♦♦♦ Marcus Aurelius: «De la zei <am primit>: faptul că am avut bunici buni, strămoşi buni, o soră bună, profesori buni, sclavi buni în casă, părinţi, prieteni, buni aproape toţi; şi faptul că nu am greşit cu ceva faţă de nici unul dintre cei pomeniţi, deşi, având un astfel de caracter, dacă s-ar fi ivit ocazia aş fi putut face aşa ceva; şi zeii au binevoit să nu existe nici un concurs de circumstanţe care să mă pună la încercare;nu am fost crescut prea multă vreme în preajma concubinei bunicului meu, mi-am păstrat vigoarea tinereţii şi n-am devenit bărbat înainte de vârsta cuvenită, ci chiar am depăşit această vârstă; faptul că m-am supus ordinelor unui împărat şi părinte, care a înlăturat din mine orice îngâmfare şi m-a condus la ideea că, trăind la curte, este posibil să nu te foloseşti de gărzi de corp purtătoare de lănci, nici de veşminte elegante, nici de candelabre, de statui şi de astfel de obiecte şi de un lux asemănător, ci, dimpotrivă, este posibil ca fiecare să-şi apropie felul de viaţă cât mai mult de acela al unui simplu cetăţean şi să nu fie socotit, din această cauză, mai umil sau mai nepăsător faţă de îndatoririle care trebuie îndeplinite în situaţia de conducător, în interes public. Faptul că am avut un astfel de frate, capabil prin comportamentul lui să îmi stârnească preocuparea de mine însumi şi, în acelaşi timp, să mă bucure prin respectul şi dragostea sa; faptul că nu am avut copii infirmi sau diformi; faptul că nu am progresat prea mult în studiul retoricii, al poeziei şi al altor materii, în care probabil m-aş fi cufundat adânc, dacă mi-aş fi dat seama că înaintez cu uşurinţă; faptul că m-am grăbit să le acord celor care m-au crescut rangurile înalte, pe care îmi părea că şi le doresc, şi nu am amânat acest lucru cu gând că fiind ei încă tineri, am s-o fac mai târziu; faptul că i-am cunoscut pe Apollonius, pe Rusticus, pe Maximus; faptul că mi s-a arătat cu claritate şi de mai multe ori ce este viaţa trăită „în conformitate cu natura”, astfel încât, atât cât depindea de zei, de comunicările, de ajutoarele şi de inspiraţiile care veneau din partea lor, nimic de atunci nu mă împiedică să trăiesc în conformitate cu natura, şi că m-am îndepărtat de o astfel de viaţă din vina mea şi fiindcă nu ţineam cont de avertismentele zeilor şi, ca să spun aşa, de îndrumările lor; faptul că am un trup rezistent de atâta timp după o astfel de viaţă; (…) faptul că niciodată când doream să ajut un om sărac sau pe oricine altcineva aflat în necaz nu am fost auzit spunând că nu am bani s-o fac şi că eu însumi nu am ajuns într-o asemenea sărăcie încât să cer bani de la o altă persoană; faptul că am avut o astfel de soţiesoţie, atât de ascultătoare, de afectuoasă, de simplă; faptul că am avut educatori vrednici pentru copii; faptul că am primit ajutor prin vise, în special ca să nu mai scuip sânge şi să îmi treacă ameţelile, şi răspunsul, ca să spun aşa, oracular de la Gaeta; şi faptul că, atunci când am dorit să mă dedic filozofiei, nu am ajuns pe mâinile vreunui sofist şi nici nu mi-am irosit timpul analizând texte scrise sau rezolvând silogisme sau ocupându-mă de fenomene cereşti. Căci toate acestea au nevoie de ajutorul zeilor şi al sorţii.» ♦♦♦ Marcus Aurelius: «De dimineaţă