În discuție: „Proiectul 10-10-10”

întreaga serie de articole

Documentarul acestei săptămâni a fost dedicat documentarului „Proiectul 10-10-10”.

Într-o lume agitată exagerat de mult, a ne apleca asupra noastră înșine, a practica ruperea de ritm, ar putea fi mai benefic decât am putea bănui…

Structura umană

Într-un prim capitol, „Structura umană”, putem afla informații utile înțelegerii unor lucruri ulterioare…

„Cred că ceea ce ne face atât de unici, ca ființe umane, nu este faptul că avem degete opozabile, sau că suntem bipezi, sau că ochii ne sunt îndreptați spre înainte, sau că avem puțin păr pe corp, sau că avem creiere mari, fiindcă elefanții au creiere mai mari decât ale noastre. Ceea ce ne face unici este mărimea lobului frontal cerebral, prin comparație cu restul creierului.”

„Lobul frontal este partea creierului care creează și visează și ne planifică viitorul și se spune că, prin anii ’30, prin lobotomie frontală, distrugeam de fapt această parte a creierului, retezând conexiunile din cortexul frontal. Ne interpuneam, de fapt, în calea unei inteligențe, mult dincolo de ceea ce abia începem să înțelegem.”

„Sunt 50 de trilioane de celule, mai mult sau mai puțin, în corpul uman și toate trebuie să lucreze împreună ca o echipă. Și exact asta definește o anumită persoană, nu numai o colecție de celule individuale,ci tocmai această paradigmă a comunicării într-o comunitate de celule diferite, astfel încât toate funcțiunile lor diferite își aduc o contribuție reciprocă, definind organismul viu.”

„Acum vă voi spune ceva despre corpul uman! Și anume: ne privim noi înșine ca pe o entitate singulară, dar asta e o percepție eronată, nu e adevărat. Tu și eu suntem comunități de entități vii, numite celule.”

„Când spun „eu”, nu e vorba de o singură entitate, ci despre o comunitate.”

„Ceea ce credem că suntem este dictat de toate lucrurile care ni s-au spus despre noi și despre locul nostru în lume, cam până la vârsta de 7-8 ani. După aceea, majoritatea a ceea ce aflăm despre noi înșine este stabilit deja. Suntem programați și problema este că uneori suntem programați să dăm răspunsul corect, dar uneori suntem programați pentru un răspuns incorect. Și de acolo provin problemele lumii noastre, fiindcă, dacă avem o percepție eronată, o înțelegere greșită a lumii și oferim un răspuns nepotrivit, atunci nu suntem în armonie cu lumea.”

„Deci, ne condiționăm trupul să memoreze… stări mentale ce devin, într-un final, condiționări ale trupului și, atunci când trupul devine minte, avem un obicei.”

„Natura a proiectat un răspuns de protecție, dacă analizăm istoric, ca să salveze un individ ce fuge, să zicem, de un tigru cu dinți sabie. Și odată ce individul a scăpat de tigrul cu colți sabie, atunci răspunsul de protecție încetează și individul revine în faza de dezvoltare. Aceasta este natura unui răspuns de protecție, ce trebuie folosit într-un moment critic, pe termen scurt, și apoi, eliminându-l, se reginele starea de dezvoltare. Din nefericire, lumea în care trăim este programată cu temeri și amenințări, iar noi, ca populație, în ziua de azi, trăim mai mult, 24 de ore pe zi, 365 zile pe an, într-o teamă constantă, ce ne amenință supraviețuirea: „voi putea să-mi mențin slujba?, voi putea să plătesc asigurarea?, voi avea destui bani ca să achit asta?”, fiecare dintre acestea periclitându-ne cumva supraviețuirea.”

Aș reține din paragraful de mai sus fragmentul „lumea în care trăim este programată cu temeri și amenințări”! Cine le programează și cum le putem evita? Este o altă discuție ce merită atenție…

„Dacă trupurile sunt atât de inteligente că se pot auto-vindeca, de ce există atât de multe medicamente și câte o pastilă pentru fiecare simptom? Mintea noastră e splendidă! De fapt, în majoritate, sănătatea și boala din viața noastră sunt legate, direct, de percepțiile pe care le înrădăcinăm în minte. Deci suntem suficient de educați în ceea ce privește medicamentele folosite? Mă întreb ce-ar fi dacă am descoperi mai degrabă cheia sănătății, în locul leacului pentru boală?”

Calea rapidă și facilă

„E important să înțelegem că nu avem o boală mentală, ci mai degrabă, provocăm o boală mentală.”

„Numărul drogurilor farmaceutice a ajuns la sute de mii, așa că mă întreb dacă se concentrează într-adevăr pe sănătate. Dacă știu că stilul de viață este cauza bolii, atunci n-ar trebui, spre exemplu, să închidem rețelele fast-food și să ne focalizăm pe educația de sănătate, în loc de a trata, medicamentos, boala?”

„Modelul nostru convențional medical spune că trupul e o mașină biochimică. Deci las celulele într-un mediu foarte nociv, dar dacă schimb chimicalele din corp, atunci corpul va opune rezistență mediului nociv. Foarte simplist și foarte eronat! Fiindcă trupul este o întreagă rețea de componente chimice, nu e un simplu „din A rezultă B și apoi C, și dacă B e defect îl înlocuiești și ai reparat totul.” Așa facem! A se leagă cu B, cu C, cu D, cu F și G și, dintr-o dată, nimic nu mai e liniar, ci totul e corelat.”

„… nu există efecte secundare, ci toate sunt efecte directe.”

„Drogurile farmaceutice suprascriu sistemele voastre corporale. Asta sunt destinate să facă! În cazul unei substanțe naturale, când aceasta nu mai e necesară corpului, acesta o elimină. Când ai o substanță sintetică, patentată, corpul nu o poate elimina și substanța continuă să acționeze și tot lucrează, mult timp după ce nu mai e necesară. Și asta produce efecte secundare!”

Toate aceste afirmații/informații ne vor face să gândim mai mult asupra unui subiect mult prea important pentru a nu ne opri asupra lui: propria sănătate!

întreaga serie de articole
Evaluare cititori
[Total: 0 Media: 0]

30 thoughts on “În discuție: „Proiectul 10-10-10”

  1. Magda 11 octombrie 2016 at 15:17

    Proiectul 10-10-10 – PASTILĂ SAU PERCEPȚIE
    -Deci, John, ce anume ne face atât de unici?
    -Ce anume ne face atât de unici? Faptul că ființele umane sun divine. Suntem perfecți așa cum suntem.

    Proiectul 10-10-10
    În lumea infinit grăbită în care trăim azi, cât de des ne oprim pentru a admira frumusețea din jur? Cât de des observăm măreția care există în fiecare dintre noi?

    Capitolul I – Structura umană

    JOE DISPENZA: Cred că ceea ce ne face atât de unici ca ființe umane, nu este faptul că avem degete opozabile sau că suntem bipezi, sau că ochii ne sunt îndreptați spre înainte , sau că avem puțin păr pe corp, sau că avem creiere mari, fiindcă elefanții au creiere mai mari decât ale noastre.

    CEEA CE NE FACE UNICI ESTE MĂRIMEA LOBULUI FRONTAL CEREBRAL, PRIN COMPARAȚIE CU RESTUL CREIERULUI.

    THERESA GRAINGER: Lobul frontal este partea creierului care creează și visează și ne planifică (?!) viitorul și, se spune că prin anii ’30, prin lobotomie frontală, ne distrugeam de fapt această parte a creierului retezând conexiunile din cortexul frontal. Ne interpuneam de fapt, în calea unei inteligențe cu mult dincolo de ceea ce abia începem să înțelegem.

    DON KAIMI PILIPOVICH: Sunt 50 de trilioane de celule, mai mult sau mai puțin în corpul uman, și toate trebuie să lucreze împreună, ca o echipă. Și exact asta definește o anumită persoană, nu numai o colecție de celule individuale, ci tocmai această paradigmă a comunicării într-o comunitate de celule diferite, astfel încât toate funcțiile lor diferite își aduc o contribuție reciprocă, definind organismul viu.

    THERESA GRAINGER: Fiecare celulă corporală are propriul său sistem respirator, sistem digestiv, sistem imunitar.

    DON KAIMI PILIPOVICH: Fiecare celulă corporală se înnoiește cel puțin anual, iar unele, mult mai rapid. De exemplu, tractul nostru digestiv este înlocuit la fiecare trei zile, fiidcă este un mediu foarte agresat. Și, când mă gândesc la asta, cred că este ceva cu adevărat miraculos.

    DEBORAH MURTAGH: Există un univers în noi înșine. Avem aceste 50 de trilioane de celule, fiecare cu propria sa conștiință, și avem și bacterii, bune sau rele. E un întreg univers! Avem armate întregi care se luptă în interior!

    THERESA GRAINGER: Când privim dincolo de structura externă a corpului nostru, la sistemele sale operaționale interne, e fascinant ce aflăm, gândindu-ne că creierul nostru trimite 100 de trilioane de mesaje pe secundă. Numai pentru a merge, ceva ce ni se pare firesc, e nevoie de mesaje trimise de creier, la aproape 200 de mușchi ai scheletului.
    Deci, noi nu avem aceste conexiuni neurolgice la naștere, ci asta e ceva ce trebuie învățat.

    BRUCE H.LIPTON: Acum, vă voi spune ceva despre corpul uman și anume: ne privim pe noi înșine ca pe o entitate singulară, dar asta este o percepție eronată, nu e adevărat. Tu și eu suntem comunități de entități vii, numite celule. În interiorul corpului meu există 50 de trilioane de celule, entități vii. Când spun ”eu”, nu e vorba de o singură entitate, ci despre o comunitate.

  2. Magda 11 octombrie 2016 at 15:18

    (Nenea ăsta, logic, are dreptate, dar în esență…nu! Omul nu este o simplă supă, o baltă, un lac, o mare sau un ocean în care băltesc și se bălăcesc micro-organisme ce mișună, se bat și mor, ori se regenerează continuu…în sensul că, toate aceste 50 de trilioane de celule/entități vii, cu tot sistemul lor propriu – respirator, digestiv ori imunitar, fac parte dintr-un ÎNTREG vizibil, unic și irepetabil, prin care se mișcă și viețuiesc, datorită a ceea ce-l animă, și e la MARE PREȚ = SUFLETUL care interferează la rându-i, cu alte suflete captive, în trupuri a câte 50 de trilioane de celule, NU fără putința de-a acționa din proprie inițiativă asupra sa, asupra armatei de celule, devenind propice (con)viețuirii, uneori acționând și împotrivă, printr-o (auto)agresivitate dusă chiar dincolo de ea….inclusiv a unor situații incompatibile cu viața, deci… spre bine sau spre înrăutățire a întregului (individ), din punct de vedere psihosomatic, prin generare/regenerare sau degenerare umană….în funcție de ”trăire” sau vârstă, dar ținând întotdeauna seama și de Cel care a creat cele 50 de trilioane de celule trimise să se dezvolte într-un embrion, și cărora le poate ”ordona” , indiferent de dorința/voința de moment a sufletului care le însuflețește încă… tocmai pentru a salva sau ușura sufletul, permițând la un moment dat, fie să viețuiască în continuare, ordonând celulelor să se regrupeze, să se (re)integreze, fie îngăduind un atac final ”la baionetă” venit ”din afară”, ori dinăuntru, acționând ca o boală auto-imună prin care cele 50 de trilioane de celule, vor merge spre moartea întregului individualiza(n)t…urmând descompunerea lui din forma fizică în care a viețuit, sufletul din el părăsindu-l scârbit, luând calea altei dimensiuni, cu ”ochi” superiori celor fizici, sub o formă diafană de ”corp”, după asemănarea trupului în care a viețuit, cu o minte și-o-nțelegere a sensurilor lucrurilor din Univers net superioară, neîngroșată/învrâtoșată de materie, capabilă – în noua sa ”stare” – să treacă prin materie, ca gândul!

