Misiunea eurasiatică

0
(0)

Consilier – vreme de vreo zece ani al lui Putin, domnul Aleksandr Dughin a scris o carte cu pretenții… Cu pretenții ideologice, care, contrar declarațiilor sale pacifiste, nu face altceva decât să încerce să conținut consfințirea divizărilor globale…

Am făcut efortul parcurgerii unui text dezlânat, a unei înșiruiri de afirmații și tentative de „argumentare” a unei… misiuni!

Titluri pe pagină

Elemente fundamentale

Eurasianismul este un curent ideologic și socio-politic, care a luat naștere în contextul primului val de imigranți ruși, reuniți sub semnul înțelegerii conceptului de cultură rusă ca fenomen ne-european și care reprezintă – pe lângă diverse culturi mondiale – o combinație originală între caracteristicile  vestice și estice; prin urmare, cultura rusă aparține atât Orientului, cât și Occidentului și, totodată nu poate fi redusă la niciuna dintre acestea.

Iată că din start, domnul Dughin ne trimite întâi pe direcții ideologice și socio-politice, în condițiile în care, printr-o notă de subsol ne spune explicit că

Eurasianismul, în sensul său larg, constituie un termen geopolitic de bază care are ca scop înțelegerea întregii lumi din perspectivă istorică și geografică, excluzând sectorul occidental și civilizația mondială. De asemenea încearcă să înțeleagă lumea din punct de vedere militar și strategic, în special în ceea ce privește țările care nu sunt de acord cu politicile expansioniste ale Statelor Unite și ale partenerilor acestora din cadrul NATO.

În mod abrupt, chiar foarte abrupt, domnul Dughin opune din start ceea ce numește „civilizația romano-germană” care „și-a elaborat propriul sistem de principii și valori și l-a ridicat la rangul de sistem universal” unei afirmații banale:

Rusia este o civilizație originală.

Și fără a argumenta nicicum, ne anunță că ar exista entități care-i cer ajutorul:

Ajutorul acesteia este solicitat nu numai pentru a contracara Occidentul și a apăra propria cale, ci și pentru a forma avangardele celorlalte popoare și țări ale planetei în vederea protejării libertății lor de a-și conserva profilul civilizator.

Și toate chestiile astea le enumeră sub un pompos subtitlu numit „Conceptul de civilizație”… Ce treabă au aceste afirmații cu noțiunea de concept?

Dughin preia o idee generală corectă conform căreia „Spațiul geografic are o influență uriașă (uneori decisivă) asupra culturii și istoriei naționale a popoarelor” transformând-o în

Istoria nu poate fi separată de condițiile spațiale, iar analiza civilizațiilor nu trebuie să progreseze numai de-a lungul axei temporale („înainte”, „după”, „dezvoltat”, „nedezvoltat”, etc.) ci și de-a lungul axei spațiale („Est”, „Vest”, „stepă”, „munți”, etc.).

Mai mult, trăgând spuza pe turta sa, cu referire la o perioadă mai veche, stimabilul Dughin afirmă:

Imperiul Moscovit reprezintă apexul evoluției suveranității statale a Rusiei.

Și din nou, fără a argumenta,

Rusia-Eurasia, ca expresie a unui imperiu al „stepei și pădurilor” de proporții continentale, necesită propriul model de conducere.

O altă afirmație care poate atrage atenția ar fi aceasta:

Democrația occidentală a evoluat în condițiile speciale ale Atenei antice și a fost modelată pe parcursul unei istorii de câteva secole ale Angliei insulare. Această democrație reflectă caracteristicile „dezvoltării Europei locale”. Ea nu reprezintă standardul universal. Copierea formelor europene de „democrație liberală” este lipsită de sens, imposibilă și periculoasă pentru Rusia-Eurasia.

Ce-o fi „Europa locală”? Blocarea „democrației liberale” s-ar face – ne spune Dughin – astfel:

Participarea poporului rus la conducerea politică trebuie definită printr-un alt termen: demotia, din grecescul demos, sau popor.

