Prostia epocii industriale

O istorie a prostiei – de la anticii greci la ziua de azi.
Note de lectură a cărții lui James F. Welles, „Istoria prostiei”.

întreaga serie de articole

Succesul Revoluției Industriale în privința producției materiale a redefinit stilul de viață occidental. Munca, lupta și gândirea au fost influențate profund de mașini și de tehnologie, chiar dacă, după înfrângerea lui Napoleon, puterile europene se amăgeau că au înfrânt Revoluția și au restaurat monarhia pentru totdeauna.

Înflorea o civilizație occidentală plină de superficialitate, interesată doar de controlul tehnologic asupra mediului, neinteresată de problemele pe termen lung, pe care de altfel le genera, probleme de genul poluării și suprapopulării. Progresul în tehnologie, știință și cunoaștere a dus la creșterea aroganței între oameni și la indiferență față de mediu. Cunoașterea era transformată în putere. Transformarea se baza mai mult pe tehnologia practică, decât pe știința speculativă.

Printre ciudățeniile progresului, e de amintit opoziția pe care cancelarul Robert R. Livingston a făcut-o apostolului locomotivei, John Stevens. Livingston se opunea construirii unei căi ferate din mai multe motive (sigur, fără legătură cu faptul că deținea alături de alții monopolul asupra vaselor cu aburi de pe apele New York-ului! 😉 ): unul din „argumentele” lui era acela că o cale ferată ar trebui așezată „la cel puțin 1,2 m sub pământ ca să nu înghețe și la aproape 1 m deasupra, pentru a fi ferită de zăpadă”. În schimb, susținea folosirea canalului, cel care, patru luni pe an era înghețat bocnă!

Chiar și după acceptarea ideii de șine netede, a avut loc o aprinsă dispută legată de sursa de energie: cal sau motor cu aburi? Un expert al vremurilor imagina o platformă montată pe primul vagon al trenului, care i-a fi permis calului să se odihnească și să se hrănească pe durata cât trenul ar coborî o pantă, el urmând pur și simplu să sară pe această platformă!

La fel de lentă a fost și acceptarea electricității…

Totuși, inventatorii au „micșorat” lumea, sporind viteza transporturilor și comunicațiilor. Pentru prima dată în istorie, condiția de bază a civilizației era schimbarea. Intelectualii aveau sarcina descoperirii unui sistem de credințe general acceptabil, căutându-l în romantism, clasicism și raționalism. Din păcate, nici darwinismul, nici industrialismul, liberalismul sau socialismul n-au făcut față.

În filozofie, Schopenhauer promova resemnarea, diminuarea cunoașterii și reținerea voinței. Paharul descris de el era pe jumătate gol, murdar, iar apa nocivă. Succesorul său a fost Nietzsche, cel care și-a găsit alinarea doar când a înnebunit. Martin Heidegger a fost cel ce-a pregătit calea lui Hitler, prin asaltul său deconstructivist asupra adevărului și moralei. În „Filozofia istoriei”, Hegel susținea că istoria își urmează propria dialectică,că ne învață să nu învățăm nimic din ea, iar națiunile reprezentau ceea ce erau clasele sociale pentru Marx, adică mijloace de realizare a istoriei. Ca filozof totalitar Hegel considera statul un întreg, indivizii existând pentru stat, cel care era însuși scopul. În contrast, Kierkegaard a dat glas individului subordonat corporațiilor emergente și statelor împovărătoare.

Treptat, lumea occidentală concluziona îngrijorător că succesiunea vieții – înregistrată de mărturii geologice – nu corespundea versiunii biblice. Crearea lumii și a vieții nu durase șase zile, ci miliarde de ani. Nu existase vreo Grădină a Edenului și nici vreo Cădere, așa încât, motivul remușcărilor pe care se baza „Pavelismul” se prăbușea. Noile fapte și teorii științifice erau clar ireconciliabile cu dogma creștină.

Darwinismul a furnizat explicații raționale pentru aproape orice injustiție, fiind folosit funcție de interese. Darwin, tributar epocii sale, a scăpat din vedere un aspect: necesitatea cooperării între indivizi și grupuri, dar și colaborarea dintre specii, concentrându-se exclusiv pe competiție pentru a explica evoluția.

În paralel, științele medicale ofereau triste exemple de prostie. În continuare, boala era considerată o expresie a mâniei lui Dumnezeu, fiind cauzată de „aerul rău”. Un anume doctor Ignaz Semmelweis care obținuse o diminuare a mortalității într-o maternitate vieneză de la 18% la 3% în prima lună și la 2% în a doua, prin simpla insistență ca doctorii să se spele pe mâini între autopsii și consultații medicale, a fost eliminat din sistem, ajungând în cele din urmă nebun într-un ospiciu. Abia de prin 1900 a fost acceptată teoria germenilor

Preluarea muncii de către mașini a impus nevoia de forță de muncă cu oarece calificare și pregătire tehnică, de unde și problema educației publice. Ceea ce a dus la următoarea dilemă: muncitorii prost instruiți/semi-educați erau o problemă pentru industriași în procesul de producție, iar cei suficient educați se percepeau ca fiind victime ale exploatării capitaliste!

Un promotor al socialismului a fost Robert Owen, ale cărui eforturi au dus la „Legea cu privire la limitarea muncii femeilor și copiilor în fabrici”, promulgată în Anglia anului 1819. Marx a fost primul care a înțeles dizolvarea vechilor clase sociale, preluând dialectica hegeliană.

Granițe trasate arbitrar în Europa au pus împreună oameni separați prin limbă, religie și idei. S-au creat condițiile favorabile revoluțiilor anului 1848. După eșecul acestora, au devenit o modă războaiele naționaliste, pentru că „oamenii de stat” discutau probleme greșite, cele ale secolului XVIII, în loc să le dezbată pe cele dickensiene (șomaj, sărăcie, mizerie, mahalale sordide, etc.) rezultate din procesul industrializării.

Marile puteri europene, deși cu sisteme politice aflate în convulsii tensionate, cu religia în decădere, cu economii rapace care le consumau populația pe jumătate educată, și-au luat libertatea de a conduce lumea, considerând că țările Asiei și Africii le vor fi subordonate pe veci. Chiar și în plan european, etica „Dreptatea e a celor puternici” stârnea state împotriva statelor, conducători împotriva cetățenilor, om contra natură.

Tehnologia a ridicat o barieră între natură și om, cel care ajunsese să considere că lumea naturală și cultura erau două lucruri complet independente. Exploatarea ajunsese să-i facă pe oameni să nu mai considere natura ca pe un factor restrictiv pentru ambițiile și aspirațiile lor.

Lecții ale secolului XIX: puterea și virtutea nu merg mână în mână, iar între cunoaștere și viciu există o legătură. Ocupat cu creșterea vitezei în toate domeniile, omul nu pare nicidecum preocupat să descopere o etică menită să-i tempereze aroganța…


[Total: 0    Average: 0/5]

O istorie a prostiei – de la anticii greci la ziua de azi.
Note de lectură a cărții lui James F. Welles, „Istoria prostiei”.

întreaga serie de articole

Lasă un răspuns