În discuție: „Educația interzisă”

întreaga serie de articole

Documentarul acestei săptămâniEducația interzisă, de pe poate fi util în special tinerilor, dar nu numai…

„Într-o peșteră, trăia un grup de oameni, prizonieri din naștere. Erau legați în așa fel încât puteau privi doar spre partea din spate a peșterii. Un foc și niște marionete mișcate de alți oameni proiectau pe perete o mulțime de umbre. Pentru prizonieri, umbrele erau singura legătură cu lumea înconjurătoare. Lumea lor, realitatea pentru ei erau acele umbre.

Unuia dintre prizonieri i se redă libertatea și i se permite să privească realitatea din afara peșterii. Cât timp îi va trebui să se obișnuiască cu lumea exterioară după o viață întreagă de izolare? Este posibil ca prima sa reacție să fie frica… Va putea înțelege ce este acela un copac, marea, soarele? Credem că această persoană poate vedea realitatea așa cum este și va înțelege marea înșelăciune care a fost peștera…”

întreaga serie de articole
 

30 thoughts on “În discuție: „Educația interzisă”

  1. Magda 4 iulie 2016 at 22:36

    Pfuuu! Excelent ȘI documentarul ăsta!

    Să începem!

    EDUCAȚIA INTERZISĂ (IEȘIREA DIN MATRICE)

    Notă: Acest film este rezultatul unui proces de cercetare continuă care sub nicio formă nu trebuie considerat terminat. Persoanele care apar în acest film, au idei și păreri diferite. Participarea lor nu înseamnă neapărat acordul cu întreg conținutul acestuia. Tuturor copiilor și tinerilor care doresc să crească în libertate.

    -Îmi amintesc mereu de profesorul de filosofie care ne-a spus această poveste…
    „Într-o peșteră, trăia un grup de oameni, prizonieri din naștere. Erau legați în așa fel încât puteau privi doar spre partea din spate a peșterii. Un foc și niște marionete mișcate de alți oameni proiectau pe perete o mulțime de umbre.
    Pentru prizonieri, umbrele erau singura legătură cu lumea înconjurătoare. Lumea lor, realitatea pentru ei erau acele umbre.
    Unuia dintre prizonieri i se redă libertatea și i se permite să privească realitatea din afara peșterii. Cât timp îi va trebui să se obișnuiască cu lumea exterioară după o viață întreagă de izolare? Este posibil ca prima sa reacție să fie frica… Va putea înțelege ce este acela un copac, marea, soarele? Credem că această persoană poate vedea realitatea așa cum este și va înțelege marea înșelăciune care a fost peștera…”

    Profesorul ne-a explicat pe scurt interpretarea acestui mit în ceea ce privește cunoașterea, iluziile, realitatea, și cum este posibil să fim într-o peșteră mare, care la rângul ei este în interiorul ateia…dar, fără îndoială, dorința acestui om liber de a se întoarce și a povesti tuturor ce-a văzut…

    (O.K., dar ce te faci când, după ce dai cu nasul de ”realitate” în deplină libertate, te-mbeți cu ea și brusc devine insuportabilă? Atunci nu te întorci în peșteră măcar cu mintea, dacă nu (mai) poți fizic?! Adică poți însăila imaginativ, precum personajele care acționează în cărțile citite, creându-ți imagini, stări, senzații și sentimente (de frică, de panică, de groază, dar și de duioșie, de tărie sufletească, de bucurie, de tristețe, de camaraderie, de iubire,etc.) ale acelui personaj (principal sau nu, fie chiar și secundar…) alături de care te identifici urmărindu-i evoluția cu sufletul la gură, abia abtinându-te să nu afli deznodământul uitându-te la sfărșit de carte, precum pe vremuri, la școală (sîc!), în cartea de matematică…la rezultat! Până la urmă, televizorul, dai mai ales net-ul, care acționează vizual, prin imagini și-apoi intelectual, datorită conținutului, nu reprezintă și ele peșteri, în pesteri, precum visul în care visezi că visezi…visul cuprins în alt vis!? Inclusiv cărțile citite te pot băga în peșteră, sau te pot scoate din ea!)

     
  2. Magda 5 iulie 2016 at 21:56

    (Arată la școală, într-o sală de clasă, cu elevi și profesor).
    Și așa în cel de-al 12-lea ceas acceptăm ideea că filozoful nu trebuie să înțeleagă doar realitatea, ci trebuie să se implice și în transformarea ei.
    Mass-media, miile de cărți, discursurile politicienilor, organele internaționale, experții, filozofii, paginile de internet. Toți și-au dat seama de importanța educației.
    Se fac investiții pentru îmbunătățirea abilităților în construcții, investigații, se cumpără cărți, e-books, table digitale, se dictează cursuri, urcă salariile, se reduc salariile, se imită modelele din străinătate, totul pentru îmbunătățirea educației. Acest lucru nu evită existența atâtor școli câte realități sociale sunt. Școli mărginașe, pentru săraci, școli pentru copiii muncitorilor, școli profesionale, pentru clasa medie, școli publice sau private, școli pentru bogați, școli pentru elite.

    Fiecare școală este interesată în a avea un număr cât mai mare de elevi. Unele sunt specializate în a forma elevi pentru diferite meserii. Iar altele, destul de puține, se dedică pentru obținerea performanțelor. Dincolo de diferențele dintre ele, toate depun eforturi și aspiră la un model de școală uniform și comun, tuturor.
    Oare acest tip de școală ne ajută în dezvoltarea noastră individuală și colectivă?
    Oare această paradigmă educațională dorește ca oamenii să aibă un nivel de trai mai bun și să colaboreze pentru îmbunătățirea societății?
    Oare există un model de școală care să reușească? Oare există un model educațional care să promoveze aceste idealuri?
    Din acest motiv am decis să deschidem porțile unei lumi ascunse pentru mulți dintre noi…acest film face parte dintr-un proces care probabil nu are sfârșit, o întrebare care cu siguranță rămâne fără răspuns, o continuă căutare pentru a afla esența învățării și-a educației, greșelile care se fac, și în primul rând ideile care ne vor ajuta să continuăm cercetarea, să continuăm…învățarea!

    În sala de clasă, dialog între profesor și doi elevi:
    – Bine, mi se pare că ceea ce dorește Alicia, ceea ce dorește d-na directoare este doar să fie de acord, să se ajungă la un consens despre ceea ce va spune, este o activitate școlară, instituția trebuie să știe ce va spune.
    Apare și o a treia persoană (profesoară):
    -Javier, cum rămâne?
    -Bine, eu le propun colegilor un exercițiu, să facă o prezentare în care să relateze experiența lor, un bilanț al acestor ani de școală, cam asta ar fi.
    Profesoara (sau directoarea ?!) nou venită între cei trei, citează:
    ”În școala noastră nu se întâmplă nimic deosebit, important.”
    ” Ne învață să ne îndepărtăm unii de ceilalții, și să fim într-o competiție continuă”.
    ”Părinți și profesori, nu ne iau în seamă”.
    ”Pentru toate acestea zicem: Ajunge!”
    ”Educație este interzisă”.

    (Sunt mai deștepți copiii decât adulții (profesori sau părinți) pentru că au mintea deschisă, văzând ceea ce adulții, ”educați”/reeducați la rândul lor, perpetuează ceea ce și-au însușit ca niște automate în privința a ceea ce trebuie să spună și să facă, fără a empatiza, fără a se afla ”în mers” cu vremurile în care copiii de azi sunt mai deștepți, mai isteți și mai deschiși la minte decât sunt/au fost cei care i-au născut, crescut…de asemenea, de remarcat este dorința lor de-a fi uniți, de a lucra în echipă, de a nu se însingura, singularizându-se fiecare egoist și trăgând foloasele numai pe barba/spuza lui dintr-un individualism feroce, învățat să devină automatism, ca mijloc de ”apărare” față/în raport cu ceilalți. Ei SIMT că-s trași pe sfoară, că li se trage preșul de sub picioare, că au de-a face cu cai (părinți, profesori, educatori) înhămați la o căruță (școală) care merge ce merge, pân- o ia pe un drum înfundat pentru că ”ochelarii de cal” nu sunt luați de pe tâmplele cailor!)

    Albert Einstein: ” Dacă vrei să obții rezultate diferite, nu realiza mereu aceleași acțiuni.”

    Profesor: ” Elevul nu deprinde după 12 ani abilități de citire-înțelegere a lecturii, nu învață operațiuni matematice, nu învață…ei bine, învață foarte puține…”

    (Normal! La câtă informație le este băgată pe gât cu toptanul…se merge pe cantitate, ca să nu reiasă la iveală calitatea care le-ar rămâne întipărită-n minte/viață, ca o pecete! E ca și o mâncare în exces…ți se apleacă până faci indigestie, și-atunci creierul, forțat să înmagazineze automat ceea ce nu-i place și nu-i trezește interesul, rejectează de-al dracului, și nu memorează…decât pe o perioadă scrută pentru a lua o notă mare sau rezonabilă, ștergându-se apoi cu buretele imediat ceea ce a fost forțat să rețină! Numai ceea ce trezește interesul, curiozitatea naște ”foamea” de informații, cunoaștere, apoi de aprofundare…reținând ceea ce este bun/valid pentru ei! Ori, copiii nu trebuiesc forțați să învețe sub forma obligativității sau a recompensei în funcție de nota obținută, ci sub forma jocului care îi stimulează intelectual, tăbărând ei cu întrebările!)

    Reporter: Care este cauza atâtor eșecuri școlare?

    Profesor: Și există convingerea că nu elevul este cel care nu reușește, sistemul este greșit proiectat. Este vorba despre reformele sistemului de învățământ ce sunt greșit direcționate. Sunt ca un fel de machiaj pentru ceea ce credeam că trebuie îmbunătățit în sistemul de învățământ. Problema apare din felul cum se concepe paradigm educațională, este o problemă în concepția de bază a procesului educațional.

    Alt profesor: Școlile din America Latină sunt locuri de oboseală și plictiseală. (hahaha…ce bine a zis-o! Arată cum dorm elevii în bancă - Eu vă invit să dăm o raită prin școli, ca să vedem această caricatură ce trebuie desființată. Iese profesorul în fața tablei dictând lecția…în plin secol XXI, acest lucru NU ARE NICIUN SENS!

    O profesoară: Este o oră statică, o lecție care nu se ”mișcă”, O MATERIE CARE PREDĂ DOAR CUVINTE (tare!)

    Profesorii, ceea ce spun elevilor:
    Eu sunt cel care vă va da această informație.
    Asta trebuie s-o învățați, așa cum este. Pentru că este așa.
    Voi sunteți copii, liniște și fiți cuminți! Liniște! Niciodată nu știți nimic!

     
  3. Magda 6 iulie 2016 at 21:30

    Spuse ale profesorilor:
    1. S-ar putea spune că se caută doar respectarea programei școlare. Se dă toată atenția conținutului materiei din manualele școlare.

