Noua carte neagră a firmelor de marcă

Serie dedicată lecturii…

întreaga serie de articole

Noua carte neagră a firmelor de marcă”, o carte despre… globalizare.

Într-o lume tot mai globalizată, în care puterea concernelor, a multinaționalelor, a brand-urilor devine tot mai mare, într-o lume în care unele cifre de afaceri ale unor astfel de firme umbresc pur și simplu PIB-urile mai multor țări, ei bine, într-o astfel de lume, demersul celor doi autori, Klaus Werner și Hans Weiss, este nu doar de apreciat, de lăudat și de transmis către marea masă a consumatorilor, este chiar unul necesar… Pentru că cei ce dețin și conduc aceste mult prea puternice firme ajung să dețină o putere mult prea mare, cu extensii politico-economice globale, care afectează viața a multor milioane de oameni, o putere pe care nu le-a încredințat-o nimeni printr-un mijloc cât de cât democratic, fie el și unul de fațadă, așa cum practică societățile democrației reprezentative… ?

Cu certitudine, cantitatea de informații cuprinsă în această carte nu poate fi acoperită printr-un simplu articol pe blog… Cu certitudine, este obligatorie citirea cărții pentru a afla adevărata amploare a fenomenelor prezentate… Acceptând aceste condiționări, se impune înțelegerea faptului că citatele următoare reprezintă doar fragmente (sper revelatoare) care nu au decât rolul de a stârni interesul potențialului cititor și, de ce nu, dorința de a deveni un consumator responsabil, care să nu fie doar victima agresivei reclame ce ne invadează intimitatea, ci poate un actor al pieței conștient de puterea sa… Pentru că trebuie subliniat încă o dată, în lipsa consumatorilor, a clienților, marile concerne devin obligatoriu tot mai mici…

Cuvânt înainte

„Cartea i-a „înfuriat” mai ales pe cititorii şi cititoarele care au trebuit să recunoască faptul că multe dintre mărcile lor preferate îşi obţin profiturile din exploatare, munca copiilor, cooperarea cu dictaturile militare, finanţarea războaielor, distrugerea mediului înconjurător şi maltratarea animalelor. Toate acestea vă vor fi prezentate pe larg şi în această nouă ediţie. În acelaşi timp, în această furie există un potenţial incredibil: tot mai mulţi oameni vor „să facă ceva” împotriva supremaţiei fictive a concernelor. Vor să fie activi într-un fel sau altul – printr-un consum conștient, dar tot mai mult și printr-un comerț politic”

separator-1

„Misiunea noastră este de a pătrunde legăturile dintre politica economică globalizată și exploatarea demonstrabilă a firmelor multinaționale. Atât în analiză cât și în sfaturile de comportament, această nouă ediție urmărește o vizibilă evaluare politică. Deoarece multe firme susțin că nu este vina lor că dictatorii corupți încalcă drepturile omului sau că în țările sărace predomină standarde economice și sociale scăzute, am dedicat de această dată un capitol întreg întrepătrunderii dintre politică și economie. Acest lucru, deoarece multe dictaturi corupte își datorează în mare parte existența intereselor de afaceri ale concernelor vestice. Iar în spatele organizațiilor de lobby și al instituțiilor internaționale cum ar fi Organizația Mondială a Comerțului (OMC), care pun totul în joc pentru a împiedica adoptarea unor legi pentru protecția mediului înconjurător și protecție socială, se află nume ale unor cunoscute firme de marcă.”

separator-1

„În momentul în care această carte a apărut pentru prima dată, am inclus concernele Bayer, TotalFinaElf și McDonald’s într-un subiectiv „Top trei” din „Lista răilor”.

