Eleganța ariciului

Serie dedicată lecturii…

întreaga serie de articole

Deschid o serie nouă de articole. O serie dedicată lecturii și cărților… Sub numele acestei serii – „Citate (ne)comentate” -, voi încerca să adun citate (unele comentate, altele nu) din propriile-mi lecturi…

Deschid seria cu ceea ce citesc acum, o excepțională carte a unei franțuzoaice născute la Casablanca în Maroc, dar care s-a mutat în Japonia, la Kyoto, pe numele ei, Muriel Barbery… Iar cartea are un nume absolut încântător: „Eleganța ariciului„…

Un roman pretext pentru exprimarea unor adevăruri profund umane, pentru întrebări și constatări mai mult sau mai puțin delicate, cumva similare cu cele exprimate de Marin Preda, dar într-un alt registru… Așadar să purcedem…

„Povestitorul transformă viața într-un fluviu scânteietor în care dispar suferința și necazurile […]”

Line-Separator

„Dar , în cugetările mele profunde, mă joc de-a ceea ce sunt, adică, în definitiv, o intelectuală (care-și bate joc de ceilalți intelectuali). Nu-i întotdeauna ceva aducător de glorie, dar e foarte recreativ.”

Line-Separator

 „Pentru a apărea conștiința, e nevoie de un nume.”

Line-Separator

„Privând subiectul de îndrumările sigure pe care le conferă orice bună pregătire, ea (autodidaxia) îi face totuși ofranda unei sinteze în gândire acolo unde discursurile oficiale pun pereți despărțitori și interzic aventura.”

Și poate cineva să spună că nu-i așa? Un autodidact ar putea dispune de libertăți pe care la care nu mai are acces cineva instruit în modul clasic. Aș compara pereții despărțitori de care vorbește autoarea cu pauzele dintre diversele ore de clasă la școală. Între ora de matematică și cea de geografie, deșigur că există o pauză. Așa a fost separată, tăiată în felii CUNOAȘTEREA umană. Se vorbește despre o cunoaștere antică în care totul e unu…, totul era un întreg… Din diverse motive ( 😉 ), de-a lungul timpului cunoașterea a fost ruptă în bucăți numite științe pe care unii au încercat să le separe complet unele de altele. Mai nou, au apărut tendințe de (re)unificare a științelor și de revenire la ceea ce s-a pierdut.

Revenind, aș spune că un autodidact ar putea avea chiar avantajul acelei libertăți de a identifica legături între diversele informații, așa cum un elev instruit pe baza actualelor cutume n-ar putea face…

Line-Separator

„Trebuie să-mi raliez biblioteca și încerc să dau de o introducere în chestiune. De obicei mă feresc de aceste glose sau scurtături care-l ferecă pe cititor în lanțurile unei gândiri scolastice

Aici merită făcută următoarea precizare: probabil că acele „glose sau scurtături” ar putea fi comparate cu ceea ce cunoaștem azi ca Wikipedia, la care eu însumi fac trimiteri repetate, dar care, având în vedere modul în care e dezvoltată, nu poate oferi decât o minimă introducere în diversele subiecte, iar cine vrea să aprofundeze ceva trebuie să nu se rezume doar la ea…

Line-Separator

„Cei puternici
În cazul ființelor umane
Nu fac nimic
Vorbesc
Și iar vorbesc.”

Line-Separator

„Cei care știu să facă, fac, cei care nu știu să facă, îi învață pe alții, cei care nu știu să-i învețe pe alții, îi învață pe cei care-i învață pe alții, iar cei care nu știu să-i învețe pe cei care-i învață pe alții, fac politică.”

Excelentă butadă, dar cu o mare încărcătură de tristețe ce rezultă din simpla constatare că ea e potrivită nu doar pe plaiuri mioritice… Și dacă-i așa, cum oare societățile umane acceptă să fie conduse de „clasa politică”?

Line-Separator

„El încă mai crede că există ceva care se numește datorie și, deși după părerea mea e ceva himeric, asta îl protejează de debilitatea cinismului.”

Pe asta, cel puțin deocamdată refuz s-o comentez…

Line-Separator

„[…] asta înseamnă punere în abis.”

