Banii aduc fericirea. Unora…

Pornind de la documentarul „Zeitgeist  Addendum”, mi s-a părut de importanță capitală povestea cu banii, băncile și capitalul… Desigur că ulterior am descoperit multe articole ce abordează această tematică, dar importanța subiectului este atât de mare, încât consider că o nouă abordare nu poate strica nimănui.

Un caz în instanță

S-o luăm cu cazul lui Jerome Daly, judecat în Minnesota… Iată cazul:

Și iată citate din transcriptul documentarului amintit:

„În 1969 a fost un caz la curtea de judecătorie din Minnesota, implicând un bărbat pe nume Jerome Daly, care contesta confiscarea casei sale de către banca ce îi dăduse un împrumut pentru a o cumpăra.

Argumentul său a fost acela că, contractul ipotecar cerea ca ambele părți, adică el și banca, fiecare dintre ei să pună câte o formă de proprietate pentru schimb. În limbaj legislativ, asta se numește posesiune.

Domnul Daly a explicat că banii nu erau de fapt proprietatea băncii, pentru că au fost creați din nimic, imediat ce contractul de împrumut a fost semnat

Vă amintiți ce se spunea în „Mecanica modernă a banilor” despre împrumuturi? „Ceea ce fac când fac împrumuturi este să accepte cambii în schimbul creditelor.” „Rezervele sunt neschimbate prin tranzacțiile de împrumut, dar creditele depuse sunt noi adaosuri la depozitele totale ale sistemului bancar.

Cu alte cuvinte, banii nu ies din depozitele existente. Banca îi inventează, nepunând altceva decât o răspundere teoretică pe hârtie.

În timp ce cazul progresa, președintele băncii, domnul Morgan s-a prezentat la bară. În memoriile personale ale judecătorului, acesta își amintea că „președintele băncii admitea că, în parteneriat cu cu Rezerva Federală, a creat banii și creditele, completând un registru. Banii și creditul au apărut când ei le-au creat. Domnul Morgan a admis că nu există o lege în Statele Unite care să îi dea dreptul să facă asta. O proprietate legală trebuie să existe pentru a putea fi mijloc de plată pentru a susține contractul. Juriul a ajuns la concluzia că nu exista proprietate legală și eu sunt de acord cu asta.” A mai adăugat în mod poetic: „Doar Dumnezeu poate crea ceva de valoare din nimic.

Odată cu această descoperire, curtea a respins cererea de confiscare făcută de bancă și Daly și-a păstrat casa.

Implicațiile acestei decizii sunt imense. De fiecare dată când împrumutați bani de la o bancă, fie că este un împrumut ipotecar sau un împrumut pe card, banii împrumutați nu doar că sunt contrafăcuți,… sunt o formă ilegitimă de proprietate și astfel anulează contractul deoarece banca nu a avut de la început acești bani în proprietate.

Din nefericire, astfel de descoperiri legale sunt suprimate și ignorate. Jocul transferului de bogăție și îndatorarea perpetuă continuă. Asta ne duce la întrebarea finală: de ce?

În timpul războiului civil american, președintele Lincoln a decis să evite împrumuturile cu dobândă mare oferite de băncile europene și a decis să facă ceea ce au susținut fondatorii țării… să creeze o monedă independentă și inerent lipsită de datorii. Se numea „Greenback”.

La scurt timp după ce s-a luat această măsură, un document intern circula între băncile private britanice și cele american, în care scria:

Sclavia este doar deținerea muncii și aduce cu sine îngrijirea muncitorilor, în timp ce planul european… este că acel capital trebuie să controleze munca, prin controlul salariilor. Asta poate fi făcut controlând banii. Nu putem lăsa Greenback să existe pentru că nu-l putem controla.

Practica rezervei fracționare aplicată de Rezerva Federală, care și-a răspândit practicile la marea majoritate a băncilor lumii este de fapt un sistem modern de sclavie. Gândiți-vă, banii sunt creați din îndatorare. Ce fac oamenii când au datorii? Se supun angajării ca să plătească. Dar dacă banii pot fi creați doar prin împrumuturi, cum poate fi societatea lipsită de datorii? Nu poate, și acesta e și scopul.

Frica de a pierde bunuri împreună cu lupta de a ține pasul cu datoriile perpetue și inflația înnăscută a sistemului, combinate cu inevitabilul deficit al banilor aflați în circulație,… deficit creat de dobânzi care nu pot fi plătite vreodată, țin sclavii aliniați, alergând pe roata hamsterului alături de milioane de alți oameni.

