Platon – programul politic

O serie dedicată notelor de lectură a lucrării „Societatea deschisă și dușmanii ei” de Karl R. Popper

întreaga serie de articole

Dreptatea totalitară

Exprimate în diversele sale lucrări, principalele revendicări ale programului politic al lui Platon corespund pe de o parte teoriei sale idealiste legate de schimbare și repaus, iar pe de altă parte naturalismului său. Astfel, formularea naturalismului e sintetizată în formularea:

„Opriți orice schimbare politică!”

Și pentru a atinge acest obiectiv, el arată și calea: „Înapoi la natură!”. Înapoi la statul originar, primitiv, întemeiat în conformitate cu natura umană, deci… stabil; înapoi la patriarhia tribală a epocii de dinaintea Căderii, la dominația de clasă, naturală, a minorității înțelepte, asupra mulțimilor ignorante…

Ca elemente ale acestei viziuni, se pot enumera:

  • stricta împărțire a societății în clase;
  • identificarea destinului statului cu cel al clasei dominante.

Derivate ale acestor „principii”:

  • clasa dominantă deține monopolul unor aspecte ale vieții sociale (virtuți militare, dreptul de a purta arme și de a primi educație); dar, totodată, e exclusă orice participare a sa la activitățile economice, în special la agonisirea banilor;
  • cenzura asupra tuturor activităților intelectuale ale clasei dominante și o continuă propagandă menită modelării și unificării spiritelor; împiedicarea/suprimarea oricărei inovații în educație, legislație, religie;
  • statul trebuie să fie autarhic; să tindă spre o economie închisă; altfel, cârmuitorii vor fi dependenți de negustori, sau, mai rău, vor deveni ei înșiși negustori.

Un asemenea program nu poate fi caracterizat decât ca fiind totalitar, chiar dacă se deosebește clar de totalitarismul modern prin scopurile lui: fericirea cetățenilor și domnia dreptății…

Dintotdeauna, dușmanii libertății i-au acuzat de subversiune pe apărătorii acesteia, izbutind aproape întotdeauna să-i convingă de asta pe oamenii cinstiți, bine intenționați. Încă persistă o idealizare a lui Platon, inclusiv prin modul în care a fost tradus în diverse limbi. Astfel, spre exemplu, „Republica” vine din tălmăcirea latină a unui cuvânt grecesc ce avea mai curând sensul de „Constituție”, sau de „Oraș-stat”, sau mai simplu, „Statul”… Iată „Republica” lui Platon:


Ce se înțelege prin „dreptate”? Iată câteva principii:

  • o distribuire egală a poverii cetățeniei, adică a acelor limitări ale libertății, pe care viața socială le face necesare;
  • un tratament egal al cetățenilor în fața legii, cu condiția ca legile să nu favorizeze ori să defavorizeze cetățenii individuali, grupuri sau clase sociale;
  • imparțialitatea organelor judecătorești;
  • participare egală la avantajele rezultate din apartenența la stat.

Dar iată ce înțelege Platon prin „dreptate”… În „Republica”, el folosea cuvântul „dreptate” ca sinonim pentru „ceea ce este în interesul statului ideal”. Astfel, el identifică dreptatea cu principiul dominației de clasă, egalitarismul fiind dușmanul de moarte al lui Platon.

Teoria umanitaristă a dreptății implică trei exigențe:

  1. principiul egalitarist propriu-zis (eliminarea privilegiilor „naturale”);
  2. principiul general al individualismului;
  3. principiul conform căruia sarcina și scopul statului trebuie să fie ocrotirea libertății cetățenilor săi.

Conform lui Platon, fiecare din aceste exigențe îi corespunde de fapt opusul:

  1. principiul privilegiului „natural”;
  2. principiul general al holismului sau colectivismului;
  3. principiul că individului trebuie să-i revină sarcina și scopul de a menține și întări stabilitatea statului.

Platon:

„Tratamentul egal aplicat unor oameni inegali naște negreșit inechitatea.”

Aristotel:

„Egalitate pentru cei egali, iar inegalitate pentru cei inegali.”
pentru că „unii oameni sunt născuți să fie sclavi”!

Pentru a-și acredita propriul sistem anti-egalitarist, în „Republica”, Platon formulează trei așa-zise „argumente” diferite:

  1. a patra virtute a statului, constând în aceea ca „fiecare să-și vadă de treaba sa”, nu poate fi decât „dreptatea”;
  2. anti-egalitarismul poate fi derivat din concepția obișnuită (egalitaristă) că dreptatea înseamnă imparțialitate;
  3. dreptatea înseamnă ca fiecare să-și păstreze propria condiție socială, aceasta fiind cea a clasei sau castei căreia îi aparține.

