Un prolog la „Antifragil”

Serie dedicată cărții „Antifragil” – a lui Nassim Nicholas Taleb

întreaga serie de articole

Și pentru că subiectul incertitudinii, volatilității, aleatoriului, nevăzutului, opacului sau inexplicabilului (și orice alte denumiri ar putea fi găsite pentru Lebăda Neagră) este de-a dreptul, nu doar fascinant, ci esențial în viețile noastre, și pentru că această tematică o abordează într-un mod complet ne-academic și cu atât mai interesant Nassim Nicholas Taleb, și pentru că mi se pare miraculos, încep aici seria dedicată antifragilității (vezi „Antifragil”)…

De ce să iubim vântul?

Așa cum vântul stinge lumânarea, dar intensifică focul, la fel, aleatoriul, incertitudinea și haosul pot avea efecte benefice. Dacă vrem/știm/putem să le folosim și nu să ne rezumăm la simpla atitudine de a ne feri de ele. Simpla supraviețuire în fața incertitudinii ar trebui să nu ne mulțumească…

Problema este cum să domesticim, ba chiar să dominăm și să cucerim nevăzutul, opacul și inexplicabilul.

Cum?

Antifragilul

Uneori, șocurile pot fi utile. Există „lucruri” (a se observa ghilimelele) care se dezvoltă și „înfloresc” prin expunerea la volatilitate, aleatoriu, dezordine și factori de stres. Și cu toate că fenomenul de expunere e caracterizat de ubicuitate, nu avem un antonim exact pentru „fragilitate”. Iar Taleb ne propune pentru asta termenul „antifragilitate”.

Antifragilitatea înseamnă mai mult decât rezistență sau robustețe. Rezistentul face față șocurilor și rămâne același; antifragilul devine mai bun. Această proprietate se află în spatele tuturor lucrurilor care s-au schimbat pe parcursul timpului: evoluție, cultură, idei, revoluții, sisteme politice, inovație tehnologică, succes cultural și economic, supraviețuire colectivă, rețete bune (cum ar fi supa de pui sau un biftec tartar cu un strop de coniac), ridicarea orașelor, sistemele juridice, pădurile ecuatoriale, rezistența bacteriilor și chiar existența noastră ca specie pe această planetă. Tot antifragilitatea este aceea care determină granița dintre ceea ce este viu și organic (sau complex), să zicem corpul uman, și ceea ce este inert, obiectele, cum ar fi capsatorul de pe biroul tău.

Antifragilul iubește aleatoriul și incertitudinea, ceea ce înseamnă și că îi plac erorile, un anumit tip de erori, iar acest aspect este unul fundamental. Antifragilitatea are proprietatea singulară de a ne permite să-i facem față necunoscutului, să facem lucruri fără să le înțelegem – și încă să le facem bine. Îngăduiți-mi să fiu mai agresiv: mulțumită antifragilității, suntem mult mai buni la făcut lucruri, decât la gândit. Aș prefera să fiu bătut în cap și antifragil, decât să fiu extraordinar de deștept și fragil, indiferent de context.

Antifragilitatea și fragilitatea sunt ca niște indicatori pe o linie gradată.

Non-predicția

Înțelegerea mecanismelor antifragilității oferă posibilitatea creării unui ghid pentru luarea deciziilor non-predictive, în condiții de incertitudine. Ori asta e esențial nu doar în afaceri, politică, medicină… E o chestiune vitală în viața de zi cu zi, aceasta fiind caracterizată de aleatoriu, imprevizibilitate, opacitate și înțelegere incompletă a lucrurilor!

În vreme ce fragilitatea poate fi măsurată, riscul nu e măsurabil (excepție făcând cazinourile 😉 și credința „experților în calculul riscurilor”). În acest fel, s-ar putea găsi o soluție la „problema Lebedei NegreLN LN LN ”, respectiv la imposibilitatea de a calcula riscurile unor evenimente semnificative rare și de a le prognoza apariția.

Pornind de la faptul că sensibilitatea la daunele provocate de volatilitate pot fi ușor depistate, Taleb ne propune o inversare a abordărilor curente disponibile despre predicție, pronostic și management al riscului. Mi se pare deja un subiect nu doar provocator, ci vital chiar și la nivel individual!