    Cine nu învață să citească, să scrie, alături de operațiile matematice, înseamnă că nu este educat.
    Pentru că se caută doar dezvoltarea unor abilități necesare anumitor activități.
    Cunoașterea actuală este parțială pentru că atenția acordată este parțială.”
    Se spune că în școlile convenționale, învățământul este preventiv. ”Doamna profesoară, de ce învățăm despre asta?” Și i se răspunde. Poate într-o zi îți va folosi.”
    Dar toate aceste informații după cum am văzut, nu rămân pentru mult timp. În zilele noastre ideile se schimbă foarte repede.
    Cunoștințele sunt într-o continuă schimbare. Ceea ce se întâmplă, este că modul de învățare nu s-a schimbat atât de repede ca restul societății. Aici este adevărata problemă.
    La școală și la facultate ni s-a spus că un obiectiv este ceva ce se poate măsura, cuantifica și observa. Și atunci începem să continuăm formula pe care s-o aplicăm pentru a măsura obiectivele. Și așa au apărut notele. Poate fi un 10, o față tristă sau una fericită. Dar ESENȚA va fi mereu ACEEAȘI…A COMPARA! A COMPARA PERSOANA, A COMPARA CUNOȘTINȚELE. În raport cu o scală care măsoară. CE MĂSOARĂ, DACĂ FIECARE PERSOANĂ ESTE UNICĂ, SINGULARĂ ȘI IREPETABILĂ?
    Se caută ca un număr care să definească ce tip de persoană e fiecare. Și-atunci s-au creat conflicte privitoare la cunoaștere. ”Să vedem cine e primul care face…” În concluzie, unii câștigă, alții pierd. De fiecare dată când se pierde, persoanele se simt stânjenite, evident!
    Se încurajează competiția între copii. Celor mai buni li se recunosc meritele, au premii. Celor cu rezultate mediocre, li se atrage atenția sau de cele mai multe ori, nici nu sunt băgați în seamă. Se face educație pentru competiție, iar COMPETIȚIA ESTE PRINCIPIUL ORICĂRUI RĂZBOI. Teoretic, toate legile educației vorbesc despre obiective legate de dezvoltarea personală, valorile umane, cooperare, relații în colectivitate, solidaritate, egalitate, libertate, pace, fericire, și alte cuvinte frumoase. Dar sunt și competiția, individualismul, discriminarea, violența emoțională, materialismul. ORICE IDEE PROMOVATĂ PRIN DISCURSURI ESTE LIPSITĂ DE ORICE LEGĂTURĂ CU STRUCTURA REALĂ CE O SUSȚINE.
    Pentru cadrele didactice tradiționale, cel mai ușor este să continue cu ceea ce-au făcut și până acum, și-atunci procesul de învățare se transformă într-un proces simbolic, de reproducere.
    În Argentina, majoritatea copiilor spun: Ce plictiseală! Azi e luni, din nou la școală! Și nu acest lucru este cel mai grav, ci faptul că majoritatea profesorilor spun același lucru.
    Eu cred că profesorii din ziua de azi, sunt ”copiii” unui sistem. Nu este vorba despre vocație sau de o alegere personală pentru a fi un profesor bun sau nu, este ceea ce statutul îi permite.
    Cum să fac să educ reacțiile afective ale acestor copii, dacă în formarea mea ca profesor, nu mi s-a vorbit niciodată de cuvântul”emoție”?
    Nu vreau ca mersul la școală să fie o pierdere de timp sau momente neplăcute.
    În present, un copil de 8 ani petrece la școală mai mult timp decât un student la Universitate, nu are sens, fiindcă nu sunt atâtea lucruri de învățat la școală.
    Școala, atunci, nu mai este un loc de formare a individului. Este o grădiniță imensă, sau cum îi spun eu – ”o parcare” de copii.
    Mă gândesc că sunt închisori. Gândesc că este oribil. Să ții copiii închiși, bine păziți de ”gardieni”, ca să nu scape.
    Zidurile pot fi de cărămizi sau de arbori, nu conteză, tot pereți care separă sunt…
    Aș dori ca școala să fie pentru copil un loc de dezvoltare personală, NU un loc unde să fie antrenat pentru gimnaziu, liceu, facultate și în cele din urmă pentru locul de muncă. Și după aceea? Pentru ce?
    Dar este mult mai ușor de zis: ”Acum liniște! Acum deschideți caietele, acum luați pixul cu roșu…” ESTE CA DRESAJUL DE CÂINI, ACEASTA NU ESTE EDUCAȚIE!

     
  4. Magda 6 iulie 2016 at 21:31

    Apar din nou într-o sală de clasă, cei de la începutul documentarului: profesoara (sau directoarea…), profesorul, un elev și-o elevă care, se pare că fac un fel de experiment, fiecare spunând ceea ce crede despre școală, modul de predare…

    -Da, eee…bine, defapt copiii îmi ziceau că se gândeau să citească acest text la activitate. Este o ciornă.
    -Hahaha…nu este o ciornă, este exact așa cum îl vom citi.
    -Nu, nu Martin, aici sunt cuvinte jignitoare. (spune profesorul)
    -Nu ne puteți ataca în felul acesta. (spune profesoara)
    -Bine, vreun motiv aveți să vă simțiți atacați.
    -Bine, oprește-te un pic.
    -Alicia, noi ne-am făcut doar tema care ne-a cerut-o profesorul.
    -Alicia, d-aia-ți spun…e o ciornă. Elevii vor revizui textul.
    -Nu, nu vom revizui nimic, așa îl vom citi…
    -Martin!
    -Nu-l vor revizui!
    -Nu!
    -Martin, așa ceva e lipsă de respect.
    -Scuzați-mă, uitasem că atunci când cineva spune ceea ce gândește, este lipsă de respect 

    ( La care oftează ambii profesori… de observat cum, mai în toate sectoarele de activitate acolo unde sunt probleme, indiferent de gravitatea lor, tendința este să se acopere ceea ce-i murdar, incorect, în neregulă, numai aparența de ”bine” sau că n-ar fi chiar așa de grav, musai să fie păstrată! De ce? Dintr-o rușine, dintr-o culpă pe care-o simt, o știu și ei prea bine, dar care nu se vrea să fie dezvăluită în toată goliciunea ei hidoasă pentru că astfel, s-ar face ei înșiși părtași la ea, ca făcând parte din ea, fie și prin tolerarea și perpetuarea ei, în loc s-o taie de la rădăcină, înlocuind-o cu altceva.)

    John Taylor Gatto: ”Problema noastră în înțelegerea învățământului obligatoriu, își are originea într-o idée deplasată: neplăcerile produse la nivel personal, reprezintă realizări din punctul de vedere al sistemului.”

    Alte opinii ale profesorilor:
    1. Acest lucru aproape că nu se cunoaște, dar educația publică, gratuită și obligatorie, a fost inventată la un moment dat al istoriei. Înainte nu exista. (Cred că face referire la acea generație de copii AVIZI de a învăța să scrie, să citească și să socotească, chiar și pentru propria lor mândrie, proveniți de prea mult timp din familii sărace, defavoriate, analfabete…mai ales că s-a anticipat că majoritatea beneficiarilor unui învățământ gratuit, ca recunoștință, mulți dintre ei vor fi devenit numa’ buni pentru un sistem continuator de așa-ceva! D-aia generația lor nu a simțit ca pe-un afront sau o încorsetare disciplina de fier, înregimentarea, uniformizarea….și, pentru că ei a fost BINE, cred că și generațiilor de după ei, la fel la va fi!)
    2. Învățământul din antichitate era foate diferit de ceea ce azi înțelegem prin educație. În Atena antică spre exemplu, NU erau școli, primele academii ale lui Platon, erau spații de reflexionare, conversație și învățare liberă.
    (Aha! D-aia a ȘI fost o epocă glorioasă, care-a dat mari gânditori fiindcă vorbeau liberi, neîngrădiți, sorbind de pe buzele maeștrilor vorbele meșteșugite, enunțurile, etc…).

    Instruirea obligatorie, ținea de sclavi (hahaha! Deci sistemul ăsta ”modern” e pentru sclavi 

    Pe de altă parte, educația spartană era asemănătoarea unei instrucții militare. Statul îi înlătura pe cei care nu se ridicau la nivelul așteptărilor. (frumos! Așa ar trebui să se facă și la noi…ce GOL s-ar da prin Parlament, Guvern, ministere…hehehe!)

     
  5. Magda 6 iulie 2016 at 21:32

    Orele de școală erau obligatorii, pedepsele erau aspre și conduita era modelată prin durere și suferință. Înainte, educația era în mâna bisericii catolice, cel puțin în lumea creștină occidentală.

    Și a fost recent, în sec.XVIII, într-o epocă numită Iluminism, sigur ați învățat la școală…când a apărut conceptul de învățământ sau educație publică sau de stat, gratuită și obligatorie. Școala cum o știm cu toții astăzi, s-a născut la sfârșitul sec.XVIII și începutul sec.XIX, în Prusia.

    Pentru a evita răspândirea ideilor revoluționare din Franța, monarhii au inclus unele principii ale iluminismului pentru a mulțumi poporul, dar cu menținerea regimului absolutist.
    Școala prusiană a avut la bază o puternică separare a claselor sociale.

    Avea o structură asemănătoare modelului Spartan ce se baza pe disciplină, supunere și regim autoritar.
    Ce căutau acești despoți iluminați?

    UN POPOR DOCIL, SUPUS, CARE SĂ SE POATĂ PREGĂTI CU UȘURINȚĂ PENTRU RĂZBOAIELE CE AVEAU LOC CU NAȚIUNILE CE ÎȘI CĂUTAU INDEPENDENȚA.

    De exemplu Ecaterina cea Mare a Rusiei, a chemat învățații francezi, tocmai pentru acest lucru. Diderot, unul dintre cei mai faimoși, a răspuns chemării, dar nu pentru a fi un profesor sau învățător al poporului, ci al supușilor acestor state. Veștile despre succesul acestui model educativ, s-a răspândit repede, și în câțiva ani, profesorii din Europa și America veneau în Prusia să se specializeze. Cu timpul, acest model s-a extins la nivel mondial.

     
  6. Magda 7 iulie 2016 at 16:09

    ”Multe țări au adoptat modelul școlii moderne sub pretextul accesului la educație a tuturor cetățenilor sub steagul egalității, când de fapt esența acestui sistem provine din despotism, bazat pe teoria elitelor, și separarea claselor sociale.

    Aceasta este originea învățământului public. Uitați-vă la Napoleon. La scurt timp după, dușman aprig al tuturor acestor despoți, a făcut la fel. După cum spunea: ”Vreau să formez un grup de cadre didactice pentru a putea îndruma viitorul francezilor”. Se înțelege? Pentru el, acest lucru e clar și așa merg lucrurile până-n ziua de azi. ”

    ”Școala se naște într-o lume pozitivistă condusă de economia industrială, ce caută să obțină cele mai bune rezultate cu un minim efort și o minimă investiție, prin aplicarea unor formule științifice și legi generale.

    Școala este răspunsul ideal la necesitățile clasei muncitoare, cu aceiași industriași ai sec.XIX. (Andrew Carniege, J.P. Morgan, John Rockefeller, Henry Ford, ) care au finanțat școlarizarea obligatorie, prin fundațiile lor.
    Ce facem cu copiii muncitorilor aflați la muncă? Cum îi educăm, să învețe să citească, să-i facem muncitori inteligenți?”

    ”Educația, învățământul, continuă să fie același = un instrument pentru a forma muncitori utili sistemului, și un instrument cu care cultura să rămână aceeași, mereu repetându-se, ceea ce înseamnă păstrarea structurii actuale a societății. ”

    ”Școala s-a completat cu activități de cercetare, despre controlul comportamentului, propuneri de utopii sociale, până la teorii de superioritate a raselor. Nu e de mirare că primele state care-au adoptat sistemul prusian sau unul asemănător lui, au devenit, generații după generații, centre de xenofobie și naționalism extrem.

    Modelul de productivitate industrială pe bandă rulantă, era perfect pentru școală.
    EDUCAȚIA COPIILOR ERA COMPARATĂ CU OBȚINEREA PRODUSELOR INDUSTRIALE ȘI CA URMARE, ERAU NECESARE O SERIE DE ETAPE, ÎNTR-O ANUMITĂ ORDINE, PRIN SEPARAREA COPIILOR PE GENERAȚII, ÎN CLASE ȘCOLARE. În fiecare etapă, se urmăreau diferite elemente, conținuturi didactice ce asigurau succesul, gândite minuțios de experți.”

    (Nu aș fi de acord cu amestecarea generațiilor, decât în cazul în care un pici cu minte brici, se poate considera egal sau mai presus decât unul cu mai multe clase peste el! Atunci, da! Sau, pentru mintoșii doritori, să li se permită o zi/săptămână să participe la sălile de curs ale celor mari, preponderent acelor materii care-i interesează în mod deosebit!)

    ”Putem spune că profesorul este personajul conform căruia îi revine sarcina de a preda anumite conținuturi, DOAR pentru că cineva a luat această decizie, la un moment dat.”

    (Aha…o marionetă matură care are în/spre „formare”, marionetele mici de azi, pentru a le aduce la maturitate! Cu toate că sunt cazuri când, în ciuda impunerii unui anumit conținut, calitatea, forma, stilul profesorului să aibă efectul invers sistemului care-l propagă, adică să trezească viu interes pentru o materie (sau mai multe) elevilor, pentru că dascălul, pe lângă cunoștințe, noțiuni de pedagogie, și-a ales ”meseria” asta, nu pentru parale sau din comoditate, ci din VOCAȚIE!)

    ”Dar conținuturile programei școlare nu le pregătesc biologii, ȘI CURIOS, DE CELE MAI MULTE ORI, NU PROFESORII SUNT ACEIA CARE PREGĂTESC MATERIALELE, CI PERSONALUL ADMINISTRATIV, PERSOANE CE NU SUNT DIRECT IMPLICATE ÎN PROCESUL DE PREDARE.”

    (Aha…precum la noi cu secretarii de stat, președinții, miniștrii, managerii de spitale care, majoritatea nefiind de specialitate, confundă merele cu perele, ginecologia cu psihiatria, condusul ”de țară” cu condusul bicicletei Miței, dând iama precum vulpea în cotețul de găini, zburătăcind ”ordinea” și-așa destul de precară din ogradă, crezând că au dat de gâsca care face ouă de aur la comandă, în cântec de harpie, nu de harpă!)

    ”În acest lanț, o persoană este responsabilă de o mică parte a acestui proces, insuficient pentru a cunoaște mecanismul în totalitate, și persoanele în profunditate.”

    (Aha…ce va la genul ”prinde orbul, scoate-i ochii”! Deci, fiecare cu pătrățica lui, fără a avea imaginea tablei de joc, cel mult cunoscându-se pionii, caii ”de bătaie”, unii care trebuiesc puși la punct atunci când fac pe ”nebunii”, dar mai puțin regele sau regina din spatele cortinei! Cam cum e cu modelul Bugetului României – pe stil vechi, rusesc – VOIT NEÎNNOIT, ca să nu fie deslușit… veșnic insuficient, aproape MIC, dar suficient de generos și la pungă GROS pentru ușchiții care-l ”administrează” în al lor interes!)

