în fenomenul ce se definește acum ca ciclu economic.
     
    Simplul motiv este acela că, dacă o persoană vede oportunități majore și reușește să le speculeze cu ajutorul împrumuturilor, și alții vor crede că vor reuși același lucru și vor face la fel.
    Dincolo de efectele psihologice, dacă o afacere se extinde pe baza creditului, furnizorii și distribuitorii săi vor înțelege că trebuie să facă același lucru, sau vor pierde în fața celor care o vor face.
    Același efect îl are și procesul opus, acela al contracției.
    De aceea, ciclurile de viață ale împrumuturilor individulae ajung să se suprapună la un moment dat, în loc să fie distribuite aleator de-a lungul unei perioade de timp, și când asta se întâmplă, se transformă în ceea ce se numește ciclu economic, care nu este altceva decât rezultatul cumulat al ciclurilor împrumuturilor individuale.  
     
    Pentru a recapitula, se poate spune că, din schimbul de promisiuni dintre creditor și cel ce împrumută, SOCIETATEA SE ALEGE CU INFLAȚIE CRONICĂ, și ajunge să depindă de infuzia de bani a băncilor pentru a plăti dobânzile.
     
    Din asta, rezultă o morișcă a datoriilor accelerate și deprecierii banilor.
    Singura alternativă (?!) este un proces deflaționist rapid ce duce la haos social și război.
     
    Această situație se resimte la fiecare nivel al societății.
    Parcă am fi dependenți, dar nu de heroină, ci de cât mai multe credite.
    Iar în final, capabilitatea noastră de a împrumuta și plăti, se termină.
    Atunci, apare necesitatea de extindere a creditului pe alte piețe noi.
    În esență, se ajunge la atragerea fiecărui om în această spirală a creditelor, pentru totdeauna.
     
    În SUA, creșterea constantă a creditului a dus, în 2008, la mai mult de 53 de trilioane de dolari, ceea ce reprezintă de aproape cinci ori venitul anual al țării.
    ESTE LUMEA FERICITĂ CU SFÂRȘITUL EI, DATORITĂ INSTITUȚIEI ÎMPRUMUTULUI BANCAR?
    Probabil că nu.
    Dar lumea, în ansamblul ei, NU este conștientă de unde provin aceste probleme.  
     
    Acest sistem iluzoriu al falsificării și controlului, care este sistemul bancar modern.
    Și care este vina băncilor?
    Ei bine, în primul rând punerea la dispoziție doar a unei mici părți din banii pe care îi împrumută, prin care băncile obțin un flux constant de venituri din dobânzi și ipoteci.
     
    În al doilea rând, prin achiziția de obligațiuni guvernamentale și private, BĂNCILE AJUNG SĂ CONTROLEZE GUVERNUL ȘI INDUSTRIA.
     
    Trei, datorită incapacității de plată, băncile obțin multe titluri de proprietăți, la nivel global.  
     
    Și nu în ultimul rând, dacă ceva grav se întâmplă și cei împrumutați ajung să cauzeze pierderi mari băncilor, PRIN NEPLATĂ, GUVERNUL ESTE FORȚAT SĂ SALVEZE BĂNCILE, PRIN AJUTOARE DE MILIARDE DE DOLARI PENTRU A SALVA SISTEMUL FINANCIAR.
     
    Și, ce reprezintă aceste ajutoare financiare?
    Ați ghicit?
    Și mai mult DEBIT, pe care tot plătitorii de taxe îl vor suporta.
    Este o realizare remarcabilă acunderea acestor cauze reale față de cei pe care îi afectează până la urmă.
     
    Poate vă gândiți că ”dacă ar exista o lege…”. Ei bine, întregul sistem legislativ, reglementează toate acestea.
     
    (Adică Parlamentul la noi, Congresul, la ei…apoi Guvernul ”guvernează” la aplicarea legilor croite întocmai (pentru ei), iar Justiția, în cazul eventualelor procese intentate, operează ”în spiritul și limita legii” favorabile abuzatorului (băncilor), rar sau niciodată în favoarea împrumutatului.
     