    Una peste alta, atâta timp cât un recipient (trupul) este format din atâtea trilioane de celule, încât dacă i s-ar tăia un membru sau mai multe din el (spre exemplu…), NU s-ar spune că s-au tăiat prin asta nu știu câte milioane de celule din cele 50 de trilioane/total (ceea ce este adevărat…), ci că s-a tăiat din întreg, cutare membru (purtător de ”n” celule, de care se poate lipsi…); și, chiar dacă i s-ar dona alt membru în schimb (uman sau artificial), întregul rămâne neștirbit în esența sa, doar trupul apărând amputat sau modificat, fiindcă, alte particularități îl definesc de fapt, dându-i valoare prin particularizare.)

    THERESA GRAINGER: Când observăm comunicațiile celulare într-un mediu controlat, vedem că au capacitatea de a răspunde și interacționa cu stimulii externi. Deși aceasta ne arată importanța relației dintre minte și mediu.

    BRUCE H.LIPTON: Creierul este factorul regulator, care adaugă sau elimină elemente din sânge, și-i schimbă compoziția, iar compoziția mediului de cultură afectează soarta celulelor. Și am spus: ”Ce anume determină creierul să elibereze diferite substanțe chimice?” Și răspunsul este: percepția, mintea, credința.

    JOHN FRANCIS: Suntem atât ființe umane, cât și divine, suntem atât ”sine”, cât și ”suflet”, simultan. Și, numai percepția noastră, credința noastră, experiența noastră, sunt cele ce fac diferența dintre rai și iad, dintre paradis și sărăcie.

    (Păi da, și ce? E păcat că gândești așa? Sau se induce pervers ideea creării acestora de către o minte înfierbântată, nefăcând de fapt parte dintr-o REALITATE imediată, palpabilă, și alta – de după moartea fizică?

    Există SINE (ca întreg, alcătuit din trup și suflet), există SUFLET(ul) care animă trupul, există RAI, există IAD, ca stare provizorie sau definitivă a sufletului trăitor de după moartea fizică a trupului, există bogăție și/sau sărăcie – luată la modul fizic, palpabil, dar și în sens figurat, INDIFERENT DE STAREA DE CONȘTIENTIZARE SAU CHIAR de LIPSĂ ACESTEIA DINTR-O PERSOANĂ ANUME ASUPRA CĂREIA ELE ÎȘI EXERCITĂ ACȚIUNEA, EFECTUL FIIND REAL, CHIAR DACĂ NU ESTE SESIZAT DE CEL VIZAT.

    Apoi, aruncarea în extreme (bogăție/sărăcie) afectează sufletul, inclusiv mintea care raționează, apoi corpul, prin cele 50 de trilioane de celule care suferă modificări datorită stărilor excepționale la care sunt supuse….
    Sunt de acord că ”de vină” este creierul care are rol major în starea de bine sau de rău generală, pentru că s-a spus că ”omul este ceea ce gândește”!

  3. Magda 11 octombrie 2016 at 15:20

    Numai așa se explică cum supraviețuiesc în condiții mizere, vitrege, cei care au retard mintal (ușor sau sever) având un comportament paralel cu realitatea imediată, datorită neconștientizării de sine, a stării lor deplorabile, uneori de plâns în care se află….supraviețuind exact ca animalele sălbatice!)

    THERESA GRAINGER: Pozitivul și negativul sunt părți ale aceluiași întreg, un continuum aflat între extreme diferite, și la mijloc, între aceste extreme – viața e numai viață, cât timp nu-i rezervăm o semnificație.

    (Serios? Adică ca la baterii! Dar bateria, cât e ea de baterie ce dă energie, întreține ”viața” fie a unui ceas, fie a unui mouse, fie a unei telecomenzi, a unui laptop, sau a unei mașini…nu? Păi dacă o pârlită de baterie (de diferite mărimi și putere) întreține o ”viață” artificială sau chiar umană atât de diversificată, cu atât mai mult ființa umană care se deosebește net de celelalte ”vieți”, nu mai puțin importante, dar în niciun caz pe același palier cu cea umană, care este net superioară celorlalte forme de vieți/viețuiri.

    Madamma asta, chiar dacă privește viața omului la modul simplist, numai din punct de vedere biologic, tot rămâne uimită (se pare) de mașinăria asta perfectă…uimire provocată și sesizată de ALTCEVA, din interiorul ei de care nici n-ar fi conștientă dacă omul s-ar numi pisică, cîine sau miel…și n-ar mai fi om!

    Iar pisica, cățelul sau mielul de-ar vorbi, ar avea afecte, ar face raționamente, șamd…poate l-ar pune pe om în lesă, ca să meargă ”la picior” dacă vrea să-l lasă la păscut iarbă, iar apoi să doarmă în coteț, poate și în pat…numai dacă a făcut ”frumos” înaintea lor…c-un APORT, ducând mâna la cozoroc!)

    THERESA GRAINGER: Și semnificația atașată este o extensie a intuiției și-a percepției noastre asupra lumii. Modul cum percepem lumea este în corelație directă cu ceea ce am învățat anterior, începând din copilărie și până-n present.

    BRUCE H.LIPTON: Aveți un copil în curtea școlii și toți copiii se joacă la locul de joacă. Și stați pe bancă și copilul vostru e în leagăn, și cade din leagăn și există un moment când se trezește pe sol, total confuz.
    Primul lucru pe care îl face, este să se uite spre părinți.
    Dacă părintele face ceva de genul ăsta (adică ridică mîinile speriat…), copilul realizează că ceva nu este în regulă și-apoi începe să plângă, fiind deranjat de această experiență. Prin contrast, dacă va cădea din leagăn și se va uita la părinți și unul spune: ”E o.k., ridică-te și continuă-ți joaca!”, copilul se va ridica și totul va fi bine.

    (Aha…înțeleg unde bate piua! Are dreptate până la jumătate…este bine, chiar indicat să nu dramatizezi un caz ca ăsta, dar asta nu înseamnă că acel copil nu se va feri într-un viitor apropiat să facă cunoștință cu pământul la modul ăsta, nu neapărat pentru că n-a văzut panică în ochii și-n reacția părinților lui îngrijorați, dar va căuta el singur, datorită durerii provocate, s-o n-o mai repete.)

    RICHARD MOAT: Unii oameni sunt foarte buni în a ne oferi ocazii și experiențe pentru a ne dezvolta, iar alți oameni sunt foarte buni în a ne face contrariul – experiențe și ocazii și invitații de a crede poate, anumite lucruri despre noi care-ar putea de fapt să nu fie corecte, sau care ar putea fi de fapt, credințele altcuiva.

  4. Magda 11 octombrie 2016 at 15:21

    ROB MCINTYRE: Ceea ce credem că suntem, este dictat de toate lucrurile care ni s-au spus despre noi și despre locul nostru în lume, cam până la vârsta de 7-8 ani.
    După aceea, majoritatea a ceea ce aflăm despre noi înșine, este stabilit déjà.
    Suntem programați și problema este că uneori suntem programați să dăm răspunsul corect, dar uneori suntem ”programați” pentru un răspuns incorect.

    (Răspuns față de cine, sau în fața cui? Care este criteriul de raportare între un răspuns corect și unul incorect? Iar a spune că unii sunt programați să dea răspunsul incorect, e ca și cum i-ai absolvi pe unii ”programați” pentru un răspuns incorect ȘI de judecata omenească asupra consecințelor faptelor lor, ȘI de Judecata Finală dată de Dreptul Judecător, învinduindu-L eventual, pentru livrarea în lume a unei ”mărfi” stricate într-un amabalaj atrăgător – sau nu, de om!

    Bine, dacă criteriul de raportare este Dumnezeu și Legea Nouă, este îngăduit să se nască și unii buruienoși la suflet și la minte – un fel de ”răspuns incorect” pentru majoritatea oamenilor întâlniți în cale – ca răsplată pentru starea duhovnicesc-morală a părinților din momentul conceperii (după beții crunte, eventual în zi de sărbătoare mare), a lipsei de educație în familie ori făcută defectuos, pe dos…generând mutații ireversibile datorate traumelor (fizice și/sau emoționale) la care au fost supuși ”incorecții”, datorită indiferenței rudelor sau cunoscuților, a neamului lor în particular, și a societății în general, șamd…și, cei atinși de ”incorecți”, inclusiv părinții lor, le-ar/li s-ar putea schimba starea în bine, NUMAI cu prețul unei viețuiri curate, după Dumnezeu și legea Lui…se spune că ucigașii, psihopații, atunci când nu sunt produsul abuzurilor familiilor lor, sunt îngăduiți să facă prăpăd datorită păcatelor părinților lor. )

    ROB MCINTYRE: Și de acolo provin problemele lumii noastre, fiindcă dacă avem o percepție eronată, o înțelegere greșită a lumii și oferim un răspuns nepotrivit, atunci nu suntem în armonie cu lumea.
    THERESA GRAINGER: Până la vârsta de doi ani, predomină undele cerebrale DELTA, la copil. ESTE O STARE DE OBSERVAȚIA PURĂ ȘI DESCĂRCARE DE INFORMAȚII SENZORIALE. De la doi la șase ani, se sare direct la unde TETA și acesta este tărâmul imaginației, tărâmul fanteziei.
    Și ceea ce e important de știut, este că există profesorii, părinții și modele de urmat în societate. ȘI ACEASTA ESTE O STARE HIPNOTICĂ PROFUNDĂ: PRIMII ȘASE ANI SUNT CA O STARE HIPNOTICĂ PROFUNDĂ.

    (Așa se explică de ce unii adulți la maturitate, sunt un pic într-o parte….datorită celor 6 ani în care au primit programe mentale nepotrivite, datorită părinților care au avut la ei telecomanda, dar au apăsat pe butonul vizionării de către copil a unui canal nociv, primind ca niște incantanții produse toxice, duse până în subconștient. D-aia psihanaliștii se duc până în copilărie, iar dacă totul e îngropat prea mult, trebuie să ”sape” pentru a destupa mizeria ce i-a infectat adultului ființa din copilărie, folosindu-se la rându-le, tot de hipnoză….dând cu nasul, de alt risc!)

    Deci întrebarea este: ” Ce programe încorporăm? ” Care sunt structurile de credință datorate mai ales comentariilor neintenționate care au fost create privind propria identitate? Acum, noi ca adulți, în ceea ce privește structurile noastre de credință, dacă ar fi să ne reamintim copilăria, practic atunci au fost codificate și acum ies la suprafață.

    JOHN FRANCIS: Ei bine, tatăl meu a fost un alcoholic, mama a fost…o persoană care avea o mulțime de probleme, având dereglare bipolară, maniaco-depresivă. Și, ca atare, provin dintr-o familie catolică în care conversația nu prea exista, și ceea ce credeam noi că e conversație, era, de fapt, un conflict. Așa învățam să comunicăm, prin conflicte.

