Zilele astea am mai descoperit un site cel puțin interesant: Reportaje-Live. Justificat de articolul din care citez mai jos, l-am și inclus în lista de Conexiuni. Și-acum citatul din articolul „Te comporți de parcă ai avea să-mi dai bani”:
Reportaje, te rog ascultă-mă cu atenție pentru că problema e la tine. Mă întrebi cum de am atât de mult timp. Ei bine, nu am mai mult timp liber decât tine, însă mi-l fac. Rolul meu nu este să fac ședințe toată ziua, inutile. Sunt pline firmele de oameni care au impresia că lucrează, doar pentru faptul că stau toată ziua în ședințe. Capcana ședințelor este o capcana mortală pentru orice firmă. Se fixează ședințe intermitente pe orice subiect, indiferent că e important sau nu. Sunt oameni care cu priviri de martiri îți prezintă calendarele din Outlook ciuruite de ședințe uneori și după ora 20:00 seara, crezând că lucrează. Nu este vina lor – este vina ta. Nimic nu este mai contraproductiv și mai consumator de timp. Puneți întrebări.
De ce este nevoie să faci ședințe peste ședințe? Eu fac o singură ședință pe lună – UNA SINGURĂ de maxim 2-3 ore cu fiecare departament. În maxim două zile termin toate ședințele. Subiectele sunt cunoscute din timp și fiecare vine pregătit la ședință – cu temele făcute. Nu pierdem vremea și ședința nu o pun într-un anumit interval. Pur și simplu știu când începe, dar o terminăm când am epuizat subiectele – de obicei în maxim două ore. Nu există ședințe eficiente mai lungi de 1,5-2 ore. Oamenii nu se pot concentra și se diluează mesajele. O să spui că exagerez, dar nu exagerez deloc. Mediul în care lucrez – eu mi-l creez. Menirea mea ca director este să creez proceduri și rutine. Eu creez sisteme autonome care se auto-susțin. Faptul că sunt nevoit să țin multe ședințe înseamnă că ceva nu merge. De ce este nevoie să ne tot întâlnim? Nu știe fiecare ce are de făcut?
Dacă telefonul îmi sună des, înseamnă că ceva nu merge. Nu vreau să stau să îmi petrec timpul vorbind la telefon. Prefer să stau cu oamenii. Urăsc vorba aia “dă-mi pe mail” și de aceea pentru mine mailul este exact ca și poșta. Nu există urgențe pe mail. De fapt urăsc mailurile în general. Un alt lucru important este cum lucrezi cu managerii din subordinea ta. Dă-le încredere totală. Eu nu mă amestec niciodată mai jos decât structura de coordonare directă, decât ca să îi laud personal pe oamenii care performează. Fiecare director al meu este responsabil să își organizeze activitatea. Are de la mine tot suportul, însă nu o să fac niciodată treaba în locul lui. Îți mai zic ceva, Reportaje… de fapt eu mă simt bine așa liber, eu știu că îmi fac treaba bine când lucrurile merg fără mine. Urăsc să nu am timp să gândesc. Pierd direcția dacă muncesc prea mult. Lasă-ți timp de gândire, omule. Nu îți fie teamă că nu vor funcționa lucrurile. O greșeală imensă este să îți obosești oamenii. Te vor părăsi la un moment dat. Oamenii nu sunt productivi dacă stau 10 ore pe zi la munca. Își pierd plăcerea de a face lucruri și nu mai vad oportunitățile.”
În timp ce îl ascultam ma uitam la echipa mea care frecvent făcea ore suplimentare și mă gândeam că ajunsesem să mi se pară o normalitate. Omul acesta avea atât de multă dreptate. Prins in malaxorul zilnic uitasem că eu creez mediul și sunt responsabil de oamenii din jurul meu mai mult decât de mine însumi. Brusc am văzut în spatele figurilor obosite zecile de copii care își văd părintii o oră pe zi, presiunile financiare, lipsa vieții personale, divorțurile din cauza puținului timp petrecut împreună cu partenerul de viata, plafonarea și conformismul. Cu ce mama naibii îi ajut eu pe oamenii aceștia ? În afară că îi stresez, cu ce îi dezvolt eu pe acești oameni ? Ce lumină le aduc eu în viață? Cum fac eu performanță cu oamenii aceștia? Pot genera inovație și rezultate cu niște oameni obosiți și stresați?