„Dacă oamenii ar urca în ierarhia socială proporțional cu incompetența lor, vă garantez că lumea n-ar funcționa cum funcționează. Dar problema nu-i aici. Ceea ce vrea să spună această frază, nu este că incompetenții au un loc sub soare, ci că nimic nu-i mai dur și mai nedrept decât realitatea umană: oamenii trăiesc într-o lume unde cuvintele, și nu faptele, au putere, unde competența supremă este stăpânirea limbajului. E cumplit, fiindcă în fond, suntem primate programate pentru a mânca, a dormi, a ne reproduce, a ne cuceri și a securiza teritoriul și fiindcă cei mai înzestrați pentru asta, cei mai animalici dintre noi, sunt întotdeauna duși de nas de ceilalți, cei care vorbesc bine, deși ar fi incapabili să-și apere grădina, să aducă un iepure pentru cină sau să procreeze cum se cuvine. Oamenii trăiesc într-o lume în care cei slabi sunt cei care domină. E o injurie teribilă adusă naturii noastre animale, un gen de perversiune, de contradicție profundă.”

Line-Separator

„Nimeni nu pare conștient de faptul că, de vreme ce suntem animale supuse determinismului rece al lucrurilor fizice, ceea ce ne precede este caduc.”

Line-Separator

„Există idealismul lui Edmund Husserl, care îmi evocă de-acum o marcă de sutane de dimie pentru preoți seduși de o obscură schismă a Bisericii Baptiste.

Conform acestei ultime teorii, nu există decât perceperea pisicii. Și pisica? Ei bine, ne lipsim de ea. Nu-i nevoie de pisică. Pentru ce? Ce pisică? De-acum, filozofia își permite să nu se mai cufunde decât în desfrâul spiritului pur. Lumea este o realitate inaccesibilă pe care-ar fi zadarnic să încercăm s-o cunoaștem. Ce cunoaștem noi despre lume? Nimic. Orice cunoaștere nefiind altceva decât autoexplorarea conștiinței reflexive, putem da dracului lumea.”

Nu-i așa că ne aflăm precum Neo în fața lui Morpheus, în filmul Matrix?

Line-Separator

„Când boala intră într-o casă, ea nu pune stăpânire doar pe un trup, ci țese între inimi o pânză întunecată în care se ascunde speranța.”

Line-Separator

„Celor bogați li se pare că oamenii mărunți – poate pentru că viața lor e mai rarefiată, lipsită de oxigenul banilor și al abilității de a-și face relații – resimt emoțiile omenești cu mai puțină intensitate și cu o mai mare indiferență.”

Line-Separator

„[…] pentru Colombe, viața e o bătălie permanentă în care trebuie să învingă distrugându-l pe celălalt. Nu poate să se simtă în siguranță dacă nu a zdrobit adversarul și nu i-a redus teritoriul la rația minimă pentru existență. O lume în care e loc pentru ceilalți este o lume periculoasă, conform criteriilor ei de războinică de doi bani. În același timp însă, are nevoie de ei pentru o trebușoară esențială: cineva trebuie să-i recunoască forța.”

Cred că la asta se reduce, în ultimă instanță, „marea filozofie” a oricărui dictator…

Line-Separator

„Nu i-ar fi trecut niciodată prin minte, în chip firesc, că cineva poate să aibă nevoie de liniște. Că tăcerea servește pentru a pătrunde în interior, că ea le e necesară celor ce nu sunt interesați doar de viața din afară, nu cred că ea poate să înțeleagă, fiindcă interiorul ei este la fel de haotic și zgomotos ca exteriorul din stradă.”

Line-Separator

„[…] mie, una, puțin îmi pasă de locul în care sunt, cu condiția de a avea răgaz să mă plimb fără piedici prin propria mea minte.”

Line-Separator

„Dacă există un lucru pe care-l detest, e situația în care oamenii își transformă neputințele sau alienările în crez.”

Line-Separator

„Soldatul e obsedat de ordine și de curățenie, e lucru știut. E nevoie de asta pentru a lupta împotriva dezordinii bătăliei, a murdăriei războiului și a tuturor fragmentelor de oameni pe care le lasă în urmă.”

