Sănătatea în… crize

0
(0)

Ne-amintim cu toții de aplicarea teoriei „statului minimal” ajunsă la apogeu în România sub Guvernul Boc, practicantul „întocmai și la timp” a „conceptelor” unui „președinte jucător” speriat de criza economică începută în anul 2008, dar pe care dumnealui încerca s-o combată abia în 2010, din motive de… realegere a domniei sale…

Ei bine, conform unui studiu publicat în The Lancet sub titlul „Economic downturns, universal health coverage, and cancer mortality in high-income and middle-income countries, 1990–2010: a longitudinal analysis”, ni se aduc în atenție și consecințele închiderilor de spitale, sub-finanțarea sistemelor medicale și alte măsuri așa-zis anti-criză care au afectat grav viața oamenilor. Astfel, aflăm, așa cum declara cel ce-a condus studiul, dr. Mahiben Maruthappu de la Imperial College din Londra:

Am constatat că această creștere a șomajului a fost asociată cu o creștere a mortalității cauzate de cancer, dar acoperirea stării generale de sănătate a protejat populația împotriva acestor efecte. În special în cazul cancerelor pentru care tratamentul este disponibil, cum ar fi cancerul de sân, cancerul de prostată și cancerul colorectal.

Și ăsta e doar un aspect, pentru că:

„La nivel mondial este vorba de peste 500.000 de decese suplimentare de cancer în acea perioadă.”

„Cancerul este cauza principală a deceselor din lume, așa că înțelegerea modului în care schimbările economice pot afecta supraviețuirea în cazul unui cancer este crucială.”

„… economiile bugetare făcute în domeniul îngrijirii sănătății pot să coste viața.”

Studiul a urmărit legătura dintre șomaj, reducerile bugetare în domeniul sănătății și mortalitatea din cauza cancerului în peste 70 de țări, afectând peste două miliarde de oameni, în perioada dintre anii 1990 și 2010; n-au mai fost disponibile date după această perioadă… (oare de ce?!).

S-a constatat că o creștere cu doar 1 la sută a șomajului poate duce la o creștere cu 0,37 a cazurilor suplimentare de deces prin cancer la 100.000 de locuitori, iar o reducere cu 1% al bugetului sănătății poate însemna un procent de 0,0053 de decese suplimentare…

Șomajul mai are o consecință: ar fi la originea a circa 45.000 de sinucideri în fiecare an în 63 de țări, inclusiv în economiile occidentale.

În aceste condiții, când aleșii noștri se tratează prin spitalele din afara țării, știind dezastrul din sistemul medical românesc, când aflăm de corupția din lumea medicală care pentru bani (nu puțini, ce-i drept) își folosesc clienții pe post de cobai pentru a argumenta și justifica lansarea pe piață a ni și noi medicamente care vor afecta viețile a altor și altor generații de oameni, s-ar impune să ne înțelegem mai bine responsabilitatea pe care o avem atunci când îndeplinim un get care pare atât de simplu, acela de a pune ștampila „VOTAT” pe un buletin de vot…

Cum apreciați acest articol?

Eu îl consider de 5 ⭐️ (altfel nu-l scriam). Tu?

Total voturi: 0 :: Media evaluării: 0

Fără voturi, încă! Fii primul la evaluarea acestui articol.

Dacă ați găsit acest articol util...

Urmăriți-mă pe social media!

Regret dacă acest articol nu v-a fost util!

Permiteți-mi să-l îmbunătățesc!

Spuneți-mi cum pot îmbunătăți acest articol?

One thought on “Sănătatea în… crize

  1. Magda 1 iunie 2016 at 20:21

    UnCheșule!
    Ăștia nu-s oameni politici, SUNT GOLANI, DERBEDEI, CE VREI! Se știe că există o legătură strânsă între stresul provocat de șomaj, pensionare, pierderea locului de muncă, și sănătate! Când ești nervos, supărat, nemulțumit, îngrijorat…pe lângă surplusul de testosteron din sânge, te invadează și cortizolul care îți dă peste cap metabolismul, accelerează procesul de îmbătrânire, te îmbolnăvește!

    ARTA DE A TE FACE UTIL, E ARTA DE-A TRĂI! Când ți se taie dreptul nu numai de-a fi de folos celorlalț dar și dreptul la supraviețuire, sentimentul umilinței, al inutilității, pune stăpânire pe tine! Cu atât mai mult când arunci în stradă bărbați, capi de familie….

    Vezi tu…ei au acționat ”ca la carte”, mizând că oamenii s-au cam săturat de originile sănătoase (de la țară), de sapă, de târnăcop..toți voind să stea cu mapa, nu cu sapa-n mână! Așa a luat amploare fenomenul migrației de la sate la orașe! Ei, aici între patru pereți, aparent ești avantajat dar în caz de pierderea locului de muncă, dacă nu-ți găsești repede un altul sau nu te-ajută cineva…mori de foame! În schimb, dacă rămâneai în casa ta de la țară, aveai pomii tăi, grădina ta de zarzavat, o găină, chiar și-un porc, CEVA! PROPRIETATEA-I CHEIA! Au știut unde să sape…

Lasă o urmă a trecerii tale pe aici. Un comentariu e binevenit!

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.