Între timp, ce s-a întâmplat? Bayer a achiziționat Monsanto, astfel încât puterea răilor a crescut, știut fiind faptul că în unire e tăria

separator-1

[…] Bayer rămâne de necontestat pe primul loc. Nu numai datorită faptului că această firmă manifestă în toate domeniile sale de afaceri – chimie, farmacie, agricultură și obținerea de materii prime – o enormă fantezie distructivă, în ceea ce privește desconsiderarea principiilor etice, ci și pentru că politica de comunicare a firmei Bayer a rămas evident în secolul XIX. Se ascunde faptul că firma îți face părul măciucă. Pe locul doi trece ExxonMobil. În timp ce alte firme petroliere își dau osteneala, cel puțin din când în când, pentru îmbunătățirea standardelor cu privire la drepturile omului și iau unele măsuri de protecție a mediului înconjurător și a climei, concernul petrolier multinațional american rămâne vizibil imun. Oricum se bucură de sprijinul acordat de președinția americană actuală. Doar boicotul mai poate face ceva. Pe locul al treilea se află de această dată Mattel, toată lumea păpușilor Barbie fiind construită pe exploatarea lipsită de scrupule a muncitoarelor chineze.

separator-1

Multe dintre realitățile descrise în această carte nu se bucură de o atenție mediatică, deoarece o mare parte a infracțiunilor săvârșite de concerne se petrec în colțuri uitate de lume. „Războiul pentru petrol” provoacă zilnic în Camerun, Ciad, Africa Centrală și Sudan mai multe victime decât în Irak și Afganistan luate împreună – și asta departe de camerele de luat vederi ale celor de la CNN&Co.

separator-1

Chiar dacă mass-media a denumit „Cartea neagră a firmelor de marcă” drept „Noua Biblie a adversarilor globalizării”, noi nu suntem nici în posesia adevărului biblic și nici neapărat adversari ai globalizării. Globalizarea neoliberală a concernelor reprezintă o libertate neîngrădită de frontiere pentru fluxurile de capital – mai bine spus, dinspre emisfera sudică spre cea nordică – și pentru exploatarea materiilor prime și a oamenilor. În același timp, ea creează însă bariere impenetrabile între oameni, mai ales din țările sărace – ne gândim numai la legile rigide din țările industrializate, referitoare la migrație și azil. În locul acesteia, noi ne dorim un alt tip de globalizare: nu numai standarde sociale, de mediu și umane pentru firmele multinaționale, ci și un nou fel de solidaritate globală pe termen lung și distrugerea granițelor care au fost ridicate împotriva oamenilor și a nevoilor lor de bază.

separator-1

Libertățile noastre nu ne-au fost acordate de guverne”, scrie Arundhati Roy, scriitoare și activistă pentru drepturile omului din India. „Noi le-am câștigat. Iar dacă le vom pierde vreodată, lupta pentru recâștigarea lor se va transforma în revoluție. Această luptă trebuie dusă pe toate continentele și în toate țările. Nici un țel nu este prea mic, nici o victorie prea neînsemnată.

În lumea întreagă, 12 milioane de copii muncesc din greu la producerea mărfurilor de export ieftine. Cei 360 de miliardari în dolari sunt atât de bogați ca și cele 2,6 miliarde de săraci la un loc. Dacă cei bogați ar dona anual 1 procent din averea lor, ar putea să asigure tuturor celor săraci apa potabilă și școlarizarea. 500 dintre cele mai mari concerne obțin un sfert din produsul social brut din lume și controlează 70% din comerțul global. dar oferă locuri de muncă numai pentru 0,05% din populația de pe întregul glob.

În fiecare an mor zece milioane de copii, ai căror părinți nu au bani pentru medicamente. Zilnic pier 100.000 de oameni din cauza foametei și a exploatării.

Ca urmare a repartizării injuste a resurselor, acest lucru reprezintă un genocid zilnic Globalizarea necontrolată a comerțului și a fluxurilor financiare va fi urmată fără îndoială de o globalizarea a conflictelor sociale și a terorii.

Erau cuvintele scrise de autori în august 2003… Azi, la puțin peste un deceniu după acestea, constatăm tristul lor adevăr…

De ce? Pentru că practicile marilor concerne și neoliberalismul sălbatic și-au continuat ascensiunea fără să întâmpine prea multe opreliști…

separator-1

Fără scrupule & Co.

Concernele investesc sume enorme pentru a cultiva imaginea mărcii lor. În ceea ce privește însă condițiile de muncă, se fac economii. Urmările sunt relații de muncă îngrozitoare, sărăcie și încălcarea drepturilor omului. Angajamentul social nu este altceva decât publicitate.

separator-1

Munca copiilor

Organizația Internațională a Muncii (International Labour Organization, ILO) apreciază că, numai în țările în curs de dezvoltare circa 250 milioane de copii cu vârste între cinci și patrusprezece ani sunt obligați să muncească. Dintre aceștia, 153 de milioane în Asia, 80 de milioane în Africa și 17 milioane în America Latină. „Mulți dintre ei muncesc în condiții care le pun în pericol dezvoltarea lor fizică, spirituală sau emoțională.

