În discuție: „Schimbarea”

întreaga serie de articole

Documentarul acestei săptămâniSchimbarea – este elogiat în unele comentarii.

Aici putem discuta pe seama acestui film…

întreaga serie de articole

Cum apreciați acest articol?

Click pe o stea pentru evaluare!

Media evaluării / 5. Număr voturi:

Dacă ați găsit acest articol util...

Urmăriți-mă pe social media!

Regret dacă acest articol nu v-a fost util!

Permiteți-mi să-l îmbunătățesc!

35 thoughts on “În discuție: „Schimbarea”

  1. Magda 8 octombrie 2016 at 0:10

    SCHIMBAREA

    ”Mulțumesc, mulțumesc, mulțumesc…aproape nepregătiți, facem pasul către după-amiaza vieții. Mai rău decât atât. Facem pasul, cu presupunerea falsă că adevărurile și idealurile noastre, ne vor servi cum ar trebui.
    Dar nu putem trăi după-amiaza vieții, în acord cu programul din dimineața vieții.
    PENTRU CĂ, CEEA CE A FOST GRANDIOS DIMINEAȚA, VA DEVENI MINUSCUL SEARA și, ceea ce dimineața era adevărat, seara va fi devenit minciună.

    Hay House, prezintă: Dr.Wayne W.Dyer, în

    DE LA AMBIȚIE LA SENS – DESCOPERIND SENSUL VIEȚII TALE

    Acasă, în familie:

    -Hei! Mulțumesc, dragă. Stai, poți să-mi dai și niște lapte? (își întreabă soția care-l servește la masă, în timp ce se uită pe geam…)
    -Sigur.
    -Scuze, nu l-am văzut. Mulțumesc. (cutia cu lapte era la botul calului, dar el era pierdut în gânduri…)
    -OK, am împachetat totul, să iau niște snacks-uri, să nu uit rețeta lui Jason, câinele, rata mașinii, am sunat vecinii…hei, Jack! Jack, am nevoie să strângi jocul și să cobori să mănânci. Vom pleca în scurt timp.
    -Mami, lasă-mă să termin doar nivelul ăsta.
    -OK, foarte bine, dar apoi ne vom deconecta tot weekend-ul da?
    -Nici nu știu ce înseamnă ”deconectat”. Este o formă de viață foarte ciudată…
    -Hei, scumpete…(trezește alt băiat) E timpul să te trezești, puiuț.
    -Deja e mâine?
    -Da, deja e mâine! Și vom pleca în vacanță, și ne vom distra din plin. Dar trebuie să evităm traficul, așa că, hai! E timpul să te trezești, maimuțico! OK, sus!

    Într-o clădire, în birou, discutând la telefon:

    -Exagerezi Larry, nu știu ce pot să facă.
    -Pot să facă mult rău imaginii tale, Chad. Ascultă, ai un brand de protejat, MORT DEVELOPMENT nu își poate permite să aibă procese cu un grup de ecologiști. Ăsta pur și simplu nu e climatul potrivit pentru astfel de lucruri.
    -Și ce propui?
    -Îți sugerez să te gândești la un tip de compromis, sau asta te va conduce în instanță și nu vei putea începe proiectul ăsta, deloc.
    -De ce nu s-a întâmplat asta când am făcut raportul de impact? Pentru numele Lui Dumnezeu, vorbim despre un copac!
    -Nu, e mai mult decât un copac! Chad, vânzările tale scad și acum dai senzația că ești insensibil.
    -Sunt insensibil, e un copac! Aceasta mă costă o grămadă de bani…
    -Știi ce, Larry, vorbim despre asta mai târziu. Așteaptă un minut.
    -Mă taxezi la minut, o să închid acum.

  2. Magda 8 octombrie 2016 at 0:11

    În același birou, discutând cu secretara:

    -Despre ce-a fost vorba?
    -Sunt în scădere cu 80% la Comisia de Aprobare.
    -De ce nu poți pur și simplu să nu îl construiești lângă arbore?
    -Pentru că eu pierd bani și tu nu îți primești bonusul. Nu voi reconfigura o secțiune întreagă, din cauza unui copac.
    -Nu contează atunci. Ai luat vreo decizie în legătură cu întâlnirea Consiliului Director din weekend-ul ăsta din Monterrey?
    -Stai, despre ce este vorba?
    -”Casa Speranței și-a Promisiunii”!
    -Ah, data viitoare, când cineva îmi cere să fiu într-unul din consiliile-astea, împușcă-mă!
    -HUGH JOHNSON va fi acolo, îți amintești?
    -Mi-am pus în funcțiune multe relații ca să te roage să participi.
    -Da, da, dacă Hugh Johnson este în consiliu, aș face bine să fiu și eu.
    -În caz că ai uitat, în centrele de reabilitare ale Casei Speranței, stau familiile fără locuințe. Ți-am pus toate informațiile în dosarul ăsta. Poți să te pui la curent despre misiunea lor, în mașină, pe drum.
    -Știu deja care este misiunea lor: să le dea o mână de ajutor celor care nu pot să se ajute singuri. Știi ce? Mie nu mi-a întins nimeni vreo mână, și m-am descurcat bine.
    -O să-i sun pe ziariștii tăi și le voi sugera să zică ceva despre munca ta filantropică.
    -Da, asta chiar e o idee bună. O să-i deviez de la toată problema asta cu copacul.
    -La asta mă gândeam și eu.

    Pe stradă doi tipi, din care unul răspunde la telefon, spunându-i celuilalt:
    -Așteaptă!
    -Bună! Da! Ce s-a întâmplat? Te aud cam greu. Recepția nu e bună aici, sus. Ce vrei să spui prin ”ei reconsideră”? Glumești, nu-i așa? Ești agentul meu…
    -Prea violent?! Și asta ce înseamnă, măcar? Nu, eu nu fac filme odioase, eu fac filme horror, trebuie să-i convingi de asta. Ei știu măcar cât talent am investit în asta? Ah, trebuie să găsești o modalitate de a-i face….
    Uite, el a apărut și m-a privit direct în ochi, și a zis: ”ăsta e un proiect de aur, vreau să fac filmul tău”.
    Da! Pentru că dacă banii nu vin, o să avem multe probleme încercând să găsim un alt investitor.
    Am crezut că asta era ceva sigur. (Îl arată alergând de năuc, cu telefonul la ureche, și cu degetul băgat în cealaltă, ca să poate auzi mai bine…)
    –Pardon, vedeți că trec…
    Vrei să mă faci fericit? Fă rost de bani pentru filmul meu. Asta m-ar face fericit. Trebuie să închid. Sunt în chestia asta cu Wayne Dyer. Pa. Wow, la naiba!

    Se îndreaptă către el, un grup de oameni care-i adresează întrebări:
    -Ai, mai mult sau mai puțin de 15 milioane?
    -Dacă i-aș avea, aș mai fi aici? Înveselește-te David, e o treabă bună, e rapidă! E rapidă și distractivă!
    -E 6:30 dimineața Sarah, nu va fi distractiv.
    -E doar o treabă, spune în timp ce bate la ușă. Una sau două întrebări, vom trage niște imagini și apoi plecăm de-aici…
    Se deschide ușa:
    -Wayne! Apare un bărbat care deschide ușa și dă mâna cu David.
    -Bună dimineața, David!
    -Ce faci?
    -Minunat! Sper că nu e prea devreme pentru tine.
    -Oh, nu! Sunt treaz de câteva ore.
    -Bine, bine. El e Rob, cameramanul nostru, avem mare noroc să îl avem. Ron, sunetistul. Și ea e Sarah, coordonatoarea mea de producție, plină de resurse. (dă ”noroc” cu fiecare…) Dacă ai nevoie de ceva, doar cere-i ei!
    -Foarte bine!
    -Așa că, dacă nu te deranjează, m-am gândit că ne-am putea îndrepta către aria mai socială, și să ne stabilim acolo.
    -Sigur, sunt pregătit. Sunt gata de câteva ore.
    -OK, ia-ți haina, și să mergem.
    -Super!
    -După tine, Doc! Bine, cum ai dormit?
    -Am dormit foarte bine, sunt foarte entuziasmat că facem asta. Oh, ai vreo așteptare de care ar trebui să știu?
    -Nu am nicio așteptare. Sunt în totalitate în mâinile tale, orice vrei să faci…(cam mare încrederea!)

  3. Magda 8 octombrie 2016 at 0:13

    -Oh, îmi pare rău pentru Dvs, Dr.Dyer!
    Arată cum încropesc în aer liber, un ”platou de filmare”:
    -Vreau doar să vă acopăr un pic aici, căci altfel îți va străluci capul.
    -Nu poți da greș cu locul ăsta, nu e frumos?
    -Este superb aici.
    -Eu sunt cam ”alergic” la natură.
    -Oh, eu o iubesc. Sunt atât de încântat că mă aflu aici…spune Dr.Dyer.
    -Se vede bine. Își întreabă cameramanul: mai mulți copaci, mai puțini copaci, cum ți se pare?
    -Sigur, e bine.
    -Știți ceva despre istoria acestui loc? Ați căutat vreo informație pe undeva?
    -Nu chiar, dar mergem unde ne trimit, știți?
    -Cel care conduce locul ăsta e un tip fascinant, îmi povestea istoria locului…spune Dr.Wayne W.Dyer.
    -Nu te aud…
    -Este cu adevărat un loc magic și…
    La care prostul de David, tot cu telefonul la ureche și cu privire bovină: Poți să mai spui o dată? Scuze…

    (Cred că este vorba despre sensibilitatea la frumos, la natură în general– atât cea oferită de natură cât și de cea umană, de ce nu?…Este vorba despre acea latură pe care oamenii au început s-o ignore, fiindcă-s prea OCUPAȚI – cu telefonul mobil, cu slujba, cu grijile, cu intrigile, cu problemele…trecând peste frumuseți încântătoare! Acum, nu numai că se folosesc de locurile frumoase, făcând câte-un SELFIE stupid dar lăudăros, dar lasă în urmă dezastru…pet-uri în albia răurilor, hărtii, conserve, iarbă murdară sau pârjolită de la grătare improvizate…iar când dau de-o făptură (mică, mijlocie sau mare), țin s-o prindă și să-i facă rău! Parcă niciodată oamenii n-au fost mai nesimțiți/nesimțitori și sălbatici decât sălbăticiunile, ca acum! Animalele ucid de foame și de obicei, dintre exemplarele bolnave sau prea fragile ca să supraviețuiască…omul – din plăcere, sadism, indiferență, avid după trofee!)