     
  7. Magda 7 iulie 2016 at 21:46

    ”Este un profesor pe an, pe materie, pentru 30-40 de elevi, ajungând la finalul unui proces pur și simplu mecanic. Procesul de învățământ de azi, este de natură administrativă, elevii vin la școală, asistă la ore, profesorii predau (SAU REDAU?), elevii pleacă, profesorii pleacă, și ziua următoare se repetă ciclu. ”

    ”Un profesor este un funcționar la stat, căruia Statul îi spune: ”Dumneata trebuie să predai asta, asta și cu asta, și de forma aceasta.”

    ”Pentru că profesorul are prea multe ore de clasă, cu prea mulți copii, cu prea mulți copii, cărora le repetă aceleași lucruri, DAR cu prea puține ore de monitorizare individuală a elevului, și-atunci profesorul va monitoriza grupul.”

    ”Pentru că este evident, dacă am 30 de elevi, nu pot să le cer tuturor să facă aceleași lucruri, în același timp.”

    ”Acest sistem de organizare a muncii, ca un lanț de producție se numește TAILORISM (Taylorismul (grafiat și tailorism) este o teorie care fundamentează un sistem de organizare a muncii în cadrul căreia normele de muncă se stabilesc la nivelul muncitorilor cu cel mai ridicat randament și pe baza unor îmbunătățiri aduse muncii prin eliminarea mișcărilor inutile, prin aplicarea unor metode mai eficiente, a evidenței și controlului, ducând astfel la creșterea randamentului muncii. https://ro.wikipedia.org/wiki/Taylorism), și a fost aplicat atât în industrie, cât și în școli și armată, ori în diferite țări și culturi occidentale.

    Până nu demult, școlile aveau aceste norme de internat și cazarmă, recreația terminându-se cu un anunț anonim ce indica copiilor că trebuie să se oprească pe o anumită bucată din pavaj și să se alinieze, de la mic, la mare.

    ÎN ULTIMUL TIMP, ȘCOLILE S-AU CONSTRUIT DUPĂ MODELUL ÎNCHISORILOR ȘI-A UZINELOR, AVÂND CA ȘI PRIORITATE, ÎNDEPLINIREA REGULILOR ȘI CONTROLUL SOCIAL.

    ȘCOALA A FOST GÂNDITĂ PENTRU A ”FABRICA” CETĂȚENI ASCULTĂTORI, SUPUȘI ȘI EFICIENȚI, UNDE…ÎNCETUL CU ÎNCETUL, PERSOANELE SE TRANSFORMĂ ÎN CIFRE, NOTE ȘI STATISTICI.

    EXIGENȚELE ȘI PRESIUNEA SISTEMULUI DUC LA DEZUMANIZAREA TUTUROR, PENTRU CĂ NU SUNT AFECTAȚI NUMAI PROFESORII, ÎNVĂȚĂTORII, DIRECTORII SAU INSPECTORII ȘCOLARI. Suntem considerați grupuri omogene, ce trebuie să învățăm aceleași lucruri, obținând aceleași rezultate.”

    (Este vorba despre uniformizare, aplatizare, fără discrepanțe sau protuberanțe în tabloul general, generat de un Sistem ce vrea roboți care să acționeze sincron, fără întrebări, interpretări și fără minte pusă la contribuție, DECÂT dacă eficientizează procesul de reeducare pentru căpoșii care se pun pe picioarele dindărăt, fiind liberi-cugetători!
    În schimb, dacă fiecare este lăsat să-și spună părerea, nu gândind alții pentru el/ea, contribuind astfel la sărirea pe o treaptă superioară de evoluție pentru binele personal sau general, nu prin stagnare, situația generală ar fi alta…pentru că, chiar dacă nu urci, stagnarea devine involuție ce anunță în/din timp o revoluție, pentru că spiritul uman nu poate fi ținut pe loc și-atunci face ce face, și rupe lanțul de la cușcă!
    D-aia vezi răzvrătiți de toate gradele și la toate vârstele, căzuți în extremis – fiind certați rău cu societatea înregimentată care nu iese din pasul cadențat, iese din ea brutal, delimitându-se de ea…așa vezi oameni geniali ai străzii, ori prin pușcării. Iar eficiența aglomerării de copii într-un sistem Spartan, de cazarmă…în sens fizic, nu spiritual, ar avea sens dacă toată lumea s-ar aduna FIRESC la un loc, dintr-o solidaritate umană, dintr-o afinitate de percepție și de foame de cunoaștere incintantă, în care schimbul de informații, cunoștințe adiacente, duc la obținerea unor rezultate ce se succed, curg în șuvoi din mințile și gurile celorlalți, făcând conexiuni, născând idei noi, soluții la probleme, etc…ce poate fi mai revigorant și energizant?)

     
  8. Magda 8 iulie 2016 at 15:08

    ”Toți trebuie să știm aceleași lucruri. În ciuda fapului că noi, adulții nu știm toți aceleași lucruri, în ciuda faptului că avem meserii diferite. La școală, toată lumea vrea să facă același lucru și la fel de bine. ”

    ”Atunci școala nu are capacitatea de a răspunde necesităților individuale, pentru că ȘCOALA INSTRUIEȘTE, ESTE UN CENTRU DE INSTRUCȚIE, ASTA ESTE CEEA CE FACE. Cel ce nu învață, rămâne repetent, aceasta e realitatea.”

    ”Într-un fel, sistemul educativ este un sistem de excludere socială: selecționează tipul de persoană ce ajunge la facultate pentru a putea face parte dintr-o așa-numită elită care domină societățile comerciale, sistemele de producție, sistemul economic, de comunicație, etc..și alte persoane care nu se pot integra corespunzător situației, sunt destinate a desfășura activități precare, pentru că nu vor avea studiile necesare pentru acele posturi menționate anterior.”

    ”STATUL ȘI SISTEMUL, nu sunt preocupate pentru asta…sincer, NU LE PREOCUPĂ FIINȚA UMANĂ CA PERSOANĂ, CA INDIVID…și-n aceste condiții, ORICE EDUCAȚIE CARE CAUTĂ ALTCEVA, TREBUIE INTERZISĂ. ”

    ”Adevărul este că esența școlii prusiene este adânc înfiripată în structura școlară actuală: testele standard, separarea pe vârste, orele obligatorii, PROGRAMELE ȘCOLARE RUPTE DE REALITATE, sistemul de notare, presiunile asupra profesorilor și-a elevilor, pedeapsa, orarele stricte, separarea de comunitate, toată-acestă structură verticală! Școala, ca instituție, este închisă lumii exterioare.”

    ”Îți explicam titlul cărții mele ”Harta școlară a teritoriului educativ”, pentru a indica fabula cartografului de care povestește Borges că începe să facă harta unui anumit teritoriu, entuziasmat, încercând s-o realizeze cât mai bine. În final, harta ia locul teritoriului. În prezent, școala s-a închis, este înlăuntrul hărții. Ce învață?! Adevăruri ce sunt în hartă, și NU în teritoriu.”

    (adică noțiuni care NU MAI AU CORESPONDENT ÎN REALITATEA VREMURILOR PREZENTE, în multele ”meserii” apuse și neînviate din pricina avansării tehnologiilor, ori datorită particularității fiecărui individ în parte care, fie nativ, fie din opțiune/dorință de învățare a altor cunoștințe decât cele băgate pe gât…nu poate NICI pricepe, NICI învăța ceea ce nu-l interesează sau, chiar urăște, că doar nu toți vor să fie mecanici, electricieni, prelucrători prin așchiere, metalurgi, etc….cizmari am avut conducere și-am văzut ce-a ieșit când s-au pus să bage țara după propriul calapod, ori ”doctori-ingineri” de renume ”mondial” confundând borcanele cu suc de roșii cu zacusca de vinete, c-așa i-a sugerat hârtia de turnesol când și-a pus-o pe limbă, cum că nu-i acidă în cerul gurii, decât la minte(a) puțină și îngâmfată!)

    ”ȘCOALA NU ESTE SINONIMĂ CU EDUCAȚIA. Școala ar putea fi o hartă mai veche a înțelepciunii, dar EDUCAȚIA ESTE TERITORIUL UNDE SE ÎNVAȚĂ TOTUL.
    Ce-nseamnă o bună educație?
    Cât mai mulți copii care să depășească standardele de calitate?
    Să aibă cunoștințe și abilități care nu-i interesează?
    Să învingă barierele puse de alții? Nu era obiectivul educației o bună calitate a vieții?
    Să uităm un moment tot ce știm despre educație, despre forma de a înțelege școala, despre tot ni s-a spus că trebuie să învățăm în viață, și ce trebuie să ne învățăm copiii.”

    ”Să începem să vedem fiecare lucru ca și cum nu l-am fi văzut vreodată. Vreau să spun – fiecare faptă, atitudine, fiecare obicei, ca și cum am face lucrurile cum le făceam doar pentru că așa au fost făcute dintotdeauna. Cum le-am face azi? Să o luăm de la capăt. ”

    Din nou în sala de clasă, cu același profesor și cei doi elevi discutând despre ceea ce ar trebui spus sau nu, cu privire la ”experimentul” școlii:
    -Să vedem…copii, trebuie să înțelegeți că discursul vostru poate fi incomod pentru anumite persoane.
    -De acord, bine, dar este ceea ce-am simțit…de aceea l-am scris așa. De ce nu-l putem citi așa? (zice băiatul.)
    -Sunt cuvintele noastre, ceea ce gândim, care e problema???(întreabă fata)
    -Nu, nu, nu, oprește-te! (ceartă).
    -Oprește-te, oprește-te puțin Martin, pentru că te cunosc. Te deranjează totul în această școală: te deranjez eu, te deranjează profesorii. Te cunosc bine.
    -Nu, Dvs.nu mă cunoașteți pe mine.
    -Ba te cunosc!
    -Nu, nu mă cunoști.

    Apare un citat al Mariei Montessori: ”Nu mă urmăriți pe mine, urmăriți copilul”.

    ”Noi nu vrem să fim învățători, vrem să fim educatori. Asta e ușor. Ce e greu, este a ajuta în dezvoltarea normală a unei persoane. Dacă eu vreau acest lucru, trebuie să cunosc omul interior, intrinsec. Ce capacități are? La ce vârste încep să se manifeste?”

    ” Dar nu se urmărește copilul. Nu se observă copilul. Nu se cunoaște de fapt copilul, fiecare în particular, ci se cunoaște foarte bine teoria. Și-atunci, e ca și cum un adult știe ce trebuie să facă copilul, dar nu vede clar realitatea.”

    ”Cu alte cuvinte, în centrul acestei educații, este copilul. Atunci înseamnă că se ia în considerare necesitățile sale, și NU necesitățile noastre de adulți. TINERII, ÎNCĂ DE LA NAȘTERE, AU ACEASTĂ CAPACITATE DE A CREA…SUNT CREATIVI, OBSERVATORI ȘI CURIOȘI. Și la școală se pot întâmpla două lucruri: fie că acest proces să fie însoțit de activități în vederea dezvoltării acestei capacități, sau să apară o frustrare a acestuia.”

    ”De fapt, am putea spune că ființa umană are o înclinație spre a învăța. CHIAR SE POATE AFIRMA CĂ OMUL NU ARE NICI UN MERIT ÎN PROCESUL DE ÎNVĂȚARE. MAI MULT, NU POATE SĂ NU ÎNVEȚE!” (Adică, învață pur și simplu din experiența proprie sau a altora, mai ales dacă aceasta provoacă durere (ca să se ferească), sau plăcere, încântare….ceea ce duce la un moment dat, la o auto-școlarizare și perfecționare, tocmai din necesitatea imperioasă spusă de unul dintre profesori că ”nu poate să nu învețe”, măcar din curiozitate, no? 🙂

     
  9. Magda 9 iulie 2016 at 18:33

    ”E evident. Tot timpul se întreabă: ”De ce e așa?”. Nu e necesar să-l înveți să pună întrebări, face parte din felul lui de-a fi. E de ajuns că are organe sensitive și percepe, nu-i așa? E de ajuns că are creierul său și gândește, raționează, își imaginează, creează. ”

    ”Dar la școală, se reușește reducerea lui la tăcere. În acest fel, dacă observi cu atenție, pe măsură ce copiii cresc, își pierd curiozitatea și cheful de a învăța. Un copil de 12 ani, cu greu, după terminarea orelor ia o carte în mână, sunt foarte puțini cei care fac asta pentru că și-au pierdut toată curiozitatea de a învăța.”

    (Normal! Vede un învățător/profesor/educator care bate câmpii pe un ton EGAL, el însuși plictisit de moarte, dar luându-și rolul în serios pentru mizeria aia de bani…suportându-se pe el dar și sistemul cu stoicism, aș zice cu răbdare de vită care, una a crezut despre predare și învățământ, și alta fumează în realitate la o clasă de predare (REDARE…) de zici că-i pe pilot automat de-atâta repetat ceea ce e scris oricum în manualele-alea de rahat (pe deasupra și alternativ)! Și-apoi, dacă lecția nu este făcută să le succite interesul, este firesc ca ei, copiii, să aibă senzația de corvoadă întinsă de la școală până acasă unde, pregătitori (meditatori) puși de părinți, îi obligă la aceași corvoadă de memorat papagalicește!)