Line-Separator

„Oare nu abordăm cu toții viața așa cum ne-am satisface serviciul militar? Făcând ce putem, în așteptarea liberării sau a luptei? Unii deretică în dormitor, alții trag chiulul, își omoară timpul jucând cărți, fac negoț, pun la cale intrigi. Ofițerii comandă, răcanii execută, dar nimeni nu e păcălit de această comedie cu ușile închise: într-o bună dimineață, vor trebui totuși să meargă să moară, ofițerii ca și soldații, abrutizații ca și descurcăreții care comercializează la negru țigări sau fac trafic de droguri.”

Line-Separator

„[…] săraca de tine, lupta-i pierdută dinainte. Ai duce-o mai bine dacă ai ști asta.”

Line-Separator

„Aceste clipe în care ni se dezvăluie urzeala existenței noastre, prin forța unui ritual pe care îl vom continua cu și mai multă plăcere, dat fiind că l-am încălcat, sunt paranteze magice care pun inima la hotarul sufletului, pentru că, fugitiv, dar intens, un strop de eternitate a venit deodată să fecundeze timpul. Afară, lumea urlă sau doarme, războaiele se încing, oamenii trăiesc și mor, pier națiuni, se ivesc altele, care curând vor fi înghițite, și, în tot acest zgomot, în toată această furie, în aceste erupții și aceste resacuri, în timp ce lumea merge înainte, se înflăcărează, se sfâșie și renaște, freamătă viața umană.”

Line-Separator

„Unde se află frumusețea? În lucrurile mărețe care, ca și celelalte, sunt osândite să moară, sau în cele mărunte care, fără a avea nici o pretenție, știu să încrusteze în clipă o gemă de infinit?

Ritualul ceaiului, această reînnoire precisă a acelorași gesturi și a aceleiași degustări, această cale de-a accede la senzații simple, autentice și rafinate, această licență acordată fiecăruia, cu minimă cheltuială, de a deveni un aristocrat al gustului, fiindcă ceaiul este băutura bogaților la fel cum este și cea a săracilor, ritualul ceaiului, așadar, are această virtute extraordinară de a introduce în absurditatea vieților noastre o breșă de armonie senină. Da, universul conspiră al deșertăciune, sufletele pierdute jelesc frumusețea, insignifianța ne împresoară. Atunci, să bem o ceașcă de ceai. Tăcerea se lasă, se aude vântul care suflă afară, frunzele toamnei foșnesc și-și iau zborul, motanul doarme într-o lumină caldă. Și, în fiecare înghițitură, se sublimează timpul.”

Line-Separator

„[…] Fiindcă adevărații răi detestă pe toată lumea, desigur, dar mai ales pe ei înșiși. Nu simțiți și voi când cineva se urăște pe sine? E ceva care îl face pe om să devină mort, deși e în viață, să anestezieze sentimentele rele, dar și pe cele bune, pentru a nu simți greața de el însuși.”

Line-Separator

„Ceai și manga contra cafea și ziar: eleganța și vraja contra tristei agresivități a jocurilor de putere ale adulților.”

Line-Separator

„[…] Moartea nu mă sperie, cu atât mai puțin cea a lui Pierre Arthens, dar ce-i mai insuportabil e așteptarea, acel gol suspendat de „nu încă” prin care simțim inutilitatea bătăliilor.”

Line-Separator

„Eternitatea ne scapă.

În vremurile acestea, când pe altarul naturii noastre profunde se dau peste cap credințele romantice, politice, intelectuale, metafizice și morale pe care ani de instrucție și de educație au încercat să le imprime în noi, societatea, domeniu teritorial traversat de mari valuri ierarhice, se afundă în neantul Sensului. Nu mai există bogații și săracii, gânditorii, cercetătorii, decizionarii, sclavii, blajinii și răii. creativii și credincioșii, sindicaliștii și individualiștii, progresiștii și conservatorii; nu mai sunt decât hominieni ale căror strâmbături și surâsuri, fâțâieli și găteli, limbaj și coduri, înscrise în harta genetică a primatei medii, nu înseamnă decât asta: a-ți păstra rangul sau a muri.