    D-aia BNR-ul de la noi în frunte cu matusalemicul-malefic Isărescu, alături de alți octogenaro-nanogenari consilieri de-ai lui, extrem de bogați și total paraleli vis-a-vis de realitățile crunte ale României, stăpânesc și conduc de fapt țara de 27 de ani și o îngenunchează, vrând s-o vadă cu vârful nasului în noroi!
     
    Isărescu dă tonul muzicii în România, iar noi trebuie să jucăm după cum ni se ”cântă”!
    Nu degeaba ZACE în fruntea BNR-lui de atâția ani, e pus strategic acolo!
    Și, nu de-amorul artei este mereu (re)ales fără crâcnire…în Parlament doar etalându-și din vreme-n vreme aerele de păun sigur pe el și pe puterea lui de a șade pe scaunul de guvernator… până la moarte!
     
    Dar până atunci, nicio pană din vârf de moț sau coadă nu i se (va) smulge printr-o eventuală răspundere a ceea ce-a făcut ȘI FACE ÎN CONTINUARE!
    Altminteri, ar fi nostim și satisfăcător pentru cei profani să-l vezi cum, după ce-i atins c-un deget și dat jos de pe scaun din ilustra-i funcție, cum își smulge toate penele după el, rămânând o găină jumulită, amețită cel mult de produsul podgoriei proprii, asupra căreia își exercită singura și ultima putere…) 
     
     

     
  11. Magda 26 februarie 2017 at 16:07

     Poate vă gândiți că ”dacă ar exista o lege…”. Ei bine, întregul sistem legislativ, reglementează toate acestea.
    Deci, CUM SE FACE CĂ UN SISTEM CA ACESTA, A DEVENIT ÎNSĂȘI LEGEA?
    Pentru a răspunde la această întrebare, haideți să ne întoarcem în Anglia secolului 17.
     
    ”Când JAFUL devine UN MOD DE VIAȚĂ al unui grup de oamnei ce trăiesc împreună într-o societate, EI CREAZĂ ÎN DECURSUL TIMPULUI, UN SISTEM LEGAL CARE AUTORIZEAZĂ ȘI GLORIFICĂ ACEL MOD DE VIAȚĂ.”– Frederic Bastiat (1801-1850), economist politic.
     
    Odată cu construcția de nave mai bune, cumulat cu noile descoperiri, comerțul s-a extins cu rapiditate.
    Pentru a asigura fluxul comercial pe distanța mari, contractele scrise au devenit din ce în ce mai importante și mai sofisiticate.
    În conformitate cu legea engleză aflată în vigoare la momentul acela, un contract este legal, numai dacă ceva cât se poate de real s-a tranzacționat.
     
    Un transfer de bunuri sau proprietăți, este esența schimbului, și acest lucru evalua judecătorul, sub aspectul echitabil al schimbului, NU DOAR NIȘTE VORBE SCRISE ÎNTR-UN DOCUMENT.
     
    Un contract care ne stipula existența vreunui schimb ce implica bunuri reale sau drepturi de proprietăți, nu avea nicio valoare în fața judecătorului.
    În concluzie, un contract în care un împrumutat gaja cu un bun pe care nu-l are în posesie, de exemplu o mașină, în schimbul unei promisiuni de plată din partea băncii, legal, nici măcar nu e considerat contract.
    Nicio judecătorie nu l-ar fi validat.
     
    De asemenea, în cazul unei dispute asupra unui contract, conform legii, numai cel ce putea demonstra că a furnizat bunurile, putea acționa în instanță cealaltă parte pentru nerespectarea termenilor contractului.
    Acest drept nu era transferabil unei terțe părți.
     