    ”Mintea unui copil are calități superioare pentru a învăța în comparație cu a unui adult, pentru că este făcută pentru a capta ceea ce i se prezintă, creînd cu mintea sa și construindu-se pe sine. În câțiva ani învață să-și controleze corpul, poate vorbi în câteva limbi, înțelege regulile naturii și caracteristicile culturii sale. TOT ACEST COMPLEX ȘI MINUNAT PROCES, SE ÎNTÂMPLĂ INCONȘTIENT. ESTE ÎNVĂȚAT FĂRĂ PREA MARE EFORT, DE UNUL SINGUR.”

    (Ăsta-i cuvântul magic – SINGUR! Învață singur, ca de la sine…explicațiile adiacente ce vin din partea celor mari, ar trebui să vină NUMAI dacă copilul cere lămuriri suplimentare pe un subiect anume și/sau extinderi ale cunoștințelor sale despre viață, despre sine, despre lume…unele abia aflate/simțite/sesizate, NU prin obligativitatea reținerii unor termeni și cunoștințe venite din partea adulților în avalanșă 8h/zi (plus acasă), fără concursul și conlucrarea celor mici, puși în bancă sau la colț (coercitiv), efectul fiind INVERS PROPORȚIONAL cu ceea ce se vrea de la ei, prin ”BINELE” băgat pe gât cu forța, când cei mari dau năvală peste cei mici, neinvitați, și vorbind neîntrebați! Paradoxal, dar așa este!
    Nici n-apucă să se așeze în ființa lor ceea ce percep din cunoașterea mediului înconjurător, că-s luați cu asalt ”la baionetă” să facă față unui flux de informații care-i năucesc, sesizând programul școlar, materiile, profesorii care-i testează și-i înregimentează, ca fiind într-un război permanent cu ei, și NU aliații lor întru cunoaștere.
    Școala văzută de către copii ȘI în sens pozitiv (poate singurul…) este sesizată numai din perspectiva întâlnirii cu cei de vârsta lor unde, asistă complice la supliciul de fiecare zi, în ”virtutea” unor tovarăși/tovărășii de suferință adunați la grămadă, formând grupuri de camarazi și/sau prieteni rămase adesea, PE VIAȚĂ!
    Poate dacă copiii și-ar vedea părinții că-s studioși din fire având o bibliotecă cu cărți, nu cu bibelouri și mileuri, că citesc adesea, nu uitându-se numai la televizor sau ascultând manele… din dorința de copiere a ”modelului” de-acasă, alături de explicațiile părinților cum că ”cine are carte, are parte” de multe lucruri bune la maturitate (din multe puncte de vedere), atunci și copiii ar accepta statul în bancă la școală…de nevoie, explicațiile, teoriile profesorilor, știind că vin ei acasă unde se vor (re)compensa prin lecturarea a ceea ce la place lor sau pur și simplu prin joacă, că doar-s copii deocamdată! )

    ”Dintre lucrurile care se învață la școală, FOARTE PUȚINE NE SUNT NECESARE ÎN VIAȚA DE ZI CU ZI. ”

    ”E posibil ca școala să fie utilă, DAR NU NECESARĂ!. Cred că poate fi utilă societății, dar putem renunța la ea.”
    (De acord!
    1. Ea să fie necesară acolo unde sunt/există părinți analfabeți, reduși mintal, drogați, defazați, despărțiți, amorali sau imorali, în felul ăsta salvând niște copii de la perpetuarea imbecilității din tată-n fiu!
    2. Pentru intrarea în mediul universitar în vederea absolvirii acestuia, ar trebui să afișeze un barem de cunoștințe/anumit domeniu, fiind imperios necesară verificarea cunoștințelor de anatomie, biologie, chimie, fizică, matematică sau mai știu eu ce, pentru cine-și permite ca, după învățarea-acasă a alfabetului, socotitului, SPECIALIZAREA ce se vrea a fi urmată de către copil/adolescent/tânăr, s-o dea pregătitorul (meditatorul) care l-a familiarizat cu subiectul!
    3. Pentru alfabetizare și reguli de bază, părinții sunt suficienți! Dacă-și iubesc copiii și i-au făcut nu de-amorul artei, din pricini egoiste, lăsând guvernanta să le suplinească prezența și implicarea în procesul de educare și învățare a propriilor copii, rolul acesteia fiind redus la simpla prezență a unei bătrâne analfabete cu rol de zbir-supraveghetor până la venirea lor de la serviciu, apoi pasând ”obligativitatea” (sau pisica) celor de la școală care ”trebuie” să-i scoată cuminți ca mieii și deștepți ca Einstein-ii, mirându-se că ies ignoranți (proști) ca noaptea și neastâmpărați ca iezii!
    Am observant că părinții se bucură că pot pasa ore întregi din timpul pe care ar trebui să și-l petreacă cu copilul lor – televizorului, calculatorului, școlii, străzii, străinilor în general!
    Dar se înfurie și se supără pe școală, pe viață, pe lume…că nu știu la un moment dat pe cine au la ușă!
    Și ei realizează conflictul creat prin (auto)îndepărtare de copilul lor ȘI datorită tehnologiei și/sau a ”lipsei” de timp petrecut cu ei, a școlii care-i ține mai mult sub regim de semi-internat…dar tac, încuviințează și se fac COMPLICI la acest joc murdar și ineficient! )

    ”Pentru că putem trăi fără a ști algoritmi, însă nu putem trăi fără a ști să stabilim relații interumane, sau să mergem fără a ști să utilizăm diferite unelte. Toate acestea copiii le învață prin joc. Copiii, încă de la naștere au această abilitate de a se creea pe ei înșiși, învățând din ceea ce-i înconjoară, prin joc și explorare. Copiii absorb cultura, copiii învață de la părinți, și asta se remarcă prin limbaj.”

    (Ei, tocmai perioada asta exprimată prin joc și explorare, din comoditate și egoism, părinții, mai ales mama, o refuză! Nu vor să (mai) stea și să urmărească evoluția micului geniu care, pe lângă susținerea mental-informativă, comunicativă, nu numai afectivă, având grijă de el când e mic/ă, prin prezență și implicare, nu va mai avea grija lui/ei atunci când devine mare…fiindcă a fost ”înțărcat” la timp și în privința afecțiunii, iubirii, învățând la rându-i să dăruiască, să iubească, dar și să fie un om care știe ce vrea de la sine, de la viață și de la ceilalți. NU un fricos, un temător , speriat de viață și de ceilalți… )

    ”Numerele, literele și cuvintele se găsesc în contextul culturii umane….și-atunci, ei învață. La fel cum învață să meargă…. pentru că adulții merg.” (Adică este vorba despre un mimetism involuntar care se transformă în deprindere, obișnuință…ceva normal!)

    ”Cu alte cuvinte, un om când se naște, biologia nu-l obligă să fie om. Pentru asta, ARE NEVOIE SĂ SE NASCĂ ÎNTR-UN CONTEXT UMAN. Tot ce ne înconjoară, ne influențează enorm în procesul învățării = timpul, spațiul, atitudinea familiei noastre, emoțiile, gusturile, obiceiurile. Totul face parte din acest ambient cu care ne construim pe noi înșine. Întrebarea este atunci: CE CONTEXT OFERIM COPIILOR ÎN VEDEREA DEZVOLTĂRII LOR ÎN ACEST MOD? Copilul intră, și intră într-un mediu dogmatic. ”Ia loc aici”, ”Stai aici 6-7 ore”. Îngrozitor! ”

    ”Într-o familie fragilă din punct de vedere emoțional, nivelele de agresiune sunt foarte ridicate, iar copilul va fi probabil foarte violent. Nu va fi neapărat violent, nu vreau să spun asta, dar vorbim de medii violente, iar VIOLENȚA SE COPIE FOARTE UȘOR. ”

    ”Copilul va oferi ceea ce primește. Tocmai de aceea trebuie să încurajăm relațiile de prietenie, relații mult mai profunde în clasă.”

    ”Cercetările arată că în prezent, la vârsta de 5ani, 98% dintre copii, pot fi considerați genii. Sunt curioși, creativi și au capacitatea de a gândi în diverse moduri, rezolva probleme…cu alte cuvinte – AU MINTEA DESCHISĂ! Problemă este că, 15 ani mai târziu, doar 10% dintre copii păstrează aceste capacități. ”

    (Deci, Dumnezeu îi înzestrează pe toți cu minte ascuțită de genii, numai că mediul ambiant – familia, școala, societatea – îi îndobitocesc sau îi fac să stagneze! Acest lucru nu s-ar întâmpla în ceea ce-i privește, dacă nu ar accepta Matrix-ul servit cu lingurița, precum picătura chinezească , să le stăpânească în întregime ADN-ul la maturitate, intrându-le până-n sânge! Cine vrea să de auto-depășească, POATE! Numai să vrea! Știi să scri și să citești, nu-ți trebuie altceva! Termenul de auto-didact nu trebuie exclus din viața nimănui, niciodată! Din hobby-uri se pot naște/renaște adevărate vocații, chiar dacă au fost îngropate la tinerețe sau nu ți le-au descoperit părinții sau profesorii.)

     
  10. Magda 9 iulie 2016 at 21:18

    ”Ceea ce vreau să spun este că, dincolo de ceea ce numim minte, în lumea conștiinței, toți suntem genii. De fapt, cadrele didactice trebuie să învețe elevii să-și deschidă porțile minții, să iasă toate cunoștințele, toată creativitatea și spiritul de geniu cu care toți suntem dotați. ”

    ”Dacă ne uităm la toate personalitățile istoriei – bărbați și femei – ne dăm seama că toți au fost niște visători, cu o imaginație bogată. UMANITATEA ESTE REZULTATUL MIILOR DE ANI DE EVOLUȚIE ȘI ADAPTARE CONTINUĂ LA CONDIȚIILE NATURALE. ”

    (Bine zis! ”adaptare” la condițiile naturale, dar când acestea devin ne-naturale prin tehnologizare excesivă, venite tot pe calea visării, imaginației, cum e?!
    De-aia l-aș contrazice pe cel de dinaintea ăstuia care zicea că toți am fi genii la nivelul conștiinței.
    NU, nu suntem, atâta timp cât o descoperire, inovare, este folosită împotriva umanității ori a libertății individuale….fiindcă (CON)ȘTIINȚA – adică con-lucrarea dimpreună cu Dumnezeu, prin Glasul Său cu omul, creația Sa, i-a fost dat ca să se ridice la de la Chipul Lui ȘI la Asemănarea cu EL, netrebuind să-și folosească Chipul Lui Dumnezeu din el (rațiunea, voința și afectele) decât prin prisma viitoarei Asemănări cu El!
    Și Alfred Nobel când a inventat dinamita în 1866, NU s-a gândit că scopul detonării ei va fi doar pentru a ajuta la demolare/surpare spre ușurarea muncitorilor, ci și în scop militar, în special pentru omorârea ”inamicilor”…)

    ”Avem în noi acele capacități care ne-au ajutat să supraviețuim, să ne transformăm și să ne dezvoltăm. Începând de la a mânca când ne e foame, până la acea curiozitate internă a copilului de a explora lumea. Acest potențial așteaptă să-l lăsăm să se manifeste. ”

    (Și nu numai…potențialul nativ (sau dobândit), trebuie continuat toată viața. D-aia maturii, în ochii celor mai mici ca ei par naivi, proști sau primitivi, pentru că adulții, odată ce-au scăpat din chingile părinților și-a școlii, se culcă pe urechea dreaptă, mărginindu-se la lucruri strict animalice, complăcându-se zi de zi, într-un automatism de mașină. Factorul spiritual o dată dobândit și-l acoperă, fără vreo creștere în (re)cunoaștere a ceea ce-au descoperit, experimentat alții înaintea lor. D-aia ai senzația uneori că NU ai oameni în fața ta, ci specii sau subspecii care doar se reproduc, aducând în lume urmași de același ”calibru” , ce manifestă aceeași mică și ordinară măsură.)