    Dr.Wayne W.Dyer: Am spus că este magic, un loc magic….În 1913, JULIA MORGAN, o arhitectă…
    -aha…
    -L-au conceput ca un Centru de Conferințe pentru divizia vestică a YWCA, și își țineau toate reuniunile, aici… Iar numele locului este ”ASILOMAR”! Cine știe ce înseamnă Asilomar? Și am întrebat, și mi-a zis: ”Asilo” sau ”asilio” înseamnă ”refugiu”, și ”mar” înseamnă ”mare”.
    David, exemplar născut parcă pe ciment, cu inimă de mortar: Uite, dacă merge…putem începe!
    -Asta e interesant, ai auzit, David?
    -Am auzit, da…
    Dr.Wayne W.Dyer: Ăsta e un refugiu lângă mare, este, pur și simplu năucitor, atât de frumos. Grozav! Sunt atât de entuziasmat să fiu aici.
    David: Wayne! Doar ca să știi, îți vom pune întrebări…și tu vei răspunde, și-apoi vom schimba locațiile și vom face din nou același lucru. Și, de asemenea, vom filma ceva și pentru partea B, în următoarele zile.
    Dr.Wayne W.Dyer: Vreți o albină? (joc de cuvinte).
    -Da. O parte B, de filmat…
    Dr.Wayne W.Dyer: Albinele…filmați albinele?
    David: Ascultă, e viziunea ta. Eu sunt deschis pentru orice.
    Dr.Wayne W.Dyer: Orice-ar fi ceea ce tu vezi, sunt fericit să merg pe ideea ta.
    David: Bine, mai degrabă sunt un tehnician, în situația de față.
    Dr.Wayne W.Dyer: Serios? Bine, știi ce? Poate vei învăța câte ceva.
    David: Poate…bine, sunt deschis la asta.
    Dr.Wayne W.Dyer: Grozav.
    David: Ahh…poți să începi și să pornești camera. Sunteți gata?
    -Sunetul e bun.
    -Foarte bine! Sarah, poți să fii amabilă și să ne ”tai”?
    -Mi-ar plăcea mult.
    Dr.Wayne W.Dyer: M-ai ”tăia”? o întreabă râzând…
    Sarah: O să te ”tai”…în regulă! (Adică încep filmările, prin ”Action” și formarea de duble…)
    Dr.Wayne W.Dyer, interviul unu:

  4. Magda 8 octombrie 2016 at 0:14

    David: OK, Wayne….ai venit până aici ca să scrii ultima ta carte. Poți să ne spui câte ceva despre subiectul cărții?
    Dr.Wayne W.Dyer: Da, mi-ar face plăcere. Unul din lucrurile care m-au intrigat de-a lungul anilor, este că atâta lume spune când eu vorbesc despre scop și despre a găsi un sens în viața lor, este ”Care e scopul meu? Cum îl pot găsi? Totdeauna pare să-mi scape, pare că niciodată nu-l voi găsi.”
    Întotdeauna am fost de părere că adevăratul scop al vieții, este doar să fii fericit, să te bucuri de viața ta. Să ajungi într-un loc de unde…SĂ NU ÎNCERCI SĂ AJUNGI ALTUNDEVA.

    Atâta lume își petrece viața luptând, încercând să fie într-un loc unde nu sunt. Niciodată nu li se pare că ajung acolo. Una din formele de a înțelege cum să îți găsești scopul tău în viață, este să te întorci la natură. Să îți găsești propria ta natură.

    Am scris acum câțiva ani o carte, numită: ”Schimbă-ți gândurile, schimbă-ți viața.” , bazată pe învățăturile antice ale lui Lao Tzu, dintr-o carte numită Tao Te Ching.
    Lao Tzu ne amintește că ”toată ființarea își are originea în neființă”.
    Iisus a spus-o altfel, în Noul Testament: ”Este spiritul, cel care dă viață”.

    (A spus de fapt, ”Duhul este Cel ce dă viață”, adică Una dintre Persoanele Sf.Treimi în fața Căruia tot genunchiul se pleacă: Tatăl, Fiul și Sf.Duh.)

    Că nu ai venit cu adevărat din părinții tăi, că toți am venit din acest loc, numit Spirit.

    (hmm…nenea ăsta o fi citit Geneza? Atributele pregnante și specifice asupra noului născut sunt/vor fi după starea ”de spirit” sau duhovnicească a părinților în momentul procreării, a păcatelor personale sau strămoșești, ce transmit copiilor tare genetice, după modul viețuirii părinților, pornind de la boli trupești pâna la cele sufletești, bune sau ne-bune, în funcție de ponderea și intensitatea trăirii lor! Iar ”suflarea de viață”, adică Sufletul, este dat de la Dumnezeu, nu din NEFIINȚĂ…urmând ca sufletul, după moartea fizică, să se ”întoarcă la Dumnezeu, care L-a și dat…”, adică în veșnicie, potrivit viețurii sale, consecință a vorbelor și-a faptelor sale de pe Pământ. )

    Că, atunci când ai apărut în această lume, ai apărut dintr-o minusculă picătură de protoplasmă umană. Un grăunte, dacă vrei. Și tot ce era în acel mic grăunte, a devenit TU. Tot ceea ce aveai nevoie, era în acel mic bob. Una dintre metaforele cele mai importante pe care le-am folosit vreodată este că, primele nouă luni ale vieții tale, din momentul concepției tale, până în momentul nașterii tale, totul a fost aranjat pentru tine.

  5. Magda 8 octombrie 2016 at 0:16

    Nu era nimic de făcut pentru tine. Nu trebuia să te preocupi gândindu-te la ce culoare vor avea ochii tăi, sau cum va arăta corpul tău. De tot se va avea grijă. Tu, doar te lași. Eu în numesc ”stâlpul viitorului”. ȘI TE TRAGE, SE TRAGE DE TINE ÎN DIRECȚIA ÎN CARE SE PRESUPUNE CĂ AR TREBUI SĂ FII.

    Și mie nu mi se pare exagerat să spunem că, tot ceea ce aveai nevoie pentru călătoria ta fizică, era deja stabilit acolo, înăuntru. Și-atunci, de ce nu și pentru restul călătoriei deasemenea? Scopul tău este acolo, înăuntru (?!) Tot ce tu…personalitatea ta este acolo, înăuntru. Tot ce urmează să fii, nu doar eul fizic, ci totul. Dacă doar te lași și permiți.

    Și așa…ne naștem. Și ne uităm la această mică creatură frumoasă, ca părinți, am 8 copii, am văzut asta de multe ori…și te uiți la acest copil mic și frumos, și zici: ”Grozavă treabă, Doamne, grozavă treabă! Nu putea să fie mai bine.” ”Ne ocupăm noi de-aici încolo.”

    Și-apoi, suntem înconjurați de toți acești oameni, familia noastră, cultura noastră, oriunde mergem. Și începe să ni se spună că nu putem avea încredere în ceea ce suntem. TREBUIE SĂ NE ÎNCREDEM ÎN CEVA EXTERIOR NOUĂ ÎNȘINE, și călătorim astfel, spre AMBIȚIE. Și o dată începi să zici: ”Ne ocupăm noi de-aici încolo”, introducând ceva…pur și simplu iei această….perfecțiune, și dai la o parte Creatorul, (Edge God Out). EGO…ego. Acest ego este partea din noi care începe să ne spună ”cine ești, nu este această creație perfectă, divină, părticica din Dumnezeu din care ai venit”. Nu spune asta. Ne spune: ”Ești ceea ce AI”. Începe cu lucruri ca jucăriile noastre, apoi cu conturile noastre bancare, apoi cu posesiunile pe care le deținem.

    Înainte să ne dăm seama, ÎNCEPEM SĂ NE IDENTIFICĂM PE NOI ÎNȘINE, ÎN/PE BAZA POSESIUNILOR NOASTRE. (Corect și foarte adevărat 
    Începem să avem un set de credințe precum: ”cu cât am mai mult, cu atât mai valoros sunt ca persoană”. Și așa ne irosim viețile, luând acești tineri copii și aruncându-i într-o cultură care pune accentul pe…MAI MULT!

    (Adevărat! Cine-i ”de vină”? Banul, care generează abundență, bună-stare materială…deci, verbul A AVEA care va lua întotdeauna FAȚA lui A FII!

    În lume, degeaba EȘTI, dacă NU AI mijloace materiale (bani) și relații, eventual sponsori care să te propulseze ÎNAINTE, fără ca apoi să-ți ceară înapoi CEVA …înzecit, însutit, înmiit, poate chiar sufletul din tine!

    Doar creștinismul generează mărinimie și dăruire la modul dezinteresat, fără pretenții, în rest…NEGUSTORIE!
    A trăi pe propriile tale picioare, la măsura și puterea ta, e un risc, o asumare, mai ales pentru cei dotați sau supra-dotați!

    Și, dacă nu ești ajutat de nimeni spre înainte, iar personalitatea ta nu este atât de puternică și de evidentă din pricina modestiei sau a temperamentului (ne-sangvin sau coleric ) încât să fi căutat și băgat ÎN FAȚĂ, e bine să lași ambiția de-a străluci și de-a arăta lumii ce țășnește din tine, indiferent de domeniu – literar, artistic, științific, etc.

    Vei rămâne o comoară de pe urma căreia umanitatea nu poate beneficia fiindcă e orbită de ”strălucirea” de conservă coclită în soare a celor mai slab-dotați, dar bogați, eventual diabolici…. până la o vreme, în situații de criză sau de saturare, când sunt scoși în față cei cu adevărat valoroși…prin mintea, brațele sau strategia lor!

    Multe minți luminate au sfârșit în mizerie, iar operele sau descoperirile lor științifice au fost descoperite sau recunoscute abia după moarte, sau la sute de ani după moartea lor!
    Poate și ăsta e unul din Planurile Lui, de a nu ajunge omenirea la descoperiri ce ar genera consecințe pentru care nu este pregătită încă, sau pentru a nu hrăni ego-ul !

    Dacă banii, haina, casa, mașina, firma, contul din bancă…relațiile generate datorită bogăției N-AR CONTA CU ADEVĂRAT, am avea o lume spiritualizată, transfigurată, care ar rezona cu adevărat numai la frumos, nu neapărat și numai din punct de vedere estetic, al frumuseții trupești, cât mai ales spiritual, pe tărâmul ideilor, al conceptelor….ce ar bucura mintea, ar însufleți inima….înfrumusețând chipul și vindecând trupul –de boli, de complexe și de ”urâțenie”!

    Dar se judecă PE DOS! De ce? Simplu! De când au greșit ăia doi în Grădina Edenului, hainele de piele (trupul, alcătuit din vine, carne, piele și os…) alături de cele 5 simțuri, cu toată venirea Noului Adam (Hristos) pe pământ pentru a reda demnitatea vechiului Adam, omenirea preferă să zacă în aceleași boli și defecte, datorită animalității din noi care (în)robește, iar prin bolile și bătrânețea inerente, alături de ceea ce ne fac/pregătesc ”frații” noștri de-un neam, schimonosesc Chipul din om și Sensul de Viață la care am fost chemați, prea puțini fiind/rămânând dintre cei neafectați de loviturile vieții date sub centură!

    Faptul că oamenii depind de hrana și apa care-i conduc oricum spre un sfârșit lumesc, că trupul îmbătrânește, se urâțește și se îmbolnăvește, viețuirea lui depinzând de ceea ce mănâncă, bea și TRĂIEȘTE, va rămâne, pănă la sfârșit de lume – pricină de CĂDERE și COMPROMITERE fiindcă trupul (ca și sufletul) DOARE, ÎI ESTE FOAME, SETE, FRIG, CALD…adesea simțind, conștientizând parcă, cum ”plătește”: binefacerile tinereții, cu bătrânețea, sănătatea, cu boala, viața, cu moartea, omul fiind singurul ANIMAL conștient de stările prin care trece, inclusiv asupra degradării sale fizice și morale, alături de momentul iminent sau mai îndepărtat al propriei morți, care-l poate băga în deznădejde, în primejdie de renunțare la propria viață (pentru cei greu încercați) sau, dimpotrivă – la abuz, storcând parcă, tot ceea ce oferă ea, prin cele 5 simțuri!)