    La început, când negustorii plecau ei înșiși în expediții împreună cu bunurile pe care le vindeau, cumpărau acele bunuri în țara lor, folosind moneda locală, și le vindeau la destinație, în moneda folosită acolo.
    Acolo, cumpărau bunuri locale folosind moneda străină, pe care le vindeau în țara lor de origine, în moneda locală.   
    Foarte simplu (Și corect…)
     
    Dar, pe măsură ce comerțul a devenit mai sofisticat, negustorii au preferat să rămână acasă, și doar să închirieze nave care să le transporte bunurile.
    Acest lucru, a permis importul de bunuri din diferite surse, altele decât cele unde se exportau bunurile lor.
    Astfel, a apărut o problemă.
     
    Plata bunurilor exportate, se făcea în moneda străină care trebuia cheltuită în altă parte.
    Transportul banilor sub formă de monedă, crește riscul furtului și, de asemenea, aceștia își pierdeau puțin din valoare, la conversia monetară din alte țări.
    Această problemă a plăților efectuate la distanță, a fost rezolvată prin folosirea cambiilor.
     
    O CAMBIE, era un document prin care, o persoană identificabilă prin adresă și nume, trebuia să plătească unei alte persoane, de asemenea identificabilă, o anumită sumă de bani.
    Acest document, era semnat și datat în prezența unui martor, și nu putea fi contestat în Instanță, decât de către părțile implicate.
    Astfel, nu era de niciun folos unui hoț sau unei terțe părți.
    Probabil că recunoașteți în această cambie, strămoșul cecului.
    Eu, plătitorul, aprob ca Banca să plătească persoanei specificate în Cec, o anumită sumă de bani.”
     
    Aceasta era o metodă utilă de plată între părți care se cunoșteau între ele.
    Cambia, era folosită cu precădere, ca metodă de plată în moneda folosită la destinație.  
    Dar comercianții au dorit în curând, mai multă flexibilitate și au dorit folosirea cambiilor ca metodă de plată, indiferent de locație și negustor, practic, să folosească cambiile ca și bani.
     
    Pentru ca aceasta să funcționeze, cambiile trebuiau recunoscute de o terță parte.

     
  12. Magda 26 februarie 2017 at 16:18

    Și astfel, așa cum vom vedea, acesta este momentul în care sistemul bancar pe care îl avem azi, s-a născut în mod legal. (adică terța persoană, a fost/devenit bancherul)
     
    O terță parte care intra legal în posesia unei cambii, nu putea și nici nu avea dreptul să apară în fața unei instanțe pentru a susține validitatea documentului și să-și primească plata pe baza lui.
    Acest lucru, era inacceptabil pentru cei ce achiziționau cambii.
    Pentru a putea folosi cambia ca metodă de plată legală și garantată, echivalentă cu folosirea banilor, legile trebuiau modificate în ceea ce le privește.
    În Anglia, printr-o serie de decizii legale luate între 1664 și 1699, problema a fost rezolvată pirn acceptarea validității cambiilor folosite de terțe părți.
    Dacă o terță parte cumpăra o cambie cu bună credință, neexistând nicio suspiciune de fraudă sau vreo altă problemă tehnică în scrierea cambiei, aceasta, era automat validată de către instanță, și crea o obligație de plată.
     
    Ce-a însemnat această schimbare?
    Însemna că orice cambie, putea fi folosită legal din momentul în care a fost vândută.
    Cambiile, și orice alte înscrisuri de promisiuni de plată, cu excepția cecurilor, au devenit transferabile și valide în instanță.
    Exact ce și-au dorit negustorii.
     
    Acum, contractele de debit puteau fi folosite ca orice alt lucru, iar tranzacțiile, au devenit mult mai ușoare.
    Și mai mult decât atât, a creat o nouă piață pentru cei care urmăresc profitul = Piața schimbului de cambii.
    Astfel, piața schimbului de datorii a luat ființă.
     