    ”La copii, potențialul îl vedem în jocul spontan, la adolescenții de azi prin nonconformism și prin dorința de a schimba realitatea. DE CE VREM SĂ ELIMINĂM SPONTANEITATEA LOR ȘI SĂ PEDEPSIM ABATERILE DE LA REGULI, CÂND ACESTEA SUNT ELEMENTELE INTERNE NECESARE DEZVOLTĂRII INDIVIDUALE?”
    ”Copiii au un maestru interior, mai ales în primii ani de viață, ce îi impinge spre a învăța, spre a descoperi, spre a se mișca, un impuls spre a participa, a lucra, A REPETA COMPORTAMENTE, ce îi spune când nu mai trebuie să repete un lucru pentru că și l-a însușit. ”

    ”Dacă observăm comportamentul copiilor, ne dăm seama că utilizează criterii asemănătoare cercetătorilor, s-ar putea spune…același! Desigur, în diferite nivele de complexitate, nu? Dar nu există copil să nu fie organizat în procesul de observare, nu există fetiță care, când observă, să nu realizeze un experiment. ”

    ”Cum să facem cacsă devină mai creativi? Ei déjà sunt, unicul lucrul pe care îl putem face , e să le oferim posibilitatea de a se expresa în diferite moduri. ”

    ”Dacă o facem, mâine vor fi cercetători, vor fi artiști. TREBUIE LĂSAȚI. ”

    Iar spre sala de clasă, cu același profesor și aceiași doi adolescenți, în legătură cu experimentul:
    -Gata Martin, las-o baltă! Să vedem, ce câștigi cu asta? – întreabă fata, mergând pe hol spre clasa unde sunt directoarea și profesorul care spune directoarei:
    -Ei pun problema notelor, de exemplu. Spun că pe noi ne interesează doar nota finală și că nu ne interesează dacă studiază sau nu, dacă învață sau nu!

    Iar pe hol, fata întrebându-l pe Martin:
    -Spune Martin!
    -Bine, ce câștig eu?! Asta simt.
    -De ce nu puteți înțelege?
    În sala de clasă, profesorul vorbind cu directoarea:
    -Și, într-un fel îi facem să se întreacă între ei ca-ntr-un concurs.
    -Dvs.gândiți la fel?
    -Uite, nu cred că e un punct de vedere greșit, așa de rău. Evident, ceva în structura școlii nu e bine.
    -Uite Javier, cred că ceea ce le face rău elevilor, se găsește în societate. Și în condițiile date, cel mai bun lucru este să vină la școală, nu crezi?
    -Bine, dar asta e prea mult.
    -Nu mai știu…
    Cei doi intră în clasă:
    -Scuzați!
    -Da!
    -Aici e tot ce-am învățat în cei cinci ani de școală. (arată trântind pe masă un biblioraft cam jegos și cam ….subțire 🙂 Știți ce se va întâmpla cu asta? (arată spre biblioraft). O SĂ UIT TOTUL. Și încă ceva: DEJA AM UITAT! (strâmbă șugubăt din nas…)

    (Aici vorbește de fapt despre o AUTOAMĂGIRE RECIPROCĂ, simțită și de-o parte și de alta a baricadei! Adică și din partea profesorilor că FAC CEVA, și din partea elevilor că și-au însușit CEVA!
    Clar este că sistemul, ca să fie eficient, trebuie schimbată în primul rând mentalitatea – și-a părinților care au prea multe așteptări din partea copiilor și-a școlii, și-a profesorilor care știu aproape pe dinafară manualele…făcute de alții, de la administrativ!
    La fel, în ceea ce privește modalitatea de predare unde, pentru a exprima dobândirea/însușirea de cunoștințe sau abilități din partea elevilor datorită calității predării profesorilor, NU mai trebuiesc acordate note sau calificative pentru că incintă la competiție și-automat război (pentru dobândirea lor), ci luat totul sub forma de joc interactiv din pricină de curiozitate și bucurie în descoperirea de lucruri noi și folositoare!
    Dacă s-ar ajunge la așa-ceva, la o calitate de predat/recepționat fără constrângeri, pedepse morale sau corporale, alături de o informația multă, abuzivă, total neproductivă, oamenii de mâine ar fi/vor fi minunați, capabili să schimbe societatea care, la ora actuală, nu le oferă cadrul optim de dezvoltare pe verticală decât pe orizontală, prin frecușuri și animozități născute dintr-o competitivitate acerbă ce conduce la însingurare, individualizare și egoism încă de pe băncile școlii acceptate ca REFUGIU din pricina societății care-a trecut la rându-i….pe la școală! Amuzant pe undeva, nu?)

     
  11. Magda 9 iulie 2016 at 22:23

    PAULO FREIRE: ”A studia, nu înseamnă a memora ideile, ci a le creea și recreea continuu” (îmi place ce-a zis nenea ăsta.)

    ”Și-atunci educația începe așa. Credem că, din ce în ce mai multă informație este necesară. Întrebarea pe care mi-o pun, este: Cât din ceea ce-am învățat în școala primară ne aducem aminte? Cât ne aducem aminte din materiile învățate în gimnaziu? Cât ne aducem aminte din ce am fost învățați în școala primară? Dar din liceu? ”

    ”Modul în care sunt introduse cunoștințele nu motivează pe nimeni. Și elevul că ceea ce trebuie să facă este să repete, să repete până-i intră-n cap. ”

    Arată o profesoară care îi pune să repete în cor după ea – rar, cuvânt după cuvânt! Cred că vrea astfel să le bage informația până-n subconștient, ca la zombi! Ori vrea astfel, să-i mai trezească din plictiseală…

    ”Când eu repet, când eu repet, când mi se spune ceea ce trebuie să repet, mă transform într-o persoană CE DOAR REPETĂ!
    Dacă se înțelege sau nu, nu pare a fi important, pentru că ce contează este să se repete exact cum a fost spus inițial.”
    (Carevasăzică, atât profesorii, cât și elevii, sunt supuși unui tir de redare dementă, mot-a-mot, PÂNĂ LA PIERDEREA SENSULUI CUVINTELOR, DECI SUNT ÎMPINȘI SPRE UN PARADOX, NU? 🙂

    ”Dacă cer unui copil mai mult decât poate să dea, încep să creez stres. A învăța devine plictisitor, un proces dificil și nu mă mai preocupă să învăț.”

    ”Tot ceea ce poți învăța zi de zi la școală, trece într-un plan secund dacă nu vine dintr-o decizie proprie, dintr-o opțiune personală. Sunt cunoștințe reci, sunt cuvinte care se uită cu timpul.” (nenea ăsta a zis-o cel mai bine!)

    ”Informațiile din creierul nostru se pot stoca într-o carte sau un calculator. Dar A ÎNȚELEGE este instrumentul în continuă dezvoltare, cu caracteristici unice, variabile pentru fiecare dintre noi în parte, ce ajută la a crea și stabili relații între idei, și în acest mod se rezolvă probleme și se vor dobândesc noi cunoștințe.”

    ”Copiii nu sunt automați, ce copie și repetă lucrurile, ceea ce defapt se întâmplă, este că sunt conștienți de ceea ce fac. Această idee și-o va însuși ca pe ceva legat de existența sa. DACĂ NU SE ÎNVAȚĂ CU PLĂCERE, NU EXISTĂ UN PROCES DE ÎNVĂȚARE AEVĂRAT. ”

    ”Și mai ales geniul pe care îl avem în noi nu se poate manifesta ȘI nu poate fi împărtășit profesorilor și colegilor.”

    ”Învățarea adevărată, profundă, se realizează când e bazată pe INTERES, VOINȚĂ PROPRIE, CURIOZITATE, CÂND ÎNCEPE DINCOLO DE RAȚIUNE. (Ups! Sună frumos, sună periculos  ) Înseamnă mai mult decât a analiza sau relaționa conceptele. A învăța implică un proces profund, în care se creează relații între persoană și mediul în care trăiește, conform UNUI PRINCIPIU DIN NEUROLOGIE: ”CE ÎI PLACE CEL MAI MULT CREIERULUI UMAN ESTE SĂ CUNOASCĂ, DAR ÎN SPIRITUL JOCULUI, CU DRAG, BUCUROS, ȘI DIN TOATĂ INIMA” (Superrr spus!)

    ”Am pornit de la creierul emoțional pentru a ajunge la cel rațional, și aceasta este calea cea bună, cea mai completă.” (Oare?! N-a stabilit Daniel Goleman în ”Inteligența emoțională” că nu-i suficient să ai IQ-ul de nu știu cât, dacă EQ-ul nu este suficient dezvoltat?)”
    ”Se întâmplă ceva fantastic în momentul descoperirii, care este momentul învățării. Acel copil nu va mai uita niciodată când înțelege ”DE CE?”

    ”În trecut, informațiile se găseau în biblioteci și universități. A avea acces la ele, era important pentru a învăța. Astăzi, există un acces liber la informație, există biblioteci virtuale, ceea ce face ca informația să fie accesibilă tuturor, dar și actualizată permanent.”

    ”Ceea ce se învață la școală azi, în cei patru ani până când copilul termină școala, CUNOȘTINȚELE NU VOR MAI FI ACTUALE.”

    ”Educația a intrat să facă parte din activitatea școlară, și s-au pierdut criteriile naturii umane. Astăzi citim conceptele, principiile din cărți și, cum majoritatea sunt adevărate, DE CE SĂ ÎNCERC SĂ LE CONTRAZIC? (insinuantă, dar bine-venită provocarea…:)
    Dar în acest mod reducem importanța procesului de educativ care înseamnă descoperire, și nu învățarea unor adevăruri prezentate.”

    (Poate mă repet, dar educația o fac părinții, nu profesorii, domnule! Așa-zisul proces educativ… o parte, o fărâmă infinitezimală venită la modul acceptabil și neintruziv-agresiv din partea cadrului didactic ce ar reprezenta acea corecție a informației captată de către elev/i în procesul învățării, să se facă numai DACĂ se sesizează a fi fost înțeleasă/interpretată și înmagazinată greșit în creierul elevului/ei.)

     
  12. Magda 10 iulie 2016 at 22:29

    ”Nu se vor mai lua lucrurile pur și simplu, ci vor fi prezentate și în același timp ne vom putea îndoi de ele și cercetate împreună, nu-i așa?” (Așa ar fi ideal!)

    Arată printr-un film de desen animat cum se distruge creativitatea celor mici, prin neîncurajarea inventivității lor. Arată cum MINGEA FĂCUTĂ ÎN CASĂ ori CASA VECINULUI făcute din hârtie și date spre cercetare celor maturi, acestea sunt privite cu dispreț și aruncate la coșul de gunoi. Apoi arată cum vine părintele și-i oferă copilului cadou O MINGE CUMPĂRATĂ, sau o casă, care-i perfectă pentru el, NU și pentru puștiul care se bucura în sinea lui de propria-i creație. Deci, de vină părinții!

    ”Ceea ce trebuie învățat, se învață practicând.”
    ”Omul învață întotdeauna din experiența proprie. ÎNVAȚĂ CU GREU CEEA CE NU FACE SAU REALIZEAZĂ EL. ÎNTÂI E ACȚIUNEA, MAI APOI CUNOAȘTEREA.”

    ”Câteodată, privim motricitatea ca pe ceva nefavorabil, dar motilitatea, mișcarea, are legătură cu partea cunoașterii. Jocul e o provocare necunoscută. O necunoscută ce se poate afla, pentru că un copil când se joacă, se așează în fața problemei, și pleacă de la ideea că se pune ceva în mișcare, iar în educație, totdeauna punem lucrurile în mișcare. ”

    ”În casa unchiului-școală, cum o numesc eu, venim să învățăm, nu doar să ne jucăm, dar prin joc se învață multe lucruri. Învățăm prin intermediul orelor în mijlocul naturii, căutăm, explorăm, găsim, experimentăm singuri.”

    ”Când copiii se conectează cu natura, totul e mult mai ușor. A merge la această școală e o plăcere, pentru că în fiecare zi avem atâtea lucruri noi de experimentat, de cercetat, de a mulțumi că trăim. ”

    ”Rolul profesorului va fi în permanență acela de a descoperi împreună tainele, misterele, de a arăta acele enigme ale naturii care, deși au fost descrise de știință, sunt noi pentru copii. În așa fel incât să surprindă învățăceii și să-i facă să caute o explicație.”

    ”A existat o mișcare ce s-a numit școală activă, unde copilul era cel care realiza activități. Acest lucru nu e nou, a fost descris de Piaget în anii 50, dar nu se pune în practică pentru că se consideră inutil.”

    ”La începutul sec.XX au apărut în toată lumea diverse mișcări în pedagogie, orientate spre procese educative bazate acțiune, mișcare, pe libertatea copilului și autonomia învățării, reorganizând întreaga structură a școlii tradiționale. Dar, la jumătatea secolului trecut, toate aceste idei reformatoare încep să cadă în uitare, de frica statelor totalitare. Metodele au în centrul atenției, copilul. Amintim aici: MONTESSORI, WALDORF…”

    ”Trebuie să existe obiecte fizice, obiecte concrete pe care copilul să le atingă, să facă experiențe. În învățarea de bază, totul trebuie să fie obiectiv, exact, folosind material concret. Copilul își va da seama singur pe măsură ce greșește, pentru că materialul îl ajută să se corecteze, și NU adultul va fi cel care îi va îndreapta greșelile. Copilul trebuie să fie cel care își îndreaptă singur greșelile. Există deasemenea și corectarea din partea altor copii.”

    ”Cred că din punct de vedere educativ, greșelile și erorile sunt bine venite. De fapt, în știință, sunt mai multe erori și greșeli decât rezultate favorabile. E-adevărat că se avansează când se reușește ceva, dar erorile sunt cele care ajută cercetătorii să obțină rezultatele dorite.”

