Un articol bun: „Mai este Petrom o companie românească?”

Având în vedere importanța subiectului, am preluat integral analiza domnului Cristian Felea publicată pe contributors.ro

„Dacă România ar fi avut o șansă să dezvolte afaceri transfrontaliere, așa cum ar fi încă de dorit, propunând companii care să devină lideri regionali, acestea ar fi avut cele mai bune șanse să provină din domeniul energetic. Petrom ar fi putut să fie o astfel de companie. În schimb, în anul 2004, guvernul Năstase a predat Petrom companiei OMV AG, din Austria; culmea, o companie cu un potențial economic mai mic decât cel al companiei române, la acel moment.

Nici după privatizarea Petrom, în baza unui contract controversat încheiat între ministerul condus atunci de Dan Ioan Popescu și OMV AG, statul român nu ar fi trebuit să abdice de la cerința ca (OMV) Petrom să-și propună mereu să devină, ca afacere, o forță regională. Doar că, ceea ce în România s-a interpretat mereu ca fiind un rezultat al nivelului de coruptibilitate al unora dintre guvernanții români, pentru Viena a fost o garanție: contractul de cumpărare al Petrom trebuia să asigure OMV că Petrom nu va putea niciodată să devină un rival regional.

Altfel spus, OMV AG, în 2004, probabil puternic asistat de instituțiile guvernamentale austriece și beneficiind de vulnerabilitățile decidenților români, moștenitori ai incompetenței și lăcomiei post-comuniste, a reușit cu brio o operațiune de preluare ostilă a Petrom, care a evitat concurența cu singurul actor ce putea rivaliza cu adevărat (MOL este și acum la mare distanță) în plan regional; ba mai mult, exploatată cu pricepere (austriacă), Petrom i-a adus substanță economică și un plus de credibilitate în fața instituțiilor internaționale de credit.

Poate că multora li se pare acum că retragerea intempestivă a Marianei Gheorghe din poziția de lider al Comitetului Director al OMV Petrom este rezultatul unor ciocniri de interese între românismul neaoș și patriot și lăcomia austriacă. Acest tip de analiză este infantil și nu are legătură cu realitatea.

Mariana Gheorghe, care a devenit manager al OMV Petrom în 2006, a fost de fapt un fel de casnică (îmi cer scuze pentru termen, știu că poate suna ofensator, dar îl folosesc pentru că are forța de simbol pe care o caut) a afacerii, care s-a priceput să țină compania măturată, curată și uscată, să pară că încearcă să devină o afacere modernă, cu ambiții regionale, un model care să tindă asimptotic către ”Petrom 2.0”, așa cum toți ne-am fi dorit. Doar că aparențele nu țin loc de realitate.

În schimb, în anul 2015, OI AG, acționarul OMV AG, care reprezintă statul austriac, mult mai vizionar, a renunțat la un tip oarecum similar de manager – adică la Gerhard Roiss, un fel de Mariana Gheorghe austriac, fără fustă – pentru că nu doar că nu putea accepta o eternă promisiune că respectivul va construi un ”OMV 2.0”, ci voia mult mai mult, voia un ”OMV 3.0”.

Puteți să vă dați seama cât de mult și-au dorit austriecii un ”OMV 3.0”, dacă au fost în stare să accepte ceea ce altă dată nu ar fi putut intra, în ruptul capului, în discuție: să angajeze un manager german. Dar exact asta au făcut, l-au angajat pe Rainer Seele, provenit de la Wintershall, o filială de peste hotare a Gazprom. De ce? Pentru că germanul avea un plan real de expansiune ce conferea substanță certă conceptului de ”OMV 3.0”.

Ajuns la București, în mai 2015, Rainer Seele a cântărit-o pe Mariana Gheorghe dintr-o privire și a ajuns la concluzia (pe care Viena probabil i-o sugerase deja), singura posibilă, că la București va fi nevoie de un alt manager; în caz contrar (OMV) Petrom se va transforma din locomotiva care a fost pentru OMV AG într-o piatră de moară.

Rainer Seele a purtat discuții și cu guvernanții de la București și a înțeles că, pe lângă ceea ce are România prin guvern, ca nivel al profesionalismului, Mariana Gheorghe este o nestemată. Tenace, și-a anunțat și la București câteva elemente ale planului de a transforma, cu forța de va fi necesar, OMV Petrom într-un motor pentru ”OMV 3.0”, în primul rând prin aruncarea peste bord a balastului. Balastul este, desigur, format din: câmpurile petroliere vechi, aflate în declin, inclusiv cel din Marea Neagră, de apă puțin adâncă, dar și personalul excedentar.

Un al treilea tip de balast ar fi politica economică imprevizibilă (și complet decuplată de realitate, așa cum știm) a guvernelor României, dar aici Rainer Seele poate conta pe un front comun de interese cu americanii de la ExxonMobil și pe sprijinul ambasadelor SUA și Austriei.

