În discuție: „Din Orient în Occident”

întreaga serie de articole

Documentarul „Din Orient în Occident” este doar o primă parte (cu subtitrare în română) a unui film mai amplu transmis de canalul TV Arte. Întregul documentar, din păcate fără subtitrare, poate fi văzut aici:

Practic, documentarul încearcă o prezentare a „nașterii religiilor”…

„Iată istoria nașterii religiilor. În Orientul apropiat, este intim legată de progresul civilizației. O să explorăm eforturile primilor oameni pentru a înțelege și explica natura, viața, moartea și multe altele.”


„Vom descoperi primele temple din Orientul Apropiat și vom vedea cum zeii păgâni care domneau din Mesopotamia până în Egipt și din Grecia la Roma au fost detronați de un concept revoluționar.
«E un moment absolut cheie al istoriei noastre, un concept apărut în Orient, care, după un debut dificil, a sfârșit prin a cuceri Occidentul și aproape tot restul lumii: Monoteismul, credința într-un zeu unic și universal, TRIUMFUL MONOTEISMULUI.»”


„Ipoteza unui zeu universal este atât de familiară și atât de bine integrată în cultura noastră, încât uităm că într-o lume în care coexistau multiple divinități, era altădată o idee de bază. De unde vine ea, cum s-a dezvoltat și de ce  a avut succes? Iudaismul, creștinismul și islamismul, toate îl consideră pe Avraam ca pe tatăl lor fondator.”

„Istoria Vechiului Testament și cea a Coranului au aproape aceeași bază, sunt doar detalii care diferă. Ideea este că Dumnezeu vrea să probeze credința lui Avraam.”


„Evreii, creștinii și musulmanii îl consideră toți pe Avraam ca pe o figură tutelară, dar istoria diferă în unele aspecte. În tradiția evreiască, sacrificiul trebuia să aibă loc la Ierusalim. Un templu a fost ridicat pe locul respectiv, pentru a comemora evenimentul. Se povestește că era unul dintre cele mai mari edificii din antichitate. El a fost dărâmat de babilonieni, apoi reconstruit, înainte să fie dărâmat din nou de către romani. Loc sacru al iudeilor, Zidul Plângerii este singura relicvă. El e dominat de Cupola Stâncii, cel mai vechi monument islamic din lume. Pentru musulmani, aici a avut loc mirajul, ridicarea la ceruri a profetului Mohamed, pentru a-l întâlni pe Dumnezeu. În tradiția islamică, sacrificiul lui Avraam nu se produce aici, ci aproape de Mecca, în actuala Arabie Saudită. Este imposibil de a fi mai exact, chiar dacă cronologia biblică spune că toate acestea s-au întâmplat aici, aproximativ acum 4.000 de ani, nu avem nici o probă concretă a existenței lui Avraam.”


„Este o distanță în creștere între ce își imaginează lumea despre istoria acestei regiuni, plecând de la textele biblice și ceea ce descoperă arheologia. E deci extrem de dificil de a reconstrui, nu ar fi decât o schiță a istoriei, plecând de la această legendă.”


„De câțiva ani, diverse descoperiri arheologice extraordinare ne-au permis să retrasăm extinderea religiilor și apariția conceptului de zeu unic.”

întreaga serie de articole
Evaluare cititori
[Total: 0 Media: 0]

Lasă un răspuns