Tot despre predicție

Articole dedicate cărții lui Nassim Nicholas Taleb, cu același titlu, sau, așa cum o subintitulează, „Impactul foarte PUȚIN PROBABILULUI”

întreaga serie de articole

Așadar, pe de o parte, noi, oamenii, avem o tendință înnăscută de a gândi „îngust”, printr-un proces de „canalizare”, iar pe de altă parte, atunci când facem predicții, supraestimăm… Și asta conduce inevitabil la – practic – anularea capacității noastre de predicție. Și asta, pentru că – așa cum ne spune Taleb: „Anumite LN LN LN vor rămâne evazive, suficient pentru a ne distruge prognoza.” Folosindu-se de un exemplu care demola ideea dezvoltării unei firme pe bază de planuri „cincinale”, autorul mai face o remarcă interesantă:

„Pentru a fi directori, nu avem nevoie de lobi frontali foarte dezvoltați, ci de o combinație între charismă, capacitatea de a suporta plictiseala și abilitatea dea a efectua superficial și în grabă acțiunile planificate.”

Nu-i așa că dacă le-am pune în față această afirmație unor directori, nu doar că n-ar fi de acord cu ea, dar ne-am atrage cel puțin antipatia lor? Și totuși, cam așa stau lucrurile, indiferent de ce ar spune ei…

Descoperiri… neprevăzute

Iată modelul clasic al descoperirii: „căutăm ceea ce știm (să zicem, o nouă cale de a ajunge în India) și găsim ceva ce nu știam că există (America)”. Sau altfel spus, aproape tot ce prezintă importanță a fost rezultatul unei întâmplări fericite – serendipitate. „Sir Francis Baco spunea că cei mai importanți pași înainte sunt cei impredictibili, cei care «se află în afara căii imaginației»”.

Cu toate acestea, când suntem puși în situația de a prezice (de ce oare acceptăm această postură?), uităm de imprevizibil.

„Așa cum se întâmplă atât de des cu descoperirile, cei care caută dovezi nu le găsesc; cei care nu le caută, le găsesc și sunt considerați descoperitori.”

Doar un exemplu: Arno Allan Penzias, radioastronom la Bell Labs, care a fost premiat chiar cu un Nobel pentru pentru studiile efectuate asupra radiației cosmice de fond, în condițiile în care, în realitate, la instalarea unei antene la Bell Labs în New Jersey, fiind deranjați de un zgomot de fond, radioastronomii au presupus că acesta era determinat de… găinațul păsărilor!

Soluții în așteptarea problemei

Există oameni (inginerii fiind în avangardă) care tind să creeze instrumente doar pentru plăcerea de a pune la punct instrumente. Asta s-ar numi cumva, „artă pentru artă”! De aceea, doar unele instrumente ne oferă noi cunoștințe. Rareori se întâmplă ca instrumentele să funcționeze conform intenției creatorilor…

„Cunoașterea nu face progrese ca urmare a instrumentelor proiectate pentru verificarea sau întărirea ipotezelor, ba din contră.”

Exemple: internetul, laserul

Există chiar o cale de obținere a unei expuneri maxime (de a forța norocul), cea a lui Louis Pasteur, care spunea că „norocul ține cu cei pregătiți”, ceea ce desigur e o vorbă de marketing… Calea este aceea a continuării cercetării… (A se vedea „Neconformarea medicală”)

„Prezicerea răspândirii unei tehnologii implică prezicerea unui important element de stil și contagiune socială…”

Prezicerea… predicțiilor

Una din importantele intuiții, probabil cea mai importantă, a lui Karl Raimund Popper rămâne atacul la adresa istoricismului… „El a făcut din scepticism o metodă, iar din sceptic o persoană constructivă.” A se vedea Mizeria istoricismului (tradusă prin Sărăcia istoricismului). A se vedea aici.

Popper ne spune că „pentru a prezice evenimentele istorice, trebuie să prezicem inovațiile tehnologice, care sunt fundamental imprevizibile”. Iar această afirmație ne conduce la o lege a statisticii: „legea așteptărilor integrate” (law of total expectation), care se poate exprima astfel:

„dacă mă aștept să mă aștept la ceva într-un anumit moment din viitor, atunci mă aștept deja la acel lucru în prezent”

„Dacă suntem niște gânditori istorici din Epoca de Piatră rugați să prezică viitorul într-un raport cuprinzător pentru planificatorul-șef al tribului, trebuie să prevedem inventarea roții; altfel, am rata foarte multe lucruri. Dar dacă putem profeți inventarea roții, știm deja cum arată o roată, deci știm deja și cum să construim o roată, așa că ne descurcăm. LN LN LN trebuie să fie prezisă!”

O formă mai slabă a acestei legi ar suna astfel: „pentru a înțelege viitorul în așa fel încât să-l putem prezice, trebuie să recurgem la elemente din acest viitor”. Altfel spus, „predicția cere cunoștințe despre tehnologiile care vor fi descoperite în viitor”.

