Titluri pe pagină
Ce-o mai fi și asta? Ei bine, ingineria socială (sau așa cum e numită în engleză social engineering) include fenomene de tipul manipulărilor, dezinformărilor, ideologiilor, tendințelor și modelor globale „virale”, etc.; desigur că acestea toate nu sunt nici naturale, nici spontane și nici întâmplătoare; ele au un caracter premeditat, sunt pregătite din vreme, fiind ținute în așteptarea momentului oportun, planificarea lor fiind o consecință a unor ample și îndelungate cercetări științifice efectuate:
- de institute de profil: Tavistock Institute (Marea Britanie), Hudson Institute și Rand Corporation (SUA), diferite Think tank-uri, universități, laboratoare, spitale psihiatrice, penitenciare, etc., toate adevărate World Social Trend Setters;
- în cadrul agențiilor de intelligence, mai ales cele „cu trei inițiale”;
- prin intermediul milionelor de sondaje și forumuri analizate zilnic în ziare, în reviste, la TV, radio, sau pe internet;
- prin interceptarea corespondenței și a telecomunicațiilor de tot felul.
Ingineriile sociale includ așadar atât elaborarea metodelor de lucru, dar și aplicarea lor în mediul social, fie el local, național sau global, scopul fiind acela al obținerii influenței în sensul dorit de comanditari. Orientarea cercetării științifice spre astfel de teme se face prin prin „programele de cercetare” și sisteme de ofertare și/sau aprobare a temelor de cercetare și finanțare a lor, dar și prin presiunea psihologică generată de ceea ce numeam în articolul (3) al seriei, „corectitudine politică”, sau așa cum e mai bine cunoscută, Political Correctness, iar ulterior prin transpunerea în sistemul educațional și legislativ.


Cum evadăm?
Putem să ne extragem de sub influența „ochiului a-toate-văzător” din vârful piramidei? calea o reprezintă abandonarea viciilor, a ignoranței, urii, lăcomiei, a invidiei și a consumului prostesc, fără rost și limită, a orgoliului și afectelor mărunte, a spiritului de competiție cu ceilalți având obiective meschine, a apetenței pentru o protecție socială, a dorinței de îmbogățire rapidă prin mijloace necinstite, etc.
Protecția împotriva controlului mental și al manipulării se face prin educație (învățătură, informare, autonomie de gândire), cultură generală, luciditate, evitare a prejudecăților, obținerea unui echilibru atât nervos, cât și emoțional în fața tentațiilor deșarte și evitarea influenței efectului de turmă, prin comunicare și solidaritate socială, prin concentrarea eforturilor spre autodepășire individuală, cu scopuri înalte și spre principalele obiective ale vieții, spirit (auto)critic, detașare și – nu în ultimul rând – un sănătos simț al umorului…
Se poate glumi?
Da și nu.
Se poate – când ai de-a face cu oameni sănătoși.
Nu se poate – cu oameni bolnavi.
Se poate – cu oameni veseli și bine dispuși.
Nu se poate – cu oameni posaci și mâhniți.
Se poate – cu oameni de spirit.
Nu se poate – cu oameni proști.
Se poate – cu literați și artiști.
Nu se poate – cu gloabe literare și artistice.
::Ion Luca Caragiale::
Apocaliptica globală
Pe măsura acutizării unei crizei economice și a intensificării tensiunilor sociale, tot mai frecvent sunt mediatizate diverse teme globale apocaliptice, cu scopul inducerii sentimentului de frică și a stării de supunere necondiționată la nivel planetar:
- sfârșitul lumii după calendarul mayaș, sau altele similare (vezi și reluarea tematicii Rasputin);
- apocalipsa biblică, imaginată de-a lungul istoriei de diverși vizionari exaltați;
- invazia extratereștrilor, ajunsă la nivelul pregătitor al „întâlnirilor de gradul III”;
- suprapopularea globală și epuizarea resurselor neregenerabile;
- catastrofa ecologică, distrugerea stratului de ozon, încălzirea globală, etc.;
- explozii solare;
- răcirea Soarelui și dispariția vieții pe Pământ;
- inversarea polilor magnetici ai Pământului;
- glaciațiuni ciclice „purificatoare”;
- cataclism nuclear;
- ciocnirea Pământului cu un meteorit.
