♦♦♦ Marcus Aurelius: «De la zei <am primit>: faptul că am avut bunici buni, strămoşi buni, o soră bună, profesori buni, sclavi buni în casă, părinţi, prieteni, buni aproape toţi; şi faptul că nu am greşit cu ceva faţă de nici unul dintre cei pomeniţi, deşi, având un astfel de caracter, dacă s-ar fi ivit ocazia aş fi putut face aşa ceva; şi zeii au binevoit să nu existe nici un concurs de circumstanţe care să mă pună la încercare;nu am fost crescut prea multă vreme în preajma concubinei bunicului meu, mi-am păstrat vigoarea tinereţii şi n-am devenit bărbat înainte de vârsta cuvenită, ci chiar am depăşit această vârstă; faptul că m-am supus ordinelor unui împărat şi părinte, care a înlăturat din mine orice îngâmfare şi m-a condus la ideea că, trăind la curte, este posibil să nu te foloseşti de gărzi de corp purtătoare de lănci, nici de veşminte elegante, nici de candelabre, de statui şi de astfel de obiecte şi de un lux asemănător, ci, dimpotrivă, este posibil ca fiecare să-şi apropie felul de viaţă cât mai mult de acela al unui simplu cetăţean şi să nu fie socotit, din această cauză, mai umil sau mai nepăsător faţă de îndatoririle care trebuie îndeplinite în situaţia de conducător, în interes public. Faptul că am avut un astfel de frate, capabil prin comportamentul lui să îmi stârnească preocuparea de mine însumi şi, în acelaşi timp, să mă bucure prin respectul şi dragostea sa; faptul că nu am avut copii infirmi sau diformi; faptul că nu am progresat prea mult în studiul retoricii, al poeziei şi al altor materii, în care probabil m-aş fi cufundat adânc, dacă mi-aş fi dat seama că înaintez cu uşurinţă; faptul că m-am grăbit să le acord celor care m-au crescut rangurile înalte, pe care îmi părea că şi le doresc, şi nu am amânat acest lucru cu gând că fiind ei încă tineri, am s-o fac mai târziu; faptul că i-am cunoscut pe Apollonius, pe Rusticus, pe Maximus; faptul că mi s-a arătat cu claritate şi de mai multe ori ce este viaţa trăită „în conformitate cu natura”, astfel încât, atât cât depindea de zei, de comunicările, de ajutoarele şi de inspiraţiile care veneau din partea lor, nimic de atunci nu mă împiedică să trăiesc în conformitate cu natura, şi că m-am îndepărtat de o astfel de viaţă din vina mea şi fiindcă nu ţineam cont de avertismentele zeilor şi, ca să spun aşa, de îndrumările lor; faptul că am un trup rezistent de atâta timp după o astfel de viaţă; (…) faptul că niciodată când doream să ajut un om sărac sau pe oricine altcineva aflat în necaz nu am fost auzit spunând că nu am bani s-o fac şi că eu însumi nu am ajuns într-o asemenea sărăcie încât să cer bani de la o altă persoană; faptul că am avut o astfel de soţiesoţie, atât de ascultătoare, de afectuoasă, de simplă; faptul că am avut educatori vrednici pentru copii; faptul că am primit ajutor prin vise, în special ca să nu mai scuip sânge şi să îmi treacă ameţelile, şi răspunsul, ca să spun aşa, oracular de la Gaeta; şi faptul că, atunci când am dorit să mă dedic filozofiei, nu am ajuns pe mâinile vreunui sofist şi nici nu mi-am irosit timpul analizând texte scrise sau rezolvând silogisme sau ocupându-mă de fenomene cereşti. Căci toate acestea au nevoie de ajutorul zeilor şi al sorţii.» ♦♦♦ Marcus Aurelius: «De dimineaţă începe să-ţi spui: voi întâlni un indiscret, un nerecunoscător, un violent, un perfid, un invidios, un nesociabil; toate acestea li se întâmplă din necunoaşterea celor bune şi a celor rele. Eu, în schimb, care am înţeles că natura binelui este frumuseţea morală şi că cea a răului este urâtul moral şi că natura celui care greşeşte este înrudită cu mine, nu numai prin sângele şi sămânţa sa, ci şi prin raţiune şi participarea la divin, nu pot suferi vreun neajuns de la vreunul din ei, căci nimeni nu mă poate urâţi moral, iar eu nu mă pot mânia pe unul înrudit cu mine, nici nu-l pot urî. Căci ne-am născut pentru a ne ajuta <unii pe alţii>, precum picioarele, mâinile, pleoapele, şirurile de dinţi de sus şi de jos. Aşadar, a acţiona unii împotriva altora este împotriva naturii, iar a te mânia şi a-l detesta pe semen înseamnă a-l trata ca pe un adversar.» ♦♦♦ Marcus Aurelius: «Aminteşte-ţi de cât timp amâni problema şi de câte ori, chiar dacă ai primit de la zei noi termene, nu ai profitat de ele. Dar trebuie să-ţi dai seama, măcar de acum înainte, din ce lume faci parte, din ce realitate conducătoare eşti o emanaţie şi că îţi este fixată o limită de timp: în cazul în care nu te vei folosi de acestea pentru a dobândi seninătatea, prilejul va dispărea şi tu vei pieri şi nu ţi se va mai oferi o altă ocazie.» ♦♦♦ Marcus Aurelius: «Uneori <oamenii> sunt, într-un fel, demni de milă din pricina necunoaşterii binelui şi răului; acest neajuns nu este mai mic decât neputinţe de a distinge obiectele albe de cele negre.» ♦♦♦ Marcus Aurelius: «Respectă cu veneraţie facultatea de a forma opinii. Totul depinde de ea, pentru că în partea conducătoare a sufletului tău niciodată nu ia naştere vreo opinie potrivnică naturii sauconstituţiei fiinţei raţionale. Aceasta garantează absenţa oricărei precipitări, familiaritatea cu oamenii şi apropierea faţă de zei.» ♦♦♦ Marcus Aurelius: «Caută pentru ele retrageri la ţară, pe malul mării, în munţi; şi tu obişnuieşti să-ţi doreşti cu ardoare asemenea locuri. Dar tot acest lucru e cât se poate de prostesc, pentru că îţi este permis să te retragi în tine însuţi în orice clipă doreşti.În nici un loc nu se poate un om retrage mai liniştit şi mai lipsit de griji decât în sufletul său, mai ales cel care are în interiorul său astfel de valori încât, aplecându-se pentru a le privi, ajunge îndată la o desăvârşită uşurare; şi mărturisesc că această uşurare nu este altceva decât o bună rânduială a minţii. Dăruieşte-te, aşadar, tot timpul unei asemenea retrageri şi reînnoieşte-te pe tine însuţi. Să fie scurte însă şi elementare principiile tale, care, îndată ce le-ai întâlnit, îţi sunt suficiente pentru a îndepărta orice suferinţă şi pentru a te trimite înapoi, fără supărare, la activităţile spre care te întorci. De fapt, ce lucru te nemulţumeşte? Răutatea oamenilor? Gândeşte-te la principiul că fiinţele raţionale sunt născute unele pentru altele, că a se suporta unele pe altele este o parte a dreptăţii şi că oamenii greşesc fără voia lor, iar toţi cei care până acum s-au duşmănit, s-au bănuit şi s-au urât, străpunşi de lănci, zac întinşi la pământ şi sunt cenuşă; atunci calmează-te! Dar eşti nemulţumit şi de cele pe care Întregul ţi le-a hărăzit? Aminteşte-ţi dilema: „providenţa sau atomii” şi argumentele prin care s-a demonstrat că lumea este ca o cetate. Oare cele ce privesc trupul vor pune stăpânire pe tine? Atunci gândeşte-te că, odată ce s-a retras în sine însuşi şi şi-a cunoscut propria-i putere, intelectul nu se amestecă cu mişcările plăcute sau violente ale suflului. Şi, în rest, aminteşte-ţi câte ai ascultat despre durere şi plăcere, pentru că ţi-ai uitat asentimentul. poate te va frământa gloria măruntă? Priveşte la iuţeala cu care peste toate se aşterne uitarea, imensitatea timpului infinit, de o parte şi de alta, deşertăciunea faimei, versatilitatea şi lipsa de judecată a celor care par că te aclamă şi îngustimea locului în care faima ta este circumscrisă! Căci întreg pământul este un punct, şi de aceea partea în care locuieşti nu este oare un colţişor? Iar în acest colţişor câţi şi cât sunt cei ce te vor lăuda? În sfârşit, aminteşte-ţi de retragerea pe acest mic câmp care îţi aparţine şi, înainte de orice, nu te mai zbuciuma, nici nu te încorda, ci fii liber, priveşte toate activităţile ca un bărbat, ca un om, ca un cetăţean, ca o fiinţă muritoare. Iar printre preceptele de ţinut la îndemână, asupra cărora te vei apleca, să fie acestea două: primul, că lucrurile nu ating sufletul, ci se menţin în afara lui, nemişcate, în timp ce tulburările provin numai din judecata interioară; al doilea, că toate aceste lucruri pe care le vezi se vor transforma, în timp, şi nu vor mai fi. Gândeşte-te tot timpul la câte transformări ai asistat tu însuţi. „Lumea este alterare, viaţa – părere.”» ♦♦♦ Marcus Aurelius: «Nu te purta ca şi cum ai avea de trăit zece mii de ani. necesitatea stă deasupra ta; cât timp trăieşti, cât timp încă îţi este permis, încearcă să devii bun.» ♦♦♦ Marcus Aurelius: «
Vechile apeluri la șovinism rasial, sexual și religios, la fervoare națională turbată, incep să nu mai funcționeze. Ceea ce sunt, dacă sunt bun sau rău, de succes sau nu, toate acestea se învață de-a lungul vieții. E doar o călătorie, și putem să o schimbăm oricând.
Este doar o ALEGERE. Niciun efort, nicio muncă, niciun ban strâns.
AM REALIZAT CĂ GREȘISEM JOCUL.
JOCUL ERA SĂ AFLU CEEA CE ERAM DEJA.
Spuneam…cât de important este…să aducem în mintea umană, o REVOLUȚIE RADICALĂ.
CRIZA, ESTE UNA A CONȘTIINȚEI.
O criză nu mai poate accepta vechile norme, vechile tipare, tradițiile străvechi.
Și, considerând ceea ce este lumea acum, cu toată suferința, conflictul, brutalitatea distructivă, agresiunea, și așa mai departe. Omul, încă este cum a fost. Este încă brutal, violent, agresiv, lacom, competitiv.
Și…a construit o societate după aceste trăsături.