Demotia presupune un sistem de consilii teritoriale, administrații sectoriale sau guverne naționale (în cazul populațiilor mai puțin numeroase). Principiul este elaborat în baza auto-guvernării sociale și a lumii „țărănești”. Un alt exemplu de demotia este faptul că ierarhiile bisericești erau alese de enoriașii Cnezatului Moscovei.

Cu alte cuvinte, iată ce înseamnă „puterea poporului”, nu? Iată cum mujicii ruși își exprimau puterea!

Iată că ajungem încet-încet la „criza paradigmei sovietice”:

La mijlocul anilor 1980, societatea sovietică a început să își piardă din coeziunea și abilitatea de a se înțelege atât pe sine însăși, cât și lumea exterioară.

(…) însuși termenul de „reformă” a devenit sinonim pentru „democrația liberală”. Situația obiectivă a crizei sistemului sovietic a determinat îmbrățișarea unei concluzii pripite, conducând spre ideea superiorității modelului occidental și a necesității copierii acestuia.

Deci nu poate fi vorba de nici un regret pentru menținerea sistem comunist sovietic, un criminal, represiv și închistat, important fiind că

Acest context socio-psihologic a determinat succesul politicii democrat-liberale în Rusia anilor 1990 deși, în realitate, nimănui nu-i fusese permis să facă o alegere clară și conștientă.

Aș mai sublinia un aspect: în încercarea de a-și justifica „ideile”, „conceptele”, „ideologiile” și profitând doar de folosirea termenului Eurasia, domnul Dughin nu ezită să-l bage în ecuație pe însuși  Saharov:

În baza afinității terminologice, Andrei Saharov începe să vorbească despre Eurasia, deși o face în sens strict geografic, în loc să îi confere unul politic și geopolitic (și fără a utiliza efectiv termenul de eurasianism, asta întrucât anterior, Saharov fusese atlantist convins.

Pentru a înțelege totuși personajul Dughin, iată un paragraf sper edificator:

Eurasianismul atrage tot mai mulți susținători în Kazahstan. Președintele Kazahstanului, Nursultan Nazarbaiev, este el însuși un adept al ideologiei eurasianiste. În acest context, inaugurarea Universității „Lev Gumilev” din Astana trebuie interpretată ca un eveniment de importanță crucială. În aprilie 1994, Nazarbaiev a enunțat ideea „Uniunii Eurasiatice”. Pentru prima dată în istoria eurasianismului, un politician de rang înalt își exprimă susținerea pentru această viziune și întreprinde măsuri concrete pentru implementarea practică a eurasianismului. Natura novatoare a acestui fenomen este analizată și pusă în valoare în eseul lui A. Dughin, „Misiunea eurasiatică a lui Nursultan Nazarbaiev” (2004).

După eșecul partidului politic „Eurasia”, domnul Dughin supralicitează, vrând săextindă influența „ideologiei” sale la nivel global prin crearea unor structuri ale Mișcării Internaționale Eurasianiste în Kazahstan, Belarus, Tadjikistan, Kârgâztan, Ucraina, Azerdbaijan, Armenia, Georgia, dar și – după cum afirmă – în Bulgaria, Turcia, Liban, Italia, Germania, Belgia, Marea Britanie, Spania, Serbia, Polonia, Slovacia, Ungaria, Canada și chiar Statele Unite!

Hai să vedem ce ne spune domnul Dughin despre conceptul de civilizație:

Criticile aduse societății burgheze occidentale din perspectiva „stângii” (socială) au fost suprapuse cu obiecțiile aduse aceleiași societăți din perspectiva „de dreapta” (civilizatoare).

Foarte tare! În plus, domnia sa recunoaște amalgamul de idei puse în oala eurasianismului:

Eurasianiștii au ajuns treptat – de la sfârșitul anilor ’80 până pe la mijlocul anilor ’90 – la ideea fuziunii celor mai diferite (și adesea contradictorii din punct de vedere politic) concepte ce neagă caracterul „normativ” al civilizației occidentale.

