Tehnici de manipulare politică: ≪Dromihete≫

întreaga serie de articole

Iată cum explica Herman Göering o metodă de a-i face pe oameni să-i urmeze pe conducătorii lor în cele mai aberante acțiuni:

“Evident că oamenii obișnuiți nu vor război: nici în Rusia, nici în Anglia, nici în America, nici în Germania. Dar conducătorii țării determină politica și este întotdeauna simplu să faci oamenii să fie de partea ta: fie că este democrație, sau o dictatură fascistă, sau un parlament, sau o dictatură comunistă. Fie că își pot sau nu face vocea auzită, oamenii pot fi făcuți să susțină liderii. E simplu. Tot ce trebuie să faci e să le spui că sunt atacați, să denunți pacifiști ca lipsiți de patriotism și că expun țara la pericol. Funcționează la fel în orice țară.”

Tehnica Dromihete

O astfel de tehnică se bazează pe punerea în funcțiune a mecanismelor solidarității de grup, prezentând așa-numitele pericole externe grupului. Politicianul manipulează fricile colective, așa cu e spre exemplu invazia țării, frica de haos social, etc. Este o tehnică veche, fiind folosită de-a lungul istoriei, încă din antichitate, de regi și generali…

Liderul oricărui grup, de la comunități locale, regionale, societăți întregi, sau chiar organizații internaționale. Pentru a da rezultate, tehnica trebuie să îndeplinească condiția de credibilitatea a unui pericol extern grupului. Succese maxime s-au obținut în cazul aplicării acestei tehnici în cazurile de manipulare a emoțiilor colective ale Națiunilor sau grupurilor etnice.

Logica manipulării

Prezentarea unui pericol extern la adresa comunității poate conduce la suspendarea conflictelor interne până la rezolvarea relațiilor cu exteriorul. Întreaga istorie este presărată cu exemple grăitoare în acest sens, de la faraonii Egiptului, la perșii lui Darius, la generalii lui Alexandru Macedon și până la multinaționalele concurente pe piețele contemporane, cele care exersează ura colectivă împotriva concurenței și a angajaților firmelor concurente, cu scopul creării coeziunii propriilor angajați… E vorba așadar de o lege a coeziunii, a solidarității sociale ce însoțește grupuri și comunități, indiferent de mărimea lor. Așa se face că actualii strategi politici refuză să prezinte programe politice care vor trece neobservate, dar fac tot posibilul să prezinte contextul unei amenințări străine, cu necesitatea unui lider care să facă față acesteia.

E vorba deci despre ceea ce am aflat în copilărie prin legenda lui Dromihete, care spune că demult, demult, Lisimah își conduce armatele la nord de Dunăre, încercând să ocupe teritoriile locuite de tracii lui Dromihete. După înfrângerea invadatorilor, Lisimah e făcut prizonier, iar povestea are o morală bazată pe înțelepciunea lui Dromihete care îi eliberează pe prizonieri, oferindu-le și spectacolul moralizator al unei lupte cu câini în arenă, câini ce se bat pentru o bucată de carne; dar la momentul introducerii unui lup, câinii abandonează lupta și se coalizează împotriva lupului.

Structura manipulării

Comunitate -> Inventare pericol extern -> Coeziune în jurul liderului politic -> Obținerea controlului asupra comunității.

Tehnica Dromihete se adresează fricilor colective ale unei populații, iar când un lider politic reușește crearea unui conflict extern ce amenință comunitatea, Statul, grupuri de cetățeni, acel lider poate obține ușor solidaritatea socială. Și asta e posibil datorită tentației populației de a se uni în jurul acelui lider, devenit nu o dată Erou Salvator pe durata crizei. Conflictele interne comunității sau grupului tind să fie suspendate cel puțin, odată cu apariția unui Dușman al Poporului. Orice contestare internă a unei astfel de politici de criză de către unul sau altul, fie el simplu membru sau chiar lider al comunității tinde să fie catalogată drept „trădare”.

Cel mai folosit mit e cel al Unității. Se folosește îndemnul la unitate contra pericolului extern, de multe ori o Conspirație nevăzută, dar care poate fi definită prin apelul la dovezi „adevărate”.

Exemple de utilizare a Tehnicii Dromihete

Manipularea comunității maghiare „din interior”

O astfel de tehnică e folosită frecvent în cadrul minorităților etnice, de multe ori obligate să apeleze la sentimentul naționalist, al comunității unice, superioare, diferite de Majoritate. Minoritățile etnice sunt comunități ce funcționează, de regulă, unitar și disciplinat, ca și grupări electorale, având o conștiință activă a apartenenței culturale, care le ajută să se autonomizeze în raport cu o Majoritate, indiferent care ar fi aceea.

Ideea pericolului ce amenință o comunitate este cea folosită de UDMR în alegerile locale din 2004, caz analizat de Doru Pop în „Alegerile naibii. Fals tratat despre metehnele imaginarului politic autohton”. Apariția unei noi formațiuni politice în interiorul minorității maghiare i-a obligat pe liderii UDMR să încerce să demonstreze că acest pericol intern se poate transforma în unul extern, manipulând astfel frica socială a dispariției comunității parlamentare maghiare, UDMR putând rămâne în afara Parlamentului dacă votul maghiarilor se divizează…

La nivel de partid…

În perioada 2001 – 2003, deși Traian Băsescu, liderul Partidului Democrat, creștea constant în sondaje, partidul bătea pasul pe loc, la circa 10%. Atunci guverna PSD-ul, iar Băsescu avea în față două provocări:

  • migrarea liderilor din teritoriu către partidul aflat la guvernare;
  • rezolvarea unei frici „de partid”: „Noi când ajungem la guvernare?”.

Deoarece Băsescu declarase că „Sunt două partide cu care PD nu va face niciodată alianță: PSD și PRM.”, în condițiile în care PSD continua să crească în sondaje și practic părea sigură câștigarea următoarelor alegeri parlamentare, o nouă guvernare PSD punea mari probleme PD-ului, care nu putea risca 10 ani de opoziție…

Soluția aleasă de Băsescu a fost aceea a creării demonului extern PSD, folosind orice prilej pentru a crea evenimente și momente succesive prin exerciții de „ură colectivă” împotriva „Inamicului extern” – PSD. Tehnica Dromihete i-a reușit circa un an de zile, în 2003 ea nemaifiind necesară, deoarece pericolul dezagregării PD-ului a dispărut, iar PD și PNL au format Alianța Dreptate și Adevăr, care a eliminat frica de rămânere în opoziție a membrilor PD.

Trei inamici politici

Anul 2000, vara… O campanie de imagine îl prezintă pe Ion Iliescu, viitor candidat la Președinția României, ca fost agent KGB. În jocul mediatic apare Teodor Meleșcanu, plecat din PDSR în 1997 pentru a crea Alianța pentru România, dar și Petre Roman ministru de externe la momentul scandalului, care face precizări legate de „firul roșu” cu Moscova. Deși relațiile dintre cei trei sunt accentuat negative, ei creează un discurs comun, de coaliție (de ce oare?), în condițiile în care apare un eveniment extern relațiilor lor: candidatura la președinție a lui Corneliu Vadim Tudor!

întreaga serie de articole
 

Lasă un răspuns

Denumire
Email
Pagină web

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.