ZEITGEIST ADDENDUM
”NU ESTE UN SEMN DE SĂNĂTATE SĂ FII BINE ADAPTAT LA O SOCIETATE PROFUND BOLNAVĂ” J.Krishnamurti (bine zice!)
Societatea de azi este compusă dintr-o serie de instituții. De la instituții politice, instituții legale, instituții religioase.
La instituții de clasă socială, valori familiale, și de ocupații specializate.
Este evidentă influența profundă pe care o au aceste structuri tradiționale asupra formării înțelegerii și a perspectivelor noastre.
Totuși, dintre toate instituțiile sociale în care ne-am născut, de care suntem direcționați și condiționați…se pare că nu este un sistem tratat cu la fel de multă nepăsare și la fel de neînțeles, ca SISTEMUJL MONETAR.
Luând proporții aproape religioase, Instituția Monetară există ca una din cele mai nedisputate forme de credință care există. Cum sunt creați banii, politicile după care sunt guvernați, și modul cum afectează societatea…NU sunt subiecte de interes pentru cea mai mare parte a populației.
ÎNTR-O LUME ÎN CARE 1% DIN POPULAȚIE DEȚINE 40% DIN BOGĂȚIILE PLANETEI.
Într-o lume în care 34.000 de copii mor în fiecare zi, din cauza sărăciei și a unor boli care pot fi prevenite…
ÎNTR-O LUME ÎN CARE 50% DIN POPULAȚIE, TRĂIEȘTE CU MAI PUȚIN DE 2 DOLARI/ZI…un lucru este CLAR: Ceva este foarte GREȘIT!
Și, indiferent dacă suntem conștienți sau nu, ceea ce ține în viață toate instituțiile și implicit societatea, ESTE BANUL.
Astfel, înțelegând această instituție a politicii monetare, este critic pentru a înțelege DE CE VIEȚILE NOASTRE SUNT AȘA CUM SUNT.
Din nefericire, economia este deseori privită cu confuzie și plictiseală. Șiruri nesfârșite de jargon financiar, împreună cu o matematică intimidantă, abat cu rapiditate oamenii din încercările de a o înțelege.
Totuși, realitatea este că, complexitatea asociată cu sistemul financiar, este doar o mască pentru a ascunde una dintre cele mai paralizante structuri sociale suportate vreodată de umanitate.
“Nimeni nu este mai înrobit decât cel care se crede în mod greșit că este liber.” – Johan Wolfang von Goethe 1749-1832
Cu câțiva ani în urmă, Banca Centrală a Statelor Unite – REZERVA FEDERALĂ – a produs un document intitulat “Mecanica Modernă a Banilor”
Această publicație a detaliat practica instituțională a creației banilor, utilizată de Rezerva Federală și de rețeaua globală de bănci comerciale pe care le susține.
Pe prima pagină, documentul își prezintă obiectivul: “Scopul acestei broșuri este de a descrie procesul de bază al creației banilor într-un sistem bancar cu rezervă fracțională”.
Apoi continuă sa descrie acest proces de rezervă fracțională, printr-o variată terminologie bancară.
O traducere, ar suna cam așa: Guvernul Statelor Unite decide că are nevoie de niște bani. Ia legatura cu Rezerva Federală și cere, să zicem 10 miliarde de dolari.
Rezerva Federală răspunde spunând : “Desigur, vom cumpara 10 miliarde în bonuri guvernamantale de la voi. “
Guvernul ia niște hârtii, pune niște desene oficiale pe ele și le numește bonuri de trezorerie.
Apoi pune valoare pe aceste bonuri, pentru a însuma 10 miliarde de dolari, și le trimite la Rezerva Federală.
La rândul lor, cei de la Rezeva Federală, scot și ei niște hârtii impresionante, doar că de această dată, le numesc bacnote de Rezervă Federală, atribuind de asemenea, valoarea de 10 miliarde de dolari setului de hârtii.
Apoi, Rezeva Federală ia aceste bacnote și le schimbă pe bonuri.
Odată ce s-a făcut schimbul, guvernul ia cele 10 miliarde de dolari și îi depune într-un cont bancar…și, cu acest depozit, bacnotele devin în mod oficial mijloc de plată legal, adică bani, adăugând 10 miliarde de dolari, la banii aflați în circulație.
Și asta e tot = 10 miliarde de dolari au fost creați. Desigur, acest exemplu este o generalizare. În realitate, această tranzacție are loc electronic, fără să fie folosită hârtie.
Doar 3% din banii aflați în circulație în SUA, există sub formă de bacnote. Celelalte 97%, există doar în computere.
Bonurile guvernamentale sunt proiectate pentru a fi instrumente de îndatorare.
Când Rezerva Federală cumpără aceste bonuri cu bani pe care i-a creat din nimic, guvernul promite să returneze acei bani, Rezervei Federale.
Cu alte cuvinte, banii au fost creați din îndatorare.
Acest paradox stupefiant al banilor sau al valorii creată din datorie sau obligație, va deveni mai evident de-a lungul explicației.
Deci, schimbul a fost făcut. Și acum, 10 miliarde de dolari stau într-un cont al unei bănci comerciale.
De aici devine interesant. După practica rezervei fracționale, acei 10 miliarde de dolari depuși, devin imediat o parte din rezervele băncii, la fel ca toate depunerile.
Și, în privința cerințelor pentru rezerve, după cum scrie în “Mecanica Modernă a Banilor”: “O bancă trebuie să-și mențină rezervele cerute de lege…egale cu un procent prescris din depozitele sale”.
Apoi cuantifică asta, spunând “Sub legile în vigoare, rezervele obligatorii pentru majoritatea tranzacțiilor sunt de 10 %”.
Astea înseamna că, la un depozit de 10 miliarde de dolari, 10%, sau 1 miliard, este păstrat ca rezervă obligatorie.
În timp ce restul de 9 miliarde de dolari este considerat rezervă excesivă și poate fi folosit pentru împrumuturi.
Este logic să presupuneți că acești 9 miliarde de dolari ies din depozitul existent de 10 miliarde de dolari. Totuși, nu este așa.
Ceea ce se petrece de fapt, este că cei 9 miliarde de dolari sunt creați din NIMIC, peste depozitul existent de 10 miliarde de dolari. Astfel, banii aflați în circulație se înmulțesc.
După cum scrie în “Mecanica Modernă a Banilor”:”Desigur, ele –băncile, nu dau împrumuturi din banii pe care îi primesc ca depozite.”
Dacă ar face asta, nu s-ar mai crea bani în plus.
Ceea ce fac când dau împrumuturi, este să accepte CAMBII (contracte de împrumut), în schimbul creditelor (banii), puși în contul celui care împrumută.
Cu alte cuvinte, cele 9 miliarde de dolari pot fi creați din nimic, doar pentru că există cerere pentru un astfel de împrumut, și pentru că există 10 miliarde de dolari depozit, pentru a satisface nevoia de rezervă obligatorie.
Să zicem că intră cineva în această bancă și împrumută cei 9 miliarde de dolari disponibili.
Cel mai probabil, va lua acei bani și îi va depune în propriul său cont bancar.
Apoi, procesul se repetă.
Pentru că acel depozit devine o parte a rezervei băncii.
10% este izolat și, în schimb, 90% din 9 miliarde, sau 8,1 miliarde sunt disponibili ca bani nou creați pentru împrumuturi.
Și, desigur, acei 8,1 pot fi împrumutați și redepuși creînd în plus 7,2 miliarde, apoi 6,5 miliarde…apoi, 5,9 miliarde…etc.
Acest ciclu depunere-creație-împrumut, poate continua la infinit. Rezultatul matematic, este că 90 miliarde pot fi creați peste cei 10 miliarde.
Cu alte cuvinte, pentru fiecare depunere în sistemul bancar, de nouă ori mai mult, poate fi creat din NIMIC.
Cereți de la îndatoritoarea Bancă a Americii, un plăcut borcan de bani instant. B-A-N-I sub forma unui convenabil împrumut personal.
Acum că am înțeles cum sunt creați banii, prin acest sistem bancar de rezervă fractională, apare în minte o întrebare logică, dar iluzorie: Ce le dă valoare aceestor bani nou creați?
Răspunsul: banii care există déjà.
Banii noi, practic fură valoarea de la banii aflați în circulație. Banii din circulație sunt înmulțiți independent de cererea pentru bunuri și servicii.
Volumul de bani și cererea definesc echilibrul, astfel… prețurile cresc, diminuând puterea de cumpărare a dolarului. Aceasta este inflația, iar INFLAȚIA este O TAXĂ ASCUNSĂ PUBLICULUI.
Care este sfatul pe care-l primiți în general?
Sfatul este “inflaționați moneda”. Ei nu spun “depreciați moneda”, nu spun “devalorizați moneda”.
Ei nu spun “înșelați oamenii”, ei spun “micșorați dobânzile”.
Înșelarea se petrece atunci când distorsionăm valoarea banilor.
Când creăm bani din NIMIC, nu avem economii.
Totuși, există ceva care se cheamă “CAPITAL”.
Întrebarea mea este următoarea: “Cum am putea să ne așteptăm să rezolvăm problema inflației? Adică să creștem volumul de bani aflați în circulație, cu mai multă inflație…Desigur că nu se poate!”
Sistemul de rezerve fracționale a expansiunii monetare, este inerent inflaționar.
Actul de a mări volumul de bani aflați în circulație, fără să fie o mărire proporțională de bunuri și servicii în economie, va devaloriza moneda întotdeauna.
O scurtă privire la valorile istorice ale dolarului, reflectă acest lucru. Relația inversă, este evidentă.
Un dolar în 1913 are aceeași valoare ca 21,60$ în 2007.
Este o devalorizare de 96% de când Rezerva Federală a fost înființată.
Dacă această realitate a inflației inerente și perpetue pare absurdă și înfrângătoare economic, asteptați puțin.
Absurd este puțin spus cu privire la modul cum operează de fapt sistemul nostru financiar.
În sistemul nostru financiar, banii sunt datorii, și datoriile sunt bani.
Aici este un grafic cu volumul de bani aflat în circulație din 1950, până în 2006.
Aici este un grafic cu datoria națională a SUA pentru aceeași perioadă.
Este interesant că tendințele sunt aceleași.
Cu cât sunt mai mulți bani, cu atât sunt mai multe datorii.
Altfel spus, fiecare dolar din portofelul nostru este datorat cuiva de către cineva.
Amintiți-vă: singurul mod de a crea bani este prin împrumuturi. Dacă toți oamenii din țară ar putea să-și plătească toate datoriile, inclusiv guvernul, nu ar fi niciun ban în circulație.
“Dacă nu ar fi datorii în sistemul nostru monetar, nu ar mai fi bani”. (Marriner Eccles, Guvernatorul Rezervei Federale).