Categoric, există și trebuie să existe critici la adresa modelului societății de consum occidentale, dar de aici până la a inventa ceva de tipul „eurasianism” doar din dorința de a opune ceva acelui model, e cale lungă…

Pentru a putea aplica mai ușor vechiul dicton „divide et impera”, iată ce ne spune acest „ideolog”:

În acord cu spiritul Revoluției Conservatoare germane și al „Noii Drepte” europene, „Lumea Occidentală” a fost împărțită în componenta Atlantică (Statele Unite și Anglia) și Componenta Europeană Continentală (mai exact componenta romano-germană). Europa continentală apare aici ca un fenomen neutru, pregătită pentru a fi integrată – cu condiția respectării unor cerințe preliminare – în proiectul eurasianist.

Nu-i așa că-i minunat? Întreaga UE, după ieșirea efectivă a Angliei, se poate „integra” unui imperiu rusesc!

Personal, aș accepta unele adevăruri spuse în această carte, anume acelea care definesc actuala tendință de globalizare ca fiind „procesul de construire a „Noii Ordini Mondiale”, având ca centru de comandă elitele politico-financiare oligarhice ale Occidentului”, printre victimele acestui proces putând fi enumerate „statele suverane, culturile naționale, doctrinele religioase, tradițiile economice, eforturile pentru o justiție socială și însuși mediul înconjurător”. Și da, cred și eu că «termenul de „globalizare” în accepția sa comună semnifică „globalizare unipolară”».

Eurasia – casă comună

Și, pentru ca lucrurile să fie clare, pentru evitarea unor discuții contraproductive ;), iată cum se joacă domnul Dughin cu geografia, cultura, istoria și geopolitica:

Cele trei zone meridiane eurasiatice

(…) Viziunea eurasianistă asupra viitorului lumii presupune divizarea planetei în patru centuri verticale sau zone meridiane, care se întind de la nord la sud. Cele două continente americane reprezintă un singur spațiu, orientat spre SUA și controlat de acestea în cadrul „doctrinei Monroe”. Este vorba despre zona meridiană atlantică.

Celelalte trei zone meridiane pot fi considerate eurasiatice. Acestea includ:

  • Euroafrica, având în centru Uniunea Europeană.
  • Zona Rusia – Asia Mijlocie.
  • Zona Pacificului.

În cadrul acestor zone are loc diviziunea regională a muncii, interacționează nucleele și coridoarele dezvoltării.

Cele trei zone eurasiatice balansează în relațiile dintre ele, precum și în raport cu zona atlantistă.

Aceste zone meridiane sunt concepute în cadrul proiecției eurasianiste asupra viitorului, ca poluri ale unei lumi multipolare.

Privită din perspectiva zonelor meridiane, multipolaritatea capătă expresie concretă: este vorba de mai mult decât două poluri, dar mult mai puțin decât numărul statelor naționale formal suverane. Modelul eurasianist presupune faptul că numărul real al polurilor geopolitice, capabile să-și apere identitatea geopolitică, strategică, economică și civilizatoare, trebuie să fie nu mai puțin decât patru.

Să-și apere? Împotriva cui? Împotriva celorlalte zone, nu? Pare a fi un model diferit de cele bazate pe confruntare? Mie unul nu mi se pare!

Dar să vedem mai departe:

Zonele meridiane din proiectul eurasiatic sunt concepute din perspectiva câtorva „spații mari” sau „imperii democratice”. Fiecare „spațiu mare” dispune de o anumită autonomie și independență, fiind integrat sub aspect strategic într-o zonă meridiană. „Spațiile mari” se suprapun în mare parte pe frontierele civilizațiilor și includ câteva state sau uniuni de state.

Uniunea Europeană și Marele Spațiu Arab, care cuprinde Africa de Nord, zona Trans-sahariană și Orientul Apropiat, formează Euro-Africa.