  6. Magda 8 octombrie 2016 at 0:17

    Devine aproape o MANTRĂ a egoului: ”Trebuie să ai mai mult”. Și cu cât ai mai mult, cu atât ești mai conștient de felul în care alte persoane vor să îți ia ceea ce ai. Cu atât mai mult de consumi, de: ”Cum să protejez ceea ce am?” și ”cum să fac MAI MULT din ceea ce am?”. Dilema aici este că dacă ești ceea ce AI și lucrurile dispar, atunci, și ceea ce EȘTI, dispare în același timp.

    Un tip și-o tipă, în fața vilei:

    -Pleci undeva?
    -Da, m-am gândit că aș putea veni cu tine.
    -De ce?
    -De ce nu? Pentru că asta e o treabă de serviciu. O să fiu în întâlniri toată ziua mâine, n-o să ai nimic de făcut.
    -Nu contează dacă ești ocupat, o să merg la cumpărături, sau ceva. O să mă descurc.
    Bună! –Îmi pare rău, n-o să am nevoie de tine până la urmă. Mulțumesc, poți pleca.
    -Ce faci?
    -Haide! O să fie o plimbare frumoasă cu mașina. Ce mașină să luăm?
    -Nu vii și nu vreau să conduc. Vreau ca altcineva să conducă pentru că am treabă de făcut.
    -OK, atunci voi conduce eu. Să luăm Porsche-ul!
    -Denise, locul în care merg, nu este genul de loc cu care ești obișnuită. Este rustic.
    -Cred că pot să mă descurc, Chad. Știu să fac față situațiilor dificile.
    -Știi, chiar nu înțeleg dorința bruscă de a petrece un timp împreună.
    -Vreau doar să evadez. Ai prefera să-mi iau o cameră separat?
    -OK, ce nu e în regulă cu tine? Sau poate întrerup ceva…
    -Oh, fii serioasă!
    -Te întâlnești cu cineva acolo?
    -Bineînțeles că nu! Uite, nici nu îmi doresc să merg la chestia asta.
    -Bine, atunci…încă un motiv pentru care ar trebui să merg cu tine.
    -N-o să înghesui toate valizele-astea în Porsche.
    -De ce nu mă ajuți să încerc?

    Dr.Wayne W.Dyer: Al doilea aspect al egoului este ideea că ”nu sunt doar CEEA CE AM , dar sunt și CEEA CE FAC”. Suntem… (Sună telefonul lui David)
    -O să răspunzi?
    David: Nu, nu. Te rog, continuă!
    Dr.Wayne W.Dyer: E-n regulă. Nicio problemă!
    Sarah: Dr.Dyer, vreți niște apă sau altceva?
    Dr.Wayne W.Dyer: Nu, nu. Sunt bine.
    Rob, cameramanul: Încă filmăm prieteni. Oprim, sau ce?
    David: Continuă să filmezi. Continuă să filmezi. Vă rog…
    Dr.Wayne W.Dyer: Așa că…a doua componentă a acestui ego, este nu doar ideea că sunt ceea ce AM, ci că sunt ceea ce FAC. Și ”ceea ce fac”, devine chestia asta numită ”realizare”.
    Și, în toată această lume în care cred că sunt ceea ce fac, ne consumăm cu toată ideea asta că ”succesul meu, valoarea mea, meritul meu ca ființă umană se bazează pe cât de mult FAC”.

    (Da și Nu! Mai degrabă PE CÂT DE MULTE ȘTIU SĂ FAC și, nu oricum…ci dpdv calitativ, nu cantitativ! Că unii sunt nebuni cerând și cantitate, și calitate într-un timp record…e altceva!
    Dar omul, în general, este ”apreciat” NU ATÂT pentru cât poate să facă pentru sine, cât pentru ceilalți!
    ”ARTA DE-A TRĂI, ESTE ARTA DE A TE FACE UTIL!”
    Ești BUN/Ă atâta timp cât poți fi util/ă societății și-ți poți aduce aportul în societate, fără să devi o ”problemă” sau mai rău…o povară.
    Și asta, din pricina EGOului care, dacă se suprapune instinctului de conservare într-o situație socială dată, devine exacerbat -datorită condițiilor de viață vitrege sau îndelung înrăutățite ce duc la sărăcirea trăirilor omenești, axându-se mai mult pe instincte, ducând ușor, ușor…la atrofierea simțului de compasiune și solidaritate, din lipsă de empatie…atât datorită educației, cât și datorită situațiilor confilictuale dese, care tocesc sensibilitatea, umanitatea, dând naștere unor boli specifice.)

  7. Magda 8 octombrie 2016 at 0:18

    Dr.Wayne W.Dyer: Așa că, trebuie să fac mai mulți bani, trebuie să obțin o promovare, trebuie să concurez cu toată lumea care încearcă să obțină ceea ce eu am.

    Ne învață asta, continuu: pe tinerii noștri îi învață asta când merg să învețe atletism ”cel mai important lucru pe care îl poți face, este să fii numărul 1”.
    Și, vezi tu…”suntem numărul 1, suntem mai buni decât oricare altul”.

    ȘI ÎN MOD CONSTANT NE REGĂSIM ÎN ACEASTĂ NOȚIUNE DE COMPETITIVITATE DIN NOU, DE A CREDE CĂ LUMEA NOASTRĂ ESTE UN LOC ÎN CARE TREBUIE SĂ CONCURĂM.
    Asta este ceea ce EGOUL spune.

    (Are dreptate, așa am fost învățați. Atât la locul de muncă, cât și în familie, dacă nu cauți să fii/rămâi printre cei (mai) buni, ești îndepărtat, rejectat ca nefolositor sau sesizat ca belea căzătoare pe capul cuiva….dacă n-ai SPATE sau măcar un susținător!

    Nu contează nici vârsta, sexul ori rezultatele excepționale de până atunci când nu mai poți!
    Apoi, mai e alt aspect – chiar dacă recompensa n-ar fi de ordin material, ceilalți – indiferent de statut, de sunt din cadrul familiei sau nu… te privesc apreciativ, în funcție de cât ai reușit să faci/realizezi pentru sine, sau pentru cei din jurul tău.

    E ca o sabie cu două tăișuri: prin efort continuu, fără termen scadent sau de odihnă, eventual o demisie sau pensionare (de la sine…), se face sabie împotriva ta, aproape ucigându-te (cazul fetei care-a murit la o multinațională pentru că n-a mâncat și nu s-a odihnit).

    Dar oare competitivitatea nu stimulează creativitatea și te ”obligă” involuntar la salturi calitative?!

    Oare fără competitivitate s-ar mai realiza descoperiri importante sau s-ar mai descâlci treburi complicate sau murdare?

    Fără competitivitate s-ar mai face deosebiri între cei obișnuiți și cei capabili?
    Poate…prin darurile native cu care a fost înzestrat fiecare!
    Dar, dacă cel înzestrat preferă să stea în natură, la umbra nucului (sau pinului) bătrân și nu vrea să se (mai) ”complice”?
    Iar cel mai slab pregătit, prin perseverență și sudoare, ajunge astfel la nivelul înzestratului?
    CHEIA este ECHILIBRUL! Iar echilibrul ți-l dă ceva din tine pus acolo, care-ți spune când exagerezi. Nu trebuie să sari peste el!
    Tot ce-ți strică echilibrul și te aruncă în EXTREME, trebuie să te pună pe gânduri și să iei măsurile care se impun dacă nu vrei să te pună mai târziu, cu sau fără voia ta…cu botul pe labe sau cu labele-n sus, țepene!

    Cine a reușit să se detașeze de tumultul vieții, de boala competitivității, a căutării de aprecieri laudative, se poate așeza într-o căsuță de vacanță, bucurându-se de simplitatea unei vieți în afară de oraș/e, dacă își permite…deci, dacă are o sursă de venit, adică BANI, proveniți din vreo moștenire sau dintr-o muncă depusă la tinerețe.

    Facem ce facem și iar de bani dăm! Cu ei îți repari acoperișul, datorită lor îți iei un măgar, un cal, păsărime prin curte, cu ei pleci în centru sau la oraș ca să te îmbraci, să te încalți, cu ajutorul lor ”socializezi”…chiar și net-ul, tot pe bani se face și se întreține, nu?)

  8. Magda 8 octombrie 2016 at 0:19

    Dr.Wayne W.Dyer: Acum, al treilea aspect este ideea că sunt ceea ce cred alții despre mine. Aceasta este….REPUTAȚIA mea!
    Îndeosebi asta este relevant pentru tinerii care au fost învățați că trebuie să se îmbrace după cum cred ceilalți. Și dacă cei din jur nu te plac, atunci ceva este în neregulă cu tine. Și dacă te consumi cu aceste lucruri, atunci VEI FI CEVA DIFERIT de fiecare dată când te întorci.
    Acum, asta este în mod particular relevant pentru femei. Și în special în relația lor cu familia.
    Femeile sunt adesea învățate în cultura noastră, în societatea noastră, că unicul mod în care poți să te auto-realizezi, este prin modul cum te relaționezi față de familia ta, față de tine ca fiică, față de tine ca mamă, față de tine ca bunică.

    Și, în timp ce acestea sunt aspecte foarte importante și creative ale vieții fiecărei femei, dacă aceasta este alegerea pe care o fac, nu reprezintă neapărat UNICA soluție.
    Și multe femei simt în profunzimile lor că au o chemare pentru a realiza ceva măreț, să își aducă contribuția.
    Și de mult ori, o lasă deoparte.
    Așa că, ceea ce le încurajez eu pe femei să gândească, este să: NU IGNORA ACEA CHEMARE DIN INTERIORUL TĂU!
    Nu ignora acea parte din tine care spune: ”Ai venit aici ca să creezi ceva important.” Și ai exact atât de multă influență în asta, atât de mult ca un drept de-a face asta, cum oricine altcineva are.