începe să-ţi spui: voi întâlni un indiscret, un nerecunoscător, un violent, un perfid, un invidios, un nesociabil; toate acestea li se întâmplă din necunoaşterea celor bune şi a celor rele. Eu, în schimb, care am înţeles că natura binelui este frumuseţea morală şi că cea a răului este urâtul moral şi că natura celui care greşeşte este înrudită cu mine, nu numai prin sângele şi sămânţa sa, ci şi prin raţiune şi participarea la divin, nu pot suferi vreun neajuns de la vreunul din ei, căci nimeni nu mă poate urâţi moral, iar eu nu mă pot mânia pe unul înrudit cu mine, nici nu-l pot urî. Căci ne-am născut pentru a ne ajuta <unii pe alţii>, precum picioarele, mâinile, pleoapele, şirurile de dinţi de sus şi de jos. Aşadar, a acţiona unii împotriva altora este împotriva naturii, iar a te mânia şi a-l detesta pe semen înseamnă a-l trata ca pe un adversar.» ♦♦♦ Marcus Aurelius: «Aminteşte-ţi de cât timp amâni problema şi de câte ori, chiar dacă ai primit de la zei noi termene, nu ai profitat de ele. Dar trebuie să-ţi dai seama, măcar de acum înainte, din ce lume faci parte, din ce realitate conducătoare eşti o emanaţie şi că îţi este fixată o limită de timp: în cazul în care nu te vei folosi de acestea pentru a dobândi seninătatea, prilejul va dispărea şi tu vei pieri şi nu ţi se va mai oferi o altă ocazie.» ♦♦♦ Marcus Aurelius: «Uneori <oamenii> sunt, într-un fel, demni de milă din pricina necunoaşterii binelui şi răului; acest neajuns nu este mai mic decât neputinţe de a distinge obiectele albe de cele negre.» ♦♦♦ Marcus Aurelius: «Respectă cu veneraţie facultatea de a forma opinii. Totul depinde de ea, pentru că în partea conducătoare a sufletului tău niciodată nu ia naştere vreo opinie potrivnică naturii sauconstituţiei fiinţei raţionale. Aceasta garantează absenţa oricărei precipitări, familiaritatea cu oamenii şi apropierea faţă de zei.» ♦♦♦ Marcus Aurelius: «Caută pentru ele retrageri la ţară, pe malul mării, în munţi; şi tu obişnuieşti să-ţi doreşti cu ardoare asemenea locuri. Dar tot acest lucru e cât se poate de prostesc, pentru că îţi este permis să te retragi în tine însuţi în orice clipă doreşti.În nici un loc nu se poate un om retrage mai liniştit şi mai lipsit de griji decât în sufletul său, mai ales cel care are în interiorul său astfel de valori încât, aplecându-se pentru a le privi, ajunge îndată la o desăvârşită uşurare; şi mărturisesc că această uşurare nu este altceva decât o bună rânduială a minţii. Dăruieşte-te, aşadar, tot timpul unei asemenea retrageri şi reînnoieşte-te pe tine însuţi. Să fie scurte însă şi elementare principiile tale, care, îndată ce le-ai întâlnit, îţi sunt suficiente pentru a îndepărta orice suferinţă şi pentru a te trimite înapoi, fără supărare, la activităţile spre care te întorci. De fapt, ce lucru te nemulţumeşte? Răutatea oamenilor? Gândeşte-te la principiul că fiinţele raţionale sunt născute unele pentru altele, că a se suporta unele pe altele este o parte a dreptăţii şi că oamenii greşesc fără voia lor, iar toţi cei care până acum s-au duşmănit, s-au bănuit şi s-au urât, străpunşi de lănci, zac întinşi la pământ şi sunt cenuşă; atunci calmează-te! Dar eşti nemulţumit şi de cele pe care Întregul ţi le-a hărăzit? Aminteşte-ţi dilema: „providenţa sau atomii” şi argumentele prin care s-a demonstrat că lumea este ca o cetate. Oare cele ce privesc trupul vor pune stăpânire pe tine? Atunci gândeşte-te că, odată ce s-a retras în sine însuşi şi şi-a cunoscut propria-i putere, intelectul nu se amestecă cu mişcările plăcute sau violente ale suflului. Şi, în rest, aminteşte-ţi câte ai ascultat despre durere şi plăcere, pentru că ţi-ai uitat asentimentul. poate te va frământa gloria măruntă? Priveşte la iuţeala cu care peste toate se aşterne uitarea, imensitatea timpului infinit, de o parte şi de alta, deşertăciunea faimei, versatilitatea şi lipsa de judecată a celor care par că te aclamă şi îngustimea locului în care faima ta este circumscrisă! Căci întreg pământul este un punct, şi de aceea partea în care locuieşti nu este oare un colţişor? Iar în acest colţişor câţi şi cât sunt cei ce te vor lăuda? În sfârşit, aminteşte-ţi de retragerea pe acest mic câmp care îţi aparţine şi, înainte de orice, nu te mai zbuciuma, nici nu te încorda, ci fii liber, priveşte toate activităţile ca un bărbat, ca un om, ca un cetăţean, ca o fiinţă muritoare. Iar printre preceptele de ţinut la îndemână, asupra cărora te vei apleca, să fie acestea două: primul, că lucrurile nu ating sufletul, ci se menţin în afara lui, nemişcate, în timp ce tulburările provin numai din judecata interioară; al doilea, că toate aceste lucruri pe care le vezi se vor transforma, în timp, şi nu vor mai fi. Gândeşte-te tot timpul la câte transformări ai asistat tu însuţi. „Lumea este alterare, viaţa – părere.”» ♦♦♦ Marcus Aurelius: «Nu te purta ca şi cum ai avea de trăit zece mii de ani. necesitatea stă deasupra ta; cât timp trăieşti, cât timp încă îţi este permis, încearcă să devii bun.» ♦♦♦ Marcus Aurelius: «
UnCheșule, abia acum am vizionat documentarul săptămânii…pe cât de scurt, pe-atât de profund prin concluziile care se trag/atrag ATENȚIA…
Ce bine e realizat! Câte adevăruri despre lume, despre noi …ce imagini mirifice alături de cele odioase, privind masacre de oameni și/sau animale! Iar cele în care e suprinsă Terra (ziua sau noaptea) mă lasă mască!
Documentarul este de (re)vizionat și concluzionat. Cert e că, de câțiva ani TOT AM SENZAȚIA CĂ S-A AJUNS PREA DEPARTE, CĂ S-A ATINS O LIMITĂ PESTE CARE NUMAI VĂD LINIA… ȘI CĂ URMEAZĂ FIE (AUTO)DISTRUGEREA SAU…GAME OVER! Întoarcerea la adevăratele valori, la munca câmpului, la apropierea de natură, de oameni, de animale, de mediul înconjurător!
MINCIUNA ÎN CARE TRĂIM
În acest moment ai putea fi oriunde, făcând orice. Dar stai singur(ă) în fața unui ecran. Deci, ce ne oprește să facem să vrem? Să fim unde vrem să fim! În fiecare zi ne trezim în aceeași cameră, urmărind același drum, trăind aceeași zi ca și ieri.
Și totuși, într-o vreme, fiecare zi era o nouă aventură. Pe drum ceva s-a schimbat. Înainte zilele erau fără timp, acum zilele ne sunt programate.
Asta înseamnă să fim adulți? Să fim liberi? Dar suntem cu adevărat liberi? Mâncare, apă, pământ. Chiar elementele de care avem nevoie, sunt deținute de corporații. Nu este hrană pentru noi în copaci, nu este apă proaspătă-n pâraie, nici pământ pentru a construi o casă. DACĂ ÎNCERCI SĂ IEI CEVA CE-ȚI OFERĂ PĂMÂNTUL, INTRI ÎN PUȘCĂRIE, AȘA CĂ NE SUPUNEM REGULILOR LOR!
