- Factorul (in)tern (15)
- Factorul (in)tern (14)
- Factorul (in)tern (13)
- Factorul (in)tern (12)
- Factorul (in)tern (11)
- Factorul (in)tern (10)
- Factorul (in)tern (9)
- Factorul (in)tern (8)
- Factorul (in)tern (7)
- Factorul (in)tern (6)
- Factorul (in)tern (5)
- Factorul (in)tern (4)
- Factorul (in)tern (2)
- Factorul (in)tern (1)
Aurel Rogojan ne prezintă un capitol consistent și edificator (cu subcapitole) în privința ingerinței serviciilor secrete în politică: „Sus cortina, domnilot «…escu»! Foștii președinți ai României, discipoli și mentori ai poliției politice”. Și sunt luați la rând, cumva în ordine invers cronologică, sau chiar amalgamați, ai noștri președinți post-decembriști.
Traian Băsescu
E vorba de o întreagă „epocă”… Băsescu a fost de cinci ori ministru, de două ori primar general al Capitalei, de două ori președinte al țării. Și încă n-a căzut cortina…
Traian Băsescu – „creația cea mai toxică imaginată de un sistem de poliție secretă”, cel care a adus în prim planul vieții politice românești și o întreagă galerie de «exemplare de succes» din «rezerva de cadre în conservare». Eșec… un lanț de „eșece” ( 😉 !) au fost încercările de a-i demonstra colaborarea cu Securitatea, pentru că legea a fost „gândită” de așa natură încât să îngroape și mai adânc adevărul…
Formal, dosarele «de Securitate» ale lui Băsescu n-ar trebui să existe, întrucât investigațiile jurnalistice au identificat o evidență a membrilor de partid pentru care s-au dat aprobările necesare (conform Hotărârii Comitetului Executiv al CC al PCR cu privire la întărirea controlului de partid asupra activității organelor de Securitate și Miliție nr. 119 din 16.03.1968, modificată prin hotărârile din februarie 1971 și 30 ianuarie 1979) în vederea „sprijinirii organelor de Securitate”, evidență care ar închide teoretic probabilitatea existenței/găsirii dosarelor de colaborator/informator/rezident.
Poate că e utilă atât „Biografia lui Traian Băsescu Braunovici”, cât și cartea lui Marius Oprea: „Adevărata față a lui Traian Băsescu”:
Colaborarea cu serviciul de contrainformații militare a acoperit perioada studiilor la Institutul de Marină, iar etapa următoare a colaborării a început – conform Registrului de evidență a membrilor de partid pentru care primul secretar al Comitetului județean Constanța a aprobat să sprijine organele de Securitate – la data de 9 septembrie 1978, când Traian Băsescu era încadrat ca ofițer II la Întreprinderea de Exploatare a Flotei Maritime.
Încercările de a-i dovedi colaborarea cu Securitatea din 2004, înaintea campaniei prezidențiale au fost calificate de Băsescu ca fiind «un document contrafăcut de serviciile secrete pentru șantajarea mea», conform ziarului Național nr. 2.335 de joi, 30 septembrie 2004. Totuși, Cotidianul, nr. 233 (4007) de vineri 01.10.2004, titrează: «Un material strict secret ce sugerează o colaborare dintre Traian Băsescu și Direcția de Contrainformații Militare (DGIA) s-a scurs în presă»
Aici au intrat în scenă cei care au fost numiți «intelectualii lui Băsescu» (Horia-Roman Patapievici, Andrei Pleșu și Mircea Dinescu, membri ai Colegiului Consiliului Național pentru Studierea Arhivelor Securității) care au afirmat că documentul oferit de DGIA este o «o surpriză și o încălcare a legii» (H. R. Patapievici), iar Mircea Dinescu spunea că: «Documentul MApN a fost scos peste noapte pentru a fi folosit de actuala putere împotriva lui Traian Băsescu. […] aceste dosare devin instrumente și are cu care actuala putere poate șantaja sau distruge anumite persoane.» Andrei Pleșu comenta: «Este inadmisibil acest tip de răspuns.», iar Corneliu Turianu, vicepreședinte al Partidului Democrat sublinia (conform articolului «Juriștii condamnă MApN» din ziarul Ziua, nr. 3134, vineri 1 octombrie 2004):
(…) Ministerul Apărării Naționale nu avea voie să dea nici un fel de informații instanței în acest caz. Singura instituție abilitată în acest sens era Consiliul Național pentru Studierea Arhivelor Securității. Cu atât mai grav este că acest act, care a fost trimis de MApN în instanță, lipsea din dosarul de la CNSAS. Aceasta înseamnă că ministerul are dosare secrete, pe care nu le pune la dispoziția CNSAS, invocând Legea Siguranței Naționale, lege care funcționează și în cazul procesului dintre Traian Băsescu și Mugur Ciuvică.
