♦♦♦ Marcus Aurelius: «De la zei <am primit>: faptul că am avut bunici buni, strămoşi buni, o soră bună, profesori buni, sclavi buni în casă, părinţi, prieteni, buni aproape toţi; şi faptul că nu am greşit cu ceva faţă de nici unul dintre cei pomeniţi, deşi, având un astfel de caracter, dacă s-ar fi ivit ocazia aş fi putut face aşa ceva; şi zeii au binevoit să nu existe nici un concurs de circumstanţe care să mă pună la încercare;nu am fost crescut prea multă vreme în preajma concubinei bunicului meu, mi-am păstrat vigoarea tinereţii şi n-am devenit bărbat înainte de vârsta cuvenită, ci chiar am depăşit această vârstă; faptul că m-am supus ordinelor unui împărat şi părinte, care a înlăturat din mine orice îngâmfare şi m-a condus la ideea că, trăind la curte, este posibil să nu te foloseşti de gărzi de corp purtătoare de lănci, nici de veşminte elegante, nici de candelabre, de statui şi de astfel de obiecte şi de un lux asemănător, ci, dimpotrivă, este posibil ca fiecare să-şi apropie felul de viaţă cât mai mult de acela al unui simplu cetăţean şi să nu fie socotit, din această cauză, mai umil sau mai nepăsător faţă de îndatoririle care trebuie îndeplinite în situaţia de conducător, în interes public. Faptul că am avut un astfel de frate, capabil prin comportamentul lui să îmi stârnească preocuparea de mine însumi şi, în acelaşi timp, să mă bucure prin respectul şi dragostea sa; faptul că nu am avut copii infirmi sau diformi; faptul că nu am progresat prea mult în studiul retoricii, al poeziei şi al altor materii, în care probabil m-aş fi cufundat adânc, dacă mi-aş fi dat seama că înaintez cu uşurinţă; faptul că m-am grăbit să le acord celor care m-au crescut rangurile înalte, pe care îmi părea că şi le doresc, şi nu am amânat acest lucru cu gând că fiind ei încă tineri, am s-o fac mai târziu; faptul că i-am cunoscut pe Apollonius, pe Rusticus, pe Maximus; faptul că mi s-a arătat cu claritate şi de mai multe ori ce este viaţa trăită „în conformitate cu natura”, astfel încât, atât cât depindea de zei, de comunicările, de ajutoarele şi de inspiraţiile care veneau din partea lor, nimic de atunci nu mă împiedică să trăiesc în conformitate cu natura, şi că m-am îndepărtat de o astfel de viaţă din vina mea şi fiindcă nu ţineam cont de avertismentele zeilor şi, ca să spun aşa, de îndrumările lor; faptul că am un trup rezistent de atâta timp după o astfel de viaţă; (…) faptul că niciodată când doream să ajut un om sărac sau pe oricine altcineva aflat în necaz nu am fost auzit spunând că nu am bani s-o fac şi că eu însumi nu am ajuns într-o asemenea sărăcie încât să cer bani de la o altă persoană; faptul că am avut o astfel de soţiesoţie, atât de ascultătoare, de afectuoasă, de simplă; faptul că am avut educatori vrednici pentru copii; faptul că am primit ajutor prin vise, în special ca să nu mai scuip sânge şi să îmi treacă ameţelile, şi răspunsul, ca să spun aşa, oracular de la Gaeta; şi faptul că, atunci când am dorit să mă dedic filozofiei, nu am ajuns pe mâinile vreunui sofist şi nici nu mi-am irosit timpul analizând texte scrise sau rezolvând silogisme sau ocupându-mă de fenomene cereşti. Căci toate acestea au nevoie de ajutorul zeilor şi al sorţii.» ♦♦♦ Marcus Aurelius: «De dimineaţă începe să-ţi spui: voi întâlni un indiscret, un nerecunoscător, un violent, un perfid, un invidios, un nesociabil; toate acestea li se întâmplă din necunoaşterea