Ultima dată în istoria SUA, când datoria națională a fost plătită în totalitate, a fost în 1835, după ce președintele Andrew Jackson a închis banca centrală care a precedat Rezerva Federală.
Intreaga platformă politică a lui Andrew Jackson se rotea în jurul promisiunii de a închide banca centrală.
Jackson a spus la un moment dat: “ Eforturile îndrăznețe ale băncii actuale de a controla guvernul sunt doar premoniții ale sorții viitoare a americanilor, dacă vor fi manipulați în perpetuarea acestei instituții sau înființarea unei alte bănci ca aceasta”.
Din nefericire, acest mesaj a avut viață scurtă, și bancherii internaționali au reușit să inființeze o altă bancă centrală în 1913, Rezerva Federală.
Atâta timp cât există o asemenea instituție, datoria perpetuă este garantată.
Până acum, am discutat despre faptul că banii sunt creați din datorii, prin împrumuturi.
Aceste împrumuturi sunt bazate pe rezervele băncilor și rezervele sunt derivate din depozite.
Prin acest sistem de rezerve fracționale, orice depozit poate crea de 9 ori valoarea originală, devalorizând moneda și crescând prețurile.
Având în vedere că toți acești bani sunt creați prin îndatorare și circulați aleatoriu prin comerț, oamenii devin detașați de datoriile originale…și există un dezechilibru unde oamenii sunt forțați să concureze pentru muncă, pentru a putea lua destui bani din rezervele de bani, pentru a-și acoperi costul vieții de zi cu zi.
Oricât de disfuncționale și de-a întoarselea pot părea toate acestea, mai este un lucru omis din aceasta ecuație.
Este acest element al structurii, care relevă cu adevărat natura frauduloasă a sistemului: Aplicarea dobânzii.
Când guvernul împrumută bani de la Rezerva Federală, sau când cineva împrumută bani de la bancă, trebuie să fie platiți aproape întotdeauna cu dobândă.
Cu alte cuvinte, aproape fiecare dolar care există, trebuie să fie în cele din urmă returnat unei bănci, împreună cu dobânda corespunzătoare.
Dar, dacă toți banii sunt împrumutați de la Banca Centrală și sunt repartizați prin bănci comerciale prin împrumuturi…doar ceea ce ar putea fi numit “principal” este creat în banii aflați în circulație.
Așadar, UNDE SUNT BANII PENTRU ACOPERIREA DOBÂNZILOR CERUTE?
NICĂIERI!
ACEI BANI NU EXISTA.
Ramificațiile acestui lucru sunt șocante.
Cantitatea de bani datorată băncilor, va depăși întotdeauna cantitatea de bani aflată în circulație.
De aceea inflația este constantă în economie.
Noii bani trebuie creați constant, pentru a acoperi deficitul perpetuu inerent sistemului, cauzat de nevoia de a plăti dobânzile.
Ceea ce mai înseamnă e că, matematic – neachitarea plăților și falimentul – sunt inerente sistemului, și întotdeauna vor fi buzunare sărace ale societății care vor avea ghinion.
O analogie ar fi un joc de scaune, cu muzică: odată ce se oprește muzica, cineva va rămâne pe dinafară. Acesta este scopul.
Transferă invariabil bogăția adevarată de la persoană la bancă pentru că, dacă nu-ți poți plăti ipoteca, îți vor lua proprietatea.
Acest lucru este revoltător în mod particular, când realizăm că acest inevitabil sfârșit, nu e numai din cauza practicilor sistemului rezervelor fracționale …dar și din cauza faptului că banii pe care banca ți i-a împrumutat, NU AU EXISTAT LEGAL DE LA BUN ÎNCEPUT.
În 1969 a fost un caz la Curtea de Judecătorie din Minnesota, implicând un bărbat pe nume Jerome Daly, care contesta confiscarea casei sale de către banca care-i făcuse un împrumut ca s-o poată cumpăra.
Argumentul său a fost că, contractul ipotecar cerea ca ambele părți, adică el și banca, să pună câte-o formă legitimă de proprietate pentru schimb.
În limbaj legislativ asta se numește posesiune.
Dl.Daly a explicat că banii nu erau de fapt proprietatea băncii, pentru că au fost creați DIN NIMIC, imediat ce contractul de împrumut a fost semnat.
Vă amintiți ce se spunea în “Mecanica Moderna a Banilor” despre împrumut?
“Ceea ce fac când fac împrumuturi, este să accepte cambii, în schimbul creditelor”.
“Rezervele sunt neschimbate de către tranzacțiile de împrumut, dar creditele depuse, sunt noi adaosuri la depozitele totale ale sistemului bancar”.
Cu alte cuvinte, banii nu ies din depozitele existente. BANCA ÎI INVENTEAZĂ, nepunănd altceva, decât o răspundere teoretică pe hârtie.
În timp ce cazul progresa, președintele băncii, Dl.Morgan s-a prezentat la tribună.
În memorandumul personal al judcătorului, își amintea că președintele băncii, admitea că, în combinație cu Rezerva Federală, a creat banii și creditele, completând un registru.
Banii și creditul au apărut când ei le-au creat.
Dl.Morgan a admis că nu există lege în SUA care să îi dea dreptul să facă asta.
O proprietate legală, trebuie să existe și să fie mijloc de plată pentru a susține contractul.
Juriul a ajuns la concluzia că nu există proprietate legală, și eu sunt de acord.
A mai adaugat în mod poetic: “Doar Dumnezeu poate crea ceva de valoare, din NIMIC”.
O dată cu această descoperire, Curtea a respins cererea de confiscare facută de bancă, și Daly și-a păstrat casa. Implicațiile acestei decizii sunt imense.
De fiecare dată cand împrumutați bani de la o bancă, fie ca este un împrumut ipotecar sau un împrumut pe card, banii împrumutați, nu sunt doar contrafăcuți…sunt o formă ILEGITIMĂ de proprietate, și astfel ANULEAZĂ contractul , deoarece Banca nu a avut de la început banii ca proprietate. Din nefericire, aceste descoperiri legale, sunt suprimate și ingnorate.
Jocului transferului de bogăție și îndatorare perpetuă continuă. Asta ne duce la Întrebarea finală: DE CE?
În timpul războiului civil American, președintele Lincoln a decis să evite împrumuturile cu dobândă mare oferite de băncile europene, și a decis să facă ce au susținut fondatorii țării…să creeze o monedă independentă și inerent lipsită de datorii.
Se numea “Greenback”.
La scurt timp după ce s-a luat această masură, un document intern circula între băncile britanice private și cele americane, în care scria:
“Sclavia este doar deținerea muncii, și aduce cu sine îngrijirea muncitorilor, în timp ce planul European este ca, capitalul să controleze munca, controlând salariile. Aceasta poate fi facută controlând banii. Nu putem lăsa Greenback să existe, pentru că nu o putem controla”. (”The hazard Circular”, July, 1862)
Practica rezervei fracționale aplicată de Rezerva Federală, care și-a răspândit practicile la marea majoritate a băncilor lumii, este de fapt un sistem modern de sclavie.
Gândiți-vă, banii sunt creați din îndatorire.
Ce fac oamenii când au datorii? Se supun angajării, ca să plătească.
Dar dacă banii pot fi creați doar prin împrumuturi, cum poate fi societatea lipsită de datorii?
Nu poate, și acesta este ȘI scopul.
Frica de a pierde bunuri împreună cu lupta de a ține pasul cu datoriile perpetue și inflația înnăscută în sistem, combinată cu inevitabilul deficit al banilor aflați în circulație…creat de dobânzi care nu pot fi plătite vreodată, țin sclavii plătiți în linie, alergând pe roata de hamster, cu milioane de alți oameni.
În efect, alimentează un imperiu în care beneficiarii sunt doar elita din vârful piramidei.
Până la urmă, pentru cine lucrați de fapt?
Pentru bănci.
Banii sunt creați în bancă și invariabil ajung înapoi la bancă.
Ei sunt adevarații stăpâni, împreună cu corporațiile și guvernele pe care le sprijină.
Sclavia fizică necesită asigurarea adăpostului și-a hranei.
În sclavia economică, oamenii au grijă de ei înșiși.
Este una din cele mai ingenioase înșelătorii pentru manipularea socială, create vreodată!
Și la baza ei este un război invizibil împotriva populației.
Îndatorirea este arma folosită pentru a cuceri și a înrobi societăți, iar dobânda este principala muniție.
În timp ce majoritatea nu este conștientă de această realitate, băncile, în cooperare cu guverne și corporații, continuă să-și perfecționeze și să-și extindă tacticile de luptă economică…dând naștere la noi baze, cum ar fi BANCA MONDIALĂ, FONDUL MONETAR INTERNAȚIONAL, și inventează un nou tip de soldat = NAȘTEREA ASASINULUI ECONOMIC.
“Sunt două metode de a cuceri și a înrobi o națiune. Una este prin sabie. A doua – prin îndatorare”. John Adams (1735-1826);
Relatează asasinul economic John Perkins:
“Noi, asasinii economici, suntem de fapt responsabili pentru crearea primului imperiu global.
Noi lucrăm în multe moduri diferite, dar probabil cel mai frecvent este să găsim o țară care are resurse, cum ar fi petrol…și apoi aranjăm un împrumut uriaș acelei țări de la Banca Mondială, sau una din celelalte organizații de acest tip. Dar banii nu ajung cu adevărat în acea țară.
De fapt ajung la marile noastre corporații, pentru a construi proiecte de infrastructură în acea țară. (sună cunoscut, nu?). Centrale electrice, parcuri industriale, porturi…lucruri de care să beneficieze corporațiile noastre și câțiva oameni bogați din acea țară (auci, doare!).
Dar nu ajută majoritatea oamenilor, deloc!
Întreaga țară rămâne cu o datorie foarte mare. Este o datorie atât de mare încât nu pot s-o plătească, și asta face parte din plan, să nu poată să o plătească.
La un moment dat, noi, asasinii economici, mergem înapoi acolo și le spunem:
“Ascultați, ați pierdut mulți bani, nu vă puteți plăti datoriile așa că…vindeți petrolul foarte ieftin la companiile noastre petroliere…lasați-ne să construim o bază militară la voi în țară…trimiteți trupe și sustineți-le pe ale noastre, într-un loc cum ar fi…Irak sau votați-ne la următoarele alegeri ONU”.
Ca să privatizeze compania de electricitate, sistemul de apă și canalizare, și să le vândă corporațiilor din SUA și altor corporații multinaționale.
Deci, este o adevarată rețea și este atat de tipic modul de acționare al FMI și al Băncii Mondiale. Ei îndatorează o țară și este o datorie atât de mare, încât nu pot să o plătească.