    ”Copiii ar trebui să zică: ”Nu contează dacă am greșit, pentru că vreau să învăț, pentru că nimeni nu câștigă sau pierde, suntem aici pentru a ne îmbunătăți cunoștințele”
    (Nenea ăsta vorbește despre un stadiu de maturitate al copilului, posibil, numai în măsura în care a trecut deja o generație de oameni care au schimbat idei, mentalități…iar copiii lor sunt născuți, crescuți într-o stare normală, de armonie, de altruism…în care acceptă sărirea din treaptă în treaptă spre evoluție, NU arzând treptele cunoașterii, care le poate arde creierul!)

    ”Cel ce a inventat becul, a greșit de mii de ori până să-l facă să funcționeze. Când a fost întrebat de un ziarist cum se simțea după mii de încercări eșuate, el a răspuns: ”Nu am greșit de o mie de ori, becul electric este o invenție compusă dintr-o mie de pași.” (tare răspunsul! Deci, atâția ”pași” trebuiau parcurși pentru a se aprinde filamentul…becului, dar mai întâi a creierului 

    ”Ca și descoperirile științifice, educația informală este rezultatul unui proces haotic în care omul este cel care caută ORDINEA LOGICĂ A LUCRURILOR, TRECÂND DE LA HAOS, LA ORGANIZARE. Dar această învățare se naște din întrebarea făcută în haos, NU din răspunsul găsit în organizare. ”

    (Adică haosul ne pune rotițele-n mișcare spre a ieși din el, iar răspunsul ieșirii din haos spre firesc, ordine și-armonizare, reprezintă procesul de învățare (de minte) spre a nu se mai ajunge iar la haos, sau la un altul, dacă răspunsul ieșirii din el n-a fost valid, complet, acoperind toată aria de posibilități/probabilități de (re)intrare într-o gaură neagră, aparent fără de ieșire).

     
  13. Magda 11 iulie 2016 at 16:28

    ”Societatea în care ne naștem, SOCIETATEA E CEA CARE NE TRANSFORMĂ ÎN IGNORANȚI, PENTRU CĂ NE DĂ RĂSPUNSURILE LA ACESTE ÎNTREBĂRI. Și ne dă răspunsuri gata făcute, în filozofie, în politică, chiar și în religie. ȘI AȘA SE DISTRUG ÎNTREBĂRILE ȘI CAPACITATEA DE A ÎNVĂȚA.

    (Nu chiar, depinde! Dacă unul/a scos o idee, un concept, el/ea ți-l ”vinde” ca bun…pentru judecata sa emisă în timpul lui, dar tu, cel de azi, cu mersul lucrurilor spre înainte, din păcate nu întotdeana ȘI în sensul cel bun sau corect, poți deforma informația care era validă iniţial ca punct de plecare, sau s-o anulezi fiindcă nu mai corespunde realității lumii de azi, negăsindu-și corespondentul în actualitate, ori să-i aduci îmbunătățiri semnificative dacă/unde e cazul…dar în privința religiei însă, este bine ca măcar în privința ei să lași lucrurile așa cum au fost preluate din moși-strămoși, ca punct de sprijin adevărat pentru societatea bolnavă (ca să nu zic nebună de azi…), cel puțin din punct de vedere ortodox unde, nu mai ai NIMIC de răsucit pe fațete sau de înlocuit, pentru că este PERFECTĂ, fiind dată de Înșusi Hristos, Fiul Lui Dumnezeu.)

    ”Cred că se poate afirma că școala este orientată către răspunsuri.
    În schimb, procesele educative ce au loc în afara școlii, unele chiar în școală, sunt orientate spre întrebare, spre cercetare, în care răspunsul este găsit, dar nu este esențial.
    Importanța întrebării este pusă în evidență încă de la începuturile filozofiei în Grecia antică, unde REÎNVĂȚAREA VENEA DIN REGÂNDIREA ȘI FORMULAREA ÎNTREBĂRILOR.

    Și-atunci, dacă acesta este mecanismul învățării, DE CE SĂ INSISTĂM PENTRU A-L STRUCTURA, LIMITA, CONDIȚIONA sau ORDONA?
    (Cum de ce? Pentru a uniformiza gândirea, pentru a lua ”de bună” ceea ce ți se servește, cu toate că la meniul servit, tu ai adăuga pentru gust, savoare…și altceva!)

    PLANIFICARE CURICULARĂ

    ”Toate organele vii învață prin interacțiunea pe care o stabilesc cu alți membri și cu mediul de viață, și NU printr-o biografie stabilită dinainte. ”

    ”Timpul petrecut la școală este o perioadă înșelătoare, în sensul că ne face să urmăm o programă, plecând de la ideea că elevul va face progrese respectând planificarea stabilită.
    ÎN ACEST SENS, ȘCOLARIZAREA ESTE LINEARĂ: primul pas, al doilea, al treilea, iar al zecelea pas urmează după cel de-al nouălea. DAR ÎN ÎNVĂȚARE E DIFERIT. S-AR PUTEA CA O PERSOANĂ SĂ AVANSEZE LINIAR, UNU, DOI, TREI…ȘI SĂ SARĂ DIRECT LA PASUL 10 ”

    ”Curriculum școlar este un ghid pentru a ordona cunoștințele bazate pe experiențele anterioare. Dar dacă învățarea se bazează pe procese atât de diverse și personale, DE CE E NECESARĂ O CONSTRÂNGERE PENTRU ATINGEREA OBIECTIVELOR? ”

    ”În general, obiectivele educației sunt așezate în exteriorul elevilor, a copiilor…”se așteaptă să fie un bun cetățean” sau ”se așteaptă să se poată adapta acestei societăți competitive” etc, ect…”

    ”În consecință, COPILUL ÎNCEPE SĂ CREADĂ CĂ ACTIVITATEA OMULUI NU PLEACĂ DIN INTERIOR, dintr-o conexiune cu natura, din sensibilitatea și percepția internă. Doar că sunt motivați pentru ceva exterior: ” învăț ca să iau examenul”, nu citesc ca să învăț, nu mă interesează animalele pentru că nu-mi plac, nu, nu…n-o să-mi cadă despre animale, deja suntem la altă lecție..”

    (Adică vrea să spună că tot ce nu pleacă dintr-un IMBOLD INTERIOR spre acumulare de cunoștințe, datorită abordării care i se cere, fără a justifica și DE CE i se cere s-o facă, îi va anula interesul real pentru buchiseală, indiferent cât de interesant (la modul general) ar fi subiectul…MODUL CUM E SPUS/CERUT procesul de învățare, favorizează prosituția mentală din pricină de obținere de laude, note mari și/sau recompense din partea părinților sau a rudelor…lucru de care nu se va dezbăra nici la maturitate, mizând DOAR pe relația de schimb, făcând aproape totul numai pentru a obține ceva, adică în/din interes.)

    ”Dacă nu acționez din interes, dacă nu dezvolt părțile creative, PRODUC ROBOȚI cu niște obiective, și ca urmare, se vor pierde 60-70% din copiii cu posibilități minunate. ”

    ”Mă comport așa, pentru că dacă fac asta, voi obține o recompensă, voi avea o mașină. Și asta înseamnă să profit de împrejurări, de persoane, nu contează cine sunt, trebuie să mint și să calc în picioare pe cel de alături. Acest tip de educație duce la așa-ceva, pune accent doar pe rezultate.

    (În felul acesta ”justifică” ”eficacitatea” predării (a redării) din partea profesorului a unor informații, reflectată în nota (mică sau mare) acordată elevului…cu efect pe interval de timp scurt, rar – pe interval de timp mediu și foarte rar, pentru interval îndelungat ori sedimentat pentru toată viața).

     
  14. Magda 12 iulie 2016 at 16:34

    ”Pe măsură ce creștem, școala și societatea ne oferă motivații externe în vederea atingerii obiectivelor propuse, și cu greu putem înțelege când cineva face un lucru fără să aibă un alt interes, decât simpla plăcere de a-l realiza. Dar un copil nu are unde să plece, el e doar bucuros că merge pe drumul vieții cu simpla mulțumire de a cerceta, de a descoperi, și asta îl ajută să se dezvolte, pentru că motivația lui NU e obiectivul sau rezultatul, ci drumul însuși. ”

    (Deci, din fire copilul este un altruist care se bucură de tot ceea ce-l înconjoară ajutându-l să se dezvolte, să crească…pentru simplu motiv că nu are nimic de ascuns, de deturnat, ci doar de cercetat realitatea înconjurătoare, cu tot ceea ce-i oferă. Adulții îl fac să-și piardă partea cea bună, punându-l numai pe ”sensul unic” dinainte stabilit ca normă, meargând când ca pe sârmă, când anevoie, fără plăcere, până ajunge de se transformă dintr-un nevinovat, în vinovat, născându-se în el duplicitatea, răutatea, lăcomia, devenind egoist și rapace.)

    ”Ce putem spune, este că nu avem obiective concrete referitoare la copii, despre ce-ar trebui să studieze, despre cum ar trebui să se comporte.„

    ”Planificările existente vizează drumul ce trebuie parcurs, iar copilul știe să se conducă pe acest drum. ”

    ”Atunci profesorul nu este protagonistul principal, conținutul nu este important, pe primul loc este copilul care, împreună cu adultul care are rol de intermediar, intră în contact cu informațiile și cunoștințele dorite. ”

    ”În acest fel este respectat ritmul copilului, fără acea pasiune de a ajunge la un rezultat într-un timp anume. „

    ”Dacă-mi propun ca până la sfârșitul anului copilul să învețe să-și scrie numele, mă voi preocupa și, în loc să supraveghez copilul, voi urmări obiectivul, încercând să adaptez copilul la ceea ce mi-am propus. Dacă ceea ce vreau, este ca el să învețe și să se bucure de viață într-un mod natural, el oricum va învăța să scrie, dar eu numai sunt preocupat doar pentru asta, și-atunci ne vom putea bucura împreună, pe parcursul drumului. ”

    ”La final, copiii nu numai că se vor simți mai bine, dar și după 20 de ani vor păstra o amintire plăcută despre școală, ceea ce înseamnă mult, dacă ne gândim că vor avea un randament mai bun, cu rezultate bune de-a lungul timpului.”

    Din nou în sala de curs, Mihaela, față-n față cu directoarea-profesor, Martin și alt profesor:
    -Să vedem Mihaela…de ce insistați atât cu acest discurs?
    -Pentru că vreau să exprim ceea ce gândesc, ceea ce simt.
    -Draga mea, toți am dori să facem ceea ce simțim, dar uneori trebuie să facem și ceea ce nu ne place.
    -Nu, scuzați-mă, dar nu am aceeași părere ca Dvs.
    -Bine, te-nțeleg, dar…
    -Ascultă-mă Mihaela, nu ai vrea să termini școala, să obții o diplomă, să ai o profesie, să ajungi cineva în viață?
    -Dar…eu sunt deja cineva! 

    Erich Fromm: ”De fapt, există doar iubirea…Înseamnă a da viață, a avea vitalitate. Este un proces ce se dezvoltă și se amplifică singur”

    ”Există două căi pedagogice principale: una este că ”trebuie să adaptez copilul la cultură”, iar cealaltă ”trebuie adaptată cultura la copil”; se poate interpreta ca orientare de dreapta sau de stânga pedagogică. Adevărul e undeva la mijloc.”

    ”Școala s-a construit pe o idee fundamentală prezentă în toată structura ei: COPIII SUNT LIPSIȚI DE CONȚINUT și ca urmare, INDIVIDUALITATEA LOR POATE FI DISTRUSĂ ȘI REFORMATĂ, ÎN FUNCȚIE DE NECESITĂȚILE DIN EXTERIOR. Copilul a fost considerat un obiect de studiu, UN COBAI ÎN CEL MAI MARE LABORATOR SOCIAL DIN ISTORIE, AL CĂRUI OBIECTIV PRINCIPAL A FOST MODELAREA FIINȚEI UMANE.”

     
  15. Magda 12 iulie 2016 at 16:35

    ”Acesta este un concept uman…gândim că pădurea dacă n-o îngrijim, se deteriorează, iar să nu intervenim în mediul forestier e de ajuns, toate pădurile pe care le avem, există pentru că omul nu a intervenit.
    Dar omul crede că intervenind, poate face mai mult și mai bine lucrurilor.
    În sămânța unui copac, se găsesc toate informațiile necesare ca acesta să se dezvolte.
    Mediul înconjurător copacului, conție tot ceea ce acesta poate avea nevoie pentru a crește și dezvotarea, depinde de structura internă a seminței.
    Toate reacțiile la condițiile externe, sunt planificate în interiorul fiecărei ființe, atât într-un copac, cât și într-o ființă umană.
    Formarea celulelor, a țesuturilor, caracteristicile fiecăruia dintre noi, sunt rezultatul unui proces intern, autonom în care mama pune la dispoziție resursele necesare, DAR NU CONDUCE PROCESUL.”