    Modificarea legii, a produs și un alt efect = A FĂCUT POSIBILĂ PĂCĂLIREA SAU FORȚAREA UNEI PERSOANE, SĂ SEMNEZE O PROMISIUNE DE PLATĂ.
    Iar dacă acea promisiune e cumpărată, de bună credință, de către o terță parte, aceasta poate acționa în Instanță pe cel care a semnat pentru plate ei.
     
    În cele din urmă, aceasta a devenit unul din elementele fundamentale ale Codului  Comercial, U.C.C., folosit în mediul economic din SUA și, prin extensie, în cea mai mare parte a lumii.
     
    ”Întregul sistem monetar și de taxare, se conduce după reglementările U.C.C.” – US Federal Tax Lien Act of 1966.
     
    Dacă cumpărăm un laptop furat de pe stradă, suntem vinovați de primirea de bunuri furate, considerată o infracțiune.
    Și nu contează dacă atunci când am plătit banii, eram sau nu conștienți că bunul era furat. (?!)
    Instanța va returna bunul, aparținătorului de drept.
    Iar noi, ca și cumpărători de bună credință sau nu, am pierdut banii și putem fi acuzați și de infracțiuni.
     
    Doar dacă cumpăram un contract de împrumut de la un bancher, plătindu-l cu bună credință, nu contează faptul că acel contract poate a fost semnat ilegal.
    Oricine a semnat, este obligat de către lege să plătească, iar Instanța va întări această obligație.
    Astăzi, contractele de debit, apar într-o multitudine de forme, în special ca împrumuturi și ipoteci.
    Este important să știm că, în acea perioadă în care aceste restricții legale au fost eliminate, A LUAT FIINȚĂ BANK OF ENGLAND = PRIMA BANCĂ AUTORIZATĂ DE STAT, SĂ CREEZE BANI…DIN N I M I C.  
     
    Iar cu noile legi, potrivindu-i-se perfect, noua bancă a început să emită bani în contul promisiunilor de plată ale celor ce împrumutau.
     
    ”Banca are beneficii sub formă de dobândă, pentru banii pe care i-a creat din NIMIC.” – William Paterson, founder, Bank of England.
     
    Cei ce au descoperit adevărata natură a banilor împrumutați de la bănci, și au încercat să conteste aceasta în instanțele moderne, au descoperit cu stupoare, că această Lege Comercială, U.C.C., este cea care apăra această practică a emiterii banilor sub formă de datorie.
     
    Indiferent dacă banca a vândut contractul de împrumut inițial unei terțe părți, chiar dacă de cele mai multe ori ACEA TERȚĂ PARTE ESTE O SORĂ A BĂNCII, tot ce contează pentru judecător, este CINE deține documentul și CINE l-a semnat.
     
    Iar omisiunea băncii de a informa pe cel ce împrumută asupra banilor dați ca urmare a contractului de împrumut,  ȘI ABSENȚA FIZICĂ A ORICĂROR BANI PE CARE BANCA ÎI DĂ, ESTE IRELEVANT. (Asta de HOȚIE ”legală” sau legalizată la scară mare…)
     
    Și, pentru a încheia investigația noastră, se pare că practicile bancare moderne, se bazează pe mai multe încălcări ale legilor de drept comun, bunului simț și justiției naturale.
     
    Prima încălcare, o constituie punerea drept garanție de către cel care împrumută bani, A UNUI BUN PE CARE NU-L DEȚINE ÎNCĂ, iar BANCA ESTE COMPLICE, acceptând cu bună știință falsa garanție, pentru banii pe care îi creează.
     
    A doua încălcare, o constituie ascunderea cu bună știință de către Bancă, A ESENȚEI CONTRACTULUI.
    Banca îl numește contract de împrumut, lăsând să se înțeleagă că, cei ce împrumută, primesc bani existenți.
    Dar BANCA ȘTIE CĂ DE FAPT, A FĂCUT DOAR O PROMISIUNE DE PLATĂ, PRIN SIMPLA TASTARE A UNUI NUMĂR ÎNTR-UN SISTEM INFORMATIC, O PROMISIUNE PE CARE BANCA ȘTIE CĂ PROBABIL, NU VA TREBUI SĂ O ONOREZE VREODATĂ.
     