Cele mai grave forme ale muncii copiilor le reprezintă exploatarea sexuală și sclavia. Din prima categorie fac parte prostituția și pornografia cu minori. În a doua categorie se include și trecerea debitorului în sclavia creditorului pentru neachitarea datoriilor, situație în care copiii trebuie să muncească pentru datorii imaginare sau reale ale părinților.

Majoritatea copiilor muncesc fără forme legale: o parte în propria familie sau la câmp, dar și în gospodării străine sau pe stradă, de exemplu ca lustruitori de pantofi. Cea mai mică parte dintre aceștia lucrează în industrie sau agricultură. se aproximează că în total, 12 milioane de copii sub patrusprezece ani lucrează pentru economia mondială.

Organizația Mondială a Muncii definește în principiu munca copiilor drept o activitate lucrativă prestată până la împlinirea vârstei de optsprezece ani. Totuși, numai pentru copiii până la treisprezece ani există interdicția clară de a munci. Între vârstele de treisprezece și cincisprezece ani, respectiv până la terminarea școlii, copiii nu pot efectua decât munci ușoare, care să nu influențeze pregătirea lor. Până în al 18-lea an de viață există indicații stricte referitoare la timpul și condițiile de muncă – și interzicerea lucrului pe timpul nopții. Informații: http://www.ilo.org

separator-1

Proteste împotriva puterii concernelor

Credința că economia de piață liberă, fără granițe, va crea o mai bună conviețuire a oamenilor decât configurația politică democratică și legislația, s-a impus greșit printre grupurile ideologice ale partidelor aflate la putere. Acest fenomen este numit neoliberalism: încercarea de a crea o ordine mondială bazată pe eficiență economică, prin desființarea regulilor și printr-o privatizare fără limite după motto-ul «mai mult privat, mai puțin de stat».

[…] În timp ce firmele multinaționale aproape că nu mai plătesc deloc impozite și totuși «pun pe liber» în mod neîntrerupt colaboratoare și colaboratori, regimurile naționale neoliberale și comisia UE se comportă tot mai mult ca niște reprezentanță ai intereselor acestora. Bunurile publice și serviciile sunt sacrificate în competiția economiei de piață, iar nevoile de bază devin marfă de schimb. Libertatea neoliberalismului este valabilă numai pentru circulația liberă a capitalului, în timp ce libertatea oamenilor – mai ales a celor din țările sărace – se oprește la granițele bogăției.

separator-1

Mișcarea globală împotriva globalizării neoliberale

[…] Startul acestei mișcări critice la adresa globalizării s-a dat în 1966, într-o zonă retrasă în jungla Laganton din statul federal mexican Chiapas. În acest loc, mișcarea mexicană a săracilor și indigenilor EZLN (Ejercito Zapatista de la Liberación Nacional) a lansat invitația la o «întâlnire intergalactică împotriva neoliberalismului» la care au participat mai mult de 45 de țări. Ocazia a fost intrarea în vigoare, în ianuarie 1994, a acordului nord-american privind liberul comerț, Nafta, care liberaliza comerțul cu SUA și Canada. Efectele acordului Nafta asupra populației mexicane au fost devastatoare: deși volumul tranzacțiilor comerciale dintre țările implicate aproape că s-a triplat de la acea dată, de profitat au avut numai câteva sute de exportatori, cei mai mulți fiind străini, în timp ce populația a sărăcit tot mai mult.

În urma «întâlnirii intergalactice» s-a constituit rețeaua internațională „Peoples’ Global Action against free trade” (PGA) formată dintr-un număr mare de organizații de bază din sud și câteva grupuri și indivizi din Europa. Arma acestei mișcări, care nu posedă nici capital și nici structuri organizatorice  ierarhice, este una pe cât de pașnică, pe atât de eficientă: ea se numește informație și creare de rețele. Mai ales internetul ușurează schimbul rapid de informații și planificarea campaniilor.