Apoi se oferă să refinanțeze datoria, și trebuie ca țara să plătească o dobândă și mai mare.
Apoi ceri acest “quid pro quo” pe care-l numești o condiționalitate sau bune relații, care înseamnă de fapt, că trebuie să-și vândă resursele…incluzând multe din serviciile lor sociale, companiile de utilitate…uneori sistemele lor educaționale, penale, de asigurări…la corporațiile străine. Deci, este o lovitură dublă-triplă-cvadruplă.” (mărturiile unui asasin economic Pernkins)
Iran 1953.
Perceptul pentru asasinul economic, a apĂrut la începutul anilor ’50 când Mossadeq a fost ales în mod democratic în Iran. El era considerat “speranța pentru democrație” în Orientul Mijlociu și alte părți ale lumii.
A fost numit omul anului de către revista “Time”.
Dar unul din lucrurile pe care le-a adus și a început să le implementeze, a fost ideea ca, companiile petroliere străine trebuiau să plateasca mai mult pe petrolul pe care îl cumpărau din Iran…și că oamenii din Iran ar fi trebuit să aibă de câștigat de pe urma propriului petrol.
Ciudată politică!
Desigur că nu ne-a plăcut asta, dar ne era frică să facem, ce făceam de obicei, adică să trimitem armata.
În schimb, am trimis un agent CIA, Kermit Roosevelt, rudă cu Tedy Roosevelt.
Iar Kermit a mers cu câteva milioane de dolari și a fost foarte eficient.
Într-o scurtă perioadă de timp, a reușit să-l dea jos de la putere pe Mosaddeq și l-a adus pe shar-ul Iranului pentru a-l înlocui.
El fusese dintotdeauna favorabil SUA.
A fost foarte eficient.
Revoltă în Iran.
“Bombe zburau deasupra Teheranului, ofițeri de armată strigau că Mosaddeq s-a predate și că regimul său ca dictator virtual al Iranului, s-a sfârșit. Oamenii defilează pe străzi cu fotografii ale shar-lui, în timp ce sentimentele se inversează. Shar-ul este primit cu bucurie acasă”.
Aici, in Statele Unite, la Washington, oamenii priveau în jur și spuneau: “Uau, asta a fost ușor și ieftin”.
Asta a stabilit un mod de a manipula țările, de a crea un imperiu.
Singura problemă cu Roosevelt a fost că era un agent CIA și dacă era prins, urmările ar fi putut fi destul de serioase…așa că, foarte rapid, în acel moment s-a luat decizia să se folosească consultanți privați…pentru a canaliza banii prin Banca Mondială sau FMI sau una din celelalte tipuri de agenții, să se ducă oameni ca mine, care lucrează pentru companii private.
În caz că am fi fost prinși, nu s-ar fi găsit legături cu guvernul.
Guatemala 1954.
Când Arbenz a devenit președinte al Guatemalei, țara era controlată de compania United Fruit și de marile corporații internaționale.
Arbenz și-a dat seama de asta și a zis: “Vrem să dăm pământul înapoi oamenilor”…
După ce a ajuns la putere, a implementat politici care ar fi făcut exact asta, să dea drepturile asupra pământurilor înapoi, oamenilor.
Asta nu prea le-a plăcut celor de “United Fruit” , așa că au angajat o firmă de de relații publice pentru a lansa o companie pentru a convinge SUA, cetățenii SUA, presa din SUA, Congresul SUA…că Arbenz este o marionetă a URSS și că, dacă l-am fi lăsat la putere, URSS ar fi avut o bază în această emisferă.
În acea perioadă exista în mințile tuturor o frică exagerată de teroarea roșie…teroarea comunistă.
Și așa, ca să scurtăm povestea, din această campanie de relații publice, s-a ajuns la un angajament din partea CIA și-a armatei, de a-l înlătura de la putere pe acest om.
Așa s-a și întâmplat. Am trimis avioane, am trimis soldați, am trimis șacali, am trimis tot ce-am putut pentru a-l înlătura, și chiar am reușit.
Imediat ce a fost înlăturat de la putere, cel care i-a luat locul, le-a redat corporațiilor internaționale, toate drepturile și posesiunile precedente, inclusiv United Fruit.
Ecuador 1981.
Ecuador a fost condus pentru mulți ani, de dictatori pro-SUA.
Ei erau de multe ori destul de brutali.
Apoi s-a decis ca ei sa aibă o alegere cu adevărat democratică.
Jaime Roldos a candidat pentru președinție și scopul său principal era, spunea el, să asigure folosirea resurselor Ecuadorului pentru ajutorarea oamenilor.
A câștigat copleșitor.
Nimeni nu mai câștigase cu atât de multe voturi alegerile din Ecuador.
Apoi a început să implementeze aceste politici, pentru a se asigura că profiturile din petrol ajungeau la oameni, pentru a-i ajuta.
Nouă, nu ne-a plăcut aici, în SUA.
Am trimis acolo unul din numeroșii asasini economici pentru a-l schimba pe Roldos, pentru a-l corupe, pentru a-l suci…să-l facem să înțeleagă…
”Știi, poți să ajungi foarte bogat, tu și familia ta, dacă joci jocul nostru”. “Dar dacă continui să implementezi politicile promise…vei pleca”.
Nu a vrut să asculte.
A fost asasinat.
Imediat ce s-a prăbușit avionul, toată zona a fost închisă.
Singurii care aveau acces, erau militarii SUA, de la o bază militară din apropiere, și câțiva militari din Ecuador.
Când a început investigația, doi din martorii principali au murit în accidente de mașină, înainte de a avea șansa de a depune mărturie.
Multe lucruri stranii s-au întâmplat în jurul asasinării lui Roldos.
Eu, ca și majoritatea oamenilor care s-au uitat la acest caz, nu am nici o îndoială că a fost o asasinare.
Desigur, în poziția mea de asasin economic, mă așteptam ca Roldos să fie înlăturat fie printr-o revoltă, fie printr-o asasinare…dar avea să fie înlăturat pentru că nu putea fi corupt, nu se lăsa să fie corupt în felul în care voiam noi să-l corupem.
Panama 1981.
Omar Torrijos, președintele Panama, a fost unul dintre preferații mei, mi-a plăcut mult, era foarte charismatic, el chiar vroia să-și ajute țara.
Când am încercat să-l mituiesc sau să-l corup, spunea: “uite, John…”- de fapt, mă numea Juanito…
Spunea: “Juanito, eu nu vreau bani.
Ceea ce vreau, este ca țara mea să fie tratată în mod corect.
Vreau ca SUA să plăteasca datoriile față de acest popor, pentru toate distrugerile pe care le-au făcut aici.
Vreau să fiu în poziția în care să pot ajuta alte țări din America Latină să-și câștige independența și să fie libere de această prezență teribilă din nord.
Voi ne exploatați atât de tare.
Vreau să fie Canalul Panama înapoi, în mâinile acestui popor.
Asta vreau. Așa că, lasă-mă în pace. Nu încerca să mă mituiești.”
Era 1981 și în luna mai, Jaime Roldos fusese asasinat.
Omar era foarte conștient de asta. Torrijos își ținea familia împreună și spunea:
“Probabil că sunt următorul, dar este o.k. pentru că am făcut ceea ce am vrut să fac.
Am renegociat Canalul.
Canalul va fi în mâinile noastre.
Am terminat negocierile cu Jimmy Carter și avem un tratat.”
În luna iunie a aceluiași an, doar două luni mai târziu, a murit și el într-un accident de avion.
Nu există nicio îndoială că a fost executat de șacalii finanțați de CIA.
Există foarte multe dovezi. Unul din bodyguarzii lui Torrijos, i-a dat, în ultimul moment, înainte să se urce în avion, un casetofon mic, care conținea o bombă.
Venezuela 2002.
Este interesant cum acest sistem a continuat în același mod, timp de mulți ani, doar că asasinii economici au devenit din ce în ce mai buni.
Apoi ne-a venit ideea, pe care am și aplicat-o recent în Venezuela, în 1998, cand Hugo Chavez a fost ales președinte.
Înaintea lui fiind mulți președinți corupți care au distrus practice, economia țării.
Chavez a fost ales democratic.
Chavez a înfruntat SUA, și a cerut ca petrolul Venezuelei să fie folosit pentru a-și ajuta poporul.
Desigur, că nu ne-a plăcut asta aici, în SUA.
În 2002, a pornit o revoltă.
Nu este nicio îndoială în mintea mea, și nici în mintea celorlalți oameni că CIA era în spatele acestei revolte.
Modul în care s-a format acea revoltă, reflectă ceea ce Kermit Roosevelt făcuse în Iran. Au plătit oameni pentru a ieși în stradă și a se revolta, pentru a protesta, pentru că Chavez nu este deloc popular.
Dacă poți convinge câțiva mii de oameni să facă asta, și aduci și televiziunea, poți să faci să pară ca și cum ar fi ieșit toată lumea în stradă.
Apoi lucrurile încep să degenereze.
Chavez a fost destul de inteligent și oamenii îl urmau cu atâta loialitate, încât au reușit să înfrângă revolta.
A fost un moment fenomenal în istoria Americii Latine.
Iraq 2003.
Irak-ul este exemplul perfect pentru a arăta cum funcționeză întregul sistem.
Noi, asasinii economici suntem prima linie de apărare.
Mergem, încercăm să corupem guvernul, încercam să-i facem să accepte împrumuturi uriașe pe care le folosim ca pârghie pentru a-i cumpăra, practic.
Dacă nu reușim, la fel cum am reușit eu în Panama, cu Omar Terrijos și în Ecuador cu Jaime Roldos, care au refuzat să fie corupți, a doua linie de apărare, este să trimitem șacalii.
Șacalii, fie răstoarnă guvernul, fie asasinează.
Odată ce asta se întâmplă, vine noul guvern, care va face ce vrem noi.
Președintele știe ce se va întâmpla dacă face altceva.
În cazul Irakului, ambele au dat greș.
Asasinii economici nu au reușit să-l convingă pe Saddam Hussein.
Am încercat de multe ori.
Am încercat să-l facem să accepte ceva asemănător cu ceea ce a acceptat Casa Saud sau Arabia Saudită, dar nu a acceptat.
Așa că am trimis șacalii pentru a-l asasina, dar nu au reușit.
Securitatea lui era foarte bună.
Lucrase la un moment dat pentru CIA.
Fusese angajat pentru a-l asasina pe Președintele anterior al Irakului.
Nu a reușit, dar cunoștea sistemul.
În ’91 am trimis armata pentru a cuceri armata Irakului.
În acel moment, presupuneam că Saddam Hussein se va razgândi.
Puteam să-l înlăturăm, desigur, dar nu voiam.
Era genul de om puternic, ce ne plăcea nouă, își controla oamenii.