Ca efect, alimentează un imperiu, în care beneficiul sunt doar elita din vârful piramidei. Până la urmă, la sfârșitul zilei, pentru cine lucrați de fapt? Pentru bănci. Banii sunt creați în bancă și invariabil ajung înapoi la bancă. Ei sunt adevărații stăpâni, împreună cu corporațiile și guvernele pe care le sprijină.

Sclavia fizică necesită asigurarea adăpostului și a hranei. În sclavia economică, oamenii au grijă de ei înșiși. Este una din cele mai ingenioase înșelătorii create vreodată pentru manipularea socială, și la baza este este un război invizibil împotriva populației. Îndatorarea este o armă folosită pentru a cuceri și a înrobi societăți, iar dobânda este principala muniție.

În timp ce majoritatea nu este conștientă de această realitate, în colaborare cu guverne și corporații, băncile continuă să-și perfecționeze și să-și extindă tacticile de luptă economică… dând naștere unor noi baze, așa cum ar fi Banca Mondială, Fondul Monetar Internațional, și inventează un nou tip de soldat. Nașterea asasinului economic.”

Iată lucrarea „Modern money mechanics”, elaborată de Federal Reserve Bank of Chicago, lucrare pomenită mai sus:

O carte

Păun vs. Lazea

Ia să vedem și o dezbatere ca-ntre finanțiști, pe tema rezervelor fracționare. (Vezi și https://logec.ro/paun-vs-lazea-despre-rezervele-fractionare/)

Un film: „Banii ca datorie”

Considerații

În esență, vorbim practic de sistemul de rezerve fracționare folosit de sistemul bancar, acesta fiind practic esența răului… Conform acestui principiu, pe site-ul „Logica economică” găsim o descriere a acestui principiu care spune că:

„…pentru o sumă de bani introdusă în bănci, se generează un multiplu de depozite. Aceasta deoarece doar o parte din respectivii bani sunt păstrați ca „rezerve” (în România 12%), adică sunt de fapt ținuți la dispoziția clientului, așa cum prevede logica dreptului de care se bucură acesta (de a-i retrage oricând). Restul sunt dați cu împrumut altor cetățeni, ocazie cu care acestor li se deschid conturi… pe același principiu: doar o parte din credit (sau depozit?!) le este păstrat cash, restul rămâne la dispoziția băncii.”

Dacă în Statele Unite se vorbește de un procent de 10%, iată că aflăm valoarea fracției practicată în România: 12%!

Mai mult, în același articol mai găsim o afirmație uluitoare (desigur, pentru unul ca mine, un neavenit în domeniul economic, dar în același timp unul dintre cei care vrând-nevrând are relații cu sistemul bancar):

„Economic vorbind, avem încă o dată dovada faptului că sistemul bancar funcționează pe principiul piramidei, fiind astfel diferit de oricare alt sector economic.”

Stați, stați așa! Citim corect? Adică coșcogeamite baza societății contemporane, un pilon esențial al acesteia, sistemul bancar nu e nimic altceva decât un Caritas?

O altă frază poate șoca:

Bulgaria a demonstrat încă o dată că împăratul este gol. Dar de ce este gol? Cum de ce? Există un motiv solid ca stânca pentru funcționarea acestui sistem piramidal. Uitați de ce – fiindcă… «așa este peste tot!»

Iată cum era prezentată încă din 2015 o analiză și eventuală modificare din temelii a unui sistem bancar: Va abandona Islanda sistemul bancar cu rezerve fracționare?. Iată un citat:

„Actualul sistem de rezerve fracționare este instabil și încurajează asumarea riscului. Băncile sunt stimulate să creeze bani, iar băncile centrale au eșuat în încercarea de a le opri. În absența unei reforme, băncile centrale trebuie să instituie controale asupra creditelor; să stabilească o limită pentru creșterea creditării și pentru finanțarea sectorului bancar… Ar fi de preferat să îndepărtăm rădăcina problemei și să atribuim controlul asupra cantității de bani exclusiv băncii centrale. Astfel, puterea de a crea bani va fi separată de puterea de a aloca banii, ceea ce va reduce riscul și instabilitatea sistemului monetar, datoriilor vor fi reduse iar venitul din crearea banilor va reveni statului, nu băncilor…

O bancă comercială creează noi depozite bancare atunci când acordă credite. Aceste depozite reprezintă pasive ale băncii, adică promisiunea de a plăti cash la cerere proprietarului depozitului, sau de a face plăți electronice unei terțe persoane la cererea proprietarului. Depozitele pot fi așadar folosite pentru a face plăți în economie prin intermediul cardurilor sau al viramentului.