Se subliniază un prim mare succes al PGA: căderea Acordului Multilateral de Investiții (MAI), un acord inițiat în 1995 de către Organizația pentru Cooperare Economică și Dezvoltare (OECD), formată din cele mai bogate țări industrializate; scopul acestui acord era acela de protejare eficientă a investitorilor internaționali de condițiile impuse de state, practic încercând să ocolească reglementări naționale…

Dar, aproape concomitent cu înființarea în 1995 a Organizației Mondiale a Comerțului (OMC) a fost creat un alt instrument pentru a impune interesele concernelor în fața instituțiilor democratice și, mai ales, pentru revitalizarea acordului MAI, într-o altă formă […]. În decembrie 1999, mai multe zeci de mii de demonstranți au împiedicat la Seattle (SUA) desfășurarea ședinței consiliului de miniștri al OMC, deși poliția a făcut eforturi de intimidare a protestatarilor printr-o intervenție brutală. Pentru prima oară, această tânără mișcare a reușit o revoltă masivă și plină de mânie împotriva distrugerii democrației și a coeziunii sociale prin lobby-urile concernelor internaționale.

Sub motto-ul „O altă lume este posibilă” (a se vedea Another World Is Possible), s-au înființat forumuri continentale și regionale ce creează concepte aplicabile și rețele globale pentru o organizare echitabilă a globalizării.

Vectori ai globalizării: Organizația Mondială a Comerțului (OMC), Fondul Monetar Internațional (FMI), Banca Mondială.

separator-1

Oponenți ai globalizării dispuși la violență?

Bineînțeles că printre demonstranți există întotdeauna oameni care-și manifestă ura împotriva sistemului prin acțiuni violente. Dar până acum, aceștia au format o minoritate. Totuși, pe lângă o evaluare morală și pe lângă discuțiile  purtate în interiorul mișcării sociale, dacă acești oameni dăunează în viziunea publică criticilor aduse globalizării, se poate pune întrebarea, dacă un sistem economic care legitimează violența și teroarea produse de concerne, nu creează automat o contraviolență. În plus, mai apare și faptul că mass-media a fost gata să discute despre teme cum ar fi injustiția mondială abia după momentul în care a intrat în contact cu imaginile îngrozitoare cuprinzând excesele din timpul manifestărilor protestatare. revista „Spiegel” își punea după evenimentele de la Genova întrebarea care întârziase multă vreme: „Cui aparține lumea?” Rețeaua de luptă împotriva globalizării, Attac, a înregistrat o creștere enormă a numărului de membri, iar în cadrul unui sondaj de opinie, 70% dintre germani s-au arătat de acord în principiu cu problema criticării globalizării.

separator-1

Supermarketul global

Această globală „împărțire a sarcinilor”, care reprezintă și o împărțire între săraci și bogați, nu este o ordine mondială stabilită irevocabil – chiar dacă mulți par mulțumiți de aceasta. Fostul prim-ministru britanic, Margaret Thatcher a dat forma definitivă a conceptului TINA: „There is no alternative” – nu există nici o alternativă la suferință, susținea persoana care, prin activitatea sa politică crea o astfel de suferință. Reprezentanții economici neo-liberali argumentează faptul că tocmai inegalitatea mondială face necesare investițiile concernelor în țările mai sărace, pentru a ridica acolo nivelul de trai.

[…] dar dacă ne imaginăm că majoritatea țărilor sunt sărace nu datorită faptului că nu produc destul, ci pentru că profiturile obținute din producția lor ajung în străinătate sau în economia de export, atunci pretinsa dependență de concernele multinaționale poate fi căutată în faptul că țările mai sărace trebuie să-și cheltuie toate veniturile economiei lor naționale pentru plata datoriilor pe care le-au acumulat datorită colonizării, exploatării neo-liberale și regimurilor corupte.

Românii, ar putea înțelege multe din cele petrecute în ultimul sfert de secol, pe baza acestui paragraf de mai sus…

[…] Așa-numitele țări în curs de dezvoltare produc de facto ajutoare de dezvoltare pentru nord, deci pentru țările vestice industrializate. A stopa acest lucru ar fi mai eficient și mai durabil decât a spera într-un prosper efect al investitorilor multinaționali.