Credeam că îi poate controla pe kurzi, să îi țină la graniță pe iranieni, și să continue să pompeze petrol pentru noi.
Acum, că i-am învins armata, speram să se razgândească.
Asasinii economici au intervenit din nou în anii ’90, fără succes.
Dacă ar fi reușit, ar fi fost încă la putere, și i-am fi vândut avioane de luptă, și ce-ar mai fi vrut.
Dar nu au reușit.
Șacalii nu au reușit să-l înlăture de la putere, așa că, am trimis armata din nou.
De aceasta data, am făcut treaba până la capăt.
L-am înlăturat și totodată, ne-am ales cu contracte de construcții foarte profitabile pentru a construi o țară pe care am distrus-o.
Este o afacere destul de bună, dacă deții companii de construcții importante.
Deci Irakul arată cele 3 stadii:
1. Asasinul economic nu a reușit,
2. șacalii nu au reușit, și
3. măsura finală – intervine armata.
În acest mod ne-am creat un imperiu, dar am făcut-o foarte subtil, este clandestin.
Toate imperiile din trecut au fost construite cu ajutorul armatei, și știau cu toții că le construiau.
Britanicii știau că-l construiau, francezii, romanii, grecii, și erau mândrii de aceasta. Întotdeauna aveau o scuză: împrăștiau civilizație, împrăștiau o anumită religie, sau ceva de genul acesta, dar știau că-l construiesc.
Noi nu știm.
Majoritatea oamenilor din SUA, nu știu că trăiesc de pe urma unui imperiu clandestin.
În ziua de astăzi, e mai multă sclavie în lume, decât a fost vreodată.
Trebuie să te întrebi: dacă este un imperiu, cine este Împăratul?
În mod evident, președinții SUA nu sunt împărați, împărat e cineva care nu e ales, nu are mandat limitat și nu raportează nimănui.
Deci, nu putem clasifica președinții în acest mod, dar avem ceea ce am considera a fi echivalentul Împăratului.
Este ceea ce numesc eu CORPORATOCRAȚIE.
Corporatocrația este un grup de indivizi care conduc cele mai mari corporații și se comportă ca împărații acestui imperiu.
Ei controlează mass-media, fie prin conducere directă, fie prin publicitate.
Controleaza majoritatea politicienilor noștri pentru că le finanțează campaniile, fie prin corporații, fie prin contribuții personale care provin din corporații.
Nu sunt aleși, nu au mandat limitat, nu raportează nimănui.
În vârful corporatocrației, nu-ți mai poți da seama dacă persoana lucrează pentru o corporație privată sau pentru guvern, pentru că se mișcă tot timpul dintr-o parte, în alta.
Deci, ai un tip care într-un moment este președintele unei mari companii de construcții, cum ar fi Halliburton, și în momentul următor este vicepreședintele SUA.
Sau președintele care este implicat în afaceri cu petrol.
Acest lucru se întâmplă, indiferent dacă sunt la conducere republicani sau democrați.
Se mișcă dintr-o parte în alta, pe ușa care se învârte.
Într-un fel, guvernul nostru este invizibil de multe ori.
Politicile lui sunt îndeplinite de corporații pe un nivel sau altul, și de fapt, politicile guvernului sunt create de corporatocrație și prezentate guvernului.
Este o relație foarte strânsă.
Nu este ceva de genul “teoria conspiratiei”, acești oameni nu trebuie să se întâlnească și să comploteze pentru a face lucruri.
Cu toții lucrează având un singur scop: maximizarea profiturilor, indiferent de costurile asupra societății și asupra mediului.
Acest proces de manipulare de către corporatocrație prin îndatorare, mituire și înlăturare politică, se numește GLOBALIZARE.
La fel cum Rezerva Federală menține poporul american într-o poziție de servitudine îndatorată cu datorii perpetue, inflație și dobândă, Banca Mondială și FMI, îndeplinesc acest lucru, la o scara globală.
Ideea de bază este simplă: îndatorează o țară, fie prin propria imprudență, fie prin coruperea conducătorului țării (la noi a fost vorba de-a lungul timpului, și de una, și de alta).
Apoi impune condiții, sau “politici de ajustare structurală” care deseori constau în devalorizarea monedei; când moneda se davalorizează, se devalorizează toate lucrurile.
Asta face ca resursele indigene să fie disponibile țărilor prădătoare, la o fracțiune din valoarea lor reală.
Tăieri masive de fonduri pentru programele sociale.
Acestea includ deseori educația și sistemul sanitar, compromițând bunăstarea și integritatea societății, lasând oamenii vulnerabili exploatării. (sună foarte cunoscut nouă, nu?)
Privatizarea intreprinderilor de stat, ceea ce înseamnă că sisteme importante social, pot fi cumpărate și reglementate de companii străine pentru profit.
De exemplu, în 1999, Banca Mondială, a insistat ca guvernul din Bolivia, să vândă Sistemul de apă al celui de-al treilea oraș ca mărime, unei filiale a corporației Bechtel din SUA.
Imediat ce s-a întâmplat asta, facturile de apă pentru rezidenții săraci, au devenit extrem de mari.
Abia după o revoltă din partea locuitorilor, contractul a fost anulat.
Apoi este liberalizarea comerțului sau deschiderea economiei prin scoaterea restricțiilor pentru comerțul extern.
Asta permite un număr de manifestații economice abuzive, cum ar fi aducerea de către corporațiile transnaționale a produselor mai ieftine, subminând producția indigenă și distrugând economii locale.
Un exemplu este Jamaica care, după ce a acceptat împrumuturi și condiții din partea Băncii Mondiale, a pierdut piețele pentru recoltele cele mai importante, din cauza competiției cu importurile din Vest.
Astăzi, nenumărați fermieri, nu pot lucra fiindcă nu pot concura cu marile corporații.
Alta variatie este crearea a numeroase, aparent neobservate, nereglementate, inumane fabrici de îmbrăcăminte, care profită de pe urma problemelor economice.
În plus, din cauza lipsei de reglementări ale producției, distrugerea mediului este continuă, în timp ce resursele țării sunt deseori exploatate de către corporațiile indiferente, în timp ce produc intenționat mari cantități de poluanți.
Cel mai important proces din istorie este pornit de către 30.000 de oameni din Ecuador și de pe Amazon, împotriva Texaco, deținut acum de Chevron.
Deci, procesul este împotriva Chevron, dar pentru activitățile desfășurate de Texaco.
Se estimează că poluarea este de 18 ori mai puternică decât cea cauzată de Exxon Valdez, pe țărmul din Alaska.
În cazul Ecuadorului, nu a fost un accident.
Companiile petroliere au facut-o intenționat.
Știau că o fac pentru a economisi bani, în loc să ajute la eliminarea corectă a reziduurilor.
Mai mult de atât, o scurtă privire la raportul performanțelor Băncii Mondiale, relevă faptul că instituția care pretinde public că ajută la dezvoltarea țărilor sărace și eradiacarea sărăciei…nu a facut nimic altceva decât să mărească sărăcia și decalajul de bogăție, în timp ce profiturile corporațiilor sunt foarte mari.
În 1960, decalajul dintre venituri între cincimea de locuitori din țările cele mai bogate, versus cincimea de locuitori dintre țările cele mai sărace, era de 30 la 1.
In 1998, era de 74 la 1.
În timp ce Produsul Național Brut a crescut pe plan global cu 40% între 1970 și 1985, în țările sărace a crescut doar cu 17%.
Între 1985-2000, numărul celor care trăiesc cu mai puțin de 1 dolar pe zi, a crescut cu 18%. (Poate d-aia ministreasa DRAGU de la noi ne amintea că alții trăiesc cu cel mult 2 dolari/zi…DRACA DE EA….)
Chiar si Comitetul Economic al Congresului SUA, a admis că există o rată de success de doar 40% pentru toate proiectele Băncii Mondiale.
La sfârșitul anilor ’60 Banca Mondială a intervenit în Ecuador cu împrumuturi mari.
În următorii 30 de ani, sărăcia a crescut de la 50% la 70%.
Sub-angajarea și șomajul au crescut de la 15% la 70%.
Datoria țării a crescut de la 240 milioane de dolari la 16 miliarde, în timp ce cota de resurse alocată săracilor, a scăzut de la 60% la 6%.
Pana în anul 2000, s-a ajuns ca 50% din bugetul național al Ecuadorului, să trebuiască să fie alocat pentru plata datoriilor.
Este important să se înțeleagă: Banca Mondială este, de fapt, o bancă a SUA, sprijinind interesele SUA.
SUA are drept de veto asupra deciziilor, deoarece aduce cel mai mult capital.
Si de unde a luat acesti bani? Ați ghicit! I-a creat din NIMIC, prin intermediul sistemului bancar de rezerve fracționale.
Din primele 100 de economii mondiale clasate pe baza Produsului Intern Brut, 51 sunt corporații și 47 din cele 51, sunt din SUA.
Walmart, General Motors si Exxon, sunt mai puternice economic decât Arabia Saudită, Polonia, Norvegia, Africa de Sud, Finlanda, Indonezia și multe altele.
Odata ce barierele de comerț protective sunt înlăturate, banii sunt aruncați împreună și manipulați în noi piețe, și economiile statelor sunt răsturnate în favoarea competiției deschise din capitalul global, imperiul se extinde.
”NETWORK”, MGM, 1976:
Te trezești în fața micului tău ecran de 21 inch și urli despre America și despre democrație.
Nu este nicio America, nu este nicio democrație.
Este doar IBM, ITT, AT&T, DuPont, Dow, Union Carbine și Exxon.
Acestea sunt națiunile lumii de astăzi.
Despre ce credeți că vorbesc rușii în Consiliul de Stat?
Karl Marx?
Își scot graficele liniare, teorii de decizie statistică, soluții minime și maxime și calculează probabilitățile prêț-cost ale tranzacțiilor și investițiilor, la fel cum facem noi. Nu mai trăim într-o lume a națiunilor și-a ideologiilo, D-le Biel!
“Lumea este un colegiu de corporații, determinat inexorabil de regulile imuabile ale afacerilor.
Lumea este o afacere!
Luată cumulativ, integrarea lumii ca întreg, în mod particular în raporturi de economie globalizată și în calitățile mitice de capitalism cu “piața liberă” reprezinta un veritabil imperiu în sine…
Puțini au reușit să scape de “ajustările structurale” și “condițiile” Băncii Mondiale, Fondul Monetar Internațional sau de Arbitrajul Organizației Mondiale a Comerțului…aceste instituții financiare internaționale care, oricât de inadecvate sunt, încă determină ceea ce înseamnă globalizare economică.