Am descoperit lumea printr-o carte. Ani de zile am stat și-am regurgitat ce ni s-a spus = testați și etichetați ca subiecte într-un laborator. CRESCUȚI SĂ NU ADUCEM NICIO SCHIMBARE LUMII, CRESCUȚI SĂ NU FIM DIFERIȚI, ÎNDEAJUNS DE INTELIGENȚI ÎN A NE FACE TREABA, DAR NU (ȘI) PENTRU A ÎNTREBA DE CE O FACEM.
Așa că muncim, muncim, LĂSAȚI FĂRĂ TIMPUL DE A NE TRĂI VIAȚA PENTRU CARE MUNCIM (ATÂTA). Până-ntr-o zi când ni se spune că suntem prea bătrâni să ne (mai) facem treaba. Atunci suntem lăsați să murim. Copiii noștri ne iau locul în JOCUL acesta. Pentru noi calea este unică, laolată nu SUNTEM atceva decât COMBUSTIBIL care împuternicește ELITELE.
Elitele care se ascund în spatele corporațiilor. Aceasta este lumea lor. Și cea mai valoroasă resursă a lor, nu este terenul, SUNTEM NOI. Le construim orașele, le conducem mașinile, le ”luptăm” războaiele! La urma urmei, nu banii îi conduc, ci PUTEREA!
BANII SUNT DOAR UNEALTA DE CARE SE FOLOSESC PENTRU A NE CONDUCE = bucăți de hârtie fără voaloare de care depindem pentru a ne hrăni, a ne mișca, a ne întreține. NE-AU DAT BANII, ȘI NOI LE-AM DAT LUMEA LA SCHIMB! Unde erau copacii care ne curățau aerul, acum sunt fabrici care-l otrăvesc. Unde era apă de băut, acum sunt deșeuri toxice CE PUT! Acolo unde animalele alergau libere, acum sunt crescute în ferme industralizate unde sunt crescute și măcelărite la nesfârșit, pentru satisfacția noastră.
PESTE UN MILIARD DE OAMENI FLĂMÂNZESC, DEȘI AVEM DESTULĂ MÂNCARE PENTRU FIECARE! UNDE MERGE TOATĂ? 70% din grânele pe care le cultivăm, sunt folosite pentru îngrășarea animalelor pe care le mănânci la cină. De ce să ajuți flămânzeala? Nu poți profita de ele. SUNTEM CA O PLAGĂ, MĂTURÂND PĂMÂNTUL SFÂȘIIND CHIAR MEDIUL CARE NE PERMITE SĂ TRĂIM. VEDEM TOTUL CA PE CEVA CE POATE FI VÂNDUT, CA PE UN OBIECT CE POATE FI DEȚINUT.
Dar ce se va întâmpla când vom fi poluat cel din urmă râu? Sau otrăvită ultima gură de aer! Sau când nu vom mai avea petrol pentru camioanele care ne aduc mâncare! Când vom înțelege că banii nu pot fi mâncați pentru că nu au valoare? Nu distrugem planeta, distrugem toată viața de pe ea. În fiecare an, mii de specii dispar. Și timpul se scurse înainte de a urma noi.
Dacă trăiești în America, sunt șanse de 41% să faci cancer. Bolile de inimă vor omorâ unul din trei americani. Luăm medicamente prescrise pentru aceste boli, dar îngrijirea medicală este cea de-a treia cauză majoră a morții, după cancer și boli de inimă. Ni se spune că totul poate fi rezolvat aruncând bani oamenilor de știință pentru ca ei să poată descoperi o pilulă care să ne rezolve problemele. Dar companiile farmaceutice și asociațiile anticancer se bazează pe suferința noastră pentru a face profit.