Contrar celor ce suntem dispuși să credem, de această dată frontul comun al OMV AG și ExxonMobil, cu sprijinul ambasadelor statelor lor, are un obiect îndreptățit: afacerea din Marea Neagră, care implică extragerea de gaze din câmpuri petroliere din ape adânci, presupune investiții masive, de cel puțin 2-3 miliarde de dolari în primă fază, iar la astfel de sume nu glumește nimeni. Nu poți să-ți faci planuri de afaceri pe care nepricepuți într-ale economiei ca Tudose, Petcu sau Mișa, sau alții ca ei, să ți le pună în pericol, prin decizii fanteziste, după ce ai investit 2-3 miliarde de dolari.

Dar problema statului român este mult, mult mai mare de atât. Practic, Rainer Seele își bazează planul de afaceri propus pentru ”OMV 3.0” pe contracte și înțelegeri majore cu Federația Rusă, cu Iranul, cu Turcia, Kazahstan (fără a mai aduce în discuție Pakistan ori Noua Zeelandă ) etc., adică cu state și zone în expansiune, unde deciziile se iau rapid pentru a nu pierde oportunități pe care concurența nu va ezita să le exploateze.

În această ecuație, în lipsa de reacție devenită cronică a statului român, Rainer Seele nu poate să vadă în OMV Petrom decât o resursă, o bază de creștere. OMV Petrom poate, prin producția sa de petrol și gaze naturale, să devină un important furnizor în centrul și estul Europei, poate furniza forță de muncă specializată (eliberată prin închiderea câmpurilor petroliere în declin din România) pentru proiectele noi din Orientul Mijlociu ori Federația Rusă etc., astfel încât compania din România să devină un contributor net și important la atingerea ambițiilor statului austriac.

După 11-12 ani de manadat managerial al Marianei Gheorghe putea fi (OMV) Petrom într-o altă situație? Poate că da, poate că nu. Lipsa de viziune a managerului Petrom nu-i poate fi imputată în întregime. Până la urmă, dacă statul român și-ar fi propus, la fel ca și statul austriac, țeluri mai înalte, Marina Gheorghe ar fi fost forțată să performeze în alte standarde. Și dacă nu ar fi făcut față, ar fi trebuit să plece.

Plecarea sa, însă, este dictată de o decizie din afară, cu cel puțin un an înainte de încheierea mandatului, și asta pentru că Rainer Seele nu-și permite să mai aștepte. Cine știe, poate că, la rândul său, după ce va pune OMV AG pe șinele pentru un ”OMV 3.0”, Seele se gândește la noi provocări, mai simple și, de ce nu, mai bănoase; nu-i ușor să lucrezi cu guvernul ambițios și țâfnos al Austriei și cu țâfnoșii semidocți de la București.

Dar, pentru că întotdeauma există un dar, asistăm totuși la o premieră, fie ea și explicabilă. Opinia publică, piața autohtonă, nu a știut că la Viena și la București se pregătește debarcarea Marianei Gheorghe înainte de finalul mandatului. Iar acest lucru este grav. În cazul celei mai mari companii energetice românești, listată la Bursa de Valori București, a fost posibil ca în Comitetul de Supraveghere o comisie să deruleze o întreagă procedură fără ca acest lucru să fie făcut public.

Ca să fiu corect înțeles, nu este vorba ca OMV Petrom să anunțe public prematur numele celei care o va înlocui pe Mariana Gheorghe din aprilie sau mai 2018; este de înțeles ca acest lucru să fie anunțat în ultimul moment. Dar faptul că i se căuta un înlocuitor lui Mariana Gheroghe înainte de expirarea mandatului și că, implicit, și acționarul semnificativ care este statul român este de acord cu acest lucru, ei bine acest fapt trebuia anunțat public. Ca să nu spun că și lista pe care se delibera ar fi trebuit anunțată public, pentru că acționarii minoritari aveau dreptul să știe.

Presa acreditează faptul că Sevil Shhaideh, fosta vicepremier și remorcă a liderului PSD, Liviu Dragnea, a fost implicată direct și nemijlocit în derularea procedurii de selecție a noului șef al OMV Petrom.[1] Personal, nu am niciun motiv să mă îndoiesc. Statul român avea un membru în Consiliul de Supraveghere care făcea parte, dacă nu conducea chiar, o Comisie a CS care avea atribuții de acest tip. Și la cum îl cunoaștem cu toții pe Liviu Dragnea, sigur a impus-o pe Shhaideh la butoanele respectivei Comisii.

Altfel spus, și fără să exagerăm prea mult, Liviu Dragnea știa de mutarea care se pregătește la OMV Petrom. Bănuiesc că a avut și un cuvânt de spus, o indicație prețioasă pentru Sevil Shhaideh. Deci cei doi au fost complici cu Rainer Seele în debarcarea Marianei Gheorghe și aducerea în locul său a Christinei Verchere de la BP. Și asta în disprețul acelei părți a poporului român care are acțiuni OMV Petrom, tranzacționate pe BVB.

De ce complici? Ei bine, de aici încolo intrăm puțin pe tărâmul speculațiilor. Poate că analiza mea se va dovedi eronată. Nu-i nicio pagubă. Dar dacă vor exista consecințe, iar acestea vor fi grave, cineva va trebui să se întoarcă și să privească spre complicitatea lui Shhaideh și Dragnea la accelerarea unor decizii care se vor putea dovedi, din nou, contrare intereselor naționale.