    În al treilea rând, contractul de împrumut ar trebui să fie NUL, deoarece contractele cu termeni imposibili de respectat, SUNT DE DREPT NULE.

     
  13. Magda 26 februarie 2017 at 16:22

    Banca crează un contract invalid, deoarece condițiile ce garantează că, cel ce împrumută poate returna atât creditul principal cât și dobânda, nu sunt îndeplinite.
    Cu excepția cazului în care sistemul garantează ca, în totalitatea sa, atât creditul principal cât și dobânda sunt reintroduse în circulație, ceea ce nu se întâmplă acum, unii împrumutați ajungând în imposibilitate de plată, pierzând bunurile puse ca garanție, din simpla lipsă de bani.
     
    A patra încălcare, este încălcarea legii naturale, de către Legea Contractelor, care conferă legitimitate oricărui contract încheiat între două părți, în cazul în care acesta este vândut altei părți.  
    Aceasta violeză principiul conform căruia, NU POȚI DA UN DREPT DE PROPRIETATE UNEI PĂRȚI, ATÂTA TIMP CÂT O ALTĂ PARTE ARE ACEST DREPT.
     
    Dar, probabil, CEA MAI MARE FRAUDĂ DINTRE TOATE, este aceea că  cei multi ce produc în lumea reală, sunt datornici și riscă să piardă agoniseala pentru care au muncit în favoarea bancherilor care, doar fabrică bani pe baza unei promisiuni de plată.
     
    Iar asta ne transformă ÎN CE?
    În ostatici ai unei economii care trebuie să crească continuu, pentru a ține pasul cu o masă monetară ce crește conituu, sau întreg sistemul se prăbușește.
    Sistemul monetar actual, așa cum este structurat, refuză să recunoască că ECONOMIA REALĂ este limitată de capacitatea planetei de a furniza materiile prime, și de capacitatea de reciclare a deșeurilor.
     
    Planeta este finită, și de aceea este evident că economia nu poate crește la infinit, într-un ritm accelerat.
    Sistemul monetar actual, rulează precum autobuzul din filmul ”Speed”.
    Nu poate încetini pentru că bomba pe care o poartă va exploda, iar situația noastră este încă și mai grea, pentru că rata cu care este creată datoria, trebuie să accelereze la infinit, sau întreaga economie se prăbușește.
     
    Considerarea creșterii infinite, într-un ritm accelerat ca fiind posibilă, ESTE MAREA ABERAȚIE A ECONOMIEI MODERNE, o deziluzie fatală, născută din lăcomie.
    O prăbușire economică și socială de proporții fără precedent este, cu siguranță, INEVITABILĂ.
     
    Iar acest sistem monetar, ESTE COMPLET INCAPABIL SĂ SE ADAPTEZE REALITĂȚII.
    Nu e de mirare că cei ce vor să reformeze sistemul, susțin că acesta trebuie refăcut de la zero.
     
    Activitatea bancară nu implică frauda. ACTIVITATEA BANCARĂ ESTE FRAUDA.” – Tim Madden, istoric monetar și avocat al consumatorilor.
     
    CARE ESTE SOLUȚIA?
    O idee, așa cum sugerează mulți oameni, este reîntoarcerea la referința-aur.
    Aurul, așa cum argumentează ei, reprezintă adevărata valoare, general cunoscută. 
    Principiul ce stă la baza acestei idei este acela că, raritatea aurului îl face mai valoros.
    Tot aceia care cred că ar trebui să se revină la referința aur, cred de asemenea, că banii ar trebui să fie independenți de guvernare.

