I s-a spus criză… Criza din Ucraina… Și cu toate că în această perioadă sunt alte zone mai “fierbinți” ale lumii, această “criză” din Ucraina nu e soluționată. Nici nu avea cum. «Secolele de arbitrar geopolitic», sintagmă folosită de Aurel Rogojan, nu pot fi șterse cu buretele peste noapte…
Dar s-o luăm în ordinea propusă de domnul general (r) Rogojan…
Titluri pe pagină
Istorie (foarte) recentă
În Ucraina, «revoluția portocalie» a avut un învingător. El s-a numit Viktor Ianukovici, venit la putere în 2004. A rămas la putere până în 2010, când «Mișcarea Euromaidan» a forțelor de dreapta și dreapta radical-naționalistă a inițiat puternice și violente mișcări contestatare. Iar Viktor „s-a stabilit” ghici unde, da,… în Federația Rusă… Federație care, în fața perspectivei de a vedea Ucraina în calitate de membră a familiei euroatlantice, a mutat decisiv printr-un al treilea război al Crimeii, urmat de un referendum și de ratificarea, la 21 Martie 2014, de către Adunarea Federală a Rusiei a acordului interstatal cu privire la primirea Republicii Crimeea în Federația Rusă. Chiar înainte de semnarea acordului, trupele ruse au preluat controlul asupra peninsulei…
Și iată, aflăm cum se iau deciziile:
Inițial, președintele interimar al Ucrainei, Oleg Turcinov, a intenționat să declare starea de război. Dar, în ședința Consiliului Național de Siguranță și Apărare din 28 februarie 2014, șeful serviciului de informații a avertizat că «americanii și germanice-au cerut să nu începem nici o acțiune, deoarece, după informațiile lor, Putin o va folosi ca pretext pentru o invazie la scară largă». De asemenea, ministrul Apărării a declarat că Ucraina nu mai are armată, căci a fost distrusă de Ianukovici. Ar putea mobiliza doar 5 000 de soldați, în timp ce Rusia trimisese la graniță 38 000 de militari.
Mai mult, Eu Observer (vineri, 26 februarie 2016) dezvăluia o declarație a premierului Iațeniuk care spunea că NATO se teme să ajute Ucraina și nici o altă țară nu le va veni în ajutor, deoarece statele occidentale vor să «evite un conflict militar cu Rusia în mijlocul Europei».
Aproape concomitent, iată manifestându-se și mișcări secesioniste, demult mocnind, asumate în numele unei populații ruse din regiunile estice ale Ucrainei. Ciocniri violente între rebeli ruși și trupe ucrainiene, urmate de autoproclamarea Republicii Populare Donețk (DNR) și a Republicii Populare Luhansk (LNR).
Deși, iată, la peste doi ani de la declanșarea acestor evenimente, „tot mai multă lume încearcă sentimentul că în Estul Europei ordinea euroatlantică ar bate în retragere”, este limpede cumva că „mai devreme sau mai târziu, problema ucraineană necesită un pachet de soluții, fiindcă într-o asemenea construcție geopolitică eterogenă – pe care, numai în ultimul secol, Lenin, Stalin și Hrușciov au remodelat-o fiecare cu alt scop – sunt numeroase chestiuni litigioase înghețate prin tratate impuse împotriva unor Realități istorice, etnice și culturale”.
Ucraina tradițională este naționalistă, foarte naționalistă. Dar «nici un român adevărat nu se poate resemna în fața faptului că Ucrainei i-au fost date părți din patria străbună». Mai ales că, prima măsură adoptată de puterea provizorie de la Kiev a fost aceea a abrogării unei legi care permitea folosirea limbii minorităților naționale în școli, demonstrând astfel și o amenințare la adresa identității naționale a românilor, în condițiile în care, diplomația românească n-a avut tăria de a se manifesta, așa cum spre exemplu a făcut-o diplomația poloneză în această problemă…
Iată cum apreciază domnul Rogojan situația globală:
În arealul est-european avem în ultimul sfert de secol experiența inedită a reculului istoriei. Când nu ești corect poziționat pentru a atenua forța de recul a istoriei, poți fi lovit din plin. Rusia a fost sistematic provocată, izolată și vulnerabilizată. NATO a ajuns departe pe flancul sudic al Rusiei, apropiindu-se și de China. Frontierele imense ale Rusiei se află sub presiuni fără precedent. Drept urmare, de câțiva ani, Rusia face un uriaș efort de pregătire pentru o apărare militară de proporții, comparabilă cu cea din cel de-al doilea război mondial.