În cele ce urmează, îți propun câteva reguli pentru a te deplasa de la fragil la antifragil în orice domeniu sau sferă de aplicare, prin reducerea fragilității sau prin valorificarea antifragilității. Aproape întotdeauna putem detecta antifragilitatea (și fragilitatea) folosind un test simplu de asimetrie: tot ceea ce obține mai multe avantaje decât dezavantaje de pe urma evenimentelor aleatorii (ori a anumitor șocuri) este antifragil; inversul este fragil

Privarea de antifragilitate

Acceptând antifragilitatea ca proprietate a tuturor sistemelor naturale (și complexe) supraviețuitoare, e ușor de înțeles că privarea lor de volatilitate, aleatoriu și factori de stres le va dăuna, ele devenind astfel mai slabe. Noi, ca specie, în dorința de „siguranță”, ne-am fragilizat economia, sănătatea, educația, viața politică, aproape totul… Lumea noastră modernă și prea structurată ne-a afectat prin strategii implementate de sus în jos și cu născociri (pe care Taleb le numește „iluzii de Harvard-sovietic”) ce atacă antifragilitatea (cumva naturală) a sistemelor.

Iată tragedia modernității: la fel ca în cazul părinților nevrotici excesiv de protectori, adeseori aceia care încearcă să ne ajute ne fac cel mai mare rău.

Practic, „tot ceea ce merge de sus în jos fragilizează și blochează antifragilitatea și creșterea, ceea ce pornește de jos în sus înflorește când este supus la cantități adecvate de stres și dezordine”.

Avantaje pe spinarea altora

Factorul fragilizator major este reprezentat de tendința (evidentă) de evitare a asumării riscului de „a ne pune pielea în joc”. Prea mulți dintre noi devenim antifragili pe spatele altora, expunându-i pe ei la neplăceri, pierderi sau daune. Nu odată, această antifragilitate cu prețul fragilității altora este ascunsă, la noi numindu-se (la nivel individual) „șmecherie”.

În timp ce în trecut, persoanele cu rang și statut social erau singurele care își asumau riscuri, care suportau consecințele negative ale acțiunilor lor – iar aceia care făceau asta de dragul altora erau eroi -, astăzi se petrece exact contrariul. Asistăm la ascensiunea unei noi clase de eroi negativi, mai precis de birocrați, bancheri, membri ai AIV (Asociația Internațională a Vanitoșilor) care participă la întâlnirile de la Davos și de universitari cu prea multă putere, dar fără riscuri reale și/sau răspundere. Ei fac sistemul, iar cetățenii plătesc prețul.

Antidotul la LN

Evenimentele la scară mare, impredictibile și neregulate, cu consecințe masive și neprevăzute de un anumit observator poartă numele de Lebede Negre (LN LN LN ), iar observatorul respectiv e numit „curcan”, el fiind cel surprins și vătămat de aceste evenimente.

Consider că cea mai mare parte a istoriei este rezultatul unor întâmplări de tip LN LN LN . Tocmai de acee, ne interesează reglajul fin al înțelegerii pe care o avem despre obișnuit și, prin urmare, elaborăm modele, teorii sau reprezentări care nu au cum să depisteze ori să măsoare posibilitatea unor astfel de șocuri.

Doar propria noastră gândire ne dă iluzia unei istorii netede și liniare, datorită faptului că analizând retrospectiv, avem senzația că aproape „am prevăzut”. Așa ajungem să subestimăm aleatoriul, deși datorită fricii de el și din obsesia pentru ordine, unele sisteme umane tind să se expună la vătămarea provocată de LN LN LN , fără a încerca să beneficieze de pe urma lor. În căutarea ordinii, obținem (nu odată) o pseudo-ordine. Un oarece procent de reală ordine se poate obține doar prin acceptarea aleatoriului.

Datorită complexității, în majoritatea sistemelor, interdependențele nu sunt liniare, iar cele realizate de om elimină predictibilitatea, producând efecte supradimensionate, ducând la creșterea rolului LN LN LN , pe baza expansiunii artificialului, a îndepărtării de modelele naturale și ancestrale. În plus, a apărut o nouă boală: „neomania”, cea care ne împinge la construirea unui „progres” de tip LN LN LN , de siteme vulnerabile.

Ceea ce deranjează, este faptul că șansele de manifestare ale fenomenelor de tip LN LN LN sunt de fapt imposibil de calculat, deoarece eroarea statistică crește în cazul probabilităților mici.

Cu cât mai rar este evenimentul, cu atât este mai puțin detectabil și cu atât mai puțin știm cât de frecvent intervine.

De aceea, antifragilitatea este nu doar antidotul la LN LN LN , dar înțelegerea ei ne va diminua teama intelectuală în acceptarea rolului unor astfel de evenimente, acceptându-le ca necesare în orice domeniu, de la istorie, la cunoaștere și tehnologie.