Astfel, Platon ar vrea ca cititorii să gândească astfel: „Este drept să posedăm și să facem ceea ce este al nostru. Condiția mea socială (sau ocupația mea) este a mea. Deci, este drept pentru mine să-mi păstrez condiția (sau să-mi practic ocupația).” Altfel spus, „Este drept să posedăm și să facem ceea ce este al nostru. Planul acesta de a fura bani de la tine este al meu. Deci, este drept pentru mine să țin de acest plan și să-l pun în aplicare, adică să-ți fur banii.

Al treilea „argument” apelează la principiul holismului sau colectivismului, fiind legat de principiul că scopul individului rezidă în menținerea stabilității statului.

De fapt, emanciparea individului a fost acea mare revoluție spirituală ce a dus la prăbușirea tribalismului și la nașterea democrației. Unit cu altruismul, individualismul a devenit baza civilizației occidentale, fiind doctrina centrală a creștinismului („iubește pe aproapele tău” și nu „iubește tribul tău”.

În „Legile”, Platon afirmă:

„Principiul cel mai înalt din toate este ca nimeni, fie bărbat sau femeie, să nu fie niciodată fără conducător. Și nici să nu fie deprins sufletul cuiva să facă ceva din proprie inițiativă, fie că e lucru serios sau în joacă, ci atât în vreme de război, cât și în vreme de pace, să aibă ochii ațintiți spre conducător și să-l urmeze cu credință. Să asculte de el chiar și în cele mai neînsemnate lucruri; bunăoară să se scoale, să se miște, să se spele ori să mănânce numai când i se poruncește… Într-un cuvânt, să-și obișnuiască sufletul, printr-un îndelung exercițiu, ca nici măcar să nu i se năzărească vreodată să acționeze de unul singur și să devină complet incapabil de așa ceva. În felul acesta, viața tuturor se va desfășura într-o comunitate totală. Nu există și nici nu va exista vreodată lege mai înțeleaptă decât aceasta, mai bună sau mai eficace în a asigura salvarea și victoria în război. Și pe timp de pace, începând din cea mai fragedă copilărie, trebuie cultivată această deprindere de a porunci altora și de a asculta de porunci. Iar orice urmă de anarhie trebuie să dispară din viața tuturor oamenilor, ba chiar și din viața animalelor ajunse sub stăpânirea omului.”

„Legile” lui Platon:

De fapt, Platon ura individul și libertatea sa, la fel cum ura varietatea experiențelor particulare. Codul moral al lui Platon este strict utilitar, un cod utilitarist colectivist și politic. Criteriul moralității este interesul statului, iar moralitatea nu este altceva decât igienă politică. Este o teorie colectivistă, tribală și totalitară a moralității.

Totalitarismul nu este pur și simplu amoral, el exprimă moralitatea societății închise – a grupului sau a tribului; el nu este egoism individual, ci egoism colectiv.

De fapt, ceea ce pretind de la stat e să ne ocrotească, atât pe mine, cât și pe alții; ocrotire a propriei mele libertăți, dar și a altora; nu vreau să fiu la discreția nimănui care e înzestrat cu pumni mai zdraveni, sau are arme mai puternice; vreau să fie recunoscută deosebirea dintre agresiune și apărare, iar apărarea să fie sprijinită de puterea organizată a statului; sunt de acord ca propria mea libertate de acțiune să fie întrucâtva îngrădită de stat, cu condiția să beneficiez de ocrotirea libertății rămase, deoarece știu că anumite limitări ale libertății mele sunt necesare; cer ca statul să limiteze libertatea cetățenilor cât mai egal cu putință și nu mai mult decât e necesar pentru a realiza o limitare egală a libertății.

În domeniul educației, e necesară o anumită doză de control al statului pentru ca tinerii să fie capabili să-și apere libertatea, iar statul trebuie să se preocupe ca toți să poată beneficia de toate posibilitățile educaționale. Dar un control prea mare al statului în problema educației e o primejdie fatală pentru libertate, întrucât conduce cu siguranță la îndoctrinare.

Moralitatea statelor (dacă există așa ceva ;)!) e de obicei mult inferioară celei a cetățeanului mediu, astfel încât e de dorit ca moralitatea statului să fie ținută sub control de cetățeni, și nu vice-versa. E de dorit o moralizare a politicii și nu o politizare a moralei!

O formulare a teoriei protecționiste a statului a fost formulată inițial de Lycophorm, care considera legea statului drept „o învoială prin care oamenii garantează unul altuia dreptatea”.

Vom continua cu un capitol dedicat principiului cârmuirii…

O serie dedicată notelor de lectură a lucrării „Societatea deschisă și dușmanii ei” de Karl R. Popper

întreaga serie de articole
Evaluare cititori
[Total: 0 Media: 0]

Lasă un răspuns