Nu-i așa că dacă înțelegem asta vom avea o atitudine mai critică cu politicienii care se laudă cu creșterea nivelului investițiilor în țara noastră?

separator-1

Exploatarea

[…] Adidas, Aldi și alte firme își obțin în mare parte produsele în țările cu mână de lucru ieftină. Dacă privim acest lucru pozitiv, el ar însemna că aceste concerne asigură acolo milioane de locuri de muncă și pun astfel bazele pentru dezvoltare și bunăstare. realitatea este însă cu totul alta: plata muncitorilor și muncitoarelor din fabrici și de pe plantații se orientează de cele mai multe ori după cele mai mici salarii sau sunt chiar sub acestea. Cele mai mici salarii nu se măsoară – ca în majoritatea țărilor vestice – după cât este necesar unui om pentru a trăi, a-și hrăni familia, a-și da copilul la școală și a avea o pensie. Ele se ghidează în cele mai multe țări în primul rând după ceea ce revine acestor țări drept cheltuieli oficiale din partea Băncii Mondiale și a Fondului Monetar Internațional.

De unde au Banca Mondială și Fondul Monetar Internațional puterea de a hotărî în numele statelor suverane?

Țările în curs de dezvoltare au foarte multe datorii. acest lucru are cauze diverse. Multe dintre țări au fost până târziu în secolul XX colonii europene și au fost exploatate de colonialiști. Infrastructurile statale abia existau, mulți localnici nu aveau dreptul la învățătură. După încheierea epocii coloniale, în jurul anului 1960, noile regimuri au primit împrumuturi pentru reconstrucție din partea Băncii Mondiale. În anii șaptezeci, instituțiile bancare internaționale au acordat alte credite cu dobânzi foarte scăzute, deoarece, datorită creșterii prețului petrolului, dispuneau de sume enorme de petrodolari. O mare parte dintre aceștia au fost folosiți pentru proiecte concepute de consilieri vestici și care nu prea foloseau țărilor respective. Astfel au trecut mulți bani în buzunarele regimurilor corupte – cu sprijinul plin de bunăvoință al băncilor, concernelor și chiar al conducătorilor democrațiilor vestice. În anii optzeci s-a cerut achitarea datoriilor. Pentru a putea fi returnate, au fost contractate noi credite de la Banca Mondială. dar aceste noi credite erau legate de niște condiții influențate de vederile politice ale lui Ronald Reagen și Margaret Thatcher; ce a urmat au fost programe riguroase de economii, cărora le-au căzut pradă în special mecanismele sociale și educaționale.

Și astăzi, cele mai multe dintre țări în curs de dezvoltare cheltuie o mare parte a bugetului lor pentru a returna creditele către instituțiile financiare internaționale și băncile vestice. La acest lucru veghează Banca Mondială și Fondul Monetar Internațional: ele hotărăsc asupra măsurilor de redresare financiară. Și cine plătește, acela comandă.

Și chiar dacă România se află aproape în buricul Europei (e drept a noii Europe), este o țară „în curs de dezvoltare”, nu uităm asta, nu? E clar acum mecanismul?

Celor mai multe țări în curs de dezvoltare le lipsesc tehnologia și posibilitățile de obținere și scoatere pe piață a resurselor lor. Din acest motiv, ar putea fi ici și colo necesar și plin de sens ca firme internaționale să investească în aceste țări. Dar dacă privim mai îndeaproape, doar în puține cazuri putem vorbi despre investiții. Sub presiunea instituțiilor financiare, statele cu datorii pot percepe numai niște impozite derizorii pe câștigurile din export. În afară de aceasta, multe regimuri duc între ele o luptă acerbă de concurență pentru a atrage investitori străini. Adesea este vorba despre mita cu care concernele internaționale „ung” elitele locale în schimbul obținerii unor condiții favorabile de producție. În lipsa unui control transparent, banii dispar mai degrabă în canalele corupte în loc să rămână în țară sub forma impozitelor.