Line-Separator

„Camelia pe mușchiul templului, violetul munților din Kyoto, o ceașcă de porțelan albastru, această ecloziune a frumuseții pure în mijlocul pasiunilor efemere, oare nu acesta e lucrul la care aspirăm cu toții? Și la care noi, Civilizațiile Occidentului, nu știm să ajungem?

Contemplarea eternității în mișcarea însăși a vieții.”

Acest aspect al diferențelor culturale și de percepție a realității din cultura extremului orient și cea a societăților occidentale a fost subliniat de multe ori. Și din moment ce autoarea romanului a ales să trăiască în Japonia, asta ar putea să spună multe. Problema e ca cineva să asculte…

Line-Separator

„[…] Însă cum e antrenat să considere că nu se întâmplă decât ce trebuie să se întâmple, după cum bogătașii se conving că viața lor urmează un făgaș celest pe care puterea banilor îl trasează în mod natural pentru ei, a luat hotărârea să mă creadă. Facultate pe care o avem de a ne manipula pe noi înșine ca nu cumva să se clatine soclul credințelor noastre este un fenomen fascinant.”

O constatare pe cât de simplă pe atât de valoroasă. Așa e! Decât să înfruntăm realități neconvenabile, preferăm lașități și auto-manipulări care să ne permită să mergem mai departe…

Line-Separator

„[…] Pentru cine beneficiază de îngăduințele vieții, obligația rigorii în prețuirea frumuseții nu este negociabilă. Limba, această bogăție a omului, și uzanțele sale, această creație a comunității sociale, sunt opere sacre. Că ele evoluează cu timpul, se transformă, se uită și renasc în vreme ce, câteodată, încălcarea lor devine sursa unei mari rodnicii, nu schimbă nimic din faptul că pentru a-ți lua față de ele acest drept al jocului și-al schimbării, trebuie ca în prealabil să le fi declarat supunere deplină. Aleșii societății, cei pe care destinul îi exceptează de la aceste servitudini care sunt soarta omului sărac, au prin urmare această dublă misiune de a adora și de a respecta splendoarea limbii.”

E prea alambicat spus? Ader sută la sută la acest deziderat. Respectul absolut necesar limbii și folosirea ei în mod corect este o obligație de la care nu au dreptul de a face rabat decât geniile, cei care „în prealabil” le-au „declarat supunere deplină”. În cazul Limbii Române, exemplul necesar este cel al lui Eminescu… Înainte de el se vorbea o limbă română, iar după el s-a vorbit o altă limbă română… Dar asta s-a putut pentru că în prealabil, el chiar fusese un supus prea-plecat al acestei limbi…

Line-Separator

„Când mă gândesc la go… Un joc al cărui scop este să construiești teritoriu e prin forța lucrurilor frumos. Pot exista și faze de luptă, dar ele nu sunt decât mijloace în slujba scopului, acela de a-ți ține în viață teritoriile. Una dintre cele mai frumoase reușite ale jocului de go este de a dovedi că, pentru a câștiga, trebuie să trăiești, dar să-l lași și pe celălalt să trăiască. Cel care e prea lacom pierde partida: este un joc subtil de echilibru, în care trebuie să obții avantajul fără a-l zdrobi pe celălalt. Până la urmă, viața și moartea nu sunt aici decât consecința unei construcții bine sau prost ridicate. E ceea ce spune unul dintre personajele lui Taniguchi: trăiești, mori, acestea sunt consecințe. E un proverb de go și un proverb de viață.”

Încă mai sper ca până la urmă să învăț acest joc, ale cărui instrumente le-am cumpărat, sau le-am primit cu mulți ani în urmă, dar, pentru că n-am căutat să-i înțeleg filozofia la acel moment, nici nu l-am învățat… Doar pe baza citatului de mai sus, cred că ar trebui ca acest joc să fie inclus în programa școlară, ca materie de studiu (eliminând desigur un alt balast)…

Line-Separator

„[…] dacă există într-adevăr un lucru pe care săracii îl detestă, acela îl reprezintă ceilalți săraci.”

Chiar așa să fie? Și-atunci cum rămâne cu „Proletari din toate țările, uniți-vă!”?