    Într-un hol de hotel, la Recepție:
    -Crezi că aș putea face rost de întreaga colecție pe DVD?
    -Cred că ar putea fi o posibilitate.
    -Știi care este episodul meu preferat?
    -Nu, nu știu.
    -”Lovește cutia”.
    -Ăsta e unul bun.
    -Știi, când toți bătrânii devin tineri din nou.
    -Da, da. Este înduioșător, nu-i așa?
    -Știi? Alt episod care-mi place este cel în care…

    Un altul, Chad – cel de la începutul documentarului, care vorbea la birou cu secretara și la telefon cu Larry, apoi la vilă, abia sosit cu Porsche-ul, stând la coadă, având-o pe blonda Denise în imediata sa apropiere, puțin mai în spate, o interpelează pe tipa în vârstă, întrerupând-o din dialogul cu mustăciosul:
    -Doamnă…mi-ar plăcea să mă înregistrez.
    -Oh, oh, îmi pare rău! Ați venit la nuntă?
    -Ahh…nu!
    Blonda Denise: E o nuntă? Lumea chiar se căsătorește aici?
    -Da, tot timpul.
    Blonda Denise: Nu îi critic, cred că e…încântător.
    -Chad Mort. Mort Development? Întreabă mustăciosul pe Chad.
    Chad: Da?
    -Ethan Lipton, se prezintă mustăciosul întinzându-i mâna spre a da noroc cu el. Am lucrat pentru compania ta.
    Chad: Oh, sigur, da.
    Ethan Lipton: la contabilitate.
    Chad: Desigur.
    Tipa mai în vârstă către Ethan Lipton : Dragă, vorbim mai târziu, ok?
    Ethan Lipton: OK.
    Tipa: Oh, asigură-te că le spui băieților să apară la timp mâine noapte, la cina de repetiție. Tot acest week-end va fi o continuă celebrarea a dragostei.
    -Oh, îmi place dragostea.
    -Păi, de asta sunt în această afacere…La revedere!
    Denise, către Ethan Lipton: Urmează să te însori?
    Ethan Lipton: Oh, nu. Sunt cu formația.
    Denise: Oh, bine. Să ai un week-end distractiv… de dragoste.
    Ethan Lipton: Și vouă, de asemenea!
    Denise: Își amintești de tipul ăla?
    Chad: Deloc.
    Recepționerul: Bună ziua.
    Chad: Bună, uite, mă înregistrez…pentru Casa de…ceva…
    Recepționerul: Promisiune și Speranță…
    -Chad Mort. Sunt în conducere.
    -Bine-ați venit la Asilomar, domnule Mort. (Sună bizar numele ăstuia  Avem camere cu vedere spre nord, ieșiți pe ușă și faceți la stânga…
    -Da, soția mea m-a însoțit pe neașteptate, așa că…am putea avea una dintre camerele mai mari?
    Denise: Nu trebuia să-i spui asta…păi, nu te așteptau, ai venit pe neașteptate…
    -Doar una dintre camerele cele mai drăguțe, ar fi minunat. Mulțumim. Nu sunt obișnuită cu cortul.
    -Hahaha…cu cortul. Asta a fost amuzant.
    -Lăsați-mă să văd ce pot face pentru Dvs.

  9. Magda 8 octombrie 2016 at 0:21

    Arată pe cei doi soți de la începutul documentarului în dialog, în același hol de hotel, în timp ce atrag atenția lui Chad Mort și-a Denisei:
    -Sunt atâtea lucruri pe care le putem face.
    -Oh, astea ar fi super, spune el uitându-se în Catalogul pe care-l ține soția sa în mâini.
    -Chris, unde sunt copiii? Întreabă ea.
    -Ethan! Strigă ea. Jack, Ethan, veniți aici! Treceți aici!
    Chris, în timp ce-și prinde fiii din fugă, îmbrățișându-i: Fiți atenți soldați. Veniți, mergeți la mama…
    Chad Mort, către recepționer: Și, de asemenea…ceva departe de tot zgomotul…ar fi bine.
    Recepționerul se întoarce preț de-o clipă spre panoul cu chei, apoi revine spunându-le: Avem o cameră le etajul 1 în clădirea principală.
    Chad: Ceva mai sus.
    Recepționerul: Bineînțeles, domnule Mort. Veți avea o cameră la etajul 2.
    Chad: Mai sus decât atât? Vă rog…
    Recepţionerul: Mă tem că ăsta e cel mai înalt din ce avem aici.
    Chad: Glumești. Ce risipă de spațiu imobiliar.
    Recepţionerul: Cred că o să vă placă această cameră. Are balcon.
    Chad: Sigur, dacă zici tu…

    Părinții cu cei doi copii:
    -Dă-i-l mamei tale, dă-i-l mamei tale, o rănești. Am spus că vom fi deconectați tot week-end-ul. Vreți să plecăm acasă?
    -Nu, nu mergem acasă, nu ne distrăm deloc. Vino aici, stai cu mine! Vino, sari cu picioarele pe mine. OK.

    Chad: E imposibil să avem toate întrunirile cu toți acești copii fugind și țipând.
    Recepţionerul: Să aveți o ședere plăcută.
    Chad: Uite, nu vreau să port această conversație acum, nu am timp pentru asta. Vorbind la telefon: Nu pot să mă ocup de asta, acum.

    Dr.Wayne W.Dyer: Ne îndreptăm apoi, spre părțile ulterioare ale egoului, care ne vorbesc ceva, numit SEPARAȚIE.
    Și egoul are un sistem de credințe foarte puternic în care, CINE SUNT, este separat de toți ceilalți.
    Și apoi altă componentă a egoului ne învăță CĂ SUNT, de asemenea, SEPARAT de tot ceea ce-mi lipsește în viața mea, și de tot ceea ce mi-ar plăcea să am .
    Și apoi, în fine, egoul ne învață eroarea cea mai scandaloasă dintre toate.
    Ne învață că…suntem separați de Dumnezeu.
    Și, unul dintre conceptele simple pe care le înveți în după-amiaza vieții tale, când te muți în etapa de sens a vieții tale, este să realizezi că ai venit dintr-o sursă .
    Putem să o numim Dumnezeu, putem să o ”numim” Tao, nu ”contează” cum o numim.

    (Aici aberează! Vrea să minimalizeze până la dispariție apartenența firească de Dumnezeu sau, dacă e suficient de inteligent, poate vrea să domolească astfel, pe atei sau pe cei cu alte credințe puternice, în cu totul altceva…)

    Și că această sursă este pretutindeni. Nu există un loc unde să nu fie. Trebuie să fie, pentru că creează totul.

    (Aha…deci simte necesitatea unei SURSE dătătoare de viață, formă și fond…numai că, din mândrie sau amestec de credințe, îi place să-i spună Sursă, în loc de Dumenzeu.)

    Totul vine din această sursă. Și atunci trebuie să fie în mine, dacă nu există vreun loc în care să nu fie. Trebuie să fie în mine. Și dacă trebuie să fie în mine, trebuie, totodată, să fie și în orice am impresia că lipsește din viața mea.

    Dacă știi asta, atunci, într-un fel, cu tot ceea ce lipsește în viața ta și ți-ar plăcea să ai, ești deja CONECTAT, ÎN SPIRIT. Și, tot ceea ce trebuie să faci, este să îți dai seama de o manieră în care să te aliniezi pe tine însuți cu asta și să deții înțelegerea că ești deja conectat, că trebuie doar să aduci totul pe calea sa. (Aici e visător…)

    Ron, sunetistul: Asta e intens!
    După, se întoarce spre David și Sarah: Wow, am spus-o cu voce tare?
    La care, David se strâmbă ușor a concentrare, iar Sarah zâmbește, încuviințând: Da, tocmai ai spus-o cu voce tare. David se întoarce spre echipă și începe să râdă de-a binelea.
    Ron: Scuze.
    Dr.Wayne W.Dyer: E-n regulă. Este INTENS. Nici nu se pune la îndoială.
    David, face un gest politicos cu mâna spre Dr.Dyer, invitându-l să continue: Te rog, continuă…spune, în timp ce-și ridică sprâncenele amuzat spre Ron care ține microfonul.
    Dr.Wayne W.Dyer: OK, spuneam că, pe măsură ce ne îndreptăm spre după-amiaza vieții, luăm cu noi aceleași structuri pe care le-am învățat în dimineața vieții noastre. (Frumos spus…)
    Care sunt toate despre COMPETIȚIE, CÂȘTIG, SĂ FIM MAI BUNI DECÂT CEILALȚI.

    (Depinde ”în ce”…mai buni: în generozitate, curtoazie, blândețe, altruism, înțelegere, iertare sau, mai buni (ori mai performanți, mai capabili?) din orice alt punct de vedere pentru a-i eclipsa, a ne hrăni egoul, slava deșartă, mândria…)

  10. Magda 8 octombrie 2016 at 0:28

    Dr.Wayne W.Dyer: Și încercăm să aplicăm aceleași structuri, în după-amiaza vieții noastre. Și ce se întâmplă este că….terminăm trăind o minciună. Pentru că, ce era adevărat dimineața, seara a ajuns o minciună.

    PROBLEMA este că nu știm cu adevărat CUM SĂ NE MUTĂM ÎN ETAPA DE SENS A VIEȚII NOASTRE. Aici este unde trebuie să învățăm să…ne întoarcem la acele prime nouă luni, de la momentul concepției noastre, până la momentul nașterii. Lao Tzu vorbește despre asta, în Tao Te Ching. ”Lasă-te trăit de asta!”

    El spune că Tao nu face nimic și totuși nu lasă nimic nefăcut. Aici este unde trebuie să ajungem, într-un punct în care să putem renunța, având cunoștința că nu suntem singuri, că vom fi ghidați. Că avem o natură și că ne putem încrede în această natură. Nu este ceva cu care trebuie să ne luptăm tot timpul.

    (Vrea să spună că adesea, în căutarea de a nu scăpa nimic din vedere și de-a avea totul sub control, cuprins de griji suplimentare, îți furi singur căciula trăirii unei vieți de care să te bucuri alături de ceilalți și în care trebuie să înveți să accepți ”să arunci spre Domnul grija ta” dacă nu în toată vremea, măcar la sosirea serii când ”ajunge răutatea zilei de azi” altminteri, negi planul sau pronia Sa pe care El (Dumnezeu), îl/o are cu tine…dându-te cu fundul de pământ, precum copiii în încăpățânarea lor copilărească de-a obține cu orice preț ceva!)

    Nu este ceva care să pice în grija noastră. Literal, gândește-te la asta! Lasă-te trăit de Asta, mai degrabă decât să preiei tu controlul. Dar, pe măsură ce ne mișcăm spre etapa de sens a vieții noastre, ceea ce se întâmplă este că începem să ne gândim…să îndeplinim o dharmă, să împlinim un destin, să împlinim ceva din interiorul nostru, o chemare, ceva ce doar noi putem să simțim în interiorul nostru.

    Nimeni altcineva nu-ți poate spune CE ESTE ASTA, dar dacă o simți și-o știi, să câștigi sau să fii deasupra altor persoane trece pe un plan secund față de a te simți împlinit, trăind viața ta cu un scop.

    Dialog pe plajă, între copiii și părinții de la începutul documentarului:
    -Vin să te prind!
    -Nu! Ethan, nu arunca cu nisip!
    -Hei! Ai ceva de băut? Își întreabă Chris soția.
    -O cutie cu suc?
    -Sigur.
    -O să mă întorc să mai iau niște soluție protectoare.
    -Ești sigură? E înnorat…
    -Nu, dar tot se pot arde…
    -OK, te descurci?
    -Da, și o să fiu rapidă.
    -Ești sigură? Am putea strânge.
    -Nu, nu, uită-te la ei. Se distrează din plin. Nu vreau să-i întrerup. Mă întorc imediat.
    -O.K.