Banca nu trebuie să dobândească bani de la cineva care economisește înainte ca ea să acorde un credit unui debitor. Printr-o simplă înregistrare contabilă, când banca acordă creditul, ea sporește atât cantitatea de bani din economie cât și cantitatea datoriilor.

Băncile comerciale din Islanda au creat aproximativ 486 mld. ISK sau 91% din masa monetară (M1). Bancnotele și monezile emise de banca centrală reprezintă doar 9%. Această situație nu este specifică Islandei; în majoritatea țărilor băncile comerciale creează grosul ofertei de bani.

Deoarece băncile comerciale creează grosul ofertei de bani, deciziile lor de creditare influențează nivelul prețurilor și stabilitatea monetară. Banca centrală este însărcinată cu misiunea asigurării stabilității prețurilor, dar ea creează în mod direct doar o parte foarte mică din oferta de bani și trebuie să folosească metode indirecte pentru a influența mărimea cantității de bani.”

Desigur că s-au găsit și apărători ai sistemului bancar. A se vedea „Falsa problemă a rezervelor fracţionare”. Dar dacă am citi și contraargumentele din „Ratele, băncile, golănia, Isărescu”? Mie unul, mi se pare că Bogdan Tatavura, economist, contrazice modul în care se nasc banii de care vorbeam mai sus, susținând că acesta ar fi doar un mit:

„Fără îndoială, cea mai stranie calitate atribuită creditării, inclusiv prin mecanismul intermedierii (mecanismul rezervelor fracţionare), constă în ideea că ar creşte singură cantitatea de bani din economie.

Mai clar, mulţi afirmă că orice împrumut de bani ar creşte cantitatea de bani deoarece în urma împrumutului cantitatea de bani se poate dubla, întrucît furnizorul este proprietarul banilor, iar clientul deţine şi el această cantitate de bani, în acelaşi timp. Deşi poate stîrni zîmbetul unor cititori, cei care susţin această grozăvie pot oferi multe surse bibliografice din literatura monetară în care această idee este prezentă.

Mitul porneşte cu postulatul arbitrar al lui Irving Fisher, care a afirmat că începînd cu o anumită zi, oamenii ar trebui să considere şi creditul ca fiind bani; şi astfel au apărut din senin agregatele monetare. Deci, de fiecare dată cînd sînt închiriaţi bani, indiferent că aceştia sînt de hîrtie, aur, cămile sau autoturisme, cantitatea din respectivul bun creşte.

Multe secole s-au străduit alchimiştii să obţină aur din nimic, iar soluţia era atît de simplă, pentru a-i multiplica fiind nevoiţi doar să-l împrumute. Lăsînd gluma de-o parte, acesta este probabil cel mai răspîndit mit economic, propagat în multe cărţi de economie, după apelul lui Fisher.”

Cert este că, pe post de concluzie, se emite o idee diametral opusă celei pe care am perceput-o până acum… Pentru că, dacă pân-acum am înțeles că sistemul rezervelor fracționare este legat de funcționarea băncilor private și nu de băncile centrale, apărătorul acestui sistem conchide:

Steve Horwitz a concluzionat excelent: problema sistemului bancar contemporan nu constă în existenţa rezervelor fracţionare, ci a băncii centrale.

Din nefericire, mulţi dintre criticii rezervelor fracţionare oferă o retorică utilă birocraţilor care încearcă să mascheze cauzele reale ale creşterii masei monetare (tipărirea excedentară de bani), prin introducerea ideii eronate că, în mod „miraculos”, băncile comerciale ar fi vinovate de creşterea masei monetare şi implicit de inflaţie.

Totuși, adevărul nu poate fi decât unul. Și probabil că el trebuie găsit pornind de la constatarea indubitabilă a existenței inflației. Ori apărătorul sistemului fracționar, domnul Tatavura, nu mi-a prezentat o altă explicație. Deci nu m-a convins. Pe voi?

Alte surse

 

9 thoughts on “Banii aduc fericirea. Unora…

  1. Magda 18 noiembrie 2016 at 16:42

    UAU! Ce tare!laughing 
    UnCheșule, ia-o ușor!
    E de dezbătut și-aici….ăsta/astea vor fi următoarele documentare săptămânale?

