Anticamera speranței

Articole dedicate cărții lui Nassim Nicholas Taleb, cu același titlu, sau, așa cum o subintitulează, „Impactul foarte PUȚIN PROBABILULUI”

întreaga serie de articole

Nu o dată ne putem întreba de ce nu se angrenează toți oamenii în activități intelectuale, științifice sau artistice… Desigur că există acel răspuns să-i spunem… „colocvial”, glumeț prin care imediat cineva ne va răspunde: „Pentru că cineva trebuie să mai și lucreze dom’le!” Un astfel de răspuns primitiv, poate, scoate din start activitățile enunțate din lista celor ce presupun „muncă”, altfel spus, prin mentalitatea impregnată în socialul românesc (cel puțin) de cei cincizeci de ani de comunism (și probabil nu numai), orice activitate care nu include lucrul cu brațele nu e „muncă”. Deși, noile tehnologii de care ne folosim la greu au fost generate de altfel de activități decât cele ale brațelor. Sigur că e nevoie de „brațe de muncă”, sigur că activitățile lucrative sunt  nu doar utile, ci chiar necesare. O simțim pe propria piele atunci când căutăm meseriași… Dar, pentru că activitățile intelectuale, științifice și artistice țin în mare parte de Extremistan, unde concentrarea drastică a succesului în mâna câtorva învingători, e posibil ca acest gen de activități să nu fie foarte tentante.

Această concentrare a succesului are următoarele consecințe:

„trăim într-o societate în care mecanismul de recompensare se bazează pe iluzia regularității, iar mecanismul nostru de recompensare hormonală are și el nevoie de rezultate tangibile și constante.”

Percepția unei „lumi constante” conduce la eroarea confirmării. Ar trebui să conștientizăm că „lumea s-a modificat prea repede pentru structura noastră genetică”, iar senzația comprimării timpului ar avea și o astfel de explicație.

Cruzime

Activitățile intelectuale, științifice sau artistice pot avea rezultate pozitive îndoielnice – în sensul în care recompensele sunt fie mari, fie lipsesc -, așa cum scria Eminescu încă din 1883, în „Criticilor mei”:

„Multe flori sunt, dar putine
Rod în lume o sa poarte,
Toate bat la poarta vietii,
Dar se scutur multe moarte.”

Și cu toate că mulți oameni lucrează convinși că fac bine ceea ce fac, e posibil ca o lungă perioadă de timp să nu obțină rezultate. Și-n lipsa acestora, e nevoie de multă forță morală să reziste la – pe de o parte -, recompensarea muncii, iar pe de altă parte la cruzimea semenilor care nu pot aprecia munca, ci… succesul.

„Suntem animale sociale – ceilalți sunt infernul.”

Senzaționalul relevant

Într-un mediu primitiv, doar senzaționalul este relevant, iar acest adevăr se aplică și cunoașterii umane. Prin chiar structura noastră biologică, atenția noastră este orientată ușor spre senzațional și mai puțin spre relevant. Urmare a accelerărilor la care e supus, sistemul nostru de ghidare a luat-o razna, urmărind senzaționalul în locul relevantului.

Așa am ajuns să credem modificarea unei variabile ce are o legătură cauzală cu o alta va duce întotdeauna la urmări asupra celei de-a doua. Aparatul nostru emoțional e proiectat pentru o cauzalitate liniară. De aici provine dorința recompenselor imediate, sau cât mai rapide.

Singura speranță este faptul că partea logică a minții noastre, cea „înaltă”, care ne deosebește de animale, ne poate controla instinctul animalic care cere recompense imediate.

„Aşadar, până la urmă suntem ceva mai buni decât animalele, dar probabil că nu cu mult mai buni. Şi nu tot timpul.”

Non-liniarități

Deși suntem tentați să credem în liniaritatea lumii, realitatea este alta… De fapt, relațiile liniare sunt excepții și nu regulă. Școala ne ghidează spre cele liniare pentru că sunt mai ușor de înțeles.

„[…] cineva care caută triunghiuri și pătrate nu le poate afla în pădurea amazoniană…”

Raportul proces-rezultat

Nu o dată auzim că „scriitorii nu scriu pentru glorie, artiștii creează de dragul artei”, activitatea în sine (procesul) fiind propria sa recompensă. Chiar dacă activitatea în sine poate genera un flux constant de automulțumire, asta nu înseamnă că ținta finală nu e succesul. Așa ajungem să „favorizăm ceea ce este senzațional și foarte vizibil.