     
  14. Magda 26 februarie 2017 at 17:18

    O altă școală de gândire, diametral opusă, cred că emiterea de monedă ar trebui făcută exclusiv de către guverne.
    Guvernele, ce reprezintă toți oamenii, ar trebui să cheltuie banii existenți în interes public, ceea ce face ca existența masei monetare să fie acoperită de bunuri și servicii, iar din moment ce guvernul crează banii, NU VA TREBUI SĂ PLĂTEASCĂ DOBÂNDA.
     
    Bineînțeles, guvernele ce vor cheltui bani fără limită, vor devaloriza moneda, iar pentru a preveni inflația, banii vor trebui să fie distruși.
    Aceasta se poate face prin redevențe, taxe și impozite.
    Cheltuielile guvernamentale și taxele, vor trebui să fie interdependente pentru a asigura un echilibru.
     
    Iar scopul taxelor, va fi acela de a păstra o stabilitate a prețurilor, deoarce guvernele, nu vor avea nevoie de taxe pentru a funcționa ca entități.
     
    De-a lungul secolelor, atât sistemul monetar bazat pe aur, cât și cele bazate pe credit, au fost folosite.
    Dintre toate, sistemul bazat pe aur, a funcționat bine în sec.20.
    Iar asta, din cauza faptului că sistemul bazat pe credit, NU a funcționat.
    A funcționat în interiorul țării, unde a fost acceptat ca mod de plată a taxelor.
    Dar, până la inventarea schimbului valutar modern, Comerțul Internațional, s-a bazat pe aur, ca monedă de schimb.
     
    În plus, aurul a exercitat o fascinație aproape supranaturală asupra oamenilor de-a lungul timpului.
    Iar în gândirea noastră, încă din antichitate, termenul de BANI se referă la BOGĂȚIE REALĂ.
    Spre exemplu, moneda de aur. Dar modul acesta, nu este singurul în care privim banii.
    Iar în era datoriei perpetue, acest mod NU MAI ESTE CORECT.
    Banii, sunt în esență o idee.
    O idee inventată de oameni, pentru a transforma sisteme simple, în civilizații complexe.
    Prin inventarea banilor, a fost posibilă diviziunea muncii și schimbul indirect de bunuri și servicii.
     
    Banii au avut diverse forme în evoluția lor.
    De la schimbul direct de bunuri, barter, la bunuri etalon, la monezi, la hârtii acoperite de metale prețioase, la hârtii acoperite de promisiuni virtuale, iar acum la promisiuni virtuale, de a plăti promisiuni virtuale.
     
    De-a lungul acestei evoluții, ideea esențială a fost aceea de a ușura lucrurile prin folosirea unui mod sigur și convenabil de a onora promisiuni, NU bani în sine.
    Problema cu onorarea promisiunii de a plăti, a fost că a oferit o oportunitate de a înșela.
     
    De a crea mai multe promisiuni decât garanții reale care să le susțină.
     
    Există oare, un mod care să permită schimbul, la fel de sigur și de convenabil precum sistemul promisiunii de plată?
     

     
  15. Magda 26 februarie 2017 at 17:22

    ACUM, DA.
    Banii digitali, datorită noilor tehnologii de criptare, reprezintă această posibilitate.
    Funcționează în felul următor: imaginați-vă că luăm seria bancnotei de 1 dolar și ne dispensăm de ea.
    Ce avem? Un dolar digital.
    Un dolar digital ce poate fi acum transferat oriunde în lume, ușor și sigur, sub forma unei promisiuni de a plăti acel dolar.
     
    (NU sunt de acord. La gradul de pervertire morală la care a ajuns omenirea, cei digitali ne mai trebuie! Hackerii abia așteaptă să facă manevre de colo-colo cu ei, iar Guvernele abia așteaptă să-ți blocheze DIGITAL conturile banilor virtuali, din te miri CE! Fiecare țară  să aibă banii ei, moneda ei unică!)
     