Atât de mare este puterea globalizării încât, în cursul vieții noastre este probabil să asistăm la integrarea, chiar dacă inegală, a tuturor economiilor din lume, într-un singur sistem global de piață liberă.” (Jim Garrison).
Lumea este preluată de către o mână de puteri ale afacerilor, care domină resursele naturale de care avem nevoie pentru a trăi, în timp ce controlează banii de care avem nevoie pentru a obține aceste resurse.
Rezultatul va fi un monopol global, bazat NU pe viața umană, doar pe puterea financiară și corporativă.
În timp ce inegalitatea crește, tot mai mulți oameni devin disperați.
Stabilimentul a fost forțat să gasească o metodă de-a acționa în cazul celor care se împotrivesc Sistemului.
Așa s-a născut TERORISTUL.
Termenul “terorist” este o distincție goală, care desemnează orice persoană sau grup care alege să se împotrivească stabilimentului.
Nu trebuie să fie confundat cu ficționalul “Al Qaeda”, care a fost de fapt numele unei baze de date ale Mudjahidinilor susținuti de SUA, în 1980.
“Adevărul e că nu există o armată islamică sau grup terorist numit Al Qaeda, și orice ofițer de informații știe aceasta.
Dar este o campanie de propagandă, pentru a face publicul să creadă în existența unei entități identificate…Țara din spatele acestei propagande, este SUA.” (Pierre – Henry Bunel, former franch Military Intelligence);
În anul 2007, Departamentul de Apărare a primit 161,8 miliarde de dolari pentru așa-zisul război global, contra terorismului.
După Centrul Național Contra Terorismului, în anul 2004, aproximativ 2000 de oameni au fost omorâți în lume, din cauza unor presupuse acte teroriste.
Dintre acei oameni, 70 erau americani.
Folosind acest număr ca medie generală care este foarte generos, este interesant de observat că, de două ori mai mulți oameni mor anual de la untul de arahide, decât din cauza actelor de teroriste.
Bolile coronariene sunt cauza cea mai importantă de decese în America, omorând aproximativ 450.000 de oameni în fiecare an.
În anul 2007, guvernul a alocat aproximativ 3 miliarde de dolari cercetărilor în acest domeniu.
Asta înseamnă că Guvernul SUA, în 2007 a locat de 54 ori mai mult pentru prevenirea terorismului, decât pentru prevenirea bolilor coronariene, care omoară de 6.600 de ori mai mulți oameni decât terorismul.
În timp ce denumirea de terorism și Al-Qeada sunt atașate arbitrar pe fiecare știre, legându-l de orice acțiune împotriva intereselor SUA, mitul se dezvoltă.
La mijlocul anului 2008, procurorul general al SUA, a propus ca Congresul SUA să declare în mod oficial război împotriva acestei fantezii.
Din iulie 2008, s-au adunat peste un million de persoane pe lista suspecților de terorism. Așa numitele “măsuri contra terorismului” desigur că nu au nimic cu protecția socială.
Ele au de-a face cu menținerea stabilimentului, în condițiile creșterii sentimentului de anti-american, atât în țară, cât și internațional…sentiment care este legitim, fondat pe expansiunea imperiului corporatist lacom, și care exploatează lumea.
Adevărații teroriști ai lumii, nu se întâlnesc în întunericul nopții sau strigă “Allahu Akbar” înainte de o acțiune violentă.
Adevărații teroriști ai lumii, poartă costume de 5.000 de dolari și lucrează în cele mai înalte poziții ale finanțelor, guvernului, și afacerilor.
Deci, ce facem? Cum oprim un sistem de lăcomie și corupție, care are atâta putere și elan?
Cum oprim acest comportament aberant de grup, care nu simte compasiune pentru milioanele de oameni măcelăriți în Irak sau Afganistan…pentru că, corporatocrația trebuie să controleze resursele de energie și producția de opiu pentru profitul de pe Wall Street?
Înainte de anul 1980, Afganistanul producea 0% opiu din lume.
După ce Mujahidinii sprijiniți de SUA/CIA au câștigat războiul dintre URSS și Afganistan, până în 1986, au ajuns să producă 40% din heroina din lume.
Până în 1999, au ajuns să producă 80% din heroina de pe piață.
Apoi, s-a întâmplat ceva neașteptat.
Talibanii au ajuns la putere și, până în anul 2000, au distrus majoritatea culturilor de opiu.
Producția a scăzut de la 3.000 de tone, la doar 185 tone, o reducere de 94%.
Pe 9 septembrie 2001, planurile de invazie a Afganistanului, erau pe biroul președintelui-maimuță Bush.
Două zile mai târziu, a avut și motivul.
Astăzi, Afganistanul controlat de SUA, produce 90% din heroina din lume și sparge noi recorduri de producție, de la an la an.
Cum oprim un sistem de lăcomie și corupție, care condamnă populațiile sărace la “sclavia fabricilor de îmbrăcăminte” pentru beneficiul Madison Avenue?
Sau care îi face pe ingineri să declare în mod fals atacuri teroriste, pentru a manipula. Sau care guvernează metode sociale de operare, construite în sistem care sunt inerent exploatate.
Sau care reduc în mod sistematic libertățile civile și violează drepturile umane, pentru a se proteja de propriile neajunsuri?
Cum acționăm împotriva instituțiilor ascunse, cum ar fi Comisia Trilaterala sau Grupul Bilderberg, și alte grupuri alese nedemocratic…care conspiră în spatele ușilor închise, pentru a controla elementele politice, financiare, sociale și de mediu ale vieții noastre?
Pentru a afla răspunsul, trebuie mai întai să găsim cauza adevarată care stă la baza problemei.
Adevărul este că grupurile bazate pe lăcomie, corupție, putere și profit, nu sunt adevarata sursă a problemei. Ele sunt simptome.
“Lăcomia și competiția, NU sunt rezultatul temperamentului imuabil al omului…lăcomia și frica de lipsuri sunt de fapt create și amplificate…consecința directă este că trebuie să luptăm unii cu ceilalți pentru a supraviețui.” (Bernard Lietaer – fondatorul sistemului European).
Numele meu este Jacques Fresco.
Sunt proiectant industrial și inginer social.
Sunt foarte interesat de societate și de dezvoltarea unui sistem durabil pentru toți oamenii.
În primul rând, CORUPȚIE este invenție monetară, acest comportament aberant, comportament care este distructiv pentru bunăstarea oamenilor.
Avem de-a face cu un comportament uman, iar comportamentul uman pare a fi determinat de mediu.
Înseamnă că, dacă ai fi crescut de mic copil de către indienii seminoli, fără să vezi altceva, ai avea acel sistem de valori.
Acest lucru este valabil și pentru națiuni, pentru persoane, pentru familii, ei incearcă să-și îndoctrineze copiii cu credința lor particulară, din țara lor și să-i facă să simtă că fac parte din ea.
Și construiesc o societate pe care o numesc “stabilită”.
Au stabilit un punct de vedere, care funcționează și intenționează să-l perpetueze.
De fapt, toate societățile sunt în schimbare, nu stabilite.
Astfel se luptă cu ideile noi care ar interfera cu stabilimentul.
Guvernele încearcă să perpetueze ceea ce le ține la putere.
Parlamentarii nu sunt aleși pentru a schimba lucrurile.
Sunt puși acolo pentru a menține lucrurile așa cum sunt.
Baza corupției este în societatea noastră.
Să fie clar: toate națiunile sunt fundamental corupte, fiindcă tind să mențină instituțiile existente.
Nu vreau să elogiez sau să denigrez toate națiunile, dar comunismul, socialismul, fascismul, capitalismul și toate celelalte subculturi, sunt toate la fel.
Toate sunt fundamental corupte.
Cea mai fundamentală caracteristică a instituțiilor sociale, este necesitatea autoconservării.
Fie ca avem de-a face cu o corporatie, o religie sau un guvern, cel mai important interes este menținerea instituției.
De exemplu, ultimul lucru pe care l-ar vrea o companie petrolieră, este utilizarea unui tip de energie care este în afara controlului ei.
Face compania mai puțin relevantă societății.
De asemenea, războiul rece și căderea URSS-lui au fost de fapt, un mod de a menține și perpetua hegemonia economică și globală, stabilită de SUA.
În mod similar, religiile condiționează oamenii să se simtă vinovați pentru înclinații naturale, fiecare pretinzând că oferă singura cale spre iertare și mântuire.
În inima acestei autoconservări instituționale, este sistemul monetar.
Banii furnizează mijloacele pentru putere si supraviețuire.
Așadar, la fel cum o persoana săracă ar putea fi forțată să fure pentru a supraviețui, există o înclinație naturală să facă orice este nevoie, pentru a continua profitabilitatea unei instituții.
Aceasta face schimbarea instituțiilor inerent dificilă, pentru că pune în pericol, nu doar supraviețuirea unor grupuri mari de oameni, dar de asemenea, invidiatul stil de viață materialist, asociat cu afluență și putere.
Astfel, necesitatea paralizantă de a conserva o instituție, indiferent de relevanța sa socială, este înrădăcinată în mare masură, în nevoia de bani sau profit.
REFERITOR LA INDUSTRIE:
“Da’ eu cu ce mă aleg?” – este ceea ce gândesc oamenii!
Și așa, dacă un om câștigă bani vânzând un anumit produs, va lupta cu existența unui alt produs care ar putea să-i amenințe instituția.
Astfel, oamenii nu pot fi corecți.
Și oamenii nu au încredere unii în ceilalți.
Un tip vine la tine și-ți zice: “Am exact casa pe care ți-o dorești”.
Este un vânzător.
Când un doctor îți zice “Cred că trebuie să-ți scoatem rinichiul”, nu știu dacă încearcă să-și cumpere un iaht sau că rinichiul meu chiar trebuie scos.
Este greu într-un sistem monetar să ai încredere în oameni.
Dacă ai intra în magazinul meu și eu aș zice:”Această lampă este destul de bună, dar lampa vecinului este mult mai bună”, n-aș rezista prea mult în afaceri.
Nu ar funcționa.
Daca aș fi ETIC, nu ar funcționa.
Așa că, atunci când îi zici industriei că îi pasă de oameni, nu este adevărat.
Nu-și permit să fie etici.
Deci, sistemul tău nu este proiectat pentru a servi la bunăstarea oamenilor.
Dacă încă nu înțelegi…nu ar exista externalizarea slujbelor, dacă le-ar păsa de oameni. Industriei, nu-i pasă.
Angajează oameni, doar pentru că nu a fost încă automatizat acel lucru.
Așa că, nu vorbi despre etică și decență, nu putem să ni le permitem și să rămânem în afaceri.
Este important de scos în evidență că, indiferent de sistemul social – fie fascist, socialist, capitalist sau comunist – mecanismul fundamental este tot banul, munca și competiția.