Și din nou găsim astfel explicațiile marilor dosare de corupție de la noi…

separator-1

Omul – materie primă

Pe Coasta de Fildeș, de unde provine în cea mai mare parte cacaua neprelucrată, majoritatea proprietarilor de plantații folosesc sclavi, spune profesorul de sociologie englez, Kevin Bales. Această concluzie s-ar putea trage din logica unui calcul simplu costuri-utilizare: „Noul sclavagism se desprinde ca și economia de starea materială și se concentrează în loc de aceasta asupra utilizării controlului resurselor.” Atâta timp cât omul este folosit ca materie primă, va fi aruncat când nu mai poate fi utilizat și înlocuit cu altul: un copil de opt ani valorează pe Coasta de Fildeș nu mai mult de 30 de euro. Adesea, după câțiva ani, acesta va fi distrus.

„fiecare a treia mușcătură” din ciocolată are gust special de sclavie
„Cine bea cacao, bea sângele lor”

separator-1

Sclavia și munca forțată

Și astăzi, numărul total de sclavi și muncitori care lucrează forțat se ridică la cel puțin 27 milioane de oameni. Unele statistici vorbesc chiar de 100 de milioane. Pe lângă formele clasice ale sclaviei, în care omul este considerat proprietate după naștere, răpire sau vânzare, cea mai des întâlnită formă este trecerea debitorului în sclavia creditorului pentru neachitarea datoriilor. Astfel, un om trebuie să lucreze fără plată sau cu o plată derizorie până la achitarea unor „datorii” reale sau imaginare. În unele cazuri, această pretinsă datorie transformă și generațiile următoare în sclavi. Cel mai rapid ia amploare așa-numitul „Contract Slavery”, care se bazează pe contracte de muncă fictive. Un caz special îl reprezintă sclavia acceptată de stat, cum se poate întâlni în Myanmar. Mii de bărbați, femei și copii au fost folosiți ca sclavi la construirea unei conducte de gaz metan. Partenere de afaceri au fost în acest caz concernele petroliere vestice Unocal și Total.

În africa de Vest, în ultimii ani au fost vânduți ca sclavi circa 200.000 de copii – aceștia au fost folosiți în gospodării, fabrici sau plantații. Dar și la noi înflorește afacerea în care oamenii sunt marfă: numai în Europa de Vest, 500.000 de femei au căzut pradă traficului cu ființe umane și au fost obligate să se prostitueze, declară Mike Dottridge de la organizația Anti-Slavery International.

Și industria farmaceutică exploatează „materia primă – om”. Autorul britanic de bestseller-uri, John Le Carré, descrie în romanul său „Eternul grădinar” (The constant gardener), cum folosesc concernele farmaceutice internaționale pacienți africani pe post de cobai, pentru testări periculoase de medicamente.

Știm că și la noi se testează medicamente pe oameni:

Și apropo, câți dintre noi au sesizat că după o avalanșă de informații pe această temă, mass-media a închis brusc subiectul… De ce oare?…

separator-1

Valorile mărcilor contra crizei simțurilor

[…] mesajele publicitare ale concernelor au preluat cu ajutorul mijloacelor de comunicare moderne rolul tradițional de pivot al simțurilor pe care îl aveau școlile, bisericile, comunitățile sociale și instituțiile culturale, susține economistul și scriitorul american Jeremy Rifkin: „Cumpărarea unei mărci îl transpune pe cumpărător într-o lume imaginară; el are senzația că împarte cu alții valorile și sensurile date de designeri”.

Odată cu apariția produsului, faptul că pantofii, componentele computerelor și pantalonii sunt produse în schimbul unor salarii de mizerie trece pe planul doi. Ziarista Naomi Klein scrie în cartea sa „No logo” că tocmai acesta este momentul în care își fac apariția „rupturile și fisurile din spatele fațadei lucioase” a mărcilor.

Iată conținutul acestei cărți:

separator-1

Recucerirea puterii

Concernele sunt alarmate: avantajul în ceea ce privește puterea, pe care ele l-au obținut după căderea Cortinei de Fier în detrimentul instituțiilor politice, este numai o victorie de moment. Mișcările sociale, oamenii care spun „Ajunge”” – deci noi – ridică tot mai mult vocea și sunt tot mai înfuriați. Noi nu revendicăm nimic mai mult sau mai puțin decât o participare echitabilă a tuturor oamenilor la bogățiile planetei. Această revendicare nu va fi potolită prin investiții de miliarde în industria publicitară.