Line-Separator

„Dimpotrivă, mai cu seamă nu trebuie să uităm asta. Nu trebuie să uităm bătrânii cu trupul degradat, bătrânii aflați foarte aproape de o moarte la care tinerii nu vor să se gândească (și atunci încredințează căminului de bătrâni grija de a le duce acolo părinții, fără tapaj și fără tracasări), inexistenta bucurie a acestor ultime ceasuri de care ar trebui să profite din plin și pe care le îndură în plictiseală, amărăciune și rumegarea la nesfârșit a acelorași regrete. Nu trebuie să uităm că trupul se deteriorează, că prietenii mor, că toată lumea te uită, că sfârșitul înseamnă singurătate. Nu trebuie să uităm nici că acești bătrâni au fost tineri, că durata unei vieți este derizorie, că azi ai douăzeci de ani și mâine optzeci. Colombe crede că ne putem „grăbi să uităm” fiindcă pentru ea e încă atât de departe perspectiva bătrâneții, e ca și când asta nu i se va întâmpla niciodată. Eu însă am înțeles foarte devreme că o viață trece într-o clipită, privindu-i pe adulții din jurul meu, atât de grăbiți, atât de stresați de scadență, atât de acum pentru a nu se gândi la mâine… Dar dacă te temi de viitor este pentru că nu știi să construiești prezentul și, când nu știi să construiești prezentul, te amăgești că vei putea s-o faci mâine și te-ai dus pe copcă, fiindcă mâine sfârșește întotdeauna prin a deveni astăzi, nu-i așa?

Deci mai ales nu trebuie să uităm asta. Trebuie să trăim cu această certitudine că vom îmbătrâni și că nu va fi nici frumos, nici bine, nici vesel. Și să ne spunem că prezentul e ceea ce contează: să construim acum ceva, cu orice preț, din răsputeri. Să avem tot timpul în minte căminul de bătrâni, pentru a ne depăși în fiecare zi, făcând ziua nepieritoare. Să urcăm pas cu pas Everestul nostru personal și s-o facem în așa fel încât fiecare pas să fie un pic de eternitate.

Viitorul la asta servește: la a construi prezentul cu adevărate proiecte concepute de ființe în viață.”

Line-Separator

 „Eu cred că gramatica este o cale de acces la frumusețe. Când vorbești, când citești sau când scrii, simți că ai compus o frază frumoasă sau dacă ești pe cale să citești una. Ești capabil să recunoști o topică frumoasă sau un stil elegant. Dar când faci gramatică, ai acces la o altă dimensiune a frumuseții limbii. A face gramatică înseamnă a decortica limba, a examina cum este ea făcută, a o vedea goală-goluță, într-un fel. Și asta e ce-i minunat, pentru că-ți zici: „Ce bine-i făcută, ce bine sună!”, „Cât e de solidă, ingenioasă, bogată, subtilă!” Pe mine, numai și faptul de-a ști că există mai multe feluri de cuvinte și că trebuie să le cunoști pentru a te pronunța asupra întrebuințărilor lor și a compatibilităților dintre ele mă încântă. Găsesc că nu e nimic mai frumos, de exemplu, decât ideea de bază a limbii, și anume că există substantive și verbe. Când le ai pe acestea, ai deja  miezul oricărui enunț. E grozav, nu? Substantive, verbe.”

Nu degeaba, Nichita avea o expresie devenită celebră: „Limba română e patria mea.

„Iar în drum spre casă, mi-am spus: nefericiți cei săraci cu duhul care nu cunosc nici transa, nici frumusețea limbii.”

Line-Separator

„[…] Pentru mine, inteligența nu-i o valoare în sine. Oameni inteligenți sunt cu duiumul. Există mulți proști, dar și multe creiere performante. Am să vă spun o banalitate, dar inteligența, în sine, nu are într-adevăr nici o valoare și nu prezintă nici un interes. Oameni foarte inteligenți și-au consacrat viața problemei sexului îngerilor, de pildă. Dar mulți oameni inteligenți au un defect de sistem: consideră inteligența un scop. Au o singură idee în cap: să fie inteligenți, ceea ce e foarte stupid, iar când inteligența se ia drept scop, funcționează ciudat: dovada că ea există nu constă în ingeniozitatea și simplitatea a ceea ce produce, ci în obscuritatea exprimării sale.”