    Între timp, de pe platoul de filmare din aer liber, echipa de filmat se ridică. David poartă în continuare o convorbire cu Dr.Wayne W.Dyer:
    -Avem un material grozav.
    -Ei, cred că a fost un început bun, chiar a fost. Cred că…cred că o să vezi toată treaba asta legându-se în niște forme neaeșteptate. O să fii surprins…cu adevărat o să fii.
    -Regizorilor nu le plac suprizele.
    -A, bine…o să ai parte de câteva.
    -Minunat.
    -Ne vedem dimineață.
    -Abia aștept, mulțumesc pentru tot, a fost grozav.
    Dr.W.Dyer se întoarce spre echipă: Hei, Doc, mulțumesc.
    -Cu plăcere.
    -Pe mâine!

  11. Magda 8 octombrie 2016 at 0:30

    Între timp, o arată pe soția lui Chris în drum spre a cumpăra loțiune și, în timp ce avansează, se oprește puțin mai departe de echipa de filmat, pe alee, uitându-se încântată la pomi, la împrejurimi. Cu mâinile în buzunar, rămâne uitându-se printre crengile copacului. Din spate, se aude un glas:
    -Uluitor, nu-i așa?
    -Da, așa este, răspunde ea și zâmbește larg.
    -Pare că se întind unul spre celălalt.
    -Scuze?
    -Păi, copacii…pare că se întind unul spre celălalt spre a se atinge.
    -Da, ai dreptate. Așa pare, spune aproape zâmbind și dând aprobator din cap.
    -Tot locul acesta, arată ca o pictură diferită în fiecare zi, spune tipul cu ochelari și șapcă, în timp ce gesticulează amplu, sugându-și acadeua din care se vede bățul alb, în timp ce vorbește.
    -Știi, ești foarte norocos că lucrezi aici.
    -Hei…vrei o acadea?
    -Pardon?
    -Este de rootbeer, îți place rootbeer? (o băutură)
    -De fapt, da, răspunde în timp ce întinde mâna spre acadea.
    -Este de rootbeer, cu un pic de lichid.
    -Mulțumesc! Îmi place! Îmi place totul în locul acesta, spune ea.
    -Cam ce? Ce-ți place aici?
    -Nu știu,e…e doar…e atât de frumos că eu, nu pot să-l descriu…
    -În cuvinte…da. Vreau să spun că…cuvintele în comparație cu imaginile.
    -Imagini?
    -Tablouri.
    -Nu…nu fac nici asta. Am făcut-o cândva…când eram la facultate, obișnuiam să cobor la plajă și desenam ore întregi. O, bine. Nu contează, oricum.
    -O, bine…spune muncitorul cel ochelarist, cu șapcă, cu buzunarele multiple de la spatele pantalonilor crem cu tot felul de chestii trebuincioase meseriei sale alături de servieta cu alte și alte scule…pornind-o pe alee.
    În același timp, din spate, de la plajă, vine Chris, soțul tipei ținând copiii de mână de-o parte și de cealaltă, în timp ce strigă la ea:
    -Mamă!
    -Ce? Se întoarce spre ei cu acadeaua în mână.
    -Ni s-a făcut frig. Mănânci o acadea?
    -Da.
    -Ai vreuna pentru copii?
    -Nu, îmi pare rău.
    -O, e-n regulă.
    -Să ne întoarcem.
    -În regulă.

  12. Magda 8 octombrie 2016 at 0:30

    În aer liber, la una din mesele de lemn, echipa de filmări, sporovăiește despre ziua petrecută alături de Dr.W.Dyer:
    -Nu mă prind, ca să fi sincer cu voi, zice David.
    – Asta chiar nu ne surprinde pe niciunul dintre noi, David! Spune Sarah în timp ce învârte în paharul de cafea zahărul, ca să se topească.
    David, în timp ce zgărmăne cu furculița în farfuria cu mâncare, spune: Serios, dacă nu aș fi avut ambiție, ce aș fi făcut?
    Ron, sunetistul: O, să presupunem că era un comentariu despre noi?
    Rob, cameramanul: Dă-mi un șervețe, te rog…
    David, către Ron: Știi ce vreau să zic…că ar trebui să stăm pur și simplu și să așteptăm ca lucrurile să ni se întâmple? În mod miraculos?
    Sarah: Nu e nimic în a avea un pic de magie în viață.
    David: În ceea ce pot să mă încred, este propria mea voință pentru a face lucrurile să meargă. Asta e problema mea principală față de spusele Dr.W.Dyer.
    Sarah: O.K., e chiar acolo. Vrei să vorbești mai încet?
    David: Nu mă poate auzi.
    Sarah: Dr.Dyer? Vreți să ni vă alăturați?
    Dr.W.Dyer: Sigur, cu mare plăcere! Spune, în timp ce se îndreaptă spre ei, ținându-și farfuria și paharul în mâini. Ce faceți?
    Ron, sunetistul: Grozav. Puiul este grozav.
    Sarah:Deci, Dr.W. Dyer…
    Dr.W.Dyer: Da…
    Sarah: Tocmai discutam…
    Dr.W.Dyer: Da…
    Sarah: Despre primul nostru interviu și toate lucrurile pe care le-ați spus. Și…de fapt, David crede că totul e o porcărie. ))))
    David: Ce?!
    Dr.W.Dyer: David, chiar așa?
    David: Eu…eu nu cred că totul e așa…vreau să zic că…am dreptul la propria mea opinie, nu? Toată lumea râde…
    Dr.W.Dyer: Absolut! Ai dreptul la propria ta opinie și eu o respect. Și știi ce, David? Nu trebuie să iei totul deodată, știi? Doar că merge mai bine cu timpul, asta e tot ce e nevoie, știi? Pe măsură ce practici…și arată cu mâna gestul ”din aproape-n aproape…”. Eventual, devine o formă de viață. Începi să trăiești dintr-o altă perspectivă.
    David: Nu sunt…cu adevărat o persoană prea spirituală. Sunt prea ocupat!
    Ron, sunetisul: Da, spiritualitatea este ca un lux.
    Sarah: Asta e adevărat, mi se pare greu să găsesc timp ca să meditez.
    Dr.W.Dyer, spre Sarah: Lasă-mă să te întreb asta: crezi că ești o persoană inspirată? Trăiești o viață inspirată? Te simți inspirată?
    Sarah: Hm….n-am nici cea mai vagă idee, spune dând din cap.

  13. Magda 8 octombrie 2016 at 0:31

    Dr.W.Dyer: Păi, hai să luăm un exemplu. Să presupunem că am aici o plăcintă cu mere pe care tocmai am făcut-o. Și din această plăcintă cu mere, luăm o felie. Luăm asta, luăm restul plăcintei și o punem aici și iau această felie și o dau cuiva, să zicem că ți-o dau ție, Ron. Și îți spun: ”Ron, ce e asta?”
    Ron: Este o p..plăcintă cu mere?
    Dr.W.Dyer: De unde știi asta? Cum de știi că este o plăcintă cu mere?
    Ron: Pentru că…a venit dintr-o plăcintă cu mere.
    Dr.W.Dyer: bine, tu râzi, dar tocmai ai făcut o afirmație foarte profundă: CĂ TOTUL, ÎN UNIVERS, TREBUIE SĂ FIE CA ACELA DE UNDE A VENIT. Poți să desfaci o ghindă și niciodată n-o să poți scoate din ea o tufă de trandafiri.
    Te uiți la tine și te întrebi pe tine însuți: DE UNDE AM VENIT? CINE SUNT EU? CUM SUNT EU? Știi, în loc să luăm deciziile din locul în care suntem cu adevărat, Eul nostru autentic, le luăm din Ego. (superrr!)
    Și, de fiecare dată când luăm deciziile noastre din Ego, încep să ni se întâmple tot felul de lucruri care ne îndepărtează de la găsirea SENSULUI, așa că…în viață…
    Ron, sunetistul: Cum îți dai seama dacă iei o decizie din Eul superior?
    Dr.W.Dyer: MĂSORI TOTUL, ÎN FUNCȚIE DE CUM SIMȚI.
    Ești stresat?
    Ești neliniștit?
    Speriat?
    Mânios?
    Te simți bine cu tine însuți?
    Simți că ai vreun scop?
    Simți că viața ta are un sens?
    Când acționezi din singura parte din tine care este AUTENTICĂ, răspunsul tău este binecuvântarea.
    Dar despre partea bună a AMBIȚIEI?

    (foarte tare! Dr.W.Dyer vorbește despre RAȚIUNEA INIMII care este mai puternică și mai autentică decât cea a minții în sensul că, dacă te gândești intens la cineva, acela, îți poate simți gândul către el, ivindu-i-se în minte imaginea ta! Inima, în schimb, are ARIE DE ACOPERIRE/CUPRINDERE mai largă față de minte (prin descoperiri, măsurători științifice) și acționează fără cuvinte, învăluind pe aceia cărora li se adresează, simțindu-se felul și intensitatea trăirilor emise de inima transmițătorului către receptor(i)…)

  14. Magda 8 octombrie 2016 at 0:32

    (Dr.W.Dyer vorbește despre ”binecuvânare”. Recunosc, în afara cadrului religios, mi se pare o impietate să vorbești despre ”binecuvântare” într-un context strict laic, chiar filozofic… atâta timp cât lumea secularizată, ateizată, tembelizată, digitalizată, de ce nu, aproape demonizată, folosește termenul în sens ironic, deseori batjocoritor…recitind ceea ce-a spus, (re)iese adevărata semnificație care mi-a scăpat la prima citire, și-anume că: atâta timp cât inima, ceva din tine își dă ACCEPTUL integral prin starea simțită de pace, liniște și împăcare datorită deciziei pe care ai ales-o, înseamnă că abia atunci ai ales să FII/RĂMÂI TU…CEL AUTENTIC, iar BINECUVÂNTAREA arată faptul că n-ai ieșit din ARMONIE, făcând bine ceea ce faci, prin alegerea corectă pentru tine.)

    David: Dar despre partea bună a AMBIȚIEI? Adică, sunt un cineaste…și dacă n-aș fi…Egoul nu mă poate servi? Adică, doar m-aș lăsa ”dus de val”…nu…nu aș termina un film, niciodată!

    Dr.Wayne W.Dyer: Asta e concluzia la care ai ajuns, pentru că gândești prin intermediul Egoului. Faptic, se poate chiar să faci filme mai bune, dacă ai privi dintr-un punct mai elevat. Imaginează-te pe tine însuți ca fiind capabil să trăiești și să muncești și să faci tot ceea ce faci, din acest loc de…hai să-l numim dharma.

    David: Ce este DHARMA?

    Dr.Wayne W.Dyer: Dharma, este principiul spiritual care implică existența unui scop pentru viețile noastre, cum…un răzător are o dharmă, o pasăre are o dharmă, totul are un scop.

    (Bine, în creștinism, scopul viețuirii pe pământ este spre/pentru dobândirea vieții vieșnice și nu oricum – pentru ocuparea unui loc în Împărăția Cerurilor, care nu-i tot una cu locul și rolul său provizoriu, numit și Rai sau Iad, după preferințe… Că TREABA-i serioasă și gravă , o arată scrierile vechi și-o dă VEȘNICIA, care nu-i de colea…adică cuprinsă numai de-aici și până aici, iar pe urmă gata, scapi! Adică, e pentru totdeauna…)

    Și când te regăsești, trăind în accord cu acel scop, ți-ai descoperit dharma ta. Dharma este ceva ce…știi?…ceva ce vei trăi prin…în mod constant să folosești Egoul, vei începe să spui ”de asta sunt aici”. Eu o numesc CHEMARE, este ca o chemare internă.