Procesul în cauză s-a terminat cu o condamnare civilă a lui Ciuvică la plata unor despăgubiri pentru daune morale de 50 000 lei, acesta fiind un final previzibil, deoarece Mugur Ciuvică nu s-a rezumat strict la afirmații rezultate și susținute de documentele pe care le deținea cu privire la o îndelungată colaborare Băsescu – Securitate, lansându-se în atacuri la persoană pe care nu le-a putut susține. În opinia sa, Băsescu a fost „un informator ordinar, unul ce își turna colegii la Securitate, primind pentru aceasta o sumă de bani, dar și sprijinul pentru a promova profesional” și că „informațiile unor turnători ca Traian Băsescu, ajunse pe mâna Securității, au distrus vieți, cariere și au trimis oameni în pușcăriile comuniste.”
În consecință, Curtea Europeană a Drepturilor Omului a reținut că „termenii folosiți de Mugur Ciuvică nu erau indispensabili pentru comunicarea mesajului său,termenii relevând intenția reclamantului Mugur Ciuvică de a-l ofensa pe Traian Băsescu, adversarul său politic”. Așa se face că împins de sentimente, în defavoarea propriilor interese, Ciuvică și-a decredibilizat dovezile prin aplicarea de etichete subiective, deși a indicat instanței dovezi despre:
- existența și traseul dosarului personal al lui Băsescu privind colaborarea cu Secu’ din perioada 1977 – 1979, altul decât cel de colaborator din perioada 1973 – 1976;
- existența unui proces verbal de distrugere a dosarului personal;
- existența a două dosare de urmărire informativă (a se vedea Index de termeni și abrevieri cu utilizare frecventă în documentele Securității)- (DUI), «Cârma», legat de eșuarea navei Dacia și (DUI) privind eșuarea petrolierului Independența (a se vedea și „Fostele nave românești… doar o amintire…”).
Într-o altă categorie intră dosarele legate de etapele superioare ale relației Traian Băsescu – structuri speciale acoperite ale Secu’, posibil și ale DIA… De ce posibil? În decembrie 1989, Vasile Milea, solicita ministrului de Interne «restituirea dosarului maiorului î rezervă Traian Băsescu, ca urmare a încetării detașării acestuia pe perioada în care a fost la post în străinătate». Iar solicitarea semnată de Milea a fost ridicată din casa de fier a generalului Aristotel Stamatoiu, adjunct al ministrului de Interne și șef al Centrului de Informații Externe, în zilele imediat următoare reținerii și arestării sale, din 31 decembrie 1989.
Și așa, ajungem la o discuție de natură juridică legată de farsa numită deconspirarea poliției politice, care, în opinia generalului Rogojan, ignora următoarele:
- Faptele consecințe ale unor legi nu pot fi judecate decât sub imperiul acelor legi. Transpunerea acelor fapte sub incidența unor legi ulterioare nu are nimic comun cu dreptatea și justiția. Dimpotrivă, procedând la această transpunere, se legitimează abuzul și ilegalitatea ca mijloace ale unui scop proclamat moral.
- Cât de morală poate fi istoria făurită cu mijloacele războaielor, revoluțiilor și insurecțiilor, în care obligatoriu există învingători și învinși? Care sunt legitimitatea, adevărul și dreptatea învinsului?
- Cât de dreaptă juridic și justificată moral poate fi judecarea oamenilor pentru daturi istorice implacabile?
- Toate structurile represive care au funcționat în a doua jumătate a perioadei Războiului Rece (etapa post-Helsinki), fie ele din Est sau din Vest, s-au conformat aparențelor de legitimitate și moralitate ale regimurilor politice apărate. Prin urmare, nu aveau cum să producă dovezi care ar putea apăra contrariul.
- În evaluare și judecarea documentelor de arhivă clasificate «secret de stat» nu este atât de relevant conținutul, cât istoria redactării, rațiunile analiștilor și decidenților din diferitele etape ale colaborării. dar aceste elemente aparțin mai mult istoriilor orale și doar accidental arhivelor. Un adevăr «negru» ar putea fi la origine «alb» și viceversa.
- Dictatorii nu acceptă decât adevărurile pe care și le doresc. Urmarea este că arhivele nu pot reflecta decât prin excepție o altă realitate decât cea aparentă, impusă prin mijloacele guvernării. sau putem fi confuzați de prea mult gri și de curcubeie cenușii.