    • UnCheș 13 octombrie 2016 at 14:12

      Înclin să cred că e o traducere puțin incorectă! Cred că în loc de “răspuns” trebuie citit “reacție”!

  5. Magda 11 octombrie 2016 at 15:26

    CAMILIA TEMPLE: Suntem un grup foarte talentat de frați și surori, care se ocupă cu muzica. Am început să facem multe concursuri de cântat, trecând dincolo de plăcere.
    Și, uneori, aveam senzația că voi fi învinsă chiar înainte de a urca pe scenă.
    Și…undeva, pe parcurs, mă confruntam cu sentimente amestecate de teamă fiindcă trebuia să înving ca să simt că sunt cineva, și cântatul nu mai era acel loc liniștit în care să merg și pur și simplu să renunț la tot.

    JOHN FRANCIS: Toată viața mea nu era decât un imens conflict, fără a mai avea cumva habar de cum mă pot detașa de gândurile și sentimentele pe care le aveam despre mine însumi și despre lume și despre incapacitatea mea de a relaționa correct cu oamenii. Și am realizat într-un final că ceva nu merge și am început să fac eforturi și-atunci, totul a început să se schimbe. Și-atunci am început să fac practic introspecții, ca să aflu de ce simțeam atât de multă durere, care este sensul vieții, șamd…și atunci a început acest vis.

    THERESA GRAINGER: Știți, evoluăm într-un mediu extrem de stresant fără a fi prea bine educați în administrarea răspunsului la acest stres.
    Și din cauza acelui neocortex evoluat, a limbajului și-a inteligenței noastre, experimentăm stres declanșat nu numai de factori externi, ca și cum ne-ar sări ceva brusc în față, ci, mai frecvent experimentăm stresul declanșat de factorii interni, cum ar fi amintirea experiențelor anterioare, și anticiparea unui eveniment imminent.

    Deci, fiindcă avem capacitatea ca ființe umane de a face gândurile mai realiste ca orice altceva, putem începe prin a fi atât de obsedați de o idée, un gând, un eveniment viitor sau un eveniment consumat, încât putem….să ne concentrăm atât de mult asupra lui încât literalmente, puteam face ca acel gând să se realizeze și, în momentul în care se întâmplă, acel gând să devină experiență.

    (Experiență pentru viitor? Dar pe Șeful de Sus îl ignori? Dacă El nu vrea, nu că n-ar putea, poți să te dai cu fundul de pământ, tot nu-ți iese! Dacă ești măcar un pic credincios și știe că acest lucru aparent bun pentru tine ți-ar dăuna în viitor datorită obținerii lui, nu-l vei căpăta.

    Și în cazul meu, au fost situații când aproape am întors lumea pe dos, și tot n-a ieșit/nu-mi iese, fiindcă am tot încercat! Iar altădată, parcă ți se-așterne și-un covor roș pe jos pe care să calci triumfător! Astea-s taine…le vom afla ”dincolo”, oricum! Eu o să țin coada în spate pentru multe întrebări, spre exemplu… )

    Odată ce gândul devine experiență, produsul final al acelei experiențe, se numește emoție. Deci, ne condiționăm trupul să memorize stări mentale ce devin într-un final condiționări ale trupului și atunci CÂND TRUPUL DEVINE MINTE (ca un fel de automatism, gen gest reflex…), AVEM un OBICEI.

    BRUCE H.LIPTON: Natura a proiectat un răspuns de protecție, dacă analizăm istoric ca să salveze un individ ce fuge să zicem…de un tigru cu colți sabie. Și odată ce individul a fugit de tigrul cu colți sabie, atunci răspunsul de protecție încetează, și individul revine în faza de dezvoltare.
    Aceasta este natura unui răspuns de protecție ce trebuie folosit într-un moment critic, pe termen scurt și apoi eliminându-l, să se revină la starea de dezvoltare.

    Din nefericire, lumea în care trăim este programată cu temeri și amenințări iar noi, ca populație, în ziua de azi, trăim mai mult de 24h/zi, 365 de zile într-o teamă constantă, ce ne amenință supraviețuirea: ”voi putea să-mi mențin slujba, voi putea să plătesc asigurarea, voi avea destui bani ca să achit astea” – fiecare dintre acestea periclitându-ne cumva, supraviețuirea.
    Fiindcă un animal din natură care e amenințat de vreun stimul din mediu, va fugi de acel mediu necunoscut, tindem să ne temem de necunoscut, tindem să fugim de ocazii, tindem să ne ferim de aventură, fiindcă asta se întâmplă când trăim pentru supraviețuire.

  6. Magda 11 octombrie 2016 at 18:51

    UnCheșule, te întrebi potrivit documentarului ”lumea în care trăim este programată cu temeri și amenințări”. Cine le programează și cum le putem evita?”

    De către cine este ”programată” lumea cu temeri și amenințări?
    Se auto-programează singură, sau măcar o parte a ei, consecință a intereselor meschine la care se pretează și nu în ultimul rând, datorită banilor!
    Așa a fost de la începuturile veacurilor și așa va fi până la sfârșit.

    Apoi, dacă mai punem la socoteală și lumea nevăzută care influențează lumea văzută…nu mai e nimic de comentat!
    Cum putem evita toate astea?

    Depinde de gradul de manifestare pe Richter (ca la cutremur) și de mărimea acaparatoare de care s-a lăsat cuprinsă mulțimea…apoi prin conștientizare, pentru cei care nu s-au sălbăticit cu totul, și nu în ultimul rând, cerând ajutor divin…că nu suntem singuri și nici de capul nostru veniți să facem un simplu act de prezență ca aflare-n treabă, deci umbră pământului, fără a-l influența cumva.

  7. Magda 13 octombrie 2016 at 10:39

    BRUCE H.LIPTON: Este semnificativ că…dezvoltatea este ocazia de a menține trupul în funcțiune, ajutându-l să aibă grijă de lucruri care-l mențin sănătos. Dar, CÂND EȘTI ÎN MOD (sau modul) DE PROTECȚIE, BLOCHEZI MECANISMELE DE DEZVOLTARE, fiindcă dezvoltarea și protecția nu se pot produce simultan.

    Deci, cum să ne acceptăm vreodată visele, dacă suntem propulsați de chimicale ce ne obligă să ne întoarcem la ceva familiar și să fugim de ceva nefamiliar? Pe vremuri, da, eram în mod de protecție fugind de tigru, apoi, grozav…reveneam la dezvoltare.

    Astăzi alergăm și alergăm și alergăm și nu scăpăm niciodată de amenințări și drept rezultat, ne aflăm într-un proces continuu în care secretăm hormon de stress (cortizolul) în sistem, a căror funcție este de a bloca mecanismele de dezvoltare, de a bloca sistemul imunitar. ( http://carti-de-psihologie.blogspot.ro/2013/03/hormonul-stresului-efecte-si-solutii.html )

    Și spui: ”De ce ar vrea stresul să blocheze funcțiile de dezvoltare și sistemul imunitar?” Și răspunsul e foarte logic: e doar o economie logică. Dacă vreau să fug de-un tigru, am nevoie de toată energia disponibilă pentru asta.
    Am o infecție bacteriană și mă vânează tigrul? Creierul calculează și zice: ”Câți bani să investesc contra infecției și câți bani să investesc în fuga de tigru?” Și răspunsul este să-ți rezervi toată energia pentru a fugi de tigru fiindcă, dacă n-o faci, infecția este irelevantă.

    ROB MCINTYRE: Când, într-o perioadă de timp sistemul endocrin nu-și face partea lui, nu-și îndeplinește funcția, ne trezim cu boli autoimune. Și multe dintre ele, sunt oarecum noi. Nimeni nu auzise de lupus sau de oboseală cronică sau despre fibromialgie, acum 20-30 de ani. Și aceste boli sunt, adesea, rezultatul oamenilor care se mențin sub stres, sau care permit să se lase afectați de stres.

    ROSS ORSMBY: GRIJA, este un mare stres pentru corp. Și exact asta mi s-a întâmplat în viață, având infecții de vezică și tract urinar. Deci, îmi doresc să fi știut atunci, ceea ce știu acum. Totuși, sunt fericit că m-am confruntat cu asemenea experiențe. Cum să scapi? Cred că multe sunt…nu, de fapt, cred că multe depind de ceea ce alegi. Să alegi să te trezești de dimineața și să gândești: ”Cu ce mă aleg azi?” Pot alege să fiu trist, pot alege să fiu stresat, sau pot alege să mă distrez, să fiu vesel. (Deci, să iei viața ”la mișto” și să-i zici în față atunci când ești supărat/ă că-i o curvă! Eu așa fac când mă înfurii pe ea…și parcă-mi trece!)

  8. Magda 13 octombrie 2016 at 10:41

    BRUCE H.LIPTON: Există două genuri de stres. Unul este numit ”eustres”, și altul este denumit ”distres”, iar corpul are două răspunsuri total diferite la ele. Și iată diferența! ”Eustres” înseamnă un stres bun. Este genul de stres al unui atlet sau a unui jucător de tenins, ori a unui jucător de football, în timpul meciului, când se află pe teren și-și forțează limitele fiziologice, generând un stres corporal.

    Dar de ce există stres bun numit ”eustres”, contrar a ceva numit ”distres”? Și răspunsul este: ”distresul” este un stres care-ți amenință supraviețuirea. ”Eustresul” este doar un stres care-ți forțează limitele fiziologice. Deci, decă joci un joc și nu ești gladiator, ca să mori dacă pierzi, fiindcă asta ar implica ”distres”, ”eustresul” ține de joc și, de ce?

    Mă antrenez forțându-mi fiziologia, dar nu cu prețul supraviețuirii mele! Deci asta eliberează cu totul alți compuși chimici în trup care controlează diferit celulele, încurajându-le dezvoltarea și funcționarea, formând noi mușchi și noi sisteme, pentru a face față acelui stres.

    DANIEL ASTINOTTI: Atunci când suntem stresați…ceea ce se întâmplă este că inima capătă ritmuri incoerente. Este ceva destul de haotic.
    Dacă ai un sistem de feedback ce măsoară ritmul cardiac, poți observa un gen de unde foarte neregulate.
    De fapt, sunt complet dereglate. Înseamnă că inima ta e ca o orchestră care cântă complet dezacordat.
    Și când ești relaxat și te simți bine, de fapt, ritmul tău cardiac generează unde chiar drăguțe, ceva ce noi numim ”unde coerente”.
    Deci, nu e vorba numai de unde, ci de întreaga ta fiziologie ce devine coerentă.
    E ca și cum totul ar fi acordat funcționând corect, și poți măsura asta foarte ușor.

    THERESA GRAINGER: Nu stresul este adevărata problemă. Problema este dată de faza de recuperare pe care nu o îndeplinim. Și dacă ne gândim că animalele o fac instinctiv, ne gândim la un câine care vânează un iepure. Mirosul prădătorului, declanșează răspunsul ”luptă sau fugi”.

    (Ei, aici e-aici…întotdeauna am vrut să întreb asta. Alegerea ține de tine, sau nu? Pentru că de fapt, invadarea adrenalinei care-ți inundă sângele, se face instantaneu, tu…urmând în același timp să o iei la fugă sau să stai să te bați! Cine te ”hotărăște” pentru atac sau fugă? Creierul, care printr-o străfulgerare cântărește opțiunile favorabile ție, sau nu?)