Zona rusă-central asiatică este formată din trei „spații mari”, în unele cazuri acestea neavând granițe strict delimitatea, ci se suprapun. Primul „spațiu mare” include Federația Rusă și unele țări ale CSI – membri ai Uniunii Eurasiatice. cel de-al doilea „spațiu mare” al islamului continental (Turcia, Iran, Afganistan, Pakistan). Țările asiatice ale CSI reprezintă aici o „zonă intermediară”.

Al treilea „spațiu mare” este Indostanul, care constituie o zonă civilizatoare autonomă.

Zona meridiană pacifică este reprezentată de un condominiu de două „spații mari” paralele, China și Japonia, incluzând și Indonezia, Malaiezia Filipine și Australia (ultima asociată, potrivit unor proiecte, zonei americane). Această regiune geopolitică mozaicală poate fi diferențiată în baza unor criterii diferite.

Pentru a înțelege faptul că această „viziune” eurasianistă nu e altceva decât o contraofensivă a Rusiei la globalismul promovat de Noua Ordine Mondială, e suficient să citim următoarele paragrafe:

Importanța „zonei a patra”

Zonele meridiane sunt acceptate până la un punct și de către geopoliticienii atlantiști, axați pe crearea Noii Ordini Mondiale și promovarea globalizării unipolare. Deosebirea de principiu, însă, a proiectului eurasianist constă în existența celor patru zone, inclusiv a celei ruso-central asiatice. Existența sau absența acestei centuri schimbă radical întregul tablou al lumii.

(…) În absența „celei de-a patra zone”, lumea apare ca fiind unipolară. Însă dacă e să admitem existența celei de-a patra zone, atunci întregul echilibru de forțe se schimbă. Într-o anumită măsură, zona meridiană Rusia-Asia Mijlocie contrabalansează presiunea americană și le permite altor zone (europeană și pacifică) să se prezinte nu ca niște periferii, ci ca niște zone civilizatoare autonome.

(…)

Zona americană poate fi contrabalansată doar de către alte trei zone continentale laolaltă, nu doar de către unul dintre acestea. Iar existența „celei de-a patra zone” Rusia-Asia Mijlocie, constituie condiția necesară și suficientă pentru atingerea unui adevărat echilibru la scară planetară. Cu toate acestea, cea de-a patra zonă, chiar dacă ar fi integrată, ar fi totuși insuficientă pentru asumarea rolului unuia dintre poluri într-un nou „sistem bipolar”

Iată lucrurile spuse pe nume:

Planul eurasiatic pentru Afganistan și Pakistan

Vectorul Rusia – Iran este de o importanță vitală, atât pentru crearea unei construcții strategice, care ar deschide Rusiei ieșirea la oceanele calde, (…)

Colaborarea strânsă între Iran și Rusia presupune transformarea spațiului afgano-pakistanez într-o confederație islamică liberă, neutră și loială atât Teheranului, cât și Moscovei.

Se afirmă practic cu subiect și predicat că e vorba de expansiune rusească și nu de integrare!

Amestecul de idei și concepte reiese și mai clar din următoarele:

În filozofia eurasianistă, un loc legitim îl ocupă acele realități, care au fost respinse de către epoca Iluminismului, cum ar fi religia, etnicitatea, imperiul, cultul, tradiția, etc. În același timp,din Modernitate sunt preluate saltul tehnologic, dezvoltarea economică, echitatea socială, eliberarea muncii, etc.

Totuși, se susține că ar exista borne, repere:

Punctele de reper ale eurasianismului

În calitate de puncte de reper ale filosofiei eurasianiste pot fi enumerate următoarele:

  • diferențialismul, adică pluralitatea sistemelor în opoziție cu dominația obligatorie a unei singure ideologii (în cazul de față, și în primul rând, este vorba de democrația liberală americană);
  • tradiționalismul, care se opune nimicirii culturilor, dogmelor și rituallurilor societăților tradiționale;
  • statul-lume, statul continent aflat în opoziție atât în raport cu statele naționale burgheze, cât li cu „guvernul mondial”;
  • drepturile popoarelor în opoziție cu atotputernicia „miliardului de aur” (notă: a se vedea Golden billion) și hegemonia neocolonială a „Nordului bogat”;
  • etnia ca valoare și ca subiect al istoriei, în opoziție cu ștergerea identității și înstrăinării ei prin impunerea unor construcții social-politice artificiale;
  • echitatea și soliditatea socială a oamenilor împotriva exploatării logicii înavuțirii brutale și umilirii omului de către om.