- Istoria este cel mai bogat colecționar de falsuri care au certificate de adevăr.
- Mult invocata «Lege Stasi» avea o cu totul altă filozofie și nu viza instalarea unei falii dihotomice în societate, ci reconcilierea în sânul unui popor divizat de două sisteme ideologice, politico-economice și militare inamice. Legea Stasi a fost invocată ca model fie din ignoranță, fie cu rea credință și fără a i se înțelege rațiunile, ne-fiindu-i valorificat spiritul și nici adoptate liniile directoare.
De altfel, nu de puține ori s-a constatat acțiunea unei așa-numite «linii germane» în influențarea și determinarea cursului deciziilor politice la nivel guvernamental prin presiunile unei puternice rețele de organizații neguvernamentale în care cei mai vocali activiști erau foști agenți recrutați de Stasi (Securitatea R. D. Germane) sub steag vest-german. Or, este bine tiut că Stasi a activat în România integrat obiectivelor KGB-ului. - Conceptual, la originile sale – până la apariția și instaurarea comunismului, fascismului, nazismului, horthysmului, franchismului și salazarismului ca regimuri politice -, poliția politică a fost o instituție fundamentală a statelor din secolul națiunilor. Tocmai slăbirea susținerii acestei instituții și greșita lucrare a Societății Națiunilor în ceea ce privește mijloacele de apărare a democrației au permis venirea la putere a extremiștilor. Funcțiile de poliție politică au o temeinică bază juridică în toate Constituțiile democratice. Ecarisajul pe extremele eșichierului politic, prevenirea ori reprimarea atentatelor la adresa ordinii democratice, a subversiunii anticonstituționale sunt funcții de poliție politică de cea mai pură esență. A confunda aceste funcții ale autoapărării sociale cu hărțuirea adversarilor politici – un abuz grav și o ilegalitate mârșavă atunci când mai este și deghizată în exact contrariul ei – conduce inevitabil la aberații legislative. de care, din păcate, nu ducem lipsă.
- Funcționarea Consiliului Național pentru Studierea Arhivelor Securității (CNSAS) – atât până la declararea ca neconstituțională a Legii nr. 187/1999 privind accesul la propriul dosar și deconspirarea Securității ca poliție politică, cât și după aceea (chiar mai vârtos) – a arătat cum acest superminister, condus de 11 demnitari cu rang ministerial, a fost instrumentat politic, iar algoritmul de desemnare a Colegiului CNSAS nu a fost chezășia independenței de imixtiunile politice, ci tocmai garanția satisfacerii intereselor politice.
Patapievici și Pleșu s-au ocupat personal de constatarea inexistenței dovezilor de colaborare cu securitatea a lui Băsescu, iar Dinescu a excelat mediatic în îndeplinirea unor scopuri politice de ascundere a colaborării unora și la deconspirarea altora.
Fără nici o îndoială, dosarele de securitate au fost instrumente ale puterii politice de după 1989. Multe scandaluri de presă, dar chiar și amenințări de la tribuna Parlamentului au influențat viața politică…
La 26 mai 1997, Costin Georgescu a fost numit director al SRI, iar după două luni, Cătălin Harnagea e numit director al SIE. Un scenariu conspiraționist ar putea numi legătura dintre Iliescu, Roman, Georgescu și Harnagea ca fiind profesorul de marxism N. S. Dumitru, școli la Moscova odată cu Iliescu și apreciat de acesta, jucând roluri de gazdă conspirativă, curier secret, ideolog, sau organizator de contramanifestații.
Domnul Rogojan afirmă că cel puțin două dintre sursele de finanțare al Convenției Democrate di România ar avea ca mandatari oameni cu antecedente penitenciare pentru legături cu ofițeri KGB aflați în România sub acoperire.
Guvernele Victor Ciorbea și Radu Vasile, prin acțiunile unor sabotori politici pe de o parte și incompetenți pe de altă parte au cronicizat agonia economică a țării.
În decembrie 1997, Claudiu Săftoiu lua un interviu lui Traian Băsescu, interviu urmat de demisia sa din guvern și apoi de căderea guvernului Ciorbea. Emoția, mărturisită ulterior de Săftoiu, era fie un caz special de responsabilitate și deontologie jurnalistică, fie, ipotetic vorbind, o situație de exercitare a unei profesii sub acoperire, chiar sub steag străin…
Nu uităm desigur situația socială critică a țării în contextul „luptelor de la Costești” și „tratatul de pace socială de la Mănăstirea Cozia” (a se vedea și „Putin m-a întrebat cum am rezolvat cu minerii”)… Încă se mai șoptește că și atunci, la originea subminarea puterii de stat ar fi fost agenți ai unei puteri străine.
