Titluri pe pagină
Parveniții
Distrugerea elitelor și ignorarea/lipsa adevăratelor valori umane permit o evidentă ascensiune a parveniților.
Parvenitul se târăște de-a bușilea în fața celor ce-i pot fi de folos și este obraznic cu cei de care nu mai are nevoie.
::Honore de Balzac::
Vampirii energetici
Ce sunt vampirii energetici? E vorba de acele persoane care, conștient sau nu, atentează la aura energetică a celorlalți. Printre principalele tipuri de vampiri energetice sunt:
Lamentoșii cronici
Sunt cei ce ne vampirizează prin faptul că cererea lor de afecțiune este fără sfârșit, noi fiind incapabili să răspundem la nivelul așteptărilor sau să o facem să evolueze, în timp ce ei ne investesc cu rolul de salvator, chiar dacă noi nu dispunem nici de capacitatea și nici de dorința de a ne asuma un astfel de rol.
Etern nemulțumiți, permanent văicărindu-se lamentoșii ne pun în situația frustrantă de a eșua în oferirea unui sfat, deoarece ei înșiși nu au starea de spirit necesară acceptării sfatului, singurul lor scop fiind acela de a se despovăra de probleme și de a se încărca cu energie.
Dependenții
Aceștia ne cer constant dovezi de dragoste, ne solicită în procesul luării unei decizii cât de mici, agâțăndu-se de alții ca niște copii. Ne pun în postura de părinți și totodată ne pun pe umeri și o mare responsabilitate. La orice încercare a noastră de a ne distanța de ei, aceștia ne vor culpabiliza, dependenții considerând persoana de lângă ei ca fiind întregul lor univers, consumând-o – prin solicitările lor – până la epuizare, fără milă.
Hipersensibilii
Persoane cu o sensibilitate exagerată, aceștia ne solicită permanent grija: totul devine subiect de justificare, totul e susceptibil să provoace o dramă. Ne stresează condamnându-ne la un permanent auto-control.
Conflictualii
Pentru acest gen de persoane, rezolvarea problemelor trece prin faza de agresivitate, lucru care pe ei nu-i costă nimic, de vreme ce conflictul este modalitatea lor specifică de funcționare, este însăși starea lor de spirit. Ei nu înțeleg, nu cunosc starea de pace,și nici nu realizează că acest tip de relație este prea bogată în emoții pentru persoana agresată, cea care va ieși de aici stoarsă de energie!
Rebelii
Aflați cumva în afara legii, rolul și teritoriul lor nu au niciodată o definire prea clară, aceasta obligând la o permanentă re-negociere. Nefiind stabilite niște reguli clare, fiecare trece ușor în terenul celuilalt, rebelii funcționând fără respectarea unor norme prestabilite, ba mai mult, consideră normal acest lucru.
Nu-ți lăsa loialitatea să devină sclavie. Învață când să renunți și niciodată nu-ți compromite respectul de sine.
:: Bunele maniere::
Metode anti-manipulare
Metoda 1
Set de reguli
Respectarea unui minim set de reguli principiale:
- practicarea comunicării, preocuparea permanentă pentru creșterea nivelului personal de educare, de cultură, de informare, folosind diverse surse independente, credibile, actuale, știut fiind faptul că un om bine informat nu poate fi înșelat;
- compararea și combaterea susținerilor manipulatorilor, folosind argumente de natură științifică;
- practica punerii permanente a întrebărilor:
- de ce?
- pe ce te bazezi?
- chiar așa?
- care e scopul?
- care e rezultatul?
- cui folosește?
- solicitarea demonstrării practice, a posibilității de a vedea faptele și fenomenele (pe cât posibil) cu proprii ochi; de exemplu, fotomodelele din reclame și-au tratat părul cu șamponul promovat, sau poate chiar cu șamponul concurenței? (Asta ca să nu vorbim de întrebarea de bază: dacă ai acel păr superb, bărbații vor face coadă la ghișeul tău, ca în acea reclamă?)