Gânditori subevaluați de istorie

Istoria este adesea crudă. Sau, pentru a fi în ton cu Taleb, este scalabilă și incorectă… Nu toți marii gânditori își ocupă locul meritat… Un exemplu al acestei inechități este Jules Henri Poincaré, cel ce-a fost probabil ultimul mare matematician gânditor (sau invers!). El a fost un adevărat filozof al al științei, și chiar un prolific eseist după treizeci de ani. O magistrală lucrare a sa a fost tradusă sub titlul „Știință și ipoteză”. Mulți susțin că el ar fi fost descoperitorul relativității înaintea lui Einstein, care i-ar fi preluat ideea…

În contextul nostru, Poincaré este important pentru că a fost primul matematician care a înțeles și explicat că există limite fundamentale ale ecuațiilor noastre. A introdus neliniaritatea, idee devenită prea populară ulterior sub titulatura pompoasă de „teoria haosului”. Abilitatea de a prezice viitorul unui sistem dinamic nu este doar redusă, ci e supusă unor limitări fundamentale. Poincaré e cel care a sugerat că putem lucra doar cu aspecte calitative – anumite proprietăți ale sistemelor putând fi discutate, dar nu și calculate…

S-a ajuns astfel la ceea ce ulterior a devenit cunoscut ca „efectul de fluture”.

O altă victimă a scalabilității istorice este Friedrich Hayek. El s-a dedicat incertitudinii reale, limitelor cunoașterii, cărților necitite din biblioteca lui Eco… În 1974 a primit Nobel-ul pentru economie, ocazie cu care a ținut discursul intitulat „Pretenția cunoașterii”. S-a opus folosirii instrumentelor specifice științelor exacte în cele sociale. Hayek susținea că „o prognoză adevărată e făcută de un sistem, nu de o autoritate. O singură instituție – planificatorul central, să spunem – nu poate agrega cunoașterea; multe informații ar lipsi”.

„Societatea ca întreg gândește deschis.”

Atât guvernele, cât și companiile fac prognoze și proiecții. Dar corporațiile supraviețuiesc nu pentru că au făcut prognoze bune, ci pentru că s-a nimerit să fie printre cele norocoase. Guvernarea este o afacere mai serioasă, noi trebuind să ne asigurăm că nu plătim pentru nebuniile lor.

„Ca indivizi, trebuie să iubim piața liberă, pentru că operatorii din cadrul ei pot fi oricât de incompetenți vor.”

Evită să fii tocilar

Gânditorii școlii austriece folosesc noțiunile „tacit” și „implicit” tocmai pentru a identifica acea parte a cunoașterii ce nu poate fi pusă pe hârtie, dar care nu poate și nu trebuie ignorată.

În vreme ce un individ de tip platonic este orientat de sus în jos, șablonează, e închis la minte și autosuficient, aplatonicul este orientat de jos în sus, deschis la minte, sceptic și empiric.

Predicție și liber arbitru

Dacă cineva ar cunoaște toate condițiile posibile ale unui sistem fizic, teoretic (nu și practic!) ar putea face o proiecție a comportamentului său în viitor. Dar asta e valabil pentru obiectele neînsuflețite! Când sunt implicați oameni, „dacă îi considerăm ființe umane dotate cu liber arbitru” situația e din start contrară predicției!

„Dacă eu pot prezice toate acțiunile dumneavoastră, în circumstanțele date, atunci s-ar putea să nu fiți atât de liber pe cât credeți. Sunteți un automat care răspunde la stimuli de mediu. Sunteți sclavul destinului. Iar iluzia liberului arbitru se poate reduce la o ecuație care descrie rezultatul interacțiunilor dintre molecule. Totul ar semăna cu studierea mecanicii unui ceas: un geniu cu foarte multe cunoștințe despre condițiile inițiale și despre lanțurile cauzale și-ar putea îmbogăți cunoștințele privitoare la viitorul acțiunilor dumneavoastră. N-ar fi un lucru opresiv?”

„Nu puteți prezice cum se vor comporta oamenii.”

Abia astfel de argumente ne pot oferi o rază de speranță că ingineria socială care a luat un amplu avânt odată cu proliferarea rețelelor sociale e sortită eșecului!

Mașinăria anticipării

O întrebare logică: de ce naiba mai facem planuri? Unii le fac pentru câștiguri financiare, iar alții pentru că „de asta se ocupă”. De fapt, răspunsul este legat de natura umană: planificarea vine la pachet cu ceea ce ne face umani, și anume conștiința. Conform filozofului Daniel Dennet, cea mai puternică utilitate a creierului uman este abilitatea de a proiecta conjecturi în viitor și de a juca jocuri contrafactuale.

„[…] capacitatea noastră de a proiecta ne eliberează pur și simplu de selecția naturală imediată, de prim ordin, spre deosebire de organismele mai primitive care au fost vulnerabile la dispariție și s-au dezvoltat doar datorită îmbunătățirii bazinului genetic de-a lungul procesului de selectare a celui mai bun.”

De fapt, „proiecția ne permite să trișăm evoluția”.

Articole dedicate cărții lui Nassim Nicholas Taleb, cu același titlu, sau, așa cum o subintitulează, „Impactul foarte PUȚIN PROBABILULUI”

întreaga serie de articole
Evaluare cititori
[Total: 0 Media: 0]

Lasă un răspuns

Denumire
Email
Pagină web

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.