Atât naționaliștii ruși, cât și cei ucraineni folosesc o aceeași marotă: teza românismului agresiv în Republica Moldova și în vestul Ucrainei. Doar așa se pot explica repetatele și violentele atacuri imagologice lansate împotriva României, totul orchestrat în acord cu evoluțiile negative periculoase din Transnistria și Găgăuzia. Cert e că „o dezagregare a statu-quo-lui Ucrainei va dezgheța violent și alte conflicte din regiune și ar putea conduce la tranșarea lor potrivit voinței «pacificatorului»”.
Cât despre Rusia, aceasta pare a nu mai accepta «exportul de democrație» dincolo de zona sa de siguranță, spațiu pe care vrea să-l impună și să-l consolideze, potrivit conceptului «vecinătății apropiate», un concept al doctrinei militare a Federației Ruse.
Într-un asemenea moment al istoriei, în asemenea conjuncturi, este România pregătită să facă față provocărilor? Sau, ne bazăm pe alții?
E (și) conflictul altora
Marele perdant al Războiului rece, trezit din buimăceala înfrângerii, și-a făcut bilanțul și a constatat că soldul de casă rămas de pe urma târguielilor lui Gorbaciov și Elțân cu Reagan, Bush Sr., Mitterand, Kohl și Thatcher este în «creștere negativă». Deficitul major al balanței relațiilor Federației Ruse cu Occidentul a fost interpretat de liderii de la Moscova drept rezultatul unei foarte mari și periculoase înșelătorii strategice, administrată pe fondul prăbușirii economico-demografice și politico-militare a locomotivei unui sistem mondial azi în cea mai mare parte absorbit în sistemul global aflat sub protectoratul absolut al Statelor Unite ale Americii.
Alianțele create de SUA în numele «războiului împotriva terorismului» au facilitat încorsetarea Federației Ruse și amenințarea Chinei, Indiei și Iranului prin înaintarea capetelor de pod ale NATO spre Orientul Îndepărtat. Corsetul islamic de pe flancul sudic – dominat de SUA, Turcia și Arabia Saudită –, plus circa 25% populație islamică în interiorul frontierelor Federației complică mult ecuația securității Rusiei. Dată fiind experiența din Afganistan anterioară celei americane, la Moscova se știe mai bine ca oriunde altundeva cine și cu ce scop a inventat rețeaua mondială Al-Quaeda.
Prin 2005, Adam Curtis, realizator de documentare pentru BBC, „a aruncat în aer argumentația Administrației SUA cu privire la Al-Quaeda”, odată cu difuzarea documentarului “The Power of Nightmares: The rise of the Politics of Fear” (…). Documentar pe care iată-l:
Practic, sub falsa impresie a iluziei că popoarele își pun în practică propriile aspirații, manipulatorii istoriei folosesc mituri și ideologii utopice pentru mobilizarea și deturnarea energiilor populare.
Revenirea economică a Federației Ruse a făcut posibil relansarea unui program militar, comparabil, se spune, cu cel din vremea celui de-al doilea război mondial. Așa s-a ajuns la reluarea unei confruntări declarate formal încă din 4 Aprilie 1949, dată a înființării Organizației Tratatului Atlanticului de Nord (NATO).
În toată această nebunie a încurajării spiralei confruntării, există și voci ale rațiunii. Așa cum a fost cea a ministrului de externe al Austriei, Sebastian Kurz, care declara:
Eu cred că, în trecut, tocmai această distanță mai mare între UE și Rusia a reprezentat un concept fals… […] Ar fi trebuit să încercăm mai devreme să promovăm o apropiere a UE de Rusia. UE s-a extins tot ai mult, iar Putin a lucrat în paralel la contramodelul său – Uniunea Vamală Eurasiatică. Posibilitatea ca în state ca Ucraina, Republica Moldova sau Georgia să se ajungă la o criză era previzibilă. A fost Puțin provocat într-o măsură prea mare? Cel puțin s-au luat prea puțin în calcul efectele acestei strategii europene asupra Rusiei.