„Mai periculos este cel care crede că știe, decât cel care nu știe!”
„Cu prostul neșcolarizat,
te lupți puțin și ai scăpat.
Dar duci o luptă colosală
cu prostul care are… școală!”
Educarea mediatică
Se referă la educarea publicului pentru a ști cum să se informeze din mass-media (de unde, cât și cum), dar mai ales cum să analizeze, evalueze, adune, interpreteze și să folosească informația. În Germania, astfel de cursuri se predau elevilor încă din clasele primare, aceștia fiind învățați cum să folosească mass-media în procesul de educare școlară.
Astfel de cursuri se pot constitui într-o bază solidă la formarea de analiști ai agențiilor de Intelligence, fiind totodată o metodă eficientă de protecția împotriva manipulării.
Dezinformarea – formă a manipulării
Dezinformarea reprezintă de fapt diseminarea de informații false, concepute pentru a induce în eroare factorii de decizie și/sau opinia publică, cu scopul luării de măsuri – inclusiv non-acțiunea – dăunătoare propriilor interese.
Astfel de informații s-ar putea referi la prezentarea incorectă a unei surse ca fiind de încredere și demnă de consultare sau, exact invers, ca pe un șarlatan ale cărui rapoarte nici măcar n-ar trebui citite, necum luate în considerare.
Având în vedere că dezinformarea nu poate face față unei verificări temeinice, se depun eforturi substanțiale pentru descurajarea oricărei analize critice. Chiar și cele mai bizare și incredibile informații fabricate pot fi vândute publicului atunci când dezinformarea face apel la idei preconcepute, la suspiciuni, la prejudecăți ale receptorului, fie ele culturale, politice sau de altă natură.
Paradoxul ziarelor
Dacă nu citești ziare, ești neinformat; dacă citești ziare, ești dezinformat!
25 de reguli ale dezinformării
- Nu vedea nimic, nu auzi nimic, nu spune nimic.
- Devino neîncrezător și indignat.
- Creează, generează bârfă.
- Utilizează un argument de tipul „sperietoare”.
- Înlătură-ți adversarii atribuindu-le porecle și ridiculizându-i.
- „Lovește și fugi”.
- Creează motive de îndoială.
- Invocă autoritatea și solicită dovezi.
- Fă pe prostul.
- Asociază criticile adversarului cu știrile vechi.
- Stabilește un plan B și bazează-te pe el. Folosește o problemă minoră sau un element real și scoate-o „la drumul mare” (fă-o publică).
- Susține că enigmele nu au soluție.
- Folosește logica de tip „Alice în Țara Minunilor”. Evită să discuți despre probleme, raționează invers sau utilizând o logică deductivă care neagă orice fapt real important.
- Cere soluții complete, implică partenerii de forum în rezolvarea problemei.
- Fă ca faptele să corespundă unor concluzii alternative.
- Fă să dispară probele și martorii.
- Schimbă subiectul.
- Antagonizează și provoacă adversarii, creându-le un atac emoțional.
- Ignoră dovezile prezentate și solicită dovezi imposibile.
- Introdu pe tapet dovezi false.
- Apelează la un juriu de acuzare, un procuror special sau alt organism autorizat de anchetă.
- Fabrică un nou adevăr.
- Distrage atenția maselor cât mai mult posibil.
- Folosește tăcerea critică.
- Dispari.
Desigur că cei ce vor să evite să fie manipulați, trebuie să recunoască situațiile în care pot identifica folosirea acestor reguli. Desigur că prima dintre ele și ultimele cinci sau șase (funcție de situație) nu sunt aplicabile direct de către un dezinformator tradițional, cel pe care-l putem întâlni spre exemplu pe forumuri sau pe liste de discuții din internet. Acestea sunt folosite mai ales de către dirijorii și actorii-cheie ce fac planificări strategice și conspirații criminale.