Line-Separator

„Există întotdeauna calea facilității, cu toate că îmi repugnă s-o folosesc. Nu am copii, nu mă uit la televizor și nu cred în Dumnezeu, toate, poteci pe care apucă oamenii pentru ca viața să le fie mai facilă. Copiii ne ajută să amânăm sarcina dureroasă de a ne face nouă înșine față, lucru de care pe urmă au grijă nepoții. Televiziunea ne distrage de la istovitoarea necesitate de a construi proiecte pornind de la nimicul existențelor noastre frivole; amăgind ochii, descarcă mintea de marea operă a sensului. Dumnezeu, în sfârșit, liniștește temerile noastre de mamifere și insuportabila perspectivă ca plăcerile noastre să ia sfârșit într-o zi. De aceea, fără viitor, fără descendență, fără pixeli pentru a abrutiza conștiința cosmică a absurdității, cu certitudinea sfârșitului și anticiparea vidului, cred că pot spune că nu am ales calea facilității.”

Line-Separator

 „Căci Arta este emoția fără dorință.”

Line-Separator

„[…] Degeaba știu că există adulți care au măști pline de blândețe și de înțelepciune, dar care sunt foarte urâți și foarte duri în spatele lor, degeaba știu că e de-ajuns să ghicești aceste măști pentru ca ele să cadă, când lucrul se întâmplă cu asemenea violență, mă doare.”

Line-Separator

„[…] Să trăiești, să te hrănești, să te reproduci, să-ți îndeplinești treaba pentru care te-ai născut și să mori: toate astea n-au nici un sens, e adevărat, dar așa stau lucrurile. Această aroganță a oamenilor de a-și imagina că pot să forțeze natura, să scape destinului lor de nimicuri biologice… și această orbire în privința cruzimii sau violenței propriilor moduri de a trăi, de a iubi, de a se reproduce și de a se război cu semenii lor…

Eu cred că doar un singur lucru e de făcut: să găsim treaba pentru care ne-am născut și s-o îndeplinim cât mai bine suntem în stare, din toate puterile noastre, fără a umbla după cai verzi pe pereți și fără a crede că există o latură divină în natura noastră animală. Doar așa vom avea sentimentul că suntem pe cale să facem ceva constructiv în momentul în care ne va lua moartea. Libertatea, hotărârea, voința, toate astea sunt himere. Credem că putem face miere fără să împărtășim soarta albinelor; dar nici noi nu suntem altceva decât niște albine sortite să-și facă treaba și pe urmă să moară.”

Line-Separator

„La ce servește inteligența, dacă nu la a servi? Și nu vorbesc de acea falsă servitute, care este cea a înalților funcționari ai statului și pe care o etalează cu mândrie ca un semn distinctiv al virtuții lor: o modestie de fațadă care nu e decât vanitate și dispreț. Împodobit în fiecare dimineață cu modestia ostentativă a marelui slujitor, Étienne de Broglie m-a convins de mult de orgoliul castei sale. Dimpotrivă, privilegiile impun adevărate datorii. Apartenența la micul cerc al elitei implică datoria de a sluji pe măsura gloriei și a fluidității în existența materială, care se dobândește de pe urma acestei apartenențe.

[…] Căci în privința aceasta, tot ce contează este intenția: să duci pe culmi mai înalte gândirea, să contribui la interesul comun sau să te raliezi unei scolastici care nu are alt obiect decât propria-i perpetuare și nici altă funcție decât autoreproducerea unor elite sterile – în care caz lumea universitară devine sectă.”

Line-Separator

„Atunci, dintr-odată, mi-am spus: lui Theo poate c-o să-i vină să dea foc la mașini mai târziu. Fiindcă e un gest de mânie și de frustrare și poate că mânia cea mai mare și frustrarea cea mai mare nu sunt șomajul, mizeria, lipsa de viitor: ci sentimentul de a nu avea o cultură fiindcă ești sfâșiat de culturi, de simboluri incompatibile. Cum să exiști dacă nu știi unde ești? Dacă trebuie să-ți asumi în același timp o cultură de pescari thailandezi și una de mari burghezi parizieni? De fii de emigranți și de membri ai unei vechi națiuni conservatoare? Așa că dai foc la mașini pentru că, atunci când nu ai o cultură, nu mai ești un animal civilizat: ești un animal sălbatic. Și un animal sălbatic dă foc, ucide, jefuiește.”