BP este o companie care, ca și Wintershall, a facut, face și va mai face afaceri bune cu gazul rusesc.[2] Faptul că Christina Verchere[3] a lucrat o viață la BP dovedește și că este o persoană disciplinată, care a urmat mereu politica grupului. În condițiile în care Rainer Seele a acceptat-o pentru OMV Petrom, este evident că între cei doi există puncte comune; altminteri o păstra pe Mariana Gheorghe încă un an (asta dacă Seele nu și-a propus el însuși să termine cât mai repede treaba pe care o are de făcut și să-și ia zborul de la OMV AG; situație în care ar fi explicabilă graba înlăturării lui Gheorghe).

De ce ar fi nevoie de un manager care să împărtășescă ideile lui Seele? Aici sunt mai multe aspecte de discutat, de la viziunea organizațională, la modelul de restructurare al OMV Petrom începând cu 2018, de la abandonarea de câmpuri petroliere, la negocierile cu statul român pe Anexa P, de la politica de taxare și impozitare a statului român la parteneriatul cu ExxonMobil. Toate sunt aspecte esențiale pentru ”OMV 3.0”. Iar Rainer Seele nu le poate lăsa la voia întâmplării.

Mulțumită lui Dragnea și lui Tăriceanu (să nu uităm, ministrul energiei, cel ce dă mandatul reprezentanților români din CS, adică Toma Petcu, este omul ALDE), acum Seele are omul pe care și-l dorește la conducerea OMV Petrom. Și ce-ar mai fi? Păi, o nimica toată; adică niște contracte de gaze cu rușii. Pentru că este foarte puțin probabil ca România să poată găsi soluții de valorificare a gazelor naturale ce vor fi extrase din zona de apă adâncă a Mării Negre, la producții anuale ce pot ajunge la nivelul a 60-80% din producția actuală a Romgaz și OMV Petrom împreună.

Să fie foarte clar, începând cu 2022-2025, România va plăti prețul neputinței de a investi în infrastructura de transport a gazelor naturale, în interconectări, în depozite, într-o bursă regională adevărată, într-o infrastructură industrială care să valorifice gazele naturale din Marea Neagră; de fapt într-o politică care să ne asigure securitatea energetică și bunăstarea. Atunci se vor vedea efectele unor ani, cum au fost 2009-2012, ori cum va fi 2018, în care bugetul tăia banii de investiții ca să-și umple buzunarele profitorii politici, ori naționaliza banii de investiții ai companiilor.

Când OMV și ExxonMobil vor începe să pompeze din zăcământul de mare adâncime din Marea Neagră, România nu doar că nu va fi o piață pentru aceste cantități de gaze naturale, dar nici măcar pentru o treime din cantitate. În plus, România nici nu va putea aduce tot gazul în sistemul propriu de transport, cel gestionat de Transgaz, pentru că rețeaua este învechită și nu are capacitatea de a-l transporta fie și, cel puțin, către diversele puncte de export către țările învecinate (Ungaria, Bulgaria, Ucraina, Moldova).

Și chiar dacă ar putea prelua tot gazul natural din Marea Neagră în rețeaua de transport a Transgaz, nu l-ar putea exporta, pentru că nici măcar BRUA, dacă ar fi gata, nu poate prelua tot surplusul ca să-l aducă în nodul de la Baumgarten. Moldova și Ucraina ar putea fi piețe excelente, dar în ritmul actual este imposibil ca România să poată furniza pe acele piețe gazele extrase de OMV și ExxonMobil. Prin urmare, Seele va face politica de vânzare a gazelor din Marea Neagră.

Și o va face cum este cel mai simplu, prin swap, prin schimb. Rușii iau gazele din zăcămintele românești, produse de OMV și ExxonMobil, și oferă în schimb gaze pe care OMV să le vândă direct în Germania, de exemplu. Să nu uităm că OMV AG a cumpărat de la Uniper 25% din câmpul petrolier Yuzhno-Russkoye, unul dintre cele mai întinse din Federația Rusă[4], așa că va deveni oricum unul din jucătorii care va vinde gaz rusesc pe piața din Germania (acesta este și motivul pentru care OMV se regăsește printre acționarii North Stream II).

Cu alte cuvinte, OMV Petrom, cu Christina Verchere ca șef al Consiliului Director, va deveni de bună voie, și fără vreun profit (economic, politic) pentru România, parte a strategiei austriece de a transforma OMV în cea mai mare companie petrolieră din estul Europei, un partener de încredere pe axa Federația Rusă – Germania. Ce șanse sunt să fie altfel? Exterm de mici, infime, după părerea mea. Felicitări domnule Dragnea, felicitări domnule Tăriceanu, ați reușit! Cum, nu asta vă doreați? Serios?”

Sursa: aici


[Total: 0    Average: 0/5]

Lasă un răspuns

Denumire
Email
Pagină web