  9. Magda 13 octombrie 2016 at 11:17

    UnCheșule…stai că am pus o întrebare tâmpită. Tocmai spusese Theresa Grainger că, dacă animalele simt instinctiv ”răspunsul” de a porni la luptă sau de-a o rupe la fugă datorită mirosului prădătorului pe care acesta-l emană, probabil că și noi, dintr-un amestec de instinct (de apărare,firesc) alături de cântărirea posibilităților ce țin de statura impozantă sau doar forțoasă, tip gorilă, alături de poziția socială, militară, ori de orice altceva ce degajă superioritata (cel puțin momentană) a agresorului, arată apropierea dintre specii vis-à-vis de reacțiile de ”răspuns”, dar și superioritatea instinctului animal față de cel uman care știe (se pare) în urma unui asemenea stres, să se relaxeze, necedând stresului…ca omul!

    Bine, sunt specii care nu suportă prinderea apoi captivitatea, chiar dacă sunt prinse în interesul lor spre a le salva viața, aducându-le în pragul morții. Așa sunt căprioarele, spre exemplu!

  10. Magda 13 octombrie 2016 at 14:16

    THERESA GRAINGER: Și, când se termină vânătoarea, animalul se oprește și intră în acea fază de recuperare când îl vezi gâfâind, își încetinește respirația și se odihnește.

    Noi, ființele umane, din cauza acelei condiționări și a interacțiunii cu mediul nostru mereu grăbit, nu ne oprim și, drept rezultat, eliberăm continuu cortizol și adrenalină în sistem iar în timp, asta are efect asupra corpului, când tot ceea ce trebuie să facem, este să ne amintim să ne oprim. Să ne focalizăm pe respirație conștientizând-o și să reducem ritmul.

    ROBIN KELLY: Când un copil se află în uter și este supus stresului anterior nașterii, ceea ce măsurăm, este ritmul cardiac, ceea ce numim ”variabilitatea ritmului cardiac”. Și este cel mai précis semn că acest copil este stresat și trebuie să fie ajutat. Exact la fel, la un adult, bătăile cardiace ne spun cât de neliniștiți suntem.

    DANIEL ASTINOTTI: De regulă, majoritatea oamenilor respiră 10-12 ori pe minut, ritm considerat normal în medicina convențională, dar este normal în sensul unui nivel cronic, ”normal”, de stres. De fapt, dacă dorești să ajungi în coerență, la un nivel cu adevărat relaxat, trebuie să cobori la un nivel de 4-6 respirații pe minut.

    JOE DISPENZA: Coerența, care este creată în creier, trimite un semnal de coerență prin sistemul nervos central, care trimite ulterior semnale la toate celelalte sisteme corporale și, acel semnal coerent începe să se autoorganizeze sau să se reorganizeze, iar persoana, începe iar să aibă un sistem imunitar echilibrat, acuitatea sa vizuală crește, sistemul digestiv se schimbă, și începe să aibă un sentiment mai puternic de bunăstare.

    THERESA GRAINGER: Când nu ne oprim și nu dăm corpului șansa de a se reorganiza, și continuăm să menținem starea de stres, continuăm să deviem sângele din stomac către grupele mari de mușchi.
    Din timp în timp, s-ar putea să auzim mesajul corpului nostru fiindcă suntem îngrijorați, până la a ajunge să ni se facă rău de la stomac. Acesta este un mesaj al corpului pentru a ne reconsidera starea generală.

    DEBORAH MURTAGH: Propriile credințe par să fi convins populația occidentală că are probleme intestinale. Cauza lor sunt adesea antibioticele, unele medicamente prescrise, antiinflamatoarele, pilulele contraceptive, alimentele procesate din dieta noastră și stresul, care este un factor major al acestor probleme.
    Ceea ce se întâmplă este că noi consumăm alimentele, și micile particule de hrană nu pot penetra pereții unui intestin nesănătos, ceea ce creează un răspuns inflamator în tot corpul.
    Acum, 80% dintre boli sunt provocate de o formă de inflamație a corpului.

    Unul dintre lucrurile interesante privind corpul nostru este că avem în interior, tot atât de multe bacterii, câte celule, la atâtea trilioane de celule. Și majoritatea acelor bacterii trăiesc în intestinele noastre, în micile crevașe ale instestinelor. De fapt, cred că avem cam 40 de trilioane de bacterii în noi. DE FAPT, SUNTEM UN COMPUS MIXT FORMAT DIN CELULE ȘI BACTERII.

    Și există alte teorii interesante care spun că fiecare mitocondrie aflată în celulele noastre, ar fi putut evolua din bacterii. Cu alte cuvinte, acestea sunt lucruri pe care încercăm să le omorâm deși sunt și ele de fapt, propriile noastre componente.

    BRUCE H.LIPTON: Există expresia de ”organisme oportuniste” în comunitatea medicală. Și asta înseamnă că pot lua o probă de sânge de la mine sau de la altcineva, și vă pot demonstra că fiecare dintre noi suntem infectați cu toate bacteriile, virușii și paraziții de bază ai omului. Și spui: ”dar eu nu mă simt infectat, ci destul de sănătos!” și răspunsul e, că, atâta timp cât sistemul meu imunitar lucrează la potențial maxim, atunci țin sub control organismele oportuniste.

    Dacă sistemul meu imunitar devine compromis, ATUNCI ORGANISMELE OPORTUNISTE PREIAU CONTROLUL. Ei bine, dacă stai să te gândești, DE ACEEA STRESUL CU BOALA SUNT MEREU CUPLATE.
    (Adică elimină stresul, și boala fuge? E prea simplist! Dar dacă ai stat în curent ca prostul/a….muncind, fără să-l simți că te-a ”atacat”, iar apoi ai răcit rău? Cine e de vină? Mediul ”stresant” de manifestare a curentului doar pentru că trupul și-a văzut de treabă, neconștientizând curentul ca factor de stres decât după ce-a intrat în mușchi și-n oase, exprimat apoi prin dureri specifice?)

  11. Magda 13 octombrie 2016 at 20:12

    BRUCE H.LIPTON: În școală, în perioada examenelor, atunci se îmbolnăvesc elevii. De ce? Fiindcă, atunci când sunt stresați de examenele care le determină viitorul, eliberează hormonii de stres care le blochează sistemul imunitar și atunci, se pot îmbolnăvi.

    DEBORAH MURTAGH: Atunci când metabolismul se dezechilibrează, se dezvoltă o mare cantitate de bacterii și ciuperci nocive, iar partea benefică care ne sprijină sistemul imunitar și sănătatea, este suprimată mental, emoțional și fizic.

    ROBIN KELLY: Unul dintre domeniile în care doctorii se grăbesc să scrie rețete, în care sunt implicați în special medici generaliști, este cel al uzului de antibiotice. Și nu există dubii că uzul de antibiotice este important în multe cazuri.

    De exemplu, dacă știm că este vorba despre o anumită bacterie, atunci știm că e important să le folosim. Deasemenea, avem cazul meningitei, când salvează vieți și avem cazul pneumoniei, când sunt importante.

    Totuși, putem spune că, pentru majoritatea oamenilor, A CELOR CARE AU INFECȚII VIRALE, a le administra antibiotice, de fapt, ESTE FĂRĂ NICIUN FOLOS.
    De fapt, în Anglia, acum, în cazul sinuzitei, nu este recomandat să începi cu antibiotice. Și se practică totuși, în multe locuri din lume ca, până și la infecțiile auriculare la copii, să nu se folosească antibiotice.

    THERESA GRAINGER: Știți ce este un antibiotic? Știți ce anume este imunizarea? Chiar știți de fapt ce introduceți în corp? Antibioticele au fost create pentru a sprijini sistemul imunitar și unele dintre efectele secundare este că ucid bacteriile utile, care încurajează dezvoltarea sistemului imunitar.

    CELE MAI BUNE CĂI DE ÎNTĂRIRE A SISTEMULUI IMUNITAR sunt cele trei, déjà cunoscute: cum ar fi SĂ DORMI BINE NOAPTEA, SĂ MĂNÂNCI CARNE VIE, NEPROCESATĂ, SĂ IEȘI AFARĂ DIN CASĂ, LA AER CURAT.

    Și, mai ales pentru copii: să-i lăsăm să mănânce pământ, să sărute câinele, să intre în casă fără a se spăla mereu pe mâini înainte de masă, să nu cureți orice suprafață cu substanțe antibacteriene, fiindcă microorganismele sunt utile.

    Dacă le putem permite copiilor noștri să-și întărească propriile sisteme imunitare, atunci e mult mai probabil ca acestea să-i ajute în faza de vindecare, când se îmbolnăvesc.

    (Asta o să ridice multă lume în picioare! S-au învățat mamele, bunicile, guvernantele să nu spele ceva după/de pe copilul ăla când iese afară cu el, de parcă ar vrea să fie mereu ca scos din cutie, și NU venit de la joacă. Tembelismul ăsta tinde să devină generalizat. Îi vezi pe copii că vor să erupă, să se manifeste și nu sunt lăsați s-o facă! Vezi copii pe picioarele lor care nu-s lăsați din mâna fermă când calcă bordura sau coboară din mașină sau tramvai, inoculându-li-se o frică absurdă din cele mai mici și firești lucruri, intreprinderi…cu alții, se cade în cealaltă extremă – până la a fi cruzi cu animalele, cu ceilalți, a vandaliza, brutalize…)

    RICHARD MOAT: Genul ăsta de lucruri care se întâmplă în această fază de vindecare, poate fi ceva evident ca transpirația, sau plânsul, care este bun, să te duci la toaletă mai des. Este metoda trupului de a elimina lucrurile de care nu mai are nevoie. Dar uite ce este interesant în această fază de vindecare!

    Există un moment, în timpul acelei faze de vindecare, de regulă cam la jumătatea ei, când simptomele pe care le-am avut când ne aflam ”în conflict” încă…sunt, fie identice, fie mai puternice decât în faza inițială. DECI SIMPTOMELE VOR FI MAI RELE CA NICIODATĂ, POATE CĂ VEI AVEA CEA MAI PROASTĂ NOAPTE și vei gândi: ”Of, Doamne, credeam că am scăpat!”

    Dar e mai mult ca sigur că, în 12-24h, acel vârf va coborî și vei reveni pe calea vindecării. Dar ce să vezi? Majoritatea oamenilor se duc de fapt la dulapul cu medicamente, sau la doctor, ÎN MIJLOCUL ACESTEI FAZE DE VINDECARE.

    ROBIN KELLY: Prin prescriere exagerată s-a instalat o imunitate a bacteriilor, în privința căreia, putem face din ce în ce mai puțin, de fapt! Și, mai presus de toate, există imunizări diverse, și MULTE SPITALE AJUNG ÎNTR-O STARE DE INFECTARE CRONICĂ. DIN CAUZA UNOR BACTERII CARE REZISTĂ LA TOATĂ GAMA DE MEDICAMENTE. (Beton punctat!)
    Deci am învățat că acest uz exagerat de antibiotice ne-a băgat de fapt în necaz, și se bazează, în fapt, pe o înțelegere eronată, actuală, a propriilor trupuri care sunt în deplină armonie cu natura.