Line-Separator

„[…] Din această tragedie, care părinților mei li se părea mersul firesc al lucrurilor, astfel încât nu i-a impresionat mai mult – și nici mai puțin – decât dacă ar fi pierdut o capră, am învățat două certitudini: cei puternici trăiesc și cei slabi mor, cu bucurii și suferințe proporționale cu locurile lor ierarhice și, așa cum Lisette fusese frumoasă și săracă, eu eram inteligentă și săracă, sortită unei pedepse pe măsură dacă nădăjduiam să trag foloase de pe urma minții mele, în ciuda clasei căreia îi aparțineam. Și, cum nici nu puteam să încetez a fi ce eram, calea pe care trebuia să apuc mi s-a părut a fi cea a secretului: trebuia să ascund ce eram și să nu mă amestec niciodată cu lumea celorlalți.”

Și mă opresc abrupt…, aici.

Serie dedicată lecturii…

întreaga serie de articole

3 thoughts on “Eleganța ariciului

  1. Magda 3 ianuarie 2017 at 14:52

    La unele pasaje, chiar frumos…și totuși, de ce oamenii bogați sufletește, cu darul aparte de a împărtăși și altora din ceea ce simt, gândesc…se împotrivesc divinității, ideii de divinitate?
    Chiar în cazul personajului expus – Muriel! Să fie din pricina faptului că s-a născut în Maroc, și-apoi a fost ”trăită” în Japonia, departe de ideea de creștinătate?!
    Bine, nici în Franța, în nicio țară (chiar ortodoxă), nu mai găsești aderență adevărată la divinitate…pare ”expirată”! Adesea e superficială sau plină de superstiții….
    De-aici reiese adevărul afirmației Pr.Prof.Florian Colceag care-a spus că poți fi prost și deștept totodată J – adică, sclipitor la unele lucruri, și tufă de Veneția, în altele!
    Să fie vorba despre o ignoranță voită și total asumată din pricină de lipsă de interes real, sau datorită netrebniciei creștinilor de a fi adus în timp frumusețea creștinismului la trăirea lui extraordinară, prin transfigurarea întregii lumi? Că timp, au avut destul….cel puțin 2000 de ani!
    Ea, spune:
    „[…] Să trăiești, să te hrănești, să te reproduci, să-ți îndeplinești treaba pentru care te-ai născut și să mori: toate astea n-au nici un sens, e adevărat, dar așa stau lucrurile. Această aroganță a oamenilor de a-și imagina că pot să forțeze natura, să scape destinului lor de nimicuri biologice… și această orbire în privința cruzimii sau violenței propriilor moduri de a trăi, de a iubi, de a se reproduce și de a se război cu semenii lor…
    Eu zic că trăieși (ca animal biologic), din INERȚIE! Faptul că te hrănești ca să trăiești, este o condiție firească, nici măcar impusă…vine de la sine, precum sănătatea trupului, care constă în a nu ți-l simți!
    Când începi să-l simți…este semnalul care-ți spune că ești bolnav; că azi te poți îmbonăvi din însăși hrana care-ar trebui să te mențină pe linia de plutire, e altceva!
    Azi, ea e făcută să-ți încânte papilele gustative și să creeze dependențe nocive, printr-o lăcomie justificată datorită lipsei aportului ei nutritiv, necesar pentru auto-întreținere! (Coca-Cola, cipsurile, supele instant, etc…); așa, devenim insațiabili, precum câinii!
    Ei, de la TRĂIRE la FIINȚARE, e distanță! A ființa, înseamnă a te ridica mai sus de trăire, înseamnă spiritualitate, spiritualizare…înseamnă a îmbrăca necesitățile fiziologice în haină frumos țesută, nu reduse la trăitul neanderthalian, de grotă.
    Că, tocmai aceste dat-uri creează lupte, cruzime și scurtare de vieți, are dreptate! Istoria e plină de astfel de povești (ne)muritoare.
    Poate e de ”vină” tinerețea și tumultul trăirilor care te împing spre înainte…doar bătrânețea care vine, și pasul spre moarte mai ostoiesc din înflăcărare, devenind de voie, de nevoie…cu(minți) sau – fără!
    Eu cred că doar un singur lucru e de făcut: să găsim treaba pentru care ne-am născut și s-o îndeplinim cât mai bine suntem în stare, din toate puterile noastre, fără a umbla după cai verzi pe pereți și fără a crede că există o latură divină în natura noastră animală. Doar așa vom avea sentimentul că suntem pe cale să facem ceva constructiv în momentul în care ne va lua moartea. Libertatea, hotărârea, voința, toate astea sunt himere. Credem că putem face miere fără să împărtășim soarta albinelor; dar nici noi nu suntem altceva decât niște albine sortite să-și facă treaba și pe urmă să moară.”
    Chiar dacă nu-ți găsești TREABA pentru care te-ai născut, TREABA cea mai mare pentru care te-ai născut, este pregătirea pentru veșnicie!
    Poate și d-aia mulți nu-s mulțumiți AICI, indiferent cât de bogați (material), sunt…partea divină din ei le spune că toate-s deșertăciuni ”deșertăciunea deșertăciunilor și vânare de vânt…”
    Fiecare-și simte talantul/darul/vocația și acționează în sensul valorificării lui, sau nu!
    Important e să rămâi în niște limite normale….faptul că  suntem trimiși să ne facem treaba și pe urmă să murim (fizic) este, de multe ori – o bucurie și chiar o binecuvântare; altfel, imperfecțiunea, frecușul vieții, obosesc pe orișicine, iar iadul lumesc-pământesc simțit, ar fi prelungit prea mult, pierzând orice sens natural sau supra-natural al vieții omenești!
    Libertatea, hotărârea și voința NU  sunt himere…sunt lucruri pe care ne sprijinim și datorită cărora înaintăm…spre moarte, e-adevărat, dar NU ORICUM – ci în deplină cunoștință de cauză, culegând fructele viețuirii de până-acum….aici, sau DINCOLO!
    Speranța că există CINEVA care va aduce ÎNTR-UN SFÂRȘIT echilibrul dorit și recompensa pentru viața trăită, te face să vezi lumea cu milă, uneori cu simpatie, nu?!smile
     