Să fie „de vină” tinerețea acestui om pentru spargerea șabloanelor de gândire în logica confruntării?
Cert este că, din nou, omenirea simte lipsa unor lideri mondiali puternici, înțelepți și responsabili.
Conflictul americano-rus în Ucraina
Deși nerecunoscute oficial, e clar că intențiile americane sunt legate de punerea continentului Eurasia «sub hegemonia Washingtonului». Aceste planuri au fost date peste cap de revirimentul Economico-militar al Federației Ruse, deoarece așa cum în spatele oricărui lider suprem de la Washington se află un «guvern mondial invizibil», tot așa, în spatele lui Putin se găsesc resorturile unei puteri din umbră, care de fapt reprezintă adevărata putere. Putin a fost modelat și impus ca apostol al panslavismului ortodox de către o mișcare de renaștere spirituală revanșardă a Maicii Rusia, după (auto)înfrângerea suferită în «războiul ideologiilor», înfrângere urmată de cea mai impresionantă deposedare de patrimoniu a unei națiuni, cunoscută în întreaga istorie. Iar noi, ca români, am simțit pe propria piele ce înseamnă acest fenomen!…
Bisericile?
Politica rusească e în relație directă cu perspectivele Bisericii Ortodoxe, Rusia fiind supusă ricoșeului loviturilor sistematice aplicate valorilor ortodoxiei, sistem considerat de unele elite vestice drept expresia unei subculturi neintegrabile, care, tocmai de aceea, ar trebui scoasă din istorie.
În acest context, trebuie sesizat că „Euromaidanul de la Kiev a fost precedat de misiuni de tatonare și briefing din partea unor emisari ai Opus Dei, o prelatură personală fondată și consacrată de Papa Ioan Paul al II-lea, prin Constituția Apostolică la 28 Noiembrie 1982. Statutele Opus Dei, promulgate de Papă, reprezintă legea particulară a prelaturii. «Armata» prelaturii adună 90 000 de combatanți ai «chemării universale» de pe cinci continente.”
Organizațiile neguvernamentale
Mai ales cele de origine americană, organizațiile neguvernamentale au susținut externalizarea unor funcții și misiuni ce exced cadrul legal al activităților serviciilor secrete: „pregătirea revoluțiilor colorate, privatizarea conflictelor și războaielor locale, crearea unor structuri și desfășurarea unor activități paramilitare”. Așa, spre exemplu, RAND Corporation a conceput planul NATO (a se vedea și asta), cu operațiuni împotriva teroriștilor din autonomiile proclamate în sud-estul Ucrainei, iar personalități politice străine, cunoscute ca rusofobe, au fost cooptate într-un Consiliu Consultativ al președintelui Ucrainei (relevant fiind exemplul senatorului republican John McCain, activ militant al livrării de arme letale Ucrainei de către SUA, sau fostul prim-ministru al Suediei, Carl Bildt, sau fostul președinte georgian Mihail Saakașvili)
Geostrategie
Pentagonul ar avea nevoie de teritoriul din estul Ucrainei pentru rampele de lansare a unor rachete tactice de croazieră, Donbasul fiind un avanpost ideal pentru a viza forța de apărare nucleară a Rusiei din estul Uralilor.
Situație amânată
Nu ar trebui să ne păcălească fereastra de timp luată de combatanți în Ucraina, cu ocazia concentrărilor din zona fierbinte a Orientului apropiat. La conducerea Ucrainei au fost impuși oameni deschiși unor derapaje de extremă dreapta naționalistă de o violență rară în istoria mișcărilor fasciste. Astfel de derapaje, dacă vor fi puse în practică vor grăbi secesiunea, iar demonstrațiile americane de forță din țările baltice, Polonia sau de la noi, nu au cum prevesti vreun scenariu optimist.