Desigur că, sperietura trebuie îndulcită cu unele speranțe, e drept mai firave deocamdată: vânzarea de terenuri pe Lună, sau colonizarea planetei Marte! 😉
Subminarea și distrugerea unei țări
Un individ precum cel cunoscut de istorie ca Iosif Visarionovici Stalin spunea că țara
… este ca un organism sănătos, iar rezistența ei este întreită: patriotismul ei, moralitatea ei și spiritualitatea ei. Dacă putem submina aceste trei domenii, ea se va prăbuși din interior.
Și câtă dreptate avea!
Sovietizarea României
În regim de strict secret, în iunie 1947 NKVD-ul distribuia un set de 45 de directive care urmau să ducă la sovietizarea recent intratelor țări în sfera de influență moscovită, de fapt sub cizma sovietică. Iată doar directivele nr. 35 și nr. 45, referitoare la învățământul românesc.
Directiva nr. 35: Din școlile elementare, de specialitate, dar mai ales din licee și facultăți trebuie să fie înlăturați profesorii de valoare care se bucură de popularitate. Locurile lor trebuie să fie ocupate de oameni numiți de noi, având un nivel de pregătire slab sau mediocru. Să se analizeze diferențele dintre materii, să fie redusă cantitatea de material documentar, iar la licee să se oprească predarea limbilor latină și greacă veche, a filozofiei generale, a logicii și geneticii. În manualele de istorie nu trebuie amintit care dintre domnitori a servit sau a vrut să servească binele țării. Se va insista pe lăcomia și răutatea oricărui rege, pe efectul nefast al monarhiei și pe lupta poporului asuprit. În școlile de specialitate trebuie introdusă specialitatea îngustă.
Directiva nr. 45: Trebuie ca la facultăți să ajungă cu prioritate sau în mod exclusiv cei ce provin din cele mai joase categorii sociale, cei care nu sunt interesați să se perfecționeze la nivel înalt, ci doar să obțină o diplomă.
[Reprodus din „Opresiunea cultelor religioase din România în timpul dictaturii comuniste” Comunicări prezentate la Simpozionul „Experimentul Piteşti – reeducarea prin tortură”, Ediţia a II-a, Secţiunea a II-a, Piteşti, 4-6 octombrie 2002, Fundaţia Culturală Memoria, filiala Argeş, Piteşti, 2003; pag. 18-29.]
Apărarea manipulatorilor
Dacă se întâmplă să fie acuzați de manipulare, manipulatorii folosesc următoarele metode în „apărarea” lor:
- Recurg imediat la pripita, simplista, nefondata, comoda vinovata și agresiva etichetare/acuzație de conspiraționism, elitism, rasism iredentism, intoleranță, anti-progresism, (anti)semitism, misoginism, xenofobie, naționalism, etc., după caz, și respingerea oricăror argumente raționale ale celor care identifică și semnalează manipularea; pasul doi este desigur atacarea credibilității criticului.
- Speculând cauze, factori și circumstanțe favorabile (psihologice, educaționale, externe), lucruri care reprezintă de fapt vulnerabilități ale oamenilor, vom auzi afirmații de tipul:
Asta cer oamenii, noi nu facem decât să venim în întâmpinarea dorințelor, nevoilor, aspirațiilor și cererilor acestora!
- Minimizându-și sau chiar ignorând minciunile manipulatoare pe care le colportează și care au ca efect restrângerea sau chiar anularea posibilităților de alegere reală între variante bune și independente, manipulatorii vor afirma cu tupeu:
Oamenii au posibilitatea de a alege!
sau
Aveți la dispoziție telecomanda, puteți schimba canalul!
Contra-măsurile manipulatorilor
Nemulțumindu-se doar cu apărarea, manipulatorii trec cu tupeu la contraatac, folosind contra-măsuri elaborate din vreme. Printre acestea, se pot enumera:
- Tehnica „forumului culisant” (forum sliding) – forumul care va fi inundat cu informații neimportante.
- Ruperea consensului (consensus cracking)
- Diluarea temei (topic dilution)
- Colectarea de informații (information collection)
- Trollingul enervant (anger trolling)
- Obținerea controlului total (gaining full control)
Stresul
Pentru fiecare individ în parte și pentru colectivități în general, stresul este unul dintre marii dușmani. Manipulatorii vor să inducă cu obstinație și printr-o continuă repetiție continuă în fiecare dintre noi și în comunități în ansamblul lor, sentimente și emoții de tipul: frustrări, angoasă frică, spaimă complexe,fobii, confuzii mentale, stres și în final boală.
O metodă perversă de stresare a populației și de inducere a dușmăniei între oameni este crearea de aglomerații! Legat de asta, Emil Cioran obișnuia să spună:
Cum pășesc pe trotuar îmi vine să strig: CRIMĂ!
