De ce-am renunțat la Tolsto…

Inițial, mi-a plăcut tupeul din declarația lui, „De ce scriu”:

„Pentru că-mi place şi ştiu că mi se potriveşte, ceea ce scriu fiind o completare a personalității mele şi nu o formă de manifestare a alter ego-ului meu. Cine mă cunoaşte, nu e surprins de ceea ce scriu. O fac pentru că simt că am ceva de spus şi nu pentru a fi aprobat de ceilalți – adică să fiu pe aceeaşi lungime de undă cu cei ce mă citesc. O fac pentru cä träim într-o lume în care ipocriţii, impostorii şi cozile de topor sunt acolo unde trebuie şi asta e al dracului de bine.”

De remarcat caracterul care se dorea „ă”, în „cä träim”… 😉 Asta mă duce la bănuiala că domnul în cauză folosește chiar și telefonul mobil pentru a scrie pe al său blog.

Din păcate, recent am dat de articolul „Un pic de Târgu Mureș”:

„Imediat după biserica românească, într-un unghi aproape echilateral se înalță un drum ce duce drept la vechea cetate a maghiarimii de prin părțile locului.”

Pot să înțeleg că unora nu le-au plăcut matematicile… Pot chiar să accept că geometria e „niște chestii” care nu interesează. Dar atunci, eviți să folosești noțiunile unui domeniu care nu te interesează, sau dacă totuși le folosești, te asiguri de corectitudinea folosirii lor…

Așadar, domnu’ Tolsto, nu poți să prezinți Târgu Mureș cu referiri la etnii, pe baza unei treceri de trei ore prin oraș, cu pretenția (absurdă) ca cineva să te ia în serios… Și vezi că sunt mai multe variante de a ajunge de la Sibiu, la Târgu Mureș, ai folosit-o pe cea mai lungă! 😉

Și sigur că nu, nu există „unghi echilateral”…

Evaluare cititori
[Total: 0 Media: 0]

3 thoughts on “De ce-am renunțat la Tolsto…

  1. Magda 12 septembrie 2016 at 10:58

    Ce spirit de observație ai!
    Și ce bine este exprimat spiritul tău prin emoticonul ales, pe care adesea-l folosești… 🙂

    • UnChes 12 septembrie 2016 at 11:06

      Mulțumesc, ești prea amabilă, Magda…

      • Magda 12 septembrie 2016 at 15:53

        Ești ironic, UnCheșule!
        Emoticonul te-arată așa cum ești aici, pe net – minte brici, dar circumspectă și foaarte precaută!
        Parcă vrei să ”izbucnești” așa cum ești, dar ai veșnic o REȚINERE….
        P.S. Articolele ce te mai ”arată” cam cine ești… 🙂

Lasă un răspuns

Denumire
Email
Pagină web

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.