  12. Magda 14 octombrie 2016 at 11:03

    RICHARD MOAT: Putem rezista de a apela la medicamente sau la doctor, poate, acordându-ne probabil încă 12-24 h, pentru a permite liniștirea lucrurilor fiindcă nu știu cum procedați dar, dacă ați fi răciți, RĂCEALA NU REZISTĂ NICIODATĂ, CEDEAZĂ ÎNTOTDEAUNA. ȘI VA CEDA ÎNTOTDEAUNA!
    PROBLEMA este dacă INTERFERĂM sau NU în PROCES, LUÂND spre exemplu CEVA FARMACEUTICE punând mai multe în spatele sistemului imunitar care va încerca să le trieze, sau avem încredere în propriile ritmuri de vindecare ale corpului, în procesul natural de vindecare și propria noastră farmacie internă.
    THERESA GRAINGER: Suntem proprii noștri chimiști și, prin autoeducare, putem învăța cum să ne vindecăm mintea, putem învăța cum să ne vindecăm trupul, putem învăța cum să vindecăm rănile din trecut și, învățând cum să ne folosim propriile substanțe chimice, mai important este cum să ne auto îngrijim.

    JOE DISPENZA: Hai să presupunem că o persoană se așteaptă să aibă loc un anume eveniment, în baza unor anumite traume din trecut. Pe măsură ce începe să anticipeze evenimentul, pe măsură ce începe să se aștepte la el, să se pregătească pentru el, pe măsură ce începe să se gândească la evenimentul viitor, începe să producă anumite substanțe chimice care pregătesc trupul pentru eveniment, înainte de a se produce, de fapt!

    Acum, când începem să anticipăm evenimente și o facem corect, ne batem pe umăr zicând: ”Vezi ce deștept sunt!”, ”Stai lângă mine, fiindcă eu știu toate răspunsurile!”
    Dar ce se întâmplă când nu anticipăm corect? CÂND NU ANTICIPĂM CORECT, AJUNGEM LA ANXIETATE, AJUNGEM LA INSOMNII ȘI LA AȘA-ZISELE DEREGLĂRI OBSESIV-COMPULSIVE, deoarece creierul începe să se proiecteze în viitor și, acel proces, în decursul timpului, este LITERALMENTE MEMORAT DE TRUP FIIND ÎNCORPORAT ACUM, ÎNTR-UN PROCES SUBCONȘTIENT, SEPARAT DE MINTEA CONȘTIENTĂ.

    Dacă treci printr-o STARE DE ANXIETATE, este un simptom că ceva nu este în regulă, CĂ TREBUIE SĂ SCHIMBI CEVA. Ar putea fi ceva ce poți rezolva aprofundând noi aptitudini în viață, învățând noi tehnici sau noi metode, diferite, de a-ți administra viața mai bine și de a scăpa de anxietate.

    THERESA GRAINGER: Dar anxietatea te păcălește, făcându-te să crezi că ai un tipar emoțional permanent, ce trebuie eliminat. LUAREA UNEI PASTILE, NU REZOLVĂ TIPARELE EMOȚIONALE DE BAZĂ. Tot ceea ce face, este să pună un plasture peste o rană care va continua să supureze.

    Acum câțiva ani, ajunsesem să nu pot respira și, timp de două săptămâni n-am putut înghiți lichide, n-am putut mânca alimente și, într-un final, emoțiile provocate fiind puternice, trebuiau să fie temperate.

    LUAREA DE MEDICAMENTE ELIMINĂ SIMPTOMELE, DAR NU ELIMINĂ CAUZELE PROFUNDE, FUNDAMENTALE. (Super spus! Întotdeauna am crezut că așa e, și nu altfel…)

  13. Magda 14 octombrie 2016 at 12:37

    DON KAIMI PILIPOVICH: Am o clientă anxioasă, cu care lucrez acum. A făcut multe progrese. Dar o parte din anxietatea sa a apărut când a fost lovită de o mașină, ca pieton, mașina rulând cu 100 km/h.
    Și a supraviețuit, ceea ce e un miracol în sine, dar nu mai spun câte oase i-au fost rupte sau câte organe interne i-au fost afectate, așa că s-a trezit cu această anxietate după acel eveniment.

    Doctorii au făcut miracole, punând totul la loc, dar tot a mai rămas ceva de vindecat. Și, chiar la doi ani după accident, tot mai avea cicatrici dureroase și roșii care nu se vindecau, și mâncărimi și dureri în atât de multe zone ale corpului, plus alte organe care tot nu funcționau corect.

    Deci, metabolismul îi era dezechilibrat și la fel era și sistemul ei imunitar. Și anxietatea ei era un simptom de care trebuia să țină seama.

    EMILY GOWOR: Deci, cum căpătăm ajutor? DACĂ TRUPURILE SUNT ATÂT DE INTELIGENTE ÎNCÂT SE POT AUTOVINDECA, DE CE EXISTĂ ATÂT DE MULTE MEDICAMENTE ȘI CÂTE –O PASTILĂ PENTRU FIECARE SIMPTOM? Mintea noastră e splendidă! De fapt majoritar, sănătatea și boala din viața noastră sunt legate direct de percepțiile pe care le înrădăcinăm în minte. Deci, suntem suficient de educați în ceea ce privește medicamentele folosite?

    Mă întreb, ce-ar fi dacă am descoperi mai degrabă cheia sănătății, în locul leacului pentru boală?

    CAPITOLUL II. CALEA RAPIDĂ ȘI FACILĂ

    THERESA GRAINGER: E important să înțelegem că nu avem o boală mentală, ci, mai degrabă provocăm boala mentală. Este un proces interior, de gândire și simțire care creează starea în sine a unei deprimări sau a unei anxietăți, ori a celorlalte 300 de etichete de boli mentale, potrivit manualului DSM.

    ROB MCINTYRE: Mi se pare foarte interesant că sunt atât de multe medicamente pentru așa-zise dereglări psihologice…și totuși, NU EXISTĂ NICIUN TEST OBIECTIV PENTRU ELE, NU EXISTĂ TESTE DE SÂNGE SAU ALE DEZECHILIBRELOR CHIMICE, NU EXISTĂ RAZE X SAU BIOPSII. Tot ce se-ntâmplă, este ca cineva care vorbește cu altcineva care decide ce medicamente să-i dea.
    (Ce afirmație curajoasă! N-am mai auzit la niciun medic care să susțină chestia asta, mai ales că, mulți dintre cei ”dereglați” refuză să de ducă la medic pe motiv că ei nu sunt bolnavi…decât cu sufletul, iar apoi și cu trupul, ceea ce reprezintă o realitate incontestabilă!
    Sunt oameni care evadează în lumi proprii, în imaginar, datorită sensibilității lor, tocmai pentru a-și reface forțele sufletești și a reveni la realitatea imediată (poate rea, dureroasă, mizerabilă, chiar ordinară…).
    Se mai spune de asemenea, că pe perioada ”nebuniei”, ei pot crește sufletește în interior, revenind sau nu prin conștientizare….înapoi, în lumea crudă, rece și neprielnică, fie pentru că așa a și este și n-o acceptă, fie datorită modului lor defectuos de-a gândi!
    Inclusiv celor sensibili, hipersensibili li se poate întâmpla lucrul ăsta, alături de orbire, care este o ”evadare” fizică a vederii spre întunericul ochilor ce nu mai vor să vadă lumea, realitatea înconjurătoare. Așa explică pasele de nebunie temporară inclusiv a unor prelați (episcopi), care și-au revenit ulterior…
    Pe de altă parte se spune că mândria, trufia, alături de lipsa îndeplinirii dorințelor proprii, stau în general, la baza ”nebuniei” multor/a care se vor alintați toată viața, dar se poate declanșa și din pricina abuzurilor îndelungate exercitate asupra lor…apoi a drogurilor!
    Una peste alta, treaba nu e chiar atât de simplă! Dpdv duhovnicesc, nebunia este lăsarea minții în voia ei ne-bună, prin lipsa purtării de grijă a sănătății ei, din partea Lui Dumnezeu.
    Iar faptul că nu s-a găsit niciun TEST SIGUR, PALPABIL care să ateste boala mintală, arată natura supranaturală a creierului, a minții, pe care n-o poți ține în palmă, dar care determină mobilitatea ei, inclusiv mâncărimea ce se vrea satisfăcută prin a pălmui obrazul cuiva, etc….)

  14. Magda 14 octombrie 2016 at 19:46

    JOE DISPENZA: Dacă ai o problemă cardiacă, te duci la doctor și faci o electrocardiogramă. Dacă ai o problemă cu vezica, te duci și-ți faci o scanare cu ultrasunete pentru diagnosticare. Mulți oameni au probleme cu anxietatea sau depresia sau au psihoze și merg la un doctor care le spune: ”Ei bine, încearcă asta, să vedem cum merge!” Deci doar ghicim în cazul creierului și o persoană spune: ”Ei bine, mi-am pierdut libidoul și am tendințe sinucigașe și îmi cade părul.” ”Ei bine, încercăm altceva sau ia mai multe medicamente!”

    THERESA GRAINGER: Numărul drogurilor farmaceutice a ajuns la sute de mii, așa că mă întreb dacă se axează într-adevăr pe sănătate. DACĂ ȘTIM CĂ STILUL DE VIAȚĂ ESTE CAUZA BOLII, ATUNCI, N-AR TREBUI SPRE EXEMPLU, SĂ ÎNCHIDEM REȚELELE DE FAST-FOOD și să ne axăm pe educația de sănătate în loc de a trata medicamentos, boala?!

    (Bună și legitimă-ntrebare! Dar, în timp ce Theresa se zbate să deschidă ochii oamenilor, copiii, părinții, tinerii, bătrânii, bunicii…tac și trec impasibili pe lângă fabrica de mizerii nehrănitoare care crează dependență precum drogurile, și sunt cauzatoare de boli – de stomac, de ficat ori coronariene, chiar cancerigene…de ce? Datorită potențiatorilor de aromă, de gust care creează dependență și dă un gust irezistibil papilelor gustative, înșelându-le grosolan…cum e glutamatul de sodiu care are efecte immediate. Ce se spune despre el: ”alte organizatii afirmă că glutamatul de sodiu este cancerigen, dă dependență, produce obezitate și afectează anumite funcții ale creierului la șoareci (în cazul testelor pe oameni nu a putut fi observat acest efect).
    Cele mai întalnite efecte ale glutamatului de sodiu sunt durerile de cap, amorțirea membrelor, înroșirea feței, constricțiile musculare, agravarea astmului și oboseala.
    Aceste simptome formează un complex de simptome ce se numește ‘Sindromul restaurantelor chinezești’. Se numește astfel pentru că simptomele au fost observate după consumul de alimente din aceste restaurante ce folosesc glutamat din abundență pentru a potența aroma mâncărurilor.
    Aceste simptome pot să apară și din cauza creveților, alunelor și condimentelor din aceste mâncăruri. În ceea ce privește obezitatea E621 probabil că ajută destul de mult datorită gustului irezistibil pe care îl dă alimentelor, în special celor de tip fast food.
    Glutamatul de sodiu nu se descompune în timpul gătirii alimentelor dar, ca toți aminoacizii, în prezența zaharurilor și la temperaturi ridicate (prăjire, coacere) rezultă reacții Maillard (brunificarea produsului). Aceste reacții au ca produși de reacție substante cancerigene cum ar fi acrilamida, metil-glioxal, amine heterociclice.
    Alimentele în care se găsește glutamatul de sodiu (E621)
    Glutamatul de sodiu este foarte greu de evitat pentru că se găsește în foarte multe alimente și de aceea, dacă nu ne ferim de produsele ce conțin E 621, putem consuma o cantitate foarte mare.
    E 621 se găsește în: sos de soia, cârnați, salam, parizer, condimente, supe instant, brânzeturi, legume iîn conservă, bulion, aromă naturală de pui, sosuri și în multe alte alimente procesate.
    Concluzia este că deși încă nu sunt dovezi clare în cazul efectelor pe termen lung ale glutamatului de sodiu, ar fi bine, atunci cand este posibil, să evităm consumul acestuia.
    Evitați supele instant, cuburile ‘magice’ și alte condimente ce au la baza sare și E-uri, precum și mezelurile!!
    După cum ați citit mai sus nici alimentele produse în bucătăriile asiatice nu sunt indicate dacă doriți să reduceți considerabil cantitatea de glutamat de sodiu care intră în organism.)