China comunistă nu este mai puțin capitalistă decăt SUA.
Singura diferență este măsura în care statul intervine în intreprindere.
Realitatea este că “monetarismul” este adevăratul mecanism care ghidează interesele tuturor țărilor de pe planetă.
Cea mai agresivă și prin urmare dominantă variantă a acestui monetarism, este SISTEMUL CAPITALIST.
Perspectiva fundamentală înaintată de către primii economiști ai pieței libere, cum ar fi Adam Smith, este că interesele proprii și competiția duc la prosperitate socială, deoarece actul competenței creaza stimulenți, ceea ce motivează oamenii să persevereze.
Totuși, ceea ce nu se discută, este cum o economie bazată pe competiție, duce invariabil la corupție strategică, putere și consolidarea bogăției, stratificare socială, paralizie tehnologică, abuzul în muncă și, în cele din urmă, LA O FORMĂ ASCUNSĂ DE DICTATURĂ A GUVERNULUI, DE CĂTRE ELITA BOGATĂ.
Cuvântul “corupție” este deseori definit ca – pervertire morală.
Dacă o companie deversează deșeuri toxice în ocean pentru a economisi bani, majoritatea oamenilor recunosc această faptă ca fiind specifică unui “comportament corupt”. (Eu i-aș împușca în cap pe criminalii ăștia!)
Pe un nivel mai ”subtil”, cand Walmart se mută într-un oraș mic și forțează micile afaceri să se închidă pentru că nu sunt capabile să concureze, apare o zonă gri.
Ce anume face Walmart greșit? De ce ar trebui să le pese de organizațiile pe care le distrug?
Încă mai subtil, când o persoană este concediată pentru că a fost inventată o nouă mașinărie care poate să facă munca pentru mai puțini bani, oamenii tind să accepte asta ca “felul cum stau lucrurile”, nevăzând inumanitatea inerent coruptă a unei astfel de acțiuni.
Adevărul este că, fie că deversăm deșeuri toxice, avem o intreprindere monopol sau micșorăm personalul, motivul este acelasi: PROFITUL.
Toate sunt grade diferite ale aceluiași mecanism de auto-conservare, care pune întotdeauna binele oamenilor pe locul al doilea, după câștigul monetar.
Astfel, corupția nu este un produs secundar al monetarismului, este însuși fundația.
Și, în timp ce majoritatea oamenilor recunosc acestă tendință la un nivel sau altul, majoritatea râmane naivă față de ramificațiile largi de a avea un mecanism atât de egoist, ca mentalitate după care se ghidează societatea.
Documentele interne arată că, după ce această companie a știut cu siguranță că aveau medicamente infectate cu virusul HIV, au scos produsul de pe piața SUA, și le-au dus în Franța, Europa, Asia și America Latină.
Guvernul SUA a lăsat asta sa se întâmple.
FDA a lasat asta să se întâmple, și acum guvernul se face că nu știe.
Mii de hemofilici inocenți au murit de SIDA.
Această companie știa sigur că medicamentele sunt infectate cu HIV , le-au condus acolo, pentru că voiau să transforme acest dezastru, în profit.
Vedeți, aveți corupție încorporată.
Cu toți ne dăltuim unii pe ceilalți, și nu poți aștepta decență într-un asemenea lucru.”
REFERITOR LA POLITICĂ (Jacques Fresco)
….un sentiment că nu știu pe cine să aleagă.
Ei gândesc în termeni de democrație, ceea ce nu este posibil într-o economie monteră.
Daca ai mai mulți bani pentru a face reclamă poziției tale, poziție pe care o dorești în guvern, aceasta nu este democrație.
Servește celor în pozitii de avantaj diferențiat.
Deci, este întotdeauna o dictatură a elitei, a bogaților.
“Putem avea fie democrație în această țară, fie putem avea multe bogății concentrate în mâinile a puțini, dar nu le putem avea pe ambele” (Louis Braindeis – Curtea Supremă de Justiție).
Este interesant de observant cum personalități aparent necunoscute, apar magic pe scenă, ca și candidați la presedenție.
Apoi, înainte să-ți dai seama, cumva ajungi să alegi dintr-un mic grup de oameni extrem de bogați care au, într-un mod suspect, viziuni sociale la fel de largi.
Desigur, este o glumă.
Oamenii introduși în turul de scrutin, sunt puși acolo pentru că a fost decis dinainte să fie acceptabil, de către puterile financiare stabilite care conduc de fapt spectacolul.
Totuși, mulți care înțeleg această iluzie a democrației, deseori gândesc:
“Dacă am putea să aducem politicienii noștri onești, etici la putere…totul ar fi bine”.
Ei bine, în timp ce această idee pare desigur rezonabilă în viziunea noastră orientată de stabiliment, este, din nefericire, altă eroare.
Când totul se rezumă la ceea ce este de fapt important, instituția politică și astfel înșiși poiticienii, NU au absolut nicio relevanță cu privire la ceea ce face lumea și societatea noastră să funcționeze.
NU SUNT POLITICIENII CEI CARE REZOLVĂ PROBLEMELE. (mai mult încurcă…)
Ei nu au abilități tehnice. Ei nu știu cum să rezolve problemele.
Chiar dacă ar fi sinceri, ei nu știu cum să rezolve problemele.
Tehnicienii sunt cei care construiesc centrale de desalinizare.
Tehnicienii sunt cei care vă dau electricitate.
Vă dau autovehicule.
Vă încălzesc casa și o răcoresc în timpul verii.
Tehnologia este cea care rezolvă problemele, nu politica.
Politica nu poate rezolva problemele, pentru că nu au fost pregătiți pentru asta.
Foarte putini oameni se opresc să se gândească la ce anume le îmbunătațește viața.
Sunt banii? Desigur că nu.
Banii nu se pot mânca, nu pot fi îndesați în rezervor pentru a face să funcționeze.
(Da, dar deocamdată, cu ei se cumpără mâncarea pe care o mănânci, inclusiv benzina pentru umplerea rezervorului…nu?
SALVAREA?
ELIMINAREA DEFINITIVĂ A BANILOR și încurajarea liberului-schimb de produse, prin înființarea din nou a CASTELOR/BRESLELOR, MESERIAȘILOR prin/cu sprijinul tehnologiei, concomitent cu o viziune mai simplistă a acumulării de bunuri, produse…
MINTEA – prin noi descoperiri și/sau inovații de orice fel, în orice domeniu….să fie/devină etalonul omului civilizat, superior, demn de a fi admirat, respectat de către toți ceilalți!)
Este politica?
TOT CEEA CE FAC POLITICIENII, ESTE SĂ DEA LEGI, SĂ STABILEASCĂ BUGETE, ȘI SĂ DECLARE RĂZBOI.
Este religia? Desigur că nu, religia nu creează nimic, în afara de alinare emoțională, intangibilă pentru cei care au nevoie de ea.
(Aici e prost! Chiar dacă religia nu ”creează” nimic dpdv fizic, palpabil, în afară de ”alinarea emoțională”, din punct de vedere spiritual, poate pune frână instinctelor josnice, alături de punerea la cale a unor fapte reprobabile, dăunătoare…)
Singurul DAR pe care noi ca ființe umane îl avem, care a fost singurul responsabil pentru tot ceea ce ne-a îmbunătățit viețile, este TEHNOLOGIA .
Ce este tehnologia?
Tehnologia este un creion, care permite cuiva să-și solidifice ideile pe hârtie pentru comunicare.
Tehnologia este un automobil, care permite deplasarea mai rapidă decât permit picioarele.
Tehnologia este o pereche de ochelari care permite vederea celor care au nevoie.
Tehnologia aplicată este, în sine, o extensie a atributelor umane, care reduce efortul uman, eliberând oamenii de anumite munci sau probleme.
Imaginați-vă cum ar fi viața voastră azi, fără telefon, fără aragaz sau un calculator, sau avioane.
Tot ce este în casa voastră, lucruri cărora nu le dăm importanță – de la soneria de la ușă, la o masa, la o mașina de spălat vase…este tehnologie, generată de ingeniozitatea științifică, creativă a tehnicienilor.
Nu banii, politica sau religia.
Acestea sunt instituții false.
Să scrii parlamentarilor este un lucru fantastic.
Ei îți spun: “scrie politicienilor dacă vrei să facă ceva”.
Oamenii de la Washington, ar trebui să fie fruntea științei.
Fruntea studiilor sociale.
Fruntea criminologiei.
Toți factorii care conturează comportamentul uman.
Nu trebuie să scrieți politicienilor.
Ce fel de oameni sunt aceia care sunt desemnați pentru a face acea treaba?
Viitorul va avea multe dificultăți….și întrebarea ridicată de politicieni este: Cât vă costa proiectul?
Întrebarea nu e “Cât va costa proiectul?” ci, “Avem resursele?”.
Și avem astăzi resursele pentru a construi case pentru toți, pentru a construi spitale pentru toată lumea, pentru a construi școli în toată lumea, cel mai bun echipament în laboratoare, pentru predare, și studii medicale.
Deci, vedeți, avem toate acestea dar suntem într-un sistem monetar, și-ntr-un sistem monetar, există PROFIT.
Și, care este mecanismul fundamental care mobilizează sistemul de profit, în afară de interesele proprii?
Ce anume menține competitivitatea în miezul ei?
Este înalta ei eficiență și durabilitatea? Nu.
Acestea nu fac parte din proiectul lor.
Nimic în societatea noastră bazată pe profit, nu este durabil și eficient.
Daca ar fi fost, nu ar exista industria de reparații auto care câștigă milioane de dolari anual.
Nici nu ar fi durata de funcționare a majorității electronicelor, mai mica de 3 luni înainte de a fi învechite.
Este abundența?
În niciun caz.
Abundența, după legile cererii și ofertei, este de fapt un lucru negativ.
Dacă o companie de diamante gasește o cantitate de 10 ori mai mare de diamante în timpul mineritului, înseamnă că oferta de diamante a crescut, ceea ce înseamnă că, costul și profitul pe diamante, scade.
Adevărul este că eficiența, durabilitatea și abundența sunt inamici ai profitului.
Cu alte cuvinte, MECANISMUL RARITĂȚII este acela care mărește profiturile.
Ce este raritatea?
RARITATEA este bazată pe menținerea valorii produselor.
Producția mai mică de petrol, duce la creșterea prețurilor.
Menținerea rarității diamantelor, menține prețul ridicat.
Se ard diamante la mina de diamante din Kimberly.
Sunt făcute din carbon.
Asta menține prețul ridicat.
Atunci, ce înseamnă pentru societate când raritatea, fie produsă natural sau prin manipulare, este o stare benefică pentru industrie?