     
  2. Magda 18 noiembrie 2016 at 20:14

    Văd că te-ai aruncat pe alte site-uri, când ai o grămadă de răspunsuri AICI, de pe urma documentarelor….20

     
    • UnCheș 18 noiembrie 2016 at 20:56

      Magda, nu prea înțeleg ce vrei să spui. Am identificat o problemă, am prezentat două puncte de vedere diametral opuse, am spus că unul dintre acestea nu mă convinge (deși nu pot pune degetul pe o anume greșeală în argumentație) și, implicit, pare că celălalt punct de vedere ar fi adevărat. Și am invitat la dezbateri. Unde-i greșeala?

       
  3. Magda 18 noiembrie 2016 at 22:41

    UnCheșule, n-ai spus nimic greșit!
    Uite, mâine, o să-mi fac timp să fac un comentariu referitor la ceea ce ai postat azi. 
    SIMT/ȘTIU că RĂSPUNSUL EXPLICIT  EXISTĂ DEJA ÎN MALDĂRUL DE DOCUMENTARE POSTATE/RECOMANDATE DE TINEwink
    Numai că, trebuie să arunc un ochi din nou pe ele, și să mă duc PUNCT OCHI și LOVIT, luând/prelucrând fiecare informație ce ține de rezerva fracționară, de Banca/băncile centrale !

     
  4. Magda 19 noiembrie 2016 at 16:29

    UnCheșule, deci ne lămuresc cei de pe site-ul ”Logica economică” cum, la O DEPUNERE DE BANI la Bancă, din suma totală depusă, 12% (pentru români și 10% la americani), se păstrează ca ”rezervă”  în depozitele Băncii, în cazul în care clientul își vrea banii înapoi.
     
    RESTUL de bani rămași (grosul), după extragerea celor 12% de către Bancă (ca depozit, de care Banca nu se atinge…) sunt rulați, adică dați altor clienți spre împrumut (adică spre îndatorare).
    Nu știu de ce își pune întreabarea nesigur, dacă cei 12% cash păstrați din suma totală depusă de tine Băncii, reprezintă ”o parte din credit (sau de depozit?!)”.
     
    Sigur că, atunci când depui bani la Bancă NU din ”datorie” față de ei ci pur și simplu pentru siguranța lor, partea cash păstrată de către Bancă/bănci (cei 12%), reprezintă  UN DEPOZIT, fiindcă partea ta de sumă depozitată lor și nefolosită (zice-se) de către Bancă, e mai mică oricum decât restul sumei  date de tine, pe care-o folosește  ȘI ca CREDIT pentru cei care vor un împrumut, dar și ca DEPOZIT (atunci când suma este mare) pentru vreun nebun care vrea banii repede înapoi.
     
     O altă nadă (șmecherie) cu care te ”prinde” în lațul lor și te îmbie să-ți depui banii la Banca lor, este dobânda (mică de obicei) pe care ți-o acordă pentru că se folosesc de banii tăi depuși, dar îți oprește un comision (sâc!) pentru că-ți păstrează banii în siguranță!
     
    Și, DA…ai ghicit BINE…banca face un fel de CARITAS cu noi, numai că… riști pe deasupra să rămâi fără banii dați/depozitați, trezindu-te și cu dobânzi amplificate, din pricina  unor date scadente de care n-ai avut habar, fiind stipulate mic, mic…puchinos, într-o notă de subsol la pârlitul ăla de contract, încheiat între tine și Banca hoață!
     
    Unde pui că mai e și plătită bine și sprijinită tare de guverne pentru HOȚIA asta, băgând la închisoare pe datornici sau luându-le și cenușa din vatră…pentru dobânzile inimaginabile (adesea neplătibile) și neonorate, care au stat la baza împrumuturilor oferite de ea, depășind cu mult împrumutul dat de ea, plătit de nu știu câte ori tocmai din pricina dobânzilor…împrumut dat până la urmă nu de Bancă (ea fiind un intermediar-cămătar de joasă speță), ci de către alți amărâți încrezători, păcăliți, fie prin îndatorare, fie prin depozitare de bani, în același mod…
     
    În fond, chiar este o chestie și MORALĂ, și PENALĂ!
     
    Adică, m-ai împrumutat și m-am angajat să-ți dau banii înapoi, la o anumită dată.
    Dacă nu reușesc, îmi aplici dobândă la ei.
    Bun, dar dacă sistemul economic este/devine nenorocit, intru în șomaj, mă îmbolnăvesc și nu mai pot să-ți plătesc la timp banii împrumutați, DE CE ești inuman/ă și ticăloasă obligându-mă prin executor judecătoresc, neținând seama de circustanțele atenuante care au stat la baza neplății către tine, să-mi iei casa, masa, mașina, haina de pe mine?!
     