  15. Magda 15 octombrie 2016 at 14:29

    BRUCE H.LIPTON: În Statele Unite…profesia medicală este cauza principală de deces, statistic vorbind…SE NUMEȘTE BOALA IATROGENICĂ. Mă duc la doctor plângându-mă de ”A”, mă ”tratează” și apoi mor din cauza ”B”, deci mor din cauza tratamentului. 300.000 de oameni mor anual din cauza ”medicamentelor” prescrise.
    Dacă ar fi murit atâția oameni din cauza drogurilor ilegale, poliția ar fi fost peste tot, căutând acele droguri. 300.000 de oameni mor din cauza unui drog comercial prescris, și noi numim asta ”costul practicii medicale”. Cred că acel cost este atât de exagerat, încât este de fapt, inuman și condamnabil moral.
    THERESA GRAINGER: La nivel social, am putea să ne întrebăm ce anume e rău în a lua un antidepresiv ca Prozac? Tot ceea ce fac aceste droguri, ESTE BLOCAREA RECEPTĂRII NATURALE A SEROTONINEI CARE RĂMÂNE MAI MULT TIMĂ ÎN SINAPSE. Dar acesta este un mod foarte simplist de a înțelege mecanismul acestor droguri și a complexității acțiuinii lor biologice.

    BRUCE H.LIPTON:Drogurile SSRI nu au o eficiență mai mare într-un test chimic de laborator, decât o pilulă cu zahăr, și-atunci spui: ”Stai puțin! Cum ar putea un drog ca Prozac care pare să nu fie mai eficient ca o pilulă cu zahăr, să fie unul din cele mai vândute droguri actuale pe care se bat oamenii? ” Și iubesc acest răspuns, FIINDCĂ NU ESTE DECÂT UN BANAL PLACEBO. ))))) Și ca să explic asta, când spun că e un drog placebo, înseamnă că-ți dau o pilulă cu zahăr, tu pretinzând că-i un drog, vei lua pilula și credința ta, te va vindeca. Și efectul este responsabil la o treime din vindecările ce țin de domeniul medical.

    ESTE UN FAPT ACCEPTAT că, față de droguri, terapii și chirurgie, O TREIME DINTRE VINDECĂRI SE DATOREAZĂ EXCLUSIV, PROPRIEI CREDINȚE. Deci, vă dau pilule cu zahăr și credința va vindeca o treime dintre oameni.

    (Costisitoare pilulele-astea cu zahăr ce fac să activeze credința proprie la parametrii maximi unde, paradoxal, NU funcționează de la sine (decât la rugătorii practicanți, la sfinți sau guru… ), deci în raport cu Cineva sau Ceva care o (re)pune în funcțiune pentru prima dată, adică o activează sau reactivează….ceea ce arată iarăși, cât de fragili suntem cât de influențabili, maleabili, permeabili, rareori impermeabili/impenetrabili la influențele din afară sau dinăuntru (agresive deseori) și câtă nevoie are omul – ființa asta excepțională sau mizerabilă, după caz – de un sistem de credințe pe care să se bizuie atunci când, fie stima de sine ori energia vitală îi scade periculos….fiindcă nu toți ajung, ori la detașarea parțială sau totală față de suferința fizică sau morală, ori la controlarea acesteia conștientă prin mecanisme de auto-apărare și auto-control, prin igienizare fizică și/sau mental-sufletească, de la care pornește în genere totul!

    În altă ordine de idei, cei vindecați asupra cărora s-a acționat sub efectul placebo, dacă ar fi/deveni conștienți de ”puterea” credinței lor, datorită comunicarii ulterioare care-a stat la baza (auto)vindecării ca parte la experimet, pot ajunge dintre acei/a care pot acționa benefic asupra celorlalți, iar faptul că reprezintă o treime vindecată/vindecabilă dintre cei suferinzi, arată sugestionabilitatea la care aceștia pot fi supuși – în bine sau în rău – ca o armă cu două tăișuri în care, fie pot tăia ”boala” , fie se pot tăia iremediabil în ea, atunci când scopul este rău!

    Aceștia, pot fi de asemenea, ușor hipnotizați și manevrați psihologic din partea celor cu un spirit puternic, dar cu minte diabolică, pentru că au fost făcute experimente, jucându-se ca-ntr-o piesă de teatru, mintea, chiar viața omului.

    Spre exemplu, naziștii, spionii, pe baza experimentelor științifice ale medicilor, s-a constatat că, pentru cei ușor sugestionabili, accesându-le și amplificându-le credința că ceea li se întâmplă cu ajutorul unuia cu o voce egală, joasă, menită să-i pătrundă din conștient până în subconștient, alături de cadrul – scena pusă la cale – de mediul/condițiile propice înșelării vizuale, a privirii scenei în ansamblu, ca personaj implicat direct în ea, să ducă la deces, datorită modalităților de lucru care-au stat la baza înșelăciunii, ducând trupul la acceptarea fără echivoc a înșelării. Este cunoscut cazul acelei persoane prinse, judecate și condamnate, cu mâinile legate la spate, cufundată într-o cadă de baie umplută cu apă fierbinte căreia i s-a spus că i s-au tăiat venele și că în câteva minute va muri, ceea ce s-a și întâmplat…pentru că, chiar dacă trupul i s-a relaxat datorită apei fierbinți, lama rece de cuțit simțită pe încheieturile mâinii sale n-a fost pentru a i se tăia venele, ci doar pentru a-i crea impresia că i-au fost tăiate, iluzie întărită de moleșeala simțită datorită căldurii, plus a recipientului cu sânge pus strategic să coloreze treptat și intens apa, ca semn de scurgere a vieții, spre a o (în)credința că-i adevărat ceea ce i se întâmplă, amplificându-i auto-sugestia pe baza căreia a și murit. Interesant este că, în urma sugestibilității, a imaginației fecunde – în bine sau în rău – creierul, nu poate face diferența, luând de ”bun” ceea ce i se livrează din partea subiectului, din interior sau din ”afară”.)

  16. Magda 15 octombrie 2016 at 15:22

    BRUCE H.LIPTON: DAR PROZAC VINDECĂ MAI MULTE DE O TREIME, DECI, CUM E POSIBIL? Și răspunsul este că, se datorează efectelor secundare. Când iei o pilulă cu zahăr, pur și simplu dispare și rămâi cu credința că ai luat o pilulă (care-ți va face bine..)

    Când iei Prozac, există un efect secundar, un răspuns fiziologic al corpului tău: lucrurile se schimbă, ai furnicături, parcă nu te simți prea bine. Asta, pentru un placebo, e ca rachetă de accelerare. NU NUMAI CĂ AM LUAT O PILULĂ, DAR ȘTIU CĂ ARE EFECT, SIMT EU CĂ ARE EFECT ȘI BUUM….EFECTUL PLACEBO ESTE AMPLIFICAT! Deci, toate marile ”vindecări” făcute de aceste droguri, reprezintă doar un efect placebo mai intens. ȘI ESTE UN FAPT STABILIT ȘTIINȚIFIC.

    ROB MCINTYRE: Bune, la drogurile farmaceutice, sunt tocmai efectele secundare fiindcă, odată apărut un efect secundar, avem o pilulă și pentru el și putem mări gradul de folosire al produselor noastre, cât timp continui să le iei. Și astfel mă gândesc că…n-ar trebui s-ajungem prea curând la așa-ceva…

    BRUCE H.LIPTON: Modelul nostru convențional medical spune că trupul este o mașină biochimică. Deci, las celulele într-un mediu foarte nociv, dar, dacă schimb chimicalele din corp, atunci corpul va opune rezistență mediului nociv.

    Foarte simplist și foarte eronat fiindcă trupul este o întreagă rețea de componente chimice, nu e un simplu ”din A rezulta B, apoi C, și dacă B e defect îl înlocuiești și ai reparat totul.” Așa facem! A se leagă cu B cu C, cu D, cu E, F și G și dintr-o dată nimic nu este liniar, ci totul este corelat.

    Când încerci să arunci o substanță chimică într-un întreg, intercorelat, afectezi poate ceea ce dorești, dar afectezi și alte lucruri pe care nu intenționai să le afectezi. Și de aceea, toate drogurile prescrise au o mulțime de pagini cu efecte secundare.

    CEL MAI IMPORTANT ESTE SĂ ÎNȚELEGEȚI CĂ NU SUNT EFECTE SECUNDARE! E un euphemism! Asta îi face să spună: ”Oh, da, acest drog trebuia să vindece A, și din păcate te ucide făcând B, dar nu te speria, e un efect secundar!” Și realitatea e că ar trebui să admită adevărul CĂ NU EXISTĂ EFECTE SECUNDARE, CI TOATE SUNT EFECTE DIRECTE! (nu mai puțin periculoase, deci primare!)

    ROB MCINTYRE: Drogurile farmaceutice suprascriu sistemele voastre corporale. Asta sunt destinate să facă! În cazul unei substanțe naturale, când nu mai e necesară corpului, o elimină! CÂND AI O SUBSTANȚĂ SINTETICĂ, PATENTATĂ, NU O POATE ELIMINA ȘI SUBSTANȚA CONTINUĂ SĂ ACȚIONEZE ȘI TOT LUCREAZĂ, MULT TIMP DUPĂ CE NU MAI ESTE NECESARĂ.

    (Adică, numai substanțele naturale atunci când nu mai sunt folositoare pentru o acțiune asupra altora – tot naturale – spre vindecare, sunte eliminate firesc și fără probleme, din organism…

    Cele sintetice, fiindcă nu sunt naturale, rămân ca un corp străin, perceput ca dușman, datorită particularității sale dure, aparte, ce face notă discordantă cu mediul natural al celorlalte substanțe naturale, forțând organismul la o muncă asiduă, suplimentară pentru a anihila efectul sinteticei și a o expulza în cele din urmă, afară din organism…iar faptul că sintetica lucrează chiar și-atunci când numai este necesară prezența ei, nașterea ”efectului secundar”, se datorează faptului că ea începe să lovească în celulele sănătoase ale altor țesuturi și organe întâlnite în cale, rănind și aducând pagube prin efect direct, plus reacții de răspuns pe măsură, ca la citostatice, când nu e bombardat numai țesutul bolnav, ci și cel sănătos!