    (Dr.W.Dyer, se ”leagă” nu de scopul general, ci de cel particular care determină atingerea celui general, în sensul în care ajungi să fii/devii în armonie cu tine însuți prin meseria ta, prin vocația ta, prin ocupația ta…apoi cu lumea din jur și cu Dumnezeu, descoperind și valorificând darul/talantul încredințat încă din faza conceperii, spre a nu avea la sfârșit karma/soarta nefavorabilă ție, doar pentru că n-ai reușit să realizezi pentru ce ai fost trimis pe pământ, dând ce ai mai bun din tine…simplu, degajat, la modul lejer, fără sforțări, cu minim de efort, bucurându-te concomitent de ceea ce-ți oferă viața, natura, semenii…trăindu-ți viata!

    Apoi, mai e un aspect! Se poate să ai o meserie bănoasă, favorabilă (supra)viețuirii, dar care să nu reprezinte dharma ta, pe aceea descoperind-o mai târziu, după dobândirea meseriei. Și-atunci, dharma ta va acționa prin tine asupra celorlalți și-a mediului înconjurător, ca un hobby în afara programului tău de lucru, urmând ca, după ce devine apreciat și valoros în ochii majorității, dacă mai este și eficient și necesar, să se poată trăi de pe urma lui, întreținându-ți familia. Dacă nu, nu… )

  15. Magda 8 octombrie 2016 at 0:33

    Ron, sunetistul: Și cum știi care-I dharma ta? Și dacă nici măcar nu poți să-ți găsești dharma ta? Da, dacă nici măcar nu pot să am o întâlnire, nu cred că îmi pot găsi dharma.

    Dr.Wayne W.Dyer: Bine, tu…dharma, nu e ceva ce vei găsi vreodată. Dharma ta este ceva la care mereu ești conectat, este….este SCOPUL TĂU DIVIN, este ceva cu care…te aliniezi de-a lungul întregii tale vieți…

    Între timp, David este sunat și răspunde grăbit la telefon, ridicându-se de la masă, în toiul discuției: Alo!
    David, către Dr.Wayne W.Dyer: Scuze, trebuie să răspund. Asta este despre ceea ce vorbeam.

    Sarah: Scuze că întrerup, cum poate asta să mă ajute să găsesc un partener?

    Dr.Wayne W.Dyer: Nu ai nevoie să găsești un partener.
    Dacă trăiești ceea ce spun, vei înțelege că totul va fi perfect, și că orice persoană va intra în viața ta, va veni la timpul potrivit, în mod perfect.
    Ești o creație divină a lui Dumnezeu, ești o ființă spirituală, nu ai nevoie de nimeni altcineva care să-ți confirme asta.

    Sarah: Mi-a plăcut asta. (Râd toți…)

    David, adresându-se Dr.Dyer, pe-nserat, cu luminile felinarelor parcă trezindu-se din somn, ”la lucru”, dar printr-o lumină violentă, puternică, ci în accord cu lăsarea treptată a nopții.. într-un loc cu adevărat mirific, cu ciute și pui de cerb care-și ițesc capul grațios dintre tufișuri, prin iarba verde, aproape camarazi de plimbare cu oamenii, i se adresează justificativ, în timp ce merg agale: Știi, nu vreau să crezi că nu apreciez ceea ce zici, pentru că apreciez… Nu e neapărat să te intereseze ceea ce zic, pentru că este egoul care îți spune ce să gândești, nu?

    Dr.Wayne W.Dyer, zâmbind îngăduitor: Deci… ai ascultat!

    David: Da, am ascultat! Doar că sunt de părere că este bine să ai un plan.

    Dr.Wayne W.Dyer: Păi, care e planul tău?

    David: Să fiu cineast de succes, să-mi câștig un renume, să fac bani…să am o relație bună.

    Dr.Wayne W.Dyer: Așa că îmi vorbești aici despre prosperitate, vorbești despre abundență, vorbești despre fericire…nu am vreo problemă cu asta!
    Am atras abundența și prosperitatea în viața mea dintotdeauna, cred că…într-adevăr, este cel mai simplu lucru de făcut! Cred cu adevărat asta.

    David, mirat, arătând cu degetul spre el: Pentru tine!

    Dr.Wayne W.Dyer: Bine…știi? Problema raportării tale este egoul, Egoul și…și… atașamentele tale. Știi? Te atașezi de câți bani câștigi, cât de bine îți realizezi filmul…Totul merge în forma în care… mi s-a spus că ar trebui să meargă? Când te atașezi de lucruri și ele dispar, atunci pierzi ceea ce …ești.

    (Sau, ceea ce credeai că EȘTI împreună cu/sau datorită lor…pentru că posesia – în bani sau produse – te poate așeza deasupra altora, îți poate împrumuta o aură, o armură care să nu reprezintă ce-ți poate cu adevărat PIELEA, doar o înfrumusețând-o, completând-o din punct de vedere esthetic, al frumosului..dar neidentificându-se întotdeauna cu personalitatea ta, cum de obicei așa se întâmplă!

    Să-mi arate mie cineva care să nu fi fost impresionat/ă de o persoană a cărei apariție spectaculoasă nu a atras atenția, ÎNAINTE de a știi CINE se află în spatele costumului și-a parfumului lăsat ca o dâră…de marcat teritorii VIP, de oameni înstăriți care ”se respectă” și-și permit multe…exact ca exemplarele din natură care-și marchează teritoriile în/din mers, pentru a știi femelele cu cine au de-a face, dar și ceilalți masculi…că se află în fața unui potențial alfa, puternic, viguros și pus pe fapte…

    Sigur că există și situații în care oameni (rari), cu adevărat speciali, să iasă în evidență ORICUM, cu toată simplitatea și modestia hainelor lor, dar a purtării lor cu un farmec firesc, natural…datorită personalității lor extraordinare, puternic spiritualiza(n)te care transfigurează astfel, fie un trup nu prea dotat de la natură ori cosmetizat, ajutat ”din afară”!)

  16. Magda 8 octombrie 2016 at 0:34

    David: Mă simt….atât de mult împins să supraviețuiesc.

    Dr.Wayne W.Dyer: Nu vorbim aici despre supraviețuire, vorbim despre o schimbare, o schimbare depărtată de dimineața vieții tale, în care trebuia să faci totul din…motive externe, și să te muți…într-un loc mai elevat în viața ta.

    David: Ce-ar fi să începem cu asta, mâine? ”Cum să facem schimbarea?”

    Dr.Wayne W.Dyer: E o idée bună. Știi, le spun mereu celor din public care mă ascultă – dacă este ceva nou pentru voi, despre care nu ați mai auzit vorbindu-se, probabil există o schimbare care se îndreaptă spre voi.

    David, râzând, în timp ce-și pune mâna la cap, drept streașină: Asta mai îmi lipsește.

    Dr.Wayne W.Dyer: Se poate întâmpla…

    Când marii gânditori vorbesc despre unirea cu Dumnezeu, întotdeauna apare această temă: este vorba de a fi în liniște.

    Când toată lumea doarme și nu există distrageri, când te simți singur cu SURSA…Acesta este momentul când ești cel mai aproape de Sursă. Să fii singur cu Sursa, nu te face doar să te simți bine, te face conștient de propria divinitate, și de ceea ce este capabilă să realizeze.

    Totul se referă la a te întoarce în locul de unde ai venit. T.S. Elliot are un citat celebru: ”Nu trebuie să încetăm să căutăm, și în finalul tuturor căutărilor noastre…va trebui să ne întoarcem de unde am început și să cunoaștem locul…pentru prima dată”.

    (ACOLO, UNDE? În primii ani de viață, când vezi limpede și sesizezi instantaneu cam ce ți-ar place? În amintirile primei copilării? De-acolo de unde PREFERAM compania anumitor copii sau oameni în toată firea, a anumitor jucării sau jocuri? Dacă n-ar fi pervertirea omului odată cu trecerea anilor peste el, STAREA SA IDEAL-NATURALĂ de comuniune și devenire, ar fi aceea când stabileam reguli cu ceilalți copii, inventând sau jucând roluri știute ori învățate de la cei mai mari, în care unii erau buni, chiar ași la ceva, alții, la altceva…văzându-se de pe-atunci darurile/harismele fiecăruia: unul alerga ca nimeni altul, altul avea un umor și-o glumă de nu te mai opreai din râs, altul era povestitor (sau inventator de povești) rămânând cu gura căscată la ceea ce spunea/inventa, altul era bodyguardul trupei, altul era înțeleptul, altul, trăznitul, etc.. )

    David, cu echipa de filmare prinzând-l pe alee: Wayne! Oprește-te acolo un minunt. Așteaptă o secundă.
    Rob,cameramanul, reclamă că nu are unghiul bun.

    David: Cât durează? Cinci minute, i se răspunde. Apoi, întorcându-se spre Wayne: Wayne, ia-ți cinci minute. Așteaptă acolo până când rearanjăm cadrul.

    Dr.Wayne W.Dyer: Sigur, nicio problemă.

    Sarah: Vreți niște apă, D-le Wayne?

    Dr.Wayne W.Dyer: Nu, mulțumesc. Am un ocean aici!

    Între timp, David formează un nr.de telefon la care i se comunică sec de pe banda înregistrată: ”Bună. Ați sunat la biroul lui Alex Chase, din cadrul ACM. Vă rog să lăsați un mesaj pentru Alex, după ton. Mulțumesc.”

    După, transmite mesajul pentru Alex: Alex, David sunt. Sună-mă când auzi mesajul, sunt…sunt un pic îngrijorat. Cred că ar fi trebuit să auzim ceva până acum. Ce au zis ei exact? Știi ceva? Și …și…de ce nu am avut nicio întâlnire încă? Sună-mă, aș fi recunoscător.

    Între timp, din spatele Dr.Wayne se apropie Ron, sunetistul care, este apucat de mâini de către doctor, ridicându-i brațul și întrebându-l dacă sesizează diferența…

    Interviurile lui Wayne Dyer, ziua a doua. Sunt așezați pe aleea șerpuitoare din scânduri, aproape de ocean.

    David: OK, vom începe cu tranziția de la AMBIȚIE LA SENS.

    Dr.Wayne W.Dyer: Minunat, este o idée bună. Aș putea să vă dau un exemplu din viața mea, care ar putea ajuta. Când am început să scriu, am fost binecuvântat, fiind considerat ”de success”, între ghilimele. Motivația mea, foarte frecvent, era..”Câți bani o să fac cu această carte?” ”Cum o să arate următorul contract?” Ăăă…”Câte săptămîni a apărut în lista de best-seller-uri a The New York Times?” ”Ce poziție a ocupat?”, Ăăăă…o să apară în ”The Tonight Show?” O să apară la ”Donahue Show?”

    David: Așteaptă, sunt confuz.

    Dr.Wayne W.Dyer: Da?

    David: Da, dacă aveai success, cui îi păsa ce te motiva?

    Dr.Wayne W.Dyer: Păi, cred că începi să îți schimbi definiția despre ceea ce constituie succesul. Adică, succesul poate fi identificat în acei termeni și există, de asemenea, alte forme de a-l privi.