Metoda 2
gândirea (analiza) problemelor cu propria minte, cu argumente și discernământ, fără influențe ale manipulatorilor de profesie din mass-media, din anturaje, etc. În general nu e indicat să ne ducem viața după ideile, părerile sau dorințele altora, a celor care au pretenția să ne ghideze, dar pe banii și pe răspunderea noastră. Astfel vom obține protecție față de adoptarea unor false valori obiective și interese, ne vom proteja de isteriile și depresiile individuale sau colective pentru problemele altora, isterii și depresii străine, toxice și artificiale pentru cei manipulați.
Cel ce gândește și este nemanipulabil, devine automat dușmanul sistemului!
Dicton:
Să nu lăsăm adevărul să ne strice o știre bună!
Metoda 3
Constă în a împinge analiza și raționamentul până la ultimele sale consecințe, într-un mod corelativ.
În plus, susținătorii manipulării trebuie invitați să și-o asume personal, în public, transparent și nu pe seama altora sau în mod interesat, pentru diferite avantaje personale sau colective. Altfel spus, „ori te poartă cum ți-e vorba, ori vorbește cum ți-e portul!”
Exemple:
- ecologiștii să se deplaseze tot timpul doar pe jos, cu trotineta sau bicicleta;
- SUA să producă automobile cu consumuri mai mici, cel puțin cum fac Europa și Japonia de mult timp;
- SUA, India China și Canada (marii poluatori mondiali) să semneze Protocolul de la Kyoto și să se angajeze că vor reduce poluarea, sau vor cumpăra cote de aer curat de la cei ce poluează mai puțin;
- comuniștii să locuiască doar în locuințe populare, alături de clasa muncitoare, fără privilegii;
- feministele să-și asume efectul negativ al ideologiei lor asupra relațiilor dintre bărbați și femei, asupra familiei și copiilor;
- susținătorii teoriei că unele persoane ce aparțin unor minorități (de orice fel: etnice, culturale, sexuale) sunt discriminate, să le ia acasă, să conviețuiască cu ele, să le reeduce, etc.
Metoda 4
Abordarea, analizarea tuturor problemelor într-o manieră obiectivă, excluzând propriile interese și umori, fără tabu-uri, complexe, prejudecăți, idei preconcepute și stres, echilibrat emoțional.
În tot ceea ce se întâmplă este un sens, dar pentru a-l înțelege trebuie să ne dezbrăcăm de noi înșine.
::Constantin Brâncuși::
Metoda 5
Abordarea tuturor problemelor cu bun-simț cu simțul măsurii, cu detașare și umor. Orice minciună, manipulare sau dezinformare dispare în fața unui umor solar, puternic, bazat pe argumente, informații pertinente și bun-simț.
6 thinking hats
- Pălăria albă – evaluarea obiectivă a situațiilor: fapte, cifre, informații. Cu această pălărie pe cap, e mai ușor să vedem lucrurile așa cum sunt, fără nici o părere, interpretare, critică sau emoție.
- Pălăria roșie – se referă la emoții, la intuiții și la senzații. Când gândim cu pălăria roșie pe cap, nu e nevoie de nici o justificare.
- Pălăria neagră – vorbim în acest caz de gânduri negative, de critică și pesimism, de tot ceea ce poate merge prost. Nu e nevoie de prea multe explicații, deoarece se pare că mulți au în permanență pălăria neagră pe cap!
- Pălăria galbenă – oportunități, optimism, gânduri pozitive. cu această pălărie pe cap, trebuie să gândim pozitiv, și să vedem doar avantajele situației.
- Pălăria verde – e vorba de creativitate, de gânduri neobișnuite, de ipoteze fantastice și brainstorming. Cu pălăria verde pe cap, nu există stavilă gândurilor…
- Pălăria albastră – permite observații asupra gândurilor și eventual corectarea lor. Duce la un control în folosirea pălăriilor.