CREDEM CĂ ALERGĂM PENTRU UN LEAC, DAR DE FAPT FUGIM DE CAUZĂ! Corpul nostru este un produs a ceea ce consumăm, iar mâncarea pe care o mâncăm, este concepută doar pentru profit. Ne umplem cu chimicale toxice. Corpurile animalelor sunt infestate de medicamente și de boli, dar noi nu vedem acest lucru.
(arată găini legănându-se pe picioare, altele răpuse, căzute jos, pe pământ, apoi vaci bolnave, cu ugere imense din care pricină abia mai merg într-un țarc închis și împuțit, și cu niște ochi sfâșâietori de triști, a strigăt mut -((((((((
Dar noi nu vedem asta. Grupul mic de corporații care dețin publicarea informațiilor media, nu vor să știm, înconjurându-ne cu fantasme despre care ni se spune că ar fi realitatea. E amuzant că pe vremuri, oamenii se considerau că ar fi centrul Universului.
(Bă, chiar sunt! Pământul este singura planetă populată, în jurul căreia se învârt celelalte, așa cum a spus Galileo! Restul…sunt povești! Suntem mai importanți decât ne dăm seama, am fost trimiși c-un scop fiind înzestrați cu tot ce ne trebuie pentru a accede din ce în ce mai sus, prin cunoștințe dobândite spre binele nostru, a tot ce ne-nconjoară, nu acționând ca niște copii tâmpiți care se joacă cu chibriturile, aprinzând focul și dând foc la casă!)
Dar din nou ne vedem ca Centrul Planetei. Arătăm către tehnologie și spunem că suntem cei mai deștepți. Dar computerele, mașinile și fabricile, ilustrează cu adevărat că suntem inteligenți sau arată cât de leneși am devenit? Ne punem această mască a ”civilizației”. Dar când o dăm jos, CE SUNTEM? (sau, CINE SUNTEM?)
Cât de repede uităm că numai în ultimele sute de ani le-am permis femeilor să voteze, le-am permis negrilor să trăiască ca egali. Ne purtăm de parcă-am fi atoate-știutori, dar atât de multe scapă vederii noastre. Mergem în josul străzii, ignorând semnele mărunte= ochii care se holbeză, poveștile care se spun. Vedem totul ca pe-un fundal pentru ”mine”.
Poate ne e frică că nu suntem singuri, că suntem parte dintr-o imagine mai mare, dar ne scapă facerea conexiunii. Suntem ”în regulă” când omorâm porci, vaci, pui străini din țări străine, DAR NU vecinii noștri, nu câinii noștri, nu pisicile noastre, acelea pe care am ajuns să le iubim și să le înțelegem.
Numim alte creaturi proaste și totuși arătăm spre ele, pentru a ne justifica acțiunile noastre. DAR UCIDEREA DOAR PENTRU CĂ PUTEM, PENTRU CĂ AM PUTUT DINTOTDEAUNA, O FACE CORECTĂ? Sau arată cât de puțin am învățat?
Continuăm actul primar de agresiune în locul gândirii și-al compasiunii. Într-o zi, această senzație pe care o numim viață, ne va părăsi și, acțiunile de ieri vor fi singurele care rămân. MOARTEA NE-NCOJOARĂ PERMANENT, DEȘI PARE ATÂT DE ÎNDEPĂRTATĂ DE REALITATEA ZILNICĂ. TRĂIM ÎNTR-O LUME, PE MUCHIA PRĂPASTIEI.
RĂZBOAIELE DE MÂINE, NU VOR AVEA CĂȘTIGĂTORI pentru că violența nu fi niciodată răspunsul corect, distrugând orice soluție posibilă. Dacă toți privim la cea mai mare dorință interioară a noastră, vom vedea vă visele noastre nu sunt diferite = împărtășim un țel comun: FERICIREA.