    (Dar îl influențează, și încă cum…pe lângă ceea ce mănâncă, bea viitoarea mamă, poate se droghează, fumează, e neliniștită, nervoasă, indiferentă la ceea ce dezvoltă înăuntrul ei, mai ales dacă nu și l-a dorit, ori nu e lăsată în pace de tatăl viitorului copil din nici un punct de vedere, adăugând stres după stres. Numai zic că geneticienii s-au pus de acord cu teologii-duhovnici, ducându-se mai departe cu raționamentul încă de la faza momentului conceperii, când contează enorm starea de spirit, de sănătate a părinților, alături de cea duhovnicească, ce pot determina pentru viitorul copiilor, un anumit caracter (rău croit, nărăvaș, adăugând slăbiciuni fizice și/sau mentale)

    ”Fiecare celulă are o structură internă ce îi permite să știe ce are nevoie în fiecare moment, care sunt condițiile externe pentru o dezvoltare armonioasă exprimată din punct de vedere genetic, ajungând ceea ce de fapt într-adevăr este! Cu alte cuvinte, obiectivul vieții este de a trăi și a se autorealiza, satisfăcându-și nevoile interne.”

    ”Era odată un grădinar care-și iubea atât de mult florile, le îngrijea într-atât încât, cum ieșeau din sămânță, începea să tragă de tulpini pentru a crește repede. Ce s-a întâmplat? Toate s-au deformat și au murit. A crește este un act involuntar, nu trebuie să forțezi pe nimeni, nu poți să constrângi pe nimeni, DOAR să-l ajuți să obțină ceea ce are nevoie. ”

    ”Pentru a supraviețui, o celulă are nevoie de câteva necesități minime: hrana, siguranța, și elementul cel mai important = iubirea.
    Odată ce o celulă este în posesia acestor elemente, începe să se dezvolte, să se autorealizeze.”

    (Nu neapărat prin/cu iubire! În cazul unui viol spre exemplu, unde-i iubirea?! Poate doar din partea Lui Dumnezeu care vrea (din rațiuni care ne scapă nouă) ca acea făptură în devenire (femeie sau bărbat) să vină pe lume, având un rol determinant în istorie, cine știe? Fiindcă altminteri, conceperea fără de voie, în urma agresiunii fizice și morale exercitată asupra victimei …nu poate fi decât expresia unui eros al urii, al distrugerii, nu rod al iubirii dintre doi oameni! De ce Dumnezeu a îngăduit/îngăduie să se formeze un pui de om de pe urma unei atari siluiri, nu știu, nici un preot n-a explicat…sau cazul în care copilul nu este dorit nici de mamă, nici de tată pentru că li se strică rostul plăcerii printr-o sarcină nedorită, cum mai e? Privind în jur, pot s-afirm cu tărie că, majoritatea oamenilor născuți sunt/au fost ”accidente” nedorite (cel puțin la început, imediat sau după faza conceperii, cu sau fără plăcerea aferentă … după naștere, vederea copilului schimbând poate din perceperea ca pe ceva nedorit din pricina invadării spațiului intim, securizat! Poate frica responsabilității fiind la mijloc? A lipsei mijloacelor materiale? A unui venit sigur? A unei case? Poate toate la un loc…)

    ”Iubirea este necesară pe parcursul întregii dezvoltări în timpul sarcinii, compania și protecția uterului, apoi este contactul corporal, sprijinul emoțional, mimica, gesturi, sunete, până la înțelegerea, acceptarea, respectul și încrederea în celălalt.
    Dacă iubirea este atât de importantă pe parcursul creșterii și în învățare, de ce încercăm să educăm cu amenințări, pedepse, stări tensionate, uitând afecțiunea? Și ce facem noi, adulții?
    Îi obligăm să facă ceea ce considerăm că trebuie să realizeze, și aici ne referim la premii și pedepse: ”Nu, eu te verific printr-un examen, tu trebuie să iei acest examen, de nu…bla, bla, o grămadă de consecințe”

     
  16. Magda 12 iulie 2016 at 21:12

    ”Ne lipsește capacitatea de-a iubi, și-atunci iubim într-un mod egoist. ”Te iubesc doar dacă ești de acord cu mine.” Acesta este un mod obișnuit felul nostru de-a iubi.”

    ”Când o persoană nu se simte iubită sau trăiește într-un conflict, își crează o imagine falsă despre sine. Cu cât e mai mare suferința, cu atât imaginea se îndepărtează de realitate. ”

    ”Dacă sunt obligat să realizez anumite activități pentru care nu am nici cel mai mic interes, chiar dacă voi fi motivat extrinsec prin recompense, pedepse, note sau bomboane, necesitățile mele pot fi altele. Dar aceste cerințe nu mi le pot satisface, pentru că sunt obligat să fac altceva. Și ca urmare, voi pierde încetul cu încetul, legătura cu mine, cu forța mea vitală.
    RECOMPENSELE ȘI PEDEPSELE MANIPULEAZĂ ACESTE NECESITĂȚI DE BAZĂ ALE FIECĂRUIA. Când nu primim iubire sau ocrotire, facem tot posibilul să le obținem, printr-un comportament ce ne permite să supraviețuim, acceptând anumite condiții.

    ATUNCI CÂND COPILUL NU STUDIAZĂ PENTRU A ÎNVĂȚA, NU-ȘI DĂ INTERESUL CU PLĂCERE PENTRU A SE REALIZA, STUDIAZĂ (în/la schimb…) PENTRU A NU-ȘI PIERDE SIGURANȚA, OCROTIREA ȘI IUBIREA. TOT CEEA CE FACE ESTE CONTROLAT DE FRICĂ.”

    ”Vorbind la modul general, ceea ce se face astăzi în școli, produce tocmai acest sentiment de frică. Se impun restricții ființei umane, în loc de a reduce teama. Mintea noastră este organizată în așa fel încât când încercăm să creăm ceva nou, ceva diferit, ieșit din tipare, reacționează prin frică. Când ne apropiem de o nouă convingere, simțim frică.”

    ”Este un mecanism de control, de manipulare etică. Dacă te porți bine, ai note bune. Este modelul behaviorism sau psihologia comportamentului, este cunoscutul model comportamentist ce a produs mult rău societății noastre.”

    ”Articolul ”Psihologia văzută de un behaviorist” publicat în 1913, susținea o psihologie a cărei obiectiv era prezicerea și controlul comportamentului.
    Prin cercetări experimentale cu animale și condiționare operantă, s-a dezvoltat o știință de control social folosită pentru a pune bazele modului de școlarizare modernă, publicitate, propagandă politică, instrucția militară și practicarea torturii.
    Manipularea maselor prin frică.
    TOT CEEA CE VEDEM AZI ÎN LUME, ESTE BAZAT PE FRICĂ.
    Teama schimbării, teama progresului, teama de a fi tu însuți (cea mai gravă…), teama de-a iubi, de a comunica, de a ridica vălul în fața întregii lumi.”

    ”ATUNCI CREĂM O SOCIETATE ÎN CARE OAMENII MUNCESC FĂRĂ SĂ FIE MULȚUMIȚI DE CEEA CE FAC, DOAR PENTRU BANI ȘI PENTRU POZIȚIE SOCIALĂ. Cu alte cuvinte, o societate înșelătoare.”
    (Înșelătoare, dar generaliza(n)tă ca fenomen și luată drept etalon din generație în generație, umflându-se ca un balon până ce se va sparge într-o zi din pricină de dezumanizare a societății, a mutilării sentimentelor celor mai nobile care aproape sunt pe cale de dispariție, numai și numai pentru renume și parale.)

     
  17. Magda 12 iulie 2016 at 21:13

    ”Am o diplomă, un titlu universitar, am!” Acest ” a avea” ne separă de fapt de identitatea noastră, ceea ce ne conduce spre teamă. ”Trebuia să mă prefac că sunt.”

    ”Elevii care au studiat în acest tip de școli, ne-au povestit foarte fericiți că ei nu simt acea presiune, pentru că au descoperit în timpul copilăriei și-a adolescenței, că lucrurile se pot face și din plăcere, nu neapărat pentru atingerea unui obiectiv.”

    ”Esențială este pofta de viață, căci fără bucuria de a trăi, viața nu are sens, nu-i așa? Copiii ne arată acea bucurie de a trăi pe care noi ca adulți, am pierdut-o. Așa că prima întrebare ar trebui să fie: ” protejez bucuria de-a trăi în acest copil, sau nu? ”

    ”Când unui copil i se oferă atenția necesară, când îi sunt asigurate condițiile necesare dezvoltării în prezența unor adulți dispuși să i le ofere, cu o serie de îndrumări care-l ajută să se maturizeze, când copilul este bine îngrijit, atunci se va implica în activități alături de alți copii, pur și simplu din plăcere. ”

    ”Dacă un copil face întotdeauna ce-i spune un adult, va ajunge în final să piardă legătura cu el însuși. În schimb, dacă sunt obișnuiți să-și urmeze propriile impulsuri, vor rămâne în legătură cu ei înșiși, știu ce vor să realizeze, știu cine sunt. ”

    (Deci, nu le trebuie tăiată explorarea prin experimentare, pe viu…fiindcă numai simțind pe propria piele anumite lucruri, își vor fi lămurit pentru mai târziu sub formă de certitudine, ce vor de la alții, de la viață, și la ce standard cred că trebuie/pot ajunge.)

    ”Copiii sunt cei care-ți arată, îți spun de ce au nevoie, trebuie doar să-i ascultăm și să colaborăm cu ei, în ceea ce caută.”

    ”O descriere a organismelor vii se bazează pe capacitatea de a se autoreproduce, de a-și asigura automat și de la sine urmași, relațiile dintre ele nefiind niciodată instructive, ci demonstrative, de progres.
    În natură nu se dau ordine din exterior, organismele se dezvoltă libere, într-un haos aparent.
    Să zicem că nu avem nevoie de un stimul extern, copilul nu trebuie motivat.
    Dacă ei vor să facă ceva, o vor face, dacă nu, nu. Dar nu trebuie să-i determinăm să tindă spre anumite scopuri doar pentru că așa e avantajos, ei pur și simplu ȘTIU că le este prielnic.
    (Instinctiv, ca animalele…până învață discernerea binelui de rău într-o ”normalitate” care își schimbă fața și condițiile, devenind contradictorie prin ceea ce ieri blama și azi acceptă, etc…)

     
  18. Magda 12 iulie 2016 at 21:14

    ”E important ca ei să poată selecta și să-și exprime părerea despre ceea ce cu adevărat le atrag atenția, să descopere fiecare adevărata vocație.”

    ”Atunci e responsabilitatea ta, nu a unui sistem. Îmi asum răspunderea pentru ceea ce vreau să fiu. Iar copilul este conștient de acest lucru, de la o vârstă fragedă.”

    ”Celula este prevăzută de o membrană ce o separă de mediul înconjurător.
    Dar este o membrană semipermeabilă care permite trecerea doar a anumitor componente necesare.
    Unica condiție este ca aceste surse să fie disponibile în/din exterior, fără a forța intrarea lor, fără a amenința încrederea și echilibrul intern.
    În acest fel, organismul se poate dezvolta singur, prin autorealizare. În acest mod învățăm de la cultură.
    Dezbaterea dintre ceea ce este înnăscut și ceea ce este dobândit, nu are încă un răspuns, pentru că ambele aspecte se regăsesc într-o continuă interacțiune bazată pe iubire și respect.
    În concluzie, creativitatea este modul în care un organism se manifestă, arătând ceea ce a construit de la propriile cerințe.”

    ”Având cunoștințele de bază, se încearcă a descoperi în ce loc se află, ce îi este necesar, ce vrea să știe, ce îl stimulează mai mult. Pentru că de fapt copilul este cel care va face pașii, și nimeni nu poate învăța cu forța, nu se poate studia cu forța.”

    ”Copilăria este perioada cea mai frumoasă, este bucurie. Și eu cred că, orice tip de educație ce menține bucuria și entuziasmul copilului, este valabilă.”