Încearcă să măsori activitatea echipei tale nu după orele petrecute la muncă, ci mai ales după rezultatul muncii lor. Lasă-Le libertate. Nu îi monitoriza excesiv pentru că vei crea doar un formalism hidos față de tine. Dă-le obiectivele și nu le desena tu niciodată cum să ajungă acolo, decât dacă sunt foarte noi în echipă. Fii doar lângă ei și ajută-I în orice vor să facă. În timp, vor învăța să se descurce singuri și nu vor mai avea nevoie de tine. Dacă îi vezi stresați, este vina ta. Este vina ta pentru că stresul apare acolo unde lipsește organizarea. Să nu uiți niciodată asta.
Un paragraf cât o lecție de management. Câți dintre „managerii” României aplică aceste reguli simple? Dar nu așa… câți măcar le cunosc, câți înțeleg adevărurile profunde ale unor astfel de reguli?
Hai să ne uităm mai de-aproape la modul în care sunt gestionate/manageriate/conduse marile companii (încă) de stat! Vom vedea o modalitate nu doar ineficientă de gestionare a timpului angajaților, un conformism utopic, forme fără fond, oameni care se fac că fac ceva, pentru că la asta s-a ajuns foarte rapid. Angajații au inventariat rapid formele de exprimare a muncii pe care le au la dispoziție în relația lor cu „managerii” mai mult sau mai puțin „profesioniști” care le-au fost impuși. Și, desigur că pe baza rețetei „mie să-mi fie bine”, au renunțat rapid la orice urmă de profesionism (dacă l-au avut) și au ajuns la practici pe care nu odată le-am considerat a fi „prostituție profesională”…
Lucrurile sunt cunoscute demult, fie și numai dacă ne gândim la vechiul proverb românesc ce ne spune că „peștele de la cap se-mpute”… Și-așa ajungem de fapt la o parte a originii răului: numirile politice în funcțiile de conducere ale companiilor, regiilor, firmelor, fabricilor și a tot ce mai e (încă) în administrarea (totală/parțială) a statului. Are rost să definim „numirea politică”? Trocul murdar ce stă la baza unei astfel de înțelegeri? Nu cred.
Spuneam că numirile politice sunt doar o arte a originii răului. De fapt, corect ar fi să spun că astfel de numiri reprezintă o etapă intermediară a eșafodajului spolierii a ceea ce numim averea statului, adevărata origine fiind mafia… O mafie modernă, cu aparență de legalitate, de stâlp al democrației, o mafie organizată în grupuri de interese numite pompos „partide politice”.
Și observăm deja, urmând a deveni evidentă în curând, în campania electorală, disperarea cu care aceste grupuri mafiote încearcă și vor încerca din nou să manipuleze electoratul. Electorat pe care, l-ar dori cât mai ușor de condiționat și controlat… Așa se face că aceste „partide politice” au depus eforturi deosebite în ultimul sfert de secol să distrugă cele trei mari sisteme naționale cu țintă directă către trecut, prezent și viitor: prin lovirea sistemului de pensii au lovit în pensionari, trecutul unei națiuni, prin lovirea în sistemul de sănătate au lovit în forța de muncă actuală, în prezent (și nu numai), iar prin loviturile aplicate sistemului de învățământ au în vedere copiii, viitorul națiunii. Așa vor avea la dispoziție o populație tot mai slab instruită, mai săracă și mai dependentă economic, o masă de manevră electorală numai bună de muncă în folosul unora…
De aceea, până nu e prea târziu, e nevoie într-adevăr de schimbare… Indiferent ce înțelegem prin asta…
”Ei bine, nu am mai mult timp liber decât tine, însă mi-l fac.”
Excelent! Dacă ”n-ai”, fă-ți! Acordăți, lasă-ți timp de gândire!