separator-1

Recomandări

Este vorba de a schimba raporturile. Noi trebuie să ne folosim – și putem face aceasta – de puterea pe care o avem în calitate de consumatori, dar mai ales cea de cetățeni, pentru a influența. Cum se poate face aceasta, nu putem generaliza. Depinde de condițiile noastre de viață, de raporturile noastre economice, de influența noastră individuală și profesională, dar mai ales depinde de disponibilitatea noastră de a investiga critic realitățile din industria publicitară și dintr-un sistem social ghidat după profituri.

separator-1

Cele mai mari 100 de puteri economice ale lumii

Tabelul include marile puteri economice ale lumii, putându-se observa că în acest top sunt mai multe companii decât țări. Chiar dacă informațiile aparțin anului 2001, conform Institutului pentru Studii Politice din Washington, mă tem că azi lucrurile nu sunt în nici un caz mai bune…

Nr. crt.Țară/ConcernCifră de afaceri
[miliarde $]
1SUA10.065
2Japonia4.141
3Germania1.856
4Marea Britanie1.424
5Franța1.310
6China1.159
7Italia1.089
8Canada694
9Mexic618
10Brazilia503
11India477
12Olanda380
13Australia369
14Rusia310
15Argentina269
16Elveția247
17Belgia230
18Wal-Mart220
19Suedia210
20ExxonMobil192
21Austria189
22Arabia Saudită186
23General Motors177
24Polonia176
25BP174
26Norvegia166
27Ford Motor162
28Danemarca162
29Turcia148
30Indonezia145
31Enron139
32DaimlerChrysler137
33Royal Duch/Shell135
34General Electric126
35Venezuela125
36Finlanda121
37Toyota Motor121
38Grecia117
39Thailanda115
40Iran114
41Citigroup112
42Portugalia110
43Israel108
44Mitsubishi106
45Irlanda103
46Mitsui101
47Chevron Texaco100
48Egipt98
49Total Fina Elf94
50Nippon Tel & Tel93
51Itochu91
52Malaiezia88
53Allianz86
54Int. Business Machines86
55Singapore86
56ING Group83
57Columbia82
58Wolkswagen79
59Siemens77
60Sumitomo77
61Altria Gruppe73
62Marubeni72
63Filipine71
64Verizon Communication67
65Deutsche Bank67
66E. ON66
67Chile66
68U.S. Postal Service66
69AXA66
70Credit Suisse64
71Hitachi64
72Nippon Life Assurance64
73American Intl. Group62
74Carrefour62
75American Electric Power62
76Sony61
77Royal Ahold60
78Duke Energy60
79AT&T59
80Honda Motor59
81Pakistan59
82Boening58
83Spania58
84El Paso57
85Republica Cehă57
86BNP Paribas55
87Matsushita electric Industrial55
88Algeria55
89Peru54
90Home Depot54
91Bank of America Corp53
92Aviva52
93Fiat52
94Ungaria52
95Assicurazioni Generali51
96Vivendi Universal51
97Fanni Mae51
98RWE51
99J.P. Morgan50
100Noua Zeelandă50

separator-1

Organizații și legături utile

O listă mai detaliată cu link-uri utile poate fi găsită la adresa https://www.markenfirmen.com/

Concluzie personală

Dacă ar fi să sintetizez, aș spune că nu este vorba despre o carte „de plăcere”, nu e beletristică, nu e artă, dar este o carte pe care oricine vrea să înțeleagă lumea în care trăim ar trebui s-o citească…

Cartea

Serie dedicată lecturii…

întreaga serie de articole
 

2 thoughts on “Noua carte neagră a firmelor de marcă

  1. Magda 8 ianuarie 2017 at 20:11

    UnCheșule,
    Nu încetezi să mă uimești…în sensul bun și adevărat al cuvântului….e mult de rumegat ce ne-ai servit nouă aici, la masă….unele-s știute, altele -ghicite, intuite…dar vrednice ORICUM de băgat în seamă și…LA CAP!
    După o rapidă citire, eu cred că lumea s-a dilit! 
    Să fie vorba numai de bani, de putere?!

     
    • UnCheș 9 ianuarie 2017 at 8:09

      Da, Magda! Cred că ai sintetizat bine: dileală pe bază de obsesiva dorință de bani și putere a unora…

       

Lasă un răspuns

Denumire
Email
Pagină web

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.