Robustul nu e suficient de robust

Dacă ne gândim că Mama Natură e caracterizată (și) de agresivitate, practicând distrugerea, înlocuirea, selecția și regruparea, putem accepta că robustețea ar putea să fie insuficientă, mai ales că robustețea perfectă nu poate fi obținută. Se ajunge astfel la concluzia că ar fi nevoie de un mecanism prin care sistemul să se regenereze continuu, evitând suferința datorată confruntării cu aleatoriul și cu șocurile impredictibile și mai curând folosindu-se de ele.

Pe termen lung, antifragilul câștigă din erorile de predicție. Dacă ducem această idee până la ultimele sale consecințe, atunci lucrurile care câștigă de pe urma aleatoriului ar trebui să domine astăzi lumea, pe când lucrurile care sunt afectate de ea ar trebui să fi dispărut. Ei bine, se vede că lucrurile nu stau așa. Avem iluzia că lumea funcționează mulțumită planurilor programate, cercetării universitare și fondurilor birocratice, însă există dovezi convingătoare – foarte convingătoare – care demonstrează că această idee este o iluzie, pe care o numesc „prelegeri despre zbor ținute păsărilor”.

Așa putem înțelege și ce e cu „efectul prelegerilor despre zbor, ținute păsărilor”… 😉

Inginerii și inventatorii sunt aceia care dezvoltă lucrurile, în timp ce academicienii scriu cărți de istorie; va trebui să ne rafinăm modul în care interpretăm creșterea, inovația și multe asemenea lucruri.

Măsurabilitate a (unor) lucruri

În vreme ce riscul (mai ales cel asociat LN LN LN ) nu permite măsurare, fragilitatea e suficient de măsurabilă.

Managementul riscului, așa cum este practicat, reprezintă studiul unui eveniment care ar avea loc în viitor; numai economiștii sau alți lunatici pot să susțină – împotriva experienței – că „măsoară” frecvența acestor evenimente rare, iar aceia care îi ascultă sunt niște fraieri pentru că experiența și trecutul infirmă acest tip de pretenții.

Din fericire, „fragilitatea și antifragilitatea fac parte din proprietățile curente ale unui obiect”. Deși nu putem prognoza probabilitatea unui eveniment îndepărtat undeva în viitor, dar putem face afirmații mai aproape de realitate referitoare la fragilitatea unui obiect sau sistem în fața producerii acelui eveniment. Așadar, în locul discuției despre risc, Taleb ne recomandă noțiunea de fragilitate, care oferă avantajul predictibilității și în plus ne oferă conceptul contrar ei, curajosul concept de antifragilitate.

Fragilistul

Contrar unei logici de bun simț care ne-ar spune că ar fi bine să evităm interferența cu lucruri pe care nu le înțelegem, fragilistul are o tendință bolnăvicioasă de a confunda necunoscutul cu inexistentul, considerând din oficiu că lucrurile pe care nu le vede, sau nu le înțelege, nici nu există.

Fragilistul crede în iluzia Harvard-sovietic, supraestimând (neștiințific) valoarea cunoștințelor științifice. Din cauza acestei iluzii, el este ceea ce se numește „raționalist naiv” sau „raționalizator”, alteori pur și simplu „raționalist”, în sensul că își imaginează că rațiunile aflate în spatele lucrurilor îi sunt accesibile în mod automat. Să nu confundăm raționalizarea cu raționalul; cele două sunt aproape întotdeauna antonime perfecte. Cu excepția fizicii și domeniilor complexe în general, rațiunile din spatele lucrurilor au tendința de a fi mai puțin evidente pentru noi, și cu atât mai puțin pentru fragilist. Însă această însușire a lucrurilor naturale de a nu se prezenta amănunțit într-un manual al utilizatorului nu este, din păcate, un impediment prea mare: unii fragiliști se adună laolaltă ca să scrie ei înșiși manualul utilizatorului, grație definiției pe care i-o dau „științei”.

Astfel, mulțumită fragiliștilor, cultura modernă și-a mărit gradul de opacitate. Iar în viața curentă, fragilistul din diverse domenii ne îndeamnă (și uneori determină 🙁 ) să ne implicăm în politici și acțiuni artificiale, în care beneficiile sunt mici și vizibile, iar efectele secundare sunt potențial grave și invizibile.

Toate domeniile de activitate sunt populate de fragiliști.

