BRexit – 19.04.2016

Aceasta este partea [part not set] din totalul de 20 articole ale seriei Brexit
0
(0)
Serie dedicată urmăririi continue a evenimentelor asociate BRexit!
În special prin prisma influențării/manipulării electoratului...

Manipularea electoratului reprezintă de fapt intervenții publice ale susținătorilor uneia sau alteia dintre opțiuni. Desigur că, în zilele noastre, manipulatorii s-au specializat, adresându-se, pe rând,unui public țintă specific. Iată că a venit rândul „gospodinelor” din Marea Britanie…

În acest sens, aflăm că „Fiecare gospodărie britanică ar putea pierde, în medie, 6.000 de dolari în cazul unui Brexit”.

„Dacă părăsim Uniunea Europeană, acestea sunt faptele: Marea Britanie va fi permanent mai săracă, la fel și familiile britanice”, a spus Ministrul de finanțe al Marii Britanii, George Osborne, care s-a folosit de o analiză a trezoreriei Marii Britanii intitulată „HM Treasury analysis: the long-term economic impact of EU membership and the alternatives” pentru a arăta că un eventual Brexit ar conduce la scăderea PIB-ului Marii Britanii cu până la 6%, ceea ce ar face ca fiecare gospodărie să piardă 6.090 de dolari până în 2030.

Totuși, părerile sunt împărțite… Un ministru conservator a declarat că analiza ar fi nedreaptă și părtinitoare, susținând că guvernul ar trebui să prezinte ambele fațete ale problemei dacă dorește cu adevărat ca britanicii să aibă un vot liber. Andrea Leadsom, ministrul energiei, a declarat că:

În cazul în care militanții insistă să vorbească despre căderea economiei, atunci asta devine auto-profeție. Ăsta este un lucru lipsit de patriotism.

Așa cum am înțeles de mult, obiectivitatea nu este în nici un caz partea tare a politicienilor…

 
 

Cum apreciați acest articol?

Eu îl consider de 5 ⭐️ (altfel nu-l scriam). Tu?

Total voturi: 0 :: Media evaluării: 0

Fără voturi, încă! Fii primul la evaluarea acestui articol.

Dacă ați găsit acest articol util...

Urmăriți-mă pe social media!

Regret dacă acest articol nu v-a fost util!

Permiteți-mi să-l îmbunătățesc!

Spuneți-mi cum pot îmbunătăți acest articol?

Deplasare în serie ::

Lasă o urmă a trecerii tale pe aici. Un comentariu e binevenit!

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.