Metoda 6
Ține de fortificarea psihică și energetică împotriva agresiunilor direcționate spre creier, o întărire a aurei energetice și a întregului organism, în special în relațiile interumane, împotriva „vampirilor energetici”. Principalele form de protecție:
- Conștientizarea pericolului și identificarea vampirului.
- Gândirea pozitivă, ieșirea de pe lungimea lui de undă, specifică gândirii pozitive.
- evitarea intrării în jocul lor, în discuțiile de aprobare sau de contrazicere a „vampirilor energetici”, păstrarea unui ton și a unei argumentații neutre.
- De acțiunea lor negativă ne pot feri bucuria, exuberanța, iubirea și generozitatea.
- Evitarea discretă a companiei „vampirilor energetici”, limitarea timpului petrecut cu ei.
- Meditația, relaxarea, respirația profundă.
Metoda 7
În mod necesar, protecția trebuie urmată de ofensiva împotriva acestor manipulări, minciuni și ideologii toxice aiuritoare, prin curaj, solidaritate, argumente, convingere, consecvență, comunicare, denunțarea publică a esenței lor false și a scopurilor interesate, periculoase și dușmănoase, activitatea civică.
Acestor manipulări, minciuni și ideologii nocive nu trebuie să li se răspundă prin escaladarea conflictului, prin alte manipulări, minciuni și ideologii similare sau chiar mai mari, așa cum de altfel se face de 5.000 de ani încoace, pentru că se creează mai multă tensiune, confuzie și conflict în societate, simpla autoapărare/protecție nefiind suficientă.
Așadar, soluția este ca manipulările, dezinformările, ideologiile și minciunile să fie interogate, puse în discuție, demascate, demontate și distruse permanent cu argumente pertinente corecte, cu calm și bun-simț, detașare și puțin umor și în nici un caz cu o stilistică încrâncenată, încruntată, inestetică, vulgară și deci, contra-productivă.
Metoda 8
- Imitarea metodelor manipulatorilor. Unii au sunat la postul TV și au vorbit exact ca cei de la Teleshoping, ceea ce a dus la indispoziție și iritare.
- Nesupunerea civică.
– Flashmobs, ocuparea piețelor, a trotuarelor și a zonelor pietonale;
– inundarea instituțiilor cu petiții, cereri, somații, reclamații și acțiuni în justiție pentru toate neajunsurile pe care ele le produc cetățeanului;
– neprezentarea în masă la muncă timp de o săptămână (pe motiv de concediu medical, concediu fără plată, etc.);
– neplata obligațiilor fiscale de către toată lumea timp de o săptămână;
– neprezentarea la vot.
Eu nu sunt anti-sistem, sistemul e împotriva mea!
Metoda 9
Să nu ne fie frică să fim noi înșine, să fim autentici, creativi, originali, curajoși și încrezători!
Bruce Lee spunea ceva ce se aplică în artele marțiale după nivelul 5 dan, aplicabilitatea acestui principiu fiind valabilă în toate domeniile.
When there is no style, there is no slave. Martial arts mean honestly expressing yourself. No style. No slave.
::Bruce Lee::
Creator Jeet Kun Do
(Atunci când nu există nici un stil, nu există nici un sclav. Artele marțiale înseamnă auto-exprimarea sinceră. Nici stil. Nici sclav.”
Bibliografie (selectivă)
- Alain CARDON, Jocurile manipulării. Mic tratat al strategiilor de eșec care ne paralizează organizațiile, Editura CODECS, București, 2002.
- Bogdan FICEAC, Tehnici de manipulare, Editura Nemira, Colecția Politica, București, 1996.
- Howard GARDNER, Tratat de răzgândire. Arta și știința modificării mentalului, Editura ALLFA, București, 2006.
- Guy HERMET, Sociologia populismului, Editura Artemis, București, 2007.
- Arthur KOESTLER, Al treisprezecelea trib: KHAZARII, Editura ANTET, București, 2005.
- Gustave LE BON, legile psihologice ale evoluției popoarelor, Editura ANTET, București, 2010.