    Cu toate acestea, și asta reprezintă marea problemă, chiar dacă este doar electronic, se comportă ca și o monedă reală.
    NU POATE FI ÎN DOUĂ LOCURI, ÎN ACELAȘI TIMP.
    Astfel, multiplicarea acestei promisiuni, poate fi împiedicată prin obligația efectuării plății în bani reali sau virtuali.
    Nu trebuie să păstrăm acești bani virtuali într-o bancă, deoarece sunt siguri prin însăși natura lor, și pot fi transferați prin internet.
     
    Un transfer instant de bani, poate îndeplini și alte funcții inteligente, dincolo de funcțiile intrinseci.
    Spre exemplu, prin matematica simplă, banii pot fi programați să-și calculeze propria valoare, eliminându-se specula umană, manipularea și eroarea. Asta ar însemna ceva.
    Între timp, se fac eforturi prin intermediul legislației, pentru a reforma sistemul monetar.
    Inițiative, precum cele ale lui American Monetary Institute, au fost deja elaborate, descriind în detaliu cum se poate face trecerea în sarcina guvernului, a puterii de a emite bani, limitând băncilor posibilitățile de a da cu împrumut, doar banii existenți.
     
    Diferite doar în detalii, aceste propuneri de reformă, indiferent de țară, întotdeauna au la bază aceeași idee simplă = POPORUL TREBUIE SĂ BENEFICIEZE DE PE URMA BANILOR.
    În prezent, banii sunt creați NU pentru beneficiul public, ci doar pentru cel al băncilor private.
     
    Băncile, adoră să creeze sume mari de bani de pe urma datoriilor angajate deoarece, cu cât împrumută mai mult, cu atât adună mai multă dobândă și devin și mai bogate.
    În urma procesului, băncile ajung să capete control asupra oricărui individ industrie sau guvern.
     
    Abundența de bani duce adesea la speculații pe seama valorii proprietăților, iar cei ce fac pe cei implicați în ele, și mai bogați.
    Iar, așa cum am văzut, aceste bule speculative, duc inevitabil la creșterea gradului de îndatorare și a dobânzilor ce trebuie plătite.
    Cei ce pierd, sunt mulți, inclusiv guvernele.
    Deja confruntate cu datorii și reduceri de venituri, guvernele sunt forțate să mai adauge în plus miliarde pentru a salva băncile care sunt cauza problemei, pentru că altfel, nu am avea sistem monetar.
     
    E o situația absurdă dar tragică, având în vederea că guvernele pot crea bani ele însele, pe care să-i folosească pentru infrastructură, educație, sănătate.
    Iar majoritatea banilor intră în circulație sub formă de salarii, beneficiind de ei societatea în ansamblul ei.
    Această abundență de bani, va finanța economia productivă în care economiile reale ale oamenilor pot finanța împrumuturile cinstite.
    În esență, banii reprezintă un mijloc de schimb, acoperit de o valoarea reală, tangibilă.
    FĂRĂ ACEA VALOARE ÎN LUMEA REALĂ, BANII NU REPREZINTĂ NIMIC.
     
    Așa cum am văzut, lumea reală crează împrumutul, NU BANCA.
    Noi, oamenii, împreună cu resursele lumii reale suntem sursa bogăției lumii.
    De aceea, crearea banilor și beneficiile ei, aparțin publicului și NU bancherilor privați.
    Cum rămâne cu dobânda?
    Precum am văzut, dobânda pune o problemă aritmetică.
    Iar această problemă, poate fi rezolvată în trei moduri:
    UNU: Incapacități de plată și executări silite.
    DOI: Creșterea perpetuă a cantității de bani.
    TREI: Singura preferată, este introducerera în circulație, în proporție de 100% a dobânzii percepute.

     
  16. Magda 27 februarie 2017 at 16:40

    Dar, acest grad de recirculație poate fi atins numai prin naționalizarea sistemului bancar, în interesul public.
    Spre exemplu, dobânda acumulată de bănci, poate fi plătită tuturor oamenilor, sub formă de dividende, sau poate fi folosită de către guvern, în locul perceperii taxelor, așa cum a fost cazul în Pennsylvania, în perioada colonială.
     