    De vină sunt, pe rând – cercetătorii, producătorii, distribuitorii, farmaciștii și medicii care știu de fapt despre ce este vorba, dar tac, asistând impasibili la experimentarea pe oameni, ca și pe șoarecii de laborator….
    Revenirea la o hrană și-o medicamentație naturală, printr-o procesare corectă, dar cu acceptarea unui termen de valabilitate mic și a unei producții la fel de mici, rămâne singura soluție viabilă. Deci, întoarcerea la natură!)

  17. Magda 15 octombrie 2016 at 17:08

    BRUCE H.LIPTON: Ceea ce AM DESCOPERIT este că VIOLENȚA MANIFESTATĂ FRECVENT în SUA, cum ar fi atacurile armate din școli, gen Columbine și altele, APROAPE FIECARE DINTRE ELE AU FOST PROVOCATE DE COPII CE LUAU DROGURI SSRI SAU SE AFLAU PE CALE DE A NU LE MAI LUA SAU DOREAU SĂ SCAPE DE ELE, FIINDCĂ UNUL DIN EFECTELE LOR ”SECUNDARE”, ESTE DEPRESIA SUICIDARĂ, FURIA ȘI MÂNIA.

    Deci, practic este ceva foarte ciudat, fiindcă am citit un articol cu argumente pro și contra Prozacului, iar primul paragraph afirma că e un placebo. Și, hai să-i analizăm părțile bune și rele, gândind că partea negativă este atât de dezastruoasă, încât niciun om în toate mințile care ar știi aceste probleme, n-ar da niciodată acest drog unui copil.

    Dar trebuie să admit că, făcând câțiva ani parte din industrie, INDUSTRIA ESTE PROPULSATĂ DE INTERESE CORPORATISTE, NU DE ȘTIINȚĂ.

    ȘTIINȚA E UN IMPULS PUR INTELECTUAL, PURĂ FILOZOFIE, ȘTIINȚĂ ȘI STUDIU.

    INTERESELE CORPORATISTE SE REZUMĂ LA CÂȚI BANI SE POT FACE. Deci, am promovat Prozac, deoarece companiile farmaceutice au promovat Prozac, pe seama sănătății copiilor și-a oamenilor care le-au luat.

    ROB MCINTYRE: Sunt multe lucruri pe care le putem face ca să ajutăm oamenii, ÎNAINTE DE A SE AJUNGE LA PROZAC.

    ROBIN KELLY: Dar, din păcate, suntem condiționați acum, să așteptăm din partea doctorului nostru, o hârtie cu recomandări, pentru o ”medicație” chimică. Și cred că trebuie să fim foarte atenți fiindcă acea medicamentație nu ne elimină sentimentele.

    DACĂ SENTIMENTELE NOASTRE SUNT FUNDAMENTUL PERSONALITĂȚII NOASTRE, IAR SISTEMUL IMUNITAR ESTE ASOCIAT PUTERNIC CU SENTIMENTELE NOASTRE, ATUNCI, BOLILE NOASTRE S-AR PUTEA DATORA UNOR SENTIMENTE CE N-AU FOST EXPRIMATE (sau exprimate degeaba, fără ecoul preconizat…)

    Trebuie să fim foarte grijulii cu medicația curentă, fiindcă NU reușește să suprime acele sentimente. (poate doar să le anestezieze pe moment, să le reducă din intensitatea trăirii lor.)

    PAT ARMITSTEAD: Am suferit o serie de pierderi: mi-am pierdut casa, afacerea, am avut cancer și două operații…am avut zece accidente auto, sorea mea a căpătat SIDA, și totul a culminat cu faptul că partenerul meu m-a părăsit, după 20 de ani. Și…m-am prăbușit, am clacat pentru prima dată în viață.

    Am suportat destul de bine celelalte furtuni și, când am mers la doctor, a spus că totul durează déjà de câteva săptămâni și că, chiar crede că trebuie să-mi prescrie ceva. Și primul meu răspuns a fost că de fapt, nu vreau să iau niciun medicament, ”am avut multe pierderi, așa că ajută-mă să trec peste durerea mea”.

    CAMILIA TEMPLE: Am avut surori care s-au confruntat cu boli grave și le-am văzut tratându-se cu tot felul de medicații și le-am văzut atât de sedate, încât am decis pentru mine însumi, văzând surorile, CĂ DEPINDE FOARTE MULT DE MINE SĂ MĂ CONSOLEZ ȘI SĂ MĂ VINDEC.

    Am vrut să fac astfel, mai întâi, fiindcă dacă nu reușeam, urmam să mă ”consolez” și eu cu asta. Pentru mine, gândindu-mă la pastile, știam că nu m-ar fi vindecat. Nu numai că m-ar fi sedat, dar m-ar fi menținut într-o anumită stare în care nu aș fi învățat nimic privind adevăratele motivații ale problemelor mele. Și Dumnezeu știe ce efecte pe termen lung ar fi avut pastilele asupra mea.

    DANA BILBE: Fiul meu s-a născut handicapat fizic și mental și nu avea diagnostic, deci ne aflam pe un domeniu aproape necunoscut. Deci, aproape 3-4 luni ne-am gândit de va trăi sau va muri, fiindcă îl resuscitam zilnic, deci, natural, viața era grea.

    Doctorii erau minunați, grijulii, erau săritori, dar erau în căutarea unei soluții pentru mine însămi, nu doar pentru el. Și, ca atare, după circa trei luni și jumătate mi-au oferit niște pastille. Într-o zi, mi-au spus pur și simplu: ”Ești tristă, nefericită! Ia niște pastille care te-ar face să te simți mai bine!”

    Aveau intenții bune, dar ajungând seara acasă, m-am gândit: Chiar ar trebui să mă simt mai bine? Adică, fiul meu urma să moară, fie mâine, fie peste 5 ani. Poate chiar trebuia să mă simt deprimată, poate fac mai bine pentru el dacă sunt vigilentă și am sentimente, chiar dacă plâng.

  18. Magda 15 octombrie 2016 at 17:09

    Și am lucrat cu oameni care luau pastille, și știam că uneori îți suprimă personalitatea, și am analizat dacă vreau ca fiul meu să aibă o mamă năucă, ce are grijă de el sau chiar vrea să aibă o mamă reală dar tristă, ce are grijă de el și-l iubește.

    Și, ca atare, am decis că nu voi lua pastilele. Dar, o săptămână mai târziu, obosisem să tot fiu tristă, nu eram fericită și gândeam că, dacă rămâneam în acea stare, tot nu obțineam rezultate, așa că am spus: ”Ce pot face?”

    Și mereu am fost o persoană activă, acționând cumva ori de câte ori mă simțeam rău, numai pentru a progresa, așa că am început cu banda de alergare de la spital, fiindcă cineva mi-a dat cheia.

    Și am început să alerg în fiecare dimineață, remarcând că mă simt mai bine, mai ales după primele 15 minute. Deci, de atunci totul s-a schimbat în bine pentru mine, fiindcă totul se rezumă la soluții din mediul natural, care te fac să te simți bine, care…ÎȚI REAMINTESC CĂ DEȚII CONTROLUL ȘI CĂ AI DE ALES.

    Ceea ce mă îngrijora foarte tare, era că nu discutaseră cu mine opțiunile sau măcar să discute cu mine de ce m-aș simți astfel, și ce-ar putea rezulta chiar din administrarea pastilelor. Era doar o rezolvare rapidă, care chiar nu reprezenta un RĂSPUNS în dezvoltarea personală.

    (hmm…are și nu are dreptate! De admirat curajul de-a simți durerea, de-a o accepta, de a-și găsi ”leacul” prin exercițiul fizic de pe bandă care, pe lângă efectul asupra mușchilor și-a unei condiții fizice optime, oxigenează creierul, creând o stare de bine.

    Cred că pentru unii, realitatea unei asemenea situații, chiar îi poate dezechilibra mental, ajungând într-o parte! Nici pentru ei n-ar fi nevoie de pastille de liniștire care uniformizează personalitatea dacă, pe lângă viața de toate zilele, cea spirituală ar fi luată în seamă, iar cărțile citite ori filmele vizionate ar fi privite ca o experiență de viață, ca o pregătire pentru unele evenimente neplăcute care dau năvală fără să te întrebe, inspirându-te din viața personajelor/protagoniștilor care au ieșit sau nu, din încurcătură.

    Iar faptul că alegerea ei în a lua sau nu pastille, s-a datorat și fiului ei care n-ar fi vrut să aibă o mamă năucă sau una conștientă, dar depresivă, reprezintă o exagerare, menită să-i dea curaj găinii fiindcă oricum, fiul ei având un retard fizic și mental, n-ar fi avut cum să-i sesizeze starea sufletească, handicapul dublu reducându-l la o vietate cu chip de om, ce are doar necesități fiziologice, pentru că el n-a avut timp s-o (re)cunoască, să vadă chipurile ambilor părinți, să le distingă vocile ori gesturile lor pline de tandrețe, de afecțiune.
    Apoi, reproșează parcă medicilor că nu s-au ”îngrijit” de dezvoltarea sa personală când asta ți-o faci tu, nu trebuie să te tragă alții de mânecă în privința ei fiindcă deocamdată ție ți-e bine, dar nici atunci când ai avea nevoie de ea pentru că ai dat de greu și simți/știi dintr-o dată că ți-ar fi (fost) de folos;

    Invocă apoi lipsa explicațiilor din partea medicilor pentru a putea alege ce-i mai bine pentru tine. Ei bine, și medicii sunt oameni, și nu au timp pentru explicații adiacente sau făcând pe consilierii spirituali.

    Ai net pentru informații tocmai pentru a le da eventual peste bot medicilor, ai prieteni, ai confesori, ai duhovnici…informația e la putere azi și n-ai nicio scuză pentru indiferența, ignoranța, indolența ta!)

  19. Magda 15 octombrie 2016 at 19:49

    CAMILIA TEMPLE: Au fost mulți oameni care mi-au spus: ”Pari să fii deprimată, așa că ai nevoie de antidepresive!” Mulți oameni…unii mi-au spus că le-aș putea lua pentru puțin timp sau mai mult timp.

    Dar sunt foarte norocoasă fiindcă am fost la medic și i-am spus: ”Trebuie să iau medicamente?” Și el mi-a zis: ”Ei bine, cum te simți?” Pe-atunci tocmai începusem consilierea care făcea parte din marea mea descoperire privind starea mea reală, așa că i-am zis: ”Mă simt chiar bine, acum! Simt o schimbare în starea mea. ”

    Și el a zis: ”Ei bine, continuă la modul ăsta și dacă merge, continuă și cu consilierea iar dacă nu merge, atunci mergem pe medicație” Deci, cred că am fost norocoasă că am avut un medic care nu mi-a băgat pastille pe gât.

    BRUCE H.LIPTON: Am crezut într-un sistem de credințe medicale în care ei ne spun ce merge, și apoi, orice-ar spune doctorul, el e șeful și acceptăm aceste lucruri fără a le contesta. Și s-a dovedit că a venit vremea să le contestăm.

