Geopolitica – risc major de insecuritate

întreaga serie de articole

Un om antisistem a înfrânt sistemul… Chiar și în condițiile în care totul i-a fost împotrivă! Inclusiv, cel puțin parțial, propriul partid, ca să nu mai vorbim de mass-media… Asta da realizare!

Nu știu dacă-i bine sau rău, nu știu dacă pentru noi, pentru români, victoria lui Donald Trump în competiția pentru Casa Albă va însemna ceva, sau nu. Știu doar că nu mi-ar fi plăcut o victorie a doamnei Clinton, o simplă reprezentantă a establishment-ului actual. De ce? Ia să facem un inventar al „realizărilor” acestuia, pe baza celor spuse de  de domnul general (r) Rogojan…

Dezechilibre

Consecințele dezechilibrului dintre centrele de putere a căror stabilitate fusese asigurată timp de decenii de regula ≪distrugerii reciproce garantate≫ s-au manifestat tot mai pregnant. Chiar dacă au existat câteva momente de criză majoră ce puteau duce la o altă conflagrației globală (două crize ale Berlinului în 1948 și 1961; două teste nucleare ale URSS, în 1949 – bomba atomică și în 1953 – bomba cu hidrogen; războiul din Coreea – 1953; criza Suez-ului – 1956-1957; criza rachetelor sovietice din Cuba – 1962; două alerte false de atac nuclear – 1979 în sistemul NORAD și 1983 în sistemul de apărare sovietic), toate acestea n-au avut efecte pe termen atât de lung precum ceea ce s-a numit Revoluția Islamică din Iran (1979). Consecința îndepărtării șahului, garantul intereselor americane în zona Golfului Piersic? Garantul acestor interese a devenit nimeni altul decât Saddam Hussein. Iar consecință acestei consecințe (?) a fost războiul de opt ani (1980 – 1988) dintre Irak și Iran, conflict în care SUA s-au implicat efectiv în 1986. După care, au devenit o permanență aproape neîntreruptă angajamentele militare ale SUA în Orientul Mijlociu, care a devenit astfel un debușeu (profitabil, cum altfel?) pentru complexul militari-industrial american.

După 1990, în lipsa „concurenței”, americanii au acționat neîngrădiți pe întregul teatru de conflicte. Din păcate,nu pentru a le soluționa, ci, așa cum putem constata, dimpotrivă! Numărul focarelor de tensiune a crescut exponențial.

Noua destabilizare

O nouă fractură a fost generată pe linia de demarcație dintre islam și democrațiile occidentale, în subsidiar fiind definită încă una religioasă, dintre aceleași democrații occidentale dominant catolice și ortodoxie.

Așa a mai apărut un nou concept, acela al statelor eșuate: Afganistan, Pakistan, Irak, Libia, Egipt, Siria… Și n-ar trebui să neîntrebăm cine „le-a eșuat”? Iată, în contextul „Primăverii arabe”, cazul aparte al Libiei… Ni s-a tot spus despre poporul inocent care lupta cu tiranul cel rău… Dar cine erau ≪rebelii≫? Ei bine, mandatari externi au infiltrat și împuternicit următoarele patru forțe pe post de „rebeli”:

  1. Triburile monarhiste Harabi și Obeidad din coridorul Benghazi-Darna-Tobruk, triburi care în perioada luptei împotriva colonialismului italian au fost în slujba intereselor britanice, ca recompensă, unul din lideri fiind urcat pe tronul Libiei sub numele de regele Idris I, rege îndepărtat de Gaddafi în 1969.
  2. Al-Quaeda, o organizație înființată prin 1981-1982, în timpul războiului din Afganistan, de către Robert Gates, nimeni altul decât secretarul de stat al Apărării, adjunct al CIA, la acea vreme… Desigur, scopul său era acela de a crea o forță în confruntarea cu URSS-ul. Deși înființată de CIA în Afganistan, Al-Quaeda libiană era de origine locală, regiunea Darna fiind furnizorul celui mai mare număr de membri ai acestei organizații. De aceea, se poate spune și că Al-Quaeda e libiană.
  3. Frontul Național de Salvare Libian, condus de Khalifa Hifter (sau Haftar), agent CIA.
  4. Mișcarea rebelilor conduși de Nuri Mesmari, unul din anturajul lui Gaddafi, pe vremuri. A fugit în octombrie 2010 la Paris, fiind urmărit în Libia pentru deturnare de fonduri. Franța, interesată de căderea lui Gaddafi, i-a acordat consultanță serviciilor speciale.

Relații…

Nu cumva, multe dintre conflicte în care sunt atrase popoare întregi au ca origini orgolii personale ale unor indivizi ajunși în poziții decizionale? Iată spre exemplu un moment al unei întâlniri Berlusconi- Gaddafi:

Sau cel în care Gaddafi își cere babii înapoi de la Sarcozi:

Inventar

Iată și forțele externe:

  1. NATO. Bilanț: 60 000 de victime, majoritatea civili.
  2. Agresiunile psihologice de imagine. Altfel spus, propaganda… Casele de ≪presstituție≫ Au dus un adevăra război psihologic, desigur câștigat din start. Libienii n-au avut nici o șansă în fața unei opinii publice internaționale manipulare.

Au fost totuși jurnaliști, oameni politici și alții au călătorit în acea perioadă în zona conflictului pentru a afla adevărul: acela că Tripoli nu era ocupat, poporul nu era sub teroare, majoritatea covârșitoare îl susținea pe Gaddafi, nu existau violuri în masă, iar copiii chiar mergeau liniștiți la școală… Mai mult, la 1 iulie, au putut vedea o demonstrație în Piața Verde din Tripoli, la care circa un milion de oameni care-l susțineau pe „tiranul” Gaddafi.

Azi, Libia cunoaște un violența haosului: singurul efect de durată al Primăverii arabe, devenită o lungă iarnă a lumii islamice, este șirul derăzboaie civile și drame umanitare.

În vreme ce unii vorbesc despre ≪un nou front≫, cu referire la recidiva atentatelor islamiștilor extremiști din nord-vestul Chinei, profesorul Vladimir Ștoli de la Academia rusă de Economie Națională și Administrarea Publică este de părere că „tensiunea din sânul comunității internaționale privind evenimentele din Ucraina nu reprezintă o escaladare a Războiului Rece, ci este vorba despre începutul celui de-al treilea război mondial”.

În acest context, votul american pentru Trump, poate că este exact ceea ce trebuia în acest moment și nu un dezastru, așa cum MASS-media a încercat să ne facă să credem…

Cu o condiție: ca Trump și Putin să nu cadă la înțelegeri de tip mafiot. Omenirea merită o șansă mai bună decât să constituie troc în înțelegeri tâlhărești…

Să sperăm că stabilirea unor relații bune între două puteri globale nu se face pe spinarea unor întregi popoare/populații…

întreaga serie de articole
Evaluare cititori
[Total: 0 Media: 0]

Lasă un răspuns