    David: Există oameni care te ascultă, adică, unde ai fi dacă nu…ai fi început? Adică, cel care erai atunci, nu?
    Sarah: Scuze pentru întrebare, dar schimbăm formatul cu unul ”întrebare- răspuns”?

    David: Doar…doar eram curios. Scuze, spune în timp ce-și așează iar căștile pe urechi.

    Dr.Wayne W.Dyer: Nu, e-n regulă. E o întrebare foarte normală. Este o preocupare foarte comună pe care lumea o are. În ceea ce mă privește, era vorba despre scrisul meu, David, și da, era într-adevăr de success, dar…era o parte de-a mea, ÎN mine, care spunea…că există ceva mai mult pentru mine.

    Scriam cărți despre psihologie. ”Zonele tale eronate”, ”Cum să-ți depășești propriile limite”, ”Cerul este limita”…Toate mergeau bine. Toate erau best-seller-uri.

    DAR ÎN INTERIORUL MEU, MĂ SCHIMBAM. Era o CHEMARE SPRE ALTCEVA, și am putut să văd SCHIMBAREA realizându-se în viața mea. Și schimbarea a fost…a fost mai mult în direcția spiritualității. A fost mai mult în direcția unei conșiințe mai elevate.
    Am început să devin…entuziasmat și….pasionat în a-i citi pe Krishnamurti sau Muktanada.

    Îi arată, pe rând: David, cu umerii ușor lăsați, relaxat, atent la ceea ce spune dr.Wayne, cu sprâncenele urcând și coborând, ca reacție la ceea ce aude din gura doctorului, Rob, cameramanul are ochelarii de soare dați mai jos, de la rădăcina nasului spre vîrf spre a-l cuprinde-n ”cadru” pe Wayne, Sarah, dreaptă-n scaun și cu capul ușor dat spre dreapta ascultând cu atenție…

    Dr.Wayne W.Dyer: Îmi amintesc că am mers la agentul meu și i-am spus: ”Vreau să scriu o carte despre cum să interpretăm aceste mari idei spirituale”.
    Și mi-a spus: ”Nu, nu, nu, nu. O să scrii o carte despre sex!” A spus ”Asta se va vinde…este ca și…Dr.Ruth are déjà una..dar tu ești mai bun decât Dr.Ruth!”
    Știi…și apoi tot continua și mi-a zis: ”Și apoi am a doua carte pentru tine, vom face o înțelegere pentru un set de două cărți.” ”Și o să scrii despre modul cum să faci bani, știi?” Și i-am spus: ”Artie, asta e…”am spus, ”nu pot să o fac, trebuie să scriu despre…”

    Dar el a spus: ”Nu, nimeni nu va cumpăra așa ceva! Asta e…sunt povești…departe de noi, prostii new-age. Tu nu vrei…” Și i-am spus: ”Dar TREBUIE să scriu asta! Asta e ceea ce trăiesc, asta e ceea ce simt, este atât de intens…” Îmi amintesc că i-am trimis propunerea și mi-a spus: ”Foarte bine, o voi trimite.” și nu mi-a plătit un avans serios, pentru că nu credeau în ea.

  17. Magda 8 octombrie 2016 at 0:35

    UnCheșule, despre asta-i vorba? Despre trăirile doctorului ăsta care a trecut pe rând, de la psihologie la practici New-age-iste? Și, dacă face un ghiveci de credințe din TOATE, el găsindu-și alinarea în asta, vrea să transmită LEACUL lui ca fiind VALID pentru toată lumea?

  18. Magda 8 octombrie 2016 at 0:36

    Dr.Wayne W.Dyer: Dar totuși am continuat. Aveam un fel de simțământ intern puternic, că aveam ceva mai mult de dat. Că aveam ceva ce trebuia să fac, care era dincolo de a mă lăsa dus de val, de a face doar ceea de déjà învățasem să fac.

    Îmi amintesc când am făcut SCHIMBAREA…Deși mi-era un pic teamă, îmi amintesc că mă simțeam…probabil cel mai liber decât fusesem în viața mea.
    Nu eram motivat de…dacă oamenii vor cumpăra-o, câți bani voi face, dacă mă vor pune pe lista de best-seller-uri. Aceia au devenit tipuri de factori externi, devenind lucruri care mă urmăreau ele pe mine, mai degrabă decât eu, pe ele.

    În fond, David, ceea ce încerc să-ți spun este că, ajungi într-un punct în viața ta unde începi să fii ghidat de ceva care este mai mare decât tine. Doar aliniază-te cu lucrul pentru care ești aici, și rămâi în armonie cu Spiritul, cu Dumnezeu, cu Sursa, stai acolo!

    În timp ce-i spune toate astea, David, își scoate telefonul din buzunar uitându-se la ecran și punându-l la ureche, în timp ce-și dă căștile jos de pe urechi. După, se ridică de pe scaun , și se îndepărtează, ținând telefonul lipit de ureche.

    Dr.Wayne W.Dyer: Și în timp ce vei rămâi acolo, ETAPA CU SENS A VIEȚII TALE VA PRELUA ȘTACHETA.

    (Vrea să spună că trebuie să faci efortul să te mai oprești din morișca gândurilor care te-asaltează continuu, măcinând în măselele minții vrute și nevrute, bune sau rele, prostești sau geniale…lăsând și pe Dumnezeu să-ți vorbească, prin îngerul Său păzitor dat ție de la Botez, care-ți dă mereu gândul cel bun și salvator.
    Iar dacă ai totuși îndoieli, va începe să vorbească cu tine, prin cărți, articole sau alți oameni…proverbiali, care vor scoate porumbelul – păcii – din a lor gură, exact atunci când trebuie, musai când aproape nu te mai țineau curelele, atât cât să nu te iei cu mâinile de cap, ori depunând armele de la brâu, jos… )

    Și odată ce treci spre după-amiaza vieții tale, este imposibil să te întorci.

    Sarah îi face semn Dr.Wayne să se oprească momentan, întorcându-și capul spre aleea unde se mișcă nervos David, vorbind agitat la telefon: Așteaptă, așteaptă…Luni? Nu poți să continui să-mi spui că va fi Luni! Dacă ar fi trecut cu success, mi-ai fi spus cu cinci luni în urmă.

    Dr.Wayne W.Dyer: Putem să luăm o pauză pentru o secundă.

    David, oprit în loc, uimit de ceea ce aude prin telefon: Nu, nu luăm! Nu îmi spune asta! Ce vrei să spui? Mă înlocuiesc? Nu știi ce să îmi spui? Filmul ăsta a însemnat totul pentru mine! Asta…eu…

    (aici, minte puțin…fiindcă a fost susceptibil de la început asupra subiectului, dar nu vrea/nu știe să piardă ori să fie trecut pe un loc secund…sau chiar pe linie moartă!)

    Nervos, începe să dea din picior: Eu le-am dat filmul ăsta! Este filmul MEU! Filmul ăsta însemna totul pentru mine!
    Sarah se ridică deja în picioare și toată echipa simte că e ceva destul de serios, dar în neregulă.

    David: La naiba! Închide telefonul și se mișcă nervos.

    Sarah, întorcându-se spre Dr.Wayne: OK, ăsta ar fi un moment potrivit pentru o pauză.

    Dr.Wayne W.Dyer: Crezi că e bine, sau…?

    Sarah: Cred că va fi bine. Să chemăm mâncarea. Mâncăm ceva…și apoi…

    În fața hotelului:
    -Pauza de prânz durează o oră și jumătate. Cei care nu vor să mănânce, trebuie să rămână în apropiere, spune Chad Mort.
    -Hei, ți-ar plăcea un pic de golf?
    -Oh, sigur!
    -OK, o să fac rezervare.
    -Mulțumesc. Știi cât o să mai dureze ședința asta după prânz?
    -Nu știu. Cred că păstrează unele din temele mai importante, pentru final.
    -Ce?
    -Sunt un million de lucruri în proiectul San Francisco. Contractantul a oferit mai puțin decât valorează, acum bugetul e insuficient…
    -Oh, știi ce? Ascultă, poți să mă pui la curent cu toate mai târziu, în timp ce jucăm golf…și se îndepărtează.
    -Nu te întorci?
    -Da, mă întorc…o să încerc. Doar că…am multă treabă de făcut.
    -Ne vedem mai târziu.
    -OK.
    În holul hotelului, blonda Denise îl întreabă pe mustăciosul Ethan Lipton (fostul angajat al lui Chad Mort): E o carte bună?
    -Nu e rea. Sunt un fel de ”lector încet”, dar are răbdare cu mine.
    -Ai zis că ai lucrat pentru soțul meu?
    -Cu mul timp în urmă, nu cred că-și amintește de mine.
    -O, cred că te ține minte.
    -Wow…ne-a concediat pe mai mulți deodată, pentru că…știi, avea nevoie să reducă personalul.
    -Îmi pare rău pentru asta.
    -Hei, e o.k. Cu adevărat. Este unul dintre cele mai bune lucruri care mi s-au întâmplat. Aveam nevoie să încerc alte lucruri diferite, să urmez…alte cărări.
    -Cum ar fi muzica ta!
    -Cu muzica mea, da!
    -Ei bine, se pare că povestea ta are un final fericit.
    -Nu încă, sper!
    -Nu…
    -Nu mă grăbi acum!
    -Nu, nu asta am vrut să spun, ci că pari fericit.
    -Păi…hai, știi ce? Tu și Chad ar trebui să veniți la petrecerea asta la care cântăm diseară.
    -Oooo…mulțumesc, oricum.
    -Haide, ar trebui să fie o celebrare continuă a dragostei. Nu așa a numit-o?
    -Da, cred că da.
    -Atunci trebuie să fiți și voi acolo ca să ne ajutați să sărbătorim.
    -Oh, nu pot să mă strecor la o petrecere.
    -Tocmai te-am invitat.
    -Nu poți să ne inviți.
    -Prea târziu! Deja..s-a-ntâmplat.
    -Ee…nu. Mulțumesc, oricum. Ne vedem pe-aici.
    -Să porți ceva comod! Îi strigă, în timp ce Denise se îndepărtează de el, spre ieșire.