SFÂȘIEM LUMEA CĂUTÂND BUCURIE, FĂRĂ SĂ O CĂUTĂM ÎN NOI ÎNȘINE. Mulți dintre cei mai fericiți oameni, sunt cei care au cel mai puțin. Dar, suntem noi cu adevărat fericiți, cu i-phon-urile noastre, cu mașinile noastre mari, cu mașinile de lux? AM DEVENIT DECONECTAȚI de la realitatea înconjurătoare (toți cu telefoanele în mână, aproape digitalizați!) IDOLATRIZĂM OAMENI PE CARE NU I-AM ÎNTÂLNIT! (tare!)
Suntem martorii extraordinarului de pe ecrane, iar a obișnuitului, pretutindeni altundeva! AȘTEPTĂM PE CINEVA CARE SĂ (NE) ADUCĂ SCHIMBAREA, FĂRĂ SĂ NE GÂNDIM SĂ NE SCHIMBĂN NOI ÎNȘINE.
ALEGERILE PREZINDENȚIALE POT FI LA FEL DE BINE CA O ARUNCARE CU BANUL! DOUĂ FEȚE ALE ACELEIAȘI MONEDE -)))) ALEGEM CE FAȚĂ VREM, IAR ILUZIA ALEGERII, A SCHIMBĂRII, APARE…dar lumea rămâne la fel. Eșuăm în a înțelege că POLITICIENII NU NE SERVESC, ÎI SERVESC PE CEI CARE-I FINANȚEAZĂ LA PUTERE.
AVEM NEVOIE DE LIDERI, NU DE POLITICIENI, dar în lumea noastră de persoane care stau supuse la rând, am uitat să conducem noi, pe noi înșine. NUMAI AȘTEPTAȚI SCHIMBAREA, FIȚI SCHIMBAREA PE CARE VREȚI S-O VEDEȚI. N-am ajuns aici șezând pe fundurile noastre.
Rasa umană nu a supraviețuit pentru că suntem cei mai rapizi sau cei mai puternici, CI PENTRU CĂ AM LUCRAT ÎMPREUNĂ. Am învățat actul uciderii, să învățăm acum bucuria de a trăi. Aici nu este vorba despre salvarea Planetei, ea va rămâne aici, chiar dacă noi nu vom mai fi. Pământul există de miliarde de ani, fiecare dintre noi suntem norocoși dacă ajunem la 80 de ani. Suntem o clipită în timp, DAR IMPACTUL NOSTRU ESTE PENTRU TOTDEAUNA! (cât adevăr!)
Deseori mi-am dorit să nu fi trăit într-o eră a calculatoarelor, când nu aveam ecrane care să ne distragă. Dar am înțeles că există un motiv pentru care acum este singurul timp când vreau să fiu în viață. Pentru că aici, astăzi, avem o șansă pe care n-am mai avut-o vreodată! Internetul ne dă puterea să împărtășim un mesaj și să ne unim milioane, din toată lumea!
CÂT MAI PUTEM, TREBUIE SĂ NE FOLOSIM ECRANELE PENTRU A NE ADUCE ÎMPREUNĂ, NU SĂ NE ÎNDEPĂRTEZE! Fie în bine, fie în rău, generația noastră va determina viitorul vieții pe această planetă. Putem, fie să continuăm să servim acest sistem al distrugerii până când nicio amintire a existenței noastre nu va mai exista. SAU NE PUTEM TREZI! Putem înțelege că nu evoluăm în sus, ci mai degrabă cădem, avem doar ecrane în față și nu vedem încotro ne îndreptăm.
La acest moment prezent ne-a condus fiecare pas, fiecare respirație și fiecare moarte. Suntem fațada tuturor celor ce-au fost înaintea noastră. Acum este rândul nostru. Puteți alege să sculptați propria cale de urmat, sau să urmați drumul pe care ceilalți nenumărați, l-au luat deja . Viața nu este un film. Scenariul nu este deja scris. SUNTEM SCRIITORI. Aceasta este Povestea Ta, Povestea Lor, POVESTEA NOASTRĂ!