Președintele unui partid a fost condamnat definitiv… Conform propriilor regulamente ale acelui partid, ar fi trebuit să abandoneze funcția de conducere. Astea sunt fapte și constatări obiective. Nu discut despre alte aspecte.

Din păcate, încă o dată, politica românească confirmă faptul că regulile sunt făcute pentru a fi încălcate. Și încălcarea lor nu se face pe ascuns, la scară mică, ci la vedere, pe scena politică a acestei țări, în lumina reflectoarelor. Desigur că cine caută justificări, le găsește:

„Dacă eu aș fi știut, dacă aș fi văzut, aș fi simțit vineri că o plecare a mea păstrează partidul la fel de unit, la fel de determinat pentru campanie – are prima șansă PSD-ul la alegeri – asta se vede peste tot, în condițiile în care la liberali este o degringoladă, nu sunt în stare să-și găsească candidat(…), aș fi făcut-o. Nu am văzut-o și asta au spus-o toți, pentru că acolo n-a fost o discuție despre cât de mult sunt eu iubit, a fost o reacție serioasă, și reacția poate a 90% a celor care au fost prezenți acolo și din țară a fost o reacție rațională – toată lumea vrea ca partidul măcar până la alegerile locale să fie condus așa cum a fost condus până acum.”

Adică, ce contează regulile stabilite anterior, dacă, uite dom’le, „mă vrea masele”! Și partidu’ trebuie condus.

„Intenția mea este să conduc acest partid pentru a câștiga alegerile, este obligația mea. Din cauza poziției mele din partid, de-a lungul anilor am avut foarte mult de suferit și în plan personal, politic și administrativ, dar, pe de altă parte, am avut niște satisfacții ale datoriei împlinite de foarte multe ori. Și nu poți să nu ai o strângere de inimă să faci un gest care pentru tine în plan personal ar avea un efect foarte bun, dar (…) care poate produce o destabilizare a scenei politice. Prezența la vot nu poate fi considerata un folos necuvenit. Consider că a fost un dosar politic, pentru că are numai aprecieri politice în faza de cercetare penală.

Cum îi câștigi pe oameni de partea ta? Păi în primul rând, arătând cum te-ai sacrificat și cât ai avut de pătimit pentru ei, nu? Deși, datorită bunei tale activități, ai avut și „niște satisfacții”…

Iar printr-o declarație apoteotică de tipul:

„Demisia mi-am cerut-o chiar eu, mie însumi, la aflarea sentinței.”

stimabilul domn Dragnea ne arată că are frământări interioare, ca orice mare lider… 😉

Din păcate, astfel de gesturi mai coboară cu o treaptă nivelul la care se face politică în România. Și cam atât…