Academia și proiectele sale…

În ultima perioadă, Academia Română, chiar Academia, a cam ieșit la rampă cu unele chestiuni mai mult sau mai puțin… discutabile. În articolul “Știre tendențioasă?“,  încă acordam acestei instituții un credit de care ar trebui să se bucure implicit, grație altitudinii intelectuale la care (se presupune) că trebuie să fie, recentele propuneri privind oprirea exodului creierelor mă conduc spre o zonă a marilor îndoieli cu privire la nivelul la care este în prezent Academia, sau cel puțin unii membri ai săi…

Dincolo de aberațiile acestor propuneri, cu ocazia acestor dezbateri am aflat de „Strategia de dezvoltare a României în următorii 20 de ani, 2016 – 2035”, care cel puțin prin anvergură pare a fi un demers bine venit.

Observații

O primă observație pe care aș face-o este aceea a faptului că, similar altor instituții (dacă nu cumva tuturor), nici Academia Română nu reușește să iasă din modelul conform căruia orice demers public trebui musai să fie făcut prin intermediul șefilor… Să mă explic: în cazul oricărui eveniment mai mult sau mai puțin fericit, declarațiile publice trebuie făcute de către șeful structurii implicate. Ne amintim de cazurile în care vieți umane sunt pierdute (prăbușirea avionului în Apuseni, sau a elicopterului SMURD în lacul Siutghiol, sau incendiul de la Colectiv, ca să luăm doar unele mai recente)… Totdeauna, există cutuma ca musai șeful (secretar de stat, ministru, etc.) să dea declarații, deși acesta nu face decât să culeagă informații de la cei implicați direct în rezolvarea uneia sau alteia din probleme… La fel, în cazul unor realizări colective, e musai ca șefu’ să fie pus în frunte… Că altfel, e de înțeles, nu-i așa, respectiva realizare nu are sorți de izbândă…

Dar hai să nu pornim de la premiza că și în acest caz e la fel. Poate că președintele Academiei Române, Ionel-Valentin Vlad, chiar și-a adus o contribuție esențială și că fără coordonarea domniei sale, elaborarea strategiei rămânea doar un vis…

Ce-ar mai fi de sesizat? Nu știu cum se face, dar vedem că diferitele personaje ce-au populat și populează diversele instituții ale statului, uitând trecerea lor vremelnică pe la butoanele puterii, simt așa un elan de-a dreptul copilăresc de a iniția proiecte care le depășesc nu doar propriile puteri, dar prin astfel de inițiative risipesc zadarnic energii… Și mă refer aici la faptul că în prea multe instituții se pornesc proiecte megalomane de scriere a unor astfel de strategii… Din ce auzim, chiar acum se lucrează la așa ceva pe la Palatul Cotroceni! Și întrebarea firească este: de ce nu se coagulează aceste energii prin colaborarea la un unic proiect de țară? Fiecare instituție are o altă țară? Astfel de demersuri nu au cum să fie benefice…

Și în acest caz, trebuie să recunoaștem că, cel puțin într-un punct, Academia Română are dreptate:

Academia este singura instituție care, neafiliată politic și independentă de ciclurile politice, poate aduna cele mai importante forțe creatoare în lucrări privind evoluția domeniilor de interes național pe termen lung.

În rest, referitor la conținutul acestui document, având în vedere dimensiunile sale, e necesar timp pentru a-l studia și a emite opinii. Pe care personal le-aș dori cât mai multe și mai ales pertinente!

Iată deci cele trei volume ale acestei strategii:

Volumul I

Volumul II

Volumul III – partea I-a

Volumul III – partea a II-a

 

 

 

Lasă un răspuns

Denumire
Email
Pagină web

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.