Flancul sudic al Rusiei
Statul Islamic are în vedere inclusiv Tadjikistanul, Kîrghizia și Turkmenistanul pentru viitorul „Califat Universal”. În condițiile în care Federația Rusă are cam un musulman la patru/cinci cetățeni, iată opinia unui general rus (Reșetnikov):
America crează teroriști, îi hrănește, îi antrenează, îi dresează ca pe câinii de luptă, apoi dezleagă zgarda și comandă întregii haite „F…k”. Se poate ca ei să ajute la eliminarea vreunui „câine turbat” din haită, dar pe restul o să-i folosească și mai activ.
Mai nou, a devenit util și important pentru SUA nimeni altul decât… Iranul, în vreme ce Israelului i se transmite un sentiment de abandon… Iar asta, va transmite Moscovei că se grăbește strângerea lațului și «lichidarea Rusiei ca alternativă a Vestului dezumanizat».
O speranță
Ea e legată de neștiuta disponibilitate a Kremlinului și a Washingtonului de a purta negocieri secrete. Când actorii politici nu mai sunt capabili de dialog, niște providențiali ai momentului, interpreți ai partiturii «pace prin război secret» ar cam trebui să-și ia rolul în serios!…
Până nu e prea târziu!
Interesant!
pentru împunsătura-n coastă trasă de pe vremea lui Gorbaciov, apoi a lui Tatcher, ori Mitterand, inclusiv a maimuțelor tembele Bush (senior și junior) , alături de populația islamică de 25% în propria țară, plus expansiunea islamică ce înconjoară ca un brâu, via NATO!
să-i sporească supărarea!
Deci, interimarul Ucrainei a fost oprit la timp pe 28 februarie 2014 pentru a nu porni războiul hotărât, fiindcă a realizat sau i-a șoptit o viorea că dacă o face, Putin atâta-așteaptă, având MOTIV pentru a extinde războiul, cuprinzând U.E. toată.
Pe de altă parte, și urcaninienii, ca toate țările care-au fost lovite și din INTERIOR, și din EXTERIOR, au rămas fără armată serioasă. Cât timp și cum să reziste 5.000 de ucrainieni în fața a 38.000 de ruși?!
Și, pentru că părțile implicate-n conflict sunt supărate, românii sunt ciuca bătăii, un fel de veșnic Acar Păun…fiindcă trebuie să existe întodeauna un țap ispășitor pe care să-ți verși năduful, să-i mai tai din porție, să-i pilești din coarne și să-l pui să facă ”muuu…”!
E firesc pe undeva ca Putin să se fi săturat de extinderea democrației made in USA, ajunsă până la granița Rusiei, pentru că și la el în țară, ca și în altele, inclusiv SUA, democrația cântă pe gard, pe la uși, pe la ferești…chiar dacă azi, rezultatul ”democrației” aduce mai mult a cântec de cucuvea întins peste mări și țări!
Apoi vine întrebarea retorică dacă România face ”față” , descurcându-se singură sau se bazează pe ”…”! Eu zic că România o să facă fețe-fețe pentru că, indiferent dacă se ”bazează” pe alții sau nu, tot PROST CADE…ca de obicei!
Iar faptul că nu poate să-i mai țină în mâna sa de fier (nici fizic, nici territorial) pe toți aceia care-au fost și reprezentat cândva marele URSS, este normal să fie iritat RUSUL (sau ursul
Pare înțelept austriacul Kurz care, pentru prima oară, și NU de frică, a ajuns la conștientizarea bruscă că nu e de bun augur și nici justificată îndepărtarea Rusiei de la masa U.E., trebuind chiar încercarea apropierii de ea, atâta timp cât nu mușcă așa cum a mușcat/mușcă SUA, dar nevăzută și din prisma asta rea, datorită Holly-wood-lui lor care a lăsta lumea vrăjită! Abia acum tinde să fie dezvrăjită și arătată cu degetul…
Iar faptul că Rusia are un musulman la 4-5 cetățeni, Statul Islamic gândindu-i pentru ”Califatul Universal”, îl face pe RUS (sau URS
Interesant cum, în spatele fiecărui guvernant-american se află déjà o bucățică din NOM, așa și în spatele lui Putin s-ar afla (sau chiar se află..) o putere din umbră care reprezintă de fapt adevărata putere…a cui? A Rusiei prin Putin, sau a lui Putin însuși, care știe astfel cât e de protejat?
Ce mi-e neclar: cum de SUA lasă din mână Israelul și fraternizează cu Iranul??!!