Perspectiva eurasianistă

Practic, domnul Dughin oferă statelor doar trei opțiuni:

La ora actuală, statele contemporane au în fața lor următoarele perspective:

  • autolichidarea și integrarea într-un spațiu planetar unic sub dominație americană (atlantism, globalizare);
  • opoziția față de globalizare, tentativa de a-și conserva propriile structuri administrative (suveranitatea formală) în ciuda globalizării;
  • aderarea la entitățile suprastatale de natură regională („spațiile mari”), în baza comunității istorice, civilizatoare și strategice.

A treia opțiune este cea eurasianistă.

Ceea ce nu ne spune Dughin, este că nimeni nu va garanta supraviețuirea statală pe calea eurasianistă, „spațiile mari” fiind în ultimă instanță doar etape intermediare pentru finalizarea Noii Ordini Mondiale. În fapt, până atunci, statele oricum ar trebui să renunțe la suveranitate, oferindu-li-se în schimb „un sistem multidimensional de autonomii”! Ce drăguț, nu? Și ca să nu existe dubii, Dughin afirmă:

Toate pământurile (teritoriile) noilor entități politico-strategice („spațiilor mari”) trebuie să se afle în competența directă a centrului de conducere strategică. În competența autonomiilor trebuie să fie chestiunile care vizează aspectele neteritoriale ale administrării comunităților.

E de-a dreptul emoționant cum „centrul de conducere strategică” te poate scuti de efortul de a gestiona „pământurile (teritoriile)”, nu? Și cum se poate face asta, altfel decât trimițând forțe armate pe aceste teritorii altădată suverane… Excepțională logică, dacă n-ar fi caraghioasă!

Și ca să nu rămânem în neștiință, iată și

Principiul eurasianist al divizării puterilor

Principiul eurasianist de organizare politică presupune două niveluri diferite de guvernare: locală și strategică.

La nivel local, guvernul este realizat de către autonomii, (…)

(…)

Autonomiile dispun de următoarele competențe:

  • chestiunile civile și administrative;
  • sfera socială;
  • învățământul și ocrotirea sănătății;
  • toate sferele de activitate economică.

Este vorba despre toate domeniile, cu excepția celor strategice, adică a chestiunilor ce vizează securitatea și integritatea teritorială a „marilor spații”.

(…) Problemele de securitate strategică, activitatea internațională, care se desfășoară în afara cadrului spațiului continental unic, precum și problemele de nivel macroeconomic, controlul asupra resurselor strategice și comunicațiilor, vor rămâne în administrarea unui singur centru strategic.

Și după asta, aflăm că există și o viziune eurasianistă asupra economiei prin care

Doar domeniile strategice de bază, care țin de asigurarea securității colective (complexul industrial-militar, transporturile, resursele, domeniul energetic, telecomunicațiile) trebuie să fie supuse unui control riguros.

Având nevoie vitală de sprijinul bisericilor, va exista desigur și o

Atitudine eurasianistă față de religie

(…) În opinia eurasianiștilor, fiecare tradiție locală religioasă și fiecare sistem de credințe, chiar și cele mai nesemnificative, reprezintă patrimoniul întregii omeniri. […] Structurile ce reprezintă religiile tradiționale au nevoie de sprijinul centrului strategic. Grupările schismatice, asociațiile religioase extremiste, sectele totalitare, predicatorii doctrinelor și învățăturilor religioase non-tradiționale și orice alte forțe care promovează distrugerea religiilor tradiționale să fie combătute în mod activ.

Suntem apoi plimbați prin „Structura Mișcării Eurasianiste Internaționale”, ni se prezintă cele patru zone mari, ni se detaliază „autonomia ca principiu de bază al statalității eurasianiste și la „Proiectul Europei Mari”.