    Iar dacă a intrat în vigoare plata către tine a dobânzii care tot crește și dospește în interesul tău, acea dobândă depășind cu mult chiar ÎMPRUMUTUL dat mie, DE CE ești LACOMĂ, NERUȘINATĂ și CAȘTI LA MINE NESĂTULĂ, CA O GURĂ DE IAD?!

     
  5. Magda 19 noiembrie 2016 at 16:45

    UnCheșule, referitor la Documentarul Addendum, în ciuda a ceea ce afirmă Steve Horwitz că PROBLEMA sistemului bancar contemporan n-ar consta în existența rezervelor fracționale, ci în a Băncilor Centrale, documentarul afirmă că de fapt, TOATE AU BĂUT APĂ UNA DUPĂ ALTA, după MODELUL ȘTIUT AL REZERVEI FEDERALE:
    ”Practica re¬zer¬vei frac¬țio¬na¬le apli¬ca¬tă de Rezerva Federală, ca¬re și-a răs¬pân¬dit prac¬ti¬ci¬le la ma¬rea ma¬jo¬ri¬ta¬te a băn¬ci¬lor lu¬mii, es¬te de fapt un sis¬tem mo¬dern de scla¬vie. ”

     
  6. UnCheș 22 noiembrie 2016 at 10:20

    Am recitit cu atenție argumentația folosită de domnul Tatavura în apărarea sistemului rezervelor fracționare și cred că fractura logică a acestei argumentații ține chiar de anularea sistemului rezervelor fracționare. Domnia sa consideră că băncile comerciale împrumută doar parte a banilor arrași ca depozite. Ori nu e așa. Pentru împrumuturi, banii atrași ca depozite sunt folosiți de bănci pe post de fracție (10% în SUA și 12% în România), ceea ce le permite ca într-adevăr să crediteze clienții cu bani inexistenți, restul de până la 100%. Asta am înțeles eu, și cred c-am înțeles bine…

     
  7. UnCheș 23 noiembrie 2016 at 10:36

    Și pentru a completa imaginea fericirii unora, în speță a bancherilor, iată că lucrurile nu stau pe loc. Preluând de pe ZeroHedge, site-ul “Capital” ne informează: “Noua Ordine Mondială: Banii vor fi interziși!“.

    “Elitele susțin că vor să scape de bancnota de 100 de dolari pentru a opri spălarea banilor sau a altor practici ilicite. Realitatea este că interzicerea bancnotelor de valoare mare face mult mai dificil pentru deponenți să-și transforme banii în numerar. […]

    În Europa se pune problema retragerii din circulație a bancnotei de 500 de euro.

    Potrivit unui comunicat al Băncii Centrale Europene, cea mai mare bancnotă euro va putea fi folosită până în 2018, când va fi retrasă din circulație. […]

    În România, începând cu 9 mai 2015 a intrat în vigoare legea 70/2015 care limitează tranzacțiile în numerar efectuate e firme sau persoane fizice; legea se aplică persoanelor juridice, persoanelor fizice autorizate, întreprinderilor individuale, afacerilor de familie, liber-profesioniștilor, persoanelor cu activități independente, dar și asocierilor sau entităților fără personalitate juridică.

    Noilereguli se aplică și tranzacțiilor în valută, încadrarea în plafoane efectuându-se la cursul comunicat de BNR în ziua respectivă.

    Pe scurt, prevederile sunt următoarele: firmele pot efectua tranzacții în numerar în limita a 5.000 de lei/zi la o persoană sau către o persoană, dar nu mai mult de 10.000 de lei/zi.”

    Eliminarea alternativei cash pentru bani, îi va duce pe bancheri în rai și pe cetățeni în iad. Iadul controlului total.

     
  8. Magda 24 noiembrie 2016 at 20:34

    Las’că-i lumea MARE și PROASTĂ! Se strânge lațul în jurul lor, dar ei se supun fără crâcnire…pupă imaginea politrucului sau a bancherului oneros de pe afișe sau TV, de zici că-i tătucul lor….zici că le dă prăjitură, nu alta! Le simte ălora fericirea, de parcă ar fi ȘI  a lor….

     

Lasă un răspuns

Denumire
Email
Pagină web

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.