celor bune şi a celor rele. Eu, în schimb, care am înţeles că natura binelui este frumuseţea morală şi că cea a răului este urâtul moral şi că natura celui care greşeşte este înrudită cu mine, nu numai prin sângele şi sămânţa sa, ci şi prin raţiune şi participarea la divin, nu pot suferi vreun neajuns de la vreunul din ei, căci nimeni nu mă poate urâţi moral, iar eu nu mă pot mânia pe unul înrudit cu mine, nici nu-l pot urî. Căci ne-am născut pentru a ne ajuta <unii pe alţii>, precum picioarele, mâinile, pleoapele, şirurile de dinţi de sus şi de jos. Aşadar, a acţiona unii împotriva altora este împotriva naturii, iar a te mânia şi a-l detesta pe semen înseamnă a-l trata ca pe un adversar.» ♦♦♦ Marcus Aurelius: «Aminteşte-ţi de cât timp amâni problema şi de câte ori, chiar dacă ai primit de la zei noi termene, nu ai profitat de ele. Dar trebuie să-ţi dai seama, măcar de acum înainte, din ce lume faci parte, din ce realitate conducătoare eşti o emanaţie şi că îţi este fixată o limită de timp: în cazul în care nu te vei folosi de acestea pentru a dobândi seninătatea, prilejul va dispărea şi tu vei pieri şi nu ţi se va mai oferi o altă ocazie.» ♦♦♦ Marcus Aurelius: «Uneori <oamenii> sunt, într-un fel, demni de milă din pricina necunoaşterii binelui şi răului; acest neajuns nu este mai mic decât neputinţe de a distinge obiectele albe de cele negre.» ♦♦♦ Marcus Aurelius: «Respectă cu veneraţie facultatea de a forma opinii. Totul depinde de ea, pentru că în partea conducătoare a sufletului tău niciodată nu ia naştere vreo opinie potrivnică naturii sauconstituţiei fiinţei raţionale. Aceasta garantează absenţa oricărei precipitări, familiaritatea cu oamenii şi apropierea faţă de zei.» ♦♦♦ Marcus Aurelius: «Caută pentru ele retrageri la ţară, pe malul mării, în munţi; şi tu obişnuieşti să-ţi doreşti cu ardoare asemenea locuri. Dar tot acest lucru e cât se poate de prostesc, pentru că îţi este permis să te retragi în tine însuţi în orice clipă doreşti.În nici un loc nu se poate un om retrage mai liniştit şi mai lipsit de griji decât în sufletul său, mai ales cel care are în interiorul său astfel de valori încât, aplecându-se pentru a le privi, ajunge îndată la o desăvârşită uşurare; şi mărturisesc că această uşurare nu este altceva decât o bună rânduială a minţii. Dăruieşte-te, aşadar, tot timpul unei asemenea retrageri şi reînnoieşte-te pe tine însuţi. Să fie scurte însă şi elementare principiile tale, care, îndată ce le-ai întâlnit, îţi sunt suficiente pentru a îndepărta orice suferinţă şi pentru a te trimite înapoi, fără supărare, la activităţile spre care te întorci. De fapt, ce lucru te nemulţumeşte? Răutatea oamenilor? Gândeşte-te la principiul că fiinţele raţionale sunt născute unele pentru altele, că a se suporta unele pe altele este o parte a dreptăţii şi că oamenii greşesc fără voia lor, iar toţi cei care până acum s-au duşmănit, s-au bănuit şi s-au urât, străpunşi de lănci, zac întinşi la pământ şi sunt cenuşă; atunci calmează-te! Dar eşti nemulţumit şi de cele pe care Întregul ţi le-a hărăzit? Aminteşte-ţi dilema: „providenţa sau atomii” şi argumentele prin care s-a demonstrat că lumea este ca o cetate. Oare cele ce privesc trupul vor pune stăpânire pe tine? Atunci gândeşte-te că, odată ce s-a retras în sine însuşi şi şi-a cunoscut propria-i putere, intelectul nu se amestecă cu mişcările plăcute sau violente ale suflului. Şi, în rest, aminteşte-ţi