Un detaliu merită reținut: Radu Vasile a numit-o pe Adriana Săftoiu purtător de cuvânt al guvernului, iar Claudiu Săftoiu își începea marea aventură în politică…
UnCheșule, așa la o primă și superficială ocheadă pe articolul tău, super-documentat: or mai exista fraieri (ca să nu zic PROȘTI) care să creadă că PIRATUL n-a avut legătură cu securitatea? De altfel, i se potrivește de minune numele conspirativ, numa’ mâna protezată, terminată în cârlig sau într-un picior de lemn îi lipsește… ăla împrumutându-l poate de la alt mason, care își PRIGOnește nevasta, divorțând, apoi iar cununându-se….
Cine, la vremea aia, putea să iasă peste hotare din apele teritoriale, dacă nu avea carnet de partid și dosar țapăn, avizat de „cadre”?!
Și, cine ar fi putut șă-și găsească loc moț la masa CNSAS și să-l spele mai bine de trecut, ca Dinescu care, știe toată lumea azi cum, alături de Caramitru, Sergiu Nicolaescu și alții, au mimat implicarea și participarea la „revoluție”, făcând pe proștii apoi, în păpușoi?
Faptul că-i uns cu toate alifiile de protecție (dinlăuntru și din afară) și are încă niște proptele, se pare că Piratul încă mai inspiră frică, inclusiv unui col. (r) Avramides.
Interesant ce spune G-ral Aurel Rogojan….mulți dintre noi ne-am dat seama cum stă treaba cu ‘telectualii lui Băse – un papițoi uscățiv și nevricos ca un Chihuahua, parcă (pro)venit din Mexic, și nu din România, celălalt – scos din peșteră și îmbrăcat la costum, nu înainte de a fi băgat în el informație în exces (chiar și culturală) precum gâscanii suprahrăniți pentru obținerea pateului de ficat….,aruncând apoi cu necaz în capul tuturor anti-băsiștilor, tiribombe…demne de un Neanderthalian care se respectă!
Știe lumea și despre acoliții lui ”acoperiți”, nu prea despre guvernele din care a făcut parte nenorocitul ăla de Radu Vasile și omul însemnat care mănâncă pâine dulce și albă, sticlindu-i ochiul ăla, la fel de mare dar pasiv,deseori nedrept și hoț, ca avocat al diavolului, nu al poporului!
Famiglia Săftoiu? Niște jegoși și ipocriți…MAXIM! Și după unul, și după altul, îți vine să consumi antiacide și fasconale…multe!
Deci, Mugur Ciuvică a pierdut pentru că l-a mâncat limba exagerat, fără susținere faptică, în timp ce FAPTELE dovedite cu ACTE-N REGULĂ n-au mai contat din punct de vedere al CEDO, nu? Interesant….și totuși, e exagerat, ca să nu zic aberant! DAR, ținând cont de funcțiile sale multiple, Piratul face parte nu numai din SISTEM, dar și din SUPRA-SISTEM!
Nu pot să nu-i dau dreptate domnului G-ral Aurel Rogojan care îndeamnă la reflexie, nu la inflexibilitate în gândire, sugerând semne firești de întrebare, chiar dacă aparent, s-ar situa de partea avocatului diavolului!
În privința justificării moral-juridice a oamenilor pentru dat-uri istorice implacabile, arată iarăși o lipsă de nuanțare…poate dat-ul istoric de la acea vreme îți impunea, chiar îți dădea voie să-ți faci de cap, să sari calul sau pârleazul din toate punctele de vedere în detrimentul și pe spinarea (suferința) celorlalți… asta ne-însemnând să-ți ignori atributele firești, omenești, nefăcând rău decât tangențial, nu intenționat!
Dreptatea și legitimitatea învinsului care vorbește azi, stă tocmai în adevărul suferinței sale de-atunci în care condamnă lipsa minimă de compasiune din partea semenilor lui, prin satisfacerea instinctelor primare, la modul grosolan, inuman…
Dacă consecințele unor legi trecute NU pot fi judecate decât sub imperiul acelor legi de-atunci, fiindcă transpunerea acelora sub incidența unor legi ulterioare ar constitui o injustiție și o nedreptate prin invitația la abuz și ilegalitate în numele unui scop proclamat moral, cade și dânsul, în aceeași greșeală de ton sau nuanțe de gri, pe care le reclamă ulterior!