  2. Magda 3 ianuarie 2017 at 15:27

    „El încă mai crede că există ceva care se numește datorie și, deși după părerea mea e ceva himeric, asta îl protejează de debilitatea cinismului.”

    Adică, cinismul apare de pe urma lipsei simțului de responsabilitate, care-i văr primar cu datoria, indiferent care…sau datorită exagerării ei (a datoriei), generând la un moment dat probleme false, prin faptul că-s umflate artificial, nu?!

    Dacă, după spusele ei, cei care vrăjesc – din cuvinte – pe ceilalți chiar incompetenți fiind, câștigând adesea în fața celorlalți datorită animalității din ei care se cere satisfăcută, ”învațându-i” instinctiv ce, cum și când s-o învârtă…este un DAT, care li se brodește prin ceea ce s-a zis ”la barza chioară, Dumnezeu îi face cuib”, dar n-o absolvă la o adică, de prefacerea ei în pui de cuc, care este hrănit și adus la maturitate pe spuza altor înnaripate mici, și cu prețul aruncării din cuib, a adevăraților lor pui.
    E cu dus și-ntors….

  3. Magda 3 ianuarie 2017 at 15:38

    E mortală asta:
    ”Decât să înfruntăm realități neconvenabile, preferăm lașități și auto-manipulări care să ne permită să mergem mai departe…„
    Cam pe-aici ne aflăm noi, ca nație….mă uit la comentarii pe ici, pe colo…și observ disperarea celor care-și dau seama (ca înecatul) că nu mai au de ce a se prinde…când îl au la îndemână PE CEL CARE I-A BĂGAT LA APĂ!
    ĂIA TREBUIESC APUCAȚI STRAȘNIC DE PICIOARE ȘI TRAȘI ÎN ADÂNC DEFINITIV, PRECUM ANCORA CARE SE ÎNFINGE ADÂNC PE FUNDUL MĂRII!

Lasă un răspuns

Denumire
Email
Pagină web