câte ai ascultat despre durere şi plăcere, pentru că ţi-ai uitat asentimentul. poate te va frământa gloria măruntă? Priveşte la iuţeala cu care peste toate se aşterne uitarea, imensitatea timpului infinit, de o parte şi de alta, deşertăciunea faimei, versatilitatea şi lipsa de judecată a celor care par că te aclamă şi îngustimea locului în care faima ta este circumscrisă! Căci întreg pământul este un punct, şi de aceea partea în care locuieşti nu este oare un colţişor? Iar în acest colţişor câţi şi cât sunt cei ce te vor lăuda? În sfârşit, aminteşte-ţi de retragerea pe acest mic câmp care îţi aparţine şi, înainte de orice, nu te mai zbuciuma, nici nu te încorda, ci fii liber, priveşte toate activităţile ca un bărbat, ca un om, ca un cetăţean, ca o fiinţă muritoare. Iar printre preceptele de ţinut la îndemână, asupra cărora te vei apleca, să fie acestea două: primul, că lucrurile nu ating sufletul, ci se menţin în afara lui, nemişcate, în timp ce tulburările provin numai din judecata interioară; al doilea, că toate aceste lucruri pe care le vezi se vor transforma, în timp, şi nu vor mai fi. Gândeşte-te tot timpul la câte transformări ai asistat tu însuţi. „Lumea este alterare, viaţa – părere.”» ♦♦♦ Marcus Aurelius: «Nu te purta ca şi cum ai avea de trăit zece mii de ani. necesitatea stă deasupra ta; cât timp trăieşti, cât timp încă îţi este permis, încearcă să devii bun.» ♦♦♦ Marcus Aurelius: «
UnCheșule, lăsând la o parte personajele ”de poveste” (care mai de care…) pe care le consider deja de domeniul trecutului sumbru post-decembrist, de dragul scenariului, o să mă folosesc de numele celor 2 POKEMONI, doar pentru a intra în joc/discuție/scenariu, așa cum au făcut de fapt ei, cu noi…cu ochii ațintiți la ei, ne-au băgat în Matrix! Unii alergând bezmetici ca să-i prindă, ori pe cei care alergau după ei, unii să-i pupe pe dinți cu ranga până la a-i pupa candid pe frunte(a) rece, alții pe obraz, de drag, fiecare după caz și simțire…DAR TOȚI LUÎND PLASĂ, INȘELAȚI, fiindcă aproape TOTUL în România de azi, e dezastru!
De ce și-a pierdut premierul încrederea în sistemul de securitate complet și complex asigurat de SPP?
Pentru că directorul SPP având rang de secretar de stat și numit de CSAT care-i condus de președintele țării, ce mare mirarea? Cine conducea CSAT-ul? Nu Băsescu? Cui îi era subordonat directorul SPP? CSAT-lui unde, șeful întrunirii peste toate capetele întâmplător, era și președintele țării…
Ce împrejurări au condus la vulnerabilizarea dispozitivului de securitate al reședinței oficiale a prim-ministrului așa încât acesta să fie determinat să solicite reședința de lucru securizată în sediul Ministerului Apărării Naționale?
Vulnerabiliza(r)ea dispozitivului de securitate al reședinței oficiale poate a a avut loc gradual, ținând mai întâi de intenții, apoi de vorbe, atitudini, poate chiar fapte (mărunte în aparență), care a clătinat senzația solidității. Și, fiindcă se face vorbire despre vulnerabilizare, nu vulnerabilitate, induce ideea că cineva a avut intenția clară (reușită) de a introduce în sistemul de supraveghere format din oameni/mașini/tehnologie, elemente menite să destabilizeze, să dezinformeze, să submineze, să anuleze sentimentul de siguranță și confort personal, fără ca întreg aparatul SPP pus la dispoziție să fie compromis prin vulnerabilitate, decât pentru cazul de față care-a fost mediatizat la vremea lui.