A patra teorie politică

(…) Dacă reușim să eliberăm socialismul de caracteristicile materialiste, ateiste și moderniste și dacă respingem elementele rasiste și vag naționaliste ale căii a treia, ajungem la un tip complet nou de ideologie politică. Am denumit-o a Patra teorie politică – prima fiind liberalismul, pe care o combatem; a doua fiind formele clasice de comunism și socialism; iar a treia fiind fascismul și național-socialismul. Elaborarea celei de-a Patra teorii începe în punctul de intersecție a diferitelor teorii politice antiliberale din trecut.

Astfel ajungem la bolșevismul național, care reprezintă socialismul fără materialism, ateism, progresivism și modernism, precum și la a treia cale fără rasism și naționalism.

(…) trebuie să mergem mai departe și să facem apel la tradiție și la sursele premoderne de inspirație. Acolo descoperim idealurile platonice, societățile ierarhice ale epocii medievale și viziunile teologice ale sistemelor sociale și politice, creștine, musulmane, budiste, ebraice, hinduse sau altele. Premodernitatea este o sursă esențială a sintezei bolșevismului național.

Și dacă cineva are îndoieli că n-ar fi înțeles bine, iată ce ne spune autorul un pic mai jos:

(…) cei care participă să lase deoparte prejudecățile anticomuniste și antifasciste. Aceste prejudecăți reprezintă armele pe care liberalii și globaliștii le folosesc pentru a menține disensiunile dintre inamicii lor. Trebuie să respingem cu tărie atât anticomunismul, cât și antifascismul. Ambele sunt instrumente contrarevoluționare atunci când sunt mânuite de elita liberală.

Și cum altfel, pe model marxist, era nevoie și de un manifest, care – nu e de mirare, nu? – și-a găsit locul pe site-ul russiatoday.ro , sub numele „Manifestul Alianței Revoluționare Globale”. E drept că traducerea prezentată aici diferă pe ici pe colo de cea prezentată în carte…

Dar nu numai că diferă, este și incomplet. În carte, acest manifest continuă cu:

  • Partea a IV-a: Decăderea Occidentului – Statele Unite ca țară a răului absolut
    (…)
  • Partea a V-a: Pregătirea de război
  1. Oligarhia globală exploatează conflictele convenabile și își incită inamicii unul împotriva celuilalt. Ea provoacă și poartă războaie agresive și va continua să acționeze la fel și în viitor. Întrebarea nu este „dacă trebuie să luptăm sau nu”. Vom fi forțați să luptăm indiferent de situație. În prezent, întrebarea cea mai importantă este cum să luptăm și împotriva cui? Războiul reprezintă o parte irevocabilă a istoriei umane. Toate tentativele de a-l elimina, în practică nu au făcut altceva decât să conducă la noi războaie, de fiecare dată mai violente decât cele anterioare. Prin urmare, realismul ne forțează să tratăm războiul cu uniformitate și imparțialitate. Umanitatea a purtat mereu războaie, le poartă și acum și va continua să le poarte până la sfârșit. Numeroase profeții religioase cu privire la apocalipsă o descriu drept „bătălia finală”. astfel, războiul trebuie perceput ca un eveniment sociocultural [sic!] al existenței umane. este inevitabil și, implicit, trebuie luat ca atare. Războaiele vor sfâșia umanitatea, însă trebuie să învățăm să analizăm corect forțele implicate în fiecare război. Această analiză se schimbă din punct de vedere calitativ, având în vedere circumstanțele actuale. Războaiele anterioare au fost purtate între grupuri etnice, religii, imperii, sau între statele naționale. Astăzi avem în față o nouă eră a războiului, unde protagonistă este întotdeauna oligarhia globală, care își duce la îndeplinire planurile, fie prin utilizarea directă a forțelor americane și a trupelor NATO, fie prin organizarea unor conflicte locale, astfel încât scenariul acestora să corespundă cu interesele elitei, chiar dacă indirect. În anumite situații, conflictele, războaiele și revoltele sunt provocate cu participarea mai multor grupuri, fără ca vreunul dintre ele să reprezinte în mod direct interesele oligarhiei globale. În această situație ne confruntăm cu o situație de haos controlat, al cărui scop și formă au fost elaborate de strategii americani în anii ’80. În alte situații, oligarhia globală se află simultan de partea ambelor părți care se războiesc, manipulându-le spre propriul beneficiu. O analiză corectă a războiului-model este redusă astfel prin definirea algoritmului acestui comportament și prin semnalarea obiectivelor noastre tactice și strategice față de oligarhia globală și statul american, pentru fiecare caz în parte. Acest tip de analiză necesită o metodologie nouă, derivată din conștiința revoluționară și globală. Indiferent dacă participăm sau nu la război sau suntem spectatorii acestuia, trebuie să înțelegem întotdeauna structura ascunsă, natura și motivațiile lui reale. Cu alte cuvinte, fiecare situație de război include calitățile tuturor războaielor purtate în prezent, cu ajutorul cărora oligarhia globală își păstrează și consolidează dominația și încearcă să își amâne sfârșitul.