O idee care mi s-a părut importantă este aceasta: decidenții ar trebui să redescopere „ceea ce anticii știau deja, și anume că cea mai importantă valută a noastră este respectul”.

Inventatorii independenți obțin recompense mici, perseverența lor fiind dată de o anumită orbire în fața probabilității sau o obsesie pentru propria LN LN LN pozitivă.

Se poate observa astfel că: cei ce se ocupă de capitalurile de risc o duc mai bine decât ceilalți întreprinzători, editorii o duc mai bine decât scriitorii, distribuitorii o duc mai bine decât artiștii, iar știința o duce mai bine decât oamenii de știință. Cel implicat în astfel de jocuri de noroc e mânat în luptă de o monedă diferită de cea a succesului material: speranța!

Recompensele inegale

Ideea e că nu merită ţintirea unui singur câştig mare, pentru că natura umană e mai satisfăcută de un flux constant de recompense plăcute, mici, dar frecvente. Pentru că așa a fost încă din vremuri imemoriale: satisfacția oamenilor venea sub formă de hrană și apă (plus o chestie mai intimă), nevoi constante, dar care ajung rapid la saturație.

„Inversată, aceeaşi proprietate se aplică fericirii noastre. Este mai bine să ne aglomerăm toată suferinţa Într-o perioadă scurtă decât să o distribuim de-a lungul unei perioade însemnate.”

Anticamera speranței și beția ei

Taleb ne dă exemplul lui Giovanni Drogo, subofițer într-un avanpost îndepărtat, fortăreața Bastiani, ce protejează națiunea de invazii tătare. Eroul e prezentat de Dino Buzzati în „The Tartar Steppe” (Deșertul tătarilor). O poveste similară e prezentată de Victor Socaciu în „Zangra”:

Capcana anticipării

De fapt, vorbim aici despre opusul LN LN LN ca eveniment izolat, important și neașteptat: e vorba despre un eveniment așteptat din tot sufletul.

Un atribut al LN: asimetria consecințelor, fie ele pozitive sau negative…

Și din povestea lui Drago (sau a lui Zangra, după preferință!),mai rezultă ceva: că e de preferat #ă fii ostracizat cu grupul, decât individual. Și că, la angajarea într-o activitatea dependentă de LN LN LN , e mai bine să faci pate dintr-un grup…

Practic, oamenii se pot încadra în una din următoarele categorii:

  • “curcanii” expuși evenimentmentelor cu impact major, fără ca ei să conștientizeze acest lucru;
  • cei ce joacă rolul curcanului “pe dos”, ei fiind pregătiți pentru evenimentmente surprinzătoare pentru alții.

”[…] pariem fie că LN LN LN va avea loc, fie că nu va avea loc – două strategii care presupun orientări mentale complet diferite.”

Deși nu par așa înainte de a se manifesta, anumite lucruri ce țin de Extremistan sunt foarte periculoase, ele stând ascunse, amânând-și riscurile…

”[…] este o proprietate a Extremistanului să pară, pe termen scurt, mai puțin riscant decât în realitate.”

Strategia “sângerării”

Dispunând de capacitatea psihologică de a aștepta recompense amânate combinată cu încredere, există oameni care practică strategii cu șanse mici de reușită, dar cu succes potențial suficient de mare pentru a le justifica. O astfel de strategie a fost numită “sângerare”: pierderi constante, zilnice, pe o perioadă mare de timp, în așteptarea evenimentelor care produc un câștig disproporționat de mare.

Un pont…

Mai ales în cazul consultanților – dar nu numai -, iată un sfat care le poate aduce succes:

”Oamenii cred tot ce le spunem, cu condiția să nu afișăm nici cea mai mică umbră de ezitare.”

“Șmecheria este să ai un comportament cât mai nefluctuant. Este mult mai ușor să afișăm încrederea în sine dacă suntem foarte politicoși și prietenoși – astfel, putem controla oamenii fără a le afecta sensibilitatea.”

Altfel spus, “nu contează ce le spunem oamenilor, ci cum o facem”.

Articole dedicate cărții lui Nassim Nicholas Taleb, cu același titlu, sau, așa cum o subintitulează, „Impactul foarte PUȚIN PROBABILULUI”

întreaga serie de articole
Evaluare cititori
[Total: 0 Media: 0]

Lasă un răspuns

Denumire
Email
Pagină web

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.