Păi dacă unul ca Vișinescu sau Ficior s-au răcorit prin ciomăgirea, schingiuirea a sute (poate mii) de deținuți (inclusiv politici), primind și pensie ulterioară (din 89 încoa… (sâc!) ca o recompensă pentru faptele regimului trecut, pentru că legile nu numai că le dădeau voie, dar îi și încurajau… uite că a fost/este respectat și în cel prezent! Unde-i dreptatea, morala?! Unde se regăsește în cazul de față, „după faptă și răsplată”?
Na, că regimul post-decembrist le-a transformat abuzul în huzureală, ilegalitatea folosirii mijloacelor neomenești de tortură, legitimată prin necondamnate, plus pensie babană… așa că, despre ce vorbim!
Faptul că toate regimurile din cea de-a doua parte a Războiului Rece, fie ele din Est sau Vest acționau patriotic, chiar represiv pentru simpatizanții cu cei de „dincolo” de granițe, ține într-adevăr de mentalitatea acelor ani!
Mi se pare corect ca, în evaluarea dosarelor „secret de stat” să se ia în considerare și factorul subiectiv al celor care le-au redactat în privința subiecților, adevărul fiind ori la mijloc, ori situat de-o parte sau de cealaltă… ceea ce confirmă faptul că, deseori „Istoria este cel mai bogat colecționar de falsuri care au certificate de adevăr.”
Magda, absolut corectă analiza făcută. Și într-adevăr, pare că exemplul dat ar contrazice principiile enunțate de domnul Rogojan. Și-aici ajungem la o dilemă: care este raportul legii cu morala? E probabil o temă deja filozofică, o temă care probabil ar lăsa loc la vii dezbateri, care probabil că oricum nu ar duce la o convergență a punctelor de vedere… Dar dezbaterea oricum ar merita, fie și pentru a oferi unui număr cât mai mare de oameni informații pertinente…
Chiar se-ajunge la o temă filozofică… care ar fi raportul legii cu morala, când legea este făcută TOCMAI pentru a apăra și menține la un standard ordinea și morala în societate, ține mai mult de DUHUL și LITERA legii!
Iar dacă „Duhul dă viață”, litera legii aplicată ad-litteram poate nedreptăți, exagerând în pedepsire și chiar omorî, atunci când nu sunt luate în considerare circumstanțe atenuante ale faptelor ce țin mult și de timpul istoric dat, dar și de calitatea umană a persoanelor implicate la acea dată.
Oricum, legile naturale ale bunului-simț, ale rușinii și măsurii în toate, este un DAR firesc dat de Dumnezeu tuturor făpturilor Sale cuvântătoare, chiar dacă unele legi de azi parcă-s date de necuvântătoare, dorindu-se din partea unora dintre noi, asemănarea cu cele necuvântătoare, probând spusa de Regele David – „asemănându-se cu dobitoacele fără de minte”.
UnCheșule,
Citesc pe-ndelete cartea lui Marius Oprea despre Traian Băsescu și mă duce gândul la o primă, poate ultimă concluzie referitoare la personaj, iar prin extensie, la toți politicienii proveniți din regimul vechi, unii, direct din Marea Adunare Națională împrăștiați care-ncotro prin toate partidele născute peste noapte (unele cică ”istorice”), întrebându-mă retoric și în strânsă legătură cu subiectul de față, alături de enunțurile domnului General Aurel Rogojan: CUM A FOST POSIBIL CA OAMENI DIRECT IMPLICAȚI ÎN TRECUT ÎN CONDUCEREA… DE NAVE, INSTITUȚII, MINISTERE, INDIFERENT DE AVANTAJELE MATERIALE DE CARE SE BUCURAU, ÎNLESNITE FIIND DE REGIMUL TRECUT, CARE ERAU TOTUȘI PATRIOȚI ȘI RESPONSABILI… DUPĂ 89, S-AU SCUTURAT DE PATRIOTISM ȘI AU ÎMBRĂCAT DOAR HAINA TRĂDĂRII ȘI-A VÂNZĂRII, CU DOUĂ FEȚE (la purtat) – CEALALTĂ DOAR A ÎMBUIBĂRII NERUȘINATE!
Ce i-a determinat la o asemenea schimbare de macaz? De ce totuși nu țin niciun pic la poporul din care-au ieșit? De ce sunt de acord să fie golită de români și pustiită țara asta? Banii să fie problema?
Deh, dac-am avea răspunsul corect la această întrebare, probabil că s-ar putea găsi și mecanismele care să blocheze accesul unor astfel de indivizi la „butoane”. Până atunci, poate că e necesar ca fiecare dintre noi să analizăm mai atent „catindații” și să votăm mai mult cu capul și mai puțin emoțional și sentimental, așa cum din păcate s-a întâmplat o perioadă mult prea mare…