Când simplul e sofisticat

Contrar credinței comune (oare cui o datorăm?) conform căreia sistemele complexe necesită sisteme și reglementări complicate prin prisma unor politici încâlcite, autorul ne reamintește că de fapt, „cu cât mai simplu, cu atât mai bine”. Complicațiile introduc efecte neprevăzute, iar intervențiile succesive duc la o serie explozivă de reacții „neprevăzute” și chiar ramificate, situația degradându-se treptat.

Dar simplitatea nu e ușor de obținut, ea fiind contrară celor ce potențează sofisticarea pentru a-și justifica propriile profesii. Dacă stăm strâmb și judecăm mai profund (și obligatoriu, sincer), nu vom găsi pe lângă noi (sau mai grav, chiar pe noi înșine ca) reprezentanți ai unor profesii/meserii/sarcini/atribuții care nu fac altceva decât să complice lucrurile? Eu sunt convins că da!

Mai puțin înseamnă mai mult și, de obicei, mai eficient.

De aceea, voi enunța un mic număr de trucuri, directive și interdicții despre cum să trăim într-o lume pe care n-o înțelegem sau, mai degrabă, despre cum să nu ne fie frică să operăm cu lucruri pe care este limpede că nu le înțelegem. Și, mai important, în ce fel ar trebui să operăm cu ele. Sau, mai bine zis, cum să îndrăznim să ne privim ignoranța în față și să nu ne fie rușine că suntem umani – să fim umani într-un mod curajos și semeț. Însă pentru aceasta ar putea fi nevoie de câteva schimbări structurale.

Ceea ce propun aici este o hartă pentru modificarea sistemelor noastre antropice, astfel încât să lase simplul – și naturalul – să își urmeze cursul

Simplitatea nu e ușor de obținut. Nu doar că euristicile sunt metode empirice care fac lucrurile simple și ușor de aplicat, ele mai prezintă un avantaj: utilizatorul nu va fi păcălit de „puterile” lor, știind din start că nu sunt perfecte, fiind doar niște expediente.

Cartea în discuție

În procesul de structurare a noțiunii introduse de el, Taleb a ajuns să descrie fragilitatea ca fiind drept ceea ce nu agreează volatilitatea, iar ceea ce nu agreează volatilitatea nu agreează aleatoriul, incertitudinea, dezordinea, erorile, factorii de stres, etc. Din acest mod de a defini fragilitatea, decurg caracteristici ale antifragilității, care iubește volatilitatea, iubește timpul și e puternic legată de neliniaritate, în sensul că tot ceea ce este neliniar este fie fragil, fie antifragil față de o anume sursă de aleatoriu.

Iată o notă de subsol ce merită citată:

Expresia tehnică pe care o foloseam pentru „detestă volatilitatea” era „factor vega scurt” (a se vedea acest glosar aici – notă personală) sau „factor gamma scurt”, care înseamnă „afectat în cazul creșterii nivelului de volatilitate”, și „factor vega lung” sau factor gamma lung”, pentru lucrurile care beneficiază de pe urma volatilității. În restul cărții voi întrebuința cuvintele „scurt” și „lung” ca să descriu expunerile negative și, respectiv, pozitive. Este fundamental faptul că nu am crezut niciodată în abilitatea noastră de a prevedea volatilitatea, concentrându-mă doar asupra modului în care reacționează lucrurile la ea.

Familia Dezordinii (destul de fericită, totuși)

Familia Extinsă (sau Încrengătura) Dezordinii: (i) incertitudine, (ii) variabilitate, (iii) cunoaștere imperfectă, incompletă, (iv) șansă, (v) haos, (vi) volatilitate, (vii) dezordine, (viii) entropie, (ix) timp, (x) necunoscut, (xi) aleatoriu, (xii) harababură, (xiii) factor de stres, (xiv) eroare, (xv) dispersie a consecințelor, (xvi) necunoaștere.

Ar merita să stăm și să aprofundăm propriile percepții despre fiecare dintre aceste noțiuni…

Deși nu pare la locul lui în lista enunțată, din punct de vedere funcțional, timpul e similar volatilității. Fragilul se distruge în timp.