    În sala de clasă:
    -Bine copii, săptămâna viitoare, evaluarea finală. Ați citit cartea? Era scurtă.
    -Eu nu am citit cartea, dar oricum se termină anul. La ce îmi folosește mie? Vreau să fiu balerină. Nu-mi folosește la nimic.
    -Normal, dacă balerinele nu studiază…
    -Mie o să-mi fie de folos pentru că voi studia marketing-ul.
    -A, nici mie nu-mi trebuie..zice Martin. De ce trebuie să învățăm lucruri care nu ne vor folosi după aceea?
    -Nu, bine-nțeles, la nimic.
    -La fel ca scrisoarea prezentată.
    -A, nu, din nou cu scrisoarea. Gata copii.
    -Pe mine mă interesează acest subiect.
    -Să vedem…sst. Hei, hei..(ceartă).
    -Ei, voi, cu tine vorbesc, fetiță! (zice un elev.) Voi doi sunteți niște nerecunoscători. Profesorii își dau tot interesul ca să vă învețe, iar pe voi nici nu vă interesează.
    -Ei, ei, Mariela! Ssst.Să vedem…ascultați! ssst…liniște!
    -Să vedem Martin, explică ce e cu scrisoarea. Și tu, Mihaela. Se vorbește în numele tuturor colegilor.
    -Și eu sunt de acord. (agitație)
    -Doamna profesoară!
    -Ce vrei, Ionuț?
    -Pot să ies un minut, vă rog?
    -Nu, mai sunt 10 minute. Continuăm, stai jos.
    -NU VEDEȚI CĂ SUNTEM DIFERIȚI? ASTA E CA O AMIBĂ…DAR NU VĂ INTERESEAZĂ, zice Martin. (râsete…)

    (Din cele arătate, spuse…reiese că școala, vrând să-și justifice rolul important, umflă programa școlară cu informație peste nivelul de suportabilitate al elevilor, împușcând toate domeniile, amețind și supra-saturând și profesori și elevi, deopotrivă!
    Martin a supus discuției și reflecției, o interogație logică și de bun simț: ”NU VEDEȚI CĂ SUNTEM DIFERIȚI?”
    Adică ce mama mă-sii îmi bagi mie matematică, fizică, chimie pe gât cu pretenții la studiul lor aprofundat, dacă eu, prin excelență, sunt un umanist, spre exemplu?
    Școala, îi vrea diletanți = câte puțin din fiecare, așa…să aibă habar, fără a se (con)centra pe ceea ce au ei (unii) nativ ca dar (sau talant) ce trebuie dezvoltat, încurajat să iasă la lumină, apoi dat pe mâna unui profesor care să știe să scoată din el tot ce-i mai bun, cu minim efort și în împreună-lucrare, cu bucurie, aducând satisfacție și elevului, și dascălului.
    Iar caracterul scormonitor al elevului astfel trezit, din/prin curiozitate științifică, să-l determine la studiu intensiv, de la sine alegere și putere, cu nasul prin biblioteci (autentice sau virtuale) scoțând maximul de potențial pentru care a ȘI fost ”proiectat”, nu? )

     
  19. Magda 13 iulie 2016 at 20:18

    Rudolf Steiner: ”Percepe-ți spiritul, ascultă-ți inima!”

    ”De ce e necesară gruparea copiilor pe categorii de vârstă? Pentru că se crede că e ceva natural:copiii de aceeași vârstă, au aceleași preocupări, sunt atrași de lucruri asemănătoare…adică toți sunt la fel!”

    ”Acum, dacă educi un copil într-un mediu unde-l faci să creadă că e la fel ca ceilalți, și toate eforturile sunt îndreptate spre a-l face să vadă că toți sunt identici, în cele din urmă se va alinia grupului, se va omogeniza. ”

    ”Copilu ăsta vorbește prea mult, ar trebui să fie mai tăcut; acest copil vorbește puțin, ar trebui să vorbească mai mult; acest copil nu se joacă destul, ar trebui să se joace mai mult; acest copil nu are stare, ar trebui să stea mai liniștit. Orice-ar face e greșit, ar trebui să devină un copil model, care să facă totul cu măsură.”

    ”Din punct de vedere biologic suntem la fel, formăm o specie, în schimb în privința vieții în societate și-a culturii, suntem diferiți, și asta nu a putut înțelege școala.”

    ”Avem fiecare ritmul nostru, interese și motivații diferite, feluri diferite de a ne relaționa cu ceilalți. ”

    ”Gardner, acum câțiva ani, a spus că o persoană NU are un singur tip de inteligență, ci diferite tipuri: lingvistică, verbală, logico-matematică, și chiar inteligență emoțională.”

    ”Această varietate ne spune că fiecare dintre noi este original. Suntem unici atât ca indivizi, dar și ca societate și cultură.”

    ”Să ne dăm seama de acest lucru și fiecare copil să simtă această diferență în comparație cu ceilalți, reprezentând ceea ce adaugă noi elemente vieții.”

    DIVERSITATEA

    ”Cum să se recunoască această diversitate dacă noi, adulții, nu o înțelegem? A AVEA ACELEAȘI DREPTURI, NU ÎNSEAMNĂ A FACE ACELAȘI LUCRU ÎN ACELAȘI MOD.
    Astăzi, mulți copii cu aspirații și comportamente diferite, ce nu corespund așteptărilor, sunt diagnosticați cu tulburări psihice.
    SUNTEM SIGURI CĂ NU CONFUNDĂM DIVERSITATEA CU BOALA?
    Este o adevărată epidemie, chiar e la modă în unele școli unde, 10% din copii iau tranchilizante pentru așa-numita hiperactivitate.
    Neurologic vorbind, nu s-a demonstrat că hiperactivitatea există, nici măcar nu este o boală doar dacă îndeplinești unele criterii de diagnosticare, cineva ajunge la concluzia că ești hiperactiv, dar tu ești un supradotat, te încadrezi în limitele normale pentru a fi considerat inteligent. ”

    (Eu cred că hiperactivitatea se traduce printr-un grad mare de energie nevalorificat, un neastâmpăr amplificat de imaginația și curiozitatea copilului, DAR indus/dus pe termen lung din pricina copierii modelelor de-acasă care, pe lângă agitația lor ca mod de viață, poate-l bombardează și cu energizante-excitante – dulciuri, coca-cola, ciocolată, proteină animală în exces… Dacă părinții sunt panicoși și agitați, la fel va fi și copilul. Dacă există o hiperactivitate, copilul trebuie dat la practicarea unui sport care, după consumarea energiei, să-l potolească firesc, fără pastile. Iar sportul îi va disciplina și neastâmpărul, și spiritul. Iarăși, cred că cei care sar ca mingea neobosiți, chiar și după ocuparea timpului lor cu alte activități, inclusiv sport – de performanță – denotă că au ceva într-adevăr, la bibilică…)

    ”Una din două: ori copiii de azi sunt mai hiperactivi, ceea ce nu cred, dar dacă-ar fi așa, ar trebui să ne întrebăm de ce și cum s-a ajung în această situație. Sau copiii sunt la fel ca-nainte, și-atunci….de ce nu-i mai suportăm așa cum sunt?”

    (Eu cred că adevărul e undeva pe la mijloc, cu mici oscilații de-a stânga sau de-a dreapta. Datorită fluxului major de informații, a stresului de zi cu zi cauzat strict de factori economico-sociali, uneori personali, influențarea e reciproc-dezavantajoasă – copiii fiind intuitivi și receptivi la problemele (rostite sau nerostite) ale părinților/adulților, ajung de-și fac griji pornind de la vârste din ce în ce mai mici, cauzându-le stres, iar de-aici boli de nutriție, inclusiv o hiperactivitate care se vrea descărcată precum curentul din priza schuko, undeva…în pământ, în sacul de box, în apă, prin joc, competeție!)

    ”Când diagnosticăm un copil ca fiind hiperactiv, toată atenția se revarsă asupra lui, încercând să i se pună limite, să se liniștească, să se calmeze, iar copilul în schimb, devine mai irascibil. Deci, atunci când ni se pune etichetă, de fapt ni se îngrădește libertatea, ni se taie aripile de a fi independenți și a descoperi propriul nostru potențial.”

    (Da, pentru că se simte înțeles greșit, atribuindu-se ”vina” de a fi un pic mai energic decât ceilalți, iar scopul lui nu este să fie mai cu moț, ci pur și simplu să fie înțeles așa cum simte el nevoia să fie/manifeste. Nu vorbim aici de copiii prost-crescuți, egoiști, răsfățați, și de obicei singuri la părinți, care vor să atragă atenția toată asupra lor…)

     
  20. Magda 13 iulie 2016 at 21:27

    ”Coeficientul intelectual e un test utilizat pentru măsurarea inteligenței de formă lineară, fără a pătrunde în esența fiecăruia.
    La fel ca examenele, ce măsoară randamentul în anumite condiții.
    Aceste forme de evaluare nu iau în considerare o serie de variabile care influențează fiecare în mod diferit dezvoltarea, și sunt vitale pentru educație.
    Ființa umană trebuie văzută ca un tot, și are nevoie de o imagine globală, de o educație totală, holistică.”

    ”INTELIGENȚA HOLISTICĂ PROPUNE DEZVOLTAREA UNEI INTELIGENȚE UNIFICATOARE, HOLISM NEFIIND ALTCEVA DECÂT VIZIUNEA ÎNTREGULUI.”

    ”A avea echilibru între cap, inimă și mâini, înseamnă fiziologic, un individ cu o dezvoltare armonioasă. ”

    ”Și continuăm cu această fragmentare și în educație. Aici se studiază științele naturii, acolo științe sociale, asta nu e o educație integrală. ”

    (Aici, contrazice protestul lui Martin și-al Mihaelei care-au spus că informația variată și multă care se revarsă peste ei în valuri, face să-și piardă din valoarea ei, iar eventuala memorare din partea elevilor fiind de cel mult 6% cum spunea Prof.Florin Colceag, datorită supra-saturării! Poate e nevoie de alt mod/stil de predare și, în funcție de materiile de bază specifice pentru cei cu viitoare funcții/meserii deja alese a le urma, celelalte, să fie la liberă alegere, fără obligativitatea participării la orele de cultură general-umană (pentru ”tehnici”,spre exemplu) sau la orele de probă practică de laborator (pentru cei care și-au ales științele umane), audiența la aceste ore fiind condiționată numai de interesul pe care reușește profesorul să-l suscite în rândul elevilor, învățăceilor.)

    ”Să presupunem că părinții Mariei vor ca fiica lor să primească o educație completă, atunci o vor înscrie la o școală trilingvă, unde să facă diverse sporturi unde, sunt mai multe de 10 obiecte de studiu, săli de informatică, laboratoare.
    Se fac evaluări în fiecare lună. Ateliere de șah, teatru, pictură, muzică, dans, patinaj, grădinărit, karate, yoga și mediație.
    Atât în timpul orelor cât și după aceea, EDUCAȚIA TOTALĂ NU E CONDIȚIONATĂ DE CANTITATEA DE RESURSE SAU MATERII DE STUDIU, CI ARE O IMAGINE GLOBALĂ pentru că funcționează cu arii integrate, nu separate ca-n educația tradițională, unde se gândește doar la română sau doar la matematică.
    Dacă nu, matematica poate fi istorie, literatură sau geografie în același timp.”

    ”E o educație cozmică, explica Montessori, în care TOT e în legătură cu TOTUL. ”

    ”Atunci, dacă totul e conectat, realizând activități diferite, pot învăța aceleași lucruri, asta însemnând că învăț tot timpul. Și-atunci, ceea ce trebuie să facem, este să lăsăm copiii să treacă prin diferite experiențe.”

    ”Școala trebuie să fie un loc de verificare prin experiență, un evantai de posibilități, experimentări științifice, artistice, și din alte domenii, PENTRU A-ȘI DA SEAMA CE-L INTERESEAZĂ CU ADEVĂRAT! În acest mod, nu există o cale unică, un singur drum, după cum nu există doi copii la fel. ”

    ”Dacă vrem copii inventivi, trebuie să-i lăsăm să creeze, să-i stimulăm în acele activități în care pot reacționa într-un mod natural.”

    ”Pe acest drum personal de creație și expresie, arta joacă un rol fundamental, aceasta fiind modul cel mai bun de a manifesta creativitatea și personalitatea noastră. Din acest punct de vedere, e foarte important conceptul nostru artistic care trebuie să fie cât mai deschis.”

    ”Atunci artele sunt o formă a conștiinței sociale care oglindesc realitatea în imagini estetice, și nu în termeni tehnici, ceea ce azi am numi industria culturii. Ca urmare, ne oprim în fața artelor populare. Se creează prin pictură, muzică, dans, teatru, desing, arhitectură, literatură, sculptură, umor, jocuri…TOT CE APARE ÎN MOD SPONTAN, ESTE CREAȚIE.”

    ”Interiorul fiecărei persoane iese la iveală prin artă. Nu se folosesc artele ca mijloc de învățare, arta, ea singură fiind capabilă să trezească dorința de a învăța.”

    ”În acest sens, arta este un drept. Dacă nu ai acces la el, nu poți avea o educație completă. ”

    EMOȚIILE

    ”Mi se pare că emoțiile sunt cele ce ne țin în viață, care ne dirijează, înainte de a lua o decizie. ”

    ”Nu trebuie să avem o școală exclusiv de ”educație emoțională”. Trebuie doar să ținem cont că suntem ființe emoționale și că aceste emoții sunt complexe. În procesul de învățare stabilim relații unii cu alții, interacțiuni între persoane ce generează reacții afective. ”

    ”Nu există ființă umană care să poată trăi singur, abandonat, avem nevoie de dragoste, duioșie, să fim acceptați de semenii noștri.”

    ”Va ajunge un adult echilibrat și sănătos acela care, de mic copil a avut parte de multă duioșie, iubire, și căruia i s-a acordat multă atenție și răbdare și a simțit că a fost tratat cu duioșie și multă răbdare. ” 

    ”Unul din factorii importanți este atenția acordată. Faptul de a asculta, a înțelege, NU doar vorbe, ci susținerea și sprijinul acordat. Să nu se simtă doar acceptați și iubiți, ci să învețe cum să-și exprime sentimentele.”

     

Lasă un răspuns

Denumire
Email
Pagină web

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.