    (Încă-o dată: fie îl întrebi uitându-te în ochii lui pentru a-ți spune alternativele mai puțin nocive ca efect și ca nivel de suportabilitate – fizic, psihic, inclusiv material, fie îi ceri un răgaz pentru a te informa din alte surse, cântărind dinainte cam ce gen de tratament ți s-ar potrivi, suportându-l mai ușor…fiindcă unii, sunt dependenți numai de pilule, pentru că realitatea li se pare mai ușor de acceptat așa…

    Oricum, trebuie căutat și tăiat RĂUL produs de farmaceutice de la rădăcină = ONG-rile, multinaționalele pline ochi de cercetători (medici, fizicieni, biologi, chimiști, biofizicieni) nu prea duși la Biserică, plătiți cel mai adesea de către mondialiștii care vor să ne macine, să ne distrugă pe motiv de distracție, alături de experimentare PE VIU, de distrugere a lumii pentru rămânerea doar a unei treimi din ea! Poate mai mult ca oricând se simte că a venit vremea ca încrederea acordată lor să fie verificată, chiar dacă asta ne face în ochii lor și-a lumii, paranoici! )

    DON KAIMI PILIPOVICH: Ne întrebăm ce nu este în regulă și punând această întrebare, sugerăm că ceea ce este rău așa și va rămâne, așa că trebuie să avem un leac minune. Deci, în atât de multe situații, CEEA CE E RĂU PARE SĂ FIE DAT DE UN DEZECHILIBRU CHIMIC DEOARECE CORPUL NU MAI PRODUCE VREO SUBSTANȚĂ CHIMICĂ, FIE CĂ ESTE VORBA DE O ENZIMĂ DIGESTIVĂ, FIE DE UN HORMON CARE AJUTĂ LA REGLAREA CICLULUI MENSTRUAL, FIE CĂ E VORBA DE O SUBSTANȚĂ CHIMICĂ CE AFECTEAZĂ STAREA DE SPIRIT.

    Și, când punem acel diagnostic, întrebându-ne ce anume nu-i în regulă: ”Oh, asta lipsește!” asta conduce la soluția ”naturală”: ”Hai să-ți dau niște medicamente!”pentru a suplini acea dereglare, acea deficiență. Dar asta presupune că organismul nu va mai fi capabil niciodată…să mai producă acea substanță. Ce aș vrea să întreb, este: ”Care ar putea fi adevărul?”

    THERESA GRAINGER: Ce aș putea face diferit? Ce folos aș putea avea din asta? Ce pot învăța azi despre corpul meu ce m-ar putea ajuta în procesul dezvoltării?

    ROSS ORSMBY: Întrebările te ajută să conștientizezi și generează posibilități din care poți alege.

    RICHARD MOAT: Deci, când se ajunge la partea de vindecare, se aplică același principiu. Dacă dorim, putem participa. Dar trebuie să participăm NU de pe poziția ignorantului, ci înțelegând cum anume se va produce vindecarea și cum ne putem influența pe noi înșine, ceea ce înseamnă să nu accepți mereu sfatul cuiva din exterior sau să înghiți vreo pastilă sau să accepți vreun tratament fiindcă există destule cercetări la nivel mondial, care să demonstreze că nu este necesar s-o faci mereu.

    THERESA GRAINGER: Să iei tratament, nu e bine sau greșit, e o alegere personală și vei ști pentru tine dacă e momentul să renunți la medicație. CHEIA este să faci ce te ajută și s-o faci în siguranță, fiindcă mulți oameni vor avea diaree, amețeli, atacuri de panică. Deci, solicită sfaturi mai întâi, înainte de a proceda.

    DEBORAH MURTAGH: Conform paradigmei medicale curente, mereu scăpăm de tensiune dacă luăm pastile. Deci am ajuns să înghițim pastile în această cultură a pastilelor și-a vitaminelor, când de fapt, nu e vorba să înghiți pastile, ci să-i dai trupului ceea ce îi trebuie.
    BRUCE H.LIPTON: Ia un vas Petri și mută-l dintr-un mediu bun, într-unul nociv…celula se îmbolnăvește și moare. Pune celule epiteliale într-un vas Petri și mută-l dintr-un mediu bun într-unul nociv, și celulele se îmbolnăvi sau vor muri. Și-atunci, ceea ce-am făcut greșit este că AM STAT ÎNTR-UN MEDIU NOCIV ȘI AM ”AJUSTAT” CHIMIA.

    Noua biologie, spune: ”Nu, ieși din acel mediu nociv sau din percepția ta că mediul este nociv, nu mai răspunde perceptual la acel mediu nociv, și vei produce o chimie diferită, la aceiași stimuli!”

    JOE DISPENZA: Înseamnă că trebuie să fii mai presus de condițiile tale de viață, mai presus de mediu. NU MAI PERMITE MEDIULUI SĂ-ȚI CONTROLEZE GÂNDIREA ȘI ATUNCI, GÂNDIREA ȘI SENTIMENTELE TALE VOR FI CELE CARE VOR CONTROLA MEDIUL.

    (Deci, un fel de fizică cuantică explicată, exemplificată! Așa cum orice obiect atins de om își va fi schimbat cumva forma inițială, așa și în raporturile om-mediu în care, și numai intenția omului de a controla și ține sub stăpânire mediul înconjurător, se face SIMȚITĂ din partea aceluia, reacționând întotdeauna în sensul supunerii fața de om…LEGE NATURALĂ dată de Creator omului, ca stăpân asupra mediului înconjurător…ca ADMINISTRATOR, nu STĂPÂN NEBUN, NEMILOS cum e acum !
    Numai hotărârea și tăria omului să fie autentice, fără urmă de slăbiciune sau de nesiguranță ce ar fi sesizate/sesizabile INSTINCTIV , exact ca în cazul câinilor care-ți simt teama emanată de piele iritându-le nasul, așa și cu restul animalelor, dar și-al oamenilor care știu/simt/(re)cunosc un om stăpân pe el, altminteri, efectul conducerii ar deveni nul, chiar contrar…)

  20. Magda 17 octombrie 2016 at 19:14

    BRUCE H.LIPTON: Chiar și în SUA au ajuns să admită că 90% dintre bolile diagnosticate de doctori, se datorează unui stil de viață ca de închisoare. Și îți spui: ”Ei bine, dacă e adevărat, misiunea medicilor n-ar trebui să fie să învețe pacienții dacă au un stil de viață rău, cum să aibă un stil de viață mai bun?” (Dacă fac așa, se duce naibii coșmelia lor, și-a farmaceuticelor și n-au niciun interes….)

    ROBIN KELLY: Ca doctori, vindecători…asistenți medicali, terapeuți, consilieri, suntem conștienți de ființa noastră, și cât de puternică poate fi față de alte ființe umane implicate în acest proces, nu ca persoane dominante, ci aparținând unei comuniuni.

    DON KAIMI PILIPOVICH: Există o întreagă gamă de boli care, oficial, sunt declarate incurabile fie că este vorba despre o dereglare psihologică, fie de o boală imună. Bolile imune sunt clasificate de regulă, ca incurabile. Și, dacă-mi pot opri filtrul interior, ”editorul” meu – emisfera stângă care spune: ” am citit în ziar că așa ceva nu se poate vindeca”, atunci se întâmplă magia.

    ROBIN KELLY: Procesul de vindecare este, aproape mereu unul de ”deschidere a inimii”. Ajungem la un proces care implică microcosmosul vieții lor când vin la noi așteptându-se cumva să le fim ca niște părinți, unii care-i ascultă și le arată compasiune. Și apoi, în acest proces în care ei primesc această compasiune, învață cum să accepte compasiunea și în viețile lor. Și, deci, în primul rând ne sunt implicate inimile, apoi ne punem capetele la lucru. Deci, cum am putea face asta?

    PAT ARMITSTEAD: Am lucrat cu Patch Adams cu câțiva ani în urmă, fiind ”clovni miloși” și una dintre experiențele cele mai frumoase de-atunci a fost Institutul pediatric oncologic din Moscova. Intrând în Institut, am trecut prin 2-3 rânduri de uși, și o fetiță cu o rochiță de catifea albastră m-a luat de mână și m-a tras spre o altă încăpere.

    M-a așezat jos, pe podea și a început să se joace cu cercelul meu stâng, și eu stăteam liniștită dorind să văd unde anume se va ajunge și a fost doar acel moment de conexiune, în tăcere, dar continuam să stau în așteptare. Și a început să mormăie, și mi-am dat seama după tonul vocii ei că era surdă. Și a mormăit o vreme, apoi s-a oprit. Și s-a jucat iar cu cercelul și am înțeles că era rândul meu să mormăi. Și am mormăit împreună, timp de 45 de minute  și a fost prima dată în viață, 45 de minute la rând, când nu m-am gândit la nimic altceva.

    CAMILIA TEMPLE: Credeam despre meditație că ocupația unor hipioți dar, ca parte a auto-descoperii mele, mereu îmi amintesc de prima mea ședință de meditație. Pentru prima oară…așa cum spuneam, nu făceam decât să-mi ascult respirația, că mi se opresc gândurile în timp ce mă linișteam, continuând să respir.

    Și, după o vreme, cred că aproape o oră, m-am oprit și, pentru prima oară în cei 33 de ani ai mei, nu am auzit niciun gând, absolut niciun gând și am simțit că până și camera mea arăta de parcă o vedeam pentru prima dată. M-am simțit aproape ca…
    Cred că ceea ce s-a întâmplat, a fost că a ieșit la iveală adevărata mea esență, fiindcă toate arătau de parcă le vedeam pentru prima dată, și am simțit într-un final, liniștea și prezența, și pacea.

    (Fâs! Dacă până la 33 de ani nu ai realizat ce-i cu tine, de ce ”esență” ești, de unde vii și un’te duci….inducând lumea în eroare cum că meditația e totuna cu nesesizarea niciunui gând, ca o golire a unui vas scurs de apă, așa și tu golită de gânduri de tot felul, de orice gândire/gândirism în general…hai să vedem ce-nseamnă așa-zisa meditație care înseamnă NU NUMAI GÂNDIRE, a te gândi la ceva simplu, de florile mărului ci chiar a gândi profund…adică-i sinonimă cu ”a cugeta adânc”, ”a examina din toate punctele de vedere”, a urzi” (deci a pune la cale…), ”a medita” pe alții, deci în cunoștință de cauză și superior altora, nu? Iată ce zice DEX-ul: https://dexonline.ro/definitie/medita/paradigma

    Golirea parțială a creierului de gânduri, sau mai bine-zis de ne-simțirea acută-a lor…din capul tău se face, fie pe trezire, prin deturnarea gândurilor negative, aducând stării tale de gândire…gânduri opuse stării pricinuitoare de rău fizic și/sau moral sau, datorită efectului narcotic al medicamentelor (fie droguri, antidepresive sau antipsihotice) care relaxează starea de încordare și de împotrivire încetinind procesul de gândire nociv, amorțind luciditatea (în cazul depresivilor) și/sau halucinațiile (auditive și vizuale ale psihoticilor), de-aici intensitatea trăirii lor prin simțirea negativă, distrugătoare și/sau autodistrugătoare…care-i duce spre paroxism, simțind ca o stare de nisipuri mișcătoare în care se scufundă, fără niciun băț sau braț salvator în jur!

    Chiar și tipa cu fetița surdo-mută, n-a făcut decât să se concentreze/axeze pe o situație/scenetă dată, DAR IMPLICATĂ ACTIV, NU DECONECTA(n)TĂ CA ÎN CAZUL UNUI LEȘIN, A PIERDERII CUNOȘTINȚEI, în care chiar nu mai ești PREZENT în lumea asta, conștientizând-o ca atunci când te afli în stare de veghe… Aaaa…poți schimba modul de gândire din rău în bun, dar să oprești procesul de gândire, BA!)

Lasă un răspuns

Denumire
Email
Pagină web

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.