  19. Magda 8 octombrie 2016 at 0:37

    -Denise! Denise! Hei, încetinește! Oprește-te! Strigă nervos Chad Mort.
    -O, bună!
    -De ce nu te-ai oprit?
    -Nu te-am văzut.
    -Unde mergi?
    -Mă duceam în oraș. Credeam că ești în ședințe toată ziua.
    -Am fost…dar…m-am plictisit.
    -Păi, dacă Hugh Johnson poate s-o facă, poți și tu.
    -Nu sunt făcut pentru chestiile-astea non-profit.
    -Oh, Chad, trebuie doar să te prefaci.
    -Nu, vin cu tine.
    -Ce?
    -Am spus că vin cu tine în oraș.
    -Dragă, te iubesc, dar nu-mi place să merg la cumpărături cu tine. Am nevoie de ceva timp cu mine.
    -Am crezut că era vorba să petrecem un timp împreună. Corect? Uite, Denise, nu glumesc! Nu mai suport încă o ședintă! Vin cu tine.
    -Cum vrei…

    La masă, în preajma locului de joacă pentru copii, Dr.Wayne este ”lovit” de un jet de apă din pistolul cu apă al unuia dintre ei, în timp ce se joacă…

    -Hei! Copii! Opriți-vă! Spune mama lor în timp ce se apropie cu platourile cu mâncare spre a le pune pe masa din imediata apropiere de masa Dr.Wayne, care râde de incident. Luați-le de-aici sau veți rămâne fără pistoalele cu apă.
    -Ooo, te-au udat peste tot! Spune real jenată spre Dr.Wayne, căinându-l.
    Dr.Wayne W.Dyer: Oh, nu e mare lucru. E doar apă! Apa e blândă. Nu îți face probleme, e minunat.
    -Îmi pare atât de rău!
    Dr.Wayne W.Dyer: Să nu-ți pară! Eu am 8 copii, am nepoți, lucrurile-astea se întâmplă! E haos din când în când. E amuzant!
    -Mulțumesc. Asta mă face să mă simt mai bine.
    Dr.Wayne W.Dyer: Întotdeauna am văzut-o ca pe o oportunitate pentru a practica…ceea ce eu o numesc ”non-interferență”.
    -O, mi-aș dori să pot face asta.
    Dr.Wayne W.Dyer: Ei bine, poți! Sigur că poți!
    -Chiar? Adică, sunt mama lor, nu e un fel de iresponsabilitate?

    Dr.Wayne W.Dyer: Nu o văd deloc ca pe o iresponsabilitate. Cred că a fi părinte nu este….să îți faci copiii să se proptească în tine. Este tocmai de a face dependența inutilă. EI AU O BUSOLĂ! Lasă-i să-și urmeze propria busolă!

    (Dr.Wayne vrea să spună că adesea, copiii sunt lăsați de Dumnezeu cu tot ce le trebuie…ei fiind ca niște cai nărăvași ce trebuiesc ținuți din frâu, cu zăbală, dar NU STRÂNS, ci lejer, atât cât să nu sufere din pricina lipsei de mișcare, dar nici lăsați slobozi, luând-o pe câmpii…ochiul observator al părintelui trebuie să fie atât cât să nu deranjeze, să nu fie acaparator, perceput asupritor….ținerea strictă sub observație a copiilor prin atenție, spre a nu se răni, și a-i percepe așa cum sunt și devin…trebuie să fie în primii ani de viață, după…slăbind puțin câte puțin frâul, atât cât să strunească la o adică atacul celor din afară ce pot deveni obraznic-intruzivi cu copiii.
    Apoi, ține și de personalitatea copilului, dar și-a părintelui. Copilul neglijat spre exemplu, după o lecție sau două…dure, va învăța să se apere singur!
    Cel ținut prea strâns și aproape de pulpana hainei de părinte, când va scăpa, din dorința de eliberare și libertate de mișcare, poate ateriza în brațele sau în calea cui nu trebuie! Iarăși se ajunge la echilibru și măsură. Bine, lăsând năravurile din familie…mai ține și de ispitele din afară de familie – televizor, net, stradă, reviste, mâncare, băutură….care pot provoca copiilor pubertate, apoi sexualitate precoce.)

  20. Magda 8 octombrie 2016 at 0:38

    -Hmm…și ce-aș face cu mine însămi dacă nu aș ”interfera”?
    Dr.Wayne W.Dyer: Nu știu, te-ai gândit vreodată la muzică, sau la artă, sau la ceva de genul ăsta?
    -De unde ai știut?
    Dr.Wayne: Ce să știu?
    -Nimic. Mulțumesc. A fost…foarte plăcut să discut cu tine.
    Dr.Wayne: Și pentru mine. Dumnezeu să te binecuvânteze! Namaste! (pacea să fie cu tine!)
    -Namaste! Bine, copii! Haideți, e ora prânzului!
    -Nu vreau să mănânc!
    -Nici eu!
    -Doar…veniți să mâncați când vă e foame, spune întorcând macazul zâmbind și întorcându-i-se zâmbetul ca aprobare, din partea Dr.Wayne. Îi arată după ceva timp, pe toți patru la masă.

    Îi arată în mașină, pe blonda Denise și pe soțul ei, Char Mort – el dând drumul la radiou, ea închizându-l, apoi pe stradă, ieșind de la cumpărături, ea cu sacoșele în mână, el, vorbind la telefon: Marți. Pa!

    La un moment dat trece pe lângă ei o femeie cu un copil în cărucior. Denise, cu un pas, doi în spatele lui Chad, se întoarce pe jumătate, uitându-se parcă cu jind la situația celor doi – mamă și copil. Îi arată apoi parcând în fața hotelului, întorși de la cumpărături.

    Denise, în timp ce se pregătesc să se dea jos din mașină, spune: Cred că o să returnez rochia asta.
    Chad: Cea pe care tocmai ai cumpărat-o?
    Denise: Cea roșie, îi răspunde fiind deja la masă.
    Chad: Am așteptat 45 de minute după tine ca să te decizi dacă vrei să o cumperi.
    Denise: Nu cred că îmi place.
    Chad: Și atunci de ce ai cumpărat-o?
    Denise: De fapt, cred că deja o am.
    Chad: Ți-a luat o oră să cumperi o rochie pe care o aveai deja!
    Denise: Ăsta este exact motivul pentru care nu trebuia să vii la cumpărături cu mine.
    Chad: Am o idee! Ce-ar fi să nu mai vorbim unul cu altul, deloc? Întreabă aproape ghiduș, după ce-și duce ditamai paharul pe jumătate cu vin, la gură. Denise oftează, împreunându-și palmele printre picioare, precum copiii.
    Denise: Iisuse, Chad! Într-adevăr, ar fi trebuit să vin singură. Mă frământă multe. Tu ai multe lucruri în minte!
    Chad: Ce-ai putea tu avea în minte?
    Denise: În regulă. Nu vroiam să-ți spun asta până diseară, dar…
    Chad: Ce?
    Denise: Acest week-end este o aventură pentru tine, nu? Pentru că ești în conducerea acelei reuniuni…
    Chad: Corect.
    Denise: Ești pe punctul de a avea o altă aventură…
    Chad: Și asta ce vrea să însemne?
    Denise: Ahh, Dumnezeule! Încerc să exprim asta într-un fel familiar ție.
    Chad: Da, păi…păi nu mă apropii.
    Denise: Sunt însărcinată.
    Chad: Ce! Glumești!?
    Denise: Nu, nu glumesc.
    Chad, încrâncenat: Nu vreau copii.
    Denise: Știu, știu, nici eu nu voiam. Dar asta pur și simplu s-a-ntâmplat și m-am gândit…poate e timpul pentru o schmbare, poate trebuie să experimentăm chestia asta despre care toată lumea asta spune că e atât de minunată. Știi, poate e momentul să încetăm să mai fim așa de egoiști și să începem să ne gândim la altcineva în afară de…
    Chad: VREAU SĂ FIU EGOIST! ÎMI PLACE SĂ FIU EGOIST! Îmi plac viețile noastre. Venim și plecăm când vrem. Suntem fericiți!
    Denise: Oh, crezi că suntem fericiți, Chad? Nu știu dacă suntem fericiți. Adică, Doamne, tu ești mereu la serviciu și…și noi nu ne mai vedem!
    Chad: Sunt mereu la serviciu pentru că trebuie să-ți cumpăr lucrurile pe care le vrei, Denise! Mașini, haine, case, tot ce vrei. Dar tot nu e de-ajuns să te facă fericită!
    Denise: Te rog, vorbește încet! Vreau acest copil! Cred că poate fi lucrul cel mai frumos pe care îl putem face cu viețile noastre.
    Chad: Haide, înțeleg despre ce este vorba. E vorba despre tine și faptul că simți că n-ai făcut nimic în viața ta, așa că ai nevoie de un copil ca să fii validată. Ei bine, știi ceva? Eu nu! (ce prăpăstios și dur e tipul…) Am muncit pentru a mă ridica din nimic, și nu voi sacrifica stilul nostru de viață pentru ca tu…să te răsfeți și să ai o altă preocupare.
    Denise: Wow!
    Chad: Un copil nu este o pereche de pantofi, Denise!
    Denise: Știu asta, Chad! Ești atât de crud și atât de rău. Dumnezeule, cândva erai amuzant. Ce s-a întâmplat?
    Chad: Ai plănuit asta, nu?
    Denise: A fost un accident!
    Ospătarul: Domnule, o să vă rog să plecați!
    Chad, îi face semn cu mâna ospătarului să tacă, în timp ce-i reproșează Denisei: Cum ai putut să faci asta? Cum ai putut să faci asta?
    Denise, nervoasă la rându-i: Îți mulțumesc atât de mult! Mulțumesc că ai făcut momentul ăsta tandru și prețios, la care orice femeie visează…
    La care Chad, și mai turbat: Moment tandru și prețios? Păi noi nu avem momente tandre și prețioase. Nu, nu avem. Știi ce avem? Avem un contract prenupțial, o înțelegere. Tu l-ai semnat, fără copii!
    Denise: Știu, și m-am răzgândit, ok? Oamenii se pot schimba, Chad. (Corect.)
    Chad, pe poziții: Știi ceva? Eu nu m-am răzgândit.
    Denise: O, și ce-o să faci pentru asta? O să divorțezi pentru că sunt însărcinată?
    Chad: Aș putea s-o fac. De fapt, în mod cert divorțez de tine!
    -Poți să te rog să taci?! Îi spune ospătarului care a venit cu aceeași rugăminte de a părăsi localul.
    Denise, ridicându-se de pe scaun și trântind șervetul pe masă: Ok, bine. Nu îmi pasă! Fă-o! Va fi mai bine să cresc acest copil fără tine.
    Chad: Mult noroc! Ai semnat acel contract. N-o să primești mult…o să mă asigur că…
    Denise, furioasă la culme în urma ultimelor spuse de Chad, pune mâna pe pahar și i-l toarnă pe față, căzând și pe tricoul lui alb, în timp ce exclamă: Te urăsc!
    Ospătarii: Domnule!
    Chad: Ok, sunt bine!
    Unul dintre ospătari: Domnule, tot va trebui să vă rog să plecați! Nu vă faceți griji pentru plată!
    Chad: Cu siguranță voi plăti acest prânz.
    Ospătarul: Vă rog, nu e nevoie.
    Chad vrea să plătească dar când bagă mâna în buzunar, realizează că e gol, ceea ce-l înfurie și mai tare: Oh, ea are portofelul meu!
    Se ridică val-vârtej de la masă și, de la fereastra restaurantului pe care o deschide brutal, strigă extrem de nervos după Denise, care se află deja la volanul Porche-lui: Hei! Mi-ai luat portofelul, maniaco!
    Denise: L-ai lăsat în cameră, idiotule!
    Chad: Îmi sun avocatul, îl sun chiar acum!
    Denise, oprindu-se și căutând în geantă: Oh, și cum o să faci asta fără prețiosul tău telefon? Și, după ce i-l flutură scurt, ca semn de ”la revedere”, demarează în trombă.
    Chad: Hei, vino înapoi! Întoarce-te!

Lasă un răspuns

Denumire
Email
Pagină web

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.