Înseamnă că durabilitatea și abundența, NU vor apărea vreodata în sistemul bazat pe profit, pentru că este împotriva naturii acestei structuri.
Asadar, este imposibil să avem o lume fără sărăcie sau razboi.
Este imposibil să avansăm continuu tehnologia la stările cele mai eficiente și productive. Și, cel mai dramatic, este imposibil să ne așteptăm ca ființele umane să se comporte într-un mod cu adevărat etic și decent.
Natura umană sau comportamentul uman?
Oamenii folosesc cuvantul “instinct” pentru că nu pot explica un comportament.
Ei stau relaxați și evaluează cu lipsa lor de cunoștințe, știți voi… și spun lucruri de genul: “oamenii sunt facuți într-un anumit mod”, “lăcomia este un lucru natural”, ca și cum ar fi studiat problema de mulți ani.
Și nu e mai natural ca purtatul hainelor.
Roxanne Meadows:
Ceea ce vrem să facem, este să eliminăm cauzele problemelor.
Să eliminăm procesele care produc lăcomie, bigotism și prejudecăți, și oamenii care profită unii de ceilalți, și elitismul…eliminând nevoia închisorilor și-a ajutorului social.
Am avut dintotdeauna aceste probleme, pentru că am trăit tot timpul în lipsuri… si-a comerțului, și-a sistemului monetar, care produce lipsuri.
Jacques Fresco:
Dacă eradicăm condițiile care generează ceea ce numim comportament social nedorit, atunci nu mai există.
Un tip spune: “nu sunt acestea înnăscute?”
Nu, nu sunt.
Roxane Meadows:
Nu este ”natura umană” ci “comportament uman”, și acesta a fost constant schimbat de-a lungul istoriei.
Nu ești născut bigot, lacom, corupt și cu ură.
Acumulezi aceste trăsături, din societate.
Războiul, sărăcia, corupția, foametea, mizeria, suferința umană, nu se vor schimba într-un sistem monetar.
Adică, nu vor fi schimbări importante.
Va trebui să reproiectăm cultura noastră, valorile noastre, și trebuie să aibă legatură cu capacitatea de susținere a Pământului, nu cu vreo opinie umană, sau vreo noțiune a unui politician despre cum ar trebui să fie lumea.
Sau cu vreo noțiune a unei religii asupra comportamentului uman .
Despre asta este vorba: PROIECTUL VENUS.
Societatea despre care vom vorbi, este o societate eliberată de toate vechile superstiții, încarcerare, închisori, poliție, cruzime și lege.
Toate legile vor dispărea, nu mai sunt valide.
Si profesiile vor dispărea: cum ar fi bancherii, agenții de bursă, cei care se ocupă de publicitate.
Vor dispărea pentru totdeauna!
Pentru ca nu mai sunt relevanti.
Când vom înțelege că tehnologia creată de ingenuitatea umană este cea care dă libertate umanității și crește calitatea vieții, atunci vom realiza că trebuie să ne concentrăm atenția asupra managementului inteligent a resurselor Pământului.
Din aceste resurse naturale câștigăm materialele pentru a continua pe calea prosperității.
Înțelegând astea, vom vedea că banii sunt o barieră în fața acestor resurse, pentru că totul are un cost financiar.
Și de ce avem nevoie de bani pentru a obține aceste resurse?
Din cauza lipsurilor reale sau atribuite.
În general nu plătim aerul și apa, pentru că sunt din abundență atât de mare, vânzarea lor nu ar avea sens.
(Și totuși déjà plătim taxe pentru aerul poluat, plus facturi pentru apa de la robinet, canalizare, etc…J
Deci logic vorbind, dacă resursele și tehnologia aplicate pentru a crea totul în societățile noastre cum ar fi case, orașe, transport, dacă ar fi în cantități suficient de mari, nu ar fi motiv pentru a vinde ceva.
De asemenea, dacă automatizarea și mașinăriile ar fi destul de avansate tehnologic încât să ușureze oamenii de muncă, nu ar mai fi un motiv de a avea un serviciu.
Și, odată rezolvate aceste aspecte sociale, nu ar fi un motiv real de a avea bani.
Întrebarea finală rămâne: “avem pe Pământ suficiente resurse și tehnologie destul de avansată încât sa creăm o societate cu atâta abundență încât tot ce avem acum să poata fi disponibil la un preț și fără nevoia de supunere prin angajare?”
Da, avem.
Avem resursele și tehnologia pentru a permite acest lucru, încât oamenii viitorului vor privi în urmă la civilizația noastră de-acum, și se vor mira cât de primitivă și imatură era societatea.
Ceea ce propune proiectul Venus, este un sistem complet diferit, care este actualizat în privința cunoștințelor de astăzi.
Nu am dat vreodată oamenilor de știință posibilitatea de a proiecta o societate care ar elimina slujbele plictisitoare și monotone, care ar elimina accidentele din transport, care ar permite oamenilor să aibă un standard înalt de viață, care ar elimina otrăvurile din alimentele noastre, care să ne dea alte surse de energie, nepoluante și eficiente.
Putem să facem asta.
O ECONOMIE BAZATĂ PE RESURSE: diferența majoră între o economie bazată pe resurse și un sistem monetar este că o economie bazată pe resurse, este într-adevăr preocupată de oameni și de bunăstarea lor, pe când sistemul monetar a devenit atât de distorsionat, încât problemele oamenilor sunt pe plan secundar dacă sunt luate în seamă.
Produsele scoase pe piață sunt pentru câți bani pot să scoată.
Dacă există o problemă în societate și nu se poate scoate bani din rezolvarea problemei, atunci nu va fi rezolvată.
Economia bazată pe resurse nu se aseamănă cu nimic din ceea ce a fost încercat până acum.
Cu toată tehnologia de azi, putem crea abundență.
Ar putea fi folosită pentru a îmbunătăți stilul de viață al tuturor.
Ar fi abundență în toată lumea dacă am folosi tehnologia în mod inteligent, prin protejarea mediului înconjurător.
Este un sistem foarte diferit, și este greu să se vorbească despre el, pentru că publicul nu este informat despre el, cu privire la starea tehnologiei.
ENERGIA:
În prezent, nu este nevoie să ardem combustibili fosili.
Nu e necesar să folosim nimic ce-ar contamina mediul.
Sunt disponibile multe surse de energie.
Soluții alternative de energie promovate de stabiliment, cum ar fi hidrogenul, biomasa sau chiar energia nucleară, sunt insuficiente, periculoase, și există doar pentru a perpetua structura bazată pe profit creată de industrie.
Când privim dincolo de propagandă și de soluțiile pentru propriul interes impuse de companiile de energie, găsim un șir aparent fără sfârșit de energie nepoluantă abundentă și regenerabilă pentru a genera curent electric.
Energia eoliană și cea solară sunt binecunoscute publicului, dar adevăratul potențial al acestora, rămâne neexprimat.
Energia solară, derivată de la Soare, este atât de abundentă încât, o oră de lumină la amiază, conține mai multă energie decât consumă întreaga lume într-un an.
Dacă am putea captura 0,01% din această energie, lumea n-ar mai avea nevoie să mai folosească vreodată petrol, gaze sau altceva.
Problema nu este disponibilitatea, ci tehnologia de a o capta.
Și sunt multe surse astăzi care ar putea îndeplini exact asta dacă nu ar fi stingherite de nevoia de a concura pentru cota de piață, cu structurile de energie stabilite.
ENERGIA EOLIANĂ:
Energia eoliană a fost demult denunțată ca fiind slabă ȘI din cauza faptului că e dependentă de locație, impractică.
Nu este adevărat.
Departamentul de energie al SUA a admis în 2007 că, dacă vântul ar fi folosit în doar trei din cele 50 de state ale SUA, ar putea să alimenteze întreaga națiune.
Mai există și surse mai puțin cunoscute: valurile și mareele.
ENERGIA MAREICĂ:
Este derivată din mișcările mareice ale oceanelor.
Instalarea turbinelor care să capteze această mișcare, generează energie.
În Marea Britanie, sunt notate 42 de locații disponibile, prognozându-se că sunt 34% din toată energia Marii Britanii, ar putea proveni din energia mareelor.
Energia valurilor, care extrage energie din mișcările de suprafață ale oceanului, este estimată ca având un potențial global de până la 80.000 de terawatti/oră pe an.
Asta înseamnă că 50% din toată energia folosită de planetă, ar putea fi produsă doar din această sursă.
Este important de arătat că energia mareică, a valurilor, solară și eoliană, NU NECESITĂ ENERGIE CAPTATĂ PRELIMINAR, spre deosebire de cărbuni, petrol, gaze, biomasă și toate celelalte.
În combinație, aceste patru surse, dacă ar fi captate eficient cu ajutorul tehnologiei, ar putea alimenta lumea pentru totdeauna.
Mai există o altă formă de energie nepoluantă regenerabilă, care are potențial mai mare decât toate celelalte – ENERGIA GEOTERMALĂ.
Energia geotermală folosește ceea ce se numește ”minerit al cădurii” care, printr-un proces simplu, folosind apa, este capabil să genereze cantități masive de energie nepoluantă.
În anul 2006, un raport de la MIT cu privire la energia geotermică, a calculat că 13.000 de zetajouli sunt disponibili în Pământ, cu posibilitatea ca 2.000 zetajouli să fie ușor accesibili cu tehnologie îmbunătățită.
ENERGIA TOTALĂ CONSUMATĂ DE TOATE ȚĂRILE DE PE PLANETĂ ESTE DE APROXIMATIV JUMĂTATE DE ZETAJOULI PE AN.
Asta înseamnă că ar putea fi captată destulă energie cât pentru 4.000 de ani doar din această sursă.
Când înțelegem că generarea de căldură a Pământului se regenerează constant, această energie este de fapt, fără limite (pam, pam!).
Ar putea fi folosită pentru totdeauna.
Aceste surse de energie sunt doar câteva din sursele nepoluante regenerabile disponibile, iar de-a lungul timpului vom găsi altele.
Marea realizare este că avem energie abundentă fără să fie nevoie de poluare, conservare tradițională sau preț.
TRANSPORTUL:
Dar ce facem cu transportul?
Modul principal de transport din societățile noastre este cu automobilul sau avionul – ambele având nevoie de combustibili fosili pentru a funcționa.
În cazul automobilului, tehnologia bateriilor necesară pentru a alimenta o mașină electrică care poate să meargă cu peste 160 km/h pentru mai mult de 320 de km la o alimentare, există și a existat de mulți ani.
Totuși, datorită patentelor de baterii controlate de industria petrolieră, care limitează abilitatea lor de a-și menține cota de piață, împreună cu presiunea politică de la industria energetică, accesibilitatea și prețul mare al acestei tehnologii o limitează.