    Iar acesta este un mod în care o societate și-a organizat sistemul monetar.
    Alternative, au existat întotdeauna și există și-acum.
    Evoluția banilor ne învață că banii, LUAȚI SEPARAT DE LUMEA REALĂ, NU AU NICIO VALOARE.
     
    Există câteva metode de a crea bani utili.
    Spre exemplu, banii pot reprezenta promisiunea de plată făcută de cineva.
    O garanție din partea cuiva, reprezintă baza unor sisteme precum SSL (Sistem de Schimb Local) folosite cu succes în multe comunități, în care membrii se bazează pe încredere în moemntul emiterii unor astfel de garanții.
     
    În astfel de comunități, aceste ”monede de schimb”, se pot dovedi salvatoare în cazul unui colaps al sistemului bancar convențional.
    Când lipsa de bani și hiper-inflația afectează comerțul și aduc stagnare economică, o astfel de monedă locală, poate susține economia comunității.
    Sună radical aceste propuneri?
    Aveți dreptate!
    Dar avem în față provocări fără precedent.
    Nicio creștere exponențială nu poate susține o datorie monumentală care, trebuie la rândul ei să crească, pentru ca sistemul să nu se prăbușească ca un castel de cărți de joc.
     
    Adâncirea prăpastiei dintre cei bogați și cei săraci, datoriile imense, falimentele bancare și catastrofele sociale este ceea ce ne așteaptă, ÎN CAZUL ÎN CARE NU SCHMBĂM RADICAL SISTEMUL.
     
    Trebuie să transformăm sistemul nostru monetar, într-unul care se poate adapta unui viitor pe care deja îl putem întrezări.
    Pentru început, trebuie să explorăm adâncurile sistemului monetar pentru a vedea cum putem contracara stagnarea și contracția economiei, fără a crea incapacități de plată și falimente.
    Dar ce putem face acum?
    Există deja oameni și organizații la nivel global, care înțeleg problemele și injustețea sistemului monetar actual.
    Și ne putem alătura lor în acest efort de a schimba fundamental lucrurile, așa cum ne dorim.
     
    Este timpul să vorbim cu prietenii noștri.
    CRIZA FINANCIARĂ ESTE CEL DE-AL 12-LEA.
    Când băncile falimentare cer guvernelor pe care le-au împrumutat să le salveze din falimentul în care au intrat din cauza fraudelor și lăcomiei lor, CONTRADICȚIILE SISTEMULUI MONETAR ACTUAL, IES LA LUMINĂ.
    Dar și soluțiile se pot vedea dacă știm unde să ne uităm.
    Nu ne putem permite să facem ajustări sistemului actual, pentru că asta nu ne va salva.
    SCHIMBĂRILE PE CARE TREBUIE SĂ LE FACEM, SUNT RADICALE ȘI ÎNSPRE BINELE NOSTRU, NU PENTRU PROFITUL CELOR PUȚINI CARE CONTROLEAZĂ ÎN ACEST MOMENT SISTEMUL.
     
    Pentru a face aceste schimbări, trebuie să lăsăm deoparte presupunerile și încrederea oarbă.
    Trebuie să facem față unei transformări complete.
    REALITATEA O CERE!
     
     
    Banii nu plătesc nimic, n-au făcut-o niciodată, nu o vor face.
    Este axioma economică veche, de când lumea care spune că bunurile și serviciile nu pot fi plătite decât cu bunuri și servicii.” – Albert Jay Nock
     
    ”Numai când ultimul pom moare și ultimul râu va fi otrăvit, și ultimul este prins, abia atunci vom realiza că nu putem mânca bani.” – Proverb indian.
     
    Sfârșit

     

Lasă un răspuns

Denumire
Email
Pagină web

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.