O carte unică

Pe mine unul m-a impresionat tenacitatea lui Taleb, confirmată prin afirmația conform căreia întreaga s-a lucrare este un unicat, diversele sale cărți putând fi privite ca și capitole ale unei cărți mai ample, să-i spunem generic, Incerto… Iar la momentul scrierii „Antifragil”, Taleb considera deja că (deși a fost scrisă prima) „Lebăda Neagră” este „doar” o anexă a acestei lucrări de bază. Mai mult, aflăm aici că atât „Lebăda Neagră”, cât și precedenta, „Fooled by Randomness”, aveau rolul de a pregăti cititorul pentru „Antifragil”, în sensul că un astfel de cititor nu mai trebuie convins că:

  • LN LN LN domină societatea și istoria, iar drept urmare,
  • nu știm exact ce se petrece, mai ales în situații de neliniaritate.

N-ai curaj, n-ai convingeri

Altfel spus,

mănânc ce gătesc.

E vorba de asumarea riscurilor. Cel ce greșește, să fie primul care suportă consecințele. deși eu însumi fac aici contrariul, apreciez totuși relula lui Taleb:

Dacă subiectul respectiv nu este suficient de interesant pentru mine încât să îl cercetez independent de ceea ce s-a scris despre el, adică din curiozitate sau pentru că mi-ar fi de folos, atunci nu ar trebui să scriu deloc despre el, și cu asta, basta! Nu înseamnă că bibliotecile (fizice sau virtuale) nu sunt acceptabile, ci doar că ele nu ar trebui să fie sursa niciunei idei. Studenții plătesc ca să scrie eseuri pe teme pentru care trebuie să-și ia cunoștințele din volumele unei biblioteci, ca pe un exercițiu pentru propria creștere; un profesionist care este recompensat ca să scrie și este luat în serios de ceilalți  ar trebui să folosească un filtru mult mai puternic. Numai ideile distilate, care mocnesc în noi vreme îndelungată, sunt acceptabile, iar acelea provin din realitate.

Foarte frumos spus, mai ales în corelație cu fenomenul plagiatului devenit o modă…

Și pentru a pune degetul pe rană, autorul lansează un îndemn la o noțiune filozofică mai puțin reliefată, aceea de angajament doxastic

Dacă vezi o neregulă…

Etica a fost înlocuită de modernitate cu judecătoreza, iar legea poate fi jucată pe degete dacă ai un avocat bun.

Așadar, voi da în vileag transferul de fragilitate – sau, mai degrabă, faptul că ni s-a furat antifragilitatea – de către oamenii care „arbitrează” sistemul. Acestor oameni li se va spune pe nume. Poeții și pictorii sunt liberi, liberi poetae et pictores, iar această libertate aduce cu sine imperative morale stricte. Prima regulă etică:

Dacă vezi escrocheria și nu o denunți, atunci ești tu însuți escroc.

Exact cum amabilitatea arătată unui arogant nu este cu nimic mai bună decât aroganța arătată celui amabil, a te resemna cu acțiunea abjectă a cuiva înseamnă a tolera respectiva acțiune.

Pe deasupra, mulți scriitori și savanți vorbesc în particular – după o jumătate de sticlă de vin, să zicem – altfel decât o fac pe hârtie. Scrierile lor sunt în mod evident niște fraude. Multe din problemele societății provin din argumentul „Și alții fac asta”. Așa că, dacă îi spun cuiva că este un fragilist grav compromis etic după al treilea pahar de vin libanez (alb), voi fi obligat să procedez la fel și aici.

George Santayana:

Un om este liber din punct de vedere moral când (…) judecă lumea și îi judecă pe ceilalți oameni cu o sinceritate care nu face compromisuri.

Defosilizarea lucrurilor

Pentru înțelegerea lucrurilor spuse în carte, Taleb mai face observația că în vreme ce anumite aserțiuni empirice din diverse științe ar trebui să treacă totuși printr-un mecanism de evaluare științifică, pe de altă parte, afirmațiile cu caracter logic sau cele bazate pe raționament matematic nu au nevoie de astfel de furci caudine, ele putând sta singure în picioare.

Din păcate, Taleb ne spune (și, deși nu sunt membru al lui, în rarele luări de contact cu acesta am avut aceeași senzație,) că mediul „academic”  e plin de „obsesii meschine, invidii și dușmănii reci ca gheața, cu neînțelegeri mici care se transformă în ostilitate, fosilizându-se de-a lungul timpului”…

Deși lung, acest articol e o introducere utilă. Care mi-a dat de gândit asupra (corectitudinii) modului de scriere a unor astfel de articole…

Serie dedicată cărții „Antifragil” – a lui Nassim Nicholas Taleb

întreaga serie de articole
Evaluare cititori
[Total: 0 Media: 0]

Lasă un răspuns

Denumire
Email
Pagină web

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.