Supus pe de o parte stresului social zilnic și pe de altă parte celui indus prin manipulare, cu organismul agresat sistematic, creierul uman nu mai poate face diferența între lucrurile reale și cele închipuite, reacționând la fel în ambele cazuri. Stresul e cauza celor mai multe boli ale omului, deoarece supune organismul uman unui efort imens și inutil, paradoxal și disproporționat față de amenințarea reală, consumându-i o mare parte a energiei vitale și șubrezindu-i atât sistemul imunitar, cât și capacitatea de a recepta energia și informația din Univers de care are atâta nevoie. Doar un organism lipsit de stres poate converti energia necreată în materia de care duce lipsă, receptând semnale din mediu. Cei privați de mâncare știu că pentru câteva zile aceasta poate fi substituită prin somn, acesta având capacitatea dea a odihni, reface, regenera și reîncărca energetic organismul, într-un cuvânt de a-l destresa. Știm că atunci când suntem relaxați și fericiți ne sunt de ajuns cantități mai mici de alimente, chiar și de calitate inferioară („pâine și ceapă”), în vreme ce sub stres (nervoși, supărați amenințați, nemulțumiți), nu avem același apetit, alimentele nu se asimilează cu aceeași eficiență. Există și teorii care spun că obezitatea poate avea drept cauză stresul, deoarece un organism stresat își creează rezerve energetice (grăsime) în așteptarea unui eveniment negativ anunțat, care duce la stres. Un organism sănătos și nestresat se va autoregla, ajungând pe cale naturală la proporțiile sale optime, fără cure, rețete și tratamente speciale.
Conștientizând faptul că stresul este printre cei mai mari dușmani ai omului, putem afirma că oricine încearcă să-l inducă în mod conștient altora, poate fi catalogat ca fiind un cinic, un criminal în masă. Lucrurile se întâmplă întocmai așa, după cum o demonstrează matematic principiile și regulile psihologiei consonantiste, știință conceptualizată de românul Ștefan Odobleja (1902 – 1978), adevăratul fondator al ciberneticii.
Spolierea – metodă de stresare
Spolierea premeditată, conștientă a populației se obține prin: restrângerea accesului la resursa spațiu și prin generarea insecurității și a consumului inutil al altor resurse (timp, bani, energie…). formele de manifestare: aglomerări urbane, birocrație (incompetența și corupția funcționarilor, formalități multiple și inutile), fiscalitate aberantă și apăsătoare, blocaje în trafic, cozi de așteptare la achiziția unor produse sau servicii și chiar (culmea!) pentru plata unor impozite!
În spațiile aglomerate, stresul apare mai ales din cauza înghesuielii a intrării unor persoane necunoscute și uneori chiar cu intenții rău-voitoare (hoți de buzunare, obsedați sexual) în zona de intimitate a unui om (o lungime de braț). Așa se face că oamenii concluzionează că responsabilitatea pentru stresul, insuficiența resurselor și disconfortul la care sunt supuși este a celor de lângă ei, fără să-i vadă pe adevărații vinovați, pe cei care creează aglomerațiile, acestea generând și alte fenomene nedorite (evitarea cozilor, furturi, agresivitate verbală și chiar fizică, hărțuire sexuală, lipsă de aer curat, etc.
Stresul și luarea deciziei
Nu promite când ești fericit, nu răspunde când ești nervos, nu decide când ești trist!
Tare expresie și bună de băgat la cap: „Nu promite când ești fericit, nu răspunde când ești nervos, nu decide când ești trist!”
Exemplificatoare piramida, prima! Stă ca pe ouă regina Duracell .:)
Apropos de aglomerații, ce-a spus Cioran, m-a făcut să râd..chiar, CRIMĂĂĂ!
Nu mai puțin adevărată și corectă mi s-a părut faza spolierii, metoda de-a stresa oameni prin supra-aglomerare. Dacă mai pui la socoteală cretinismul multora, mirosul de nespălat, vorbitul TARE la telefon, dezinhibarea la care se dedau aproape majoritatea, indiferent de vârstă sau sex….
UnCheșule, văd că-ți place Ion LuCA CAragiale și cu toate astea, folosești numai emoticonul ăla de zică că-l doare măseaua, nu și ca să râzi!
Aaaaa, am înțeles, tu ai un râs mucalit, de interior…ca umorul negru englezesc!
În rest, chiar dacă majoritatea suntem la nivelul 8, nu mă consider oaie, cel mult berbec, sau un fel de Nea Alecu care nu tunde oaia sau berbecul!