Faptul că prim-ministrul și-a găsit un refugiu departe de amenințărilepreședintelui României și că ministrul Apărării Naționale i-a oferit azil nu semnifică o alianță a acestora într-o posibilă conspirație?
Conspirație prin alianță? Nu știu, poate din spirit de solidaritate! Apoi, nu știu ministrul Apărării ce culoare politică a avut la acea vreme…roș, albastră, verde, în picățele…
Premierul a reușit să capete o influență mai mare și să se bucure de mai multă susținere în armată decât comandantul suprem (a se vedea funcțiile președintelui României), Traian Băsescu?
Nu cred…e vorba doar de jocuri politice ce țin de urgentarea sau amânarea luării unor decizii generale oricum știute de toți, timpul înregistrării, procesării lor în funcție de interese fiind important, uneori vital în jocurile politice murdare dâmbovițene, și nu demascarea lor.
Cine este, în fapt, în acest context special, comandantul suprem efectiv al armatei?
Cine este comandantul suprem al armatei în acest context? Cum cine? Punctul 7 de mai jos care e strigător în politică și-n mulțime, până la cer: NATO! Știu că din 2003 există un H.G. (sau lege…) în care se spune că hotărârile NATO sunt înaintea oricăror secrete de stat sau de partid!
Premierul a aflat că evidențele vizitatorilor Palatului Victoria și ai cabinetului primului-ministru ținute de SPP sunt imposibil de eludat și falsificat și, în realitate, nu caută mai multă ordine, ci, dimpotrivă, mai multă discreție, confidențialitate și ocolire a sistemelor de securitate?
Ce vorbe mari! Imposibil de eludat și falsificat?!? Pe bune? Din care pricini? Spp-știi nu sunt și ei oameni? S-o fi simțit Ponta amenințat în intimitatea sa, prin manifestarea nerușinată, lipsită de respect, din partea SPP?
Presiunile unor lideri județeni ai Partidului Social Democrat ajunși la strâmtoare asupra premierului au depășit faza amenințărilor proferate la telefon, ajungându-se la alergarea și buscularea lui V. V. Ponta pe culoarele Palatului Victoria?
Poate atât președintele, cât și psd-știi îi erau potrivnici la acea vreme și, din respect atât pentru unul cât și pentru ceilalți, SPP-ul nu-și făcea treaba cum scrie la carte? Sau îi simțea părtinitori pe SPP-ști….
Premierul, în calitate de lider politic, a uns în funcții la filialele partidului și în consiliile județene niște rechini corupți, la rândul lor corupători la vârful puterii, care au devenit atât de agresivi încât trebuie să se apere de ei cu forțele Ministerului Apărării Naționale?
Se prea poate ca unii mai agresivi să nu se lase impresionați decât de haina militară kaki…
Se temea prim-ministrul de ochi indiscreți și bine ascunși ai tehnicii operative de securizare din incinta Palatului Victoria și a dorit să evite fixarea foto/video/audio a unui flagrant?
Plauzibil…
Ministrul Apărării Naționale are o justificare credibilă pentru azilul politic (sau de ce natură va fi fiind el) oferit prim-ministrului?
Se prea poate ca min.apărării de la acea vreme să fi avut suficiente motive (temeinice) prin care să-și justifice gestul său.
Gestul grav al prim-ministrului va însemna și o poziționare în tabere ostile a componentelor sistemului de securitate națională, sau ministrul Apărării Naționale se va dezmetici și-l va expedia urgent pe premier la Palatul Victoria?
Poate reprezenta și o bătălie pe servicii…
Serviciul de Protecție și Pază acceptă criticile implicite ale premierului privind securizarea «mai civilă» a obiectivului special de importanță deosebită Palatul Victoria – sediul Guvernului României
Dacă au existat critici referitoare la securizarea ”mai civilă”, înseamnă că Ponta, în loc să se simtă premier, se simțea cumva în subordinea SPP 🙂 adică o umbră care-l urmărea prea asiduu și care aproape voia să i se lipească de spinare, precum cămașa!