(…)

  • Partea a VI-a: Structura Alianței Revoluționare globale

(…)

  • Partea a VII-a: Perspectiva viitorului. Dialectica normelor multiple

(…)

Ce înțelegem de-aici? Că toată teoria se reduce la coagularea forțelor antiamericane și chiar folosirea războiului pentru eliminarea neoliberalismului. Nimic nou sub soare!

Finalul cărții e dedicat enumerării „aliaților”, dintre care nu puteau lipsi: Gábor Vona și-al său partid Jobbik din Ungaria, grecii din SYRIZA, sau neonaziștii din Zorii Azurii

Și pentru ca lucrurile să fie cu adevărat clare, stimabilul Dughin ne spune: „cei care susțin hegemonia liberală globală vor fi considerați inamici”

În loc de concluzie

Personal, consider că această carte n-ar merita efortul de a fi citită decât prin prisma faptului că, observând mișcările geopolitice ale ultimilor ani (apropierea Turciei de Rusia, intervenția (inclusiv armată a) Rusiei în sprijinul Iranului), acest Dughin devenit consilier al Președintelui Dumei de Stat, nu poate fi exclusă integrarea (cel puțin parțială) a unor astfel de idei în politica externă rusească. Și, cu toate că o minte normală ar exclude o astfel de variantă, istoria a demonstrat nu o dată că aberațiile au fost puse în practică…

Cum apreciați acest articol?

Eu îl consider de 5 ⭐️ (altfel nu-l scriam). Tu?

Total voturi: 0 :: Media evaluării: 0

Fără voturi, încă! Fii primul la evaluarea acestui articol.

Dacă ați găsit acest articol util...

Urmăriți-mă pe social media!

Regret dacă acest articol nu v-a fost util!

Permiteți-mi să-l îmbunătățesc!

Spuneți-mi cum pot îmbunătăți acest articol?

5 thoughts on “Misiunea eurasiatică

  1. Magda 25 ianuarie 2017 at 20:30

    UnCheșule,
    Stau câte-o dată și mă gândesc serios dacă Lui Dumnezeu nu-i pare rău că a făcut lumea și-a doua oară, nu numai după Potop!
    Care cum auzi, după PUTERE!
    Dacă ar fi veșnică, aș mai zice…dar așa?
    Sfere de influență, chestiuni de geopolitică în care se trasează linii de demarcație dintre țările mari și puternice dpdv militar, deci și politico-economic care MEREU le subjugă pe cele mici, le dezbracă de bogățiile naturale,  le face sclave îndatorate prin multinaționale, le obligă numai la importuri, după ce le distruge economia, le impune ”strategic” noile tendințe sifilitice ale lumii ”civilizate”, etc…OMUL, după mine e CEA MAI REA JIVINĂ DIN CÂTE EXISTĂ!
    Și animalele cele mai feroce se îmblânzesc, numai omul, nu!
    Și, totuși…în spatele tuturor lucrurilor ăstora care ne enervează, ne oripilează, STĂ RĂZBOIUL DINTRE LUMINĂ ȘI ÎNTUNERIC! 
    Este un război atât VĂZUT, cât și NEVĂZUT în care se dispută împărțirea lumii între buni și răi, între oameni și ne-oameni, între miei și capre, fiecare spre ce tinde să fie, ca produs finit…ori grâu, ori neghină!
    Modificare genetică prin obținerea de mutanți, la Dumnezeu…. nu ține!
    Depinde numai de tine!
    Dar, hai să mergem mai în ADÂNC, să vedem CINE stă în spatele ăstora, CE le dă ghes să dorească împărțirea lumii după bunul lor plac, după un PLAN strașnic pus la punct și dinainte stabilit!
    Vrei? 