- Gustave LE BON, Psihologia mulțimilor, Editura ANTET, București, 2001.
- Gabriel LIICEANU, Despre ură, Editura Humanitas, București, 2008.
- John J. MEARSHEIMER, Adevărul despre minciunile din politica internațională, Editura ANTET, București, 2011.
- Andrei PLEȘU, Parabolele lui Iisus. Adevărul ca poveste, Editura Humanitas, București, 2013.
- Andrei PLEȘU, Despre bucurie între est și vest și alte eseuri, Editura Humanitas, București, 2006.
- Andrei PLEȘU, Despre îngeri, Editura Humanitas, București, 2003.
- Bernard RAQUIN, Nu te lăsa manipulat pentru a trăi liber, Editura Cosmos, București, 2005.
- Bogdan TEODORESCU, Cinci milenii de manipulare, Editura Tritonic, Colecția Sens, București, 2007.
- Bogdan FICEAC, Tehnici de manipulare, Editura Nemira, 1997
- Vladimir VOLKOFF, Tratat de dezinformare. De la Calul Troian la Internet, Editura ANTET, București, 2002.
- Vladimir VOLKOFF, Dezinformarea, armă de război, Editura Incitatus, București, 2000.
- Piotr WIERZBICKI, Structura minciunii, Editura Nemira, Colecția Politica, București, 1996.
- * * * Colecția revistei Lumea, 2000-2013.
- * * * http://bogdanmandru.wordpress.com/stiinte-politice-ideologiile-politice-si-doctrinele-politice/
- * * * http://caleaspretine.wordpress.com/2012/02/24/vampirismul-energetic-cele-7-tipuri-de-vampiri/
- * * * http://www.blogary.ro/editorial/matt-damon-ideologul-invins-de-libertate/
UnCheșule, îmi plac foarte tare toate articolele tale de indreptare (foarte documentate) în ale anti-manipulării, iar ăsta mi se pare chiar deosebit!
Îmi place Metoda 9, sunt de acord cu ea, la fel cu 8, la 7 hmmm…trebuie să mai ai și cu CINE s-o dai în umor, să nu jungi să aluneci în ”bătălii” verbale, vulgare, înjurături, trimiteri pe la origini, cu toate că unii (MAJORITATEA, pentru că s-a escaladat demult gardul… ) ceea ce-i face să revină la o fărâmă de bun-simț sau să părăsească (temporar sau definitiv ringul),este să-și găsească NAȘUL!
Metoda 5, a umorului cu pălărie, NU EȘTI FAIR! Crezi că toată lumea are psihicul tău, pregătirea ta militară?!? Și, apropos…”cunosc” pe cineva care are cravată roșie, costum închis și…pălărie neagră 🙂 de ce nu și-a pus costum albastru, și pălărie verde sau…albă? Chiar dacă din pct.de vedere cromatic, verde cu albastru, E DEZASTRU :))))))
Mulțumesc pentru aprecieri. De fapt, metoda 7 nu e obligatorie, ea poate fi folosită doar de cei care și-ar asuma un rol activ în combaterea manipulărilor…??
La Metoda 4, parcă nu vorbești tu prin citatul lui Brâncuși, ci duhovnicul 🙂 și, chiar dacă ar fi așa, multe lucruri aberante, fără noimă se întâmplă, nu-i așa?!
Fraza cu ”nebănuite sunt Căile Domnului”, nu prea ține (la mine) atunci când mă contrariază teribil lucruri ce bat logica, rațiunea, bunul-simț…iar cei care se-agață de citat aruncându-mi-l în cap fără argumente, înseamnă că nu au ajuns la măsura la care să dea sfaturi sau să aline!
Vampirii energetici SUNT PRODUSUL FAMILIILOR DIN CARE PROVIN, pentru care trebuie să le ”mulțumim”!
Iar PARVENIȚII au umplut lumea (cu precădere aia politică) , mai ales la noi, precum virusul!