Și nu lungi pelteaua în ședințe în care angajaților le este gândul la maldărul de dosare care sunt amânate, automat necesitând alte ore suplimentare, în timp ce se gândesc pe rând…femeia, la rochia care n-a apucat să și-o cumpere, la piața nefăcută, ori bărbatul-tată – la mașina nespălată și nedusă la service, ori serbarea copilului la care n-ajunge niciodată, sau prea târziu, într-o stare de spirit care nu reflectă decât oboseală, frustrare, nervozitate…așa receptând copilul stărea de spirit a părinților, alături de frica că și el, la rându-i, când va fi ”mare” va fi la fel de stresat, obosit…părându-i-se înfricoșător de pe-acum, la cât de RĂU este să fii/devii OM MARE…cu, sau fără scaun la cap!
Faptul că trebuie, ca manager/conducător să creezi BAZA, prin proceduri și rutine, directorii apoi angajații doar îmbunătățind prin triere datorită experienței ceea ce este de ținut sau de înlăturat în/din procesul de rezolvare a problemelor ivite, arată capabilitatea de-a simplifica și-a nu complica niciodată pentru că, celor rutinați, adăugirile și unele ”îmbunătățiri” le demonstrează că nu sunt făcute decât pentru a creea posturi noi, pentru pile noi!
Iar cei care emit legi, ordonanțe și proceduri, din dorința de-a avea TOTUL în mână și-n CONTROL aproape absolut, emit alte și alte chichițe aberante (mai ales în ceea ce privește sectorul finaciar-contabil), care mai mult încurcă și stopează procesul firesc de îndeplinire a sarcinilor.
Iar dacă directorul/managerul ”crează sisteme autonome care se autosusțin” mai ales în domeniul privat, DE CE POLITICUL iarăși, prin noi și noi Coduri de tot felul, mai ales fiscale, modificate și răsmodificate de sute de ori, au pretenția atât de la bugetari, cât și de la privați, la tot felul de fișe, rapoarte, care analizează machiavelic fiecare bănuț intrat/ieșit în/din Unitate/Firmă/Companie, DAR NU LE ESTE APLICAT ȘI LOR, CELOR CARE LE CLOCESC ÎN CUIBUL LOR DE CUCI?! Mare mârșăvie, moncher!
”Brusc am vazut in spatele figurilor obosite zecile de copii care isi vad parintii o ora pe zi, presiunile financiare, lipsa vietii personale, divorturile din cauza putinului timp petrecut impreuna cu partenerul de viata, plafonarea si conformismul. Cu ce mama naibii ii ajut eu pe oamenii acestia ? In afara ca ii stresez cu ce ii dezvolt eu pe acesti oameni ? Ce lumina le aduc eu in viata ? Cum fac eu performanta cu oamenii acestia ? Pot genera inovatie si rezultate cu niste oameni obositi si stresati ?”
Ce bine-ar fi dacă ar citi aceste lucruri toți șefii bugetari, dar și privații! Dacă nu ai posibilitatea să angajezi alți oameni ca să nu-i obosești pe cei angajați, răpindu-le viața personală și/sau socială, lasă-te de ”meserie” sau atenționează pe nenorociții de politicieni, care sunt răspunzători pentru legile emise și puse în vigoare de ei, care blochează, îngreunează și fac viața grea micilor întreprinzători, angajaților lor, și de-aici, societății în general.
Și, tot datorită POLITICULUI s-a ajuns la ceea ce spune autorul ”prostituție profesională” datorită ”managerilor profesioniști sau nu”…IMPUȘI pentru că și-au plătit BINE locul în Parlament, pe listele de partid, chiar dacă ei nu sunt altceva decât niște ageamii care s-au cocoțat în funcții de înaltă răspundere, precum scroafa în copac care are – în schimb – inel de aur în rât!
În loc de P.S.:
”Dacă îi vezi stresați, este vina ta. Este vina ta pentru că stresul apare acolo unde lipsește organizarea. Să nu uiți niciodată asta.”