    • UnCheș 26 ianuarie 2017 at 19:23

      Nu aș spune nu unui astfel de demers, dar pentru a face un lucru serios e nevoie de mai mult decât de voință!

      • Magda 26 ianuarie 2017 at 20:04

        Corect! Dar conștientizare prin dezvăluire, n-ar fi UN PAS?
        Se pare că lumea are memorie scurtă, uită de la mână pân-la gură!
        Catalizatorul eventualelor fapte (eroice) sunt alimentate de  voința de-a schimba CEVA, iar voința ia naștere pe baza a ceea ce ți se dezvăluie, dând naștere la raționamente, apoi la planuri de acțiune…deci,  nu mai ești prost, nici  ignorant.
        Nu că n-ar fi fost spuse AICI prin maldărul de documentare, atâtea adevăruri, atâtea dedesubturi…laughing

      • Magda 26 ianuarie 2017 at 20:15

        EURO-ASIA era dorită și anticipată  ( fără să știe….) chiar de Petre Țuțea!
        DAR, numai cu condiția de DEPARAZITARE a structurilor din vârf, de Cancerul mintal, marxist-leninist născut, gândit de jidanul Karl Marx, pe numele lui adevărat – Moses Mordechai Levy.
        Cam ce zicea inegalabilul Petre Țuțea:
        ”Zice: ”D-le Țuțea, cum vă explicați Dvs.că noi rușii, întindem mâna Europei, și-o refuză sistematic?”
         
        Petre Țuțea: Foarte simplu! Aveți un CANCER, UN CANCER MINTAL!
        SE CHEAMĂ CANCER IDEOLOGIC, MARXIST-LENINIST!
        Aruncați cancerul ăsta la gunoi, și Europa, nu numai că vă salută, vă recunoaște tradițional, cum tradițional ați fost recunoscuți în poziția de echilibru a continentului, parteneri egali!
         
        Și Europa, dacă faceți epurația asta radicală, în crimele bolșevismului rusesc, Europa trebuie să se întindă de la Atlantic, la Vladivostok.
        ȘI AMERICA, VA FI O A DOUA ALBANIE!
         
        Dar face Gorbaciov, asta?
        Dacă-ar fi inspirat, rămâne cel mai mare om de stat al secolului eruopean.
        Pune materiile prime infinite ale Siberiei și, împreună cu Japonia, China e slugarnică față de Japonia…cu Japonia, China și Europa, Statele Unite, vin desculțe, la scuze!”

  2. Magda 25 ianuarie 2017 at 20:45

    Știi cum fac ăștia?
    Îl imită pe Dumnezeu…dar lumește!

    Adică: dacă Împărăția Lui Dumnezeu  ”din zilele lui Ioan Botezătorul se ia prin străduință și cei ce se silesc, pun mâna pe ea” (prin forța spiritului lor și-a voinței lor supuse Lui Dumnezeu), așa și împărăția lumească, doar că, prin forța fizică combinată cu cea a minții, nu?
    Contrazicând Voia Lui Dumnezeu din Rugăciunea Domnească de a fi ”precum în Cer, așa și pe Pământ”!

Lasă o urmă a trecerii tale pe aici. Un comentariu e binevenit!

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.